Suedia a înregistrat în 2024 cel mai mic număr de crime din ultimul deceniu

Mediafax

BRA a declarat că este vorba despre o scădere semnificativă, însă a avertizat că variaţiile anuale ar trebui interpretate cu prudenţă.

„La compararea anilor trebuie avut în vedere că 2023 a fost un an ieşit din comun, în care un număr neobişnuit de mare de femei şi minori au fost victime ale violenţei letale, comparativ cu anii anteriori”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Violenţa cu arme de foc a rămas cea mai frecventă cauză a omuciderilor, cu 45 de victime în 2024, cu opt mai puţine decât în 2023.

Suedia, care se confruntă de peste un deceniu cu un val de violenţă legată de bande, a avut în 2023 un număr de decese prin împuşcare de 2,5 ori mai mare decât media Uniunii Europene.

Poliţia a atribuit scăderea numărului de victime noilor competenţe obţinute, inclusiv supravegherea electronică extinsă şi instalarea mai multor camere de supraveghere.

Guvernul de dreapta, aflat în minoritate, a preluat puterea în 2022 promiţând că va combate violenţa bandelor. De atunci, a înăsprit legislaţia şi a acordat mai multe atribuţii forţelor de ordine.

Deşi numărul deceselor a scăzut, problema infracţiunilor comise de bande în Suedia este departe de a fi rezolvată, iar capitala a fost lovită de o serie fără precedent de atentate cu bombă comise de bande în luna ianuarie.

Articolul Suedia a înregistrat în 2024 cel mai mic număr de crime din ultimul deceniu apare prima dată în Mediafax.

Vasile Blaga, despre primarii PNL care îl susțin pe Nicușor Dan: Fiecare a avut nevoie de partid

Mediafax

Blaga a spus că este convins că alegerile prezidențiale vor fi câștigate de Crin Antonescu.

Vasile Blaga a fost întrebat dacă cei aproape 3.000 de primari PSD, PNL, UDMR îl vor susține pe Crin Antonescu în campanie electorală, dar și cine pleacă acasă, după ce Paul Sănescu (PSD) a spus, recent, că dacă și cu asemenea susținere se pierd alegerile, ar trebui să plece toată lumea acasă, de la premierul Marcel Ciolacu până la liderii partidelor care îl susțin pe Antonescu.

„Eu sunt de acord că sunt 3.000 de primari, dar am văzut și la precedente alegeri… și cred că acești 3.000 de primari, cea mai mare parte, nu în totalitate, dar (…) mare parte vor sprijini și sprijină candidatura lui Crin Antonescu și îi vor face campanie electorală. (…) Electoratul României nu mai este așa de ușor de direcționat de către oricine. Este tot mai informat, are propriile întrebări, dar eu totuși sper ca aceasta să fie una dintre principalele arme și sunt convins că va câștiga Crin Antonescu”, a spus, luni, Vasile Blaga.

Întrebat de jurnaliști cum vor face primarii campanie lui Antonescu și dacă vor fi luate măsuri împotriva celor care îl susțin pe Nicușor Dan, Blaga a spus că nu există asemenea primari în PNL. Despre primarul din Rădăuți, judeul Suceava, Blaga a precizat că „a fost membru PNL”.

„Ei (primarii – n.r.) și-au dat cuvântul de onoare. Nu ar avea ce să caute în partid (dacă nu susțin la prezidențiale candidatul propus de partid – n.r.). Fiecare primar, măcar atunci când a candidat, a avut nevoie de partid, ca să nu spun mai mult”, a mai spus Blaga.

Întrebat, în continuare, dacă se va rupe coaliția de guvernare dacă pierde Crin Antonescu alegerile, Vasile Blaga a spus: „Eu cred că nu va pierde Crin Antonescu alegerile”.

Un sondaj recent îl clasează pe Antonescu pe locul patru

Candidatul independent la prezidențiale, Nicușor Dan, postat luni, 31 martie, un sondaj de opinie potrivit căruia, dacă duminică ar fi alegeri prezidenţiale, în turul 2 s-ar califica George Simion şi Victor Ponta. Crin Antonescu ar ocupa locul patru.

