Simion și Gavrilă vor candida la prezidențiale susținuți de Călin Georgescu. După validare, unul se va retrage

Mediafax

„Cadrul în care transmitem acest mesaj nu este unul constituțional și democratic. Trebuie să revenim la normalitate și la turul 2. După ce noi, președinții celor două partide suveraniste, împreună cu domnul Călin Georgescu ne-am întâlnit, vă putem spune care este planul. Toată presiunea pe revenirea la turul 2. Noi, ca tineri, vom continua această mișcare suveranistă cu acceptul domnului Călin Georgescu și vom face pașii necesari mai departe”, spune George Simion într-un mesaj transmis de RealitateaTV.

La rândul ei, Anamaria Gavrilă precizează cine vor fi candidații susținuți de Călin Georgescu.

„Așadar, atât George Simion cât și eu, Ana Maria Gavrila, ne vom depune candidaturile. Avem nevoie de voi să fiți alături de noi. Ca urmare a validării definitive a acestor candidaturi, unul dintre noi se va retrage. Trebuie să dăm acestei mișcări suveraniste toate șansele. Fiți lângă noi, fără voi, noi nu putem. Noi doar reprezentăm ceea ce sunteți și trăiți voi”, adaugă Gavrilă.

George Simion a afirmat că „timpul este foarte scurt”.

„De data aceasta va fi nevoie de implicarea fiecăruia în strângerea de semnături. Noi suntem împreună, nu există nicio altă soluție. Mergem până la capăt așa cum am promis în fața voastră, în fața poporului român”, adaugă Simion.

„Turul doi înapoi pentru domnul Călin Georgescu, președintele ales. Mergem înainte cu mișcarea suveranistă să-i dăm toate șansele”, conchide Gavrilă.

 

Decizia de a avea doi candidați ar fi o plasă de siguranță în cazul în care George Simion ar fi repins la BEC sau CCR.

Articolul Simion și Gavrilă vor candida la prezidențiale susținuți de Călin Georgescu. După validare, unul se va retrage apare prima dată în Mediafax.

India poartă discuţii cu Congo pentru un pact de aprovizionare cu cobalt şi cupru

Mediafax

India, economia majoră cu cea mai rapidă creştere din lume, a depus eforturi pentru a obţine minerale esenţiale din ţări bogate în resurse, precum Congo, Mongolia şi Zambia, pentru a sprijini eforturile de tranziţie energetică şi pentru a satisface cererea în creştere din partea industriilor sale.

Ca parte a eforturilor crescânde ale New Delhi de a căuta active minerale în străinătate, Ministerul Minelor va solicita aprobarea Ministerului Afacerilor Externe pentru a trimite o echipă de geologi în Congo, a declarat una dintre surse.

„Memorandumul de înţelegere este în curs de elaborare, iar ambele ţări sunt interesate”, a declarat cea de-a doua sursă. Ambele au vorbit sub rezerva anonimatului, deoarece discuţiile nu sunt publice.

Congo este cel mai mare producător mondial de cobalt, o componentă-cheie a bateriilor pentru vehicule electrice şi telefoane mobile, în timp ce cuprul este utilizat pe scară largă în producţia de energie, electronică şi construcţii.

Articolul India poartă discuţii cu Congo pentru un pact de aprovizionare cu cobalt şi cupru apare prima dată în Mediafax.

Rogalski Damaschin în topul PRovoke Media al celor mai bune 50 de agenții din Europa Continentală

Mediafax

PRovoke Media a alcătuit clasamentul celor mai bune 50 de agenții din Europa Continentală pe baza evaluărilor echipei sale editoriale, a discuțiilor cu leadership-ul agențiilor de PR și cu clienții acestora. „Listele sunt bazate exclusiv pe merit și selectăm doar acele firme care și-au câștigat o reputație solidă pe baza unuia sau mai multora dintre cele cinci criterii cheie: creștere rapidă și performanță financiară; un istoric de activitate excepțională; o cultură remarcabilă la locul de muncă; leadership în gândire și dezvoltarea de noi cunoștințe; sau inovare din punctul de vedere al instrumentelor profesionale”, a explicat Paul Holmes, fondator și CEO al PRovoke Media.

Rogalski Damaschin este descrisă de PRovoke Media ca fiind „una dintre cele mai importante agenții de comunicare din România”, cu o cultură bazată pe colaborare, încredere și creativitate și care are relații de lungă durată cu clienții, unele parteneriate desfășurându-se de peste un deceniu.

