Iranul ar putea mina Strâmtoarea Hormuz pentru a bloca navele de război americane

Mediafax

Alte surse au indicat că Iranul a pregătit rachete și echipamente militare esențiale, gata să vizeze bazele americane în cazul în care SUA intră oficial în conflict.

Totodată, SUA au trimis aproximativ treizeci de avioane de realimentare în Europa, pentru a sprijini avioanele de luptă în apărarea bazelor americane sau pentru a extinde raza de acțiune a bombardierelor implicate într-un posibil atac asupra instalațiilor nucleare iraniene, au adăugat sursele.

 

Temerile privind un război extins cresc în rândul oficialilor americani

 

Dacă Statele Unite s-ar alătura campaniei Israelului și ar ataca instalația nucleară Fordo, susținută de Iran, milițiile Houthi ar relua aproape sigur atacurile asupra navelor din Marea Roșie, au declarat oficiali americani. Aceștia au adăugat că milițiile pro-iraniene din Irak și Siria ar încerca, cel mai probabil, să atace bazele americane din regiune, scrie The New York Times.

Alți oficiali au precizat că, în cazul unui atac, Iranul ar putea începe să mineze Strâmtoarea Hormuz, cu scopul de a bloca navele americane în Golful Persic.

Comandanții americani au ridicat nivelul de alertă la bazele militare din întreaga regiune, inclusiv în Emiratele Arabe Unite, Iordania și Arabia Saudită. SUA au peste 40.000 de soldați desfășurați în Orientul Mijlociu.

Doi oficiali iranieni au recunoscut că țara ar ataca bazele americane din Orientul Mijlociu, începând cu cele din Irak, dacă SUA s-ar alătura războiului dus de Israel.

„Dușmanii noștri nu vor putea impune voința lor poporului iranian”

Iranul ar viza și orice bază americană din țări arabe care ar participa la un atac, au spus cei doi oficiali.

„Dușmanii noștri trebuie să știe că nu pot ajunge la o soluție prin atacuri militare asupra noastră și că nu vor putea impune voința lor poporului iranian”, a declarat luni ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi. Potrivit unui rezumat transmis de Ministerul iranian de Externe, Araghchi le-a spus omologilor europeni, în convorbiri telefonice, că dacă războiul se extinde, responsabilitatea va aparține Israelului și principalilor săi susținători.

Oficiali americani au declarat că Iranul nu ar avea nevoie de multă pregătire pentru a ataca bazele americane din regiune. Armata iraniană are baze de rachete aflate la distanță mică de Bahrain, Qatar și Emiratele Arabe Unite.

Posibilitatea ca forțele americane să intre în război a crescut în ultimele zile, în contextul în care Israelul își continuă ofensiva, iar Iranul a lansat valuri de rachete asupra teritoriului israelian ca răspuns.

Impactul asupra Fordo

Nu este clar ce impact ar avea un atac asupra instalației Fordo asupra capacității nucleare a Iranului sau cât de mult ar întârzia dezvoltarea unei arme. Stocul actual de uraniu îmbogățit este ascuns în tuneluri, în locații diferite din țară.

Mai mulți oficiali americani au afirmat că Israelul ar avea nevoie de sprijinul SUA pentru a provoca daune semnificative programului nuclear iranian.

Ajutorul american ar putea include acoperire aeriană pentru trupele speciale israeliene care ar pătrunde pe teritoriul iranian. Totuși, cea mai probabilă variantă, spun oficialii, este un atac al bombardierelor americane B-2, dotate cu bomba „Massive Ordnance Penetrator”, capabilă, teoretic, să pătrundă muntele care adăpostește instalația subterană Fordo.

Orice atac asupra Fordo din partea SUA sau cu sprijin american ar declanșa represalii din partea Iranului și a aliaților săi.

Iranul și partenerii săi au demonstrat anterior că pot provoca pierderi americane. Houthi și-au redus atacurile după ce administrația Trump a intensificat loviturile împotriva lor. Cu toate acestea, în ultimii ani, au încercat în repetate rânduri să lovească nave americane și au atacat transportul maritim comercial. În ianuarie 2024, o miliție susținută de Iran a efectuat un atac cu dronă asupra unei baze americane din Iordania, aproape de granița cu Siria, ucigând trei soldați americani.

Serviciile de informații din SUA spun că Iran construiește o armă nucleară

Serviciile de informații americane au concluzionat de mult timp că Iranul este aproape de capacitatea de a construi o armă nucleară, dar că nu a decis încă dacă va face acest pas. Dacă ar decide, ar avea nevoie de mai puțin de un an pentru a avea o armă funcțională. O bombă nucleară rudimentară ar putea fi construită chiar mai repede.

