UE și Mexic semnează noi acorduri strategice pentru comerț și investiții

Summitul se desfășoară într-un context internațional marcat de tensiuni geopolitice și incertitudine economică.

Cele două părți au anunțat aprofundarea cooperării politice și economice, cu accent pe comerț, investiții, tehnologii curate și securitatea lanțurilor de aprovizionare.

Uniunea Europeană a fost reprezentată la summit de președinta Ursula von der Leyen, de președintele Consiliului European António Costa, de șefa diplomației europene Kaja Kallas și de comisarul european pentru comerț Maroš Šefčovič.

Von der Leyen spune că noul parteneriat transmite un mesaj de deschidere și sprijin pentru ordinea internațională bazată pe reguli

Von der Leyen a declarat că acordurile semnate transmit un mesaj puternic într-o perioadă de instabilitate globală și de tendințe protecționiste.

„Într-un moment al fragmentării și confruntării geopolitice, alegem parteneriatul și deschiderea”, a afirmat șefa Comisiei Europene.

Ea a spus că noul acord va consolida creșterea economică și va crea locuri de muncă pe ambele maluri ale Atlanticului. Potrivit acesteia, UE și Mexic împărtășesc aceeași viziune privind comerțul liber, dezvoltarea sustenabilă și apărarea instituțiilor internaționale.

Von der Leyen a subliniat și importanța cooperării în domeniul energiei curate, al materiilor prime critice și al tehnologiilor viitorului.

„Împreună putem construi lanțuri de aprovizionare mai reziliente și mai sigure”, a declarat aceasta.

UE și Mexic au reafirmat totodată angajamentul pentru multilateralism și pentru ordinea internațională bazată pe reguli. Liderii au convenit să coopereze mai strâns în domeniul păcii și securității, al reformei instituțiilor globale și al protejării drepturilor omului.

Cele două părți vor institui și un dialog strategic permanent la nivel ministerial pentru coordonarea pozițiilor privind problemele internaționale și regionale.

Relațiile comerciale dintre UE și Mexic sunt evaluate la aproximativ 100 de miliarde de euro anual pentru bunuri și servicii. Bruxellesul estimează că noul acord va facilita exporturile și investițiile reciproce și va reduce barierele comerciale.

Acordul prevede acces extins pentru companiile europene la contractele publice din Mexic și noi oportunități pentru exporturile de servicii financiare, maritime, digitale și profesionale.

Mexicul va proteja, de asemenea, sute de indicații geografice europene pentru vinuri, băuturi spirtoase și produse alimentare.

UE și Mexic mizează pe lanțuri de aprovizionare mai sigure, investiții verzi și reducerea barierelor comerciale

Documentul include prevederi privind tranziția verde și digitală, consolidarea lanțurilor de aprovizionare cu materii prime critice și reducerea obstacolelor pentru comerțul electronic.

Acordul conține și angajamente obligatorii privind drepturile lucrătorilor, protecția mediului și combaterea schimbărilor climatice.

UE și Mexic au semnat separat o declarație comună privind economia circulară, care vizează combaterea poluării, pierderii biodiversității și efectelor schimbărilor climatice.

În marja summitului, cele două părți au organizat și un eveniment dedicat participării femeilor în comerț și economie.

Parteneriatul include și extinderea investițiilor europene prin programul Global Gateway. Agenda prevede investiții de peste 5 miliarde de euro în sectoare precum energia verde, transportul sustenabil, sănătatea, agricultura și conectivitatea digitală.

Von der Leyen a anunțat și o finanțare europeană de peste 4 milioane de pesos pentru sprijinirea femeilor indigene din Mexic.

UE și Mexic au convenit totodată să relanseze dialogul bilateral în domeniul digital, axat pe inovare, reglementare și tehnologii emergente.

Acordul global modernizat va trebui ratificat de toate statele membre ale UE și de autoritățile mexicane, conform procedurilor interne. Acordul comercial interimar va urma doar procedurile europene și va rămâne în vigoare până la aplicarea completă a noului acord global.

Compania chineză care a cucerit Europa cu aspiratoare vrea acum mașini zburătoare și roboți umanoizi

Compania chineză și-a prezentat noile ambiții la evenimentul Dreame NEXT 2026 din San Francisco, unde a arătat o serie de produse care par desprinse dintr-un film SF, scrie Il Post.

