ANCPI: Scade numărul de locuințe și terenuri vândute față de aceeași perioadă a anului 2024

Mediafax

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) anunță că cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate în București – 7.662, Ilfov – 4.011 și Brașov – 2.372. Județele cu cele mai puține imobile vândute sunt Teleorman – 67, Ialomița – 273 și Călărași – 306.

În ceea ce privește reședințele de județ, cele mai multe tranzacții imobiliare au avut loc în Brașov – 1.234, Iași – 1.039 și Timișoara – 827, iar cele mai puține, în Alexandria – 17, Slobozia – 20 și Călărași – 32.

Numărul ipotecilor, la nivel național, a fost de 27.235, cu 2.061 mai mare față de iunie 2024. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate în București – 4.340, Ilfov – 2.779 și Dolj – 2.534. La polul opus se află județele Harghita – 56, Gorj – 106 și Sălaj – 108.

Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole, în luna iunie 2025, sunt Buzău – 672, Dolj – 555 și Mehedinți – 444.

În primele șase luni ale anului 2025, au fost tranzacționate 288.886 de imobile, cu 7.543 mai puține față de perioada similară a anului trecut. Cele mai multe vânzări au fost înregistrate în luna martie – 56.236, iar cele mai puține, în ianuarie – 30.834.

Analiză Storia: În luna iunie, locuințele s-au scumpit cu 12% față de anul trecut

În luna iunie, prețurile apartamentelor noi și vechi din marile orașe ale României au înregistrat o creștere de 12% față de aceeași perioadă a anului trecut, conform analizei Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX.

Cele mai accentuate creșteri anuale, cumulate pentru ambele categorii de locuințe, au fost observate în Craiova (+17%), Sibiu (+15%) și Cluj-Napoca (+14%). La polul opus, cele mai temperate evoluții anuale (+12%) ale prețurilor au fost înregistrate în Brașov, București și Oradea.

„În unele orașe, precum București sau Iași, apartamentele noi au prețuri medii de cerere mai mici decât cele vechi, în timp ce în altele, precum Oradea sau Timișoara, locuințele noi sunt mai scumpe. Aceste diferențe reflectă particularitățile fiecărei piețe locale – de la disponibilitatea terenurilor pentru dezvoltări noi, până la amplasarea locuințelor vechi în zone centrale. În anumite orașe, cele două segmente sunt tot mai apropiate ca preț, ceea ce indică o maturizare treptată a pieței și o atenție mai mare a cumpărătorilor la criterii precum eficiența locuinței sau raportul cost–confort”, a declarat Monica Dudău, Head of Marketing Real Estate Europe, OLX Group (Storia și OLX Imobiliare).

Articolul ANCPI: Scade numărul de locuințe și terenuri vândute față de aceeași perioadă a anului 2024 apare prima dată în Mediafax.

România trebuie să elimine privilegiile nejustificate și să propună măsuri credibile, spune Negrescu

Mediafax

Consiliul miniștrilor de finanțe din Uniunea Europeană (EcoFin) se reunește astăzi pentru a discuta, printre altele, noul set de recomandări privind procedura de deficit excesiv, declanșată în 2020, potrivit europarlamentarului Victor Negrescu.

Comisia Europeană urmează să revizuiască în scădere prognozele economice pentru România, ca urmare a blocajului economic generat de instabilitatea politică de la începutul anului și de recentele măsuri fiscale adoptate de guvern.

„Da, 2020 — exact așa scrie în documentul oficial”, a precizat Negrescu, subliniind că România se confruntă cu o procedură începută în urmă cu patru ani, dar cu efecte actuale agravate.

Tot în cadrul reuniunii EcoFin, miniștrii de finanțe urmează să aprobe solicitarea a 15 state membre de a-și majora deficitul cu 1,5% pentru cheltuieli de apărare, precum și modificări în planurile de redresare. România nu se numără printre aceste state.

