Trump și Netanyahu: Întâlnire și discuții în contextul negocierilor pentru un armistițiu în Gaza

Mediafax

Marți seară, cei doi au purtat discuții de peste o oră în Biroul Oval, desfășurate fără accesul presei. Cei doi lideri discutaseră și luni seara, în cadrul unei cine oficiale.

În cursul zilei, Netanyahu s-a întâlnit și cu vicepreședintele JD Vance, a vizitat Capitoliul și urmează să revină miercuri pentru discuții cu liderii Senatului american. După o întâlnire cu președintele Camerei Reprezentanților, republicanul Mike Johnson, Netanyahu a declarat că Israelul nu și-a încheiat campania militară în Gaza, dar negocierile pentru un armistițiu sunt în desfășurare.

La scurt timp după declarațiile premierului israelian, trimisul special al președintelui Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a afirmat că numărul obstacolelor majore în calea unui acord a scăzut de la patru la unul. „Sperăm ca până la sfârșitul săptămânii să obținem un acord pentru un armistițiu de 60 de zile. Zece ostatici în viață vor fi eliberați, alături de rămășițele a nouă decedați”, a declarat Witkoff.

Războiul din Gaza a izbucnit în octombrie 2023, când Hamas a lansat un atac asupra sudului Israelului, soldat cu aproximativ 1.200 de morți și 251 de ostatici, potrivit datelor israeliene. În urma ofensivei israeliene, peste 57.000 de palestinieni au fost uciși, conform statisticilor oferite de Ministerul Sănătății din Gaza.

Netanyahu l-a lăudat pe Trump pentru sprijinul acordat Israelului și a susținut că nu a mai existat o asemenea colaborare între cele două state.

Articolul Trump și Netanyahu: Întâlnire și discuții în contextul negocierilor pentru un armistițiu în Gaza apare prima dată în Mediafax.

Locația stocurilor iraniene de uraniu rămâne necunoscută, explică un șef al spionajului francez

Mediafax

Într-o intervenție televizată, Nicolas Lerner, directorul DGSE, a afirmat că etapele principale ale programului nuclear iranian, inclusiv producerea uraniului îmbogățit, conversia acestuia, fabricarea componentelor nucleare și mijloacele de livrare au fost afectate de atacurile aeriene americane și israeliene. Potrivit evaluărilor serviciului francez, aceste acțiuni au dus la întârzieri de mai multe luni în dezvoltarea programului.

Lerner a precizat că o mică parte din stocul iranian de uraniu îmbogățit a fost distrus, însă restul se află, cel mai probabil, în continuare în posesia autorităților iraniene. Acesta a mai susținut că în lipsa unei reluări a inspecțiilor de către Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), locația exactă a acestor stocuri nu poate fi confirmată.

Șeful DGSE a subliniat că Iranul poate continua un program nuclear la o scară mai mică, declarând că „De aceea, Franța este atât de atașată de găsirea unei soluții diplomatice la această criză nucleară”.

Articolul Locația stocurilor iraniene de uraniu rămâne necunoscută, explică un șef al spionajului francez apare prima dată în Mediafax.

Federația Rusă adaugă Universitatea Yale pe lista organizațiilor „indezirabile”

Mediafax

Procuratura Generală de la Moscova, printr-un comunicat, a acuzat Universitatea Yale că desfășoară activități care „au ca scop subminarea integrității teritoriale a Rusiei, sprijinirea unei blocade internaționale a țării, destabilizarea bazelor sale economice și contribuția la deteriorarea situației socio-economice și politice”.

Potrivit comunicatului, universitatea ar fi oferit burse pentru formare unor lideri de opoziție, printre care și membrii ai Fundației Anticorupție a opozantului decedat, Alexei Navalnîi, care ar fi utilizat cunoștințele acumulate pentru a intensifica acțiunile protestare din Rusia.

Ce acuzații i se aduc universității

De asemenea, Yale este acuzată că ar fi oferit sprijin în formularea unor argumente juridice privind utilizarea activelor rusești înghețate în Occident în sprijinul Ucrainei.

Includerea unei instituții pe lista respectivă duce la interzicerea oricărei activități a instituției în Federația Rusă, iar colaborarea cu astfel de organizații poate atrage pedepse de până la șase ani de închisoare.

