Ciolacu: De această dată am reușit pentru că nu i-am avut pe Ponta și pe Iohannis

Mediafax

Marcel Ciolacu a subliniat că, spre deosebire de alte momente politice tensionate, de această dată formațiunile implicate au reușit să colaboreze.

„Am reușit, cum spunea Marcel Vela, atât eu, cât și domnul Ilie Bolojan, cât și Kelemen Hunor, cât și domnul Pambuccian, am reușit să avem o coaliție după o campanie electorală și am reușit o performanță unică. De această dată am reușit să ne ținem toți de cuvânt. Dacă vreți, eu vă spun și de ce am reușit. Pentru că de această dată nu l-am avut pe Victor Ponta și nici pe Klaus Iohannis”, a spus Ciolacu, făcând referire la experiențele politice anterioare.

Șeful Guvernului a făcut apel la renunțarea la atacurile din interiorul scenei politice și la asumarea responsabilității în fața momentului actual.

„Până acum ne înjuram încontinuu și parcă ne-a luat Dumnezeu mințile. Timp de trei luni de zile n-am știut decât să ne înjurăm, după trei ani de construcție, după trei ani în care am reușit împreună să depășim cele mai complicate momente ale României și economice și sociale și crize de securitate. Și acum stăm cu capul plecat, fiindcă nu ne mai înjurăm între noi? Haideți să ne vedem destinul care este în mâinile noastre acum. Terminați să ascultați pe cei care au pierdut alegerile. Cumva, dați-ne și nouă acel moment să simțim că am făcut corect lucrurile, că am depășit orice orgoliu. E momentul să ne trezim!”, a mai spus Ciolacu.

Articolul Ciolacu: De această dată am reușit pentru că nu i-am avut pe Ponta și pe Iohannis apare prima dată în Mediafax.

77 de sectoare de plajă sunt scoase la închiriere pentru o perioadă de 10 ani

Mediafax

Cele 77 de subsectoare de plajă au două tipuri de destinații: plajă pentru agrement turistic (recreere) și plajă pentru agrement cu funcție sportivă, respectiv agreement nautic cu/ fără motor.

Suprafața scoasă la închiriere este de 58,58 hectare, din care 40.59 hectare (plaje scoase la închiriere cu funcție recreativă) și 17,94 hectare (plaje scoase la închiriere cu funcție sportivă).

Ofertele se depun în perioada 5 aprilie – 24 aprilie, data-limită fiind 24 aprilie, ora 16.00.

Articolul 77 de sectoare de plajă sunt scoase la închiriere pentru o perioadă de 10 ani apare prima dată în Mediafax.

Crin Antonescu: Nimeni nu l-a întrebat pe Nicuşor Dan când a trecut ultima oară pe la serviciu

Mediafax

„După ce unul din foştii parlamentari ai PSD, domnul Ponta, a decis să candideze, a început discuţia despre faptul că PSD-ul votează cu Ponta. În permanenţă discuţia a fost despre ce se întâmplă cu coaliţia, cu această coaliţie, când pierde Antonescu, dacă pierde Antonescu. Aşa îi veţi auzi până la sfârşit. Nimeni nu l-a întrebat pe Nicuşor Dan când a trecut ultima oară pe la serviciu, pentru care-i plătit, e primar general. Nimeni nu o întreabă pe doamna Lasconi în ce judeţ crede că mai e oraşul în care-i aleasă şi e plătită ca primar. Nimeni nu-l întreabă pe domnul Ponta… Nu mai zic ce ar putea să-l întrebe”, spune Antonescu.

El adaugă că, în permanenţă, conducerea PSD, în frunte cu premierul Marcel Ciolacu, şi conducerea PNL „au fost alături de mine”.

„N-am avut şi nu avem niciun moment de şovăială în această campanie şi suntem în grafic. Suntem în grafic. Şi nu avem cum, dacă nu ne batem joc de şansa noastră şi de viitorul acestei ţări, nu avem cum să pierdem”, mai spune candidatul.

Articolul Crin Antonescu: Nimeni nu l-a întrebat pe Nicuşor Dan când a trecut ultima oară pe la serviciu apare prima dată în Mediafax.

Război comercial total. China anunță că va taxa cu 34% toate produsele ce vin din SUA

Mediafax

China este prima mare putere a lumii care anunţă o măsură împotriva deciziei anunţate miercuri de Donald Trump.

