Un studiu al cântecelor de la Eurovision din 1956 încoace arată creșterea conținutului politic

Pentru acest studiu, psihologul și muzicologul Markus Foramitti a analizat aproape 1.800 de cântece participante la concurs din 1956 până în prezent. Deși dragostea este tema predominantă – prezentă în aproape două treimi dintre piese în acest an – analiza arată că versurile tind să fie din ce în ce mai simple și să includă un limbaj și conotații negative, notează EFE.

În același timp, cresc lent versurile cu tentă politică, în timp ce temele festive își mențin o prezență constantă de-a lungul anilor.

Cercetarea, comandată de postul public austriac ORF cu ocazia festivalului organizat în această săptămână, subliniază că evoluția către un ton și un limbaj „negativ” în cântecele Eurovision este mai lentă decât în alte topuri internaționale.

„Probabil acest lucru are legătură cu faptul că la Eurovision există mai multă cenzură. De exemplu, se folosesc mai puține înjurături și mai puțini termeni sexuali”, a declarat Foramitti, citat de ORF.

Versuri mai puțin complexe, dar mai atractive

Totuși, la fel ca în topurile muzicale americane, și la Eurovision se observă o scădere a complexității versurilor.

Potrivit cercetătorului, acest lucru se explică prin faptul că publicul preferă, în general, conținuturi muzicale mai simple, deoarece sunt mai ușor de procesat, înțeles și cântat.

În același timp, Foramitti a subliniat că algoritmii principalelor platforme de streaming favorizează piesele care captează rapid atenția.

„Este mult mai ușor atunci când există de la început un «hook», un element repetitiv care îi face pe oameni să continue să asculte piesa”, a explicat psihologul.

În ediția actuală, această tendință se reflectă, de exemplu, în piesa grecească „Ferto”, care ocupă locul al doilea în proiecțiile caselor de pariuri.

Conținutul politic nu este permis, potrivit regulamentului festivalului

Conform regulilor festivalului, conținutul politic este interzis în cântece, astfel că majoritatea referințelor din acest domeniu apar în mod simbolic, istoric sau indirect.

Unul dintre cele mai cunoscute exemple este piesa „1944”, interpretată de ucraineanca Jamala, câștigătoarea din 2016, care abordează deportarea tătarilor din peninsula Crimeea, ordonată de Stalin în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

La ediția din 2024 de la Malmö (Suedia) au existat controverse legate de piesa israeliană „Hurricane”, care face referire la atacul terorist al Hamas asupra Israelului din 7 octombrie 2023.

Din cauza răspunsului militar al Israelului la aceste atacuri în Gaza, soldat cu peste 70.000 de morți și calificat de criticii săi drept „genocid”, prezența Israelului provoacă tensiuni în Eurovision încă de atunci.

Din acest motiv, cinci țări, printre care și Spania, au decis să boicoteze festivalul în acest an.

Pîslaru: Alianța PNL-USR este a doua forță din Parlament

Dragoș Pîslaru a fost întrebat sâmbătă la Digi24 dacă este posibilă o renominalizare a lui Ilie Bolojan pentru funcția de premier.

„Eu cred că ar fi dificilă o renominalizare imediată. Eu am mai spus în spațiu public, cred că mai întâi ar trebui să existe o încercare, sau în fine o asumare, din partea celor care au declanșat moțiunea și această criză, și anume de la PSD, să nominalizeze pe cineva”, a declarat Pîslaru.

El spune că a doua șansă ar trebui să-i revină alianței PNL-USR.

„Ce cred este însă că prin formalizarea relației între PNL și USR, această potențială alianță, sau în fine acest nucleu, are în acest moment cea mai mare reprezentare în Parlament. Și deci, practic, dacă PSD ar veni cu opțiune care ar cădea imediat, mai încolo, când o fi, următoarea forță politică, așa cum arată lucrurile acum, ca număr de parlamentari, nu mă refer imaginar sau ce-mi place mie, ca număr de parlamentari în Parlament, reprezintă această alianță între PNL și USR. Și e firesc și constituțional să-i oferi șansa de a forma Guvernul”, a explicat ministrul.

