Seri muzicale de excepție la Ateneul Român: Dirijorul britanic Courtney Lewis și violonista rusă Alena Baeva

Mediafax

Două seri muzicale de excepție la Ateneul Român, în cea de-a treia săptămână simfonică a lunii iunie.

Dirijorul britanic Courtney Lewis (41 de ani) și violonista rusă Alena Baeva (40 de ani) își invită publicul, miercuri și joi, 19 și, respectiv, 20 iunie, la un concert cu un repertoriu de neegalat: Concertul pentru vioară în Re Major, de Ludwigh van Beethoven Op. 61 și Variațiunile Enigma Op. 36 de Edward Elgar.

Sursa: Facebook

Considerat de critică drept „un dirijor de privit”, Courtney Lewis este cunoscut pentru colaborările sale cu orchestre importante din Statele Unite și Europa, dar și pentru abordările inovatoare în domeniul operei.

La rândul său, rusoaica de origine kirghiză Alena Baeva, naturalizată în Luxemburg, este considerată una dintre cele mai valoroase violoniste ale generației sale, cu o carieră activă pe marile scene ale lumii.

Concertul pentru vioară, scris de Beethoven în 1806, a devenit în timp o piesă de rezistență a repertoriului clasic, iar Variațiunile „Enigma” ale lui Edward Elgar oferă o incursiune subtilă și personală în universul prietenilor și al emoțiilor compozitorului britanic.

Articolul Seri muzicale de excepție la Ateneul Român: Dirijorul britanic Courtney Lewis și violonista rusă Alena Baeva apare prima dată în Mediafax.

IDF: Iranul nu va transforma Orientul Mijlociu într-un cimitir

Mediafax

Şeful direcţiei operaţionale a IDF, Oded Basiuk, a declarat că Israelul continuă să lovească obiective nucleare iraniene „conform unui plan şi în timpurile care ne convin”.

„IDF nu va permite unui Iran nuclear să transforme Orientul Mijlociu într-un cimitir”, a spus oficialul militar într-o convorbire cu jurnaliştii.

Printre ţintele atacurilor se numără oameni de ştiinţă, sisteme de apărare aeriană, centre de comandă militară şi alte obiective strategice. Armata israeliană nu a oferit un calendar precis pentru încheierea operaţiunii.

În a cincea zi de bombardamente între Iran şi Israel, două explozii puternice au fost auzite în centrul şi nordul Teheranului. Basiuk a anunţat că IDF a „neutralizat principalul cartier general militar de urgenţă al regimului iranian”, forţând conducerea militară iraniană să fugă.

Oficialul israelian a declarat că IDF este „gata să continue eliminarea, unul câte unul, a liderilor terorismului din Iran”.

Basiuk a făcut distincţia între regimul iranian şi populaţie: „Atacăm regimul terorist, nu poporul, care merită un viitor mai bun. Cei care ne pun în pericol sunt liderii de la Teheran, nu oamenii care merg pe străzile din Shiraz”.

Articolul IDF: Iranul nu va transforma Orientul Mijlociu într-un cimitir apare prima dată în Mediafax.

Tragedie montană în Austria: Trei alpiniști au fost uciși de fulger în Tirol

Mediafax

Accidentul a fost unul „extrem de rar”, potrivit serviciilor de urgență. „Cele trei persoane au murit din cauza fulgerului la o altitudine de 2.268 de metri”, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliției regionale.

Grupul, format dintr-o femeie în vârstă de 60 de ani, soțul ei de aceeași vârstă și cumnatul ei în vârstă de 62 de ani, a fost lovit de vremea rea duminică, în timp ce se afla pe vârful Mittag (2.635 de metri), în apropiere de municipalitatea Flirsch.

„Din cauza unei schimbări bruște a vremii, grupul a început imediat coborârea în jurul orei 12:30, dar nu s-au mai întors, iar rudele lor i-au dat dispăruți”, potrivit unui comunicat al poliției.

Cadavrele au fost găsite seara de un elicopter de salvare, în apropierea unui traseu marcat. Cele trei decese au provocat un val de șoc în țară, unde activitățile la mare altitudine sunt populare, dar tragediile rămân „extrem de rare”, potrivit lui Gregor Franke, șeful operațiunilor de salvare montană din Tirol.

