Un cap de om a fost găsit plutind pe un râu din Belgia

Mediafax

Capul care plutea pe râul Sambre din Farciennes, Belgia, a fost văzut de un barcagiu. El a informat autorităţile care ulterior au mai descoperit un picior şi un trunchi umane.

Informaţiile au fost confirmate de Procuratură, potrivit Le Figaro.

Se pare că victima este un bărbat care a dispărut din 19 februarie.

Poliţiştii au solicitat o autopsie a resturilor pentru a se stabili cauza morţii şi identitatea victimei.

Articolul Un cap de om a fost găsit plutind pe un râu din Belgia apare prima dată în Mediafax.

Document obținut de Financial Times. Bruxelles-ul propune achiziționarea colectivă de arme pentru statele membre ale UE pe modelul vaccinurilor din pandemie

Mediafax

„La cererea statelor membre, Comisia ar putea … să acționeze ca un organism central de cumpărare [de arme] în numele lor”, a scris Comisia în proiectul unui document de politică privind apărarea analizat de FT.

„Agregarea cererii prin achiziții în colaborare este cea mai rentabilă cale de a reconstrui apărarea europeană”, se arată în document, care urmează să fie publicat săptămâna viitoare.

„Achizițiile colaborative de produse de apărare prezintă beneficii semnificative atât pentru statele membre, cât și pentru industria de apărare”, a adăugat Comisia.

Capitalele europene au fost forțate să își regândească întreaga poziție în materie de apărare și securitate din cauza amenințărilor lui Trump de a pune capăt protecției acordate de SUA aliaților europeni care nu cheltuiesc mai mult pentru apărare, precum și din cauza deciziei sale de a relansa relațiile cu Rusia.

Comisia a intervenit în timpul pandemiei Covid-19 pentru a achiziționa în mod colectiv vaccinuri în numele statelor membre ale UE, pentru a reduce prețurile și a asigura aprovizionarea pe fondul concurenței mondiale acerbe.

Unele state membre au făcut presiuni private pentru ca Bruxelles-ul să aplice acest concept și în domeniul apărării, solicitând investiții „colective” în domeniul securității, cum ar fi apărarea antiaeriană și antirachetă.

Proiectul, care ar putea suferi modificări înainte de a fi publicat oficial înaintea summitului UE din 20 martie, conține, de asemenea, mai multe detalii privind opțiunile de finanțare prezentate săptămâna trecută de președintele Comisiei, Ursula von der Leyen.

Printre acestea se numără împrumuturi în valoare de 150 de miliarde de euro către capitale și o relaxare a normelor UE privind deficitul pentru cheltuielile de apărare.

Documentul consultat de FT nu conține o propunere privind o nouă datorie colectivă a statelor membre UE pentru apărare, o idee promovată de multe capitale, dar respinsă de Germania și Țările de Jos.

Articolul Document obținut de Financial Times. Bruxelles-ul propune achiziționarea colectivă de arme pentru statele membre ale UE pe modelul vaccinurilor din pandemie apare prima dată în Mediafax.

Biciclete în valoare de 100.000 de euro au fost furate de la un cunoscut ciclist francez

Mediafax

Fostul ciclist profesionist a acuzat că i-au fost sustrase biciclete de ultimă generație, în valoare de 100.000 de euro. Spargerile au avut loc de două ori într-o singură lună, la magazinul propriu, situat într-o zonă comercială a stațiunii balneo-turistice Pornic, de pe Valea Loarei.

Jérôme Pineau s-a plâns jurnaliștilor francezi care l-au contactat că ”este obositor, trist și revoltător” ceea ce i s-a întâmplat, referindu-se la faptul că, deși alarmele s-au declanșat imediat, până la sosirea celor de la firma de securitate și a polițiștilor, hoții au furat biciclete și cadre high-end, de aproximativ 60.000 de euro.

El a precizat pentru sursa citată că, deși și-a întărit securitatea după primul jaf, marți noaptea alți infractori au păstruns în magazin, spărgând barele de securitate din oțel, și că au furat produse care valorau 40.000 de euro, fugind înainte să ajungă poliștii la fața locului.

