Rapid ar putea angaja un antrenor italian care nu a mai lucrat în România

Mediafax

„Din punctul meu de vedere, Șumudică este plecat deja de la Rapid. Eu cred că este o chestiune de timp. Eu n-am văzut așa ceva și am și eu ani de fotbal, și ca jucător, și ca… Să îți ataci propriul antrenor, în maniera în care l-a atacat Victor Angelescu, este fără precedent”, a declarat Prunea pentru iamsport.ro.

Fostul internațional a făcut referire la declarațiile recente ale acționarului minoritar Victor Angelescu, care a criticat public strategia antrenorului actual. Prunea a continuat prin a dezvălui informații despre posibilul înlocuitor al lui Șumudică.

„Știu că va fi un antrenor străin”

„Din informațiile pe care le am, știu că va fi un antrenor străin. Nu îi știu numele, dar știu că e un antrenor italian. Nu a mai fost în România”, a precizat Prunea.

Sursa menționează că Dan Șucu, acționarul majoritar al Rapidului, ar putea valorifica legăturile create prin preluarea pachetului majoritar de acțiuni de la clubul italian Genoa. Până în prezent, singurul antrenor italian care a stat pe banca Rapidului a fost Cristiano Bergodi, care a avut trei mandate, ultimul încheindu-se în aprilie 2024.

În același context, fostul finanțator al Politehnicii Timișoara, Marian Iancu, i-a transmis un mesaj public lui Șumudică, îndemnându-l să solicite investiții serioase pentru sezonul viitor, în cazul în care Rapidul se califică în cupele europene.

Marian Iancu: Șumudică ar trebui să ceară achiziții importante

„Este evident că trebuie investiți în echipă bani importanți pentru a nu ne face de râs în cupele europene, dacă ajungem și pentru a ne atinge obiectivul de la anul. Asta înseamnă multe milioane de euro”, a scris Iancu pe o rețea de socializare.

Conform lui Iancu, Șumudică ar trebui să ceară achiziții importante, inclusiv „atacanți marcatori, număr 10, închizător, un al doilea portar care să îi facă concurență lui Aioani”, iar în cazul în care conducerea nu este dispusă să facă aceste investiții, antrenorul ar trebui să-și caute o altă echipă.

Articolul Rapid ar putea angaja un antrenor italian care nu a mai lucrat în România apare prima dată în Mediafax.

Fără grupuri sanitare în curțile școlilor și grădinițelor. Proiect pus în consultare publică pentru 175 de grădinițe și școli primare

Mediafax

Ministerul a anunțat astăzi lansarea în consultare publică a proiectului de hotărâre care va legifera alocarea banilor către bugetele locale. „Este inadmisibil ca, în aceste vremuri, să mai existe școli cu toalete în curte sau cu toalete fără apă curentă sau canalizare”, a afirmat ministrul Daniel David.

Consultarea publică în ceea ce privește proiectul de Hotărâre de Guvern pentru alocarea unor sume din bugetul său către bugetele locale, acolo unde școlile și grădinițele funcționează cu grupuri sanitare situate în curte, fără apă curentă și fără canalizare, va dura zece zile.

„Este inadmisibil ca, în aceste vremuri, să mai existe școli cu toalete în curte sau cu toalete fără apă curentă sau canalizare și am încredere că ne dorim, indiferent de rolul pe care-l avem – fie în administrația centrală, fie în cea locală – condiții potrivite pentru copiii noștri”, a declarat ministrul Educației, Daniel David. Oficialul este convins că „în decurs de aproximativ un an, problema grupurilor sanitare neconforme poate fi rezolvată și încheiem astfel o situație care nu este acceptabilă într-un sistem modern de învățământ.”

Vaslui, Vrancea și Mehedinți, fruntașe la condiții improprii în învățământ

Suma totală ce urmează să fie atribuită către inspectoratele școlare județene ajunge la 14.589 lei. Cea mai mare parte este destinată obiectivelor de acest fel, începute anul trecut și nefinalizate, în localități rurale din 19 județe. „Fruntașe” la capitolul fără apă curentă și cu toalete pentru copii în curte, având lucrări neterminate din anul precedent, sunt județele Vaslui, cu 30 de școli și grădinițe, Vrancea cu 22 și Mehedinți cu 21 de obiective începute și nefinalizate.

Mai puțin de o optime din sumă va fi distribuită unor unități școlare din Argeș, Bacău, Botoșani, Buzău, Călărași, Gorj și Olt, pentru lucrări care vor începe în acest an. Sumele pe care instituțiile de învățământ nu le vor folosi până la finalul anului, se vor restitui Ministerului de la care provin.

