Ambasada Spaniei la Bucureşti prezintă, în colaborare cu Muzeul Muncipiului Bucureşti şi cu Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei expoziţia de fotografie ştiinţifică „Fotciencia”, ediţia a XIX-a.
O carte pe zi: „Tandreţe”, de Allison McLeod
J Edgar Hoover, directorul FBI, citise raportul scris despre cartea lui D.H. Lawrence de Laborator, în care se analizau „blasfemiile” autorului, părererile lui despre libertateta sexuală şi despre democraţia în America şi era decis să facă tot posibilul pentru interzicerea romanului.
Isabelle Adjani a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare
Isabelle Adjani a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare şi la o amendă de 250.000 de euro pentru fraudă fiscală. Procesul s-a desfăşurat fără actriţa de cinci ori laureată a premiului César.
„Hai, România! – Povestea Generaţiei de Aur” – primul film documentar despre fotbalul românesc din anii de glorie, care se va difuza în cinematografele din toată ţara
Trailerul conţine primele imagini din filmul ce va prezenta şi unul dintre cele mai importante momente ale fotbalului românesc: calificarea în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de Fotbal SUA 1994.
O carte pe zi: „Naşul” de Mario Puzzo
„O capodoperă a timpurilor moderne” – The New York Times.
Ministerul Culturii: Anda Caropol a trecut în eternitate. Şi-a petrecut la Notarra peste 50 de ani
Actriţa Anda Caropol a murit la vârsta de 84 de ani. Ministerul Culturii spune că Anda Caropol şi-a petrecut în Teatrul Nottara peste cincizeci de ani, timp în care a jucat roluri cuceritoare.
S-a deschis expoziţia „Universul lui Salvador Dalí”, la ARCUB
Post Content
Maraton cultural Brâncuşi la aniversarea eliberării Timişoarei de comunism
Muzeul de Artă din Timişoara propune un maraton cultural în cadrul expoziţiei “Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale”. Este pentru prima dată în România când publicul poate admira în cadrul aceleiaşi expoziţii mai multe lucrări din patrimoniul universal al lui Brâncuşi.
Jennifer Aniston a vorbit despre scenele intime filmate cu partenerul de platou Jon Hamm
Jennifer Aniston a vorbit despre scenele intime filmate cu partenerul de platou Jon Hamm. Actriţa a spus că a refuzat „un coordonator de intimitate” în timp ce filma scene de sex pentru „The Morning Show”.
Netflix a publicat lista cu cele mai urmărite 10 seriale ale sale, bazată pe orele vizionate
Post Content