Pentru a evita furtunile, care apar mai frecvent după-amiaza și seara, este important să „urcați mai devreme și să coborâți mai devreme”, spune Franke, care recomandă folosirea aplicațiilor meteo mobile performante.

Articolul Tragedie montană în Austria: Trei alpiniști au fost uciși de fulger în Tirol apare prima dată în Mediafax.

PNL Vice-President Robert Sighiartău: The idea of a government rotation is totally wrong

Mediafax

In the context of ongoing negotiations to form a new government, Sighiartău stated that the National Liberal Party (PNL) does not support the idea of a prime minister rotation.

“It’s very difficult to say we accept such an arrangement, because the very idea of negotiating Romania’s future for the next two or three years through a government rotation simply doesn’t work anymore. We’ve already seen a precedent. The Romanian bureaucratic and political system is always focused on who comes next. These kinds of political deals don’t help and don’t give credibility to the government,” Sighiartău told RFI.

He further argued that if Romanian politics continues to revolve around electoral calculations, looking ahead to 2028, and if parties seek new alliances only to irresponsibly spend money and pass blame, the results will be the same as in previous years.

“The very fact that they’re even discussing a government rotation is completely misguided. This discussion is totally wrong,” he emphasized.

When asked whether such a system might at least guarantee a majority government, given that the PSD could otherwise go into opposition, Sighiartău responded: “There’s a lot of talk about this. Yes, it’s true that the PSD still holds over 20% in Parliament and naturally wants to claim something. But no one benefits from a ‘sacrificial’ prime minister with limited authority – someone expected to take tough decisions now, only for someone else to take over in 2027-2028 and reap the benefits, or fall back into the same old patterns of socialist-style public spending.”

Articolul PNL Vice-President Robert Sighiartău: The idea of a government rotation is totally wrong apare prima dată în Mediafax.

ANPC: Dead bugs and insects found in a bakery shop in Bucharest

Mediafax

According to the ANPC, the inspection of the establishment on Mărgeanului Street was prompted by a complaint.

During the inspection, the commissioners discovered dead cockroaches and other insects in the bakery and pastry areas, as well as in the baking equipment. The bakery products were stored in trays that had not been properly sanitized, were visibly burned, and lacked labels for identification and proper characterization. Additionally, the inspection of the storage bin revealed accumulations of non-specific liquids, impurities, mold, traces of rust, and dead beetles. The ceiling and walls in the production space showed signs of smoldering, seepage, and staining.

Non-compliant products were sealed in bags marked with the ANPC tape for disposal. The inspectors ordered a temporary cessation of services for the entire establishment and imposed a fine of 30,000 lei.

Articolul ANPC: Dead bugs and insects found in a bakery shop in Bucharest apare prima dată în Mediafax.

Ministrul Energiei, în vizită pe șantierul parcului eolian VIFOR din Buzău: „Un proiect impresionant, exact genul de investiție care poate reduce facturile românilor”

Mediafax

În urma vizitei sale pe șantierul parcului eolian VIFOR din Buzău, Sebastian Burduja a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care își exprimă recunoștința față de echipa care lucrează la acest proiect, menționând, în același timp că este impresionant, de aceea „Ministerul Energiei va continua să sprijine proiecte de anvergură, care fac diferența nu doar pe harta producției de energie românești, ci și în buzunarul românilor”.

Ministrul a anunțat că parcul va fi gata in anul 2027, iar lucrările „avansează cu pași repezi, jumătate din capacitatea de producție urmând a fi instalată în lunile următoare”.

„Un colos energetic de 461 MW, printre cele mai mari în Europa și al doilea ca mărime din România. Mai mult de jumătate dintr-un reactor de la Cernavodă”, a precizat Sebastian Burduja.

Forță inginerească și seriozitate

Parcul eolian VIFOR din Buzău începe să prindă contur. „Pale de zeci de metri. Cilindri de susținere de zeci de tone. Fundații record. Totul realizat cu cea mai nouă tehnologie din domeniu, de la Vestas. O demonstrație de forță inginerească și de seriozitate”, a spus ministrul.

Sebastian Burduja a menționat că energia pe care o va produce VIFOR „va fi ieftină, va fi curată și va mări substanțial capacitatea de producție națională. Exact genul de investiție care poate reduce facturile românilor și poate face economia națională mai competitivă”.