Ministrul Daniel David intenționează să adauge calitatea infrastructurii ca indicator esențial în procesul de evaluare și acreditare a unităților de învățământ.

 

 

Articolul Fără grupuri sanitare în curțile școlilor și grădinițelor. Proiect pus în consultare publică pentru 175 de grădinițe și școli primare apare prima dată în Mediafax.

Peste 2.000 de morți în urma cutremurului din Myanmar. Căutarea supraviețuitorilor se intensifică

Mediafax

Salvatorii au eliberat patru persoane, inclusiv o femeie însărcinată și o fetiță, de sub ruinele clădirilor prăbușite în Mandalay, orașul din centrul Myanmarului aflat în apropierea epicentrului cutremurului de 7,7 grade, a transmis agenția de presă chineză Xinhua.

În Bangkok, salvatorii au scos luni încă un cadavru de sub dărâmăturile unui zgârie-nori neterminat care s-a prăbușit în urma cutremurului, ridicând la 12 numărul morților în urma prăbușirii clădirii, cu un total de 19 morți și 75 de dispăruți în Thailanda.

În operațiune au fost folosite aparate de scanare și câini de urmă, iar viceguvernatorul din Bangkok, Tavida Kamolvej, a declarat că salvatorii încearcă să pătrundă într-o zonă în care au fost detectate semne de viață, la trei zile după cutremur.

China, India și Thailanda se numără printre vecinii Myanmarului care au trimis materiale și echipe de ajutoare în urma cutremurului. Organizația Națiunilor Unite a declarat că va trimite, de asemenea, ajutoare supraviețuitorilor din centrul Myanmarului.

Articolul Peste 2.000 de morți în urma cutremurului din Myanmar. Căutarea supraviețuitorilor se intensifică apare prima dată în Mediafax.

Lasconi: Clotilde Armand ar trebui exclusă din USR pentru încălcarea statutului

Mediafax

Întrebată direct, la Pro TV, de ce ar scoate-o din partid pe Clotilde Armand, Lasconi a explicat: „Pentru că a încălcat statutul și dacă noi acum ne-am urca în mașină și am trece pe roșu, probabil că ni s-ar lua carnetul. Avem niște reguli. În partid nu e vorba de altceva decât de încălcarea statutului, mai ales într-o perioadă atât de delicată cum este campania electorală”.

Când jurnalistul a cerut clarificări despre natura încălcării, Lasconi a precizat: „Mă refer la a sprijini pe altcineva în campania electorală în condițiile în care tu ai un candidat”.

Președinta USR a răspuns și unei întrebări despre o posibilă candidatură la Primăria Capitalei, în cazul în care actualul primar, Nicușor Dan, ar deveni președinte. Lasconi a respins categoric această posibilitate cu o dublă negație: „Nu va ieși președinte și eu nu intenționez să candidez la primăria Capitalei”.

Articolul Lasconi: Clotilde Armand ar trebui exclusă din USR pentru încălcarea statutului apare prima dată în Mediafax.

Donald Trump spune că este încrezător într-o „înțelegere” privind operațiunile TikTok din SUA

Mediafax

Președintele Statelor Unite susține că vrea ca platforma utilizată de 170 de milioane de americani „să rămână în viață”.

„Va exista un acord pentru TikTok”, a declarat el duminică în timpul unui schimb de opinii cu jurnaliștii la bordul avionului prezidențial. „Avem o mulțime de potențiali cumpărători. Există foarte mult interes pentru TikTok”, a mai spus el.
La întoarcerea sa la Casa Albă, pe 20 ianuarie, liderul republican a acordat ByteDance, compania-mamă chineză a TikTok, 75 de zile, până pe 5 aprilie, pentru a-și vinde operațiunile din Statele Unite. Dacă nu va reuși până la acea dată, platforma va fi interzisă în Statele Unite, în baza unei legi adoptate anul trecut pentru a proteja securitatea națională.

Mai mulți concurenți americani sunt în cursă pentru a achiziționa TikTok, inclusiv startup-ul de inteligență artificială Perplexity AI și Project Liberty, condus de proprietarul Olympique de Marseille, Frank McCourt, deși ByteDance nu și-a manifestat intenția de a vinde operațiunile.

Articolul Donald Trump spune că este încrezător într-o „înțelegere” privind operațiunile TikTok din SUA apare prima dată în Mediafax.