Ministerul Comerțului din China a declarat vineri că tariful va fi impus asupra tuturor bunurilor importate originare din SUA începând cu 10 aprilie.

Taxele asupra exporturilor chineze către SUA vor crește la peste 60 % după ce președintele american a anunțat tarife de 34 % care se adaugă tarifelor existente.

Beijingul a denunțat noile taxe americane drept „o acțiune unilaterală tipică de intimidare” care „nu respectă normele comerțului internațional și aduce grave prejudicii drepturilor și intereselor legitime ale Chinei”.

Este de așteptat ca și UE, ce reprezintă și România în acest caz, să anunțe în perioada următoare zile contramăsuri la tarifele impuse de administrația Trump.

Contraatacul Chinei împinge piețele din lume mai jos

Valorile futures ale acțiunilor americane au scăzut puternic vineri, după ce China a anunțat că va riposta la tarifele lui Trump

Contractele futures S&P 500 au scăzut cu 1,24%, Nasdaq 100 a scăzut cu 1,22%, iar Dow a scăzut cu 1,41%.

Joi, repercusiunile tarifelor impuse de Trump au făcut ca acțiunile americane să piardă 2,4 trilioane de dolari.

Indicele de referință S&P 500 a scăzut joi cu 4,8%, cea mai mare scădere procentuală într-o singură zi din iunie 2020.

Indicele pan-european al acțiunilor STOXX 600 a scăzut vineri cu 3,1%. Declinul de vineri s-a extins pe scăderea de 2,6% din ziua precedentă.

Articolul Război comercial total. China anunță că va taxa cu 34% toate produsele ce vin din SUA apare prima dată în Mediafax.

Negrescu: Viitorul digital al Europei se scrie acum, iar România trebuie să fie parte activă

Mediafax

„Am avut o întâlnire de substanţă cu Henna Virkkunen, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, responsabilă de dosare esenţiale precum digitalizarea, competitivitatea şi combaterea ingerinţelor străine”, anunţă Victor Negrescu.

El relatează că discuţia s-a concentrat pe câteva priorităţi-cheie, respectiv importanţa combaterii ingerinţelor străine şi necesitatea unei comunicări strategice, coerente şi proactive din partea Comisiei Europene, proiectul meu privind educaţia în domeniul inteligenţei artificiale şi roboticii, menit să sprijine competenţele viitorului în rândul tinerilor europeni, precum şi susţinerea concretă a sectorului digital în cadrul Planului european pentru competitivitate, cu o alocare bugetară dedicată de minimum 30%, esenţială pentru transformarea digitală şi inovaţie.

„Am prezentat totodată concluziile Romanian Digital Day – ediţia a III-a, un eveniment devenit reper în promovarea potenţialului digital al României. Dialogul constant cu actorii europeni este cheia pentru ca România să fie un pilon activ al Europei digitale şi competitive. Viitorul digital al Europei se scrie acum, iar România trebuie să fie parte activă şi vizibilă în acest proces.

Articolul Negrescu: Viitorul digital al Europei se scrie acum, iar România trebuie să fie parte activă apare prima dată în Mediafax.

EPC Masterclass: RPIA aduce în prim-plan rolul EPC-urilor în energia regenerabilă, printr-un workshop dedicat organizat la Romexpo, pe 10 aprilie

Mediafax

  • RPIA – Asociația Industriei Fotovoltaice din România – are plăcerea de a anunța organizarea workshopului EPC Masterclass: Strategii de Dezvoltare și Inovație în Proiectele de Energie Regenerabilă, un eveniment dedicat sectorului EPC, ce va avea loc în cadrul Green Energy Expo & Romenvirotec (9–11 aprilie), la Romexpo, București.
  • Evenimentul se va desfășura pe 10 aprilie, începând cu ora 09:30, la Sala Madgearu din cadrul Romexpo, și se adresează companiilor EPC, dezvoltatorilor, investitorilor și experților tehnici implicați în proiecte de energie regenerabilă.

Un spațiu dedicat schimbului de idei și colaborării

EPC Masterclass este gândit ca un cadru aplicat de discuție, care își propune să faciliteze schimbul de idei, explorarea de noi oportunități și analizarea tendințelor actuale din piața energiei regenerabile din România.