Jandarmeria cere sprijinul cetățenilor ca să prindă hoții

Fostul ciclist, câștigător al Turului Italiei în 2010, a spus că incidentele l-au făcut să pună la îndoială bugetele alocate pentru securitate: „Ca cetățeni și proprietari de afaceri, plătim suficiente taxe pentru a primi în schimb un nivel minim de securitate (…) Suntem acoperiți cu taxe și când suntem jefuiți, nu ajunge nimeni”, a spus el, denunțând folosirea banilor publici, care ar fi repartizați la întâmplare, uneori.

El a adăugat pentru Le Figaro că regretă lipsa resurselor alocate poliției: „Criminalitatea crește mai repede decât numărul de întăriri pentru poliția noastră”.

Pineau a depus plângere, aflând cu această ocazie că nu este singurul păgubit: „Am înțeles că acesta nu este un caz izolat și că furturi sunt frecvente în Pays de Retz”.

Contactată de cotidianul francez, jandarmeria a confirmat că se fac cercetări în această cauză, precizând că „Aceste fapte țin de crima organizată și structurală” și cerând sprijin populației: „Cetățenii nu ar trebui să ezite să ne sune când văd indivizi suspecți interesați de anumite locații”.

Fostul ciclist,, încearcă să-și recupereze banii din asigurare, supărat că va avea mai mult de achitat la următoarea: „Riscăm să avem mai târziu probleme de asigurare, cu costuri suplimentare, în timp ce escrocii acționează cu impunitate”.

Articolul Biciclete în valoare de 100.000 de euro au fost furate de la un cunoscut ciclist francez apare prima dată în Mediafax.

ALERTĂ Meteo nowcasting emisă pentru București. Fenomenele meteo extreme au început

Mediafax

Cod galben emis în București

Se vor semnala : Vijelie, viteza vântului la rafală de 50…70 km/h, averse 15…20 l/mp, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni.

Avetizare intră în vigoare la ora 17:30 și va fi valabilă până la ora 19:00.

Cod roșu în Cluj. Emis de ANM

Se vor semnala : Intensificări puternice și susținute ale vântului cu viteze care vor depăși la rafală 140 km/h.

Valabil de la : 13-03-2025 ora 17:05 până la : 13-03-2025 ora 19:00

In zona : Județul Cluj , zona de munte de peste 1800 m;

Noi avertizări

In zona : Județul Ialomiţa: Urziceni, Fierbinți-Târg, Coșereni, Manasia, Bărcănești, Dridu, Jilavele, Bărbulești, Ion Roată, Adâncata, Axintele, Armășești, Sălcioara, Movilița, Alexeni, Sinești, Sfântu Gheorghe, Valea Măcrișului, Balaciu, Roșiori, Maia, Rădulești, Moldoveni, Drăgoești, Ciocârlia, Borănești;
Județul Prahova: Ciorani, Colceag, Râfov, Drăgănești, Dumbrava, Baba Ana, Fulga, Balta Doamnei, Sălciile, Boldești-Gradiștea, Gherghița, Olari;
Județul Călăraşi: Budești, Fundulea, Lehliu Gară, Mânăstirea, Radovanu, Ulmeni, Fundeni, Curcani, Mitreni, Frumușani, Vasilați, Plătărești, Ileana, Sohatu, Sărulești, Șoldanu, Gălbinași, Lehliu, Valea Argovei, Nana, Crivăț, Tămădău Mare, Luica, Căscioarele, Belciugatele, Frăsinet, Gurbănești, Nicolae Bălcescu;
Județul Giurgiu: Herăști;
Județul Ilfov: Brănești, Cernica, Gruiu, Afumați, Glina, Moara Vlăsiei, Snagov, Găneasa, Ștefăneștii de Jos, Tunari, Nuci, Grădiștea, Petrăchioaia, Dascălu;

Se vor semnala : Vijelie, viteza vântului la rafală de 50…70 km/h, grindină de mici dimensiuni, averse 10…15 l/mp, descărcări electrice,

 

Articolul ALERTĂ Meteo nowcasting emisă pentru București. Fenomenele meteo extreme au început apare prima dată în Mediafax.

