Ilie Bolojan: Problema pensiilor speciale va fi abordată în pachetul legislativ următor

Mediafax

„Cel mai târziu în pachetul doi sau trei. Vom ataca și problema pensiilor speciale, pentru că nu doar că este un jalon, deci o obligație în raport cu Comisia Europeană și cu finanțările pe care le primim și este pur și simplu o necesitate socială”, spune Ilie Bolojan.

El afirmă că România este singura țară din lume care își pensionează judecătorii la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în care o bună parte din români se pensionează la 65 de ani.

„Aceasta este un lucru care nu mai poate continua și ideea că această măsură se aplică până în 2060 și ceva nu stă în picioare, pentru că pur și simplu nu este doar un aspect de nedreptate, nu este doar un aspect care afectează calitatea actului de justiție, pentru că atunci când un om este la maturitatea profesională, îl trimit la pensie. În loc ca de la 48 până la 60 de ani, de exemplu, să aibă 12 ani de punere în valoare a experienței pe care a cumulat-o, noi continuăm cu această măsură. Va trebui să o corectăm. E un aspect care ține de o minimă justiție socială și de un minim respect pentru cetățenii țării noastre”.

Articolul Ilie Bolojan: Problema pensiilor speciale va fi abordată în pachetul legislativ următor apare prima dată în Mediafax.

Un voluntar a găsit Sfântul Graal al documentelor baptiste din epoca aboliționistă în Massachusetts

Mediafax

O privire mai atentă a dezvăluit că documentul de 1,5 metri lungime era o declarație scrisă de mână intitulată „O rezoluție și protest împotriva sclaviei”, semnată de 116 miniștri din New England în Boston și adoptată la 2 martie 1847, scrie Associated Press.

Până la descoperirea sa în luna mai în arhivele din Groton, Massachusetts, oficialii American Baptist se temeau că documentul anti-sclavie se pierduse pentru totdeauna, după căutări fără rezultat la universitățile Harvard și Brown și în alte locații. O copie a fost văzută ultima dată într-o carte de istorie din 1902.

„Am fost pur și simplu uimită și entuziasmată”, a spus Cromack, o profesoară pensionată care lucrează ca voluntară la arhivă. „Am făcut o descoperire care spune cu adevărat ceva oamenilor din stat și din țară. … Vorbește despre angajamentul lor de a menține oamenii în siguranță și departe de situații în care nu ar trebui să se afle”.

Documentul oferă o privire asupra unei dezbateri emergente privind sclavia în secolul al XIX-lea în nord-estul Statelor Unite. Documentul a fost semnat cu 14 ani înainte de începerea Războiului Civil, pe măsură ce un număr tot mai mare de lideri religioși începeau să se pronunțe împotriva sclaviei.

Documentul pune în lumină un moment critic din istoria Bisericii Baptiste

Acesta a fost semnat la doi ani după ce problema sclaviei a determinat baptiștii din sud să se separe de baptiștii din nord și să formeze Convenția Baptistă din Sud, cea mai mare denominație protestantă din țară. Separarea din 1845 a urmat unei hotărâri a Societății Baptiste Americane pentru Misiuni Externe, care interzicea proprietarilor de sclavi să devină misionari. Baptiștii din nord au devenit în cele din urmă Bisericile Baptiste Americane din SUA.

„Provine dintr-o perioadă critică a istoriei americane, chiar înainte de Războiul Civil”, a spus reverenda Mary Day Hamel, ministru executiv al Bisericilor Baptiste Americane din Massachusetts.

„A fost un moment unic în istorie când baptiștii din Massachusetts au luat atitudine și au adoptat o poziție fermă, luptând pentru dreptate în formarea acestei țări”, a spus ea. „Asta a devenit parte din moștenirea noastră până în ziua de azi, să fim oameni care luptă pentru dreptate, ca baptiștii americani să îmbrățișeze diversitatea”.

Articolul Un voluntar a găsit Sfântul Graal al documentelor baptiste din epoca aboliționistă în Massachusetts apare prima dată în Mediafax.