Referitor la situația țării noastre, pachetul fiscal anunțat recent va fi analizat

Însă partenerii europeni vor solicita măsuri sustenabile și aplicarea corespunzătoare a acestora, pentru a restabili încrederea piețelor.

„România trebuie să elimine privilegiile nejustificate și să propună măsuri credibile. Primul obiectiv trebuie să fie scăderea dobânzilor pe piețele internaționale, prin îmbunătățirea ratingului de țară. Al doilea — evitarea sancțiunilor”, a declarat Negrescu.

Potrivit europarlamentarului, deși o eventuală tăiere a fondurilor europene este improbabilă, Comisia ar putea discuta în toamnă aplicarea unor penalități financiare. Negrescu a dat asigurări că va face tot posibilul pentru a evita acest scenariu, amintind că anul trecut a contribuit la obținerea unui plan pe 7 ani pentru reducerea deficitului bugetar.

„România are nevoie de măsuri pentru creștere și stimulare economică. Creșterea veniturilor bugetare trebuie să vină și din dezvoltare, nu doar din tăieri”, a subliniat el, adăugând că este esențială o viziune economică pe termen mediu și lung, cu valorificarea tuturor fondurilor europene disponibile.

Conferința de presă de după reuniune este așteptată să transmită un semnal clar în privința poziției Comisiei Europene față de situația României.

Articolul România trebuie să elimine privilegiile nejustificate și să propună măsuri credibile, spune Negrescu apare prima dată în Mediafax.

Interes maxim pentru construcția drumului expres Craiova-Târgu Jiu. S-au depus 4 oferte

Mediafax

Ofertanții sunt asocieri de firme din România, Bulgaria, Turcia și Ucraina. Lotul 5 are o lungime de 21,52 km, iar pe traseu vor fi construite inclusiv: un pasaj (Nod Târgu Cărbunești) peste Drum Expres Craiova -Târgu Jiu, DJ661 și CF202, în lungime de 329 m și un pasaj peste calea ferată CF202, în lungime de 262 m.

Traseul lotului 5 pornește din zona DJ 661 și se finalizează în zona Nodului rutier Târgu Cărbunești, prin care se asigură conexiunea cu DN67B. Contractul prevede dotarea acestui lot nou de drum de mare viteză cu: două spații de servicii, două parcări de scurtă durată, un centru de întreținere și coordonare.

Valoarea estimată a contractilui (finanțat prin Programul Transport) este de 2,94 miliarde lei (fără TVA). Durata prevazută pentru proiectarea și execuția lucrărilor este de 34 de luni, din care 10 luni proiectare și 24 de luni execuție.

Articolul Interes maxim pentru construcția drumului expres Craiova-Târgu Jiu. S-au depus 4 oferte apare prima dată în Mediafax.

Grindeanu: S-a votat majoritar intrarea la guvernare, dar nu suntem prizonierii acestei coaliții

Mediafax

Grindeanu spune că foarte multe propuneri venite de pe zona de educație nu au fost ascultate în coaliție.

„A dispărut acea propunere (…), sper să fie în pachetul 2, de impozit pe cifra de afaceri și de criptomonede. Eu sper să se regăsească în pachetul 2. Modul în care s-a abordat acest pachet 1 ne face să fim foarte atenți. Și de aceea vă spuneam că în perioada următoare în partid vom avea mai multe discuții despre modul în care și cum vom aborda perioada următoare”, spune Grindeanu.

Întrebat dacă este un avertisment privind o posibilă ieșire de la guvernare, Grindeanu a răspuns: „Tocmai aici am votat în urmă cu două săptămâni și n-am făcut-o într-un mod restrâns. Aproape 5.000 (…) au votat într-un procent majoritar intrarea la guvernare. Asta nu ne face prizonierii acestei coaliții. Suntem parteneri de bună credință atâta timp cât suntem tratați în acest mod. Altfel, cu această consultare largă în partid, putem să decidem și altceva. Să știți că n-am de ce să regret nici că s-au făcut aproape 400 de kilometri de autostradă în cei trei ani și ceva, n-am de ce să regret că am făcut parte dintr-un guvern care a mărit pensiile și salariile. Astea sunt lucruri n-am de ce să le regret. Și nu cred că în modul ăsta se pune problema”, a mai spus Grindeanu.

