Câți bani primește Casa Regală Britanică din fonduri guvernamentale

Mediafax

Această sumă, numită Sovereign Grant (Subvenția Suverană), este destinată întreținerii palatelor regale și activităților oficiale ale familiei regale și este finanțată din banii contribuabililor britanici. În schimb, monarhul cedează guvernului toate profiturile obținute din Crown Estate, care include o mare parte din proprietățile din centrul Londrei, hipodromul Ascot și fundul mării din jurul Angliei, Țării Galilor și Irlandei de Nord, un acord ce datează din 1760, scrie CNN.

Subvenția funcționează ca un buget de cheltuieli pentru monarh și reprezentanții săi, acoperind costurile activităților publice, precum călătoriile, personalul și întreținerea proprietăților istorice. Este important de menționat că aceasta nu include cheltuielile pentru securitate, care sunt semnificative, având în vedere numeroasele angajamente publice și evenimente regale.

Casa Regală Britanică primește peste 100 de milioane de dolari anual

Membrii familiei regale au participat la peste „1.900 de angajamente publice în Regatul Unit și în străinătate, iar peste 93.000 de invitați au participat la 828 de evenimente organizate în Palatele Oficiale Regale”, conform raportului anual privind Subvenția Suverană.

Suma totală de 86,3 milioane de lire sterline (118,5 milioane de dolari), care rămâne neschimbată prin lege față de ultimii trei ani fiscali, este compusă dintr-o subvenție de bază de 51,8 milioane de lire (71,1 milioane de dolari) și 34,5 milioane de lire (47,4 milioane de dolari) destinate modernizării Palatului Buckingham.

Palatul Buckingham, o atracție turistică majoră din centrul Londrei, trece printr-un amplu proces de modernizare care presupune îmbunătățirea instalațiilor electrice, a țevilor, a lifturilor și a băilor accesibile.

Familia regală va renunța la trenul regal, „în urma unei evaluări riguroase a utilizării și eficienței acestuia din punct de vedere al costurilor”, conform raportului. Monarhia folosește trenul propriu pentru călătorii încă din 1842, când Regina Victoria a urcat într-un vagon special din Slough până la gara Paddington din Londra.

Suvenția Suverană a stârnit critici

Raportul mai arată că Palatul Regal va crește utilizarea combustibilului sustenabil pentru avioane (SAF) și va continua electrificarea flotei sale de vehicule. Anul trecut, Casa Regală a anunțat că intenționează să treacă la o flotă „aproape complet electrică”, fără a oferi o dată precisă. Potrivit PA Media, cele două mașini Bentley ale regelui vor fi modificate pentru a funcționa cu biocombustibil.

Cele trei surse principale de venit ale familiei regale sunt: Subvenția Suverană, domeniile Ducatului de Lancaster și Ducatului de Cornwall, precum și proprietățile și investițiile personale.

Nivelul de finanțare al familiei regale britanice a stârnit critici de-a lungul timpului, o organizație republicană solicitând eliminarea Subvenției Suverane și păstrarea integrală a profiturilor Crown Estate în bugetul public.

„Sistemul de finanțare este absurd. Fondurile cresc nu din cauza unei nevoi reale, ci pentru că subvenția este legată de profiturile guvernamentale obținute din administrarea domeniilor Crown Estate”, a declarat Graham Smith, un activist al grupului Republic, într-un comunicat din acest an. „Palatul reciclează aceeași justificare (renovarea Palatului Buckingham) folosită și acum zece ani când subvenția a fost dublată.”

James Chalmers, responsabilul cu gestionarea finanțelor regale (Keeper of the Privy Purse), a declarat luni, odată cu publicarea raportului: „Puterea simbolică este greu de cuantificat, dar cred că valoarea ei este acum pe deplin înțeleasă, atât în țară, cât și în străinătate, în timp ce temele centrale ale noii domnii devin tot mai clare, iar Familia Regală își continuă serviciul în folosul națiunii, al Regatelor și al Commonwealth-ului.”

Articolul Câți bani primește Casa Regală Britanică din fonduri guvernamentale apare prima dată în Mediafax.