Euro Industry Summit | Sebastian Burduja: „România își consolidează poziția în sectorul energetic”

Mediafax

Ministrul Energiei a explicat că proiectul Neptun Deep avansează mai rapid decât era prevăzut, ceea ce va aduce României beneficii economice semnificative. El a detaliat impactul pe care acest proiect îl va avea asupra consumului intern și a exporturilor de gaze naturale.

„Neptun Deep este în avans față de graficul inițial și avem șanse ca în 2026 să vedem primele molecule de gaz extrase. Proiectul va dubla producția de gaze a României, de la 8-10 miliarde metri cubi pe an la 18-20 miliarde. Acest lucru va aduce aproximativ 20 de miliarde de euro în bugetul de stat și va permite și exporturi către partenerii noștri comerciali. Nu anticipăm să folosim toată producția intern, deși ne-ar plăcea să creăm mai multă valoare adăugată aici, în țară”, spune acesta.

Sebastian Burduja: „România nu trebuie să mai depindă de gaz din Federația Rusă”

Burduja a reiterat că România trebuie să rămână independentă din punct de vedere energetic și să evite orice dependență de gazul rusesc.

„România nu trebuie să mai depindă de gaz din Federația Rusă. Am văzut ce efecte a avut această dependență asupra economiilor europene. Nu ne dorim să ne întoarcem în situația din 2021-2022, când prețurile la energie și gaze naturale au atins niveluri fără precedent. De aceea, ne concentrăm pe exploatarea resurselor proprii și pe diversificarea surselor de energie”, afirmă el.

„Sprijin pentru industria îngrășămintelor chimice”

Ministrul Energiei a abordat și problema prețurilor ridicate la gaze, care afectează industria îngrășămintelor chimice din România. El a vorbit despre o posibilă soluție pentru repornirea producției la Azomureș și pentru asigurarea unui preț competitiv al gazului.

„În prezent, combinatele de îngrășăminte din Europa nu mai pot funcționa la prețurile actuale ale gazului, care sunt de peste 50-60 euro per megawatt-oră. Pentru a fi rentabile, ele au nevoie de un preț mult mai mic, în jur de 15-25 euro. O soluție pe care o explorăm este preluarea unui combinat important de către Romgaz. Astfel, Romgaz ar putea furniza gaz la un preț care să-i permită să vândă îngrășăminte la un preț competitiv”, spune acesta.

„Europa trebuie să își protejeze industria”

Burduja a criticat politica Uniunii Europene, care a permis intrarea pe piață a unor produse subvenționate din afara spațiului comunitar. El consideră că acest lucru a afectat competitivitatea industriei europene.

„Uniunea Europeană a greșit permițând accesul unor produse subvenționate, ceea ce a afectat industria locală. Nu vreau să spun că s-a făcut dumping, dar este clar că nu poți concura cu state unde prețul gazului este de 10-12 euro pe megawatt-oră. Trebuie să găsim soluții pentru ca industria românească să rămână competitivă și să ne asigurăm că avem capacități de producție care să susțină economia națională”, afirmă el.

Parteneri Gândul la Conferința Euro Industry Summit au fost: Alro Slatina, Grampet, Philip Morris România, Agro Chirnogi, Carmistin, Fabrica de Zahăr Luduș, Profi, Avimi, Trace, Erbașu Construcții, One Properties, Oscar Downstream, Romgaz, Evryio, Electrica, Transelectrica, Nuclearelectrica , PPC Group, Maristar.

Articolul Euro Industry Summit | Sebastian Burduja: „România își consolidează poziția în sectorul energetic” apare prima dată în Mediafax.

Serviciile germane: Probabilitate de 80-90% ca virusul SARS-CoV-2 să fi scăpat din laborator chinez

Mediafax

Potrivit jurnaliştilor BBC, două ziare germane susţin că au descoperit detalii despre o evaluare realizată în 2020 de agenţia de spionaj BND, dar care nu a fost niciodată publicată.

Serviciul de informaţii ar fi avut indicii că Institutul de Virusologie din Wuhan desfăşura experimente în care viruşii erau modificaţi pentru a deveni mai transmisibili la oameni, în scop de cercetare.

China a negat din nou aceste acuzaţii, afirmând că originea virusului „trebuie determinată de oamenii de ştiinţă” şi invocând o investigaţie a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) care a concluzionat că ipoteza scăpării virusului din laborator este „extrem de puţin probabilă”.