Întrebat dacă alianța l-ar propune pe Ilie Bolojan premier, Pîslaru a spus: „Evident, consider că Ilie Bolojan ar fi cea mai bună variantă pentru o astfel de alianță. Dar, încă o dată, eu urmăresc o secvență, nu este un subiectivism personal. Deci mai întâi îi dai să rezolve situația celui care a declanșat-o. Îi dai PSD-ului mandatul să găsească o formulă și o majoritate. Dacă o rezolvă, succes. Dacă nu o rezolvă, se-ntoarce nominalizarea la președinte. Care-i următoarea forță politică care poate să pune pe masă un proiect? Alianța PNL-USR”.

Pîslaru, despre un premier tehnocrat: Dacă depinzi de partide să iei decizii ești premier marionetă

Întrebat dacă acesta ar fi tehnocratul care să fie viitorul premier, Pîslaru a precizat că a menționat foarte clar opțiunea că cea mai bună alegere este Ilie Bolojan. Totuși, referitor la varianta unui premier tehnocrat care să-l înlocuiască pe Bolojan, Pîslaru a precizat că nu crede în varianta unui premier tehnocrat.

Nu cred în varianta unui tehnocrat care să conducă guvernul. Din simplu fapt că, în acest moment, ai nevoie de un acord politic și dacă ar fi să pui un tehnocrat care se bazează pe un sprijin volatil politic, este exact tema aceea cu premierul-marionetă, pe care, bineînțeles, partidul care a fost responsabil pentru toată această șaradă cu moțiunea, este un deziderat important pe care îl are”, a declarat Pîslaru.

Acesta a precizat că există o diferență între un tehnocrat care este profesionist în domeniu și un tehnocrat parașutat pe post de marionetă.

„Adică, practic, ce vreau să vă zic este experiența unui om care învață meserie și este profesionist în domeniul ăsta, este crucială. Deci există o nuanță între tehnocratul parașutat pe post de marionetă, și cineva care chiar știe meserie și știe și-a mai fost și-a mai fost, știe cu ce se comunică asta”, a declarat Pîslaru. 

Acesta a explicat că tehnocrații care depind de partide să ia decizii sunt tehnocrații-marionetă.

„Dacă ești pur tehnocrat, depinzi de partide ca să iei decizii, asta înseamnă că ești marionetă. Dacă tu, ca tehnocrat, spui ′asta e bine pentru țară, astea sunt lucrurile care îmi ies mie din calcule că trebuie să le fac′ și nu folosești spațiul public să ieși, să te lupți pentru ele, ceea ce înseamnă de fapt că faci politică, deci partea de comunicare, de opinie publică”, a explicat ministrul interimar.

Reformele se decid, apoi partidele își schimbă părerea și „le distrug”

Pîslaru a dat un exemplu cu privire la funcționarea unui guvern tehnocrat. Acesta a precizat că, la început, se pleacă pe ideea de a face reforme, iar pe parcurs, partidele își schimbă părerea și „distrug acel lucru”.

În guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș a negociat la început cu Dragnea, sau cine era pe vremea aia la PSD, reformă administrativă, dacă vă aduceți aminte. Și a spus că partea lucrurilor pe care acest guvern trebuie să le facă, folosind acel spațiu până la alegeri, este să pregătească o reformă complicată, pe care partidele, nu, ar vrea să și o asume și să o pună pe masă. 

Și acea reformă administrativă, la un moment dat, pe la jumătatea mandatului, când PSD începuse să critice guvernul tehnocrat cu tot felul de apelative și lucruri de genul ăsta, deși domnul vicepremier Dîncu era în guvern, pachetul de reformă administrativă s-a sugerat că nu mai poate fi adoptat și că să fie abandonat. Deci practic pleci cu ideea că trebuie să faci niște reforme și pe parcurs partidele își schimbă părerea și brusc distrug acel lucru”, a declarat Pîslaru. 

Robert Lewandowski și-a anunțat plecarea de la Barcelona

Atacantul polonez în vârstă de 37 de ani și-a confirmat despărțirea printr-un mesaj publicat pe Instagram, scrie The Guardian.

„După patru ani plini de provocări și muncă, este timpul să merg mai departe. Plec cu sentimentul că misiunea este completă”, a transmis Lewandowski.

Atacantul a ajuns la Barcelona în vara anului 2022, după transferul de la Bayern Munchen, și a devenit rapid principalul om de atac al echipei. În total, el a marcat 119 goluri în 191 de meciuri pentru clubul catalan.