Președintele Trump a declarat în repetate rânduri că nu va permite Iranului să obțină o armă nucleară. Marți, el a cerut capitularea necondiționată a Iranului.

Totuși, atacurile israeliene ar putea fi cele care au schimbat calculele Iranului. Oficiali americani sceptici față de campania Israelului au afirmat marți că este posibil ca Teheranul să fie convins că singura modalitate de a preveni atacuri viitoare este dezvoltarea unei descurajări nucleare complete.

Unii dintre acești oficiali au declarat că, dacă Iranul este hotărât să obțină o armă nucleară oricum, presiunea asupra administrației Trump pentru un atac ar putea crește.

Însă criticii unei politici externe agresive și militarizate spun că încă nu este prea târziu pentru ca SUA să evite escaladarea.

 

Articolul Iranul ar putea mina Strâmtoarea Hormuz pentru a bloca navele de război americane apare prima dată în Mediafax.

Judecătoarea Lia Savonea candidează pentru funcția de președinte al ICCJ: „Funcția de președinte la instanța supremă este o uriașă responsabilitate”

Mediafax

Judecătorul de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) Lia Savonea, s-a înscris în procedura pentru numirea ca președinte al instanței supreme cu un amplu proiect în care se bazează pe obligația de a respecta drepturile omului, mergând pe ideea că justiția este un serviciu public, că oamenii sunt beneficiarii unui act de dreptate corect și că statul de drept este cel care respectă drepturile fiecăruia, anunță Gândul.

Proiectul transmis la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) conține măsuri privitoare la îmbunătățirea activității ICCJ, astfel ca acest for suprem al Justiției să livreze cetăteanului un act de justitie de calitate, predictibil și echitabil. Procedura de numire a președintelui instanței supreme va conține și etapa interviului în fața Secției pentru judecători a CSM, după data de 23 iunie 2025.

Contactată de Gândul și întrebată dacă are emoții legate de candidatură și dacă va face totul pentru a impune practica unitară, judecătoarea ICCJ Lia Savonea ne-a transmis următorul răspuns:

„Funcția de președinte la instanța supremă este o uriașă responsabilitate. Sunt conștientă pe deplin de greutatea acestei misiuni și de așteptările pe care le implică, atât din partea colegilor judecători, cât și din partea societății. Simt greutatea acestei misiuni nu doar cu mintea, ci și cu emoția omului conștient de ceea ce i se încredințează. Unificarea jurisprudenței va fi o prioritate. Actul de justiție nu poate fi un joc al incertitudinii. Voi face totul pentru ca instanța supremă să dea direcția clară și unitară de aplicare a legii, astfel încât cetățenii să aibă încredere în previzibilitatea dreptății“.

„O instanță de judecată trebuie să producă soluții drepte”

În proiectul său, judecătoarea Lia Savonea se axează pe exercitarea atribuțiilor manageriale pe care le are președintele Înaltei Curți. Gândul redă cele mai importante fragmente din acest proiect.

„Obiectivele și demersurile pe care le asum în îndeplinirea prerogativelor manageriale vor fi circumscrise ideii care, în opinia mea, concretizează sensul reglementărilor organizării judiciare: o justitie pentru oameni. Astfel, fie că vorbim despre independența judecătorilor, fie despre proceduri echitabile, procese rezonabile, act de justiție predictibil, resurse, transparență, responsabilitate, toate acestea sunt gândite în vederea asigurării îndeplinirii acestui deziderat. Justiția este pentru oameni, cu oameni, pentru mersul normal al societății. (…)

O instanță de judecată trebuie să producă soluții drepte. Judecătorii sunt ultima linie de apărare a drepturilor omului în fața încălcărilor sau abuzurilor, indiferent din partea cui ar veni.

Subliniind latura umană a procesului judiciar, consider că resursele, cu precădere psihologice ale judecătorilor, trebuie canalizate spre înfăptuirea unui act de justitie care să susțină percepția celor care recurg la justiție că s-a făcut un act de dreptate, în pofida calității (adesea) îndoielnice a legii”.

Despre inteligența artificială: „Actul de justitie este, în esență, unul de dreptate, ceea ce implica mai mult decât o justiție algoritmizată”

În proiectul său, magistratul Lia Savonea argumentează de ce nu poate inteligența artificială să înlocuiască judecătorii.

