Cum se cultivă salata și lămâile în cel mai arid loc din lume?

Mediafax

În deșertul Atacama din Chile, unde în unele regiuni nu plouă timp de ani întregi, agricultorii, alături de cercetători, au găsit o soluție inedită pentru a cultiva legume și fructe: colectarea apei direct din aer, prin intermediul ceții. Ei folosesc un sistem simplu, dar eficient: o plasă întinsă între doi stâlpi, cu ajutorul căreia sunt captate particulele fine de umezeală din atmosferă. Ulterior, acestea se transformă în picături de apă și sunt ulterior în rezervoare. Această apă, complet neutră, fără clor, minerale sau alte impurități, este folosită pentru cultivarea hidroponică în deșert, potrivit Reuters.

Este o tehnică eficientă, adesea folosită în zone cu soluri sărace sau climat arid, precum deșertul Atacama. „Cultivăm salată hidroponică exclusiv cu apă provenită din ceață, în cel mai uscat deșert de pe planetă. Am avut și alte culturi care nu au dat rezultate, motiv pentru care ne-am orientat către salată verde”, a precizat Orlando Rojas, președintele Asociației Colectorilor de Ceață din Atacama. Potrivit acestuia, în zonele ostile din apropierea orașului Chañaral, situat în deșert, pe coasta Pacificului, se pot colecta între 1.000 și 1.400 de litri de apă. „Avem potențial pentru viață, iar această resursă de apă este cheia. De când am aflat despre acest proiect, nu ne-am mai oprit pentru că este vital pentru subzistența umană”, a adăugat el.

Culturi crescute cu apă pură, fără aditivi sau chimicale

Pe lângă salată, apa din ceață este folosită și pentru a crește lămâi, într-o regiune unde agricultura ar fi imposibilă altfel.

Caracterul necontaminat și aportul bogat în nutrienți al culturilor este dat de faptul că apa nu este tratată, ci provine direct dintr-o sursă naturală lipsită de clor, săruri sau alte substanțe chimice, ceea ce permite obținerea unor culturi curate, sănătoase și în întregime organice. „Recolta arată bine, este o hrană foarte sănătoasă, plină de nutrienți organici. Se află într-o stare lichidă cu nutrienți, pentru că apa obținută din ceață este complet neutră, nu conține minerale, clor, nimic”, a explicat un alt membru al Colectorilor de Ceață.

O hartă online cu zonele în care poate fi colectată ceața

Cercetătorii de la Centrul UC pentru Deșertul Atacama, din cadrul Universității Pontificale Catolice din Chile, susțin inițiativa prin lansarea unei platforme web publice, care va cartografia regiunile cu potențial de colectare a apei din ceață în întreaga țară. „Cunoaștem potențialul acestei metode și știm că poate fi o opțiune și o soluție pentru nevoile de apă la diferite scări, în teritorii unde există o lipsă semnificativă de apă”, a precizat Camilo Del Rio, directorul centrului.

În ciuda climatului extrem, acest sistem simplu redă speranța pentru agricultură durabilă și viață în cele mai neprimitoare colțuri ale lumii.

Articolul Cum se cultivă salata și lămâile în cel mai arid loc din lume? apare prima dată în Mediafax.

Demeter András István preia mandatul de ministru al Culturii de la Natalia Intotero

Mediafax

Demeter András István a preluat marți mandatul de ministru al Culturii de la Natalia Intotero, în cadrul unei întâlniri avute la Ministerul Culturii.

„Preiau această responsabilitate cu recunoștință și cu deplina convingere că, prin dialog, respect și profesionalism, putem consolida rolul culturii în societate. Mulțumesc doamnei Natalia Intotero pentru activitatea depusă și pentru sprijinul oferit în această perioadă de tranziție”, a declarat Demeter András István.

Predarea mandatului s-a făcut în cadrul unei întâlniri desfășurate la Ministerul Culturii.

Potrivit unui comunicat al ministerului, Ministerul Culturii rămâne angajat în sprijinirea creatorilor, protejarea patrimoniului și promovarea identității culturale, atât în țară, cât și peste hotare.

Articolul Demeter András István preia mandatul de ministru al Culturii de la Natalia Intotero apare prima dată în Mediafax.

Partidul lui Marine Le Pen a refuzat sprijinul public oferit de SUA

Mediafax

Potrivit unor surse citate de Reuters, oficiali ai partidului francez de extremă dreapta Reuniunea Națională (RN) au refuzat o ofertă de sprijin public venită din partea unei delegații a Departamentului de Stat al SUA, condusă de Samuel Samson.

Întâlnirea a avut loc la Paris, la sfârșitul lunii mai, iar scopul ar fi fost susținerea lui Marine Le Pen, după ce aceasta a fost interzisă în cursa pentru alegerile prezidențiale din 2027, în urma unei condamnări pentru deturnare de fonduri europene.

