Budapest Pride interzis de poliția maghiară. Primarul Budapestei însă anunță că evenimentul va avea loc oricum

Mediafax

Autoritățile maghiare au blocat, joi, desfășurarea marșului Budapest Pride, organizat de comunitatea LGBTQ+, invocând o lege adoptată în martie de parlament care permite poliției să interzică astfel de evenimente, susținând că protejează copiii. Legea prevede și folosirea camerelor de recunoaștere facială pentru identificarea participanților, conform Reuters.

Primarul Budapestei, Gergely Karacsony, a declarat că marșul este un eveniment municipal și nu necesită aprobări de la autorități. Poliția a răspuns însă că legea se aplică și acestui eveniment, iar marșul a fost interzis.

Edilul Budapestei a spus, într-o postare pe Facebook, că interdicția poliției „nu are relevanță”, iar evenimentul va avea loc oricum, sub denumirea „Budapest Pride Freedom Celebration”. Se așteaptă ca zeci de mii de persoane să participe.

Guvernul condus de Viktor Orban, cunoscut pentru agenda sa conservatoare creștină, și-a intensificat campania împotriva comunității LGBTQ+, o mișcare care îi consolidează sprijinul în rândul alegătorilor din zonele rurale. Orban a declarat în februarie că organizatorii nici măcar nu ar trebui să încerce să organizeze marșul anul acesta.

Articolul Budapest Pride interzis de poliția maghiară. Primarul Budapestei însă anunță că evenimentul va avea loc oricum apare prima dată în Mediafax.

Energynomics și DEKRA România, sub patronajul Ministerului Energiei, lansează Renewhub.ro, portalul național care centralizează investițiile în parcuri fotovoltaice și eoliene

Mediafax

Scopul este să ofere transparență, sprijin decizional și oportunități de colaborare între actorii implicați în tranziția energetică.

Harta interactivă dezvoltată de parteneriatul dintre DEKRA România și Energonomycs cartografiază în acest moment peste 1000 de proiecte finalizate sau în curs de derulare, din toate cele 41 de județe și municipiul București. Portalul renewhub.ro reunește date actualizate privind localizarea proiectelor, capacitatea instalată, termenul de punere în funcțiune precum și stadiul dezvoltării.

Citeşte comunicatul integral la adresa: http://comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=21028

Articolul Energynomics și DEKRA România, sub patronajul Ministerului Energiei, lansează Renewhub.ro, portalul național care centralizează investițiile în parcuri fotovoltaice și eoliene apare prima dată în Mediafax.

Papa Leon al XIV-lea: Nimic nu e pierdut cu pacea, dar totul poate fi pierdut cu războiul

Mediafax

Sfera internațională traversează o perioadă critică: confruntările din Ucraina, Gaza, Iran și Israel periclitează atât echilibrul regional, cât și însăși existența umanității. Într-o astfel de atmosferă încărcată, vocea Vaticanului redevine un apel etic fundamental, reamintind guvernanților planetei că avansul tehnologic ar trebui să servească scopurilor reconcilierii, nu ale distrugerii.

„Atractivitatea armamentului sofisticat reprezintă o tentație”

Papa Leon al XIV-lea a abordat subiectul suferinței cauzate de zonele de conflict în ziua de miercuri, cu prilejul audienței generale, subliniind că „inima Bisericii este îndurerată de plânsetele oamenilor din Ucraina, Iran, Israel și Gaza”. El a condamnat nu doar acțiunile violente în sine, ci și procesul prin care societatea tinde să perceapă și accepte aceste fapte ca o normalitate.

„Este necesar să ne opunem atracției exercitate de arme puternice și complexe,” a afirmat Suveranul Pontif. „Acestea nu ne oferă siguranță, dimpotrivă, ne împing către forme de barbarie fără precedent,” a continuat el. Papa a evidențiat faptul că războiul contemporan, apelând la mijloace științifice avansate, marchează nu un progres, ci o degradare a valorilor umane fundamentale.