În perioada petrecută la Barcelona, Lewandowski a câștigat trei titluri în La Liga, o Cupă a Regelui și trei Supercupe ale Spaniei.

Cel mai bun sezon al său a fost 2024/25, când a înscris 42 de goluri în 52 de partide.

Lewandowski pleacă de la Barcelona ca al 14-lea cel mai bun marcator din istoria clubului.

Ultimul său meci pe stadionul Spotify Camp Nou va avea loc duminică, împotriva formației Real Betis.

Casa ta e „toxică” și nu știi: două experte explică ce toxine invizibile ne distrug sănătatea

Dacă ne-am putea transforma pentru câteva minute într-o particulă de praf și am pluti prin casă, am descoperi o realitate mai puțin confortabilă: aerul din interior nu este deloc „curat”, scrie EFE. De la substanțe chimice din produsele de curățenie până la materiale din mobilier sau praf toxic, toate pot contribui, în timp, la probleme de sănătate. 

Respirăm, atingem și chiar ingerăm zilnic astfel de substanțe fără să ne dăm seama. De exemplu:

  • praful din casă poate conține particule toxice,
  • canapelele sau saltelele pot avea substanțe ignifuge,
  • unele alimente procesate conțin compuși chimici fără valoare nutritivă,
  • iar expunerea constantă la radiații neionizante (de la dispozitive) face parte din rutina noastră.

Pentru a explica aceste riscuri, două experte din Spania – arhitecta Rita Gasalla și medicul Pilar Muñoz-Calero – atrag atenția că sănătatea noastră este influențată nu doar de stilul de viață, ci și de mediul în care locuim.

Cum începe problema: chiar de la construcția locuinței

Potrivit datelor oficiale din Spania, aproximativ 80% din populație trăiește în mediul urban, în apartamente. De aceea, specialiștii spun că este esențial unde și cum sunt construite aceste locuințe.

Un aspect important este existența spațiilor verzi și a zonelor unde oamenii pot merge pe jos. Acestea nu sunt doar „de decor”, ci contribuie direct la sănătate:

  • reduc sedentarismul,
  • ajută la relaxare,
  • încurajează socializarea.

Experții subliniază că relațiile sociale sunt esențiale pentru sănătate, iar izolarea poate avea efecte grave în timp.

De asemenea, modul în care sunt amenajate spațiile din jurul blocurilor contează:

  • copacii oferă umbră vara și lumină iarna,
  • băncile amplasate inteligent pot încuraja interacțiunea între oameni,
  • zonele pietonale reduc poluarea și cresc calitatea vieții.
  • Ce facem dacă locuim deja într-un cartier „neprietenos”

Nu toate cartierele sunt construite cu aceste principii în minte. În România, situația este similară în multe orașe.

Soluțiile propuse de experți includ:

  • mai multă umbră în spațiile urbane,
  • materiale care reduc efectul de „insulă de căldură”,
  • introducerea de elemente precum fântâni sau suprafețe cu apă,
  • regândirea spațiilor publice pentru oameni, nu doar pentru trafic.

Acest tip de abordare este numit „urbanism orientat spre sănătate”,  un concept care începe să devină tot mai important în Europa.

Atenție la gazul radon

Atenție la un pericol despre care se vorbește prea puțin: gazul radon. Arhitecta Rita Gasalla atrage atenția că oamenii petrec, în medie, aproximativ 90% din timp în interiorul locuinței, ceea ce face esențial modul în care aceasta este construită și ventilată.

Un rol central îl are lumina naturală. În țări precum Spania, orientarea locuinței spre sud sau sud-est este ideală: iarna permite pătrunderea soarelui, iar vara ajută la menținerea umbrelor și a unui confort termic mai bun. La fel de importante sunt elementele naturale din jurul clădirii.

De exemplu, în zonele cu sol granitic există un risc mai mare de radon – un gaz radioactiv care provine din degradarea uraniului din sol și care poate ajunge în locuințe. În aer liber nu reprezintă un pericol major, dar în interior poate deveni periculos dacă nu există o izolare corespunzătoare, mai ales la nivelul subsolurilor.

