Europa nu mai este o prioritate pentru fondul de investiții al guvernului din Singapore

Mediafax

Fondul suveran al guvernului din Singapore și-a regândit strategia de investiții în Europa, invocând incertitudinile comerciale și încetinirea creșterii economice europene, la doar un an de la deschiderea biroului din Paris.

Înființată în 1974, Temasek Holdings este o companie de investiții deținută în totalitate de guvernul singaporez, prin Ministerul de Finanțe, care administrează un portofoliu vast de active în întreaga lume.

Recent, compania a devenit mai precaută față de firmele europene, la numai un an după ce anunțase investiții de 19 miliarde de dolari în regiune, prin biroul său din capitala Franței.

„Există un sentiment de incertitudine comercială accentuată”

Decizia vine pe fondul tensiunilor comerciale globale și al temerilor privind impactul tarifelor impuse de SUA asupra Europei, impact care ar putea afecta serios creșterea economică: „Există un sentiment de incertitudine comercială accentuată, care ar putea influența traiectoria de creștere a Europei”, a explicat Lim Ming Pey, unul dintre coordonatorii strategiei corporative în cadrul fondului, citat de Financial Times.

Deși Europa a fost istoric o regiune-cheie în portofoliul Temasek, ponderea sa a scăzut, în timp ce expunerea fondului la piețe precum China, India și SUA este în creștere.

Printre investițiile europene actuale ale statului Singapore, prin fondul Temasek, se numără participații semnificative în banca britanică Standard Chartered, specializată în piețele emergente, în compania olandeză de tehnologie financiară Adyen, folosită de marii comercianți precum Facebook, Uber, Microsoft, LinkedIn, și în gigantul farmaceutic german Bayer, inventatorul aspirinei.

Valoare record a portofoliului

Fondul a raportat o creștere de peste 11% a valorii nete a portofoliului, ajungând la aproape 339 miliarde dolari.

Jumătate din portofoliu este format din active nelistate, după ce compania a reevaluat în creștere aceste investiții cu 35 miliarde dolari singaporezi: „Când vedem că alți investitori caută lichiditate și activele sunt valoroase, intervenim proactiv” a explicat directorul de investiții Rohit Sipahimalani.

Focus pe Orientul Mijlociu

Pe măsură ce devine mai rezervat față de Europa, fondul guvernului din Singapore încurajează companiile din portofoliu, printre care Singapore Airlines, banca DBS sau SP Group, să caute oportunități în Orientul Mijlociu, considerând că regiunea Golfului are un potențial ridicat, deși este deja bogată în capital datorită fondurilor suverane locale.

Anul trecut, o delegație de afaceri formată din reprezentanți ai companiilor din portofoliul Temasek a vizitat Orientul Mijlociu, iar două subsidiare singaporeze au deschis deja birouri în Abu Dhabi.

Articolul Europa nu mai este o prioritate pentru fondul de investiții al guvernului din Singapore apare prima dată în Mediafax.

Donald Trump ar putea vizita Marea Britanie „în următoarele săptămâni”

Mediafax

Există planuri în curs de elaborare pentru o potențială vizită a lui Donald Trump în Marea Britanie în următoarele săptămâni, informează miercuri Sky News.

Potrivit unor surse, președintele american ar putea ateriza în Scoția pentru a-și vizita terenurile de golf la sfârșitul lunii iulie sau începutul lunii august.

Agenția guvernamentală Police Scotland a confirmat pentru că se pregătește pentru o „potențială vizită (…) care va avea loc mai târziu în această lună”.

Mai mulți oficiali britanici din domeniul securității și al poliției au declarat că în această săptămână sunt în curs de desfășurare reuniuni privind posibilitatea ca până la 5.000 de ofițeri să fie nevoiți să lucreze în ture de 12 ore.

Fiul președintelui american, Eric Trump, a declarat anterior că tatăl său va participa la deschiderea oficială a unui nou teren de golf în Aberdeenshire în această vară.

Articolul Donald Trump ar putea vizita Marea Britanie „în următoarele săptămâni” apare prima dată în Mediafax.