La întrebarea „Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri Prezidenţiale, dumneavoastră personal cu cine aţi vota dintre următorii…”, 35% ar vota cu George Simion, liderul AUR. Pe locul doi, conform sondajului, s-ar afla Victor Ponta, cu 21,1%, urmat de Nicușor Dan cu 20,8% și Crin Antonescu cu 16,4%.

 

Articolul Vasile Blaga, despre primarii PNL care îl susțin pe Nicușor Dan: Fiecare a avut nevoie de partid apare prima dată în Mediafax.

Președintele Finlandei: Nicio persoană serioasă din SUA nu a vorbit despre retragerea din NATO

Mediafax

Declaraţiile sale vin la scurt timp după ce Stubb a efectuat sâmbătă o vizită surpriză în Florida, unde s-a întâlnit cu preşedintele american Donald Trump. Cei doi au discutat pe diverse teme şi au jucat şi o rundă de golf.

„Încă nu am auzit pe nimeni serios din administraţia americană – şi subliniez, pe nimeni serios – spunând că, într-un fel sau altul, s-ar retrage din NATO,” a spus Stubb în cadrul unui eveniment desfăşurat la London School of Economics.

„Ceea ce face acum preşedintele Trump este corect. Pune presiune pe statele europene să îşi crească cheltuielile pentru apărare… şi să îşi asume mai multă responsabilitate pentru propria securitate,” a mai afirmat preşedintele finlandez.

Trump a cerut în mod repetat ca membrii europeni ai NATO să îşi majoreze bugetele de apărare şi a pus sub semnul întrebării contribuţia disproporţionată a Statelor Unite la finanţarea alianţei.

Articolul Președintele Finlandei: Nicio persoană serioasă din SUA nu a vorbit despre retragerea din NATO apare prima dată în Mediafax.

Primarul Rareș Hopincă anunță aprobarea bugetului pentru 2025

Mediafax

Potrivit primarului, bugetul total este de 2,56 miliarde de lei, din care 1,12 miliarde sunt direcționate către investiții, iar restul de 1,44 miliarde de lei vizează cheltuielile de funcționare.

Printre cele mai importante investiții strategice incluse în buget se numără: extinderea liniei de metrou M2 în zona Dimitrie Pompeiu–Petricani; construirea pasajelor supraterane Petricani și Andronache; amenajarea de parcări rezidențiale, atât subterane, cât și supraterane; exproprieri de teren în zona Petricani, necesare pentru viitoarea Sală Polivalentă și o parcare de tip park & ride.

Rareș Hopincă subliniază că toate aceste proiecte sunt prinse în bugetul pe 2025 pentru a putea fi demarate procedurile de achiziție publică.

„Sunt proiecte complexe, care vor necesita mult efort, dar încep în acest an”, a transmis edilul.

Sectorul 2 alocă aproape 500 de milioane de lei pentru reabilitarea termică a blocurilor, vizând peste 150 de imobile doar în acest an. Hopincă și-a exprimat intenția de a finaliza întregul proces de reabilitare până la finalul mandatului.

Educația primește, de asemenea, o sumă considerabilă: aproape 450 de milioane de lei. În vara acestui an va fi lansată cea mai amplă campanie de renovare a unităților de învățământ din sector.

„Intrăm în fiecare școală”, a declarat primarul, menționând că se pregătesc și programe speciale pentru copii și părinți.

Bugetul din 2025 prevede: peste 300 de milioane de lei pentru modernizarea parcurilor Național și Plumbuita, întreținerea spațiilor verzi și crearea de noi zone de relaxare; aproape 200 de milioane de lei pentru îmbunătățirea curățeniei în sector; peste 350 de milioane de lei pentru servicii sociale și sprijinirea persoanelor vulnerabile.

Primăria Sectorului 2 va urmări atragerea de fonduri nerambursabile, în special din surse europene, pentru susținerea marilor proiecte.

Totodată, administrația locală anunță o regândire a relației cu cetățenii, printr-un sistem modern de comunicare: interacțiune online, ședințe publice, dezbateri și întâlniri în cartiere.

Rareș Hopincă a criticat bugetele propuse de administrațiile anterioare, pe care le-a catalogat drept nerealiste.

„Anul trecut s-a propus un buget de investiții de 1,3 miliarde de lei, iar execuția a fost de doar 550 de milioane – mai puțin de jumătate,” a scris primarul pe pagina sa de Facebook.