O adresare directă către factorii de decizie politică

Papa Leon a readus în atenție declarațiile predecesorilor săi: „Conflictul este întotdeauna o înfrângere,” spunea anterior Papa Francisc. „Nu se pierde nimic prin pace, însă totul poate fi pierdut prin război,” adăugase Papa Pius al XII-lea. Prin invocarea acestor principii morale, Biserica adresează un îndemn liderilor să opteze pentru dialog în locul confruntării.

Mesajul a fost orientat explicit către conducătorii statelor lumii, invitați să își asume responsabilitatea morală față de întreaga umanitate. „Prin invocarea demnității ființei umane și a normelor legislației internaționale, puneți capăt escaladării belice,” a încheiat Papa Leon al XIV-lea, reafirmând misiunea și rolul Bisericii ca promotoare a păcii la nivel global.

Articolul Papa Leon al XIV-lea: Nimic nu e pierdut cu pacea, dar totul poate fi pierdut cu războiul apare prima dată în Mediafax.

De la o tonă de zahăr la 70 de milioane euro vânzări: povestea Melinda Instal, un business care s-a născut din eșec

Mediafax

Cu rădăcini adânci în Odorheiu Secuiesc, compania a evoluat dintr-o afacere de familie născută dintr-un eșec într-un jucător național de referință în domeniul instalațiilor și echipamentelor HVAC.

Totul a început în 1994, în Odorheiu Secuiesc. Fără un plan de afaceri meticulos și nici cu finanțări generoase, a debutat cu un eșec: o investiție în zahăr, sortită pierderii. În loc să abandoneze, și pentru a-și plăti datoriile, fondatorii au ales să transforme acest eșec într-o rampă de lansare. Așa s-a născut Melinda Impex – o mică afacere de familie care a pornit cu pași mărunți în comerțul cu materiale de construcții. Nu din vis, ci din nevoie. Nu din abundență, ci din lipsă.

Punctul de cotitură cel mai spectaculos şi începutul dezvoltării explozive a Companiei a avut loc în 1998, când s-a creat divizia de comercializare materiale din oțel și s-a iniţiat importul de produse din oţel în cantităţi mari.

Anul 2000 a fost foarte bogat în evenimente. În cadrul afacerii Melinda s-a început organizarea diviziei specializată pe distribuţia produselor pentru instalaţii de apă, gaz, canalizare şi încălzire precum şi dezvoltarea unei reţele naţionale de distribuţie, ceea ce a necesitat şi o lărgire semnificativă a paletei produselor comercializate, în scurt timp devenind foarte clară nevoia de a dezvolta infrastructura, depozitele, birourile şi, bineînţeles, de a avea livrări rapide, regulate şi fiabile. Aşa a început, deci, crearea parcului auto propriu, şi în aceași perioadă s-a lansat şi divizia de tâmplărie. Cu o claritate rară în viziune și o execuție riguroasă, cu servicii de încredere compania a început să se contureze ca un jucător major într-un domeniu tehnic, în care succesul este adesea rezervat marilor corporații.

Ca rezultat al unei perioade de transformare și expansiune, în 2003 au luat naștere mai multe companii noi, printre care Melinda-Impex Instal și Melinda-Impex Steel, care aveau să crească accelerat și independent. Melinda Instal a preluat divizia de comerț instalații termice și obiecte sanitare, iar Melinda Steel a preluat linia de afaceri dedicată produselor din oțel, separându-se astfel de compania-mamă și fiecare începând un parcurs autonom de dezvoltare pe piața specifică.

În prezent, Grupul de firme Melinda operează o rețea națională solidă, formată din 29 de puncte de lucru, incluzând showroom-uri și magazine de specialitate, realizând o cifră de afaceri consolidată de 160 milioane euro. Compania dispune de o flotă proprie de peste 260 de autovehicule și utilaje și are peste 600 de angajați. Portofoliul său cuprinde peste 50.000 de produse, reunind branduri internaționale de prestigiu, alături de 11 mărci proprii dezvoltate intern, precum Gladys, BlauTech și Eurad. Într-un sector în care eficiența operațională și calitatea produselor fac diferența, Grupul Melinda se distinge prin investiții constante în digitalizare, parteneriate strategice și inovație în servicii.

