Dansatori din mai multe colțuri ale lumii, premiați de Fritz la Timișoara. Festivalul Inimilor, un mix de culturi și tradiții

Mediafax

„Și voi contribuiți la tradiția multiculturală a orașului nostru”, le-a transmis primarul Fritz, dansatorilor folclorici internaționali, prezenți vineri în Sala de Consiliu, îmbrăcați în costume populare viu-colorate.
În cadrul Festivalului Inimilor, desfășurat în aceste zile la Timișoara, participă 35 de ansambluri populare din țări, precum Paraguay, Thailanda, Agrentina, Grecia, Macedonia sau Georgia.
Festivalul Inimilor este primul festival internațional organizat în România după Revoluția din 1989, dar și cel mai important festival de folclor din Europa.
„Născut din dorința de a promova pacea, prietenia între culturi și redescoperirea valorilor culturale autentice, festivalul a devenit, în timp, un simbol al libertății de expresie și al reconectării României la scena internațională a culturii tradiționale”, precizează Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.

Articolul Dansatori din mai multe colțuri ale lumii, premiați de Fritz la Timișoara. Festivalul Inimilor, un mix de culturi și tradiții apare prima dată în Mediafax.

Fostul jucător al lui Arsenal, Thomas Partey, inculpat pentru viol

Mediafax

Thomas Partey, în vârstă de 32 de ani, a fost inculpat pentru cinci capete de acuzare de viol, precum și pentru un capăt de acuzare de agresiune sexuală.

Două dintre acuzațiile de viol vizează o primă victimă, alte trei o a doua femeie, iar acuzația de agresiune sexuală se referă la o a treia victimă.

Faptele ar fi avut loc în perioada 2021–2022.

Partey urmează să se prezinte în fața Magistraților de la Westminster, au precizat autoritățile.

„Acuzațiile au fost formulate în urma unei investigații desfășurate de detectivii noștri, care a început în februarie 2022, după ce poliția a primit prima plângere privind un viol”, se arată în comunicatul Poliției Metropolitane.

Thomas Partey tocmai a părăsit Arsenal, după expirarea contractului său, și era curtat de mai multe cluburi de top, printre care Juventus, Barcelona și Fenerbahce.

Articolul Fostul jucător al lui Arsenal, Thomas Partey, inculpat pentru viol apare prima dată în Mediafax.

Serviciile de informații germane și olandeze avertizează: Rusia intensifică utilizarea armelor chimice în Ucraina

Mediafax

Armata rusă folosește „o gamă largă de arme chimice cu o frecvență tot mai mare și nu ezită să folosească agenți mai puternici”, au declarat serviciile de informații germane și olandeze vineri, într-un comunicat comun de presă.

Directorul serviciilor de informații militare olandeze, viceamiralul Peter Reesink, a subliniat că a fost identificată „o disponibilitate tot mai mare de a utiliza astfel de arme. Amenințarea emanată de programul rusesc de arme chimice este, prin urmare, în creștere”, notează POLITICO.

Pe de altă parte, ministrul olandez al Apărării, Ruben Brekelmans, a declarat că intensificarea utilizării armelor chimice este „îngrijorătoare” și a avertizat că utilizarea de către Rusia a unor astfel de arme devine un lucru din ce în ce mai „normalizat și răspândit”.

Cele două servicii de informații au mai menționat, în comunicatul comun, faptul că Rusia a folosit cloropicrin, o substanță toxică care poate provoca dispnee, care complică respirația.

Armele chimice și biologice au fost interzise prin Protocolul de la Geneva din 1925, după ce în timpul războiului brutal de tranșee din Primul Război Mondial au fost utilizate pe scară largă.

Articolul Serviciile de informații germane și olandeze avertizează: Rusia intensifică utilizarea armelor chimice în Ucraina apare prima dată în Mediafax.

Ambulanță, implicată într-un accident în Buzău

Mediafax

„Din primele date de la fața locului a reieșit este vorba despre o coliziune între un autovehicul condus dinspre Strada Transilvaniei către Calea Eroilor, de un sofer de 47 de ani, din Vrancea, și autoturismul condus pe direcția Bulevardului Nicolae Bălcescu către Strada Arh. Petre Anton, de un șofer de 36 de ani, din Buzău”, a transmis IPJ Buzău.

Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului de 36 de ani, care a fost preluat de ambulanță pentru îngrijiri medicale.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Articolul Ambulanță, implicată într-un accident în Buzău apare prima dată în Mediafax.

Apelurile false din afara României vor fi blocate de operatorii de telefonie. De când intră în vigoare măsura

Mediafax

Potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul instituției, operatorii vor bloca apelurile inițiate din afara teritoriului României, care afișează fals anumite numere naționale de telefonie fixă sau numere naționale, fixe și mobile, incorect ori incomplet folosite. Măsura va intra în vigoare luni, 7 iulie.

Măsura a fost luată de ANCOM pentru a limita fenomenul denumit „CLI Spoofing”, adică falsificarea numărului afișat la primirea unui apel.

Totodată, decizia vine în urma consultărilor atât cu principalii furnizori de servicii de comunicații electronice, dar și cu reprezentanții Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Fenomenul CLI Spoofing prevede fraude prin care un utilizator este apelat în numele unor instituții publice, bănci sau companii, inclusiv în situațiile în care datele de contact ale utilizatorilor au fost obținute în urma unor interacțiuni cu materiale de tip deepfake generate cu inteligența artificială.

ANCOM le recomandă utilizatorilor de telefonie mobilă să fie prudenți atunci când primesc astfel de numere de telefon suspecte. Utilizatorii sunt încurajați să verifice identitatea apelantului, să nu ofere date personale prin telefon (date de identificare, date bancare, parole, PIN-uri etc), să își actualizeze soft-urile și aplicațiile de pe telefon în mod constant, dar și să raporteze astfel de situații către autoritățile competente.

Articolul Apelurile false din afara României vor fi blocate de operatorii de telefonie. De când intră în vigoare măsura apare prima dată în Mediafax.

Atenționare de călătorie pentru Ungaria: Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Mediafax

MAE a transmis o atenționare de călătorie pentru Ungaria, unde se impun restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj, adică peste 7,5tone.

„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria asupra faptului că Ministerul Construcțiilor și Transportului ungar (MCT) a modificat restricțiile de trafic aplicabile pe teritoriul Ungariei pentru camioanele de mare tonaj, prevăzute, în conformitate cu prevederile legale în vigoare (Decretul Guvernamental nr. 190/2008), pentru perioada 05.07.2025 (15:00, ora locală) – 06.07.2025 (22:00, ora locală). Astfel, din cauza temperaturilor ridicate și în vederea asigurării corespunzătoare a circulației bunurilor, MCT a decis reducerea perioadei inițiale a restricțiilor, acestea urmând să se aplice după cum urmează: în ziua de 05.07.2025 doar în intervalul 15:00-22:00, ora locală, și la data de 06.07.2025 doar în intervalul 06:00-22:00, ora locală”, transmite MAE în atenționare.

Transportul umanitar sau de animale vii, bunuri perisabile, combustibil și alte bunuri de primă necesitate nu este supus acestor restricții.

Mai multe informații referitoare la restricția circulației camioanelor de mare tonaj pot fi consultate la pagina de Internet: https://www.utinform.hu/en/static/kamionstop. nCetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Budapesta: +3613847689, Consulatului General al României la Szeged: +3662424431 și Consulatului General al României la Gyula: +3666464579, +3666477147, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefoanele de urgență ale Ambasadei României la Budapesta: +36305356912, Consulatului General al României la Szeged: +36306777980 și Consulatului General al României la Gyula: +36306357181.

MAE recomandă consultarea paginilor de Internet: http://budapesta.mae.rohttp://szeged.mae.rohttp://gyula.mae.rowww.mae.ro.

Articolul Atenționare de călătorie pentru Ungaria: Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj apare prima dată în Mediafax.