Cum influențează designul clădirii sănătatea

Chiar și detalii aparent minore, precum poziționarea scărilor și a liftului, pot influența sănătatea. Dacă scările sunt mai accesibile, oamenii sunt încurajați să le folosească mai des, ceea ce înseamnă mai multă mișcare în viața de zi cu zi.

Calitatea apei este un alt aspect important. Specialiștii recomandă verificarea acesteia și, dacă este cazul, utilizarea unor filtre (mai ales în zonele unde apa este foarte dură sau conține impurități). În interiorul locuinței, lumina naturală trebuie completată de o ventilație eficientă, ideal prin aerisire naturală, iar acolo unde nu este posibil, prin sisteme moderne, preferabil bazate pe energie sustenabilă.

Locuința ideală ar trebui să includă și spații precum terasele, gândite ca zone în care oamenii pot petrece timp în aer liber, chiar și acasă. Bucătăria rămâne un spațiu central, nu doar pentru gătit, ci și pentru interacțiunea dintre membrii familiei, un loc unde se transmite cultura culinară și se creează conexiuni.

Dormitorul și câmpurile electromagnetice

În ceea ce privește dormitorul, experții avertizează asupra expunerii la câmpuri electromagnetice. Este recomandat ca acesta să nu fie amplasat lângă surse precum bucătăria, liftul sau transformatoarele electrice.

De asemenea, cablurile electrice din zona capului pot influența calitatea somnului, deoarece generează câmpuri magnetice. De aceea, este indicat ca telefoanele și alte dispozitive să fie ținute la distanță în timpul nopții, inclusiv atunci când sunt puse la încărcat.

Disruptorii endocrini: toxinele din viața de zi cu zi

A doua parte a problemei ține de modul în care trăim în locuință. Medicul Pilar Muñoz-Calero atrage atenția asupra disruptorilor endocrini – substanțe chimice care afectează sistemul hormonal. Acestea se găsesc aproape peste tot: în textile, în praf, în alimente și în produsele de curățenie.

Praful din case nu mai este ce era odată. Astăzi conține o cantitate mare de fibre sintetice provenite din haine, covoare și tapițerii, încărcate cu substanțe chimice. Unele dintre acestea, cum sunt ignifuganții, pot interfera cu funcționarea tiroidei, deoarece conțin brom, un element care „concurează” cu iodul necesar organismului.

Ce mâncăm și ce ajunge în organism

Nici alimentele nu sunt ocolite de aceste probleme. Produsele din supermarket pot conține urme de pesticide, uneori în cantități semnificative.

Deși nu putem evita complet aceste substanțe, specialiștii recomandă alegerea alimentelor cât mai puțin procesate sau, atunci când este posibil, a celor provenite din agricultură ecologică.

Pericolul ascuns din produsele de curățenie

Produsele de curățenie sunt și ele o sursă importantă de toxine. Etichetele care menționează „parfum” sau „fragrance” pot ascunde sute sau chiar mii de substanțe chimice nedeclarate.

În contact cu ozonul din aer, aceste substanțe pot genera compuși periculoși, precum formaldehida, recunoscută pentru efectele sale cancerigene. Chiar și lumânările parfumate pot elibera niveluri ridicate de poluanți în aerul din interior.

Și telefonul tău mobil „te atacă”

În ceea ce privește tehnologia, radiațiile neionizante provenite de la telefoane, Wi-Fi sau alte dispozitive nu sunt considerate periculoase pe termen scurt, dar efectele cumulative pe termen lung sunt tot mai des discutate.

Expunerea constantă poate contribui la stres oxidativ și procese inflamatorii în organism. Din acest motiv, este recomandat ca dispozitivele electronice să fie ținute la distanță, mai ales în timpul somnului.

Pîslaru: Premierul nu l-a vorbit niciodată de rău pe președinte, de față cu mine

Dragoș Pîslaru a fost întrebat, sâmbătă, la Digi24, despre posibile animozități între premier și președinte.

„Eu ce vă pot spune, și asta vă spun, chiar că e o chestie absolut de maximă onestitate, prim-ministru Ilie Bolojan nu are resentimente față de președinte. Nu are ceva de genul să se considere că președintele nu-l bagă în seamă, nu-l iubește, îl urăște. Nu există o astfel de atitudine din partea prim-ministru”, a declarat Dragoș Pîslaru.