Articolul Primarul Rareș Hopincă anunță aprobarea bugetului pentru 2025 apare prima dată în Mediafax.

Nicuşor Dan prezintă un sondaj în care George Simion şi Victor Ponta ar intra în turul 2

Mediafax

„Aşa cum v-am obişnuit, în spiritul transparenţei, vă împărtăşesc cea mai recentă fotografie a momentului. #RomaniaOnesta”, este postarea care însoţeşte rezultatele sondajului.

La întrebarea „Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri Prezidenţiale, dumneavoastră personal cu cine aţi vota dintre următorii…”, 35% ar vota cu George Simion, liderul AUR.

Pe locul doi s-ar clasa Victor Ponta, candidatul independent fiind cotat cu 21,1%.

Cei doi sunt urmaţi de Nicuşor Dan (independent) – 20,8%, Crin Antonescu (PNL – PSD – UDMR) – 16,4%, Elena Lasconi (USR) – 4,3%, Daniel Funeriu (independent) – 1,1%, Lavinia Şandru (PUSL) – 0,7%, Cristian Terheş (Partidul Naţional Conservator Român) – 0,3%, Altcineva – 0,3%.

Acestea ar fi voturile exprimate ale celor care se duc la vot, respectiv 59% din eşantion.

Datele au fost culese în perioada 24 – 28 martie. Eroarea maximă admisă a datelor este de +/- 2,95%, la un grad de încredere de 95%.

Articolul Nicuşor Dan prezintă un sondaj în care George Simion şi Victor Ponta ar intra în turul 2 apare prima dată în Mediafax.

4 avantaje pe care ți le oferă un apartament de lux de închiriat (P)

Mediafax

Totuși, atunci când alegi să închiriezi un apartament premium, avantajele îți depășesc cu mult așteptările. Iată care sunt principalele beneficii de care te bucuri atunci când optezi pentru un apartament de lux de închiriat în București.

Locații exclusiviste

De cele mai multe ori, apartamentele de lux sunt situate în cartierele exclusiviste ale orașelor. În ceea ce privește capitala, găsești apartamente de lux de închiriat în zone precum Floreasca, Herăstrău, Aviatorilor și nu numai. Aceste cartiere sunt recunoscute pentru siguranța lor, dar și pentru statulul pe care ți-l oferă.

Ai astfel ocazia de a te bucura de un stil de viață confortabil, cu acces facil la o serie de servicii. În plus, dacă te orientezi către apartamentele de închiriat din Floreasca, ai avantajul de a locui pe malul lacului și de a te bucura de priveliști superbe ale orașului.

Finisaje de calitate

Apartamentele de lux sunt construite cu materiale de calitate și dispun de cele mai moderne și rafinate finisaje interioare. Ai parte de un spațiu de locuit confortabil și estetic, unde o să te simți că acasă imediat cum pășești în interior.

Beneficiezi de arhitectură și design modern, cu mobilier de calitate superioară și tehnologii smart. Toate aceste beneficii îți sunt puse la dispoziție de către apartamentele de închiriat în Herăstrău, una dintre cele mai râvnite zone pentru locuit din București.

Facilități de top

Un alt avantaj al apartamentelor de lux este că se află în complexuri rezidențiale care includ o serie de facilități de top. Ai acces la săli de fitness, restaurante, baruri, piscină, zone verzi, spălătorie, piste de alergare sau chiar cinema. În plus, ai inclus și loc de parcare.

Toate aceste facilități îți oferă confortul de care ai nevoie și îți ușurează traiul de zi cu zi. Nu mai e necesar să mergi cu mașina până la cel mai apropiat magazin sau până la sala de fitness. Ai toate aceste facilități la doar câțiva pași distanță de apartament.

Securitate sporită

Accesul într-un complex rezidențial de lux este securizat, așa că ai marele avantaj de a te simți în siguranță la tine acasă. Există servicii de monitorizare video permanentă, asistență și personal de pază care cresc nivelul de confort pentru toți rezidenții.

De asemenea, accesul în parcare se face tot în baza unui card. Toate aceste aspecte sporesc sentimentul de siguranță și confort pe care îl ai atât când ești acasă, cât și atunci când ești la birou sau în concediu.