„Toate aceste investiții vor transforma țara noastră într-o putere energetică regională, iar pentru noi toți asta va însemna energie mai sigură, mai ieftină și mai curată”, a concluzionat ministrul.

Articolul Ministrul Energiei, în vizită pe șantierul parcului eolian VIFOR din Buzău: „Un proiect impresionant, exact genul de investiție care poate reduce facturile românilor” apare prima dată în Mediafax.

Ion Cristoiu: Rotativa – un eșec al PSD. Deși a cîștigat parlamentarele cu 22%, PSD acceptă să împartă puterea cu PNL, partid clasat pe locul al 3-lea, cu doar 13%

Mediafax

Este un eşec catastrofal al PSD şi o victorie a PNL şi a sistemului. Hai să mă explic. La alegerile din 2020 rezultatele au fost acestea: PSD 28%, PNL pe locul 2 cu 25%, USR cu 15%. Între cele două partide, de stânga şi de dreapta, era o diferenţă de 3%. În aceste condiţii s-a format un guvern de dreapta, centru-dreapta cu UDMR şi cu USR, care nu a rezistat şi nu pentru că PSD, fiind o opoziţie, nu ştiu ce, ar fi introdus moţiuni de cenzură, nu coaliţia s-a destrămat pentru că la un moment dat USR şi-a avut rolul de purcică, i-a făcut pulbere guvernarea PNL. Şi atunci s-a ajuns la o formulă, un partid de stânga şi un partid de dreapta au făcut un acord invocând stabilitatea, mă rog, deci a fost o chestiune, un acord de excepţie şi s-a introdus această rotativă, având în vedere că diferenţa dintre cele două partide era de doar 3% s-a zis împărţim funcţia de premier, doi ani unu, doi ani unu. Şi era un caz de excepţie. Deci, încă o dată, o rotativă care exprima o realitate a alegerilor, dar şi o presiune: trebuie neapărat să facem o guvernare în care dreapta conduce împreună cu stânga şi se face aşa un guvern de coaliţie naţională.

Acum, după alegerile din 2024, rezultatele sunt următoarele. PSD 22%, dacă adăugăm, că a mai obţinut ceva parlamentari de la Şoşoacă, aproape 23%, AUR pe locul 2, 19%, PNL pe locul 3, cu 13%. Între primul clasat şi PNL există o diferenţă de 9 puncte.

Normal ar fi ca PSD să facă guvern împreună cu AUR şi cu încă ceva, nu ştiu, POT sau să zicem. Însă PSD a spus că-i guvern pro-european şi ei nu fac cu AUR şi atunci au făcut cu locul 3. Dar, de ce să fie rotativă? Pentru că după alegerile de la 1 decembrie, la sfârşitul lui decembrie, s-a format un guvern care nu era al rotativei. Un guvern normal, condus de PSD care câştigase alegerile şi s-a apelat la o alianţă, alături de PSD au venit în urma unor negocieri PNL, UDMR şi minorităţile. Deci, în cazul de faţă, nu s-a pus problema alegerilor rotative. Şi dacă nu s-a pus atunci, de ce să se pună acum, alegerile au fost anulate? Pentru că au fost alegeri prezidenţiale şi a câştigat Nicuşor Dan.
Rezultă că a câştigat PNL? Nu, nu a câştigat PNL şi nici USR că am înţeles că Nicuşor Dan este independent. În aceste condiţii nu văd de ce nu i s-ar fi dat puterea PSD-ului să continue acea guvernare. Coaliţia a funcţionat, PSD, PNL, UDMR şi, nu ştiu, adăugai acum USR.

De când şi de ce trebuie neapărat o rotativă? Şi mai ales de ce rotativa este un mare succes al PSD? E un mare eşec. Şi, cum să zic, cu chiu, cu vai, Bolojan a acceptat. Bolojan nu trebuia să fie premier. Că el reprezintă 13%.

În Germania a câştigat CDU şi a făcut alianţă cu cel de pe locul 3, tot social, dacă era, şi nu s-a făcut rotativă. S-a făcut când cele două partide erau apropiate. Deci, contrar aparenţelor, rotativa e un mare eşec al PSD care trebuia să fie suficient de puternic: Noi vrem să guvernăm noi, că noi am câştigat alegerile.