Avertismentul ministrului de Finanțe: România riscă o criză severă dacă nu ia măsuri urgente pentru reducerea deficitului

Mediafax

„Noi nu suntem de azi, de ieri, în această situație, noi suntem de cinci ani și am ignorat faptul că suntem în procedură de deficit excesiv și că trebuie să luăm măsuri. Aceste lucruri s-au acumulat, acest decont s-a acumulat în acești ani și acum suntem în poziția în care nu mai putem ocoli sau nu mai putem ignora că trebuie să luăm măsuri. Adică, ca să explic, dacă am face acest lucru, situația economică a României ar fi catastrofală, comparativ cu perioada 2008-2009. Când și atunci nu s-au luat măsuri, am pierdut calificativul de investiții și am avut o devalorizare, o depreciere de aproape 20%”, a spune la Antena 1 Alexandru Nazare.

El amintește că măsurile de ajustare „de atunci au fost violente”.

„Suntem în acest pericol astăzi și de aceea acest pericol trebuie prevenit. Și mai sunt încă alte două pericole pe care trebuie neapărat să le prevenim. Unul, suspendarea fondurilor europene, care este reală și declanșată și dacă ea s-ar opera, am pierde cel puțin 5 miliarde de euro, raportat la anul viitor și nu mă refer la împrumuturi, mă refer doar la fonduri europene, pe care trebuie să îl evităm, după întâlnirea Consiliului Miniștrilor de Finanțe de marți. Și al doilea lucru, bineînțeles, deschidem renegociarea PNRR-ului, unde încercăm să recuperăm cât mai mult din componenta de împrumut”, a subliniat Nazare.

În opinia lui, România trebuie să-și mențină libertatea de decizie economică și libertatea de a se finanța.

Articolul Avertismentul ministrului de Finanțe: România riscă o criză severă dacă nu ia măsuri urgente pentru reducerea deficitului apare prima dată în Mediafax.

Ambasadorul Andrei Muraru, despre dialogul SUA-România: N-aș spune sub nicio formă că este blocat

Mediafax

Întrebat în ce stadiu ar aprecia că este relația dintre România și SUA în prezent, ambasadorul Andrei Muraru a spus că dialogul nu este blocat.

„N-aș spune nicio formă că dialogul e blocat sau că există o distanță între România și Statele Unite. Altfel n-ar mai fi avut loc acel telefon prin care președintele Trump l-a felicitat la inițiativa americană pe noul președinte ales al României, la două zile după scrutinul din 18 mai. Deci, aș spune că actuală administrație și președintele Trump însuși cunosc foarte bine și apreciază acest parteneriat și că depinde de noi să inserăm România în aceste priorități pentru că noua administrație are o agenda ambițioasă de priorități și sigur că noi aici, cât ține de Ambasadă, o facem cu echilibrul necesar astfel încât interesele noastre strategice, economice, parteneriat bilateral să rezoneze cât mai eficient cu noua administrație”, a spus Andrei Muraru, la Digi 24.

Mult de lucru în continuare

Ambasadorul român adaugă că este, în continuare, mult de lucru pentru că România are un guvern nou și președinte nou și este nevoie de o agendă, de un set de priorități ale României pe care să le realizeze în parteneriat cu americanii.

„Sunt sigur câteva domenii în care pot fi grupate aceste priorități: Securitatea Națională, industrie de apărare, consolidarea posturii noastre energetice care a crescut foarte mult în ultimii ani, domeniul tehnologie aș spune, perspectiva reconstrucției economice a Ucrainei. Deci aș spune că lucrăm în continuare, avem săptămânal întâlniri și la congres, și în administrație cu reprezentanții Departamentului de Stat, ai Casei Albe, ai Departamentului pentru Securitate Internă pentru a continua să înțelegem cum putem reintegra România în programul Visa Waiver”, a mai spus Andrei Muraru.

Articolul Ambasadorul Andrei Muraru, despre dialogul SUA-România: N-aș spune sub nicio formă că este blocat apare prima dată în Mediafax.

Cum va fi „atacată” evaziunea fiscală din România? Răspunsul premierului

Mediafax

„Vom modifica legislația legată de legea insolvenței, vom modifica legislația legată de executările silite ca să putem executa mai repede. Vom modifica legislația legată de eșalonări în așa fel, deci să avem un cadru legal care nu-ți mai permite ca din start, prin vicii de lege, să poți abuza de de aceste prevederi”, spune Ilie Bolojan.

El afirmă că ANAF-ul „trebuie să-și facă datoria”.

„Este anormal, din punctul meu de vedere, putea să și-o facă mai bine. Este anormal să ai la o adresă zeci de sedii de companii fictive care au miliarde de de lei restanțe la TVA și în loc să vezi ce fac și acționarilor și manageri acestora, faci controale formale la niște companii care n-au niciun fel de active și nu poți recupera. Înveți acel prejudiciu, dar s-ar presupune că dai”, încheie Bolojan.