Ce se ascunde în spatele panterei negre din Shumen: specialiștii cred că este un câine de talie mare

Mediafax

După aproape două săptămâni de verificări în zona platoului Shumen din Bulgaria, autoritățile au decis să anuleze restricțiile de acces. Animalul suspectat că ar fi o panteră neagră nu a fost găsit, iar tot mai mulți experți ridică semne de întrebare în privința existenței lui.

Site-ul bulgar Novinite scrie că urmele din noroi care au stat la baza mobilizării ar putea să nu provină de la o felină, ci mai degrabă de la un câine de mari dimensiuni. Această ipoteză este susținută de doi cercetători din Bulgaria.

„Amprenta de labă vehiculată ca dovadă ar putea fi de fapt a unui câine mare.”, a spus pentru site prof. dr Stoian Lazarov, zoolog la Muzeul Național de Istorie Naturală din cadrul Academiei Bulgare de Științe.

El a amintit și de o declarație oficială transmisă de colegul său, profesorul Nikolai Spasov, către Ministerul Agriculturii. Acesta a confirmat că analiza științifică indică o urmă de câine mare, fără legătură cu vreo specie de felină.

În tot acest timp, nu s-a obținut nicio confirmare clară care să indice prezența unei pantere în libertate. Lazarov a precizat că imaginile video răspândite online nu oferă dovezi concludente. El consideră că, în cazul în care animalul ar fi provenit din captivitate, nu ar avea instincte dezvoltate pentru vânătoare.

Citește și: Autoritățile din Giurgiu, sesizate cu privire la prezența unei pantere dispărute din Bulgaria / Mai multe apeluri la 112 ale localnicilor speriați

Stoian Lazarov a mai explicat că un animal crescut în captivitate nu s-ar ascunde în păduri, ci ar rămâne în preajma satelor, unde poate găsi hrană. El a mai zis că un astfel de prădător nu ar deveni periculos pentru oameni decât în situația în care este provocat.

„Dacă animalul ar fi capturat, cel mai bine ar fi găzduit într-o grădină zoologică.”.

Articolul Ce se ascunde în spatele panterei negre din Shumen: specialiștii cred că este un câine de talie mare apare prima dată în Mediafax.

Un bărbat infectat cu virusul West Nile, tratat cu succes la Timișoara. Prin ce a trecut acesta?

Mediafax

Bărbatul a fost spitalizat 60 de zile, dintre care jumătate a stat în secția de ATI. Acesta a ajuns la spital în stare critică, cu encefalită virală, cauzată de virusul West Nile.
„Evolutia a fost una dramatica: coma profunda, semne neurologice grave, aspect clinic de decerebrare cu un prognostic extrem de rezervat.Timp de o luna, lugojanul a fost ingrijit in Sectia de Terapie Intensiva de o echipa multidisciplinara de medici si a beneficiat de un protocol terapeutic complex: sedințe repetate de plasmafereza, administrarea de imunoglobuline intravenoase, tratament neuroprotector intensiv si un program precoce de recuperare medicală”, au transmis marți reprezentanții Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara.
Bărbatul de 57 de ani s-a trezit din comă în urmă cu câteva zile. Potrivit medicilor, acesta a fost detubat și a început să-și recupereze funcțiile neurologice „într-un proces lent, dar continuu”.
Medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara informează că encefalita este o complicație rară, dar severă a infecției cu virusul West Nile. Acesta se transmite prin înțepătura țântarilor infectați cu acest virus.
„În multe cazuri, infecția este ușoară. De această dată însă, afecțiunea i-a pus bărbatului viața în pericol. În formele neuroinvazive, virusul poate ajunge și la creier, povocând inflamații grave, encefalită, comă, convulsii, paralizie sau chiar deces. Într-un context de diagnostic sever, colegii noștri au reușit imposibilul”, au transmis medicii.