Fondată în 2015 de antreprenorul chinez Yu Hao, Dreame a pornit inițial cu un obiectiv simplu: să concureze cu Dyson pe piața aspiratoarelor premium. În doar un deceniu, compania a ajuns cel mai popular brand de roboți aspirator din Europa și încearcă acum să se transforme într-un gigant tech cu ambiții similare celor ale lui Elon Musk.

Dreame și rețeta Elon Musk

La evenimentul din SUA, Dreame a prezentat un frigider cu braț robotic capabil să aranjeze singur cumpărăturile, un robot umanoid, un robot destinat spălatului automat al hainelor, un SUV electric cu două „rachete” în partea din spate și chiar un eVTOL – un vehicul electric zburător asemănător unei drone gigant pentru transportul oamenilor. Presa italiană scrie că Yu Hao îl consideră pe Elon Musk un adevărat „idol”, iar multe dintre anunțurile companiei amintesc de stilul spectaculos și ambițiile uriașe ale fondatorului Tesla și SpaceX.

Nebula Next 01 – un proiect îndrăzneț

Printre cele mai spectaculoase proiecte se află hypercar-ul electric Nebula Next 01, despre care compania susține că poate accelera de la 0 la 100 km/h în doar 1,8 secunde. Conceptul amintește puternic de promisiunile făcute de Musk despre un viitor model Tesla capabil să „zboare” cu ajutorul unor propulsoare inspirate din rachetele SpaceX. Strategia Dreame se bazează pe inteligență artificială, motoare electrice ultra-rapide și brațe robotice. Compania spune că motorul electric dezvoltat de Yu Hao reprezintă „nucleul tehnologic” pe care vrea să îl folosească în aproape toate produsele sale.

Dreame masina electrica Nebula Next 01. Sursa foto: X

Dreame utilizează deja algoritmi AI pentru roboții săi de curățenie, iar acum încearcă să extindă această tehnologie către dispozitive mult mai complexe.  La evenimentul din San Francisco, compania a prezentat și un prototip de robot aspirator capabil să urce scări – una dintre cele mai dificile probleme pentru industria dispozitivelor autonome de curățenie.

De la concept la realitate, viitorul și ambițiile tehnologice chinezești

Deși multe dintre produsele prezentate sunt încă la stadiul de concept, compania pare să urmeze aceeași strategie care a făcut celebru Silicon Valley: promisiuni spectaculoase despre viitor pentru a atrage atenția asupra tehnologiilor pe care încearcă să le construiască astăzi.

Ascensiunea Dreame reflectă și ambiția tot mai mare a companiilor chineze de a depăși statutul de producători de gadgeturi ieftine și de a intra direct în competiția globală pentru viitorul inteligenței artificiale, roboticii și mobilității electrice. În ultimii ani, firmele chineze au investit masiv în roboți umanoizi, mașini autonome și dispozitive AI, încercând să rivalizeze cu giganți americani precum Google, Tesla sau Meta.

Aproape jumătate dintre cazurile de cancer care pot fi prevenite, legate de două obiceiuri de viață

Potrivit unei analize recente a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), peste o treime dintre toate cazurile de cancer la nivel global pot fi prevenite.

Cancerul pulmonar, cel gastric și cel de col uterin reprezintă aproape jumătate din aceste cazuri, conform Science Alert.

Asta înseamnă că, în fiecare an, milioane de cazuri de cancer ar putea fi prevenite prin intervenții medicale, schimbări de comportament, reducerea riscurilor la locul de muncă sau limitarea poluării.

„Acest studiu de referință este o evaluare cuprinzătoare a cancerului care poate fi prevenit la nivel mondial, incluzând pentru prima dată cauzele infecțioase ale cancerului alături de riscurile comportamentale, de mediu și profesionale”, spune Isabelle Soerjomataram, epidemiolog medical la OMS și autoare principală a analizei.

Fumatul, principalul factor de risc

Analiza arată că, în 2022, au fost înregistrate aproape 19 milioane de cazuri noi de cancer. Aproximativ 38% dintre acestea au fost asociate cu 30 de factori de risc care pot fi modificați, precum fumatul, consumul de alcool, poluarea aerului, indicele ridicat de masă corporală, activitatea fizică insuficientă, radiațiile ultraviolete.