Articolul Cum va fi „atacată” evaziunea fiscală din România? Răspunsul premierului apare prima dată în Mediafax.

Ambasadorul României în SUA, despre Visa Waiver: Ne așteptăm să existe câteva evoluții în perioada următoare

Mediafax

„Suntem în discuții permanent cu noua echipă de la Departamentul pentru Securitate Internă și Departamentul de Stat. A existat aici și o întâlnire la care au participat și reprezentanții Comisii Europene pentru a sprijini orice fel de evaluare ar presupune reintegrarea României în acest program. Nu știm cât va dura, nu există un termen limită, dar știm că România este pe deplin pregătită și complet aliniată tuturor standardelor prevăzute de programul american Visa Waiver. Sigur că lucrăm pe acest dosar și ne așteptăm să existe câteva evoluții în perioada următoare, mă refer la următoarele săptămâni – luni, pentru că nu doar România este în această situație, mai există țări care negociază intrarea în acest program”, spune Andrei Muraru, la Digi 24.

Muraru: Noi suntem mai avansați decât alte țări care sunt deja în programul Visa Waiver

Întrebat dacă alte țări, precum Cipru, de exemplu, au o altă cale de comunicare cu administrația Trump, Muraru a spus că „fără a vrea să fie arogant”, crede că alții se inspiră de la noi, „pentru că, așa cum vă spuneam, România a îndeplinit pe deplin toate aceste criterii și din punct de vedere al standardelor programului Visa Waiver noi suntem mai avansați decât alte țări care sunt deja în programul Visa Waiver”.

De asemenea, România are o rată de depășire a șederii autorizate foarte scăzută. Legea americană spune că rata trebuie să fie de 2%, iar România are puțin peste 1%.

„Rămân optimist pentru că știm unde suntem și știm că nu există astăzi niciun fel de impediment, nu există niciun fel de obstacol în ceea ce privește această relație cu criterii de securitate”, a mai spus Muraru.

Articolul Ambasadorul României în SUA, despre Visa Waiver: Ne așteptăm să existe câteva evoluții în perioada următoare apare prima dată în Mediafax.

Bolojan acuză lipsa de performanță în companiile de stat: avem directori care nu livrează nimic, dar încasează sume aberante

Mediafax

Întrebat în timpul unui interviu acordat ProTv despre o eventuală înființare a unei instituții care să supravegheze cheltuirea banului public, după modelul american, Bolojan a afirmat că problema nu este doar lipsa unui organism dedicat, ci slaba aplicare a legilor existente și permisivitatea sistemului politic față de derapaje.

„Noi, dacă stabilim reguli bune, vom avea comportamente corecte. Din păcate, în România, regulile au fost de multe ori mimate. S-au făcut legi bune doar de formă, dar în practică s-a căutat constant să fie ocolite”, a declarat Bolojan.

Acesta a criticat dur sectoarele monopoliste din economie, unde companiile de stat sunt conduse de persoane care „nu livrează nimic pentru sumele încasate” și care nu sunt trase la răspundere pentru performanța economică slabă.

„Am ajuns în situația să avem directori sau consilii de administrație care și-au stabilit niște câștiguri aberante. Nu au făcut companiile mai eficiente, nu oferă servicii mai bune și, în multe cazuri, merg în pierdere. Iar dacă sunt pe profit, este doar pentru că tarifele au fost stabilite astfel încât să acopere lipsa de performanță, nu datorită managementului”, a explicat oficialul.

Ilie Bolojan a subliniat că soluțiile nu pot fi implementate „peste noapte”, fiind nevoie de modificări legislative și administrative, inclusiv la nivelul mecanismelor de control.

„Există Curtea de Conturi, comitete de supraveghere, directorate, dar în multe cazuri, aceste structuri par să aibă ca singur scop încasarea indemnizațiilor, nu și responsabilitatea rezultatelor. Una dintre greșelile lumii politice, din care fac și eu parte, este că astfel de situații au fost tolerate prea mult timp”, a spus Bolojan.

Reformele în administrația publică și controlul eficient al fondurilor publice reprezintă o componentă importantă în procesul de modernizare instituțională și în creșterea încrederii cetățenilor în buna guvernare, a concluzionat acesta.