Ipoteza scăpării virusului dintr-un laborator a fost intens contestată de oamenii de ştiinţă, mulţi dintre aceştia susţinând că nu există dovezi definitive care să o sprijine.

Cu toate acestea, această teorie, considerată iniţial controversată, a câştigat teren în rândul unor agenţii de informaţii, iar BND este cea mai recentă care ia în considerare această posibilitate. În ianuarie, CIA a declarat că este „mai probabil” ca virusul să fi scăpat dintr-un laborator decât să fi provenit de la animale.

Potrivit publicaţiilor Die Zeit şi Sueddeutsche Zeitung, BND s-a întâlnit la Berlin în 2020 pentru a investiga originea coronavirusului într-o operaţiune numită Proiect Saaremaa.

Agenţia a evaluat teoria scăpării virusului din laborator ca fiind „probabilă”, deşi nu deţinea dovezi definitive.

BND a descoperit, de asemenea, indicii că în laboratorul din Wuhan au avut loc mai multe încălcări ale reglementărilor de siguranţă.

Această evaluare a fost comandată de biroul cancelarului german de atunci, Angela Merkel, dar nu a fost făcută publică până acum.

Ce spune CIA

Conform publicaţiilor, concluziile au fost împărtăşite CIA-ului în toamna anului trecut.

În ianuarie anul acesta, CIA a afirmat că o origine „legată de cercetare” a pandemiei este mai probabilă decât o origine naturală „pe baza volumului de informaţii disponibile”, deşi a avertizat că are „un nivel scăzut de încredere” în această determinare.

Atât BND, cât şi cancelarul german în exerciţiu, Olaf Scholz, au refuzat să comenteze.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Chinei, Mao Ning, a declarat ca răspuns: „Considerăm că investigarea originii Covid-19 este o problemă ştiinţifică ce trebuie determinată de oameni de ştiinţă, pe baza unui demers ştiinţific”.

„Concluzia conform căreia o scăpare din laborator este extrem de puţin probabilă a fost formulată de echipa comună de experţi China-OMS după vizite la faţa locului în laboratoarele relevante din Wuhan şi discuţii aprofundate cu cercetătorii.Această concluzie ştiinţifică autoritară a fost recunoscută pe scară largă de comunitatea internaţională şi de comunitatea ştiinţifică. China se opune ferm oricărei forme de manipulare politică privind investigaţia originii Covid-19,”, a mai spus Mao Ning.

Investigaţia OMS din 2021 a implicat o echipă de oameni de ştiinţă care a călătorit la Wuhan pentru a analiza sursa pandemiei.

După 12 zile petrecute acolo, inclusiv o vizită la laborator, echipa a concluzionat că teoria scăpării virusului din laborator este „extrem de puţin probabilă”.

Însă mulţi au pus la îndoială concluziile raportului, iar un grup important de oameni de ştiinţă a criticat OMS pentru că nu a luat suficient de în serios această ipoteză, menţionând-o doar pe câteva pagini dintr-un raport de câteva sute de pagini.

Susţinătorii ipotezei originii naturale – care a fost susţinută în raportul OMS – cred că virusul SARS-CoV-2 a apărut la lilieci şi a trecut la oameni, cel mai probabil printr-un alt animal, numit „gazdă intermediară”.

Această ipoteză a fost larg acceptată la începutul pandemiei, dar, pe măsură ce timpul a trecut, oamenii de ştiinţă nu au reuşit să identifice un virus la lilieci sau la alt animal care să se potrivească genetic cu SARS-CoV-2, ceea ce i-a făcut pe unii să pună la îndoială această teorie.

Articolul Serviciile germane: Probabilitate de 80-90% ca virusul SARS-CoV-2 să fi scăpat din laborator chinez apare prima dată în Mediafax.

Euro Industry Summit | Florin Barbu: „România trebuie să își valorifice potențialul agricol și zootehnic”

Mediafax

Barbu a subliniat că România produce cantități mari de cereale și carne de pasăre, dar exportă o mare parte din aceste resurse ca materie primă, în loc să le proceseze intern. Acesta consideră că statul trebuie să sprijine industria locală prin programe dedicate.