„(…) S-au accentuat dezbaterile asupra posibilității utilizării inteligenței artificiale în actul de justiție, respectiv extinderii raționamentelor unor teorii care se aplică în alte domenii, într-o potentială relație «judecător – AI – justițiabil». Pot fi atașate idei, principii din științele exacte sistemului judiciar? S-ar putea face, astfel, actul de justiție mai coerent? Poate fi delegat procesul de luare a deciziei unui algoritm?

Beneficiile aplicațiilor inteligenței artificiale pentru instanțele de judecată, pentru sistemul de justiție în general, pentru participanții la proces, pentru avocați sunt de necontestat. Cu toate acestea, actul de justitie este, în esență, unul de dreptate, ceea ce implica mai mult decât o justitie algoritmizată.

Pe parcursul soluționării unei cauze, judecătorii exersează o înțelegere nuanțată a faptelor, ce ține de latura umana a procesului judiciar. (…) Ținând seama de impactul pe care deciziile instanțelor îl au asupra oamenilor care se adreseaza justiției ca la o ultimă șansă pentru dreptate și adevăr, AI poate fi utilă soluționării unui dosar, dar nu va putea da soluția”.

Predictibilitatea, dată de legi clare stabile, nu de “calitatea îndoielnică (adesea) a legislației”

În ceea ce privește predictibilitatea, fără de care judecătorul Lia Savonea consideră că deciziile instanțelor devin golite de sens și pot induce percepția de injustiție, în special atunci când persoanele se află în situații identice și sunt tratate juridic în mod diferit, în proiect sunt subliniate aspecte de mare interes:

„Predictibilitatea actului de justiție și securitatea raporturilor juridice trebuie să primeze în fața unor tendințe de abstractizare a gândirii critice, dincolo de utilitatea juridică. Divergențele profunde de jurisprudență care persistă în timp și acoperă domenii de mare interes social dau naștere unei incertitudini permanente și diminuează încrederea publicului în sistemul judiciar, iar rolul instanței supreme este tocmai de a regla astfel de divergențe.

Miza unei justiții predictibile este încrederea pe care instanțele trebuie să o inspire justițiabililor într-o societate democratică. Hotărârile judecătorești «separate» de jurisprudența instanței pot avea, în anumite limite, un rol pozitiv, deoarece ajută la ameliorarea opiniilor majoritare (necesar uneori), la înțelegerea raționamentelor și pot contribui la dialogul profesional și social, la dezvoltarea culturii juridice. (…)

În complexul cauzal al acestei realități se distinge și calitatea (adesea) îndoielnică a legislației. Legile clare, stabile, creează predictibilitate, este adevărat. Rolul judecătorilor instanței supreme în reducerea incertitudinii generate de lipsa de precizie a legislației este deosebit de important, deși limitat la ceea ce se poate remedia în casatie sau prin intermediul hotărârilor preliminare sau deciziile pronunțate în recurs în casație.

Calea cea mai rapidă și mai flexibilă de a regla chestiunile de drept divergente rămâne aceea a soluțiilor de principiu care se adoptă în cadrul întâlnirilor organizate la nivelul secțiilor instanței supreme. Identificarea și aprofundarea diferitelor aspecte ce conturează problematica divergentă, disponibilitatea de a asculta efectiv punctele de vedere diferite și de a le valorifica pe cele mai bine caracterizate juridic în acest cadru profesional sunt măsuri care pot contribui, adesea, la reglarea acestora înainte de a deveni practică judiciară neunitară.

Autoritatea și credibilitatea deciziilor Înaltei Curți semnifică faptul că pârghiile legale au fost folosite eficient pentru a convinge publicul de echitatea procedurilor și de integritatea celor care înfăptuiesc justiția”.

„Hotărârile nu trebuie să fie un cumul de generalități cuprinse în sute de pagini, reluate apoi în căile de atac, așa cum adesea se întâmplă”

Despre durata proceselor, judecătoarea Lia Savonea afirmă, în proiectul său, că aceasta se situează în limite rezonabile datorită responsabilității și eforturilor judecătorilor.

„Chiar dacă, așa cum arătam, durata proceselor la instanța supremă este una rezonabilă, acest indicator poate fi îmbunătățit, însă nicidecum printr-o sarcină în creștere asupra judecătorilor. Sunt necesare câteva ajustări atât la nivel legislativ, cât și la nivel managerial în vederea îmbunătățirii duratei procedurilor.