Recunoscător că medicii i-au salvat viața

La externarea sa, bărbatul a pregătit și un mesaj de recunoștință pentru medicii care l-au tratat.
„Astăzi, la două luni și o săptămână de la internarea mea la Victor Babeș… mă pot adresa medicilor, echipei, tuturor celor care m-au ajutat să trec prin aceste momente dificile, peste cumpăna din viața mea. (…)
Sunt recunoscător pentru ce ați făcut și nu este o exagerare când spun că „m-ați înviat”, m-ați readus la viață. Am credința că Dumnezeu lucrează prin oameni și că rugăciunile stăruitoare fac minuni!”, a precizat Florian, bărbatul de 57 de ani, în scrisoarea sa de mulțumire adresată medicilor.
Bărbatul le-a mulțumit medicilor și personalului care l-a tratat. Acesta s-a declarat recunoscător pentru grija și ajutorul de care a avut parte.

Mesajul bărbatului de 57 de ani. Sursă foto: Spitalul Victor Babeș din Timișoara.

Articolul Un bărbat infectat cu virusul West Nile, tratat cu succes la Timișoara. Prin ce a trecut acesta? apare prima dată în Mediafax.

A murit fostul mare campion la lupte Ion Cernea. A reprezentat clubul Dinamo ca sportiv și antrenor

Mediafax

„Clubul Sportiv Dinamo anunță cu adâncă tristețe trecerea la cele veșnice a fostului mare campion la lupte Ion Cernea. Născut la Râu Alb, județul Dâmbovița, pe 21 octombrie 1935, Ion Cernea s-a stins din viață noaptea trecută, la un spital privat, unde era internat de trei săptămâni”, a transmis clubul CS Dinamo București.

Ion Cernea a reprezentat clubul ca sportiv și antrenor din 1958 până în 1990.

În palmaresul său ca sportiv se află două medalii olimpice, argint în 1960 și bronz în 1964, și două medalii mondiale, aur în 1965 și argint în 1961.

„Ca antrenor, la club și la lotul național, a pregătit generații întregi de medaliați olimpici, mondiali și europeni. Ion Cernea a fost soțul îndrăgitei interprete de muzică populară Irina Loghin. În octombrie ar fi împlinit 90 de ani”, se arată pe pagina de Facebook a clubului.

Articolul A murit fostul mare campion la lupte Ion Cernea. A reprezentat clubul Dinamo ca sportiv și antrenor apare prima dată în Mediafax.

Contracte frauduloase de 18 milioane la Spitalul Brașov. Director trimis în judecată

Mediafax

DNA Brașov a trimis în judecată trei persoane și o firmă pentru o schemă de corupție care a prejudiciat Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov cu peste 18 milioane de lei prin contracte frauduloase de catering.

Principalii inculpați sunt Floare Barra, directorul financiar contabil al spitalului, și Ovidiu Mihnea Stoica, șeful Serviciului achiziții, acuzați că au manipulat o licitație publică pentru a favoriza firma SC Amrita Com SRL, administrată de L.L.

Schema a funcționat între noiembrie 2020 și iunie 2021, când cei doi funcționari au tergiversat organizarea unei noi licitații după expirarea unui acord cadru anterior cu aceeași firmă. În această perioadă, SC Amrita Com SRL a continuat să presteze servicii și să încaseze bani prin contracte pe perioade scurte.

„Concret, în cursul anului 2020, în condițiile în care acordul cadru încheiat anterior cu inculpata SC Amrita Com SRL expirase, impunându-se organizarea unei noi licitații, inculpații Barra Floare și Stoica Ovidiu Mihnea ar fi tergiversat declanșarea unei noi proceduri pentru încheierea unui nou acord cadru pentru o perioadă de doi ani. În această perioadă, SC Amrita Com SRL a continuat să presteze serviciile și să încaseze contravaloarea acestora, în baza unor contracte încheiate pe perioade scurte de timp. După declanșarea procedurii de licitație care ar fi permis atribuirea contractului de servicii de catering pentru spital într-un cadrul concurențial, pe fondul unei înțelegeri cu inculpatul L. L., reprezentant al SC Amrita Com SRL, cei doi inculpați au anulat procedura”, transmite DNA.

Când au organizat în sfârșit licitația, cei doi au anulat prima procedură și au început o nouă licitație cu documentația modificată pentru a favoriza SC Amrita Com SRL. Trucul principal a fost majorarea artificială a cifrei de afaceri necesare pentru participare – au estimat că spitalul va avea de trei ori mai mulți pacienți decât în realitate, ceea ce a crescut cu peste 200% numărul de porții de hrană estimate.