Articolul Bolojan acuză lipsa de performanță în companiile de stat: avem directori care nu livrează nimic, dar încasează sume aberante apare prima dată în Mediafax.

America rămâne la conducerea NATO

Mediafax

Generalul american Alexus Grynkewich a preluat vineri comanda supremă a forțelor NATO, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Mons, în Belgia. El a transmis un mesaj de reasigurare aliaților europeni, îngrijorați de posibile reduceri ale trupelor americane în Europa, potrivit Reuters.

Deși Statele Unite dețin această funcție din timpul celui de-al doilea război mondial, Trump a pus sub semnul întrebării tradiția chiar la summitul NATO de la Haga, cerând Europei să-și asume mai multă responsabilitate pentru propria apărare. Abordarea i-a neliniștit pe liderii europeni, care se bazează pe cei aproximativ 80.000 de soldați americani staționați pe continent și așteaptă sprijin american suplimentar în cazul unui conflict, și a stârnit îngrijorări chiar în rândul unor membri ai Congresului SUA. În cele din urmă, Washingtonul l-a desemnat pe generalul Alexus Grynkewich ca succesor al generalului Christopher Cavoli, recunoscut pentru sprijinul acordat Ucrainei după invazia rusă din 2022 și pentru coordonarea unei ample reforme a apărării NATO.

„Suntem pregătiți să ne apărăm națiunile”

„Trăim vremuri decisive”, a declarat noul comandant la ceremonia de predare-primire din Belgia, care a avut loc chiar de Ziua Independenței, în prezența ofițerilor și oficialilor din întreaga alianță. Generalul american a adăugat că: „Amenințările cu care ne confruntăm sunt din ce în ce mai interconectate, dar nu se pot compara cu unitatea, hotărârea și scopul comun pe care le văd adunate pe acest câmp astăzi”. „Suntem pregătiți să ne apărăm națiunile și nu vom face decât să devenim mai buni!”

După ceremonia de preluare a comenzii, generalul Grynkewich a stat de vorbă cu jurnaliștii, precizând că este prea devreme pentru a anticipa rezultatele analizei despre dislocarea forțelor americane. Liderii europeni insistă ca tranziția responsabilităților să se facă treptat și coordonat, pentru a nu vulnerabiliza apărarea continentului, chiar dacă s-au angajat să crească cheltuielile militare ale țărilor pe care le reprezintă.

Ucraina „poate câștiga” războiul împotriva Rusiei, consideră șeful NATO

În cadrul audierii de confirmare în Senatul SUA, desfășurată săptămâna trecută, generalul Alexus Grynkewich a declarat că Ucraina „poate câștiga” războiul împotriva Rusiei și a susținut necesitatea continuării sprijinului acordat Kievului.

Noul comandant NATO este specializat în operațiuni aeriene de luptă, având peste 30 de ani de experiență în Forțele Aeriene ale SUA. Înainte de preluarea celei mai înalte funcții în Alianța Nord-Atlantică, generalul Alexus G. Grynkewich a condus Air Forces Central și a fost director de operațiuni la Statul Major Inter-arme al SUA. Odată cu noua funcție, el a preluat și conducerea Comandamentului European al SUA.

Articolul America rămâne la conducerea NATO apare prima dată în Mediafax.

NBC News: Șeful Pentagonului a luat singur decizia de a opri livrările de armament către Ucraina / Ajutorul militar nu afecta stocurile de armament ale SUA

Mediafax

O analiză realizată de înalți oficiali militari a constatat că pachetul de ajutoare amânat de SUA nu ar pune în pericol rezervele militare americane, potrivit a trei oficiali americani citați de NBC News.

Departamentul Apărării a amânat săptămâna aceasta un transport de arme americane pentru Ucraina, invocând faptul că stocurile sunt reduse.

Unul dintre principalii democrați din Camera Reprezentanților, Adam Smith, a declarat că motivul real privind oprirea livrărilor pare să fie pur și simplu urmărirea unui program de reducere a ajutorului american pentru Ucraina.

„Nu ne aflăm într-un punct mai scăzut, în ceea ce privește stocurile, decât am fost în cei 3 ani și jumătate de conflict din Ucraina”, a declarat Smith pentru sursa citată.

Democratul a mai declarat că personalul său a „văzut cifrele” și că nu există niciun indiciu privind un stoc redus de armament american care să justifice suspendarea ajutorului pentru Ucraina.