Participanții vor avea ocazia să abordeze teme esențiale pentru sector, precum: Strategii de dezvoltare și inovație în proiectele EPC ; Consolidarea parteneriatelor EPC-dezvoltatori ; Practici sustenabile: Reciclarea panourilor fotovoltaice și economia circulară; Inovație tehnologică și digitalizare în execuția proiectelor, precum și Evoluția forței de muncă și practicile de siguranță în execuția proiectelor.

Evenimentul va reuni perspectivele unor companii de referință în industrie, precum Transelectrica, Teletrans, Adrem, Photon Energy, Econergy, Waldevar, Parapet și SolarPro, alături de alți participanți ce urmează a fi anunțați. De asemenea, workshopul va include prezentarea unor studii de caz concrete și o sesiune de networking dedicată schimbului de experiență și conectării între profesioniști.

EPC Masterclass oferă un cadru aplicat de colaborare și schimb de expertiză pentru profesioniștii implicați în dezvoltarea și implementarea proiectelor de energie regenerabilă din România. Participarea este deschisă specialiștilor din domeniu, iar cei interesați pot solicita detalii și înregistrarea prin e-mail la adresa: office@rpia.ro.

Despre RPIA

RPIA – Asociația Industriei Fotovoltaice din România – reprezintă vocea sectorului solar și a lanțului valoric asociat energiei curate, promovând dialogul în jurul uneia dintre cele mai accesibile, dinamice și rapid implementabile surse de energie din România.

Asociația susține potențialul strategic al energiei solare în atingerea obiectivelor de neutralitate climatică și securitate energetică, contribuind astfel la dezvoltarea unei economii moderne și sustenabile.

Prin implicare activă în procesul decizional național și european, RPIA promovează politici și inițiative menite să accelereze dezvoltarea eficientă a energiei solare și a întregului ecosistem din jurul acesteia.

Articolul EPC Masterclass: RPIA aduce în prim-plan rolul EPC-urilor în energia regenerabilă, printr-un workshop dedicat organizat la Romexpo, pe 10 aprilie apare prima dată în Mediafax.

Nicuşor Dan a semnat avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie, necesar refacerii Planşeului Unirii

Mediafax

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria Sectorului 4, la finalul unei perioade îndelungate, marcată de tergiversări nefondate, primarul general, Nicuşor Dan, a semnat, vineri, avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie (CTC) din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB), document care lipsea din întregul dosar de autorizare a lucrărilor urgente de punere în siguranţă a centrului Capitalei, prin refacerea din temelii a Planşeului Unirii.

Avizul CTC va fi astfel adăugat documentelor similare ce formează dosarul de autorizare a lucrărilor, dosar depus deja la Direcţia de Urbanism a PMB în urmă cu aproximativ 8 luni.

„Este trist şi regretabil faptul că primarul general a condiţionat emiterea acestui aviz, care era o simplă formalitate, fiind verificat deja de către toate autorităţile competente domeniu şi care fac parte din Comisia Tehnică de Circulaţie, în funcţie de interesul său pur politic. Este trist şi regretabil că, motivat doar de raţiuni electorale, domnul Nicuşor Dan a ales până astăzi să pună în pericol zecile de mii de bucureşteni care traverzează centrul Capitalei în fiecare zi şi să ignore atât expertizele tehnice deja efectuate, cât şi realitatea din teren, constatată inclusiv de către reprezentanţii mass-media. Sper, ca întotdeauna, că buna-credinţă şi interesul public vor prima în zilele următoare şi că Primarul General nu va continua să tergiverseze şi emiterea autorizaţiei de construire, care ne-ar permite să începem de îndată lucrările atât de necesare pentru siguranţa Bucureştiului”, declară Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4.

Contractul de execuţie a lucrărilor de refacere din temelii a Planşeului Unirii a fost semnat în urmă cu mai bine de un an. De asemenea, tot în urmă cu aproape un an a fost asigurată, de către Guvernul României, prin Ordonanţă de Urgenţă, finanţarea necesară acestui proiect, în sumă de aproape 800 de milioane de lei.