Anul trecut, agenția a lansat campanii cu impact, precum inițiativa «Fashion Forward» pentru Huawei, care a obținut recunoaștere pentru execuția sa inovatoare. În plus, agenția a dezvoltat prima campanie de employer branding în sectorul energetic pentru Evryo, demonstrându-și capacitatea de a atrage publicul în mod eficient. Agenția a dezvoltat, de asemenea, Insight Lab, un instrument prin care a lansat un raport anual dedicat crizelor, demonstrând angajamentul său față de strategiile de comunicare bazate pe date”, precizează reprezentanții PRovoke Media.

Totodată, acest clasament confirmă performanțele rețelei globale de agenții independente PROI Worldwide, din care face parte și Rogalski Damaschin. În total opt agenții din cadrul rețelei sunt recunoscute în acest top, celelalte șapte agenții nominalizate fiind Atrevia, Ewing, FischerAppelt, 24/7, Finn Partners, Seesame și Whyte.

Zece dintre cele mai bune 50 de agenții de relații publice din Europa Continentală vor fi selectate ca fiind „cele mai bune dintre cele mai bune” și vor primi trofeele Agency of the Year în cadrul ceremoniei de premiere EMEA, care va avea loc la Londra, la începutul lunii aprilie.

De altfel, Rogalski Damaschin este nominalizată, în acest an, cu trei campanii pentru trei clienți diferiți la SABRE AWARDS EMEA. Este vorba despre:

  • proiectul Huawei Pura 70 Series, a #FashionForwardSymbol Huawei Romania, la categoria SABRE Award for Superior Achievement in Research and Planning

  • proiectul de CSR „The Voice of Nature” Evryo, la categoria Corporate Philanthropy and Fund-Raising

  • Pluxee: making work a place to belong to” — Pluxee Romania, Ipsos Romania, Future Station, la categoria Branded Journalism

Despre PRovoke Media

PRovoke Media a fost fondată sub numele de Holmes Report în anul 2000 de către Paul Holmes, fondator și președinte, cu peste trei decenii de experiență în evaluarea domeniului relațiilor publice, precum și în consultanța acordată atât firmelor de PR, cât și clienților acestora. PRovoke Media oferă cele mai sofisticate analize și rapoarte despre tendințele și provocările din domeniul relațiilor publice și are o prezență globală extinsă prin evenimentele și premiile pe care le organizează.

Despre Rogalski Damaschin 

Imaginație pentru rezultate   

Viziunea agenției este de a obține rezultate pentru clienții săi prin puterea imaginației. Contextul în continuă schimbare și provocările cu care ne confruntăm forțează mediul de afaceri să răspundă în moduri care se aliniază atât cu obiectivele de creștere, cât și cu așteptările publicului. Prin exercițiul imaginației, agenția descoperă perspective de comunicare care explorează noi semnificații, având ca scop atingerea unor rezultate concrete, măsurabile și relevante în afaceri. Agenția își susține manifestul „imaginație pentru rezultate” printr-o cultură a curiozității, curajului, empatiei, colaborării și încrederii reciproce. 

Articolul Rogalski Damaschin în topul PRovoke Media al celor mai bune 50 de agenții din Europa Continentală apare prima dată în Mediafax.

Secretarul comerţului din SUA susţine că tarifele impuse „merită”, chiar şi cu riscul unei recesiuni

Mediafax

Declaraţiile au fost făcute într-un interviu acordat CBS.

„Aceste politici sunt cele mai importante pe care le-a avut vreodată America”, a afirmat Lutnick, susţinând că tarifele impuse de preşedintele Trump produc venituri şi stimulează dezvoltarea economică prin crearea de fabrici în SUA.

El a respins ideea că utilizarea taxelor vamale este haotică, afirmând că „singurii care cred asta sunt cei care nu înţeleg economia”. Lutnick a pus eventualul risc de recesiune pe seama politicilor aplicate în timpul administraţiei Biden, pe care le-a catalogat drept „nonsensuri”.

Politica tarifară a administraţiei Trump a fost criticată de analişti economici care avertizează asupra riscului unei încetiniri economice. Cu toate acestea, susţinătorii săi afirmă că măsurile sunt necesare pentru a proteja industriile americane şi pentru a reduce deficitul comercial.

Articolul Secretarul comerţului din SUA susţine că tarifele impuse „merită”, chiar şi cu riscul unei recesiuni apare prima dată în Mediafax.