A treia decizie luată de Hegseth

Trei asistenți din Congres și a unui fost oficial american au declarat pentru NBC News că suspendarea livrărilor de ajutoare militare către Ucraina a fost o măsură unilaterală a șefului Pentaognului, Pete Hegseth. Elbridge Colby, subsecretarul apărării pentru politică, a fost cel care sprijinit aceste măsuri, au declarat sursele. Colby a susținut mult timp reducerea angajamentului SUA în Ucraina.

Decizia Pentagonului de a opri temporar unele livrări de arme către Ucraina a surprins oficialii americani și europeni și a provocat nemulțumiri inclusiv în rândul aliaților președintelui Donald Trump.

Este pentru a treia oară când Hegseth a oprit singur livrările de ajutoare către Ucraina, după ce în februarie și în mai, a luat decizii similare, care au fost anulate câteva zile mai târziu.

Decizia de oprire a ajutorului militar american pentru Kiev a fost luată după ce Hegseth a emis o notă prin care a ordonat Statului Major al Pentagonului să revizuiască stocurile de toate munițiile.

Articolul NBC News: Șeful Pentagonului a luat singur decizia de a opri livrările de armament către Ucraina / Ajutorul militar nu afecta stocurile de armament ale SUA apare prima dată în Mediafax.

Guvernul trimite în Parlament proiectul Legii Austerității

Mediafax

„Proiectul de lege reglementează unele măsuri fiscal-bugetare pentru stabilizarea finanțelor publice, prin limitarea cheltuielilor permanente, pe de o parte, și, pe de altă parte, prin creșterea veniturilor, astfel încât să se poată susține, din fonduri publice, finanțarea tuturor categoriilor de servicii publice destinate cetățenilor”, potrivit unui comunicat de presă.

Executivul menționează că, prin acest pachet de măsuri, se urmărește atingerea următoarelor obiective. Reducerea țintei de deficit bugetar de la 9,3% și realinierea pe traiectoria de ajustare, în vederea respectării angajamentelor asumate în Planul Fiscal Bugetar pe 7 ani. Recâștigarea încrederii investitorilor și evitarea retrogradării din perspectiva ratingului de țară. Evitarea suspendării fondurilor europene și continuarea implementării proiectelor de infrastructură și de dezvoltare. Realizarea reformei fiscale în vederea evaluării pozitive de către Comisia Europeană și posibilitatea încasării banilor din Cererea de Plată numărul 4, suma reprezentând cel mai important aport la bugetul de stat, proiecția prevăzută fiind de 2.680 miliarde de Euro brut, respectiv 0.7% din PIB.

„Pachetul de măsuri fiscal-bugetare cuprinde două componente – măsuri pentru creșterea veniturilor, cu un impact bugetar suplimentar estimat de 9,5 miliarde lei în 2025 (0,5% din PIB) și 35 miliarde lei în 2026 (1,71% din PIB) și măsuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare și neintrarea în vigoare a unor cheltuieli suplimentare – guvernul estimează, în urma acestor măsuri, reducerea cheltuielilor bugetare cu 1,25 mld lei în 2025 (0,06%), respectiv 57,3 miliarde lei în 2026 (2,82 % din PIB). Proiectul de lege va fi transmis Parlamentului pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, potrivit articolului 114 din Constituția României”, se menționează în finalul comunicatului.

Bolojan: Cel mai târziu marți să intrăm pe ultima parte a procedurii parlamentare de asumare a răspunderii

Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că Guvernul își asumă răspunderea pe proiectul privind austeritatea.

„În acest sens ne propunem ca după ședința de guvern să depunem acest proiect la Parlament, iar cel mai târziu marți, data ședinței Ecofin, să intrăm pe ultima parte a procedurii parlamentare de asumare a răspunderii după preluarea amendamentelor și analizarea acestora în ședința de guvern care se va organiza la începutul săptămânii viitoare”, a spus Bolojan.

Cota standard a Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) va fi de 21%, iar cea redusă, de 11%. Asta se va aplica unui număr restrâns de bunuri și servicii, potrivit proiectului.

De asemenea, se majorează mai multe taxe și impozite, dar și acciza pentru țigări, alcool și carburant.

Sindicatele amenință cu proteste masive din cauza măsurilor de austeritate anunțate de Guvernul condus de Ilie Bolojan.

Articolul Guvernul trimite în Parlament proiectul Legii Austerității apare prima dată în Mediafax.