Articolul Ion Cristoiu: Rotativa – un eșec al PSD. Deși a cîștigat parlamentarele cu 22%, PSD acceptă să împartă puterea cu PNL, partid clasat pe locul al 3-lea, cu doar 13% apare prima dată în Mediafax.

Avertisment Meta: Utilizatorii să „evite divulgarea informațiilor personale” pe aplicația sa AI

Mediafax

Cu toate că Meta AI nu partajează în mod direct istoricul chat-urilor utilizatorilor, mulți dintre aceștia au ales să își „împărtășească” interacțiunile fără să își dea seama că conversațiile lor vocale și mesajele text vor deveni vizibile pentru public.

Aplicația a fost lansată în aprilie, dar a primit o atenție sporită săptămâna trecută, după ce utilizatorii au început să sesizeze toate conversațiile ciudate care erau vizibile în fluxul „descoperă” al platformei.

Experții au criticat Meta, observând că majoritatea aplicațiilor bazate pe chatboți AI obișnuiți nu includ un flux vizibil publicului. „Dacă așteptările unui utilizator cu privire la modul în care funcționează un instrument nu corespund realității, aveți o problemă de securitate”, a declarat Rachel Tobac, un expert în securitate care a colaborat anterior cu Meta.

„Oamenii au construit o schemă în jurul inteligenței artificiale și nu se așteaptă ca solicitările adresate chatboților AI să apară într-un flux în stilul rețelelor de socializare – nu așa funcționează alte instrumente”, a adăugat el.

Fundația Mozilla a îndemnat, de asemenea, Meta să schimbe designul aplicației. „Aplicația Meta AI nu face evident faptul că ceea ce partajați devine complet public”, a scris aceasta într-un comunicat.

Acum, compania a adăugat un avertisment care transmite că „solicitările pe care le postați sunt publice și vizibile pentru toată lumea”.

Articolul Avertisment Meta: Utilizatorii să „evite divulgarea informațiilor personale” pe aplicația sa AI apare prima dată în Mediafax.

Furnizorul auto Hella își închide centrul din Iaşi și anunţă concedieri

Mediafax

Grupul german Hella se pregăteşte să-și restrângă activitatea din România.

Furnizorul de tehnologie pentru industria auto își va închide centrul de dezvoltare software din Iaşi, la mai puţin de doi ani după ce a renunțat la filiala similară din Oradea.

Hella va păstra centrele din Timişoara, Lugoj, Arad şi Craiova, unde şansele de rentabilitate sunt mult mai mari datorită vechimii şi rezultatelor dovedite.

Decizia a fost anunţată intern luni, în cadrul unei şedinţe generale desfăşurate la sediul din Palas Campus Iaşi.

Măsura arată o retragere treptată a companiei din proiectele lansate recent în zona de cercetare și dezvoltare software și are ca efect imediat închiderea a 79 de locuri de muncă, începând cu 31 august 2025, potrivit informațiilor furnizate marți de Ziarul Financiar.

Cel mult cinci salarii compensatorii pentru disponibilizați

Centrul de dezvoltare software al Hella din Iași a fost deschis în decembrie 2022, cu scopul de a atrage specialişti IT din zona Moldovei şi de a consolida prezenţa grupului german în domeniul software pentru industria auto, într-un oraş considerat atractiv pentru companiile de tehnologie.

La Iași, activitatea Hella s-a concentrat pe crearea de tehnologii radar pentru maşinile autonome, iar echipa locală număra în jur de 100 de ingineri.

Angajații care vor fi disponibilizați urmează să primească un pachet de compensare de maximum cinci salarii, din care patru vor fi acoperite de conducerea locală şi încă unul oferit potrivit prevederilor Contractului Colectiv de Muncă.

Fiind deschis de numai câțiva ani, mulţi dintre angajaţii centrului din Iași nu beneficiază de bonusuri consistente de vechime, iar pachetul de plecare este considerat de unii dintre aceștia drept modest, raportat la experienţa şi specializările lor.

Fabrica din Lugoj a fost extinsă deja cu 3.000 de metri pătraţi

În decembrie 2024, Hella a închis şi centrul de cercetare din Oradea, deschis tot în anul 2022, pentru proiecte dedicate vehiculelor electrice, cum ar fi sisteme de management al bateriei şi convertoare de tensiune.

Atât Iaşiul, cât şi Oradea au reprezentat încercări ale Hella de a-şi extinde reţeaua de dezvoltare software în afara zonelor tradiţionale de operare.