Acesta precizează că orice țară din Uniunea Europeană în trecut s-a dezvoltat având o perioadă deficit, chiar și un deficit mărit.

„Dar acest deficit a fost dat de investiții. Aproape 8% din PIB pe bugetul anului trecut au reprezentat investițiile. Nu regret o secundă că am făcut parte dintr-un guvern care a făcut investiții. Și astea se văd, inclusiv cele de astăzi”, a mai spus Grindeanu.

Articolul Grindeanu: S-a votat majoritar intrarea la guvernare, dar nu suntem prizonierii acestei coaliții apare prima dată în Mediafax.

Sute de pacienți au trimis mesaje autorităților pentru deblocarea Programului de Fertilizare in Vitro

Mediafax

Peste 650 de pacienți care se confruntă cu infertilitatea au adresat în ultimele câteva zile mesaje scrise Ministrului Muncii și Familiei, dl. Florin Manole, Prim-ministrului României, dl. Ilie Bolojan, si Președintelui României, dl. Nicușor Dan, cerând-le să se implice în deblocarea Programului FIV.

În fapt, acest Program a întâmpinat dificultăți în implementare și în anul 2024, la Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse (MFTES), fiind accesibil pacienților pentru eliberare vouchere strict pentru o perioadă de trei luni (30 august – 30 noiembrie), dar a condus, chiar și în acest timp scurt, la obținerea a numeroase sarcini și, deja, la nașterea primilor copii ai Programului 2024.

Citeşte comunicatul integral la adresa: http://comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=21089

Articolul Sute de pacienți au trimis mesaje autorităților pentru deblocarea Programului de Fertilizare in Vitro apare prima dată în Mediafax.

Cât ne vor costa carburanții la pompă de la 1 august?

Mediafax

Prețul combustibilului va crește începând cu 1 august, ca urmare a majorării accizei cu 10%. Măsura face parte dintr-un pachet de creșteri fiscale adoptat de guvernul Bolojan, care include și majorarea TVA-ului de la 19% la 21%, cu scopul de a crește veniturile la buget. Majorările vizează, pe lângă carburanți, și alte produse accizabile, precum alcoolul, tutunul și produsele cu conținut ridicat de zahăr. Creșterea accizei la carburanți va avea un impact direct asupra prețului la pompă, cu posibile efecte în lanț asupra costurilor de transport și asupra prețurilor de consum.

Carburanții se apropie de pragul de 8 lei/litru

Scumpirea va avea un impact direct asupra prețurilor la pompă. Marți, prețul mediu al benzinei standard era de 7,10 lei/litru, iar al motorinei standard, de 7,40 lei/litru. După aplicarea noilor taxe, estimările arată că benzina ar putea ajunge la aproximativ 7,53 lei/litru, iar motorina, la 7,80 lei/litru. Prețurile exacte de la 1 august depind și de alți factori, precum cotațiile internaționale ale petrolului, cursul valutar sau evoluțiile cererii și ofertei din sectorul energetic.

Pentru a atenua impactul asupra companiilor de transport, premierul Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul va introduce o schemă de restituire parțială a accizei majorate, destinată firmelor care efectuează transport de mărfuri și persoane pe teritoriul României.

Efecte în lanț asupra economiei

În România, sistemul de taxare al carburanților presupune aplicarea unei accize fixe la prețul de bază al produsului, urmată de calcularea TVA-ului la valoarea totală rezultată. Altfel spus, acciza – o sumă stabilită în lei/litru, indiferent de prețul pieței – se adaugă peste prețul de vânzare al carburantului, iar ulterior, TVA-ul, care va crește cu două puncte procentuale începând cu 1 august, se aplică nu doar asupra prețului de bază, ci și asupra accizei.

