Comisia Europeană lansează consultări pentru a stabili normele gestionării riscurilor de către banci

Mediafax

”Comisia Europeană a lansat consultări pentru a stabili cea mai bună abordare pentru aplicarea cadrului Uniunii Europene privind gestionarea de către bănci a cerinţelor aplicării politicilor prudenţiale. Carta pentru Revizuirea Fundamentală a Practicilor Comerciale (FRTB), introdusă prin Mecanismul Basel III, are rolul de aplicare a unor tehnici mai sofisticate de gestionare a riscurilor, permiţând alinierea volumului capitalului la riscurile existente pe pieţe”, anunţă Comisia Europeană, citată de Gândul.

Anul trecut, Comisia Europeană a amânat cu un an, până pe 1 ianuarie 2026, data aplicării normelor FRTB, în contextul sincronizării cu alte jurisdicţii globale majore. Cu excepţia sistemului bancar, Uniunea Europeană a aplicat standardele Basel III începând de la 1 ianuarie 2025.

”Cu toate acestea, recentele evoluţii internaţionale indică posibile întârzieri în alte jurisdicţii, ceea ce generează preocupări privind egalitatea standardelor şi impactul asupra băncilor din Uniunea Europeană. (…) Comisia Europeană menţine vigilenţa, pentru a putea evita penalizarea băncilor din Uniunea Europeană active pe plan internaţional, precum şi pentru a menţine competitivitatea acestora în raport cu bănci din state terţe”, subliniază Comisia Europeană.

Printre opţiunile analizate de experţii Comisiei Europene se numără aplicarea noilor normele de prudenţă bancară de la 1 ianuarie 2026, amânarea cu un an a implementării sau introducerea unor amendamente punctuale pentru următorii trei ani.

Băncile din Uniunea Europeană trebuie să adopte măsuri suplimentare pentru a se proteja de riscurile asociate calamităţilor naturale şi schimbărilor climatice, a declarat recent Frank Elderson, membru al Comitetului Executiv al Băncii Centrale Europene (BCE), evidenţiind importanţa acţiunilor pentru protejarea sistemului financiar.

”Ne confruntăm cu un volum tot mai mare de factori climatici şi asociaţi mediului natural de care trebuie să ţinem cont pentru a ne respecta mandatul. Acesta este un principiu fundamental al activităţilor noastre în cadrul Băncii Centrale Europene”, a declarat Frank Elderson.

Articolul Comisia Europeană lansează consultări pentru a stabili normele gestionării riscurilor de către banci apare prima dată în Mediafax.

UE privește cu îngrijorare situația din Turcia. Comisia Europeană recomandă Ankarei să „respecte valorile democratice”

Mediafax

Liderul opoziției, Ekrem Imamoglu, a fost arestat duminică sub acuzații de corupție și demis din funcția sa de primar al Istanbulului. Protestele zguduie Turcia de aproape o săptămână, de când poliția l-a reținut prima dată pe Imamoglu, iar autoritățile au închis peste o mie de manifestanți și au reținut jurnaliști.

Arestarea primarului Imamoglu și a protestatarilor dă naștere la întrebări cu privire la respectarea de către Turcia a tradițiilor sale democratice de lungă durată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Guillaume Mercier, potrivit Politico.

„În calitate de membru al Consiliului Europei și de candidat la UE, Turcia trebuie să respecte valorile democratice. Drepturile oficialilor aleși, precum și dreptul de manifestare pașnică trebuie să fie pe deplin respectate”, a adăugat el.

Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt a declarat că, în acest stadiu, „nu va specula cu privire la posibilele anulări” ale dialogurilor la nivel înalt dintre UE și Turcia programate pentru luna aprilie.

Imamoglu, extrem de popular în Istanbul și văzut drept cel mai bun candidat care să-l învingă pe Recep Erdogan, a fost luni nominalizat oficial drept candidat la președinție de către opoziție în ciuda faptului că a fost reținut duminică.

Articolul UE privește cu îngrijorare situația din Turcia. Comisia Europeană recomandă Ankarei să „respecte valorile democratice” apare prima dată în Mediafax.