Deși bulgarii au protestat masiv împotriva trecerii la moneda euro, Ministerul Finanțelor din Bulgaria lansează un calculator online de conversie valutară

Mediafax

Ministerul Finanțelor a lansat un calculator online de conversie valutară, disponibil acum pe site-ul oficial dedicat adoptării euro în Bulgaria – evroto.bg.

Acest instrument face parte din pregătirile țării pentru trecerea la moneda unică europeană, programată oficial pentru 1 ianuarie 2026, în ciuda protestelor masive din ultimele săptămâni, ale populației.

Calculatorul folosește cursul fix de schimb confirmat: 1 euro = 1,95583 leva.

Claritate și simplitate

Proiectat pentru a fi ușor de utilizat și afișat vizibil pe pagina principală a site-ului, acesta permite conversia rapidă a sumelor din leva în euro și invers.

Scopul este de a oferi claritate și simplitate cetățenilor și firmelor în perioada de tranziție.

Această inițiativă vine după aprobarea oficială a aderării Bulgariei la zona euro.

Întrebări frecvente și actualizări oficiale

Ieri, Parlamentul European și-a exprimat sprijinul ferm pentru intrarea țării în zona euro, iar miniștrii de finanțe ai UE, reuniți în formatul ECOFIN, au adoptat în unanimitate cele trei decizii finale necesare pentru adoptarea monedei unice.

Pe lângă calculator, site-ul evroto.bg funcționează ca un centru de informare de încredere, oferind date actualizate despre introducerea euro.

Platforma reunește răspunsuri la întrebări frecvente, actualizări oficiale și resurse esențiale pentru a sprijini publicul în procesul de tranziție.

Articolul Deși bulgarii au protestat masiv împotriva trecerii la moneda euro, Ministerul Finanțelor din Bulgaria lansează un calculator online de conversie valutară apare prima dată în Mediafax.

Un nou tratament pentru diabet, administrat pentru prima dată pacienților. Ce efecte are 

Mediafax

La spitalul Royal Devon din cadrul NHS este tratată, în prezent, prima pacientă adultă din Marea Britanie, Hannah Robinson, care a fost diagnosticată întâmplător cu stadiu incipient de diabet de tip 1 în timpul unor analize de rutină făcute în timpul sarcinii.

Aproximativ 10% dintre persoanele cu diabet au diabet de tip 1, în timp ce restul de 90% au diabet de tip 2, o afecțiune legată de stilul de viață în care insulina este încă produsă, dar nu funcționează corespunzător.

Diabetul de tip 1 este o afecțiune autoimună care duce la pierderea completă a producției de insulină din pancreas. Fără insulină, nivelul zahărului din sânge crește periculos, crescând riscul de orbire, insuficiență renală și deces prematur.

Teplizumab acționează prin reeducarea sistemului imunitar și reducerea celulelor specifice care țintesc pancreasul. Studiile arată că tratamentul poate întârzia boala și nevoia de insulinoterapie cu doi până la trei ani, iar efectele sale secundare sunt, în general, ușoare.

Medicamentul este deja aprobat în SUA și este în curs de revizuire pentru a fi introdus la scară largă și în Marea Britanie.

Articolul Un nou tratament pentru diabet, administrat pentru prima dată pacienților. Ce efecte are  apare prima dată în Mediafax.

Țânțarul a devenit cea mai letală insectă de pe planetă. Ce boli transmite și la ce să fii atent

Mediafax

Boli precum dengue, zika, febra hemoragică Crimeea-Congo sau boala Lyme s-au răspândit în ultimii ani, pe fondul creșterii numărului de vectori precum țânțarii și căpușele, care transportă virusuri și bacterii. Consecințele pot fi grave pentru oameni, notează EFE.

Pe 6 iulie, cu ocazia Zilei Mondiale a Zoonozelor, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a atras atenția asupra acestei amenințări care, deși în Spania este în general ținută sub control, potrivit lui Jorge Galván, directorul Asociației Naționale a Firmelor de Sănătate Ambientală (ANECPLA), „reprezintă o problemă majoră prin potențialul său pandemic”.

Țânțarul, cel mai letal animal de pe planetă

Conform OMS, 70% dintre bolile infecțioase la oameni provin de la animale (nu doar paraziți, ci și păsări, pisici sau alte specii). De aceea, ANECPLA face „un apel urgent” pentru consolidarea strategiilor de supraveghere, control și prevenție a acestor boli.