El a fost întrebat dacă președintele are resentimente față de Ilie Bolojan.

„M-ați întrebat de premier. Pe premier îl cunosc mai bine, am lucrat în toată perioada asta strâns cu dumnealui și este cel care mi-a oferit, până la urmă, încrederea pentru mandatul de ministru. Nu am aceeași apropiere sau ar fi o speculație pură, în sens invers”, a spus ministrul.

El adaugă că nu l-a auzit pe premier să-l vorbească de rău pe președinte.

„În toate interacțiunile mele legate de comentariile pe care în toată această perioadă de guvernare prim-ministrul le-a făcut, niciodată n-a vorbit de rău de președinte. Niciodată, de față cu mine, acum, nu știu, dar niciodată nu mi-a dat senzația aceasta că avea o, nu știu, o să o traduc românește, o râcă pe președintele țării. Deci mie mi se pare că ceea ce s-a și declarat public cu treaba aia, cu relația onestă de profesionalism, descrie perfect modul în care s-a raportat de prim-ministrul la președinte”, a mai spus Dragoș Pîslaru.

Bolojan, categoric: Dacă PSD va fi la guvernare, PNL va fi în opoziție

Ilie Bolojan a avut sâmbătă la Timișoara o întâlnire cu conducerea filialei județene a PNL.

„Am prezentat strategia PNL pentru perioada următoare, explicând că datorită experienței pe care am avut-o în aceste 10 luni de guvernare, datorită fugii de răspundere pe care Partidul Social Democrat a făcut-o, datorită minciunilor pe care le-a propagat în toată această perioadă, datorită blocajilor vizavi de reformele pe care România trebuie să le pună în practică, Partidul Național Liberal nu va mai face o coaliție în perioada următoare cu Partidul Social Democrat. De asemenea, în condițiile în care acest partid va fi în guvernare, PNL va fi în opoziție”, a declarat Ilie Bolojan.

Obiectivele PNL

Liderul PNL a prezentat și obiectivele partidului pentru următoarea perioadă.

„Pe termen scurt, să se găsească o formulă pentru ca România să fie guvernată, în care Partidul Național Liberal nu fuge de răspunderea guvernării, așa cum am demonstrat-o și în aceste 10 luni, iar obiectivul pe termen mediu, pentru 2028, este să creăm o alternativă în care românii care vor modernizarea țării noastre, care vor o țară care se dezvoltă sustenabil, în care regulile sunt aceleași pentru toți, o țară fără privilegii, fără sinecuri, o țară în care oamenii sunt respectați, indiferent din ce zonă a țării sunt, o țară în care se pune accent pe autonomia locală, pe dezvoltarea comunităților, așa cum este această puternică comunitate din Banat și municipiul Timișoara, să regăsească un partid, Partidul Național Liberal, pe care să-l poată vota cu încredere în 2028”, a spus Bolojan.

El spune că își va dedica energia în perioada următoare „pentru a reforma partidul nostru, pentru a duce oameni noi și pentru a folosi experiența colegilor care au dovedit performanță în toți aceștia ani”.

Sursa Digi 24

Bolojan: Forma noastră de respect este să nu ne batem joc de banii pe care îi colectăm de la oameni

„Respectul pentru colegi, nu poți să faci nimica dacă nu-ți respecți colegii și dacă nu-ți respecți echipele. (…) În spatele unor oameni care dau rezultate, există niște colegi pe care de multe ori nu-i vedem, oameni simpli, oameni care sunt plătiți mult mai prost decât cei care sunt în față, dar nu poți să faci nimic singur și eu sunt recunoscător”, a declarat Ilie Bolojan.

Premierul interimar a precizat că mereu a respectat echipele cu care a lucrat.

„De la portarul de la intrarea în Primăria Oradea, care te salută respectos, care te ajută să urci acele scări dacă vedea că ai baston, de la oamenii din echipele de proiecte, de la directorii mei, de la cei care au făcut ca să putem obține rezultate”, a declarat premierul, afirmând că respectul este un element de bază, atât în mediul public, cât și privat.

Acesta a precizat că este important să ne respectăm comunitățile și vecinii, afirmând că forma de respect a guvernelor pentru cetățeni este aceea de a gestiona banul public.

