Germania vizează un parteneriat strategic cu Israel în domeniul apărării cibernetice

Mediafax

În timpul unei vizite oficiale în Israel, ministrul de Interne al Germaniei, Alexander Dobrindt, a declarat că Berlinul urmărește dezvoltarea unui parteneriat strategic cu Israelul în domeniul apărării cibernetice.

„Doar apărarea militară nu este suficientă pentru acest punct de cotitură în materie de securitate. Este esențială și o consolidare substanțială a apărării civile pentru întărirea capacităților noastre defensive generale”, a afirmat Dobrindt.

Inițiativa vine pe fondul angajamentului tot mai ferm al Germaniei de a-și moderniza capacitățile militare și civile, precum și de a contribui mai consistent la structurile de apărare colectivă NATO.

Tot duminică, premierul Bavariei Markus Söder a cerut dotarea Germaniei cu 2.000 de rachete interceptoare pentru dezvoltarea unui sistem de apărare similar cu „Iron Dome” al Israelului, destinat protecției împotriva atacurilor cu rază scurtă.

Articolul Germania vizează un parteneriat strategic cu Israel în domeniul apărării cibernetice apare prima dată în Mediafax.

Echipajul României de 8+1 feminin, medaliat cu aur la Cupa Mondială de Canotaj de la Lucerna

Mediafax

Echipajul este format din Cristina Druga, Roxana Anghel, Iulia Bălăucă, Geanina Juncanariu, Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereș și Victoria Petreanu.

România s-a impus clar, cu timpul de 6:02.92 minute, devansând echipajele din SUA (6:04.73 minute), respectiv Australia (6:09.56 minute), care au completat podiumul de premiere.

Anterior finalei de 8+1, echipajul de patru vâsle feminin (W4x), format din Iuliana Buhuș, Emanuela Ciotău, Alexandra Ungureanu și Patricia Cireș, a câștigat medalia de argint, clasându-se pe locul secund, în urma Germaniei. Polonia a completat podiumul.

Este a treia medalie de aur pentru România la Cupa Mondială.

Simona Radiș și Magdalena Rusu au cucerit medalia de aur în proba de dublu rame feminin (W2-).

De asemenea, echipajul României de dublu rame masculin (M2-), format din Florin Arteni și Florin Lehaci, s-a impus în finală.

Articolul Echipajul României de 8+1 feminin, medaliat cu aur la Cupa Mondială de Canotaj de la Lucerna apare prima dată în Mediafax.

Federația Română de Rugby a anunțat lotul „stejarilor” pentru Turneul de vară din America de Sud

Mediafax

Selecționerul României David Gérard a convocat 32 de jucători pentru acest turneu, iar Cristi Boboc a fost desemnat căpitan pentru prima dată.

„Este o oportunitate pentru mine și vreau să îi ajut pe cei tineri cu experiența mea. Trebuie să profite de șansa asta și sunt sigur că o vor face. Sunt optimist că vom avea meciuri frumoase”, a declarat Boboc.

Lotul României pentru Summer Tour:

Pilieri: Alexandru Savin (CS Rapid), Iulian Hartig (CS Dinamo), Ciprian Chiriac (SCM USV Timișoara), Vasile Balan (CSA Steaua), Thomas Crețu (SC Albi), Gheorghe Gajion (Stade Montois),

Taloneuri: Ștefan Buruiană (USON Nevers), Tudor Butnariu (SCM USV Timișoara), Lukas Mitu (Castres Olympique)

Linia a doua: Adrian Moțoc (Biarritz), Yanis Horvat (SC Albi), Andrei Mahu (Massy)

Linia a treia: Nicolas Immelman (CSM Știința Baia Mare), Cristi Boboc (CSA Steaua), Matthew Tweddle (CSA Steaua), Florian Roșu (CSM Știința Baia Mare), Damian Strătilă (CSA Steaua), Vlad Neculau (SCM USV Timișoara)

Mijlocași la grămadă: Alin Conache (CSA Steaua), Vlăduț Bocăneț (CSM Știința Baia Mare), Toma Mîrzac (CSM Știința Baia Mare)

Mijlocași la deschidere: Tudor Boldor (SCM USV Timișoara), Ștefan Cojocariu (CS Rapid)

Aripi: Toni Maftei (CSU ELBI Cluj), Taliauli Sikuea (CSM Știința Baia Mare), Romeo Corrado-Ștețco (SCM USV Timișoara)

Centri: Tangimana Fonovai (CS Dinamo), Antonio Mitrea (Aurillac Espoirs), Sebastien Tofan (Perpignan Espoirs), Alexandru Bucur (SCM USV Timișoara)

Fundași: Ovidiu Neagu (SCM USV Timișoara), Alexandru Harasim (CSM Știința Baia Mare)

Naționala României va disputa trei meciuri în cadrul Turneului de vară din America de Sud, în Chile. Stejarii vor întâlni Chile (5 iulie, Santiago), Uruguay (12 iulie, Montevideo) și Argentina XV (18 iulie, San Isidro).