Principalul factor de risc modificabil asociat cu apariția cancerului este fumatul. Acesta a fost legat de 15% dintre toate cazurile de cancer înregistrate în 2022. În rândul bărbaților, fumatul a contribuit la 23% dintre cazurile noi de cancer la nivel global.

Fumatul nu este însă singura cauză. Poluarea aerului are, de asemenea, un rol, iar impactul acesteia diferă de la o regiune la alta.

În Asia de Est, de exemplu, aproximativ 15% dintre cazurile de cancer pulmonar la femei au fost asociate cu poluarea aerului. În Africa de Nord și Asia de Vest, aproximativ 20% dintre cazurile de cancer pulmonar la bărbați au fost asociate cu poluarea aerului.

Fumatul și alcoolul, legate de aproape jumătate dintre cazuri de cancer care pot fi prevenite

După fumat, al doilea factor de stil de viață care poate fi modificat este consumul de alcool. Acesta a fost asociat cu 3,2% dintre toate cazurile noi de cancer.

Potrivit estimărilor cercetătorilor, fumatul și consumul de alcool sunt responsabile pentru aproape jumătate, aproximativ 48%, dintre toate cazurile de cancer care pot fi prevenite.

„Aceasta este prima analiză globală care arată cât de mult din riscul de cancer provine din cauze pe care le putem preveni”, a declarat André Ilbawi, coordonatorul echipei OMS pentru controlul cancerului și coautor al analizei.

„Pe scurt, aproape 4 din 10 cazuri de cancer la nivel mondial în 2022 ar fi putut fi prevenite prin eliminarea expunerii la factorii de risc luați în considerare în acest studiu”, explică cercetătorii în lucrarea lor, care a fost publicată în revista Nature Medicine.

Bătălia pe șezlongurile din Grecia, o problemă ce îi îngrijorează pe hotelieri

În Grecia, bătălia pe șezlonguri a devenit o problemă care îi îngrijorează pe hotelieri, potrivit Le Figaro.

Industria a fost marcată de plângerea depusă de un turist aflat în vacanță în Kos. Acesta a primit 1.000 de euro despăgubire, după ce a dat în judecată agenția sa de turism. El a semnalat că nu a găsit niciodată șezlonguri disponibile la hotelul unde era cazat.

Rezervarea șezlongurilor, un fenomen des întâlnit

Fenomenul șezlongurilor ocupate în Grecia este unul recurent. De câteva veri, turiștii lasă obiecte personale pe primele rânduri de șezlonguri, pentru a le ocupa în ziua respectivă. Dimineața, pare că piscinele sunt deja ocupate, deși nu e nimeni acolo.

Mulți hotelieri greci au decis să ia măsuri. Schimbările au loc în contextul creșterii disputelor și pentru a-și păstra clienții, potrivit sursei.

Unele hoteluri afișează la recepție garanția unui număr de șezlonguri disponibile. Altele adoptă măsuri mai drastice. Pe unele insule, sunt angajați studenți sezonieri pentru a supraveghea zonele din jurul piscinelor. Aceștia îndepărtează prosoapele lăsate nesupravegheate timp de câteva ore.

Peste 200 de plaje au interzis șezlongurile

În Grecia, 264 de plaje sunt desemnate ca zone fără șezlonguri, umbrele sau muzică. Măsurile au fost adoptate pentru a proteja flora și fauna.

Medicamente pentru boli neurologice, căutate cu ajutorul inteligenței artificiale

Cercetătorii analizează datele pacienților, inclusiv înregistrări vocale și scanări oculare, precum și celule cerebrale cultivate în laborator, pentru a identifica dacă medicamentele existente ar putea fi reorientate către tratarea unor afecțiuni precum boala neuronului motor (MND).

Oamenii de știință speră că, prin utilizarea algoritmilor pentru a detecta tiparele bolii și a prezice medicamentele adecvate, tratamentele eficiente ar putea fi găsite în „ani, mai degrabă decât în decenii”, potrivit BBC.

Această speranță este împărtășită de participantul la studiu Steven Barrett, care a fost diagnosticat cu MND acum 10 ani.