Prejudiciu de peste 18 milioane de lei

În iunie 2021, SC Amrita Com SRL a câștigat licitația și a încheiat un acord cadru de aproape 15 milioane de lei pe doi ani. Pe baza acestui acord, între iulie 2021 și decembrie 2023 au fost semnate 35 de contracte subsecvente în valoare totală de 18,2 milioane de lei, bani achitați integral de spital, multe plăți fiind făcute cu mult înainte de termen, în timp ce spitalul avea restanțe la alți furnizori.

Anchetatorii au descoperit că o parte dintre serviciile contractate nu erau necesare, numărul de porții fiind mai mare decât numărul mediu de pacienți internați, iar calitatea alimentelor livrate era slabă.

Pentru favorizarea firmei, L.L. i-ar fi promis directorului financiar că își va folosi influența pentru a angaja preferențial o persoană din familia acesteia la o instituție publică locală.

Șeful de achiziții este acuzat și că a furnizat informații confidențiale unei alte firme despre o licitație pentru aparate video laringoscop, permițând companiei să câștige contractul.

Procurorii au dispus măsuri asigurătorii asupra bunurilor și conturilor bancare ale inculpaților și au trimis dosarul la Tribunalul Brașov cu propunerea de menținere a măsurilor preventive.

Articolul Contracte frauduloase de 18 milioane la Spitalul Brașov. Director trimis în judecată apare prima dată în Mediafax.

Descoperire revoluționară. Cercetătorii au descoperit o parte nemaivăzută a celulei umane

Mediafax

La fel ca organele din corpul nostru, organitele din celule sunt structuri specializate care îndeplinesc funcții specifice.

În timp ce observau filamentele care mențin forma celulelor, Seham Ebrahim, profesor asistent la Universitatea din Virginia, și echipa sa au remarcat o nouă structură care apărea în mod constant în imaginile 3D pe care le realizau, potrivit Live Science.

Ceea ce la început părea a fi un artefact în imagini s-a dovedit a fi un nou organit care ar putea fi implicat în sortarea, reciclarea și eliminarea proteinelor din celulele umane.

Ebrahim a comparat forma hemifuzomului cu cea a unui om de zăpadă care poartă o eșarfă: imaginați-vă un cap mic atașat unui corp mai mare, cu o margine subțire care separă cele două capete.

Organitul are un diametru de aproximativ 100 de nanometri, mai puțin de jumătate din dimensiunea unei mitocondrii mici, celebra centrală energetică a celulei.

Cercetătorii au folosit metoda cryo-ET

Oamenii de știință au putut observa hemifuzomii deoarece au folosit o metodă numită tomografie crio-electronică (cryo-ET) pentru a genera imaginile. Această tehnică a implicat înghețarea rapidă a celulelor din patru linii celulare cultivate în laborator pentru a păstra cât mai mult din structurile lor, făcând posibilă crearea de imagini 3D clare.

„Este ca o instantanee în timp, fără niciun fel de substanță chimică sau colorant”, a declarat Ebrahim pentru Live Science. Folosind această tehnică de imagistică, ei au putut privi în interiorul celulelor într-o „stare foarte naturală”, ca și cum ar fi fost bile de sticlă, a spus ea.

În articolul lor, publicat în revista Nature Communications în luna mai, cercetătorii au scris că etapele dure de procesare la care sunt supuse celulele în cazul altor tehnici de imagistică au împiedicat probabil observarea hemifuzomilor mai devreme.

În plus, cu alte tehnici care utilizează imagistica pentru a studia traficul care se desfășoară într-o celulă vie, organita era probabil prea mică pentru a fi văzută, apărând cel mult ca o imagine neclară, a adăugat Ebrahim.

Ebrahim și colegii ei au observat o configurație a veziculelor pe care nu o mai observaseră până atunci. Veziculele sunt structuri asemănătoare baloanelor utilizate pentru a transporta substanțe precum proteine și hormoni în interiorul și între celule.

Noul studiu a revelat două vezicule fuzionate între ele, cu o barieră de grăsime cu două straturi între ele.