Inițiativă pusă în dezbatere publică la Cluj-Napoca: Fumatul să fie complet interzis în stațiile de transport public

Mediafax

Anunțul a fost făcut luni de primarul Emil Boc, care a prezentat noul proiect de hotărâre privind extinderea restricțiilor pentru fumatul în spațiile publice, potrivit stiridecluj.ro

Primarul Clujului, Emil Boc, a prezentat noile reglementări ale orașului privind zonele interzise fumatului, un demers care a intrat de luni în dezbatere publică: fumatul să fie complet interzis în toate stațiile de transport public. „Este un pas firesc spre un oraș mai sănătos și mai civilizat. Ne protejăm sănătatea cetățenilor, în special a copiilor, vârstnicilor și a celor care folosesc transportul în comun zilnic”, a afirmat primarul Emil Boc, preluat de sursa citată.

Țigările electronice și dispozitivele alternative de fumat (precum cele cu tutun încălzit) vor respecta aceleași restricții, fiind tratate la fel ca produsele din tutun.

Fumatul în zone speciale, obligatoriu și la marile festivaluri

Proiectul de hotărâre include și marile evenimente organizate în oraș, precum Untold și Electric Castle, unde, începând cu anul viitor, vor fi amenajate zone special dedicate fumătorilor. Pentru a oferi organizatorilor suficient timp să se adapteze noilor măsuri, organizatorii festivalurilor nu le vor implementa obligatoriu din acest an: „Am ținut cont de necesitatea unei perioade de tranziție și predictibilitate”, a precizat primarul, care a explicat că noile reguli nu vor mai fi opționale de anul viitor, ci obligatorii.

Edilul Clujului susține că acest proiect va scădea expunerea la fumatul pasiv și va îmbunătăți calitatea vieții în spațiile publice, promovând comportamentele responsabile: „Este o măsură în concordanță cu orașele europene moderne. Ne dorim ca spațiile publice să fie pentru toți curate, civilizate și sigure”.

Sancțiuni între 100 și 500 de lei

Pentru 30 de zile, proiectul de hotărâre este în dezbatere publică, urmând ca în luna mai să fie supus votului Consiliului Local Cluj-Napoca. Dacă va fi aprobat, noul regulament va intra în vigoare la 90 de zile de la publicare, oferind timp suficient pentru adaptare atât autorităților, cât și cetățenilor. Conform proiectului, încălcarea noilor reguli va fi sancționată de polițiștii locali cu amenzi cuprinse între 100 și 500 de lei.

Articolul Inițiativă pusă în dezbatere publică la Cluj-Napoca: Fumatul să fie complet interzis în stațiile de transport public apare prima dată în Mediafax.

Preşedinţii Rusiei şi Emiratelor Arabe Unite au discutat despre armistițiul Rusiei cu Ucraina

Mediafax

Vladimir Putin a vorbit luni cu omologul său din Emiratele Arabe Unite (EAU), Mohamed bin Zayed Al Nahyan.

Preşedintele rus i-a mulţumit şeicului Khalifa pentru medierea în ceea ce priveşte schimburile de prizonieri cu Ucraina, potrivit Sky News. Aproximativ 3.000 de prizonieri de război au fost schimbaţi de Ucraina şi Rusia prin medierea celor din EAU.

Cei doi lideri au analizat şi stadiul discuţiilor de pace între Rusia şi SUA privind Ucraina.

„Mohammed Al Nahyan şi-a exprimat sprijinul pentru eforturile întreprinse de Rusia şi Statele Unite şi a salutat consultările grupurilor de experţi din cele două ţări care au loc astăzi la Riad”, scrie într-un document al Kremlinului.

Articolul Preşedinţii Rusiei şi Emiratelor Arabe Unite au discutat despre armistițiul Rusiei cu Ucraina apare prima dată în Mediafax.

Avertisment: Ar putea exista 2.000 de noi infecții cu HIV pe zi la nivel global, fără finanțarea SUA

Mediafax

Președintele Donald Trump a suspendat aproape toate ajutoarele externe ale SUA la preluarea mandatului, pe 20 ianuarie. Câteva zile mai târziu, Departamentul de Stat a precizat că activitățile esențiale de combatere a HIV din cadrul Planului de Urgență al Președintelui pentru combaterea SIDA (PEPFAR) vor continua.

Cu toate acestea, întreruperea finanțării pentru sănătate și impactul asupra serviciilor conexe au avut consecințe devastatoare pentru persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA, a afirmat directorul executiv al UNAIDS, Winnie Byanyima, într-o conferință de presă la Geneva.

„Această retragere bruscă a finanțării din partea SUA a dus la închiderea multor clinici, la concedierea a mii de lucrători din domeniul sănătății.Toate acestea înseamnă că ne așteptăm să vedem o creștere a numărului de noi infecții. UNAIDS estimează că am putea ajunge la 2.000 de noi cazuri pe zi”, a declarat Byanyima.