Articolul Federația Română de Rugby a anunțat lotul „stejarilor” pentru Turneul de vară din America de Sud apare prima dată în Mediafax.

Florin Arteni și Florin Lehaci, medaliați cu aur la Cupa Mondială de Canotaj de la Lucerna

Mediafax

Cei doi sportivi români s-au impus în finală cu timpul de 6:17.57 minute, devansând echipajele din Noua Zeelandă (6:20.14) și Elveția (6:25.69).

Tot duminică, echipajul de patru rame masculin (M4-), format din Ștefan Berariu, Sergiu Bejan, Andrei Mândrilă și Ciprian Tudosă, a urcat pe a doua treaptă a podiumului la competiția din Elveția.

Tricolorii au încheiat cursa pe locul 2, cu timpul de 5:47.74 minute, în urma Australiei (5:47.03). Echipajul din Lituania a completat podiumul (5:48.08).

Mai devreme, Simona Radiș și Magdalena Rusu au cucerit medalia de aur în proba de dublu rame feminin (W2-) la Cupa Mondială II din Lucerna, Elveția, duminică după-amiază.

Articolul Florin Arteni și Florin Lehaci, medaliați cu aur la Cupa Mondială de Canotaj de la Lucerna apare prima dată în Mediafax.

Ministerul Apărării face pași importanți în achiziția de sisteme de apărare aeriană

Mediafax

Programul SHORAD-VSHORAD, aprobat în 2020, are o valoare estimată de aproximativ 1,9 miliarde, iar licitația a intrat în faza finală. După o procedură competitivă, autoritățile au comunicat deja rezultatul licitației către operatorii economici implicați, fără a fi înregistrate contestații, astfel că urmează să fie semnat contractul cu firma câștigătoare, se arată în comunicatul ministerului.

În privința programului MANPAD, aprobat în 2022 și evaluat la aproximativ 700 de milioane de euro, acesta e considerat strategic pentru securitatea României și pentru întărirea apărării europene. România colaborează cu alte opt țări europene pentru achiziția comună a sistemelor Mistral 3, iar discuțiile cu partea franceză sunt în desfășurare.

Reprezentanții ministerului subliniază că va folosi toate instrumentele disponibile în Uniunea Europeană pentru a reduce costurile, inclusiv programul SAFE, menit să sprijine industria europeană de apărare.

Articolul Ministerul Apărării face pași importanți în achiziția de sisteme de apărare aeriană apare prima dată în Mediafax.

Gică Hagi, socru mic. Cine este tânărul cu care fiica sa Kira se căsătorește 

Mediafax

Cununia religioasă este programată la ora 14:30, la Biserica Sfântul Visarion din București, aceeași locație în care s-a cununat religios și fratele ei, Ianis Hagi, în urmă cu un an. Alegerea bisericii are și o semnificație personală pentru mire: lăcașul este închinat Sfântului Visarion, sfânt grec, asemenea originilor lui Thomas.

Seara, invitații sunt așteptați la Cernica Events, pentru o petrecere la care printre invitați se numără personalități din sport, cultură și showbiz.

Soțul Kirei Hagi, în vârstă de 29 de ani, este managerul localului unde are loc petrecerea. Este fiul unor antreprenori greci stabiliți de mai mulți ani în România, care dețin una dintre cele mai mari firme de distribuție de bunuri de larg consum din țară.

Kira și Thomas s-au cunoscut în liceu, dar drumurile li s-au separat pentru o vreme. Reîntâlnirea lor s-a produs după ce Kira a revenit din SUA, iar cererea în căsătorie a avut loc anul trecut, într-o vacanță la Salonic.

 

Articolul Gică Hagi, socru mic. Cine este tânărul cu care fiica sa Kira se căsătorește  apare prima dată în Mediafax.

Sebastian Burduja afirmă că România are printre cele mai mici prețuri la energie din Uniunea Europeană

Mediafax

El explică faptul că România exportă aproape 1100 MW în condițiile unui consum redus, tipic pentru o zi de weekend, în jur de 4100 MW, inclusiv energia consumată de prosumatori. Prețul mediu al energiei pe bursă este mai mic decât în Franța, Spania, Portugalia sau Grecia.