Legea privind organizațiile „indezirabile” este în vigoare din 2015 și a fost aplicată în cazul mai multor instituții internaționale, organizații neguvernamentale și instituții academice.

Articolul Federația Rusă adaugă Universitatea Yale pe lista organizațiilor „indezirabile” apare prima dată în Mediafax.

Puii ursoaicei împușcate pe Transfăgărășan nu au fost încă găsiți. Sanctuarul Zărnești: „Este extrem de important să fie găsiți cât mai curând”

Mediafax

Într-o postare pe pagina de Facebook, reprezentanții sanctuarului AMP Libearty au dezmințit faptul că cei trei pui au fost preluați de aceștia.

„Cei trei ursuleți rămași orfani după ce mama le-a fost impușcată pe Transfăgărășan NU au fost găsiți și NU se află în grija sanctuarului AMP Libearty. Este extrem de important să fie găsiți cât mai curând, pentru că starea lor de sănătate este cu siguranță grav afectată după atâtea zile fără mama lor, fără hrană și fără protecție. Timp de două zile, mai mulți voluntari dedicați din două județe au fost la fața locului, încercând să îi localizeze”, este mesajul transmis de sanctuarul AMP Libearty.

Reprezentanții sanctuarului au mai spus că autoritățile se află în zonă și fac demersuri pentru găsirea celor trei pui, și au declarat că ei sunt pregătiți „să îi preia și să îi îngrijească pe viață dacă puii mai trăiesc și vor fi găsiți la timp”.

Săptămâna trecută, un motociclist italian a fost ucis de mama celor trei pui de urs, pe Transfăgărășan. Câteva ore mai târziu, ursoaica a fost împușcată mortal de către autorități.

Articolul Puii ursoaicei împușcate pe Transfăgărășan nu au fost încă găsiți. Sanctuarul Zărnești: „Este extrem de important să fie găsiți cât mai curând” apare prima dată în Mediafax.

Fostul premier britanic, Rishi Sunak revine la Goldman Sachs pe o poziție de consilier

Mediafax

Anunțul a fost făcut marți de Goldman Sachs, iar potrivit acestuia, Rishi Sunak, fostul premier al Regatului Unit se alătură instituției în calitate de consilier senior. Înainte de a intra în politică, Sunak a lucrat ca analist la Goldman Sachs la începutul anilor 2000 și ulterior la diferite fonduri de investiții.

Averea sa personală, acumulată datorită carierei în sectorul financiar, cât și prin familia soției sale, fiica cofondatorului companiei IT Infosy, a fost un subiect ce a atras critici.

David Solomon, CEO-ul Goldman Sachs, a declarat că Sunak va colabora cu liderii din cadrul instituției pentru a oferi consultanță clienților la nivel global, folosindu-se de experiența sa unică în domeniul economic și geopolitic.

Alți foști lideri britanici au intrat în sectorul financiar

Numirea lui Rishi Sunak marchează o continuare a trendului prin care foști lideri politici britanici se alătură sectorului financiar. Printre aceștia se numără și foștii miniștri de finanțe George Osborne și Sajid Javid, care au preluat funcții în cadrul unor companii de investiții și consultanță.

După demisia din fruntea Partidului Conservator în urma celui mai slab rezultat electoral al formațiunii în peste un secol, Sunak s-a retras din prim-plan, ocupând în acest an poziții academice la universitățile Oxford și Stanford.

Articolul Fostul premier britanic, Rishi Sunak revine la Goldman Sachs pe o poziție de consilier apare prima dată în Mediafax.

Fiul lui Carlo Ancelotti a semnat cu Botafogo. Va fi antrenor al clubului brazilian până în 2026

Mediafax

Davide Ancelotti, în vârstă de 35 de ani, a primit un contract până în 2026 pentru a ocupa primul său post de antrenor cu normă întreagă, după ce proprietarul Botafogo, John Textor, l-a concediat pe Renato Paiva în urma eliminării echipei în optimi la Cupa Mondială a Cluburilor.

Italianul a lucrat mai mult de un deceniu alături de tatăl său în diferite roluri la Bayern Munchen, Napoli, Everton și Real Madrid. De asemenea, el face parte din staff-ul lui Ancelotti în Brazilia.

Botafogo este campioana în exercițiu a Braziliei și a Copa Libertadores. Textor a declarat recent că dorește ca echipa sa să adopte un stil de joc mai ofensiv.