În ceea ce priveste îmbunătățirea legislației, este important să fie observate sursele supraîncărcării, să fie analizate și evaluate secvențial, respectiv care sunt aceste surse și cum pot fi corectate, fără a slăbi rolul Înaltei Curți în înfăptuirea actului de justiție.

a) Anumite competențe nu sunt susținute de imperative care să justifice soluționarea cazurilor de către instanța supremă și ar trebui regândite

Din această perspectivă, este necesară o reevaluare a competențelor Înaltei Curți, astfel încât să își exercite rolul constituțional și legal principal de unificator al jurisprudenței și de instanță de casție. Folosind prerogativa legal conferită Secțiilor Unite, se va pune în dezbatere publică întregului corp de profesioniști ai dreptului și societății civile o modificare semnificativă a competenței instanței supreme.

b) Formalismul excesiv al anumitor norme conduce la irosirea de resurse importante mentinând tipare rigide, fără plus valoare în calitatea actului de justitie.

Formatul hotărârilor judecătorești este una dintre vulnerabilități care persistă și necesită o minimă standardizare. Pentru a fi de înaltă calitate, o hotărâre judecătorească trebuie să fie percepută de către părți și de către societate în general ca fiind rezultatul unei evaluari adecvate a faptelor. Numai atunci părțile vor fi convinse că dosarul lor a fost soluționat în mod corespunzător.

Motivarea hotărârilor judecătorești este de cea mai mare importanta, garantie a faptului că nu este un act arbitrar. Din acest motiv, trebuie să fie structurate și să răspundă exclusiv problematicii în fapt si drept. Hotărârile nu trebuie să fie un cumul de generalități cuprinse în sute de pagini, reluate apoi în căile de atac, așa cum adesea se întamplă. (…)

În acest context, este necesar să fie evaluat un mecanism de standardizare al hotărârilor judecătorești, benefic pentru procesul de redactare a deciziilor și cu impact imediat asupra duratei rezonabile a procesului. În acest fel, calitatea analizei poate fi îmbunătățită, judecătorul nemaifiind nevoit să aloce timp pentru informații repetitive pe care să le supună unui proces de sintetizare (adesea) multiplu în vederea obținerii unei structuri simple, de natură a se înțelege întreg silogismul, aspect ce va fi benefic atât pentru durata, cât și pentru substanța procesului.

Nu doar formatul hotărârilor judecătorești necesită să fie supus unei rigori procedurale, ci și cel al rechizitoriului în materie penală, sau acțiunile civile și cererile adiacente în materie civilă. Atunci când un rechizitoriu se întinde pe 800 de pagini (sau chiar 4.000 uneori), ori, în cazul acțiunilor civile, zeci sau chiar sute de astfel de pagini, actul judiciar este expus efectului dilatoriu încă din start, precum și unor costuri disproporționate și inutile cauzei.

O astfel de disciplinare va putea fi obținută numai prin efectul unei modificari legislative, astfel ca într-o primă etapă, până la dezbaterea și finalizarea unui astfel de demers, este necesar să fie întreprins tot ceea ce se încadreaza în actualul cadru legal, respectiv un demers aprofundat asupra formatului hotărârilor judecătorești”.

În loc de concluzii. „Adevăratul stat de drept este acela care știe să fie ferm fără a deveni abuziv”

Judecătoarea ICCJ Lia Savonea, candidat unic la scaunul de președinte al Înaltei Curți, consideră că “o justiție autentică acționează exclusiv în limitele legii și dupa regulile dreptului”, iar o astfel de justitie este ”temelia statului de drept”.

„Consider că nu există stat de drept împotriva drepturilor. Fără a fi înțeleasă ca tolerantă față de încălcarea legii, această linie de gândire va urmări să asigure coerența preeminenței dreptului și a elementelor sale esențiale în sens profesional, respectiv absența arbitrariului, securitate juridică, respectarea drepturilor și libertăților, nediscriminare și egalitate în fața legii. (…)

Justiția trebuie să îi protejeze pe toți cetățenii, fără discriminare, împotriva arbitrariului și a abuzului de putere. O justiție dreaptă este aceea care nu se lasă influențată de poziția socială, economică sau politică a celor pe care îi judecă. Justiția trebuie să manifeste diligență sporită pentru ca și persoanele vulnerabile (cei lipsiti de mijloace materiale, lipsiți de apărare) să îsi poată valorifica în mod real și egal cu ceilalți drepturile. Adevărata putere a justiției constă în capacitatea ei de a fi dreptul tuturor. (…)

Respectarea drepturilor fundamentale nu este un obstacol în calea justiției, ci garanția că justiția este autentică, legitimă. A avea respect pentru proceduri, pentru limitele legii, nu înseamnă toleranță față de comportamentul ilicit. Un stat care combate infracțiunea cu mijloace arbitrare nu este puternic, ci periculos.