Burduja vorbește despre mai mulți factori care susțin această situație, printre care energia eoliană care asigură aproape 30% din producția națională, cu o putere instalată de 1500 MW, oferind o sursă curată și ieftină. Unitatea 2 de la Cernavodă a fost repornită recent, iar energia nucleară contribuie cu peste 1330 MW.

Energia fotovoltaică furnizează aproape 900 MW într-o zi însorită, iar capacitatea de stocare în baterii a crescut exponențial de la 16 MWh în ianuarie 2024 la peste 404 MWh în prezent și se estimează că va depăși 1000 MWh până la finalul anului.

Producția hidro este menținută la un nivel mic, sub 500 MW, pentru a conserva apa în lacurile de acumulare, fiind folosită mai mult pentru compensare pe timpul serii. Cărbunele și gazul asigură o producție stabilă de circa 1000 MW, reprezentând mai puțin de 20% din totalul producției, însă esențiale pentru securitatea energetică.

Burduja subliniază necesitatea unui mix echilibrat de surse

Burduja atrage atenția asupra riscurilor asociate dependenței exclusive de sursele regenerabile intermitente, amintind de blackout-ul recent din Spania. El subliniază necesitatea unui mix echilibrat de surse pentru o energie sigură și stabilă. Singura soluție pentru facturi mai mici și o energie mai competitivă pe termen lung este reprezentată de investiții continue și masive în infrastructură.

„Evident, ceea ce am descris este o poză în timp. Ea se schimbă constant. Dacă anul trecut s-au pus în funcțiune 1251MW, cât în 8 ani anteriori într-unul singur, anul acesta sunt șanse ca România să dubleze recordul din 2024. Am toată convingerea că energia României este pe drumul cel bun și pe mâini bune în continuare”, a încheiat Burduja.

Articolul Sebastian Burduja afirmă că România are printre cele mai mici prețuri la energie din Uniunea Europeană apare prima dată în Mediafax.

Cupa Mondială de Canotaj: Simona Radiș și Magdalena Rusu au câștigat medalia de aur la dublu rame

Mediafax

Cele două campioane s-au impus într-o cursă spectaculoasă, încheind cu timpul de 6:59.04 minute, la peste cinci secunde de următoarea barcă.

Anna Santruckova și Pavlina Flamikova, din Cehia, s-au clasat pe locul secund, cu timpul de 7:05.35 minute, în vreme ce echipajul din Marea Britanie, format din Eleanor Brinkhoff și Megan Slabbert, a ocupat poziția a treia, cu timpul de 7:06.54 minute.

Articolul Cupa Mondială de Canotaj: Simona Radiș și Magdalena Rusu au câștigat medalia de aur la dublu rame apare prima dată în Mediafax.

Fost viceprimar ucrainean, acuzat de deturnarea 130.000 de dolari din fonduri destinate construirii de fortificații

Mediafax

De la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei, armata Ucrainei și oficialii publici au fost implicați în mai multe scandaluri de corupție, legate de îmbogățire ilicită, spălare de bani, mită și abateri din partea comenzii militare, scrie Kiyv Independent.

Potrivit Poliției Naționale din Ucraina, în total au fost arestate patru persoane, printre care doi directori de companii și doi antreprenori, alături de fostul oficial.

Schema presupunea folosirea unei companii-fantomă care achiziționa materiale pentru fortificații la prețuri cu peste 30% mai mari decât cele de piață.

Deși autoritățile nu au dezvăluit oficial numele fostului funcționar, publicația Ukrainska Pravda, citând surse din rândul forțelor de ordine, a informat că suspectul ar fi Andrii Rudenko, fost viceprimar al Harkivului responsabil de Serviciile Publice de Locuințe și Comunale între 2015 și 2024.

Identitățile celorlalți suspecți nu au fost făcute publice.

Cei cinci suspecți se confruntă cu acuzații formulate în baza a 17 articole din Codul Penal al Ucrainei, iar procurorii au cerut arest preventiv fără posibilitatea de eliberare pe cauțiune.

Deocamdată nu este clar care este pedeapsa maximă pe care ar putea să o primească, dacă vor fi găsiți vinovați. Totuși, Procurorul General al Ucrainei, Ruslan Kravcenko, a declarat că va solicita ca „fondurile bugetare furate să fie integral returnate statului”.

În trecut, autoritățile au mai arestat oficiali din Harkiv pentru acuzații legate de corupție.

În luna aprilie, opt persoane – inclusiv oficiali locali și antreprenori – au fost inculpate pentru că ar fi colaborat cu contractori pentru a furniza lemne de foc armatei la prețuri semnificativ mai mari decât cele de pe piață. Mai mulți oficiali și antreprenori din departamentele de locuințe și utilități din diferite regiuni, inclusiv Harkiv, ar fi fost implicați.