Noile condiţii de piaţă, de la cererea scăzută de maşini electrice şi slaba revenire a vânzărilor auto în Europa, până la posibilele taxe vamale anunţate de SUA şi costurile crescute de producţie, au constrând grupul Forvia-Hella să îşi ajusteze planurile, renunţând la extinderea în centrele noi şi concentrându-se pe unităţile deja consolidate, unde investiţiile pot fi recuperate mai sigur.

Grupul Forvia, din care face parte și Hella, renunță la centrele mai noi de dezvoltare

Grupul Forvia, compania din care face parte și Hella, s-a format în urma fuziunii cu compania franceză Faurecia și ocupă locul şapte la nivel mondial ca furnizor auto.

Forvia îşi schimbă modul de organizare a activităţilor, inclusiv în România, renunţând la centrele mai noi de dezvoltare. Compania preferă să se concentreze pe unităţi care au vechime şi rezultate dovedite.

În reţeaua locală Hella, Timişoara, Lugoj, Arad şi Craiova rămân puncte cheie, unde se derulează atât activităţi de producţie, cât şi de inginerie aplicată.

Fabrica din Lugoj a fost extinsă cu 3.000 de metri pătraţi în urmă cu doi ani, iar Hella a lansat un nou proiect în Ghiroda, lângă Timişoara, pentru construcţia unei unităţi moderne, proiectate să funcţioneze pe bază de energie regenerabilă.

Articolul Furnizorul auto Hella își închide centrul din Iaşi și anunţă concedieri apare prima dată în Mediafax.

Sondaj INSCOP: Statul are sprijinul populației pentru creșterea bugetelor de apărare

Mediafax

Peste 70% dintre români susțin creșterea semnificativă a cheltuielilor pentru apărare, arată ultimul sondaj de opinie realizat de INSCOP Research, în cadrul Barometrului Informat.ro. Studiul, derulat în perioada 26–30 mai 2025, arată o susținere largă în rândul populației pentru întărirea capacităților militare ale României, în contextul în care Europa discută intens despre nevoia reducerii dependenței față de Statele Unite și NATO în domeniul securității.

Potrivit datelor publicate, 72,8% dintre respondenți sunt de acord cu o creștere substanțială a bugetului Apărării pentru ca România să-și poată apăra suveranitatea în cazul unei agresiuni militare. Doar 25,6% se opun unei astfel de măsuri, iar 1,6% nu au o opinie conturată sau au preferat să nu răspundă.

Opoziția vine mai ales din partea electoratului AUR

Sprijinul pentru majorarea cheltuielilor militare este mai puternic în rândul votanților partidelor tradiționale, USR, PSD și PNL, dar și în rândul persoanelor cu studii superioare și al locuitorilor din capitala țării. Opoziția vine mai ales din partea susținătorilor AUR și a persoanelor cu un nivel scăzut de educație, arată analiza sociologică.

„Datele arată un acord larg al românilor pentru creșterea cheltuielilor pentru Apărare, ceea ce reflectă un climat de preocupare crescută față de securitatea națională și geopolitica regională. Gradul de susținere variază semnificativ între votanții partidelor, sugerând că opțiunea pentru creșterea bugetului apărării este influențată de discursul public al reprezentanților politici. Concluzia este semnificativă mai ales în ceea ce privește alegătorii AUR, expuși la narativele liderilor acestui partid, mai degrabă ostile unor politici naționale robuste de apărare”, a explicat Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research.

„Există sprijin public pentru consolidarea capacității de apărare a României”

Dar, „având în vedere sprijinul larg din partea opiniei publice, autoritățile ar putea avea o marjă semnificativă de acțiune pentru implementarea unor politici de consolidare a capacității de apărare a României, în concordanță cu tendințele europene”, consideră șeful companiei de cercetare sociologică.

Sondajul a fost realizat pe un eșantion reprezentativ de 1.150 de persoane, prin metoda CATI (interviuri telefonice), și are o marjă de eroare de ±2,9%, la un nivel de încredere de 95%. Nivelul de încredere exprimă siguranța statistică a estimării, 95% fiind standardul uzual în cercetările sociale și de opinie.

Articolul Sondaj INSCOP: Statul are sprijinul populației pentru creșterea bugetelor de apărare apare prima dată în Mediafax.