Doi judecători federali critică ameninţările la adresa justiţiei din SUA

Mediafax

„Ameninţările la adresa judecătorilor sunt ameninţări la adresa guvernării constituţionale. Toată lumea ar trebui să ia acest lucru în serios”, a declarat judecătorul Richard Sullivan, numit de Donald Trump la Curtea de Apel Federală din New York.

Declaraţiile au fost făcute în urma unei reuniuni a Conferinţei Judiciare, organul de guvernare al justiţiei federale, la care au participat şi judecători din alte instanţe.

Judecătorii au menţionat că atacurile la adresa sistemului judiciar, inclusiv din partea unor persoane influente precum Elon Musk şi alţi susţinători ai lui Trump, riscă să submineze încrederea publicului în justiţie. În acest context, Asociaţia Federală a Judecătorilor a emis o declaraţie în care a denunţat „retorica iresponsabilă ascunsă sub dezinformare”.

Judecătorul Jeffrey Sutton, numit de George W. Bush, a spus că ameninţările au crescut în ultimii ani. Acesta a avertizat că utilizarea ameninţărilor şi a procedurilor de impeachment pentru a ocoli sistemul juridic pune în pericol întregul mecanism democratic.

În plus, cei doi judecători au scos în evidenţă probleme legate de securitatea magistraţilor, menţionând, de asemenea, că finanţarea pentru protecţia acestora a rămas neschimbată în ultimii doi ani, fără a ţine pasul cu inflaţia şi noile riscuri.

Articolul Doi judecători federali critică ameninţările la adresa justiţiei din SUA apare prima dată în Mediafax.

Gheorghe Hagi, aproape în lacrimi după ce a primit cea mai înaltă distincție a statului român

Mediafax

„Sunt onorat, sunt fericit, sunt împlinit, pentru că am împlinit 60 de ani, 50 de ani am muncit ca să vină această zi, acest moment, care pentru mine e special”, a spus Hagi, aproape în lacrimi, miercuri, după ce a fost decorat cu Steaua României în grad de Cavaler.

El i-a mulțumit lui Ilie Bolojan, dar și României „pentru această zi minunată”.

Ulterior, Gheorghe Hagi i-a dăruit președintelui interimar o minge, însă și un tricou cu numărul 10, semnat de acesta.

Hagi a precizat, de asemenea, că în România este mare nevoie de profesori, în contextul în care există mulți copii talentați: „Rămâne să muncim mult, să-i dezvoltăm cum trebuie”.

Articolul Gheorghe Hagi, aproape în lacrimi după ce a primit cea mai înaltă distincție a statului român apare prima dată în Mediafax.

Constanţa. Sute de elevi evacuaţi din şcoala din Cuza-Vodă din cauza unui miros toxic

Mediafax

UPDATE:

Cinci elevi sunt duşi la spital cu atac de panică şi dureri de burtă. Alături de ei se află aparţinători şi un profesor, care are, însă, alte afecţiuni medicale.

ISU Dobrogea precizează că numărul total de elevi evacuaţi este 260.

Ştirea iniţială:

Situaţie alarmantă miercuri la şcoala din localitatea Cuza-Vodă, judeţul Constanţa. Un miros persistent, posibil provenit de la produse de curăţenie, a declanşat o intervenţie rapidă a echipelor de urgenţă.

215 elevi şi 15 profesori au ieşit din clădirea şcolii.

În urma incidentului, trei profesori şi cinci elevi au avut nevoie de asistenţă medicală la faţa locului.

Intervin Detaşamentul Medgidia cu o autospecială pentru asistenţă şi salvare, o ambulanţă SMURD, un autotransport pentru victime multiple, precum şi o echipă specializată CBRN (chimic, biologic, radiologic şi nuclear) de la Detaşamentul Fripis.

Articolul Constanţa. Sute de elevi evacuaţi din şcoala din Cuza-Vodă din cauza unui miros toxic apare prima dată în Mediafax.

Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina

Mediafax

În urma unor negocieri de peste opt ore între oficialii ucraineni și secretarul de stat american Marco Rubio, acesta a declarat că Statele Unite vor transmite propunerea de încetare a focului de 30 de zile, acceptată de Ucraina, autorităților ruse.

De asemenea, SUA au convenit să reia ajutorul militar și partajarea informațiilor de intelligence cu Ucraina, după ce anterior suspendaseră aceste măsuri, scrie Sky News.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a menționat că Rusia așteaptă o informare din partea Washingtonului și nu a exclus posibilitatea unui apel telefonic între președinții Vladimir Putin și Donald Trump, care ar putea fi organizat rapid, dacă este necesar.