Steven își planifica o pensie activă după o carieră lungă și plină de distincții în serviciul public, când a început să observe o amorțeală la picior.

Câțiva ani mai târziu, a fost diagnosticat cu MND – o afecțiune neurologică degenerativă pentru care nu există încă un tratament.

Un astfel de studiu, MND-SMART, testează mai multe medicamente în același timp, spre deosebire de studiile în care unui grup i se administrează un tratament, iar altuia un placebo.

Institutul construiește, de asemenea, o bază de date cu persoane care suferă de afecțiuni precum Parkinson, demență și MND.

Algoritmii, antrenați să identifice medicamentele

Medicii colectează scanări ale irisului, înregistrări vocale și utilizează inteligența artificială pentru a analiza și selecta cantități mari de date, cu scopul de a identifica semne de schimbare care ar putea fi indicatori timpurii ai unor probleme viitoare.

În plus, ei colectează probe de sânge de la pacienții voluntari pentru a cultiva celule stem în grupuri de celule cerebrale numite neuroni.

Medicamentele existente sunt apoi testate pe mai multe loturi de astfel de neuroni, folosind o combinație de roboți, echipamente de laborator tradiționale și computere care rulează algoritmi specializați.

Acești algoritmi de învățare automată au fost antrenați să identifice medicamentele care ar putea transforma semnătura bolii neurologice într-una sănătoasă.

Medicamentele pe care IA le sugerează ca fiind potențial eficiente pot fi apoi supuse unor studii clinice care implică persoane precum Steven.

Eliberarea potențialului IA

Există aproximativ 1.500 de medicamente care au fost dezvoltate și aprobate pentru tratarea altor afecțiuni.

Deoarece medicamentele au fost deja dezvoltate și aprobate, reutilizarea lor poate fi mai simplă decât a porni de la zero cu formule noi.

Descoperirea de noi medicamente și introducerea lor pe piață poate dura mult timp – peste 10 ani, conform unor estimări.

Cercetarea nu este prima care explorează modul în care IA poate descoperi soluții potențiale ascunse în munții de date medicale sau de sănătate.

Doi copii abandonați de mama lor pe marginea unui drum, găsiți plângând și fără acte. Le-a lăsat doar mâncare și apă

Copiii au fost găsiți marți de un șofer în apropierea orașului Alcácer do Sal, în sudul Portugaliei, având asupra lor rucsacuri cu mâncare și apă, dar fără documente de identitate, potrivit BBC.

Dispariția lor fusese raportată de tatăl biologic, din Colmar, pe 11 mai, ceea ce a declanșat o alertă la nivel european.

Anchete au fost deschise atât de autoritățile franceze, cât și de cele portugheze, fără o concluzie oficială în acest stadiu.

Cei doi suspecți au fost localizați și arestați ulterior în zona orașului Fátima, la aproximativ 180-200 km de locul unde au fost găsiți copiii.

Garda Națională Republicană a confirmat reținerea unei femei de 41 de ani și a unui bărbat de 55 de ani, aceștia fiind investigați pentru violență domestică, expunere la pericol și abandon.

Franceinfo relatează că cei doi frați, identificați ca Zacharie și Barthélémy, ar fi fost descoperiți de un brutar, care i-a dus temporar în locuința sa și le-a oferit mâncare și apă până la sosirea autorităților.

Potrivit aceleiași surse, copilul mai mare ar fi relatat un scenariu în care ar fi fost implicați într-un joc, ar fi fost legați la ochi și lăsați în pădure, după care ar fi rămas singuri.

Cei doi copii se află în prezent în grija serviciilor sociale portugheze, urmând să fie evaluați și protejați până la o eventuală repatriere.

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu la terminalul petrolier din Novorossiisk

Terminalul petrolier Grushovaya, parte a marelui complex de transbordare Sheskharis, a fost lovit de drone ucrainene.

Atacul a provocat un incendiu, a relatat un canal independent de știri de pe Telegram, potrivit The Kyiv Independent.

Între timp, Cartierul General Operațional din Kraiul Krasnodar a afirmat că incendiul a izbucnit la o instalație nenumită, ca urmare a căderii resturilor unei drone.