Articolul Fost viceprimar ucrainean, acuzat de deturnarea 130.000 de dolari din fonduri destinate construirii de fortificații apare prima dată în Mediafax.

Mihail Neamțu, un nou atac la ministra Oana Țoiu: a publicat un sondaj cu „cei mai slabi miniștri” folosind o fotografie defavorabilă

Mediafax

Mihail Neamțu, deputat AUR și președintele Comisiei pentru Cultură din Camera Deputaților, a lansat un sondaj destinat urmăritorilor săi cu întrebarea: „Cine sunt cei mai slabi miniștri din actualul guvern?”. Postarea este însoțită de un colaj cu fotografii ale mai multor membri ai noului cabinet – majoritatea în imagini profesionale, portret corporate sau poze oficiale, cu o excepție notabilă: ministra de Externe Oana Țoiu.

Pentru Oana Țoiu, Neamțu a ales o captură dintr-o apariție publică alături de Nicușor Dan, în care aceasta zâmbește larg. Imaginea a fost decupată și plasată în sondaj, fără context și într-un contrast evident cu celelalte portrete. Fotografia fusese, de bună seamă, folosită în ultimele zile de apărătorii lui Neamțu, pentru a justifica întrucâtva faptul că deputatul nu ar fi fost chiar departe de adevăr cu acel trucaj. Cu toate acestea, politicianul nu pare să înțeleagă nici acum că un post oficial nu este oferit în funcție de calitățile fizice ale unui candidat. Dacă ar fi fost așa, mulți din colegii săi, împreună cu acesta, nu ar fi fost primiți nici în corul școlii.

Poza Oanei Țoiu din sondaj nu doar că pare să fi fost aleasă cu intenția de a genera ridiculizare, dar a fost, evident, intenționat selectată pentru a face legătura cu discursul publicat de acesta pe pagina sa de Facebook, în urmă cu câteva zile. În acel text, deputatul și-a căutat justificări afirmând că pe vremuri putea râde de urâțenie Elenei Ceaușescu, dar azi, corectitudinea politică nu-ți mai permite nici să „ironizezi dantura unei femei urâte”.

Mihail Neamțu: „Nu ai voie să râzi de dantura unei femei urâte”

Așadar, în loc să își ceară scuze, Neamțu a publicat o lungă postare justificativă, invocând libertatea umorului și acuzând corectitudinea politică. „N-ai voie să ironizezi burta unui pederast și nici dantura unei femei urâte”, a scris acesta, criticând ceea ce el numește „terorism intelectual” și „dictatura ofensării”.

„Sub comunism, râdeam de gângăvia lui Nicolae Ceaușescu și de urâțenia tovarășei Elena Ceaușescu. Ne distram copios pe seama plenarelor PCR. Luam peste picior crainicii slugarnici. Făceam haz de necaz. Eram cu toții cârcotași și râdeam în hohote la șopârlele lui Toma Caragiu sau la anecdotele unui Mircea Crișan (umorist reacționar la Radio Vocea Americii).
Satira părea atributul tinereții spirituale și al rebeliunii artistice. Astăzi, maladia corectitudinii politice îți interzice să folosești caricatura (care, așa cum știm, funcționează doar prin tușe groase și exagerări deliberate). N-ai voie să ironizezi burta unui pederast și nici dantura unei femei urâte pentru că ești automat etichetat drept un „homofob medieval“ sau un „misogin incurabil“. Ridiculizarea globaliștilor e suspectă iar spectacolele de tip stand-up comedy vor fi cenzurate foarte curând (pentru a elimina legionarismul, prejudecățile de gen sau xenofobia)”. se arată în postare.

În context, Neamțu a speculat că reacțiile vehemente la adresa lui ar fi menite „să deturneze atenția” de la alte teme politice, precum nominalizarea Oanei Țoiu într-o funcție importantă fără, în opinia sa, criterii meritocratice.

Numirea Oanei Țoiu în fruntea Ministerului Afacerilor Externe a generat deja discuții, în special din partea opoziției. Însă folosirea unei imagini personale într-un context de ridiculizare – de către nimeni altul decât președintele Comisiei de Cultură – a ridicat întrebări legate de conduita demnitarilor și de limitele umorului politic în spațiul public.

Articolul Mihail Neamțu, un nou atac la ministra Oana Țoiu: a publicat un sondaj cu „cei mai slabi miniștri” folosind o fotografie defavorabilă apare prima dată în Mediafax.