Două bănci din Elveția au refuzat să deschidă conturi fundației umanitare susținute de SUA și Israel

Mediafax

Fundația Umanitară Gaza (GHF), singura organizație căreia Israelul i-a permis distribuirea de ajutoare în enclava palestiniană, din luna mai, a întâmpinat refuzuri din partea a două instituții bancare de renume, UBS și Goldman Sachs, în efortul de a-și deschide conturi în Elveția.

Banca elvețiană UBS, una dintre cele mai influente din lume, a fost abordată la sfârșitul anului 2024, dar a respins cererea fundației după ce a realizat o evaluare de conformitate, de risc și de reputație, potrivit Reuters.

Fundația umanitară se află sub supraveghere sporită din partea autorităților și a opiniei publice internaționale, după ce zeci de civili au fost uciși în apropierea centrelor sale de distribuție a ajutoarelor din Gaza, de soldații israelieni. Evenimentele au generat întrebări legate de siguranța operațiunilor și de responsabilitatea organizației în zonele de conflict.

Fundația a refuzat să dezvăluie proveniența fondurilor

În Geneva, fundația a încercat să creeze o entitate pentru a atrage donații din afara SUA, însă planul a fost abandonat în mai 2025. Reprezentanții fundației au negat că decizia a fost cauzată de piedici externe, susținând că „a fost o decizie strategică de a avea sediul în Statele Unite”.

Printre obstacolele invocate în discuțiile cu băncile s-a numărat și lipsa de transparență cu privire la proveniența fondurilor. „Băncile trebuie să cunoască sursa averii, structura și identitatea clienților înainte de a le deschide conturi”, au explicat sursele bancare. Ori GHF, care ocolește canalele umanitare tradiționale, precum ONU, nu a dezvăluit detalii financiare concrete, precizând doar că „a fost discutată o finanțare inițială din Europa, dar nu divulgăm identitatea donatorilor, din motive de confidențialitate”.

Bancherii americani au evitat deschiderea unui cont pe numele fundației

În paralel, organizația a purtat discuții preliminare despre deschiderea unui cont bancar în Elveția și cu filiala elvețiană a băncii americane Goldman Sachs. Banca nu a deschis contul și nu are vreo relație bancară cu fundația, nici în Elveția, nici în SUA, chiar dacă oficiali ai GHF au vorbit despre „un angajament verbal din partea Goldman Sachs”.

Una dintre îngrijorările recente ale instituțiilor financiare este legată de implicarea fundației în incidentele tragice din Gaza, soldate cu numeroase victime la centrele de distribuție a ajutorului umanitar. Asocierea cu o organizație activă într-o zonă de conflict tensionat, implicată în episoade controversate, poate afecta imaginea și atrage critici sau controverse publice asupra băncilor.

Fundația este condusă în prezent de reverendul Dr. Johnnie Moore, fost consilier al președintelui Donald Trump, după ce directorul executiv inițial, Jake Wood, a demisionat dinainte de debutul distribuției de alimente. În opinia sa, „nu era posibil să îndeplinească planul organizației și, în același timp, să respecte principiile fundamentale ale umanității, neutralității, imparțialității și independenței”.

Articolul Două bănci din Elveția au refuzat să deschidă conturi fundației umanitare susținute de SUA și Israel apare prima dată în Mediafax.

Sorin Lucaci, directorul interimar de la Apele Române, a fost demis de ministrul Mediului

Mediafax

Decizia intră în vigoare începând cu data de 4 iulie 2025.

Conform ordinului semnat de ministrul Diana Buzoianu, atribuțiile funcției de director general vor fi preluate temporar de către Constantin Mețler, director general adjunct, până la numirea unui nou titular. Totodată, acesta va exercita și rolul de președinte al comitetului de conducere al instituției.

Demiterea a avut loc pe baza unui control al corpului premierului la Praid, control care însă nu a fost finalizat, scrie Gândul.

Dezastrul de la Praid

Măsura vine la câteva săptămâni după dezastrul hidrologic care a afectat grav Salina Praid, una dintre cele mai importante atracții turistice din România.

Autoritățile au fost criticate pentru modul în care au gestionat criza de la Praid.