Deși Le Pen și liderul actual al partidului, Jordan Bardella, nu au fost prezenți la întâlnire, reprezentanții RN au transmis că un sprijin public din partea administrației Trump ar putea dăuna imaginii partidului și șanselor sale electorale.

Ei au subliniat că Bardella are șanse bune să câștige alegerile chiar și fără implicarea Marinei Le Pen.

Un oficial american a confirmat existența întâlnirii, dar a negat că oferta SUA ar fi fost respinsă, afirmând că RN și-a exprimat dorința de a acționa în mod independent.

Articolul Partidul lui Marine Le Pen a refuzat sprijinul public oferit de SUA apare prima dată în Mediafax.

12 copii de la o grădiniță din Capitală au ajuns la spital, cu simptome de toxiinfecție alimentară

Mediafax

Potrivit ISU București-Ilov, pompierii au intervenit la o grădiniță de pe strada Sfântul Ştefan din Sectorul 2 al Capitalei.

Au fost evaluate medical 13 persoane ce prezentau stare de rău, dintre care un adult şi 12 copii, cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani, cu simptome de toxiinfecție alimentară.

Echipajele medicale au transportat un adult și 12 copii la urmăroarele spitale: Victor Gomoiu, Marie Curie, Grigore Alexandrescu, Matei Balș și Județean Ilfov.

Pompierii susțin că în timpul intervenției mai mulți părinți au sosit la grădiniță și au preluat copiii fără simptome.

Articolul 12 copii de la o grădiniță din Capitală au ajuns la spital, cu simptome de toxiinfecție alimentară apare prima dată în Mediafax.

ANCOM: Serviciile mobile, cele mai afectate anul trecut de incidente care au întrerupt transmisia. Care au fost cauzele?

Mediafax

Potrivit unui comunicat publicat marți de Autoritatea Națională de Administrare și Reglementare în Comunicații, cele mai frecvente incidente care au dus la întreruperea rețelelor anul trecut s-au înregistrat în rândul serviciilor mobile – voce, internet și transmisii de date.

Potrivit ANCOM, peste 9,8 milioane de conexiuni au fost afectate  anul trecut în cazul serviciilor de internet mobil și date, iar în cazul telefoniei mobile și SMS, aproximativ 6,8 milioane de conexiuni.

Care au fost cauzele?

În 2024, comunicațiile au fost afectate de „lucrări neautorizate, întreruperi de energie, tăieri de fibră optică sau probleme în rețele partenere”, fiind înregistrate 798 de cazuri de acest gen.

Potrivit sursei citate, altă cauză care a stat la baza incidentelor care au afectat telecomunicațiile anul trecut a fost reprezentată de deficiențele de alimentare cu energie electrică, care au stat la baza a mai mult de jumătate din numărul total de 861 de incidente.

ANCOM mai notează că anul trecut, incidentele cauzate de fenomene naturale au scăzut semnificativ (de la 45 în 2023 la 15 în 2024), dar și că eroarea de sistem a produs 40 de incidente care au afectat conexiunile.

Românii au avut de așteptat mai puțin pentru remediere

Anul trecut, românii au așteptat mai puțin pentru remedierea incidentelelor care au afectat rețelele de comunicații. Cel mai rapid au fost remediate problemele care au apărut din cauza vremii sau al întreruperii alimentării cu energie electrică.

Anul trecut, românii au pierdut 154 de milioane de ore de utilizare a rețelelelor de comunicații, în timp ce în 2023, numărul de ore pierdute din cauza defecțiunilor în rețea se ridica la 512 milioane de ore. Și media de utilizatori afectați a scăzut în 2024 față de anul precedent.

Județele cele mai afectate

În cazul a 10 incidente impactul a fost unul național. Totuși, remediarea problemelor la rețelele de comunicații a durat mai puțin față de anii precedenți. Cele mai multe astfel de situații s-au înregistrat în cazul rețelelor de telecomunicații din Buzău, Constanța și Ilfov.

Cel mai mare număr de incidente a fost înregistrat în zonele unde rețelele de comunicații depind de infrastructuri expuse, cum ar fi lucrări publice, fenomene meteo sau rețele electrice.

Potrivit ANCOM, aceste date au fost publicate în raportul din 2024 privind incidentele care au afectat securitatea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice.

Articolul ANCOM: Serviciile mobile, cele mai afectate anul trecut de incidente care au întrerupt transmisia. Care au fost cauzele? apare prima dată în Mediafax.

Oamenii de știință au dezvăluit câtă mișcare este necesară pentru a „compensa” statul pe scaun

Mediafax

Răspunsul este aproximativ 30-40 de minute de activitate fizică intensă pe zi.