Putin va recruta încă 160.000 de ruși pentru războiul cu Ucraina. Zelenski: Rusia se pregătește de noi ofensive

Mediafax

Ordinul se aplică bărbaților cu vârste între 18 și 30 de ani și urmează să fie pus în aplicare în perioada 1 aprilie-jumătatea lunii iulie. Noul val de recrutare vine pe fondul negocierilor în curs pentru o încetare a focului între Rusia și Ucraina, mediată de SUA, scrie POLITICO.

Liderul ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, în contextul acestor informații, că Putin trage de timp pentru a ocupa mai mult teritoriu ucrainean și pentru ca eventualele noi câștiguri să fie aduse în discuție în procesul de pace propriu-zis.

De asemenea, Zelenski a mai spus că „Rusia se pregătește pentru noi ofensive în regiunile Sumî, Harkov și Zaporojie”.

Kievul susține că pierderile totale ale Rusiei se apropie de un milion de morți și răniți de la începutul războiului, în timp ce Moscova comunică un bilanț mult mai mic.

 

Articolul Putin va recruta încă 160.000 de ruși pentru războiul cu Ucraina. Zelenski: Rusia se pregătește de noi ofensive apare prima dată în Mediafax.

Lasconi spune cum ar gestiona relația cu administrația Trump dacă ar deveni președinte

Mediafax

Întrebată despre declarația făcută la Focșani, unde a afirmat că l-ar fi sunat pe Donald Trump pentru a-l asigura că „românii nu vor să vină în America” după anunțul privind vizele, Lasconi a detaliat abordarea sa: „Ca președinte al României, în primul rând, ar trebui să ai o relație interumană cu ceilalți lideri. Țările nu au sentimente, țările au interese. Eu văd că lui Donald Trump îi place tranzacționarea”.

Ea a subliniat importanța parteneriatului strategic dintre România și SUA, menționând că ar aduce în discuție contribuțiile României: „Pe el îl interesează Deveselul, nu cred că nu-l interesează. Și atunci i-aș aminti și de războaiele în care au fost implicate Statele Unite ale Americii și unde au murit 30 de români și câteva sute au fost răniți și câteva zeci schilodiți”.

Lasconi a afirmat că românii sunt interesați de călătoriile în SUA în principal pentru vacanțe sau cumpărături, călătorind pe calea aerului unde „controlele sunt la sânge”, dând exemplul propriei experiențe când a așteptat „o oră jumate” pentru verificarea unei singure valize.

Decizia lui Trump nu este una personală împotriva României

În opinia sa, decizia lui Trump nu este una personală împotriva României: „Nu cred că are ceva personal cu România. Eu cred că verifică toate deciziile care au fost luate de Biden și încearcă să se țină de cuvânt cu promisiunile pe care le-a făcut în campania electorală”.

Lasconi a fost întrebată și despre scrisoarea adresată lui Trump după anularea alegerilor, recunoscând că „vremea scrisorilor a trecut” și că „atunci părea o strategie pertinentă”.

Întrebată dacă a fost o greșeală, ea a răspuns: „O să vedem peste câțiva ani. Dar îmi cer scuze pentru că văd că prea mult s-a inflamat toată treaba cu scrisoarea. Dar cine putea să-și imagineze în decembrie, să-mi spună mie, cine putea să-și imagineze că Donald Trump o să vină cu astfel de declarații pe care le-am auzit și care ne-au dat spaime”.

Articolul Lasconi spune cum ar gestiona relația cu administrația Trump dacă ar deveni președinte apare prima dată în Mediafax.

Studiu. Un nou test de sânge detectează Alzheimerul și evaluează evoluția bolii

Mediafax

Echipa care a realizat sudiul afirmă că testul ar putea ajuta medicii să decidă ce medicamente ar fi cele mai potrivite pentru pacienți. De exemplu, medicamente noi precum donanemab și lecanemab pot ajuta la încetinirea progresului Alzheimerului, dar numai la persoanele aflate în stadiile incipiente ale bolii, scrie The Guardian.

Profesorul Oskar Hansson de la Universitatea Lund, coautor al lucrării, a declarat: „Există o nevoie urgentă de diagnostice precise și rentabile pentru Alzheimer, având în vedere că multe țări au aprobat recent utilizarea clinică a terapiilor care vizează amiloidul [cum ar fi donanemab și lecanemab]”.