Un oficial rus a declarat, de asemenea, că Rusia ar avea nevoie de garanții și clarificări, adăugând că „este greu pentru Putin să accepte aceasta în forma actuală”, având în vedere că Rusia continuă să câștige teren. Rusia controlează aproape o cincime din teritoriul Ucrainei, iar avansul trupelor ruse face ca orice acord de pace să fie dificil de realizat.

Articolul Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina apare prima dată în Mediafax.

Romanian MEP: European Steel Action Plan to be adopted in the coming days

Mediafax

Social-Democrat MEP Dan Nica announced on Wednesday that he had sent a message to the Vice-President of the European Commission, Stéphane Séjourné, about the difficult situation of the Galaţi steel plant. According to Nica, “Séjourné’s response was prompt, confirming that the European Steel Action Plan will be adopted in the coming days by the European Commission.”

“There are high hopes for your mandate and I must confess that everyone expected that in the first 100 days the first concrete measures to support the European industry would appear in order to have a process of transforming this industry into a clean one. Unfortunately, today, the situation is very bad. European industry is in a situation as bad as it has never been,” explained the Romanian MEP.

Dan Nica gave a speech in the plenary of the European Parliament in which he spoke about the serious situation at the Galaţi steel plant.

“The Galaţi steel plant is on the verge of closing down, and 10,000 people risk losing their jobs. The same situation is in the case of the aluminum, cement, and chemical fertilizer industries because those measures have not been taken – high energy prices, imports from outside the European Union that contain high carbon dioxide emissions, lack of financing, European programs, the European Investment Bank that refuses to finance all these programs. Mr. Vice-President of the European Commission, these measures must be taken now! We are in the 12th hour and please, I ask you to take these measures as soon as possible”, Dan Nica also said in the European Parliament.

Recently, representatives of the LIBERTY company announced that they have launched actions to consolidate the business in Galaţi. Specifically, this is about initiating a preventive concordat procedure that has the role of stabilizing the business, optimizing the allocation of resources and opening new investment opportunities related to the Galaţi steel plant.

Articolul Romanian MEP: European Steel Action Plan to be adopted in the coming days apare prima dată în Mediafax.

Europarlamentar român: Planul European de Acțiune pentru Oțel va fi adoptat în zilele următoare

Mediafax

Europarlamentarul social-democrat Dan Nica a anunțat miercuri că i-a adresat un mesaj vicepreședintelui Comisiei Europene, Stéphane Séjourné, despre situația dificilă a combinatului de la Galați. Potrivit lui Nica „răspunsul lui Séjourné a fost prompt, confirmând că Planul European de Acțiune pentru Oțel va fi adoptat în zilele următoare de către Comisia Europeană.”

„Sunt mari speranțe legate de mandatul dvs și trebuie să vă mărturisesc că toată lumea se aștepta ca în primele 100 de zile să apară primele măsuri concrete de sprijinire a industriei europene pentru a putea avea un proces de transformare a acestei industrii în una curată. Din păcate, astăzi, situația este foarte proastă. Industria europeană este într-o situație atât de proastă cum nu a fost niciodată”, a explicat europarlamentarul român.

Dan Nica a ținut un discurs în plenul Parlamentului European în care a vorbit despre situația gravă de la combinatul gălățean.

„Combinatul siderurgic din Galați este la un pas de a-și înceta activitatea, iar 10 000 de oameni riscă să-și piardă locurile de muncă. Aceeași situație este și în cazul industriei aluminiului, a cimentului, a îngrășămintelor chimice pentru că nu s-a reușit luarea acelor măsuri – prețuri mari la energie, importuri din afara Uniunii Europene care conțin emisii mari de dioxid de carbon, lipsa de finanțare, programe europene, Banca Europeană de Investiții care refuză să finanțeze toate aceste programe. Domnule Vicepreședinte al Comisiei Europene, trebuie luate aceste măsuri acum! Suntem în al 12-lea ceas și vă rog, vă cer să luați aceste măsuri cât mai repede posibil”, a mai spus Dan Nica în Parlamentul European.

Recent, reprezentanții companiei LIBERTY au anunțat că au lansat acțiuni de consolidare a businessului de la Galați. Concret, este vorba despre inițierea unei proceduri de concordat preventiv care are rolul de a stabiliza businessul, de a optimiza alocarea resurselor și de a deschide noi oportunități de investiții legate de combinatul siderurgic gălățean.

Articolul Europarlamentar român: Planul European de Acțiune pentru Oțel va fi adoptat în zilele următoare apare prima dată în Mediafax.