Cu o cifră de afaceri ce a depășit 70 de milioane euro în 2023, Melinda Instal nu mai este doar o companie – este un studiu de caz despre cum poți transforma o provocare într-un motor de creștere sustenabilă. Iar pentru cei care cred că antreprenoriatul adevărat pornește din curaj și viziune, Melinda Instal e dovada vie că se poate construi mare, pornind de jos.

În era digitală, tehnologia redefinește modul în care ne desfășurăm activitățile zilnice, inclusiv cumpărăturile. La Melinda Instal, această transformare este vizibilă la fiecare pas: am transformat cumpărăturile online într-o experiență simplă și eficientă, adaptată nevoilor fiecărui client. Platformele noastre digitale dedicate – www.b2b.melinda.ro pentru partenerii distribuitori și www.melindainstal.ro pentru clienții finali și www.melinda.ro ca punct central de acces la toate serviciile noastre – sunt dezvoltate pentru a oferi acces facil, rapid și intuitiv la mii de produse, consultanță tehnică specializată și soluții optimizate.

În paralel cu dezvoltarea magazinului online, compania rămâne aproape de clienți printr-o rețea de 16 magazine Melinda Instal plasate strategic în întreaga țară. Această combinație între prezența fizică și infrastructura digitală consolidează poziția Melinda Instal ca un partener de încredere în domeniul instalațiilor.

La Melinda, inovația și sustenabilitatea nu sunt doar concepte – sunt direcții strategice. Produsele noastre sunt atent selecționate pentru a susține eficiența energetică și un impact minim asupra mediului. De la robinete economice la sisteme moderne de încălzire, fiecare soluție din portofoliu este gândită pentru a oferi confort maxim, cu un impact redus asupra mediului și bugetului. Credem că tehnologia poate fi un aliat puternic în crearea unui viitor mai verde, iar Melinda Instal își asumă cu seriozitate acest rol.

https://www.melinda.ro/

 

Articolul De la o tonă de zahăr la 70 de milioane euro vânzări: povestea Melinda Instal, un business care s-a născut din eșec apare prima dată în Mediafax.

Ce mesaj pregătit avea Ion Iliescu pentru alegerile din 2024, anulate ulterior de Curtea Constituțională

Mediafax

Declarațiile fac parte dintr-un interviu acordat de fostul președinte, podcastului Avangarda.

„Am urmărit campania prezidențială, dar nu am vrut să intervin și să influențez nimic. Nu e despre mine și nu mai e despre mine. Am plecat de la Cotroceni, m-am retras din viața politică. Am lăsat locul altor generații, altor voci, de vârste, credințe și valori diferite”, a afirmat fostul șef de stat.

El pregătise un mesaj special pentru alegerile prezidențiale din 2024, pe care intenționa să îl facă public pe 6 decembrie.

Mesajul pe care Ion Iliescu îl pregătise

„În 22 decembrie 2024 se împlinesc 35 de ani de la Revoluția Română. Îmi doresc ca aceasta să nu fie vârsta cea mai scurtă a democrației în țara noastră. Nu ne putem întoarce la lumea de dinainte de 1989. Românii au de ales, prin votul lor, între a duce societatea în trecut sau în viitor. Cât despre prezent, trebuie să înțelegem că alegerile în politică, așa cum sunt și opțiunile de viață, au costuri și de cele mai multe ori nu sunt ușor de făcut. Nu există întotdeauna un candidat ideal de ales, dar mereu e de dat un vot pentru democrație. (…) Acesta trebuie să fie și viitorul nostru, astăzi, la 35 de ani de la Revoluție: să aparținem familiei europene, fără a avea dubii sau a ridica semne de întrebare, și să ne păstrăm siguranța prin apartenența la NATO. Sper ca electoratul să voteze pentru libertatea celor care au nevoie de timp să se maturizeze și să înțeleagă cât înseamnă UE și NATO pentru mândria lor de a fi indivizi moderni. Să voteze și pentru cei care au înțeles deja cât înseamnă să gândești, să iubești și să trăiești din libertate. Să voteze ca România viitorului, care a început în 1989, să continue dincolo de 2024. Într-un același, și totuși altfel, de decembrie”, potrivit textului pe care îl pregătise.

Articolul Ce mesaj pregătit avea Ion Iliescu pentru alegerile din 2024, anulate ulterior de Curtea Constituțională apare prima dată în Mediafax.