Mecanismul, cunoscut sub denumirea de „taxare la taxă”, amplifică scumpirea finală resimțită de consumator, întrucât TVA-ul este perceput inclusiv asupra taxelor deja aplicate.

România consumă anual aproximativ 8 milioane de tone de carburanți, în special motorină, iar orice modificare de preț la pompă se reflectă rapid în economie, prin creșteri ale costurilor de transport, distribuție și producție.

Articolul Cât ne vor costa carburanții la pompă de la 1 august? apare prima dată în Mediafax.

Ingeniozitate pe caniculă. Veste utilitare, echipate cu panouri solare ultra-subțiri, care acționează un ventilator pentru a evita supraîncălzirea corpului 

Mediafax

Dezvoltate de Toyoda Gosei, o companie din grupul Toyota, în colaborare cu Enecoat Technologies, o companie nou înființată de celule solare, și cu producătorul de textile Seiren, vestele utilitare sunt echipate cu panouri solare ultra-subțiri și flexibile care cântăresc mai puțin de patru grame fiecare, mai ușoare decât o singură foaie de hârtie.

Panourile solare de pe veste alimentează ventilatoarele de gât pentru a menține răcoarea la purtător.

Aceste „pelicule” solare nu sunt ca panourile de siliciu instalate pe acoperișuri sau pe fermele solare, care reprezintă 98% din piața energiei solare din prezent, potrivit CNN.

În schimb, ele sunt realizate din perovskite, o familie de cristale care au aceeași structură caracteristică.

Caracteristicile celulelor solare perovskite

Celulele solare perovskite sunt mai ușoare, mai ieftine de produs și pot fi reglate pentru a absorbi o gamă mai largă de lumină, inclusiv în spectrul vizibil și în infraroșu apropiat. Ele pot fi încărcate chiar și „la umbră, pe vreme ploioasă și înnorată”, spune Shinichiro Fuki, directorul echipei Toyoda Gosei.

În laborator, filmul solar Enecoat a atins o eficiență de 21.2%, ceea ce înseamnă că aproximativ o cincime din energia solară este transformată în electricitate. Acum, acesta este testat în condiții reale la Expo.

Echipa colectează zilnic date privind modul în care reacționează la diferite condiții climatice, cum ar fi radiația solară și temperatura, precum și performanța bateriei mobile la care se conectează, care se așteaptă să se încarce complet în cinci până la 10 ore.

Potrivit lui Fuki, proiectul este o „inițiativă în premieră mondială” de integrare a celulelor solare perovskite în obiecte portabile. „Sperăm că oamenii care lucrează într-un mediu în care nu pot obține cu ușurință energie fără energie solară îl vor folosi și purta”, adaugă el.

Energia solară în condiții de luminozitate redusă

Perovskitele pot fi găsite în natură sau fabricate în laborator, iar utilizarea lor în celulele solare a fost demonstrată pentru prima dată în 2009 de către cercetătorii din Japonia.

În condiții de laborator, perovskitele au obținut randamente de conversie a energiei de peste 26%, aproximativ la fel ca cele mai performante panouri solare din siliciu din prezent, care aproape și-au atins limita de eficiență.

Unul dintre cele mai mari avantaje ale perovskitelor este capacitatea lor de a „genera energie în interior sau în medii cu luminozitate scăzută”, spune Tamotsu Horiuchi, director și director tehnologic la Enecoat Technologies.

„Atunci când se află în interior, în loc de lumina soarelui, lumina LED-urilor, a luminilor fluorescente sau a luminilor similare va fi utilizată pentru a produce energie”, spune Horiuchi.

Și pentru că sunt mai flexibile și mai ușoare decât panourile din siliciu, „putem instala panouri solare chiar și în locuri unde până acum era imposibil”, adaugă el, cum ar fi acoperișurile care nu pot susține panourile solare din siliciu, care pot cântări până la aproximativ 23 de kilograme.