De exemplu, Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) a raportat în 2024 un total de 150 de cazuri de infecții cu virusul West Nile, în special în sudul și estul Europei.

„În cazul țânțarului, știm că este cel mai letal animal de pe planetă”, amintește Galván.

Cât despre căpușe, mușcătura lor „poate transmite boli grave”, fiind nevoie de un control tot mai strict al acestora.

Mai multe zoonoze

Creșterea temperaturilor și a umidității favorizează răspândirea vectorilor de boli.

De asemenea, apropierea dintre fauna sălbatică, animalele domestice și oameni contribuie la creșterea cazurilor de zoonoze, afirmă Héctor Palatsi, președintele Colegiului Veterinarilor din Teruel.

„Fără sănătate ambientală, nu va exista sănătate nici pentru oameni, nici pentru animale”, subliniază el. „Totul este conectat”, adaugă. Din acest motiv a fost creată inițiativa „One Health” („O singură sănătate”), cu scopul de a îmbunătăți politicile publice de sănătate și de a promova „acțiunile preventive, care sunt întotdeauna mai bune decât tratamentele curative”, spune Galván.

Articolul Țânțarul a devenit cea mai letală insectă de pe planetă. Ce boli transmite și la ce să fii atent apare prima dată în Mediafax.

Date senibile despre prim-ministrului Suediei, publicate de bodyguarzii săi pe Strava

Mediafax

În aplicație, gărzile speciale de corp ale prim-ministrului Suediei, Ulf Kristersson au furnizat accidental informații sensibile, încărcând date despre rutele de alergare și ciclism pe aplicația de fitness Strava, riscând să compromită siguranța prim-ministrului.

În cel puțin 35 de ocazii, gărzile speciale de corp ale prim-ministrului au împărtășit date despre antrenamente, făcând publică locația prim-ministrului, cum ar fi detalii despre hotelurile și reședințele private la care a fost cazat oficialul suedez, dar și rutele sale de antrenament, precum și mișcările, potrivit cotidianului suedez Dagens Nyheter, citat de Euronews.

Publicația suedeză a identificat datele a mai mult de 1.400 de sesiuni de antrenament publicate pe Strava de șapte gărzi de corp a căror datorie era aceea de a proteja oficiali din guvernul Suediei în ultimul an.

De pildă, unul dintre bodyguarzi a postat pe Strava detalii despre o sesiune de alergare a PRIM-ministrului în Bodø, Norvagia, în timp ce oficialul se întâlnea cu omologii săi din Norvegia și Finlanda, Jonas Gahr Støre și Alexander Stubb, potrivit raportului publicației suedeze.

Câteva luni mai târziu, prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson, a publicat pe contul său de Instagram o fotografie cu cei trei oficiali alergând împreună.

Informația sensibilă divulgată de bodyguarzi pe Strava conținea informații despre rutele de alergare, dar și locațiile prim-ministrului Suediei în excursiile de o noapte din străinătate, cum ar fi o vacanță de familie a oficialului din octombrie anul trecut în insulele Åland din Finlanda, potrivit sursei citate.

Informații delicate și despre alte oficialități, făcute publice pe Strava

De asemenea, au fost furnizate și informații legate de familia regală din Suedia, liderul social-democraților și fosta prim-ministră a Suediei, Magdalena Andersson, dar și șeful guvernului suedez Jimmie Åkesson.

În urma publicării articolului în cotidianul suedez, profilele din aplicația Strava au fost setate ca private sau offline.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Securitate Suedez (SÄPO) a precizat că va revizui procedurile. „Acestea sunt informații care ar putea fi folosite pentru urmărirea activităților ale serviciului de securitate. În acest sens, ar putea avea un impact, pe care noi îl investigăm acum”, a precizat purtătorul de cuvânt al SÄPO.

 

 

Articolul Date senibile despre prim-ministrului Suediei, publicate de bodyguarzii săi pe Strava apare prima dată în Mediafax.

Declin istoric pentru producția de vodcă în Rusia, dar asta nu înseamnă că rușii beau mai puțin! Paradoxal, sancțiunile occidentale și creșterea prețurilor la alcool nu descurajează și consumul

Mediafax

Producția de băuturi alcoolice tari s-a prăbușit în Rusia în prima jumătate a anului 2025.