Turcia întărește securitatea la granița cu Iranul, deocamdată nu există fluxuri de imigranți

Mediafax

Autoritățile turce au sporit măsurile de securitate la granița cu Iranul pe fondul escaladării conflictului dintre Iran și Israel, a relatat joi Reuters, citând o sursă din Ministerul turc al Apărării.

Potrivit acesteia, până în prezent, Ankara nu a constatat niciun flux de migrație ilegală provenit dinspre Iran.

Oficialul, care a vorbit sub protecția anonimatului, a mai declarat că Turcia continuă dezvoltarea unui sistem integrat de apărare aeriană și antirachetă, folosind radare și armament produse local, pentru a menține un nivel ridicat de pregătire militară.

În urma atacurilor lansate de Israel asupra Iranului, avioanele de reacție rapidă ale Turciei au fost ridicate de la sol și patrulează în apropierea granițelor, existând îngrijorări privind posibile încălcări ale spațiului aerian turc.

Articolul Turcia întărește securitatea la granița cu Iranul, deocamdată nu există fluxuri de imigranți apare prima dată în Mediafax.

Salinitate extrem de ridicată a apei din Târnava Mică. Poluarea prelungită poate avea efecte devastatoare asupra florei și faunei

Mediafax

Conform Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Mureș, furnizarea apei din Stația de Tratare a Apei Potabile (STAP) Târnăveni rămâne oprită din cauza salinității excesive. Valori de peste 1500 mg/l au fost înregistrate constant, iar în dimineața zilei de joi, nivelul clorurilor a ajuns la 1783 mg/l. Priza de apă brută de la Fântânele este, de asemenea, închisă, cu o salinitate de 2850 mg/l.

Uzina de apă este în prezent alimentată cu cisterne. Agenția Națională pentru Mediu și Garda de Mediu Mureș, împreună cu Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi, au confirmat absența totală a peștilor vii din râu. Deși nu sunt vizibili pești plutind, limpezirea apei a scos la iveală numeroase cadavre aflate pe fundul apei. Totodată, au fost raportate cazuri de mortalitate în rândul castorilor, iar vegetația ripariană nu prezintă deocamdată semne clare de afectare, însă poluarea prelungită ar putea avea efecte devastatoare. Singurele surse care pot susține regenerarea naturală a faunei acvatice sunt afluenții Târnavei Mici, cu debite reduse, în special în sezonul cald.

Monitorizarea continuă, sunt distribuite ajutoare de apă potabilă și menajeră

Administrația Bazinală de Apă Mureș continuă monitorizarea calității râului Târnava Mică în patru secțiuni de pe teritoriul județului, cu o frecvență de două ori pe zi. În paralel, autoritățile locale distribuie apă potabilă îmbuteliată cetățenilor și urmăresc constant nivelul apei din rezervoarele amplasate pe teren, pentru a gestiona eficient necesarul comunităților afectate.

În ultimele 24 de ore, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Horea” Mureș, cu sprijinul inspectoratelor din alte județe, a distribuit un total de 1.225.500 litri de apă: 581.000 litri apă potabilă, 567.000 litri apă menajeră și 77.000 litri destinați adăpării animalelor. De asemenea, compania Aquaserv a livrat 62.000 litri de apă potabilă din sursa Cipău. În prezent, sunt disponibile 73 de puncte de distribuție a apei potabile, număr ajustat permanent în funcție de necesitățile populației.

Articolul Salinitate extrem de ridicată a apei din Târnava Mică. Poluarea prelungită poate avea efecte devastatoare asupra florei și faunei apare prima dată în Mediafax.

Noi detalii în cazul catastrofei aviatice Air India: Aeronava și motoarele aveau un „istoric curat”

Mediafax

N Chandrasekaran, președintele companiei aeriene, a respins „speculațiile” cu privire la cauzele prăbușirii avionului Air India de săptămâna trecută, adăugând că ar putea trece o lună până când vor fi publicate rezultatele preliminare ale anchetei privind accidentul, scrie Financial Times.

„Există speculații cu privire la eroarea umană, speculații cu privire la companiile aeriene, speculații cu privire la motoare, întreținere, de toate felurile”, a declarat Chandrasekaran într-un interviu pentru Economic Times din India.