Vestele nu sunt singura demonstrație de perovskite de la Expo: Compania poloneză Saule Technologies a implementat celule solare curbate în „stâlpi inteligenți” care alimentează iluminatul stradal, camerele de securitate, semnalizarea digitală și încărcarea fără fir, iar compania japoneză Sekisui Chemical își demonstrează pelicula solară de un milimetru grosime pe acoperișul stației de autobuz a evenimentului.

La pavilionul Panasonic Group, celulele solare perovskite intercalate între straturi de sticlă pentru a oferi o durabilitate sporită au fost transformate într-o fațadă artistică pentru a prezenta potențialul estetic al tehnologiei.

„Panourile solare actuale (din silicon) sunt dificil de instalat în spațiul nostru vital”, spune Yoshiteru Hara, directorul tehnic al pavilionului Panasonic de la Expo 2025 Osaka. „Trebuie să realizăm un echilibru între design și eficiența generării de energie”.

Putere mare, viață scurtă

Japonia investește masiv în tehnologia perovskită pentru a atinge obiectivele ambițioase de a genera 20 gigawați de energie solară până în 2040, echivalentul puterii produse de aproximativ 20 de centrale nucleare tipice. Japonia este al doilea mare producător mondial de iod, un ingredient-cheie în perovskite, iar terenul muntos al țării limitează potențialul de dezvoltare a fermelor solare tradiționale, care necesită suprafețe uriașe de teren plat.

Cu toate acestea, în ciuda avantajelor, perovskitele se degradează mai repede decât siliciul atunci când sunt expuse la căldură, umiditate sau raze UV, pierzându-și eficiența în câțiva ani, luni sau chiar săptămâni.

„Toată lumea lucrează acum la stabilitate: acesta este singurul lucru care lipsește perovskitelor și pe care încă nu îl au în comparație cu siliciul”, spune Dr. Hashini Perera, cercetător postuniversitar la Institutul de Tehnologie Avansată al Universității Surrey, unde studiază perovskitele.

Cercetătorii explorează diferite modalități de a face perovskitele mai durabile, cum ar fi adăugarea de „agenți stabilizatori” sau învelirea filmului în straturi protectoare, cum ar fi sticla, spune Perera, ale cărei cercetări recente au descoperit o metodă care ar putea crește de zece ori durata de viață a materialului.

Articolul Ingeniozitate pe caniculă. Veste utilitare, echipate cu panouri solare ultra-subțiri, care acționează un ventilator pentru a evita supraîncălzirea corpului  apare prima dată în Mediafax.

Vânzătorii de ceasuri elvețieni, puternic afectați de tarifele lui Trump

Mediafax

Industria elvețiană a ceasurilor a exportat anul trecut produse în valoare de 26 de miliarde de franci elvețieni. Acum se confruntă cu o dublă lovitură: cererea scăzută din China și incertitudinea comercială cu SUA, informează Reuters.

Trump a anunțat în aprilie că va impune Elveției un tarif de 31%, mult peste rata de 20% propusă pentru UE. Apoi a suspendat măsura pentru 90 de zile, menținând o taxă de 10%, și a prelungit termenul până la 1 august.

„Este evident că acest lucru a frânat foarte mult”, spune Ken May, managerul unui magazin Hublot din Lucerna. Colegii săi confirmă: străzile sunt mai goale, iar clienții care vin sunt mai atenți cu banii.

Grendelstrasse din Lucerna, strada principală a ceasurilor de lux, găzduiește magazine de la Rolex la Patek Philippe. Ceasurile costă de la câteva sute de franci la peste 500.000 de franci. La Patek Philippe, cei mai bogați clienți pot cumpăra ceasuri de aproape 4 milioane de franci.

„Totul este puțin mai lent decât anul trecut”, recunoaște Michael Haas, managerul unui magazin Breitling. „Suntem într-o afacere de lux și acesta este primul domeniu în care oamenii fac economii când lucrurile devin dificile”.