Serviciul federal rus pentru reglementarea pieței alcoolului a anunțat săptămâna aceasta că producția de băuturi spirtoase a scăzut cu peste 16% în această perioadă.

Datele oficiale arată că producția de vodcă a scăzut cu 10,9% de la an la an, de la 33,40 milioane de decalitri în 2024 la 31,38 milioane de decalitri în perioada corespunzătoare din 2025.

Scade exportul, nu și consumul

Scăderea producției de vodcă în Rusia a fost declanșată de creșterea prețurilor la alcool și de interzicerea exportului de băuturi alcoolice către UE, SUA și alte țări, din cauza sancțiunilor occidentale.

Această interdicție a redus semnificativ veniturile din export pentru producătorii ruși de vodcă, a dezvăluit în iunie un serviciu de stat de control al calității produselor din regiunea Rostov, citând date ale agenției de consultanță Strategy Partners.

Legendara băutură rusească a fost, pentru o perioadă, în anii 1990, folosită ca monedă națională și rămâne o parte importantă a culturii țării până în prezent, relatează Politico.

În timp ce producția este în scădere, consumul este în creștere, arată datele.

Rușii au băut mai mult în 2024 decât în alte perioade similare din ultimii opt ani.

Vânzările la branduri străine crește, dar Putin îi îndeamnă pe ruși să lase băutura și să se apuce de schi

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că rușii încep să bea mai puțin, susținând că tot mai mulți dintre ei preferă sportul.

„Renunțați la băutură și începeți să schiați”, a declarat el.

Vânzările de rom, whisky, brandy și tequila au crescut cu 10,2%, până la 3,2 litri pe an pe cap de locuitor, depășind consumul de vodcă în unele regiuni.

Cu toate acestea, vodca este în continuare băutura preferată în întreaga țară, deținând 60% din vânzări anual.

Articolul Declin istoric pentru producția de vodcă în Rusia, dar asta nu înseamnă că rușii beau mai puțin! Paradoxal, sancțiunile occidentale și creșterea prețurilor la alcool nu descurajează și consumul apare prima dată în Mediafax.

Meteorologii de la stația din munții Vlădeasa distrusă de incendiu, vor fi cazați în două containere complet echipate

Mediafax

Autoritățile clujene au anunțat miercuri că vor instala două containere modulare pentru cazarea celor cinci meteorologi de la stația meteorologică Vlădeasa. Aflată la altitudinea de 1.834 de metri, stația a fost grav afectată în incendiul din 24 iunie, care a distrus cabana și echipamentele esențiale. Măsura vine ca soluție de urgență adoptată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj (CJSU Cluj), potrivit cluj24.ro.

Containerele urmează să fie livrate vineri de la Sibiu și vor fi instalate de personalul tehnic cu sprijinul Diviziei 4 Infanterie. Potrivit prefectului județului Cluj, Maria Forna, „cele două containere modulare îi vor găzdui doar temporar pe meteorologi, care sunt relocați în alte stații deocamdată”. Ele sunt complet utilate, având toate condițiile necesare, inclusiv sistem de încălzire prin convector electric. Fiecare unitate are o înălțime de 2,5 metri, o lățime de 2,4 metri și o lungime de 6 metri. De asemenea, dispun de alimentare cu apă, de circuit electric și corpuri de iluminat, fiind pregătite să ofere confortul minim necesar.

Prefectul clujean a precizat că drumul de acces către stație a fost deja reparat de Primăria Săcuieu: „Drumul este acum practicabil. Am cerut ca, prin CJSU Cluj, să se intervină și cu lucrări în profunzime, pentru a permite accesul în condiții sigure pentru meteorologi, salvamontiști și turiști. Este vital în cazul oricăror situații de urgență care pot să apară în viitor”.

Stația funcționează automat

Drumul de legătură spre stație, cu o lungime de 3,8 km, accesibil acum pentru orice tip de mașină, urmează să fie modenizat, a promis edilul din Săcuieu, Gheorghe Cuc: „Se făceau lucrări de întreținere de două ori pe an, dar după incendiu am intervenit de urgență. Vom încerca să modernizăm acest drum special pentru deservirea stației meteo”.