„Noi suntem grânarul Europei, producem cantități mari de cereale, dar le exportăm ca materie primă. În același timp, importăm hrană pentru animale de 4 miliarde de lei, deși avem toate resursele necesare pentru a o produce intern. Asta înseamnă că statul trebuie să intervină cu scheme de ajutor de stat, direcționate către balanța comercială, pentru a reduce acest deficit”, spune acesta.

Florin Barbu: „Investițiile în procesare vor ajuta România să devină un exportator major”

Ministrul Agriculturii a explicat că România a lansat cel mai important program de procesare, care va atrage investiții de aproape 2 miliarde de euro în următorii patru ani. Aceste investiții vor permite României să își crească semnificativ capacitatea de procesare a produselor agroalimentare.

„Am lansat un program de procesare pe fonduri europene de aproape 1 miliard de euro și un alt program complementar de 1 miliard de euro, finanțat din fonduri de stat. În următorii patru ani, România va atrage investiții de aproape 2 miliarde de euro în procesarea produselor agroalimentare. Aceste investiții ne vor transforma în principalul exportator de produse agroalimentare din sud-estul Europei”, afirmă el.

„Industria zootehnică are nevoie de sprijin pentru a reduce importurile”

Barbu a explicat că în trecut, România a investit haotic în industria zootehnică, ceea ce a dus la dependența de importuri. A fost nevoie de un program de redresare, astfel încât fermierii români să poată concura cu producătorii din Uniunea Europeană.

„În 2023, am decis să sprijinim dezvoltarea fermelor de reproducție pentru porci. Înainte de acest program, România producea doar 5% din necesarul său de purcei, iar fermierii trebuiau să îi importe la prețuri mult mai mari. Practic, fermierii noștri plăteau cu 70 de euro mai mult pe fiecare purcel importat, ceea ce însemna 210 milioane de euro care ieșeau din România anual. Acum, sprijinim dezvoltarea fermelor locale pentru a reduce această dependență de importuri”, spune acesta.

„România domină exporturile de carne de pasăre în Europa”

Barbu a explicat că România a devenit unul dintre principalii furnizori de carne de pasăre pentru țări precum Franța și Italia. Acest succes se datorează atât calității superioare a produselor românești, cât și certificărilor obținute la nivel internațional.

„România produce cel mai calitativ pui din Europa, crescut în proporție de 80-90% cu porumb. Deținem peste 40% din piața de pui din Italia și Franța. Aceste două țări importă anual peste 150 de milioane de pui din România, ceea ce demonstrează calitatea superioară a produselor noastre”, afirmă el.

Parteneri Gândul la Conferința Euro Industry Summit au fost: Alro Slatina, Grampet, Philip Morris România, Agro Chirnogi, Carmistin, Fabrica de Zahăr Luduș, Profi, Avimi, Trace, Erbașu Construcții, One Properties, Oscar Downstream, Romgaz, Evryio, Electrica,  Transelectrica, Nuclearelectrica , PPC Group, Maristar.

Articolul Euro Industry Summit | Florin Barbu: „România trebuie să își valorifice potențialul agricol și zootehnic” apare prima dată în Mediafax.

Euro Industry Summit | Cristian Pistol: „România accelerează investițiile în infrastructura rutieră”

Mediafax

Cristian Pistol a evidențiat importanța infrastructurii moderne pentru dezvoltarea economică a României și pentru asigurarea unei rețele rutiere eficiente la nivel european.

„România este traversată de două coridoare pan-europene majore. Primul este Coridorul IV, care leagă Nădlac de Portul Constanța, iar al doilea este Coridorul IX, ce face legătura între Giurgiu, București și frontiera de la Siret. Aceste axe sunt esențiale pentru transportul mărfurilor și persoanelor pe teritoriul României, iar investițiile în infrastructură sunt esențiale pentru a le dezvolta și moderniza”, afirmă acesta.

„Autostrada Sibiu-Pitești avansează, iar centura Bucureștiului va fi gata până în 2026”

Unul dintre cele mai așteptate proiecte este Autostrada Sibiu-Pitești, care a fost discutată timp de 30 de ani, dar care acum se află în plin proces de execuție.