Ea a menționat că aceste cifre se bazează pe modelări realizate de ONU, dar nu a oferit detalii suplimentare privind metodologia folosită.

Delegația SUA la Geneva nu a răspuns imediat solicitărilor de comentarii venite din partea Reuters.

Byanyima a avertizat că, în cazul în care finanțarea din partea Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) nu va fi reluată la sfârșitul pauzei de 90 de zile, în aprilie, și nici nu va fi înlocuită de alt guvern donator, „în următorii patru ani, se estimează că vor exista încă 6,3 milioane de decese cauzate de SIDA”.

Potrivit celor mai recente date, în 2023, au fost înregistrate la nivel mondial 600.000 de decese legate de SIDA, a adăugat ea. „Deci vorbim despre o creștere de zece ori”, a spus Byanyima.

Administrația Trump a justificat înghețarea finanțării prin dorința de a alinia cheltuielile externe la politica „America First”. Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a respins îngrijorările privind sistarea completă a ajutorului extern, afirmând că au fost acordate derogări pentru serviciile vitale.

Echipa președintelui Trump a susținut că a economisit zeci de miliarde de dolari din banii contribuabililor americani prin anularea rapidă a contractelor, concedierea personalului și reducerea fraudelor și risipei guvernamentale – deși a oferit puține dovezi în sprijinul acestor afirmații.

UNAIDS, care coordonează eforturile globale de prevenire și tratare a HIV/SIDA, a primit anul trecut din partea SUA o finanțare de bază de 50 de milioane de dolari, reprezentând 35% din bugetul agenției ONU.

Articolul Avertisment: Ar putea exista 2.000 de noi infecții cu HIV pe zi la nivel global, fără finanțarea SUA apare prima dată în Mediafax.

Atac în regiunea ucraineană Sumî. O şcoală a fost lovită de rachete

Mediafax

28 de persoane din regiunea Sumî aflată în nordul Ucrainei au fost rănite în timpul unui atac rusesc cu rachete, au declarat autorităţile ucrainene, potrivit Sky News.

Şeful regional Volodymyr Artiukh a declarat că au fost lovite clădiri rezidenţiale şi o şcoală, adăugând că elevii erau evacuaţi.

Totuşi, printre victime sunt şi copii. Primarul Artem Kobzar a spus că patru copii au fost răniţi, dar nu a precizat dacă victimele se aflau în şcoală în momentul atacului.

Articolul Atac în regiunea ucraineană Sumî. O şcoală a fost lovită de rachete apare prima dată în Mediafax.

Avertisment sumbru: Rusia ar pregăti o lovitură, iar Germania este vulnerabilă în fața acesteia

Mediafax

Profesorul de istorie militară Sönke Neitzel de la Universitatea din Potsdam avertizează, în cadrul unui interviu pentru publicația BILD, asupra unui posibil atac rusesc asupra Lituaniei în această toamnă. El subliniază că Germania nu este pregătită pentru un astfel de scenariu militar și avertizează că SUA ar putea să nu mai fie un aliat de încredere în cazul unui conflict.

Germania, nepregătită pentru un posibil atac rusesc

Sönke Neitzel atrage atenția asupra situației tensionate din Europa și asupra manevrelor militare desfășurate de Rusia în Belarus. Potrivit expertului, există temeri serioase că Moscova ar putea lansa un atac asupra statelor baltice, iar reacția NATO și a Statelor Unite ar putea fi nesigură.

„Asistăm la o situație de securitate globală care a fost pusă în mișcare de Putin și Trump. Vedem marea teamă a statelor baltice că rușii vor trece granița. Iar descurajarea NATO s-ar putea dovedi insuficientă”, afirmă Neitzel.

Bundeswehr-ul, în criză de echipamente și personal

Un alt aspect alarmant semnalat de Neitzel este starea deplorabilă a Bundeswehr-ului. Profesorul consideră că Germania nu este pregătită pentru un conflict militar major, deoarece armata sa nu dispune de suficiente resurse. Problemele identificate includ lipsa muniției, dotarea insuficientă cu drone moderne și infrastructura deficitară.

„În primul rând, avem nevoie de mai mulți bani pentru un Bundeswehr pregătit de război. Dar banii singuri nu sunt suficienți. Reforma armatei germane nu a fost niciodată o prioritate de guvern, iar acum suntem vulnerabili”, explică Neitzel.