„Mai multe clădiri tehnice și administrative au luat foc. Fragmente de drone au căzut, de asemenea, pe teritoriul terminalului de combustibil”, a transmis Cartierul General Operațional.

Locul respectiv este un important terminal de export de petrol care servește drept punct final pentru conductele operate de compania de stat rusă Transneft, cea mai mare companie de conducte petroliere din lume.

Autoritățile au raportat că două persoane au fost rănite în urma atacului cu drone ucrainene.

Terminalul petrolier Sheskharis a fost deja lovit de mai multe ori de drone ucrainene, inclusiv pe 6 aprilie și pe 2 martie.

Un document al Băncii Mondiale arată că 27 de țări încearcă să-și asigure accesul la fonduri de criză

Documentul Băncii Mondiale nu a menționat numele țărilor sau suma totală a fondurilor care ar putea fi solicitate. Banca Mondială a refuzat să comenteze.

Documentul a arătat că trei țări au aprobat noi instrumente de la începutul conflictului din Orientul Mijlociu, pe 28 februarie, în timp ce celelalte încă finalizau procesul.

Războiul și perturbarea piețelor energetice globale care a rezultat din acesta au afectat lanțurile de aprovizionare globale și au împiedicat livrările vitale de îngrășăminte să ajungă în țările în curs de dezvoltare.

Oficialii din Kenya și Irak au confirmat că solicită sprijin financiar rapid din partea Băncii Mondiale pentru a face față consecințelor războiului, cum ar fi creșterea prețurilor la combustibil care afectează națiunea africană și scăderea masivă a veniturilor din petrol pentru Irak.

Cele 27 de țări se numără printre cele 101 care au avut acces la o formă de instrument de finanțare prestabilit pe care l-ar putea utiliza în caz de criză, inclusiv 54 care au aderat la Opțiunea de răspuns rapid, care permite țărilor să utilizeze până la 10% din finanțarea lor neplătită.

Ce sume pot accesa țările

Președintele Băncii Mondiale, Ajay Banga, a declarat în aprilie că setul de instrumente de criză al băncii va permite țărilor să utilizeze finanțarea contingentă prestabilită, soldurile proiectelor existente și instrumentele cu plată rapidă pentru a accesa o sumă estimată între 20 și 25 de miliarde de dolari.

El a spus că banca ar putea, de asemenea, să-și reorienteze o parte din portofoliu pentru a aduce totalul la 60 de miliarde de dolari în șase luni, fiind posibile modificări suplimentare pe termen lung pentru a aduce totalul la aproximativ 100 de miliarde de dolari.

La acea vreme, șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a declarat că se așteaptă ca până la o duzină de țări să solicite între 20 și 50 de miliarde de dolari în asistență pe termen scurt de la creditorul global.

Însă, potrivit a trei surse familiarizate cu problema, au fost înregistrate puține cereri.

Un bărbat construit un sistem de răcire în curte care înlocuiește aerul condiționat

Ideea se bazează pe un simplu fenomen fizic. La o adâncime suficientă, temperatura solului rămâne mult mai stabilă decât cea a aerului de la suprafață, potrivit Daily Galaxy.

Când aerul exterior este cald, solul de dedesubt este mai rece. Dacă se aspiră aerul exterior prin conducte îngropate înainte ca acesta să pătrundă în casă, pământul însuși elimină căldura.

Până în 2026, sistemul finalizat răcea anumite camere. Proiectul s-a inspirat din fântâna canadiană, numită și fântână provensală, o metodă veche de secole de utilizare a temperaturilor din subsol pentru precondiționarea aerului de ventilație.

Proiectul a atras o atenție nouă pe rețelele de socializare pentru că a demonstrat cum se poate construi, pas cu pas, un sistem de răcire cu consum redus de energie și fără compresor.

Cum schimbă o fântână canadiană căldura cu solul

Un puț canadian este o formă de control pasiv al climatului geotermal. Se bazează pe un singur principiu: solul de la câțiva metri adâncime are o temperatură care rămâne cu mult în urma fluctuațiilor vremii de la suprafață.

Vara, temperatura subterană este mai scăzută decât cea a aerului exterior. Iarna, este mai ridicată. Țevile îngropate devin un schimbător de căldură.