Consider că adevăratul stat de drept este acela care știe să fie ferm fără a deveni abuziv, aceasta fiind una dintre valorile în slujba căreia îmi voi concentra, în continuare, întreaga pricepere și efortul profesional”.

Articolul Judecătoarea Lia Savonea candidează pentru funcția de președinte al ICCJ: „Funcția de președinte la instanța supremă este o uriașă responsabilitate” apare prima dată în Mediafax.

Un oficial israelian afirmă că atacul asupra Iranului va continua până când instalația nucleară de la Fordo va fi distrusă

Mediafax

Instalația nucleară de la Fordo, aflată la 90 de metri sub pământ, găzduiește „un număr notabil” de centrifuge pentru îmbogățirea uraniului.

Armele convenționale ale Israelului nu pot ajunge atât de adânc, iar pentru a o distruge din aer ar fi necesară implicarea SUA în conflict.

„Nu știu dacă SUA se vor alătura”, spune Hanegbi, adăugând că Israelul poartă un dialog continuu cu americanii, dar nu încearcă să îi convingă.

„Planul este alb-albastru, incluzând toate elementele ofensive”, afirmă el, făcând referire la culorile drapelului israelian.

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu menține un „dialog” cu președintele american Donald Trump, a declarat Hanegbi, adăugând că Israelul știa că nu are garanția implicării americane când a decis să demareze operațiunea.

Referitor la încercările de a ajunge la un acord privind ostaticii din Gaza, Hanegbi a afirmat că în ultima perioadă nu s-au înregistrat progrese, deoarece Hamas nu a răspuns celei mai recente oferte israeliene.

Articolul Un oficial israelian afirmă că atacul asupra Iranului va continua până când instalația nucleară de la Fordo va fi distrusă apare prima dată în Mediafax.

Musk încearcă să blocheze legea privind discursul instigator la ură pe rețelele de socializare

Mediafax

Procedura a început marți. Reprezentanții X contestă constituționalitatea unei legi statale care impune companiilor de socializare să dezvăluie modul în care monitorizează discursul instigator la ură, extremismul, dezinformarea, hărțuirea și interferența politică străină.

X a declarat că legea cunoscută sub numele de Legea „Stop Hiding Hate Act” încalcă Primul Amendament și Constituția statului, potrivit Reuters.

Plângerea depusă la tribunalul federal din Manhattan a citat o scrisoare de la doi legislatori care au susținut legea, în care se spune că X și Musk, în special, au un „trecut îngrijorător” în ceea ce privește moderarea conținutului „care amenință fundamentele democrației noastre”.

Musk renunță la politica de moderare a conținutului de pe Twitter

Procurorul general din New York, Letitia James, o democrată care aplică legile statului, este pârâta numită în procesul lui X. Biroul său nu a răspuns imediat solicitărilor de comentarii.

Musk a renunțat la politica de moderare a conținutului de pe Twitter, așa cum era cunoscută anterior platforma X, după ce a cumpărat compania în octombrie 2022.

Legea din New York impune companiilor de socializare să dezvăluie pașii pe care îi iau pentru a elimina ura pe platformele lor și să raporteze rezultatele. Amenzile civile ar putea ajunge la 15.000 de dolari pe zi pentru fiecare încălcare.

Legea a fost redactată de doi parlamentari democrați.

Reprezentanții X susțin că legea din New York seamănă cu o lege californiană din 2023, a cărei aplicare a fost parțial blocată de o curte federală de apel în septembrie anul trecut din cauza preocupărilor legate de libertatea de exprimare.

Și reprezentanții statului California au făcut o înțelegere cu X pentru a nu aplica o lege asemănătoare.

Articolul Musk încearcă să blocheze legea privind discursul instigator la ură pe rețelele de socializare apare prima dată în Mediafax.

Horoscop 18 iunie 2025: Leii primesc o veste uriașă, iar Vărsătorii fac o alegere care le schimbă viitorul

Mediafax

Horoscop Berbec

Ești plin de energie și determinare, dar graba îți poate crea probleme. Acordă atenție detaliilor și nu te avânta în proiecte fără o planificare clară.

Horoscop Taur

Tendința de a te agăța de trecut te poate ține pe loc. Fă un pas în față și acceptă schimbările din jurul tău, mai ales în plan profesional.