Studiul a examinat nouă cercetări anterioare, analizând datele de la 44.370 de persoane din patru țări care purtau dispozitive de monitorizare a activității fizice, notează Science Alert.

Rezultatele araă că persoanele care fac 30-40 de minute de exerciții moderate până la intense au un risc de deces similar cu cel al persoanelor care nu petrec mult timp pe scaun.

„La persoanele active care fac aproximativ 30-40 de minute de activitate fizică de intensitate moderată până la viguroasă, asocierea dintre timpul petrecut în poziție sedentară și riscul de deces nu este semnificativ diferită de cea a persoanelor cu un timp redus petrecut în poziție sedentară”, explică cercetătorii.

Activități recomandate

Activitățile recomandate includ ciclismul, mersul în ritm alert și grădinăritul.

Avantajul acestui studiu față de altele este că s-a bazat pe date obiective de la dispozitive portabile, nu pe informații raportate de participanți.

Cercetarea susține recomandările OMS din 2020: 150-300 de minute de activitate fizică moderată sau 75-150 de minute de activitate intensă săptămânal. Pentru cei care nu pot face imediat 30-40 de minute, experții sugerează să înceapă cu pași mici – urcatul scărilor, joaca cu copiii, yoga, dansul sau treburile casnice.

„Oamenii își pot proteja în continuare sănătatea și pot compensa efectele nocive ale inactivității fizice”, spune Emmanuel Stamatakis de la Universitatea din Sydney.

Articolul Oamenii de știință au dezvăluit câtă mișcare este necesară pentru a „compensa” statul pe scaun apare prima dată în Mediafax.

Un roman necunoscut, scris acum 90 de ani de reputatul jurnalist Sebastian Haffner, devine best-seller în Germania, la scurtă vreme de la lansarea sa, la începutul acestei luni

Mediafax

Un roman de dragoste al lui Sebastian Haffner, „Despărțire”, scris acum mai bine de 90 de ani, devine best-seller Spiegel, la scurtă vreme după lansarea sa, la începutul acestei luni, scrie The Guardian.

Unul dintre cei mai profunzi analiști ai nazismului, Sebastian Haffner ținuse manuscrisul în sertar, acolo unde, de altfel, a și fost găsit de copiii săi.

Fiul scriitorului, Oliver Pretzel, a descoperit romanul acum mulți ani, însă spune că familia sa a ezitat să-l publice multă vreme, considerând că un reputat analist politic și-ar corupe, întrucâtva, imaginea, cu un roman de dragoste.

„Sora mea a considerat că romanul nu este prea bun”, a declarat Pretzel, profesor de matematică în Londra, pentru Süddeutsche Zeitung. „Inițial am împărtășit această părere, dar când l-am recitit și am început traducerea în engleză, mi-am dat seama brusc cât de ingenios este construit.”

Din fericire, criticii par să fie de acord. În Germania, romanul de 181 de pagini a fost elogiat drept „un câștig literar neașteptat”, „un text incredibil de alert, lejer și viu” și „o carte frumoasă, cu o strălucire tinerească și un impact emoțional puternic”.

O poveste de dragoste în ultimele zile ale Republicii de la Weimar

Acțiunea romanului „Despărțirea”, care surprinde ultimele zile ale Republicii de la Weimar, se petrece în ultima zi a unei vacanțe de două săptămâni petrecute la Paris de protagonist și iubita sa, Teddy, înainte ca el să se întoarcă într-un Berlin cuprins de o teamă crescândă și de incertitudine politică.

Narațiunea este spusă de Raimund, un tânăr avocat stagiar care fumează Gitanes Rouge și citește Aldous Huxley. La Paris, în primăvara lui 1931, o întâlnește pe Teddy, o tânără plecată din Berlin al unei epoci în care „criza încă nu fusese inventată”.

Se crede că personajul Teddy are la bază figura Gertrude Joseph, o femeie evreică din Viena, de care Haffner fusese îndrăgostit.

Autorul cunoscutei lucrări „Germania: Jekyll și Hyde”

În roman, Raimund descrie sentimentul tot mai apăsător al obligației de a „pleca spre un Berlin rece”.

Haffner și Joseph, care a ajuns să trăiască în Suedia, au păstrat legătura până la sfârșitul vieții.

În momentul morții ei, au fost descoperite douăzeci de scrisori trimise de el, păstrate cu grijă printre lucrurile sale.

Sebastian Haffner, pe numele său adevărat Raimund Pretzel, a lucrat ca jurnalist la „The Observer” în Londra.

Este un cunoscut analist al nazismului, critic rece, nepărtinitor al epocii. A fost trimis special al Observer, iar mai târziu a devenit un editorialist important al revistei Stern.

