Insulele grecești Paros și Mykonos, inundate după ploi torențiale

Mediafax

Primarul din Paros, Costas Bizas, a declarat că un râu a ieșit din matcă în satul pescăresc Naoussa, inundând magazine și locuințe și măturând aproape 40 de mașini.

Agenția de protecție civilă din Grecia a avertizat luni că locuitorii din Paros și Mykonos ar trebui să rămână în casă, potrivit AFP. Se așteaptă apoi ca ploile abundente să se îndrepte spre insulele Chios, Samos și Ikaria. Potrivit serviciului meteorologic, ploaia, însoțită de vânturi de până la 74 km/h, reprezintă un „pericol” și este de așteptat să persiste.

Școlile au fost închise ca măsură de precauție pe insulele Paros, Mykonos, Rhodes, Kos, Kalymnos, Symi și Tilos.

Articolul Insulele grecești Paros și Mykonos, inundate după ploi torențiale apare prima dată în Mediafax.

Agricover Holding SA raportează creșteri semnificative în 2024, susținute de investiții strategice și de un management eficient al riscurilor

Mediafax

Grupul Agricover, jucător strategic în dezvoltarea agriculturii românești, a încheiat 2024 cu un avans semnificativ al profitului operational consolidat, din activități continuate, în creștere cu 66,5% față de anul anterior, ajungând la 92,4 milioane RON. Performanța reflectă capacitatea grupului de a naviga cu succes într-un context de piață provocator, mizând pe creșterea segmentului de finanțare și pe eficiență operațională în cadrul segmentului de distribuție.

Într-un an marcat de secetă și de condiții macroeconomice dificile, Agricover a reușit să își consolideze poziția pe piață, oferind fermierilor soluții financiare și tehnologice adaptate provocărilor. Rezultatele obținute confirmă eficiența strategiei adoptate și soliditatea modelului de business integrat al grupului.

Citeşte comunicatul integral la adresa: http://comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=20804

Articolul Agricover Holding SA raportează creșteri semnificative în 2024, susținute de investiții strategice și de un management eficient al riscurilor apare prima dată în Mediafax.

Victor Ponta, replică pentru Crin Antonescu după ce a fost numit travestit

Mediafax

Candidatul coaliţiei, Crin Antonescu, a declarat că „marea problemă cu Victor Ponta nu e doar că e trădător, ci că e travestit”. În replică, Ponta a dat răspunsul pe pagina sa de Facebook.

„Nu voi răspunde niciunei jigniri din partea contracandidaţilor şi nu voi ataca personal pe niciunul dintre ei. Românii s-au săturat de gâlceava politicienilor, de zâmbetele şi râsetele lor arogante!”, a transmis Victor Ponta.

Mai mult, independentul înscris în cursa pentru Cotroceni a scris că are „un proiect pentru România şi pentru români; şi am experienţa şi curajul necesare pentru a-l pune în practică!”.

„Eu am un proiect pentru România şi pentru români şi am experienţa şi curajul necesare pentru a-l pune în practică! Trebuie să redăm demnitatea şi respectul, valorile naţionale tradiţionale şi democratice, bunăstarea şi încrederea în viitor – exact ceea ce actualul sistem, reprezentat de Domnul Iohannis şi liderii PSD-PNL-UDMR, a distrus în ultimii 10 ani! Am încredere în destinul naţional şi european al României! Împreună, vom pune doar România pe primul loc!”, a mai scris Ponta.

Articolul Victor Ponta, replică pentru Crin Antonescu după ce a fost numit travestit apare prima dată în Mediafax.

Actorul Jean-Claude Van Damme, reclamat într-un dosar DIICOT de trafic de persoane

Mediafax

Conform informațiilor, celebrul actor este acuzat că ar fi beneficiat de servicii sexuale oferite de cinci tinere românce aflate într-o stare de vulnerabilitate.

Acuzațiile provin chiar de la una dintre tinerele care susține că ar fi participat la evenimentele în care fetele erau „dăruite” actorului.

Incidentele s-ar fi petrecut la Cannes, iar fapta de care este acuzat Van Damme se referă la apelarea la serviciile unor persoane despre care ar fi știut că sunt exploatate.

Conform avocatului Adrian Cuculis, sesizarea se bazează pe declarațiile unui martor referitoare la cetățeni români, ceea ce conferă competența parchetelor din România, cu încuviințarea Parchetului General.

Articolul Actorul Jean-Claude Van Damme, reclamat într-un dosar DIICOT de trafic de persoane apare prima dată în Mediafax.

Ghinion pentru Juventus: Federico Gatti va lipsi o lună după o fractură la picior

Mediafax

Potrivit presei italiene citată de Reuters, Gatti ar putea fi indisponibil aproximativ o lună, după ce a fost nevoit să părăsească terenul în prima repriză, în urma unui contact cu atacantul celor de la Genoa, Andrea Pinamonti, care a ratat mingea şi i-a lovit accidental piciorul.

