Mediafax
După ce conducerea islamică a Iranului a fost atrasă în război de dictatorul irakian Saddam Hussein în 1980, a luptat, cum avea să spună un comandant de rang înalt, „cu mâinile goale”, scrie cotidianul Financial Times.
Pentru tinerii lideri ai republicii, motivați ideologic și hotărâți să exporte viziunea lor asupra radicalismului islamic, a fost o confruntare brutală cu realitatea: armata convențională a Iranului se confrunta cu un adversar sprijinit de puteri regionale și occidentale.
Ani mai târziu, aceiași lideri au recunoscut că regimul izolat trebuia să implore puținele state cu care mai avea relații diplomatice pentru cele mai de bază provizii, precum sârmă ghimpată.
Totuși, Iranul a luptat timp de opt ani, în ciuda costului uman uriaș, înainte ca liderul revoluției islamice din 1979, ayatollahul Ruhollah Khomeini, să accepte cu reticență o încetare a focului cu Irak, o decizie pe care a descris-o ca „a bea din pocalul cu otravă”.
David împotriva lui Goliat
Acum, Iranul se confruntă cu cea mai gravă amenințare de la acel război, în timp ce republica este bombardată de Israel, care dispune de una dintre cele mai sofisticate armate din lume, echipată cu tehnologie americană, iar agențiile sale de informații au pătruns adânc în interiorul republicii islamice.
Odată în plus, miza pentru regimul iranian este existențială, iar succesorul lui Khomeini, ayatollahul Ali Khamenei, în vârstă de 86 de ani, se confruntă cu cea mai grea probă a celor patru decenii de conducere a țării.
„Este cel mai important moment al lui Khamenei. A avut parte de multe suișuri și coborâșuri de când a devenit lider suprem în 1989, dar acesta le întrece pe toate”, a declarat Sanam Vakil, expert în Orientul Mijlociu, pentru Financial Times.
„Prioritatea sa este supraviețuirea regimului, să întoarcă situația în favoarea Iranului cât de mult poate. Ei se văd ca David împotriva lui Goliat, așa că simpla supraviețuire este o victorie pentru ei”, a adăugat Sanam Vakil.
Lovituri strategice și slăbirea apărării
În doar câteva zile, Israelul a eliminat conducerea militară de vârf a Iranului, a lovit principalele sale instalații nucleare, a bombardat infrastructura energetică esențială și a semănat teroare în toată țara, cu drone și escadrile de avioane de luptă care efectuează raiduri peste republică, aparent fără probleme.
Peste 200 de civili iranieni au fost uciși, potrivit Ministerului iranian al Sănătății.
Agențiile de informații ale regimului au fost umilite, iar apărarea antiaeriană aproape complet epuizată, lăsând Teheranul la mila forțelor aeriene israeliene, care luni au declarat că dețin „control operațional deplin” asupra spațiului aerian al capitalei.
Israelul a afirmat că a lovit cartierul general al forței Quds, temuta ramură internațională a Gardienilor Revoluției, și a distrus zeci de lansatoare de rachete.
Depășit din punct de vedere militar și mai vulnerabil decât în ultimele decenii, Iranul are puține opțiuni pentru a-și respinge inamicul de moarte, spun analiștii.
O societate schimbată, o conducere izolată
Iranul de astăzi este, de asemenea, o societate foarte diferită de cea care a luptat pentru supraviețuire împotriva Irakului lui Saddam.
Spiritul revoluționar al anilor ’80 nu mai unește populația, iar sprijinul necondiționat pentru stat nu mai este garantat.
În schimb, regimul este în război într-un moment de nemulțumire publică fără precedent față de regimul teocratic, într-o societate tânără, obosită de decenii de represiune, sancțiuni americane sufocante și dificultăți economice.
Supraviețuire politică prin lipsa alternativelor
Mulți analiști și diplomați occidentali consideră că supraviețuirea regimului nu va fi decisă de bombele israeliene, ci de dinamica internă a sistemului, avertizând că este prea devreme pentru a prezice prăbușirea sa.
Pentru moment, absența unei opțiuni credibile de înlocuire a regimului rămâne cel mai puternic factor de protecție pentru conducerea Iranului.
„Nu există o alternativă viabilă, nici în interiorul, nici în afara Iranului, la actualul sistem, ceea ce face ca reforma internă să fie singura cale realistă”, a declarat Mohammad Atrianfar, politician reformist și fost deținut politic.
Nu există o opoziție politică organizată în Iran, iar opoziția din exil este la fel de nepopulară în republică ca și conducerea islamistă, spun experții.
Strategii de supraviețuire
După experiențele războiului cu Irakul, Iranul s-a concentrat pe producția internă de rachete și drone, și pe antrenarea și înarmarea unor grupări regionale pe care să le poată folosi împotriva unor inamici mai bine echipați, în războaie asimetrice.
Însă în cele 20 de luni de la atacul Hamas din 7 octombrie, Israelul a aplicat o serie de lovituri devastatoare asupra principalului proxy al Teheranului, mișcarea libaneză Hezbollah, și a distrus o mare parte din apărarea aeriană a Iranului în două runde de atacuri reciproce anul trecut.
În ciuda șanselor inegale, conducerea Iranului promite să răspundă focului cu foc, crezând că obiectivul final al lui Netanyahu, cu sprijinul SUA, este distrugerea totală a regimului.
Însă, în ciuda instinctelor de supraviețuire afișate, ministrul de externe Abbas Araghchi a lăsat să se înțeleagă că Teheranul ar fi dispus să accepte o soluție diplomatică a crizei, la un moment dat.
Articolul FT: Regimul iranian luptă pentru supraviețuire. La 40 de ani după războiul cu Irak, republica islamică e în fața unei noi amenințări existențiale apare prima dată în Mediafax.