Francul elvețian supraevaluat din cauza incertitudinii comerciale a făcut ceasurile și mai scumpe pentru turiștii străini. Exporturile unitare au scăzut cu aproape 5% în primele cinci luni ale anului.
Industria se pregătește pentru cele mai scăzute volume de export de la pandemie.

„Trebuie să deschidem alte piețe”, spune Yves Bugmann, președintele Federației Industriei Ceasornicarilor Elvețieni.

Articolul Vânzătorii de ceasuri elvețieni, puternic afectați de tarifele lui Trump apare prima dată în Mediafax.

Să se țină cont mai mult de propunerile PSD, dacă ne vor parteneri, solicită Grindeanu

Mediafax

Grindeanu a fost întrebat, luni, într-o conferință de presă la Giurgu ce vor conține următoarele pachete de măsuri și când vor fi asumate.

„Vă spun ce vrea PSD-ul să conțină acest nou pachet, obligatoriu. PSD-ul vrea în acest nou pachet să discutăm despre criptomonede și impozitare. Vreau să discutăm despre impozitarea sumelor transferate în afara țării de către multinaționale și să le impozităm. Îmi paranteză fie spus, mi-aș dori ca domnii care conduc și au preluat recent ANAF-ul, să se aplece în perioada următoare spre aceste companii care transferă sume importante din România și să vedem cum fac acest lucru. Mi-aș dori în pachetul viitor să existe o recalibrare drastică a ceea ce înseamnă indemnizații în Consiliile de Administrație, numărul membrilor Consiliilor de Administrație. Mi-aș dori să vorbim despre impozitarea la multinaționale altfel”, spune Sorin Grindeanu

El precizează că este necesar ca aceste măsuri să existe în pachetul doi cu măsuri fiscale

„PSD-ul va veni cu propuneri. Noi am venit și acum cu propuneri, una singură a fost aprobată, aceea prin care s-a redus subvenția partidelor cu 40%. A fost amendamentul PSD. Doar acest lucru a fost aprobat. Suntem cel mai mare partid din coaliție. Eu folosesc acest prilej pentru a spune următorul lucru. Cred că e bine să se țină cont mai mult de propunerile PSD, dacă ne vor partenerii. Vă repet, eu nu cred că se reface deficitul punând CASS la veteranii de război. Eu nu cred că se reface deficitul punând CASS la deținuții politici, la foștii deținuți politici. Astea sunt lucruri care depășesc o anumită limită. De aceea fac această, sau am această abordare, constructivă. Vom veni cu aceste propuneri, îmi doresc să fie mai bine luat în seamă. De altfel, în zilele următoare o să ne consultăm în partid legat de modul în care vom gestiona și vom aborda perioada următoare, politic”, încheie Grindeanu.

Articolul Să se țină cont mai mult de propunerile PSD, dacă ne vor parteneri, solicită Grindeanu apare prima dată în Mediafax.

Când se domolește valul de căldură în Capitală. Bucureștenii vor avea temperaturi de 30-32 de grade

Mediafax

Marți, valul de căldură va fi persistent și intens, iar canicula, disconfortul termic deosebit de accentuat și noaptea tropicală se vor menține. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 40 de grade, iar cea minimă va fi de 21…22 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea când probabilitatea pentru intensificări de scurtă de durată ale vântului, averse și descărcări electrice va fi ridicată.

Cod roșu de căldură marți

Avertizare meteorologică cod roșu valabilă pentru municipiul București este valabilă de marți, ora 10, până miercuri, ora 10, și vizează val de căldură persistent și intens, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat, noapte tropicală.

Miercuri, valorile termice vor scădea, însă vremea va fi călduroasă. Temperatura maximă va fi de 30…32 de grade, iar cea minimă de 14…16 grade. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

De miercuri, ora 10 până joi, ora 10, municipiul București nu se va afla sub incidența unui mesaj de atenționare/ avertizare meteorologică pentru fenomene meteorologice periculoase.

Articolul Când se domolește valul de căldură în Capitală. Bucureștenii vor avea temperaturi de 30-32 de grade apare prima dată în Mediafax.