În concluzie, traiul într-un apartament de lux de închiriat îți oferă o serie de avantaje, mult peste cele standard. De la locațiile exclusiviste și până la interioarele moderne și facilitățile de top, aceste apartamente sunt special concepute pentru a-ți oferi o experiență de viață superioară.

Articolul 4 avantaje pe care ți le oferă un apartament de lux de închiriat (P) apare prima dată în Mediafax.

Regele Charles și-a anulat vizita în România. Motivul din spatele deciziei

Mediafax

„Majestatea Sa dorește să își ceară scuze tuturor celor care ar putea fi incomodați sau dezamăgiți de această situație”, a transmis Palatul Buckingham, vineri, 28 martie, după ce suveranul și-a anulat programul obișnuit pe care-l avea, conform Gândul.

Regele Charles și prințesa Kate, amândoi bolnavi de cancer

Regele Charles este tratat, din februarie 2024, pentru un cancer a cărui natură nu a fost niciodată făcută publică. De asemenea, nici tipul de tratament pe care îl urmează nu a fost dezvăluit.

Sănătatea familiei regale britanice a fost în centrul atenției în 2024 după anunțurile privind cancerul Regelui Charles al III-lea și, în martie, cel al prințesei Kate. Aceasta din urmă a anunțat la mijlocul lunii ianuarie că este în remisie de cancer, a cărui natură nu a dezvăluit-o nici ea.

Cu toate acestea, regele și-a reluat angajamentele la sfârșitul lunii aprilie 2024, la două luni și jumătate după anunțarea cancerului său. Iar în octombrie trecut, și-a reluat călătoriile în străinătate, efectuând o deplasare de 11 zile în Australia și Samoa pentru summitul Commonwealth-ului, însoțit de soția sa Camilla, luând o pauză de la tratament cu această ocazie.

El avea programată în 2025 și o vizită în România, dar pe care a anulat-o din cauza problemelor de sănătate. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu vizita în Italia, stabilită pentru aprilie, una oficială, de stat, împreună cu Regina Camilla.

Articolul Regele Charles și-a anulat vizita în România. Motivul din spatele deciziei apare prima dată în Mediafax.

Marine Le Pen nu mai are voie să candideze la Preşedinţia Franţei: a fost găsită vinovată pentru corupţie

Mediafax

Luni, tribunalul din Paris a găsit nouă eurodeputaţi RN, printre care Marine Le Pen, vinovaţi de deturnare de fonduri publice în procesul asistenţilor parlamentari europeni.

Cei doisprezece asistenţi judecaţi alături de ei au fost, de asemenea, găsiţi vinovaţi de manipulare de bunuri furate.

Instanţa a estimat prejudiciul total la 2,9 milioane de euro, prin faptul că „Parlamentul European a plătit pentru persoane care lucrau de fapt pentru partid”.

Prejudiciul cauzat de Marine Le Pen este estimat la 474.000 de euro, afirmă instanţa, potrivit Le Figaro.

Preşedintele instanţei a declarat că suma deturnării de fonduri care o priveşte pe Marine Le Pen este de 474.000 de euro, pentru posturile a patru asistenţi parlamentari. „Marine Le Pen este găsită vinovată de deturnare de fonduri publice în valoare de 474.000 de euro”, a declarat preşedintele instanţei.

Verdictul bulversează politica din Franţa: Le Pen, şefa formaţiunii de extremă dreapta National Rally (RN), este pe primul loc în sondajele de opinie înainte de scrutinul din 2027.

Magistraţii au aprobat solicitarea procurorilor, care au cerut ca Le Pen să aibă o interdicţie imediată de cinci ani de a ocupa funcţii publice în cazul în care este găsită vinovată, indiferent de orice proces de apel, folosind o măsură denumită „execuţie provizorie”.

Verdictul de vinovăţie cu o interdicţie automată de cinci ani o afectează pe Le Pen, în vârstă de 56 de ani, de trei ori candidată la preşedinţie, care a declarat că 2027 va fi ultima sa candidatură pentru funcţia supremă. Ea îşi va păstra locul în Parlament până la sfârşitul mandatului său.