Administrația Națională „Apele Române” a fost acuzată de lipsă de reacție și proastă gestionare a situației.

Premierul și președintele au cerut un raport complet asupra cauzelor și responsabilităților acestui incident, iar Corpul de Control a fost trimis în teren.

Articolul Sorin Lucaci, directorul interimar de la Apele Române, a fost demis de ministrul Mediului apare prima dată în Mediafax.

Incendiile de vegetație fac ravagii în Germania: doi pompieri au fost răniți, iar localnicii din zonele afectate, evacuați

Mediafax

În urma incendiilor care au început încă de marți în Gohrischheide, din estul Germaniei, doi pompieri au fost grav răniți, iar peste 100 de localnici din trei sate din zonă au fost evacuați.

Doi pompieri, un bărbat și o femeie, au suferit arsuri severe în timpul intervenției, potrivit Euronews. 

Incendiile au izbucnit pe o suprafață de sute de kilometri pătrați, și au continuat să mistuiască vegetația, cu o mare intensitate și joi.

Poliția de stat din Germania a intervenit cu un elicopter cu camere speciale pentru detectarea buzunarelor de cenușă sau cărbune a fost trimis în zonă, potrivit DPA.

Aproape 500 de pompieri intervin pentru a stinge incendiile. Echipajele de intervenție pătrund greu în zonă, pentru că o parte din incendii au pornit pe terenul unei foste baze de antrenament militar, unde există riscul ca munițiile depozitate să fie detonate.

Localnicii din zonele afectate, evacuați

Localnicii din satele Heidehäuser, Neudorf, dar și o parte din localnicii satului Lichtensee au fost evacuați. Aceștia au primit alrte de incendiu pe telefonul mobil, care îi îndemnau să ia cu ei numai lucrurile necesare, în special actele de identificare și bani.

De asemenea, aceștia au fost informați să îi informeze pe vecini și să își acopere gura și nasul cu protecții respiratorii: măști, pânză, bucăți de haine sau măști chirurgicale.

Oficialii districtului i-au îndemnat pe turștii care călătoresc cu mașina să evite regiunea.

Un anticiclon african aduce în Europa temperaturi ridicate de până la 46 de grade Celsius în anumite țări. Căldura severă a produs incendii în mai multe țări de pe continent în Turcia, Grecia, Spania și Franța.

 

Articolul Incendiile de vegetație fac ravagii în Germania: doi pompieri au fost răniți, iar localnicii din zonele afectate, evacuați apare prima dată în Mediafax.

Germania este în discuții pentru a cumpăra sisteme Patriot pentru Ucraina, după ce Washingtonul a suspendat livrările de armament

Mediafax

„Există diverse modalități de a umple acest gol Patriot”, a declarat purtătorul de cuvânt la o conferință de presă la Berlin, potrivit agenției Reuters.

Acesta a menționat faptul că una dintre opțiunile luate în calcul vizează achiziționarea bateriilor de rachete Patriot din SUA, pentru ca mai apoi să fie transferate Kievului.

„Pot confirma că se poartă într-adevăr discuții intense pe această temă”, a spus el, potrivit sursei citate.

Germania a trimis în Ucraina trei dintre sistemele fabricate în SUA din stocurile sale militare.

Ministerul german al Apărării, Boris Pistorius, se va deplasa la Washington la sfârșitul acestei luni pentru a discuta cu omologul său american despre inițiativa sa, precum și despre capacitățile de producție.

„Bineînțeles că și aceste chestiuni vor fi pe ordinea de zi”, a spus purtătorul de cuvânt, notează Reuters.

Pasul făcut de Germania vine în contextul în care în această săptămână, Statele Unite au întrerupt livrările de anumite arme critice către Ucraina, inclusiv 30 de rachete de apărare aeriană Patriot. Motivul aflat la baza acestei decizii este reprezentat de stocurile reduse de muniții.

Articolul Germania este în discuții pentru a cumpăra sisteme Patriot pentru Ucraina, după ce Washingtonul a suspendat livrările de armament apare prima dată în Mediafax.