Regatul Unit: 2,4 tone de cocaină au fost confiscate într-un port din Londra

Mediafax

Poliția de Frontieră a interceptat cantitatea impresionantă de cocaină pe un vas container care a sosit din Panama, în portul Stanford-le-Hope, Essex. Pentru găsirea drogurilor, echipele au verificat 37 de containere.

Potrivit Ministerului britanic de Interne, capturarea de 2,4 tone de cocaină, estimată la 96 de milioane de lire, reprezintă a șasea cea mai mare confiscare de acest tip înregistrată până acum.

Charlie Eastaugh, directorul maritim al Poliției de Frontieră, a declarat că această captură reprezintă o lovitură financiară și operațională majoră împotriva rețelelor de crimă organizată. El a subliniat că eforturile se bazează pe colaborarea internațională și pe utilizarea informațiilor pentru a perturba lanțurile de aprovizionare ale traficanților.

Seema Malhotra, ministra Imigrației a declarat „Grupările de traficanți care încearcă să importe substanțe ilegale în Regatul Unit reprezintă o calamitate pentru societate, iar noi nu vom renunța la urmărirea grupărilor criminale organizate care aduc dependență, suferință și moarte în comunitățile din Marea Britanie”.

Articolul Regatul Unit: 2,4 tone de cocaină au fost confiscate într-un port din Londra apare prima dată în Mediafax.

Africa de Sud: Alianța Democrată se retrage din inițiativa „dialogului național”

Mediafax

Liderul DA, John Steenhuisen, a declarat sâmbătă că decizia vine după ce Ramaphosa l-a demis pe Andrew Whitfield, ministru adjunct al comerțului, ca urmare a unei vizite neautorizate în Statele Unite. Deși președintele a cerut DA să nominalizeze un înlocuitor, partidul consideră că măsura a fost luată unilateral, fără consultări în cadrul coaliției.

Dialogul național, lansat de Ramaphosa ca un proces de reconciliere după alegerile de anul trecut, își propunea să consolideze coeziunea politică și socială, în contextul în care Congresul Național African (ANC) a pierdut pentru prima dată majoritatea parlamentară din ultimele trei decenii.

În ciuda tensiunilor, DA a decis să nu depună moțiune de cenzură împotriva lui Ramaphosa, deși aceasta a fost discutată în cadrul forului executiv al partidului.

Articolul Africa de Sud: Alianța Democrată se retrage din inițiativa „dialogului național” apare prima dată în Mediafax.

David Popovici, aur și record european la 100 m liber, al doilea cel mai bun timp din istoria probei

Mediafax

Cu acest rezultat, Popovici îl depășește pe americanul Jack Alexy, care în martie reușise un timp de 46,99 secunde. Singurul înotător din istorie care a coborât sub performanța lui Popovici rămâne Caeleb Dressel, cu 46,66 secunde (JO Tokyo 2021).

În proba de la Samorin, Popovici a încheiat cu un avans de 1,62 secunde față de al doilea clasat, croatul Jere Hribar, în vreme ce Toni Dragoja, din Croația, a obținut medalia de bronz, la aproape două secunde în urma lui David (1,96 secunde). În finală a mai fost prezent un înotător român, Patrick Dinu, clasat al șaptelea, cu timpul de 48,87 secunde.

David Popovici a încheiat competiția europeană la U23 cu trei medalii, dintre care două de aur (100 m și 200 m liber) și una de bronz.

Articolul David Popovici, aur și record european la 100 m liber, al doilea cel mai bun timp din istoria probei apare prima dată în Mediafax.

32 de persoane au decedat în urma inundațiilor din Pakistan

Mediafax

În regiunea Khyber Pakhtunkhwa, inundațiile fulger și prăbușirea unor acoperișuri au dus la moartea a 19 persoane, dintre care opt copii, potrivit autorităților regionale. În provincia Punjab, estul țării, alte 13 decese au fost raportate începând de miercuri, conform autorităților locale. Majoritatea victimelor, inclusiv copiii, și-au pierdut viața în urma prăbușirii pereților și acoperișurilor sub greutatea ploilor abundente.

Pe lângă pierderile de vieți omenești, inundațiile au afectat grav locuințele din Khyber Pakhtunkhwa, unde 56 de case au fost avariate, iar șase au fost distruse complet.

Serviciul național de meteorologie avertizează că riscul de ploi puternice și inundații fulger va persista până cel puțin marți.

Articolul 32 de persoane au decedat în urma inundațiilor din Pakistan apare prima dată în Mediafax.

Tesla anunță prima sa livrare complet autonomă a unui vehicul, de la fabrică la client

Mediafax

Potrivit companiei, un Model Y a parcurs traseul de la uzină până la un complex rezidențial, rulând pe autostradă, prin zone suburbane și cartiere de locuințe. Evenimentul a fost documentat video și publicat pe platforma X (fostul Twitter).

Cu toate acestea, compania Waymo operează deja, de peste un an, vehicule complet autonome pe autostrăzi în Phoenix, San Francisco și Los Angeles, deocamdată doar pentru angajați.

Reușita Tesla este notabilă în contextul în care lansarea serviciului său de robotaxiuri a fost marcată de incidente. Primele vehicule autonome au circulat cu monitori de siguranță la bord, dar au fost surprinse încălcând regulile de circulație, inclusiv prin traversarea liniei duble continue sau frânări bruște fără motiv clar.