Aerul care circulă prin ele cedează căldură pământului înconjurător sau extrage căldură din acesta înainte de a intra în clădire.

Conform descrierilor tehnice ale puțurilor canadiene, solul la aproximativ 15 metri adâncime menține o temperatură între 10 °C și 16 °C pe tot parcursul anului.

La adâncimi mai mici, temperatura fluctuează mai mult, dar rămâne totuși cu mult sub valoarea maximă înregistrată într-o după-amiază toridă de vară

. În regiunile cu variații sezoniere puternice, diferența dintre aerul de la suprafață și cel din subsol este ceea ce face ca sistemul să funcționeze.

Instalarea în curte, care a durat patru ani

Creatorul a început lucrările în 2022. Rețeaua completă de conducte nu a fost finalizată decât în 2026, deși unele camere primeau deja aer răcit înainte de încheierea construcției.

Construcția a îngropat conducte în curte și le-a conectat la interiorul casei. Aerul intră printr-o priză de admisie, circulă prin rețeaua subterană și ajunge mai rece decât atunci când a părăsit suprafața.

În zilele foarte calde, solul rămâne cu câteva grade sub temperatura aerului exterior. Bucla îngropată exploatează această diferență.

Ceea ce diferențiază un puț canadian de un aparat de aer condiționat mecanic este tot ceea ce acesta nu include. O unitate de răcire standard funcționează pe baza unui ciclu de compresie a vaporilor.

Asta înseamnă un compresor electric, o încărcătură de agent frigorific și o serpentină de condensare pentru a evacua căldura în exterior.

Sistemul cu conducte îngropate nu are nevoie de nimic din toate acestea.

Cercetătorii explică de ce unele cutremure au o regularitate surprinzătoare

Aceste cutremure pot avea loc cu o regularitate de ceasornic și au aproape întotdeauna aceeași magnitudine.

Un nou studiu oferă un posibil răspuns, potrivit Science Alert.

Aceste falii oceanice de transformare, așa cum sunt cunoscute, sunt înconjurate de zone de barieră. Cercetătorii din SUA și Canada au demonstrat că acestea acționează ca niște „frâne” naturale pentru activitatea seismică.

Un proces cunoscut sub numele de întărire prin dilatare are loc atunci când apa de mare se infiltrează adânc în rocă. Acest proces protejează aceste secțiuni de falie de violența cutremurelor mai mari.

Prin dezvăluirea secretelor acestor falii neobișnuit de previzibile, speranța este că modelele seismice pot fi îmbunătățite în general.

Ce au observat oamenii de știință

Cercetătorii au studiat date din două secțiuni de-a lungul faliei de transformare Gofar. Aceasta este o depresiune subacvatică extinsă care marchează granița dintre plăcile tectonice Pacific și Nazca, la vest de Ecuador și adânc sub Oceanul Pacific.

Aceste plăci se freacă una de alta cu o viteză de aproximativ 140 de milimetri pe an. Falia a generat un cutremur regulat de magnitudine șase la fiecare cinci sau șase ani de când a început înregistrarea completă a datelor în 1995.

În două experimente separate, dispozitive seismometrice de fund oceanic au fost amplasate direct pe fundul mării pentru a urmări mișcarea. Aceste instrumente au captat detaliile a zeci de mii de cutremure mici din jurul a două cutremure majore.

Analiza datelor a arătat că cele două segmente ale faliei Gofar, fiecare cu o zonă de barieră, s-au cutremurat în mod similar.

Măsurătorile au arătat că zonele de barieră sunt, de fapt, rețele complexe de falii mici. Acestea absorb numeroasele șocuri minore care preced marile cutremure.

Modul în care se produc unele cutremure

Când au loc cutremurele principale, roca umplută cu fluid din jurul acestor zone tampon se deplasează și se extinde. Mai multă apă se revarsă în goluri.

Acest lucru creează schimbări de presiune care determină „blocarea” rocii și împiedică alunecarea în continuare, împiedicând efectiv amplificarea cutremurului.

Deși până în prezent a fost analizată doar o singură falie specifică în cadrul acestui studiu, zonele de barieră precum cele din jurul faliilor Gofar ar putea afecta și alte falii.

Acest lucru ar necesita același tip de fracturare complexă și infiltrare a apei de mare observate în acest studiu.