În cadrul studiului publicat în jurnalul Nature Medicine, Hansson și colegii săi au descris cum au descoperit că fragmentele de tau, denumite eMTBR-tau243, pot fi detectate în sânge și corelate cu acumularea de încurcături de tau în creierele persoanelor cu Alzheimer, dar nu și în cazul altor boli.

Analizele echipei, care au implicat 902 participanți, au descoperit că nivelurile acestui fragment tau erau ridicate la persoanele cu simptome de Alzheimer care aveau tulburări cognitive ușoare și mai ridicate la cele cu demență. Nivelurile nu erau crescute la persoanele cu tulburări cognitive cauzate de alte afecțiuni

„Din punct de vedere științific, aceste rezultate sunt foarte promițătoare și importante, deoarece acest marker a funcționat mai bine decât testele existente și ar putea ajuta la urmărirea performanței noilor medicamente”, a declarat profesorul Tara Spires-Jones, expert în neurodegenerare la Universitatea din Edinburgh.

Articolul Studiu. Un nou test de sânge detectează Alzheimerul și evaluează evoluția bolii apare prima dată în Mediafax.

Musk reacționează la cazul Le Pen: Stânga abuzează de sistemul juridic pentru a-și închide adversarii

Mediafax

„Când stânga radicală nu poate câștiga prin vot democratic, abuzează de sistemul juridic pentru a-și închide adversarii”, a declarat Musk luni. „Acesta este manualul lor standard în întreaga lume”, a adăugat consilierul prezidențial american, potrivit Politico.

Marine Le Pen și opt eurodeputați au fost găsiți vinovați de deturnare de fonduri publice, luni, de Tribunalul din Paris. Astfel, lidera partidului de extremă dreapta din Franța nu va mai avea voie să candideze la președinție în următorii cinci ani.

Cei 12 asistenți judecați alături de ei au fost, de asemenea, găsiți vinovați de manipulare de bunuri furate. Instanța a estimat prejudiciul total la 2,9 milioane de euro, prin faptul că „Parlamentul European a plătit pentru persoane care lucrau de fapt pentru partid”.

Prejudiciul cauzat de Marine Le Pen este estimat la 474.000 de euro, afirmă instanța, potrivit Le Figaro.

Articolul Musk reacționează la cazul Le Pen: Stânga abuzează de sistemul juridic pentru a-și închide adversarii apare prima dată în Mediafax.

Trei din cei patru soldați americani dispăruți au fost găsiți morți în Lituania

Mediafax

Autoritățile din Lituania au declarat luni că salvatorii au recuperat vehiculul blindat al soldaților dispăruți într-o zonă de antrenament militar din țara baltică, potrivit Reuters.

„Cu profundă tristețe și durere am primit vestea pierderii tragice a trei soldați americani”, a scris președintele lituanian Gitanas Nauseda pe platforma X. „Lituania este în doliu alături de națiunea americană”, a mai spus el.

Secretarul armatei americane, Dan Driscoll, a declarat că al patrulea soldat va fi căutat în continuare. „Vreau să-mi exprim recunoștința sinceră față de soldații și marinarii americani, precum și față de aliații noștri devotați din Lituania și Polonia pentru angajamentul lor neclintit în localizarea militarilor noștri căzuți la datorie”, a transmis Driscoll într-un comunicat.

Ministerul Apărării din Lituania a declarat că, în acest moment, nu există indicii clare care să sugereze o cauză exactă a deceselor. Nu au fost identificate semne evidente de violență, însă toate posibilitățile sunt luate în considerare, inclusiv un posibil accident sau o cauză medicală.

Reprezentanții armatei americane au transmis un mesaj de condoleanțe familiilor celor decedați și au subliniat că o anchetă amănunțită este în curs de desfășurare pentru a determina ce s-a întâmplat cu exactitate.

Acest incident survine într-o perioadă de tensiuni sporite la granițele NATO, în special pe flancul estic, unde forțele aliate sunt desfășurate pentru a descuraja orice potențială amenințare la adresa securității regionale. Prezența trupelor americane în Lituania este parte a unui angajament mai larg al NATO față de statele baltice, care se confruntă cu provocări de securitate semnificative.

Autoritățile lituaniene și americane au anunțat că vor face publice mai multe informații pe măsură ce ancheta avansează. Între timp, operațiunile de căutare pentru al patrulea soldat continuă, iar comunitatea internațională urmărește cu atenție evoluția situației.

Articolul Trei din cei patru soldați americani dispăruți au fost găsiți morți în Lituania apare prima dată în Mediafax.