Descoperire revoluționară

„Chiar și din perspectiva biofizicii, este o descoperire revoluționară”, a spus Ebrahim, „deoarece, din punct de vedere biofizic, oamenii au prezis sau teoreticizat întotdeauna că veziculele pot exista în această stare hemifuzionată… dar aceasta a fost prima dată când a fost observată într-o celulă vie”.

Această observație a inspirat numele de hemifuzom, deoarece hemifuzia se referă la fuziunea parțială a două straturi duble.

Ebrahim susține că hemifuzomii pot fi clasificați ca organite, deoarece sunt unități funcționale autonome în interiorul unei celule, spre deosebire de structurile „trecătoare” care apar temporar pe măsură ce membranele se formează și se divid.

În articol, ea a scris că este puțin probabil ca hemifuzomii să fie artefacte ale criomicroscopiei electronice.

Descoperirile lui Ebrahim „sugerează că hemifuzomii pe care îi vizualizează sunt intermediari celulari autentici, nu distorsiuni induse de îngheț”, a spus Yi-Wei Chang, profesor asistent de biochimie și biofizică la Universitatea din Pennsylvania Perelman School of Medicine, care nu a fost implicat în această lucrare.

Odată ce rolul și funcția hemifuzomilor vor fi confirmate prin studii suplimentare, acestea ar putea fi recunoscute ca o clasă proprie de structuri intermediare care îndeplinesc o parte din procesele de fuziune în celulele mamiferelor, a declarat Chang pentru Live Science într-un e-mail.

Nu se cunoaște exact rolul organitului

Cu ajutorul cercetărilor actuale, oamenii de știință pot confirma existența hemifuzomului, dar încă nu au determinat rolul exact al organitului, ciclul său de viață sau compoziția sa.

Ebrahim emite ipoteza că hemifuzomii sunt precursori ai anumitor tipuri de vezicule. E

a crede că hemifuzomii pot juca un rol crucial în reciclarea sau eliminarea membranelor celulare, ceea ce este important pentru prevenirea acumulării de substanțe în celule care ar putea împiedica funcționarea acestora dacă ar fi lăsate să se acumuleze.

Cercetătorii au scris că o mai bună înțelegere a modului în care funcționează hemifuzomii ar putea oferi noi perspective asupra modului în care se manifestă boli precum Alzheimer.

Boala Alzheimer este legată de eliminarea necorespunzătoare a plăcilor proteice anormale din creier, ceea ce duce la acumularea acestora în timp.

„Fără tomografia crio-electronică, am fi ratat această descoperire”, a spus Ebrahim, adăugând că „probabil există o întreagă lume acolo pe care încă trebuie să o descoperim”.

Articolul Descoperire revoluționară. Cercetătorii au descoperit o parte nemaivăzută a celulei umane apare prima dată în Mediafax.

Scandări antisemite la festivalul Glastonbury, Rabinul Șef din Regatul Unit reacționează

Mediafax

Controversa a fost generată de un moment din timpul concertului trupei Bob Vylan, când solistul a îndemnat publicul să scandeze „Moarte, moarte IDF”. Evenimentul a fost transmis în direct de BBC, care ulterior a recunoscut că „ar fi trebuit să întrerupă transmisia în acel moment”.

Sir Ephraim Mirvis a scris pe platforma X (fostă Twitter) că acest incident reprezintă „un moment de rușine națională” și a criticat reacția întârziată a BBC.

Poliția din Avon și Somerset a anunțat declanșarea unei anchete penale care vizează atât trupa Bob Vylan, cât și formația irlandeză Kneecap, care a avut de asemenea o prestație controversată în cadrul festivalului.

Articolul Scandări antisemite la festivalul Glastonbury, Rabinul Șef din Regatul Unit reacționează apare prima dată în Mediafax.

Utilaje agricole și de construcții în valoare de peste 270.000 euro, reținute la frontieră

Mediafax

Polițiștii de frontieră de la Nădlac au verificat pe căile de comunicație din apropierea frontierei un ansamblu rutier înmatriculat în România, condus de un cetățean român.

În urma controlului, au fost depistate în semiremorcă, două utilaje agricole pentru care șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență.