Horoscop Gemeni

Comunicarea este cheia succesului tău astăzi. Primești vești bune legate de o colaborare sau un proiect început în urmă cu câteva luni.

Horoscop Rac

Emoțiile sunt la cote ridicate. Evită conflictele cu cei apropiați și acordă-ți timp pentru introspecție. Ai nevoie de liniște și echilibru.

Horoscop Leu

O veste importantă îți poate schimba planurile. Poate fi legată de carieră sau o oportunitate neașteptată. Rămâi deschis și pregătit să acționezi rapid.

Horoscop Fecioară

Ziua aduce provocări în zona organizării și responsabilităților. Nu lăsa detaliile să te copleșească – prioritizează ceea ce contează cu adevărat.

Horoscop Balanță

Ești în centrul atenției și poți avea parte de o întâlnire importantă. Alege-ți cu grijă cuvintele și nu ezita să spui ce simți.

Horoscop Scorpion

Astrele îți amplifică intuiția. Te poți baza pe instinct în luarea deciziilor, dar nu uita să verifici și faptele.

Horoscop Săgetător

O zi activă și plină de inițiative. Ai idei bune, dar evită impulsivitatea. Cere un sfat înainte de a face o mișcare majoră.

Horoscop Capricorn

Simți presiunea responsabilităților, mai ales la locul de muncă. Nu te teme să ceri ajutor și să delegi, dacă este nevoie.

Horoscop Vărsător

Ai de luat o decizie care îți poate schimba parcursul profesional sau personal. Analizează atent toate opțiunile înainte de a face pasul.

Horoscop Pești

Ziua îți aduce momente de reflecție. Te gândești tot mai mult la viitor și la ce îți dorești cu adevărat. E un moment bun pentru planuri serioase.

Articolul Horoscop 18 iunie 2025: Leii primesc o veste uriașă, iar Vărsătorii fac o alegere care le schimbă viitorul apare prima dată în Mediafax.

Ducesa de Sussex, un nou atac voalat la adresa Familiei Regale: Vreau doar ca oamenii să nu mai mintă despre mine

Mediafax

Meghan a lansat un atac subtil la adresa Familiei Regale într-un interviu amplu, în care a afirmat că „o minciună nu poate dura la nesfârșit”. Ea a mai susținut că nu a avut „oportunitatea de a vorbi” în perioada în care a fost membră activă a Familiei Regale, scrie The Telegraph.

Ducesa a recunoscut că nu va fi plăcută de toată lumea, dar a spus că își dorește să fie „respectată”.

Referindu-se la ambițiile pentru noul său proiect de afaceri, As Ever, Meghan a spus că vrea să devină un brand global și că va extinde gama de produse dincolo de gemuri, către domenii precum ospitalitate și arta de a fi gazdă, „în spiritul generozității”.

Ea a povestit și despre un videoclip cu ea și prințul Harry dansând twerk într-o sală de nașteri, înainte de nașterea fiicei lor, prințesa Lilibet, spunând că acel moment este o amintire a „vieții sale autentice și pline de distracție” și că este „recunoscătoare” că poate acum să împărtășească astfel de lucruri în propriii termeni.

La 43 de ani, Meghan a vorbit în cadrul podcastului Aspire, găzduit de antreprenoarea britanică și designerul de modă Emma Grede, ca parte a campaniei de promovare a afacerii sale.

Întrebată dacă ar face ceva diferit dacă ar putea rescrie povestea sa publică, ducesa a răspuns direct: „Da, aș cere oamenilor să spună adevărul.”

Meghan, despre relația cu Kate

Ducesa i-a spus lui Grede că cea mai mare realizare profesională a sa a fost faptul că a investit în ea însăși. Ea a relatat și un sfat primit de la prietena sa, campioana la tenis Serena Williams:

„Prietena mea dragă Serena mi-a spus cu ani în urmă: O minciună nu poate trăi la nesfârșit,” a povestit Meghan, adăugând: „Opt ani este mult timp, dar nu e pentru totdeauna.”

În 2017, fosta actriță s-a logodit cu Prințul Harry și a început pregătirile pentru viața de membră a Familiei Regale. Întâlnirea cu actuala prințesă de Wales a marcat începutul tensiunilor dintre Prințul William și Prințul Harry, după ce William i-a sugerat fratelui său să nu se grăbească cu relația.