Prin această demonstrație, Tesla susține că sistemul său Full Self-Driving (FSD) se apropie de promisiunea lui Musk privind conducerea complet nesupravegheată. Totuși, serviciul de robotaxiuri continuă să necesite supervizare umană, menținând compania într-un echilibru fragil între demonstrațiile tehnologice și utilizarea sigură pentru publicul larg.

Articolul Tesla anunță prima sa livrare complet autonomă a unui vehicul, de la fabrică la client apare prima dată în Mediafax.

Formula 1. Lando Norris va pleca din pole position la Marele Premiu al Austriei

Mediafax

„A fost un tur bun, asta e sigur. Am construit pas cu pas – prima mea rundă din Q3 a fost bună, dar știam că mai sunt câteva locuri unde pot îmbunătăți. Sunt foarte fericit, a fost o zi bună, un weekend bun pentru mine până acum și sper să pot continua așa. Este un sezon lung. Savurez acest moment, este o satisfacție pentru mine, dar mâine urmează o cursă lungă”, a declarat pilotul britanic.

Pe locul secund s-a clasat Charles Leclerc (Ferrari), la +0.521 secunde de acesta, urmat de Oscar Piastri (McLaren), la +0.583 secunde, respectiv de Lewis Hamilton (Ferrari), la +0.611 secunde de lider.

Campionul mondial Max Verstappen a stabilit doar al șaptelea timp în ultima sesiune de calificări, la +0.958 secunde de Norris.

Articolul Formula 1. Lando Norris va pleca din pole position la Marele Premiu al Austriei apare prima dată în Mediafax.

Foc de armă executat pe o plajă din Mamaia, în urma declanșării unei alarme

Mediafax

Agentul de pază al hotelului a tras un foc de avertisment în plan vertical cu arma din dotare.

Nicio persoană nu a fost rănită de glonț, însă unul dintre tineri s-a accidentat în urma căderii și a primit îngrijiri medicale, transmite IPJ Constanța.

Poliția continuă cercetările.

Articolul Foc de armă executat pe o plajă din Mamaia, în urma declanșării unei alarme apare prima dată în Mediafax.

Microbuz cu 20 de persoane, cuprins de flăcări pe DN 22, în județul Tulcea

Mediafax

Un microbuz a luat foc sâmbătă pe DN 22 între localitățile Mihai Viteazu și Baia, din județul Tulcea. Vehiculul a ars complet împreună cu 1.000 de metrii pătrați de vegetație, iar cei 20 de pasageri s-au autoevacuat în siguranță, anunță ISU Constanța.

Incidentul s-a produs pe Drumul Național 22, la ieșirea din localitatea Mihai Viteazu, în direcția Baia, județul Tulcea. Microbuzul transporta 20 de persoane (18 adulți și 2 copii), care s-au autoevacuat fără a necesita îngrijiri medicale.

La fața locului au intervenit două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Stației Midia. Incendiul a fost lichidat, însă microbuzul a fost distrus în totalitate, iar flăcările s-au extins și la vegetația uscată din apropiere, afectând o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați.

Articolul Microbuz cu 20 de persoane, cuprins de flăcări pe DN 22, în județul Tulcea apare prima dată în Mediafax.

MAE a dispus rechemerea Tamilei Andreea Cristescu din funcția de agent consular

Mediafax

Ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a semnat sâmbătă rechemarea Tamilei Andreea Cristescu din funcția de agent consular la Consulatul General al României la New York, în contextul începerii reformării instituției.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis că măsura încetării detașării face parte din procesul de reformă al instituției, axat pe profesionalizarea numirilor în posturile diplomatice și consulare. Obiectivul reformei este ca angajările să fie realizate pe criterii clare de competență și prin concurs, prioritizând personalul permanent al MAE.

„Aceleași criterii de performanță și competență care se aplică personalului permanent al MAE sunt aplicabile și personalului detașat. Trimiterea la post în serviciul exterior se face doar prin concurs și prioritar cu personal angajat al MAE. Orice excepție trebuie justificată în ceea ce privește necesitatea și oportunitatea și trebuie să respecte aceleași reguli clare în ceea ce privește competența și calificarea pentru respectivele poziții”, se arată în precizările de presă făcute de MAE.

Mai multe articole de presă susțin că Tamila Cristescu, o tânără fără experiență diplomatică, a fost detașată, la cererea Ministerului de Externe, de la Primăria Sectorului 4 pe poziția de referent relații, apoi ca agent consular.

Articolul MAE a dispus rechemerea Tamilei Andreea Cristescu din funcția de agent consular apare prima dată în Mediafax.

Ploile torențiale lovesc din nou provincia Guizhou din China

Mediafax

Rongjiang, oraș situat la confluența a trei râuri și cu o populație de aproximativ 300.000 de persoane, a fost inundat pentru a doua oară în decurs de câteva zile. Precipitațiile abundente au dus la creșterea semnificativă a nivelului apelor. Conform televiziunii de stat, peste 40.000 de persoane au fost evacuate sâmbătă.

Evenimentele meteorologice recente au dus la pierderi de vieți omenești șase persoane fiind decedate și la evacuarea a peste 80.000 de locuitori în total.

Impactul socio-economic al inundațiilor este considerabil, în contextul în care Rongjiang a fost recent inclus într-un proces de dezvoltare turistică.

În ultimele două zile, alte 13 râuri din provinciile Yunnan, Guizhou, Guangxi și Hainan au depășit nivelurile de alertă, potrivit Ministerului Resurselor de Apă.

Articolul Ploile torențiale lovesc din nou provincia Guizhou din China apare prima dată în Mediafax.