NATO și viitorul securității europene

Profesorul de istorie militară susține că viitorul securității europene depinde de deciziile NATO și de rolul pe care îl vor juca liderii politici, inclusiv Donald Trump și Friedrich Merz. În cazul unei escaladări, Germania și restul Europei trebuie să fie pregătite să se apere fără sprijinul american.

„Dacă americanii se retrag, trebuie să ne bazăm pe forțele noastre. Însă, în prezent, nu avem capacitatea necesară pentru a ne proteja singuri”, avertizează Neitzel.

Suntem pregătiți pentru ce urmează?

Într-un context geopolitic extrem de fragil, declarațiile lui Sönke Neitzel ridică întrebări serioase despre viitorul securității în Europa. Dacă Germania și NATO nu acționează rapid, fraza „ultima vară de pace” s-ar putea transforma în realitate.

Articolul Avertisment sumbru: Rusia ar pregăti o lovitură, iar Germania este vulnerabilă în fața acesteia apare prima dată în Mediafax.

CFR anunță că vor fi întârzieri în circulația trenurilor timp de două luni din cauza unor lucrări în județul Prahova

Mediafax

Compania Națională de Căi Ferate CFR S A informează că, în perioada 26 martie – 30 mai 2025, se vor desfășura lucrări de întreținere a infrastructurii feroviare pe firul II de circulație, între stațiile Valea Călugărească și Cricov, pe Magistrala 500.

Ca urmare, „în intervalul 26 martie, ora 08:00 – 30 mai, ora 16:00, firul II de circulație va fi închis permanent pe sectorul km 73+000 – km 75+100, iar linia de contact va fi scoasă de sub tensiune”.

Lucrările vor fi executate în regie proprie, cu personalul de specialitate al Sucursalei Regionale de Căi Ferate Galați, și constau în înlocuirea succesivă a elementelor componente ale suprastructurii căii ferate.

Pe durata restricțiilor, trenurile de călători vor circula alternativ, pe un singur fir, în ambele sensuri, fapt care va conduce la întârzieri în circulația trenurilor, a precizat CFR.

Articolul CFR anunță că vor fi întârzieri în circulația trenurilor timp de două luni din cauza unor lucrări în județul Prahova apare prima dată în Mediafax.

Andrew Tate vizat de poliția rutieră după ce s-a filmat în bolidul său în timp ce efectua o depășire neregulamentară

Mediafax

Frații Andrew și Tristan Tate au revenit, fiind obligați să se prezinte la Poliție, în cazurile de trafic de persoane şi constituirea unui grup organizat pentru a exploata sexual femei.

În zilele de când a revenit Andrew Tate au atras din nou atenția după ce s-a filmat cu bolidul său prin Capitală. Escapada s-a terminat prost, mașina condusă de Andrew Tate rămânând blocată într-o intersecție. În plus acum influencerul este și în antenția poliției rutiere.

„În urma apariției în spațiul public a unei filmări, în care este surprins conducătorul unui autovehicul, care ar încălca mai multe reguli de circulație, în timp ce se deplasează pe drumurile publice, facem următoarea precizare:

Polițiștii Brigăzii Rutiere au inițiat procedura de identificare a conducătorului autovehiculului și fac verificări, în vederea stabilirii situației de fapt și luării măsurilor ce se impun.

Până la acest moment au fost înregistrate două petiții la Brigada Rutieră”, a trasmis Poliția Rutieră într-un comunicat.

Articolul Andrew Tate vizat de poliția rutieră după ce s-a filmat în bolidul său în timp ce efectua o depășire neregulamentară apare prima dată în Mediafax.

Polițiștii rutieri fac verificări, după ce au primit două petiții cu privire la Andrew Tate

Mediafax

Brigada Rutieră a Capitalei a anunțat că. în urma apariției în spațiul public a unei filmări, în care este surprins conducătorul unui autovehicul, care ar încălca mai multe reguli de circulație, în timp ce se deplasează pe drumurile publice, a fost inițiată procedura de identificare a șoferului.

De asemenea, se fac verificări în vederea stabilirii situației de fapt și luării măsurilor ce se impun.

Până la acest moment au fost înregistrate două petiții la Brigada Rutieră.

Surse locale susțin că verificările îl vizează pe Andrew Tate.

Articolul Polițiștii rutieri fac verificări, după ce au primit două petiții cu privire la Andrew Tate apare prima dată în Mediafax.