Șoferul și mijlocul de transport au fost transportați la sediul sectorului pentru verificări suplimentare, unde s-a stabilit că valoarea bunurilor transportate este de peste 100.000 de euro.

„Anterior evenimentului, o patrulă formată din doi polițiști de frontieră a încercat oprirea pentru verificări a unui microbuz înmatriculat în Polonia, existând suspiciunea de a fi antemergător. Șoferul nu a oprit la semnalele polițiștilor, sens în care s-a procedat la urmărirea mijlocului de transport. Autovehiculul a fost identificat într-o stație de alimentare cu carburant, iar șoferul a fost depistat cu ajutorul dronei de serviciu din dotare”, transmite Poliția de frontieră.

Utilaje de construcții descoperite în vama Borș

Un alt caz, cu două utilaje de construcții, a fost descoperit de poliţiştii de frontieră din Borș. Aceștia au oprit pentru control un ansamblu rutier înmatriculat în România, condus de un cetățean român.

În urma controlului, au fost depistate în semiremorcă două utilaje de construcții pentru care șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență. Valoarea bunurilor a fost stabilită la peste 170.000 euro.

Poliţiştii de frontieră au început cercetări pentru tăinuire și complicitate la tăinuire în cazul de la Nădlac și tăinuire în cazul de la Borș, fiind dispuse în ambele cazuri reținerea utilajelor.

Articolul Utilaje agricole și de construcții în valoare de peste 270.000 euro, reținute la frontieră apare prima dată în Mediafax.

A început proiectarea sectorului Ditrău – Grințieș din A8, care traversează munții în Harghita și Neamț

Mediafax

„Ieri, am dat startul oficial proiectării celui mai lung lot al Autostrăzii Unirii – A8, tronsonul Ditrău–Grințieș (lot 2A), care străbate munții în județele Harghita și Neamț. Este vorba despre 37,9 km de autostradă montană, cu 63 de structuri (poduri/pasaje) și 19 tuneluri, parte din secțiunea de munte Sărățeni–Pipirig (116 km)”, a transmis ministrul pe Facebook.

Conform acestuia, proiectarea durează 14 luni, după care se intră direct în execuția lucrărilor.

Valoarea contractului este de 6,14 miliarde lei, finanțare asigurată din fonduri europene nerambursabile prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (Programul Transport 2021-2027).

„Săptămâna trecută, echipa CNIR și constructorul au avut prima întâlnire pentru a pune la punct detaliile organizatorice și de finanțare. Antreprenorul a anunțat deja că va accesa avansul pentru proiectare, conform contractului”, a mai anunțat Ciprian Șerban.

Articolul A început proiectarea sectorului Ditrău – Grințieș din A8, care traversează munții în Harghita și Neamț apare prima dată în Mediafax.

Zeci de mii de mașini cu airbaguri care pot exploda. RAR: „Prezintă risc de rănire gravă sau deces”

Mediafax

RAR atrage atenția că sunt în derulare campanii de rechemare pentru peste 85.000 de autovehicule care prezintă riscuri legate de siguranța pasivă (precum airbagurile) și aproape 14.000 pentru defecțiuni care afectează siguranța activă.

Studiile arată că, în timp, sub influența unui climat cald și umed, unele componente chimice din sistemul airbagului se pot degrada. În caz de impact, airbagul se poate sparge violent și proiecta fragmente metalice în interiorul mașinii, provocând răni grave sau chiar decesul.

Campania vizează automobilele construite între 1998 și 2019 și care aparțin de următoarele mărci: Audi, BMW, Cadillac, Chevrolet, Chrysler, Citroën, Cupra, Dodge, DS, Ferrari, Ford, Honda, Jeep, Land Rover, Lexus, Mazda, Mercedes, Mitsubishi, Nissan, Opel, Seat, Skoda, Subaru, Suzuki, Toyota, Volkswagen.

RAR recomandă proprietarilor să consulte platformele oficiale ale producătorilor auto sau să meargă în service-urile autorizate pentru verificări și remediere. Toate reparațiile efectuate în cadrul acestor campanii sunt gratuite.

Articolul Zeci de mii de mașini cu airbaguri care pot exploda. RAR: „Prezintă risc de rănire gravă sau deces” apare prima dată în Mediafax.