Le Pen a acuzat procurorii că îi caută „moartea politică”, susţinând că există un complot pentru a ţine pe RN departe de putere, care face ecou afirmaţiilor făcute de preşedintele american Donald Trump cu privire la problemele sale juridice.

Inculpaţii spun că banii au fost folosiţi în mod legitim, iar acuzaţiile definesc prea restrictiv ceea ce face un asistent parlamentar.

Articolul Marine Le Pen nu mai are voie să candideze la Preşedinţia Franţei: a fost găsită vinovată pentru corupţie apare prima dată în Mediafax.

Doi bărbați care vindeau ilegal 100 kg de pește, depistați de jandarmi în Medgidia

Mediafax

Potrivit unui comunicat transmis luni de Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța, duminică, în timp ce se aflau într-o misiune de patrulare în localitatea Medgidia, jandarmii au observat un autoturism din care cei doi bărbați ofereau pește spre vânzare.

„Jandarmii au urmărit mașina în cauză până ce aceasta a oprit și i-a legitimat pe cei doi. Ulterior au trecut la inspectarea mașinii și au descoperit pe bancheta din spate o ladă cu 24 de kilograme de pește din specia hering și în portbagajul mașinii 76 de kilograme de pește din specia crap”, se arată în comunicat.

Deși unul dintre bărbați deținea un bon fiscal pentru achiziționarea a 105 kg de hering, emis cu o zi înainte, aceștia nu au putut prezenta documente justificative pentru crapul transportat. Mai mult, nu aveau autorizație de comercializare a peștelui.

Jandarmii au întocmit acte de constatare pentru o posibilă infracțiune privind deținerea și comercializarea peștelui fără documente legale și au confiscat întreaga cantitate.

Cercetările vor fi continuate de către polițiști.

Articolul Doi bărbați care vindeau ilegal 100 kg de pește, depistați de jandarmi în Medgidia apare prima dată în Mediafax.

Arad: Laura Crișan, fiica afaceristului mort în atentatul cu bombă, a rupt brățara de monitorizare

Mediafax

Polițiștii arădeni au identificat în localitatea Dezna o femeie de 44 de ani, căreia i-a fost montată o altă brățară de monitorizare în cadrul controlului judiciar.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIFAX că este vorba despre Laura Crișan, fiica afaceristului mort în atentatul cu bombă din 2021.

Femeia le-a spus oamenilor legii că a rupt brățara de monitorizare din greșeală.

A fost sesizată Curtea de Apel Timișoara, urmând a fi luate măsurile legale.

Trei persoane trimise în judecată în cazul atentatului cu bombă asupra milionarului ucis la Arad

Trei persoane au fost trimise în judecată în cazul atentatului cu bombă asupra milionarului ucis la Arad, produs în 2021, a anunțat vineri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Procurorii arată că, acționând la instigarea Laurei Crișan, cei doi inculpați, în considerarea sumelor de bani pe care le primiseră și pe care urmau să le primească de la inculpată, la data de 27 mai 2021, au procurat un mecanism care putea fi folosit ca detonator într-un dispozitiv exploziv improvizat, controlabil prin intermediul telefonului mobil, în care au încorporat ulterior încărcătura explozivă.

În 28 mai 2021, cei doi inculpați au plasat dispozitivul exploziv improvizat în autoturismul unei persoane, iar în 29 mai 2021, ora 6.59, acționând cu premeditare și din interes material, l-au detonat de la distanță în timp ce victima se deplasa la volanul autoturismului în parcarea unui magazin din cartierul Vlaicu din municipiul Arad.

Victima a decedat ca urmare a exploziei și incendiului subsecvent, fiind distrus, totodată, complet autoturismul victimei.

Referitor la inculpată, în rechizitoriu s-a reținut că aceasta, acționând cu premeditare și din interes material, în a doua parte a lunii mai 2021, i-a instigat pe cei doi inculpați să îi ucidă tatăl prin plasarea unui dispozitiv exploziv în autoturismul acestuia.

Dosarul a fost trimis spre competentă soluționare Curții de Apel Timișoara.

Inculpata este fiica lui Ioan Crișan, Laura Crișan, care ar fi comandat atentatul.

Articolul Arad: Laura Crișan, fiica afaceristului mort în atentatul cu bombă, a rupt brățara de monitorizare apare prima dată în Mediafax.