Tânărul Ancelotti este așteptat să debuteze sâmbătă împotriva lui Vasco da Gama într-un meci din campionatul brazilian.

Articolul Fiul lui Carlo Ancelotti a semnat cu Botafogo. Va fi antrenor al clubului brazilian până în 2026 apare prima dată în Mediafax.

„Ne spune o mulțime de prostii”. Trump lansează noi critici la adresa lui Putin și ia în calcul noi sancțiuni împotriva Rusiei

Mediafax

Președintele american Donald Trump l-a criticat marți pe președintele rus Vladimir Putin, după ce a anunțat că Washingtonul va trimite Kievului mai multe arme pentru a se apăra în contextul războiului, scrie Deutsche Welle.

Trump l-a acuzat pe Putin de lipsă de sinceritate în relațiile sale cu Washingtonul și a punctat faptul că ia în considerare sancțiuni suplimentare împotriva Moscovei, notează Reuters.

„Putin ne spune o mulțime de prostii, dacă vreți să știți adevărul”, a spus Trump marți la Casa Albă. „El este foarte amabil tot timpul, dar se dovedește a fi lipsit de sens”, a mai spus președintele american.

Luni, Trump a anunțat că vor fi trimise mai multe arme Kievului deoarece ucrainenii „trebuie să fie capabili să se apere” în fața Rusiei. De asemenea, informații publicate de Axios arată că Trump a promis livrarea a 10 interceptoare Patriot, după o discuție avută cu Volodimir Zelenski pe fondul deciziei Pentagonului de a suspenda livrările de armament către Kiev.

„Ei [ucrainenii – n.r.] sunt loviți foarte dur acum”, a adăugat el. „Va trebui să trimitem mai multe arme, arme defensive, în primul rând”, a spus Trump, potrivit ABC News.

De asemenea, întrebat despre interesul său față de un proiect de lege propus de Senat pentru sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei, Trump a spus că îl va analiza „foarte atent”.

În ultimele săptămâni, Moscova a intensificat atacurile asupra Ucrainei cu drone și rachete în întreaga țară.

Trump pare să fi devenit din ce în ce mai frustrat de acțiunile președintelui rus Vladimir Putin. Săptămâna trecută a declarat că nu a existat „niciun progres” pentru a pune capăt invaziei continue a Moscovei.

Articolul „Ne spune o mulțime de prostii”. Trump lansează noi critici la adresa lui Putin și ia în calcul noi sancțiuni împotriva Rusiei apare prima dată în Mediafax.

Inundațiile din Texas: Bilanțul a crescut la cel puțin 107 morți, alte persoane sunt încă dispărute

Mediafax

Echipele de căutare și salvare străbat malurile pline de noroi ale râurilor, în timp ce alte ploi și furtuni amenință regiunea. Camp Mystic, o tabără de vară creștină pentru fete, a confirmat că cel puțin 27 de tinere și membri ai personalului se numără printre morți. Cinci excursioniști și un adult sunt încă dați dispăruți.

Casa Albă a respins sugestiile potrivit cărora reducerile bugetare de la Serviciul meteorologic național (NWS) ar fi putut încetini reacția la dezastru.

Cel puțin 87 dintre victime – 56 de adulți și 31 de copii – au murit în comitatul Kerr, unde râul Guadalupe a fost umflat de ploi torențiale înainte de dimineața zilei de vineri, de sărbătoarea legală de 4 iulie. Aproximativ 19 adulți și șapte copii nu au fost încă identificați, a declarat biroul șerifului din comitat.

Articolul Inundațiile din Texas: Bilanțul a crescut la cel puțin 107 morți, alte persoane sunt încă dispărute apare prima dată în Mediafax.

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax

Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei doi oficiali au discutat despre invazia ilegală a Rusiei în Ucraina, despre consecințele ei asupra infrastructurii și populației civile, precum și despre efectele regionale și globale.

Premierul Ilie Bolojan a reafirmat sprijinul României pentru Ucraina și angajamentul de a-l continua, inclusiv în susținerea parcursului european și euroatlantic al acesteia. De asemenea, a salutat eforturile autorităților de la Kiev pentru a obține o pace justă și durabilă.