„În acest timp, placa uriaşă de beton ce acoperă râul Dâmboviţa în Piaţa Unirii se degradează în continuare, aşa cum arătau expertizele tehnice actualizate în septembrie anul trecut. La acel moment, specialiştii arătau faptul că anumite zone ale planşeului pot fi un „pericol public” pentru circulaţia rutieră şi cea pietonală şi că, în lipsa unor lucrări de intervenţie executate în regim de urgenţă, anumite zone ale construcţiei ar putea ceda, antrenând consecinţe greu de imaginat. Chiar şi în aceste condiţii, în care starea tehnică precară a Planşeului Unirii nu poate fi pusă la îndoială, Primarul General a refuzat constant emiterea documentelor de autorizare”, acuză Primăria Sectorului 4.

Articolul Nicuşor Dan a semnat avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie, necesar refacerii Planşeului Unirii apare prima dată în Mediafax.

Conferința Parlamentul European din Bruxelles 20 mai „Creșterea și accelerarea absorbției de fonduri europene nerambursabile”

Mediafax

Conferința reunește experți, factori de decizie politică și societatea civilă pentru a aborda o întrebare esențială: Cum poate România să accelereze și să maximizeze absorbția fondurilor europene nerambursabile?
Conferința servește drept platformă pentru redefinirea strategiilor, eficientizarea legislației și promovarea unui ecosistem transparent și stabil care să susțină afacerile și să stimuleze creșterea economică.

Printre invitații de marcă ai conferinței se numără:
Bogdan-Gruia IVAN – Ministru, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (TBC)
Marcel-Ioan BOLOȘ – Ministru, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (TBC)
Sebastian-Ioan BURDUJA – Ministru, Ministerul Energiei (TBC)

Citeşte comunicatul integral la adresa: http://comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=20815

Articolul Conferința Parlamentul European din Bruxelles 20 mai „Creșterea și accelerarea absorbției de fonduri europene nerambursabile” apare prima dată în Mediafax.

Cupei României la futsal: S-au stabilit semifinalele Final Four-ului

Mediafax

Ediția din acest an a turneului final se va desfășura în perioada 23-24 aprilie la Sala Sporturilor din Târgu Mureș. Semifinalele Cupei României Futsal Fortuna sunt CS Luceafărul Buzău – CSM Târgu Mureș și FK Odorheiu Secuiesc – ACS Mausoleul Mărășești

Campioana en-titre, CSM Deva, nu participă în această ediție, după ce s-a retras din competițiile de futsal înaintea debutului sezonului.

Semifinalele se vor juca miercuri, 23 aprilie, iar finala este programată pentru joi, 24 aprilie. Orele de start vor fi anunțate ulterior.

Tragerea la sorți a fost realizată dintr-o singură urnă, fiecare echipă fiind extrasă pe rând. Prima echipă extrasă în fiecare pereche va fi considerată gazdă, iar a doua – oaspete.

În cazul unei egalități după cele 40 de minute de joc efectiv (două reprize de 20 de minute), meciul va intra în prelungiri (două reprize a câte 5 minute). Dacă egalitatea persistă, învingătoarea va fi decisă la loviturile de departajare de la 6 metri.

Articolul Cupei României la futsal: S-au stabilit semifinalele Final Four-ului apare prima dată în Mediafax.

Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov, într-un dosar de evaziune fiscală

Mediafax

„Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu poliţiştii din cadrul D.G.P.M.B – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, au efectuat, în cursul zilei de 03.04.2025, un număr de 2 percheziţii domiciliare pe raza mun. Bucureşti şi a judeţului Ilfov, în cadrul unui dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în domeniul importurilor de bunuri”, transmite vineri sursa citată.

La data de 28 martie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a confirmat continuarea urmăririi penale faţă de doi suspecţi pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală.

„În fapt, în sarcina persoanelor acuzate, s-a reţinut că, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, au omis să declare organelor fiscale veniturile în cuantum total de 11.494.517,22 lei realizate din comercializarea bunurilor importate, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în cuantum total de 9.240.993 lei, constituit din obligaţia fiscală principală şi obligaţii fiscale accesorii”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Cei doi au fost puşi sub control judiciar pentru 60 de zile, iar asupra bunurilor lor şi ale firmelor implicate a fost dispus sechestru, inclusiv asupra unui imobil, două maşini şi o motocicletă. De asemenea, au fost luate măsuri pentru blocarea sumelor din conturile bancare ale acestora, până la acoperirea prejudiciului.

Articolul Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov, într-un dosar de evaziune fiscală apare prima dată în Mediafax.