„Investigaţiile au relevat prezenţa unei fracturi compuse la diafiza peroneului,” a transmis Juventus luni.

Pinamonti şi-a cerut scuze pentru incident printr-o postare pe reţelele de socializare.

„Îmi pare foarte rău pentru accidentarea ta. Îţi doresc o recuperare rapidă şi sper să revii pe teren cât mai curând,” a scris el pe Instagram.

Gatti, în vârstă de 26 de ani, a declarat că va face tot posibilul pentru a reveni repede, în contextul în care Juventus, aflată pe locul cinci, luptă pentru calificarea în Liga Campionilor printr-un loc în top 4.

„Voi încerca să fiu cât mai aproape de colegii mei într-un moment atât de important al sezonului,” a transmis Gatti într-o postare pe Instagram Stories.

Juventus, aflată la doar un punct în spatele locului patru ocupat de Bologna, va juca duminică în deplasare, cu Roma.

Articolul Ghinion pentru Juventus: Federico Gatti va lipsi o lună după o fractură la picior apare prima dată în Mediafax.

Ursula von der Leyen: UE are un „plan solid” pentru a răspunde taxelor impuse de SUA, dacă va fi necesar

Mediafax

Administrația Trump a instituit în martie taxe pentru importurile de oțel și aluminiu, iar joi, vor intra în vigoare taxe mai mari pentru automobile. De asemenea, Trump va prezenta miercuri planuri pentru „tarife reciproce”.

Von der Leyen a declarat că înțelege argumentele Statelor Unite conform cărora alții au profitat de normele comerciale globale, adăugând că și UE a avut de suferit. Ea a mai spus că înțelege că SUA doresc să se reindustrializeze, la fel ca UE.

Cu toate acestea, ea a precizat că taxele americane vor alimenta inflația și vor face ca fabricile din SUA să plătească mai mult pentru componente, ceea ce va duce la pierderea locurilor de muncă, potrivit Reuters.

„Obiectivul nostru este o soluție negociată. Dar, desigur, dacă va fi nevoie, ne vom proteja interesele, oamenii și companiile. (…) Nu vrem neapărat să ripostăm. Dar dacă este necesar, avem un plan puternic de represalii și îl vom folosi”, a declarat von der Leyen într-un discurs susținut în fața Parlamentului European de la Strasbourg.

Von der Leyen a mai spus că UE ar trebui să își diversifice schimburile comerciale și să elimine barierele interne din calea afacerilor transfrontaliere pe piața sa unică.

Articolul Ursula von der Leyen: UE are un „plan solid” pentru a răspunde taxelor impuse de SUA, dacă va fi necesar apare prima dată în Mediafax.

CFR face modificări în circulația trenurilor din cauza lucrărilor la infrastructură

Mediafax

Conform anunțului, între stațiile Câmpulung – Parc Krețulescu, în perioada 1 – 30 aprilie 2025, trenul R 9121 Golești – Parcul Krețulescu va fi anulat pe distanța Câmpulung – Parc Krețulescu. Această restricție nu se aplică în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale.

De asemenea, ca urmare a lucrărilor programate între stațiile Pitești – Golești, în perioada 7 – 30 aprilie 2025, trenul R 9208 Pitești – Golești – București Nord va fi anulat complet. Și în acest caz, anularea nu se aplică în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale.

Călătorii sunt sfătuiți să verifice orarul trenurilor înainte de călătorie și să țină cont de aceste modificări atunci când își planifică deplasările.

Pentru a veni în sprijinul pasagerilor afectați, CFR Călători recomandă utilizarea trenurilor alternative disponibile pe rutele respective sau a altor mijloace de transport. Informații suplimentare privind orarele și opțiunile de călătorie pot fi consultate pe site-ul oficial al companiei, în aplicația mobilă CFR Călători sau la casele de bilete din stațiile de cale ferată.

Articolul CFR face modificări în circulația trenurilor din cauza lucrărilor la infrastructură apare prima dată în Mediafax.

Ministerul Finanțelor lansează o nouă emisiune de titluri de stat FIDELIS. Dobânzile la lei și euro

Mediafax

Persoanele fizice peste 18 ani pot subscrie titluri denominate în lei și euro prin BT Capital Partners&Banca Transilvania, BCR, BRD, Alpha Bank și TradeVille în parteneriat cu Libra Bank.

Ediția din aprilie 2025 include o tranșă specială pentru donatorii de sânge, care beneficiază de cea mai mare dobândă oferită – 7,60% pentru titlurile cu scadență la 1 an. Donatorii pot subscrie de la un prag minim de doar 500 lei, față de 5.000 lei în cazul celorlalți investitori, cu un plafon maxim de 100.000 lei. Sunt eligibili cei care au donat sânge începând cu 1 octombrie 2024.