„Să ne respectăm comunitățile, să ne respectăm vecinii, să ne respectăm cetățenii; și forma noastră de respect a celor care suntem în sectorul public este să nu ne batem joc de banii care îi colectăm de la oameni, să guvernăm după reguli și să facem în așa fel încât serviciile publice să fie cât mai bune și să creăm condiții pentru dezvoltare”, a conchis Ilie Bolojan.

În cadrul discursului său, Ilie Bolojan a spus câteva cuvinte și despre profesori, dar și părinți și importanța contribuției acestora în dezvoltarea noastră, ca oameni.

El a fost invitat să țină un discurs în cadrul Ceremoniei de Absolvire a Universității de Vest din Timișoara, în calitate de absolvent. Ilie Bolojan, a studiat Facultatea de Matematică la Universitatea din Timișoara între anii 1990-1993.

Actualul premier a fost și student la Institutului Politehnic „Traian Vuia”, Timișoara, actuală UPT, între anii 1988-1993.

Nazare, după anunțul S&P Global Ratings: Poziția ratingului este vulnerabilã cu o perspectivã negativã

Agenția internaționalã de evaluare financiarã S&P Global Ratings a reconfirmat ratingul suveran al României la nivelul „BBB-/A-3″, atât pentru datoria pe termen lung, cât și pentru cea pe termen scurt.

Acțiunea de rating a fost una neplanificatã, fiind în afara calendarului anunțat la începutul anului, motivul fiind evenimentul special cauzat de dizolvarea guvernului de coaliție în urma votului de neîncredere din Parlamentul României, arată Ministerul Finanțelor într-un comuniact.
Urmãtoarea publicare programatã de cãtre agenție privind ratingul suveran al României este 2 octombrie 2026.

Reprezentanții ministerului susțin că evaluarea S&P reflectã atât provocãrile economice și politice actuale, cât și faptul cã România a început sã livreze rezultate în procesul de consolidare fiscalã în primul trimestru din 2026, precum reducerea gradualã a deficitului și a dezechilibrelor macroeconomice.

Perspectiva negativã reflectã opinia agenției privind menținerea riscurilor ridicate în urmãtoarele 6-12 luni privind implementarea consolidãrii finanțelor publice ale României și reducerea deficitelor sale externe, se mai arată în comunicat.

Poziție vulnerabilă

Agenția estimează că deficitul bugetar va fi de 6,25% în acest an, în continuare un nivel foarte ridicat comparativ cu nivelurile înregistrate în Europa.

„Reconfirmarea ratingului suveran al României într-un context politic incert, deși un aspect îmbucurãtor, atrage atenția asupra impactului major pe care deciziile politice îl au asupra încrederii investitorilor fațã de România. Într-un mediu extern complicat, România a confirmat cã poate implementa politici curajoase și eficiente pentru atingerea dezideratului de consolidare fiscalã, evoluțiile actuale de pe scena politicã fiind urmãrite cu atenție atât de agențiile de rating, cât și de investitori, menținerea unui rating recomandat investițiilor fiind o certificare a faptului cã România este pe o traiectorie pozitivã, fiind de altfel subliniatã execuția bugetarã aferentã primului trimestru”, susține ministrul Alexandru Nazare.

El spune însă că poziția ratingului este vulnerabilă.

„Totuși, trebuie sã fim foarte atenți, poziția rating-ului fiind una vulnerabilã cu o perspectivã negativã, menținerea traiectoriei de ajustare precum și absorbția fondurilor europene în cadrul PNRR, SAFE si fondurilor de coeziune fiind necesare pentru pãstrarea gradului investițional”, a mai spus Nazare.

Stagnare economică în 2026

Potrivit raportului, România a înregistrat o îmbunãtãțire a performanței fiscale în prima parte a anului 2026, pe fondul mãsurilor de consolidare adoptate în 2025 și al creșterii veniturilor bugetare. S&P noteazã cã deficitul bugetar s-a redus semnificativ în primul trimestru al anului, ceea ce reprezintã un semnal pozitiv pentru stabilizarea finanțelor publice.

Ministerul Finanțelor susține că un rol important în evaluarea agenției îl au și fondurile europene, considerate esențiale pentru menținerea stabilitãții economice și susținerea investițiilor. România este estimatã sã beneficieze în 2026 de transferuri europene consistente, inclusiv prin PNRR, fonduri care pot acoperi o parte importantã din necesarul de finanțare externã al economiei.