În interviul din 2021 acordat Oprei Winfrey, Meghan a spus că nu poate fi așteptată să tacă dacă „instituția joacă un rol în perpetuarea neadevărurilor” despre ea și Harry. Tot atunci, ea a afirmat public că Kate a făcut-o să plângă înainte de nuntă și a subliniat importanța ca oamenii să „înțeleagă adevărul”.

Emma Grede, co-fondator al brandului de lenjerie modelatoare Skims, al lui Kim Kardashian, i-a spus: „Ești foarte cumpătată în abordare. Eu m-aș înfuria dacă toată lumea ar minți despre mine tot timpul…”

Meghan a răspuns: „Sunt suișuri și coborâșuri… E adevărat, bineînțeles că am trecut prin astfel de etape și am lucrat mult cu mine însămi. Trebuie să te întrebi: de ce se întâmplă asta? Totul are un motiv.”

În altă parte a interviului de 90 de minute, ducesa a spus că pentru ea „eșecul nu este o opțiune”.

Articolul Ducesa de Sussex, un nou atac voalat la adresa Familiei Regale: Vreau doar ca oamenii să nu mai mintă despre mine apare prima dată în Mediafax.

MAE: Alte două grupuri de pelerini au părăsit deja Israelul

Mediafax

Alte două grupuri de pelerini au părăsit deja teritoriul statului Israel prin punctul de trecere a frontierei El Ataba, către Republica Arabă-Egipt, anunță MAE. Primul grup de pelerini se află deja pe teritoriul Egiptului și urmează să ajungă în România prin Bulgaria.

„În contextul deteriorării accentuate a situației de securitate din Orientul Mijlociu și a închiderii spațiului aerian în mai multe țări din regiune, Ministerul Afacerei Externe, atât la nivelul centralei ministerului, cât și la nivelul misiunilor diplomatice și a oficiilor consulare din statele afectate de conflict, e angajat în demersuri specifice pentru a găsi soluții optime pentru acordarea protecției consulare cetățenilor români. Vorbim despre cetățeni care și-au notificat prezența în regiune și și-au exprimat dorința de a fi sprijiniți pentru revenirea în țară. Este de subliniat că obiectul prioritar al MAE în acest context este de a acorda protecție consulară cetățenilor români și de a le facilita acestor apărăsiri a zonei de conflict, iar după caz repatrierea, în condiții de siguranță. Până în prezent, două grupuri de pelerini au părăsit deja teritoriul statului Israel prin punctul de trecere a frontierei El Ataba, către Republica Arabă-Egipt, cu sprijinul Ambasadei României la Tel Aviv, Ambasadei României la Cairo și oficiului de reprezentare a României la Ramallah”, transmite purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Țărnea.

El spune că un al treilea grup de pelerini a părăsit teritoriul Israelului, marți, prin punctul de trecere a frontierei El Ataba, prin grijă a Ambasadei României la Tel Aviv și oficiului de reprezentare a României la Ramallah, aflându-se în prezent pe teritoriul Egiptului.

„Aceștia au fost preluați de o echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Cairo, care i-a însoțit până la aeroportul internațional din Sharm El Sheikh. În această seară, grupul de cetățeni români urmeză să fie îmbarcat pe un zbor special operat de autoritățile bulgare. După sosirea la Sofia, o echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Sofia va acorda asistență consulară grupului de cetățeni români, aceștia urmând a-și continua drumul apoi spre țară pe cale rutieră. Ministerul Afacerei Externe adresează în acest sens mulțumirea autorităților bulgare pentru excelentă acoperare și spijinul oferit. Dialogul cu partea bulgare s-a desfășurat atât la nivelul celor două ministere, român și bulgar, dar și la nivelul misiunilor diplomatice ale acelor două state, de la Tel Aviv și Cairo. Permiteți-mi să adaug că demersurile de sprijinire a cetățenilor români în vederea facilitării revenirii în siguranță în țară continuă, atât pentru cetățenii care se află încă în statul Israel, cât și pentru cei din Republica Islamică Iran și în Regatul Hașemit al Iordaniei”, încheie Țărnea.

Articolul MAE: Alte două grupuri de pelerini au părăsit deja Israelul apare prima dată în Mediafax.

200 de persoane din Berlin s-au aruncat în apele râului Spree, în semn de protest pentru interzicerea scăldatului

Mediafax

Inițiativa aparține grupului „Fluss Bad Berlin”, care încearcă de mai mulți ani, prin intermediul lobby-ului să determine autoritățile să permită scăldatul în apele râului Spree, potrivit Associated Press.