Pentru ceilalți investitori, emisiunea include titluri în lei cu scadențe de 1, 3 și 5 ani și dobânzi de 6,60%, 7,30% și 7,60%, precum și titluri în euro cu scadențe de 2 și 7 ani și dobânzi anuale de 3,60% și 6%.

Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 lei sau 100 euro. Veniturile obținute din dobânzi și câștigurile de capital sunt neimpozabile, iar titlurile pot fi vândute înainte de scadență, cu dobânda aferentă perioadei de deținere.

Această ediție marchează a treisprezecea campanie „România are sânge de rocker, acum și de investitor”, inițiativa atrăgând până în prezent 26.618 donatori-investitori care au subscris aproximativ 2,9 miliarde lei.

Articolul Ministerul Finanțelor lansează o nouă emisiune de titluri de stat FIDELIS. Dobânzile la lei și euro apare prima dată în Mediafax.

Şeful Salvamont Predeal este transferat la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Ursul a fost împuşcat

Mediafax

Potrivit bizbraşov.ro, medicii de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov au solicitat transferul pacientului cu multiple traumatisme cauzate de atacul ursoaicei din Predeal la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Mecanismul de intervenţie de urgenţă a fost activat şi o aeronavă SMURD a fost trimisă de la Bucureşti la Braşov, pentru preluarea pacientului şi transportarea lui la Spitalul Floreasca din Bucureşti. La ora 10.30, o aeronavă SMURD tipul Learjet a aterizat la Aeroportul Internaţional Braşov Ghimbav.

„Pacientul este stabilizat la acest moment şi s-a decis transferarea lui la Spitalul Floreasca cu ajutorului unui avion medical”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, Marius Leonte.

Sursele Biz Braşov au confirmat că ursoaica agresivă care l-a atacat pe şeful Salvamont Predeal duminică seara a fost împuşcată luni noaptea.

Localnicii spun că Predealul a fost terorizat în ultima perioadă de o ursoaică cu doi pui, dar la acest moment nu este foarte clar dacă este vorba de acelaşi animal care a atacat duminică seara şi a fost împuşcat.

Articolul Şeful Salvamont Predeal este transferat la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Ursul a fost împuşcat apare prima dată în Mediafax.

Kremlinul reacționează după declarațiile lui Trump: „Continuăm să lucrăm împreună”

Mediafax

Decizia de a continua să lucreze împreună a venit după ce Donald Trump s-a ofensat în legătură cu unele afirmații ale lui Vladimir Putin.

Președintele american s-a arătat „foarte supărat” și „enervat” în cadrul unui interviu acordat duminică pentru postul de televiziune TV NBC. Supărările îl vizau pe Putin, care a criticat credibilitatea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Trump a continuat, ulterior, cu amenințările, inclusiv privind tarifele suplimentare pentru petrolul rusesc, între 20%-50%, pentru țările care cumpără. Presiunile au continuat și față de liderul ucrainean Volodimir Zelenski, în ceea ce privește semnarea acordului de minerare rare.

Dmitri Peskov a fost întrebat și despre viitoarea colaborare dintre Rusia și Statele Unite, în contextul în care comentariile lui Trump la adresa lui Putin ar putea reprezenta un dezavantaj. El a răspuns afirmativ în ceea ce privește deschiderea președintelui rus pentru contractele cu președintele american, transmite agenția de presă Reuters.

„Continuăm să lucrăm cu partea americană, în primul rând pentru a construi relațiile noastre bilaterale, care au fost grav afectate în timpul administrației precedente (din SUA)”, a spus Peskov.

El a adăugat că „lucrăm și la implementarea unor idei legate de acordul (de încetare a focului, n.r.) privind Ucraina. Demersul aceasta este în desfășurare, dar până acum nu există detalii despre care am putea sau ar trebui să relatăm. Este un proces care necesită timp, probabil din cauza complexității sale”, a spus reprezentantul președintelui Rusiei.

În paralel, președintele Finlandei, Alexander Stubb, a declarat că Trump ar putea fi singura persoană capabilă să intermedieze o pace, deoarece Putin „îl respectă și se teme de el”.

„Am ieșit cu impresia că, evident, el este singura persoană care poate intermedia o pace, o încetare a focului, pentru că el este singurul de care Putin se teme și, în acest sens, îl respectă”, a declarat Stubb pentru Sky News, într-un interviu publicat luni.

Peskov a confirmat că Rusia lucrează la un posibil acord de încetare a focului, dar că negocierile sunt complexe. O nouă convorbire între Trump și Putin ar putea avea loc de la distanță în scurt timp, dacă este nevoie, doar că nu este programată pentru săptămâna în curs.

Articolul Kremlinul reacționează după declarațiile lui Trump: „Continuăm să lucrăm împreună” apare prima dată în Mediafax.