Este cunoscut pentru lucrarea sa clasică: „Germania: Jekyll și Hyde”, despre care se spune că Winston Churchill le-a cerut membrilor săi de cabinet s-o citească pentru a înțelege mai bine pericolul nazist.

Articolul Un roman necunoscut, scris acum 90 de ani de reputatul jurnalist Sebastian Haffner, devine best-seller în Germania, la scurtă vreme de la lansarea sa, la începutul acestei luni apare prima dată în Mediafax.

Furnizarea apei a fost reluată la Târnăveni, după scăderea poluării cu cloruri

Mediafax

Autoritățile estimează că furnizarea apei nu va fi întreruptă pentru cel puțin două zile, durata putând fi prelungită în funcție de evoluția nivelului de cloruri din râu.

Începând de marți, comunicatele despre sistarea sau reluarea furnizării apei vor fi emise direct de Compania Aquaserv.

Luni, autoritățile au distribuit peste un milion de litri de apă: 546.500 litri apă potabilă, 454.500 litri apă menajeră și 50.500 litri apă pentru animale. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Horea” a coordonat operațiunea cu sprijin din nouă județe.

Compania Aquaserv a continuat să livreze apă potabilă de la uzina Cipău – 62.000 litri în ultimele 24 de ore și încă 10.000 litri distribuiți în teritoriu. Unitățile administrativ-teritoriale din județ au distribuit apă îmbuteliată și au monitorizat constant rezervoarele amplasate pe teren.

Monitorizarea continuă

Activitățile de monitorizare continuă pe mai multe fronturi: ANMAP monitorizează ecosistemul râului Târnava Mică și afluenții săi, Garda de Mediu urmărește mortalitatea piscicolă, iar Administrația Bazinală de Apă Mureș verifică calitatea apei pe 18 secțiuni.

Direcția de Sănătate Publică a prelevat probe din 10 fântâni și izvoare publice din localitățile afectate pentru analizarea nivelului de cloruri.

Articolul Furnizarea apei a fost reluată la Târnăveni, după scăderea poluării cu cloruri apare prima dată în Mediafax.

Explozii în Teheran în ciuda ordinului lui Trump de oprire a atacurilor israeliene

Mediafax

Biroul prim-ministrului Benjamin Netanyahu a recunoscut că Israelul a lovit o bază radar în apropiere de Teheran, în ceea ce a numit o ripostă la rachetele iraniene lansate la trei ore și jumătate după începerea armistițiului, relatează Reuters.

Israelul a declarat că a decis să se abțină de la noi atacuri în urma unei convorbiri telefonice între Netanyahu și Trump.

Incidentul a generat o reacție furioasă din partea președintelui american, care se afla în drum spre summitul NATO din Olanda.

„Israel. Nu aruncați bombele acelea. Dacă o faceți, este o încălcare majoră. Aduceți piloții acasă, acum!”, a scris Trump pe Truth Social.

„Trebuie să calmez Israelul acum”

„Trebuie să calmez Israelul acum”, a declarat Trump reporterilor, spunând că este nemulțumit de ambele părți pentru încălcarea încetării focului.

Iranul și Israelul se luptă „de atâta timp și atât de aprig încât nu mai știu ce naiba fac”, a adăugat el.

Iranul a negat lansarea oricăror rachete și a susținut că atacurile israeliene au continuat timp de o oră și jumătate după ora stabilită pentru începerea încetării focului.

În ciuda acestor tensiuni, prețurile petrolului au scăzut și piețele bursiere au crescut la vestea încetării celui mai mare conflict dintre dușmanii din Orientul Mijlociu.

Armistițiul vine la 12 zile după atacul surpriză israelian din 13 iunie asupra obiectivelor nucleare iraniene și la două zile după ce SUA s-a alăturat conflictului cu lovituri asupra țintelor nucleare iraniene.

Articolul Explozii în Teheran în ciuda ordinului lui Trump de oprire a atacurilor israeliene apare prima dată în Mediafax.

Președintele Iranului declară că va respecta încetarea focului dacă Israelul va face același lucru

Mediafax

„Dacă regimul sionist nu încalcă încetarea focului, nici Iranul nu o va încălca”, a declarat Pezeshkian în timpul unei convorbiri telefonice cu premierul malaysian Anwar Ibrahim, potrivit site-ului președinției, citat de AFP.

Președintele Donald Trump a anunțat luni seara că Israel și Iran au ajuns la un acord pentru o „încetare completă și totală a focului” după 12 zile de conflict, declarând că „războiul de 12 zile” va fi considerat încheiat după o perioadă de tranziție de 24 de ore.

Articolul Președintele Iranului declară că va respecta încetarea focului dacă Israelul va face același lucru apare prima dată în Mediafax.