Prim-ministrul a subliniat, totodată, importanța protejării drepturilor minorității române din Ucraina și necesitatea unui dialog deschis și eficient pe această temă. El a transmis aprecierea sa pentru sacrificiile făcute de militarii ucrainieni de pe front și, în general, pentru eforturile administrației ucrainene.

Articolul Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal apare prima dată în Mediafax.

Horoscop 9 iulie 2025. Se anunță oportunități financiare pentru mai multe zodii

Mediafax

Horoscop 9 iulie – Rac

Racii se pot concentra astăzi pe activități creative și economice care aduc relaxare și echilibru. Interacțiunile sociale și familiale sunt extrem de benefice, iar sprijinul primit creează oportunități viitoare.

Horoscop 9 iulie – Leu

Leii se află în prim-planul creativității și gândirii strategice. Aveți claritate în decizii, longevitate în onoruri și posibile câștiguri financiare datorate unor decizii inspirate. Cei din domenii artistice sau de întrunire socială primesc recunoaștere.

Horoscop 9 iulie – Fecioară

Astăzi, Fecioarele se bucură de meserie și recunoaștere la locul de muncă, împreună cu posibilitatea de a-și valorifica ideile inteligente. Susținerea colegilor și șefilor amplifică impactul, iar sănătatea și viața personală rămân echilibrate.

Horoscop 9 iulie – Balanță

Balanțele vor simți o relaxare mentală și emoțională astăzi, cu sentimentul de prosperitate facilitând gestionarea finanțelor. Atenția acordată sănătății devine importantă și poate fi susținută de activități sociale, care aduc satisfacție și echilibru.

Horoscop 9 iulie – Scorpion

Pentru Scorpioni, ziua promite oportunități financiare și de afaceri substanțiale. Deși pot apărea obstacole, energia de azi ajută să le depășiți. Relațiile apropiate pot genera momente emoționale puternice, iar starea de energie ar trebui monitorizată.

Horoscop 9 iulie – Săgetător

Săgetătorii se află în centrul influenței astrale — și pot obține succes financiar, recunoaștere în carieră și oportunități de regenerare personală. Contactele valoroase și noile alianțe au potențial de a aduce beneficii pe termen lung.

Horoscop 9 iulie – Capricorn

Astăzi aduce stabilitate și ascendență în carieră pentru Capricorni. Puternica influență a zilei susține progres profesional, iar sănătatea rămâne robustă. Energiile sunt indicate spre auto-îmbunătățire și consolidarea planurilor personale.

Horoscop 9 iulie – Vărsător

Vărsătorii au parte de o zi prosperă: câștiguri în afaceri sau muncă, proiecte de succes și posibilitatea de a-și consolida statutul social. Sprijinul din familie și reţelele personale completează o zi armonioasă și plină de realizări.

Horoscop 9 iulie – Pești

Peștii vor avea parte de un echilibru între viața interioară și planurile materiale. Progresul în proiecte creative este susținut astral, iar relațiile personale trec printr-o fază de reconectare. Ziua aduce beneficii financiare moderate și inspirație spirituală.

Horoscop 9 iulie – Berbec

Ziua de 9 iulie va fi una productivă pentru cei născuți în Berbec. Vă puteți aştepta la realizări în carieră, inițiative profitabile în afaceri și o creștere semnificativă a veniturilor. Un proiect menit să genereze profit își va arăta roadele, iar veți primi recunoaștere și apreciere publică. Familia vă susține, iar planurile de călătorie pe termen lung se anunță posibile și benefice .

Horoscop 9 iulie – Taur

Pentru Tauri, astăzi se pot ivi ocazii profitabile prin investiții sau inițiative comune. În plan profesional, sprijinul colegilor și al superiorilor va spori energia și eficiența în munca de zi cu zi. Relațiile personale sunt calme și armonioase, iar starea de sănătate este stabilă.

Horoscop 9 iulie – Gemeni

Gemenii beneficiază de o zi excelentă pe multiple planuri: afaceri, investiții și dezvoltare partenerială—cu un potențial financiar evident. Cariera primește un impuls prin colaborări bune. Viața personală este plină de liniște și momente frumoase alături de familie, iar starea de sănătate este solidă.

Articolul Horoscop 9 iulie 2025. Se anunță oportunități financiare pentru mai multe zodii apare prima dată în Mediafax.