S&P estimeazã cã economia României ar putea traversa o perioadã temporarã de stagnare în 2026, influențatã inclusiv de evoluțiile din piețele energetice internaționale.

Pentru anul 2027, este anticipatã o relansare a economiei, fiind previzionatã o creștere economicã de 2,5%, pe fondul implementãrii reformelor și al accelerãrii investițiilor, ceea ce ar putea conduce la îmbunãtãțirea indicatorilor macroeconomici și la reducerea dezechilibrelor externe.

În același timp, raportul evidențiazã și principalele vulnerabilitãți: deficitul bugetar încã ridicat, nevoile mari de finanțare externã și riscurile generate de instabilitatea politicã, într-un context regional complicat. S&P avertizeazã cã întârzierea reformelor sau blocarea accesului la fondurile europene ar putea pune presiune asupra profilului de risc al României.

Context politic

S&P noteazã cã situația politicã recentã, caracterizatã de dizolvarea coaliției guvernamentale, poate crea provocãri pe termen scurt. Agenția apreciazã cã existã premise pentru menținerea stabilitãții instituționale, notând cã existã un consens politic larg privind necesitatea continuãrii reformelor și consolidãrii fiscale, inclusiv adoptarea unui buget credibil pentru anul 2027. În același timp, autoritãțile române sunt responsabilizate sã continue implementarea reformelor structurale necesare pentru atragerea fondurilor europene și pentru întãrirea disciplinei bugetare, inclusiv în domenii sensibile precum salarizarea în sectorul public și administrația publicã.

Agenția menționeazã cã factorii care ar putea conduce la un downgrade sunt incapacitatea Guvernului de a adopta politici de reducere a deficitului bugetar în anul 2027 sau un acces limitat la fondurile europene în perioada 2026-2027, fapt care ar limita perspectivele de creștere ale economiei și implicit ar amplifica riscurile balanței de plãți.

Suplimentar, o retrogradare a ratingului ar putea fi analizatã și în scenariul unor presiuni externe crescute, respectiv o evoluție nefastã și de duratã manifestatã pe piața energiei ca urmare a rãzboiului din Orientul Mijlociu, cu implicații directe privind așteptãrile inflaționiste.

Potrivit agenției, o eventualã îmbunãtãțire a perspectivelor ar putea avea loc în condițiile reducerii semnificative a deficitelor și relansãrii creșterii economice.

Bolojan, despre profesori: „Oamenii ăștia merită respectul” / „E un element important să ne respectăm părinții”

„E un element important să ne respectăm părinții”, a declarat Bolojan în cadrul discursului său cu prilejul ceremoniei de absolvire a UVT.

Acesta a precizat că reușita absolvenților se datorează, într-o importantă măsură, părinților.

Și părinții mei, niște oameni simpli, au tras din greu ca să ne poată întreține și și părinții dumneavoastră, indiferent de situația materială pe care au, au tras din greu pentru asta”, a declarat Bolojan.

Acesta spus că un alt element important este respectul față de profesori, pentru capacitatea lor de predare.

Mi-aduc aminte, în anii 90, gândiți-vă când auzeai de Megan la Universitatea de Vest sau de Izvercianu la Politecnică, te ridicai în picioare nu pentru că spunea cineva, pentru respectul pentru cărți, nu în bibliotecă, în capul lor, pentru exigență, pentru capacitate de predare, oamenii ăștia merită respectul și profesorii care țin linia de calitate în învățământul românesc și care au format generații, merită respectul nostru”, a declarat Bolojan. 

Acesta a precizat că și respectul pentru colegi este foarte important, atât în mediul public, cât și în mediul privat, afirmând totodată că guvernele au datoria de a nu-și bate joc de banii pe care îi colectează de la cetățeni. 

El a fost invitat să țină un discurs în cadrul Ceremoniei de Absolvire a Universității de Vest din Timișoara, în calitate de absolvent. Ilie Bolojan a studiat Facultatea de Matematică la Universitatea din Timișoara între anii 1990-1993.

Actualul premier a fost și student la Institutului Politehnic „Traian Vuia”, Timișoara, actuală UPT, între anii 1988-1993.