„Ceea ce știu până acum este că această aeronavă are un istoric curat”, a spus el pentru sursa citată.

Aeronava avea la bord 242 de persoane, iar toate, cu excepția uneia, și-au pierdut viața. Alte zeci de persoane aflate într-un colegiu medical au murit în urma impactului avionului cu solul.

Unul dintre motoare era „nou”

În timp ce motorul drept al Dreamliner-ului era un „motor nou” instalat în martie, motorul stâng al avionului fusese revizuit în 2023 și urma să facă următoarea verificare de întreținere la sfârșitul acestui an decembrie. „Istoricul ambelor motoare este curat”, a spus Chandrasekaran.

Biroul indian de investigare a accidentelor aviatice conduce ancheta, împreună cu omologii din Marea Britanie și SUA.

Articolul Noi detalii în cazul catastrofei aviatice Air India: Aeronava și motoarele aveau un „istoric curat” apare prima dată în Mediafax.

Actor rus, condamnat la 17 ani de închisoare pentru tentativă de sabotaj în favoarea Ucrainei

Mediafax

Viktor Mosienko, în vârstă de 63 de ani, şi-a recunoscut vina în instanţă şi a spus că a acţionat din dorinţa de a ajuta copiii ucraineni, conform agenţiei TASS citată de Reuters.

Actorul a fost prins în regiunea Belgorod, la graniţa cu Ucraina, în timp ce încerca să amplaseze un dispozitiv exploziv improvizat sub un pod feroviar.

Potrivit actului de acuzare, Mosienko s-a deghizat în lucrător feroviar şi a transportat explozibilul într-o cutie cu bomboane, însoţită de baloane roşii.

Autorităţile ruse consideră gruparea pro-Ucraina „Freedom for Russia Legion”, cu care Mosienko era afiliat, o organizaţie teroristă.

În ultimii ani, Rusia a înregistrat o creştere semnificativă a cazurilor de terorism şi sabotaj, legate de conflictele din Ucraina, potrivit unor date oficiale.

Articolul Actor rus, condamnat la 17 ani de închisoare pentru tentativă de sabotaj în favoarea Ucrainei apare prima dată în Mediafax.

Reprezentant rus pentru investiții: Rusia, Statele Unite și Arabia Saudită ar putea acționa împreună pentru a stabiliza piețele petrolului

Mediafax

Prețurile petrolului au crescut joi, după ce Israelul a declarat că a atacat peste noapte instalațiile nucleare iraniene din Natanz și Arak, iar investitorii s-au confruntat cu temerile unui conflict mai amplu în Orientul Mijlociu, care ar putea perturba aprovizionarea cu țiței.

Dmitriev, șeful fondului suveran de investiții al Rusiei, a declarat că există un precedent pentru o acțiune comună similară în 2020.

„A existat un exemplu când președintele (rus) Putin, președintele (american) Trump și prințul moștenitor (saudit) Mohammed bin Salman au jucat un rol cheie în stabilizarea piețelor”, a declarat Dmitriev în marja Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg.

„Este încă prea devreme pentru a vorbi despre o acțiune comună concretă, dar, pe baza unui precedent anterior, o astfel de acțiune este posibilă”.

În primăvara anului 2020, pe fondul prăbușirii prețurilor petrolului în contextul pandemiei de COVID-19, Trump a negociat un acord cu principalii producători de țiței, Rusia și Arabia Saudită, pentru a reduce producția și a calma piețele, potrivit Reuters.

„Evenimentele din Orientul Mijlociu creează condiții pentru creșterea prețurilor petrolului. Dinamica acestor evenimente va defini cât de dramatică va fi această creștere”, a declarat Dmitriev.

„Dinamica acestor creșteri reduce drastic posibilitatea unor restricții suplimentare asupra sectorului energetic al Rusiei”, a spus el, referindu-se la deliberările Uniunii Europene privind înăsprirea sancțiunilor împotriva Moscovei.

Articolul Reprezentant rus pentru investiții: Rusia, Statele Unite și Arabia Saudită ar putea acționa împreună pentru a stabiliza piețele petrolului apare prima dată în Mediafax.