„În momentul de față, lucrările pe Autostrada Sibiu-Pitești sunt în desfășurare. Prima secțiune dintre Sibiu și Boița a fost deschisă în 2022, iar anul acesta vom circula pe cei 30 de kilometri dintre Curtea de Argeș și Pitești. Obiectivul nostru este să accelerăm finalizarea acestei autostrăzi, pentru că România are nevoie de o legătură modernă între Transilvania și Muntenia”, explică acesta.

Pe lângă acest proiect, Pistol a menționat și progresul înregistrat pe centura Bucureștiului, un proiect esențial pentru fluidizarea traficului în jurul capitalei.

„Autostrada de centură a Bucureștiului este în execuție, iar anul acesta, cel mai probabil în aprilie, va fi finalizat lotul trei, o secțiune de 17 kilometri. Pe zona de nord, toate cele patru loturi sunt în construcție, iar până în 2026 Bucureștiul va avea o autostradă de centură complet funcțională, la profil de patru benzi”, spune acesta.

„A7, autostrada care va transforma Moldova”

În ceea ce privește Autostrada A7, proiectul este considerat vital pentru dezvoltarea regiunii Moldovei, oferind o legătură rapidă între București și Suceava.

„Anul acesta, cel mai probabil vom putea circula pe autostradă până la Adjud. Îmi doresc mai mult, dar trebuie să vedem cum evoluează lucrările. Este important să menținem un nivel optim al calității, dar și să accelerăm ritmul pentru a livra acest proiect conform termenelor asumate”, afirmă acesta.

„Toate marile proiecte sunt finanțate din fonduri europene”

Pistol a oferit asigurări că România utilizează eficient fondurile europene pentru proiectele de infrastructură rutieră, iar toate angajamentele asumate în acest sens vor fi respectate.

„Toate proiectele majore sunt finanțate prin fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare până în 2023, iar acum prin Programul de Transport. Toți banii alocați sunt deja contractați, ceea ce înseamnă că nu există riscul de a pierde finanțări. În plus, analizăm posibilitatea relocării unor sume neutilizate din alte programe operaționale către zona de infrastructură rutieră, pentru a ne asigura că proiectele noastre sunt implementate la timp și fără sincope”, explică acesta.

Parteneri Gândul la Conferința Euro Industry Summit au fost: Grampet, Philip Morris Romania, Alro, Profi, Agro Chirnogi, Fabrica de Zahăr Luduș, Avimi, Oscar Downstream, One Properties, Carmistin The Food Company, Maristar, Trace, Erbașu Construcții, Electrica, PPC, Evryo, Romgaz, Nuclearelectrica, Translelectrica.

Articolul Euro Industry Summit | Cristian Pistol: „România accelerează investițiile în infrastructura rutieră” apare prima dată în Mediafax.

Ruşii susţin că o încetare temporară a focului ar oferi Kievului „răgaz”

Mediafax

Consilierul diplomatic al lui Vladimir Putin a declarat joi, că o încetare a focului de 30 de zile în Ucraina, propusă de preşedintele american Donald Trump, va oferi „un răgaz” armatei ucrainene care se află în dificultate.

„Acesta nu este altceva decât un răgaz temporar pentru armata ucraineană, nimic mai mult”, a spus Yuri Ushakov într-un interviu acordat televiziunii ruse, adăugând că „probabil” problema va fi analizată joi.

El a spus că a prezentat poziţia Rusiei într-o convorbire de miercuri cu consilierul american pentru securitate naţională Mike Waltz. Ushakov i-a mai transmis lui Waltz că orice soluţionare a conflictului va trebui „să ţină cont de interesele” şi „preocupările Moscovei”, potrivit Le Figaro.

Totuşi, Yuri Ushakov a refuzat să spună dacă Rusia a respins propunerea de armistiţiu. Consilierul a spus că Vladimir Putin va vorbi „probabil” pe această temă joia, întrucât Kremlinul aşteaptă sosirea emisarilor lui Donald Trump pentru a discuta propunerea acceptată deja de Ucraina.

 

Articolul Ruşii susţin că o încetare temporară a focului ar oferi Kievului „răgaz” apare prima dată în Mediafax.