„De 100 de ani, oamenii nu au fost lăsați să întoate în râul Spree din oraș și nu credem că această restricție este justificată, pentru că noi putem demonstra faptul că apa are o calitate destul de bună pentru a înota în timpul sezonului de scăldat”, a declarat Jan Edler, membru în conducerea grupului Fluss Bad Berlin.

În urmă cu un secol, autoritățile din Berlin au interzis scăldatul în râul Spree pentru că apa era atât de poluată încât localnicii riscau să se îmbolnăvească.

Totuși, potrivit grupului de activiști, râul a fost curățat, iar calitatea apei s-a îmbunătățit în ultimii 10 ani și este constant monitorizată.

Chiar și oficialii districtului Mitte din Berlin s-au arătat interesați să permită din nou scăldatul din 2026.

„Mai există chestiuni de clarificat, însă sunt optimist că voi reuși”, a declarat consilierul de district din Mitte, Ephraim Gothe, citat recent de agenția DPA.

Pentru a ocoli interdicția, grupul a înregistrat evenimentul de înot ca protest oficial.

Articolul 200 de persoane din Berlin s-au aruncat în apele râului Spree, în semn de protest pentru interzicerea scăldatului apare prima dată în Mediafax.

Trump ia în calcul o intervenție militară a SUA împotriva Iranului: „Nu vor avea bombă nucleară”

Mediafax

Președintele american Donald Trump analizează posibilitatea ca Statele Unite să se implice militar în conflictul dintre Israel și Iran, inclusiv printr-un atac asupra instalațiilor nucleare iraniene, notează Gândul.

Donald Trump urmează să se întâlnească, marți seară, cu echipa sa de securitate națională pentru a decide dacă SUA vor interveni direct în conflictul militar dintre Israel și Iran, potrivit unor oficiali americani. Potrivit acestora, una dintre opțiunile analizate este un atac aerian asupra complexului de îmbogățire a uraniului de la Fordo, considerat o componentă esențială a programului nuclear.

Doi oficiali americani au declarat că premierul israelian Benjamin Netanyahu și structurile de securitate israeliene consideră probabilă implicarea militară a Statelor Unite în zilele următoare. Trump a revenit mai devreme de la summitul G7 din Canada pentru a putea lua o decizie în acest sens.

Întrebat de jurnaliști în avion ce urmărește prin implicarea SUA, Trump a spus: „Finalul conflictului, un final real, nu un armistițiu”. El a anticipat și intensificarea atacurilor israeliene: „Veți vedea în următoarele două zile. Nimeni nu a redus ritmul”.

Întrebat dacă armata americană este pregătită să răspundă unei posibile lovituri iraniene asupra bazelor americane, Trump a refuzat să comenteze. Cu privire la eficiența unei posibile lovituri americane asupra programului nuclear iranian, președintele a declarat: „Nu există niciodată în viață garanții. Eu sper că programul nuclear va fi distrus cu mult înainte. Nu vor avea bombă nucleară.”

Vicepreședintele SUA, JD Vance, a refuzat să spună clar dacă armata americană va interveni de partea Israelului, subliniind că „decizia finală îi aparține președintelui” și că prioritatea administrației rămâne „protejarea cetățenilor americani”.

Articolul Trump ia în calcul o intervenție militară a SUA împotriva Iranului: „Nu vor avea bombă nucleară” apare prima dată în Mediafax.

Statele Unite confirmă moartea unui cetățean american în atacurile Rusiei asupra Kievului

Mediafax

Tammy Bruce a spus într-o conferință de presă că autoritățile din Statele Unite sunt conștiente de atacul de noaptea trecută asupra capitalei ucrainene, care a cauzat numeroase victime, inclusiv moartea tragică a unui cetățean american. Nu au fost oferite mai multe detalii.

Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a confirmat că un cetățean originar din Statele Unite, în vârstă de 62 de ani, a decedat în urma atacului aerian, fără să ofere alte informații.

Un atac rusesc a distrus o parte a unui bloc de locuințe din Kiev, fiind cel mai puternic asupra capitalei în acest an. Zeci de oameni și-au pierdut viața, iar peste o sută au fost răniți în urma bombardamentelor masive cu drone și rachete.

Ucraina a declarat zi de doliu miercuri pentru victimele acestui atac descris de președintele Volodimir Zelenski drept unul dintre cele mai cumplite asupra Kievului de la începutul războiului.

Articolul Statele Unite confirmă moartea unui cetățean american în atacurile Rusiei asupra Kievului apare prima dată în Mediafax.