Activitatea stației continuă în regim autonom, potrivit directorului general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu: „Stația funcționează automat, iar datele sunt transmise în flux operațional. Sperăm ca până în toamnă să oferim condiții normale de lucru pentru cei cinci colegi, care sunt relocați temporar la Băișoara și Huedin”.

Reconstrucția va începe după expertiza tehnică

Pe termen lung, autoritățile urmează să reconstruiască stația meteo. Lucrările de reconstrucție vor începe după instalarea containerelor, iar fondurile vor proveni din surse locale și de la Ministerul Mediului: „Până în toamna anului viitor, cred că va fi gata stația reconstruită, astfel încât să nu mai existe niciun risc”, a precizat șefa ANM.

La stația de la Vlădeasa continuă curățarea resturilor rămase după incendiu, fiind așteptată și o expertiză tehnică: „Așteptăm un evaluator care să stabilească dacă structura clădirilor este în regulă și dacă se pot reface. Sper să putem reface acoperișurile cabanei și stației pentru a nu se degrada mai mult interiorul”, a explicat Florin Babțan, directorul Direcției Meteorologice Transilvania Nord.

Articolul Meteorologii de la stația din munții Vlădeasa distrusă de incendiu, vor fi cazați în două containere complet echipate apare prima dată în Mediafax.

Vijelie cu ravagii în Sinaia: Acoperișul celebrei gări a fost smuls, 14 persoane au fost rănite, iar unele străzi au fost inundate 

Mediafax

Acoperișul gării din Sinaia, o clădire emblematică și una dintre cele mai vechi gări din România, a fost smuls de vijelia puternică. În acest moment se intervine cu o autoscară pentru îndepărtarea acoperișului căzut. De asemenea, 14 persoane au fost asistate de echipajele SMURD în urma furtunii care s-a abătut miercuri asupra stațiunii Sinaia, informează ISU Prahova.

„Până în aceste momente, 14 persoane au fost asistate de către echipajele SMURD și cele ale Serviciului de Ambulanță Județean Prahova. Dintre acestea, 10 victime se aflau în zona parcării Peleș, iar alte 4 în zona Mănăstirii Sinaia”, a transmis ISU Prahova.

Toate persoanele au fost duse la Compartimentul Primiri Urgențe al Spitalului Orășenesc Sinaia.

Primăria Sinaia a transmis pe pagina de Facebook că rafalele de vânt au depășit 100 km/h și au smuls acoperișuri, printre care și cel al Gării Sinaia, care a fost aruncat peste DN1.

Zeci de copaci au fost doborâți, iar mai multe străzi au fost inundate.

Circulația a fost blocată atât pe DN1, cât și pe Magistrala CFR 300 (București–Brașov).

„Vila Luminiș – Casa Memorială <George Enescu> a fost închisă temporar, din cauza vijeliei care a facut și acolo pagube”, a transmis primăria.

Articolul Vijelie cu ravagii în Sinaia: Acoperișul celebrei gări a fost smuls, 14 persoane au fost rănite, iar unele străzi au fost inundate  apare prima dată în Mediafax.

Saatchi & Saatchi și editura Nemira lansează „Restart la Povești”, o inițiativă menită să readucă magia poveștilor în grădinițe și în școli.

Mediafax

Grădinița a fost promovată intens în social media, pe Instagram și pe TikTok, printr-o serie de video-uri menite să demonstreze beneficiile expunerii celor mici la ecrane și să revolte prin absurditatea metodologiei folosite.

Această grădiniță nu există în realitate și a fost parte din campania inițiată de Saatchi & Saatchi Romania și editura Nemira pentru a trage un semnal de alarmă asupra unui fenomen real și îngrijorător: copiii sunt expuși la ecrane de la vârste tot mai fragede, iar cărțile, poveștile și interacțiunea umană rămân uneori în plan secund.

Citeşte comunicatul integral la adresa: https://comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=21098

Articolul Saatchi & Saatchi și editura Nemira lansează „Restart la Povești”, o inițiativă menită să readucă magia poveștilor în grădinițe și în școli. apare prima dată în Mediafax.