Poliția spaniolă a confiscat o tonă de cocaină într-o operațiune împotriva unei rețele criminale

Mediafax

În urma operațiunii coordonate de Europol, au fost reținute 20 de persoane, notează AFP.

Majoritatea arestărilor au avut loc în Spania, două în Belgia și una în Franța.

Unii dintre cei arestați erau legați „de o facțiune a grupării Hells Angels din Belgia” și erau implicați în „controlul și recuperarea transporturilor de droguri”, potrivit comunicatului.

Rețeaua introducea cocaina ascunsă în containere care soseau în portul Valencia, folosind așa-numiți „oameni-păianjen” care se cățărau pe stivele de containere și recuperau drogurile folosind „clești sau fierăstraie”.

Articolul Poliția spaniolă a confiscat o tonă de cocaină într-o operațiune împotriva unei rețele criminale apare prima dată în Mediafax.

Tentativele de scindare EȘUEAZĂ. George Simion primește sprijin total din partea AUR

Mediafax

Aceștia au decis că singura variantă în care se convoacă congresul extraordinar al partidului este numai în situația în care Simion este ales în funcția de președinte al României, scrie Gândul.

Decizia vine în contextul în care, în ultimele zile, în anumite cercuri politice și în subteranele puterii, s-au vehiculat zvonuri privind pregătirea unui nou partid în care ar urma să se regăsească personaje precum Gigi Becali, Antonio Andrușceac (fost parlamentar AUR) și doi europarlamentari, toți asociați anterior cu declarații antisemite și opozanți față de candidatura lui Călin Georgescu în actuala campanie electorală.

Votul de la CNC vine într-un context marcat de speculații privind diviziuni interne și posibile regrupări politice paralele.

Articolul Tentativele de scindare EȘUEAZĂ. George Simion primește sprijin total din partea AUR apare prima dată în Mediafax.

Colecționar de șerpi din Olt, vizat de percheziții: Hrănea reptilele cu animale vii

Mediafax

Acțiunea a fost desfășurată în baza unui mandat emis în cadrul unui dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, în care bărbatul este cercetat pentru uciderea animalelor cu intenție, fără drept, dar și pentru intervenții chirurgicale ilegale pe animale.

Conform anchetatorilor, pe lângă șerpii pe care îi hrănea în mod crud, suspectul deținea și câini cu urechile cupate, o practică interzisă de legislația română.

La finalul operațiunii, oamenii legii au descoperit la locuința tânărului un adevărat „regat” al animalelor exotice: șerpi de diferite specii, câini, pisici, iepuri, agame și chiar colonii de gândaci.

Investigația continuă pentru stabilirea amplorii activităților ilegale și dispunerea măsurilor prevăzute de lege.

Articolul Colecționar de șerpi din Olt, vizat de percheziții: Hrănea reptilele cu animale vii apare prima dată în Mediafax.

Zelenski critică ambasada SUA pentru reacția „slabă” la atacul mortal din Krivoi Rog

Mediafax

Criticile vin în contextul în care președintele american Donald Trump a promovat un armistițiu parțial între Rusia și Ucraina, căutând în același timp o destindere a relațiilor cu Moscova, conform AFP.

Într-o postare pe rețelele sociale, Zelenski a afirmat că „reacția ambasadei SUA este surprinzător de neplăcută”.

„O țară atât de puternică, un popor atât de puternic – și o reacție atât de slabă”, a scris Zelenski. „Le este teamă chiar și să spună cuvântul «rus» atunci când vorbesc despre racheta care a ucis copii”.

Ambasadoarea SUA, Bridget Brink, a postat vineri seara, când bilanțul nu era încă complet: „Sunt îngrozită că în această seară o rachetă balistică a lovit în apropierea unui loc de joacă și a unui restaurant din Krivoi Rog. Peste 50 de persoane rănite și 16 ucise, inclusiv 6 copii. Acesta este motivul pentru care războiul trebuie să se încheie”.

Numeroși comentatori au criticat-o pe Brink pentru că nu a menționat că Rusia a lansat atacul.

Brink a fost numită de predecesorul lui Trump, Joe Biden, și este ambasadoare din mai 2022. În postările recente pe X, ea nu a numit direct Rusia atunci când s-a referit la atacurile asupra Ucrainei, lucru pe care îl făcea în mod regulat până la mijlocul lunii februarie, când Zelenski și Trump au avut un schimb tensionat de replici în Biroul Oval.

Atacul rusesc asupra orașului Krivoi Rog din Ucraina a provocat moartea a cel puțin 19 persoane, inclusiv 9 copii, conform declarațiilor oficialilor locali citați de Reuters.

Articolul Zelenski critică ambasada SUA pentru reacția „slabă” la atacul mortal din Krivoi Rog apare prima dată în Mediafax.

Kim Jong Un a inspectat trupele speciale din Coreea de Nord și a testat o nouă pușcă de lunetist

Mediafax

Potrivit agenției de presă KCNA, Kim a inspectat vineri o unitate de operațiuni speciale. „Capacitatea reală de război pentru garantarea victoriei pe câmpul de luptă este consolidată prin antrenament intensiv”, a subliniat el.

Imaginile difuzate de media oficială îl arată pe Kim privind prin luneta unei puști de lunetist care, conform KCNA, urmează să fie „nou furnizată unităților de operațiuni speciale”. După testarea armei, liderul nord-coreean și-a exprimat „marea satisfacție față de performanța și puterea puștii dezvoltată în felul nostru”, informează AFP.

Serviciile de informații sud-coreene susțin că astfel de unități speciale se numără printre miile de militari pe care Phenianul i-a trimis în Rusia pentru a sprijini Moscova în războiul împotriva Ucrainei.

Vizita lui Kim la forțele speciale a coincis cu ziua în care Curtea Constituțională din Coreea de Sud a confirmat demiterea președintelui Yoon Suk Yeol, înlăturându-l din funcție și declanșând noi alegeri.

Președintele american Donald Trump, care s-a întâlnit cu Kim de trei ori în primul său mandat, a declarat recent că se află în „comunicare” cu liderul nord-coreean și intenționează „să facă ceva la un moment dat”, potrivit agenției sud-coreene Yonhap.

Articolul Kim Jong Un a inspectat trupele speciale din Coreea de Nord și a testat o nouă pușcă de lunetist apare prima dată în Mediafax.

Ciolacu promite să își facă publice documentele de studii după scrutinul prezidențial

Mediafax

Declarațiile au fost făcute la emisiunea „Insider politic” de la Prima TV, difuzată sâmbătă.

„Dețin și situațiile școlare complete. M-am surprins și eu, la unele materii am avut rezultate modeste, la altele performanțe notabile”, a explicat Ciolacu, chestionat despre formarea sa academică. Prim-ministrul s-a arătat dispus să furnizeze toate actele necesare pentru a clarifica îndoielile apărute în mass-media.

În septembrie anul trecut, Ciolacu afirma că și-a susținut examenul de Bacalaureat în 1986, obținând un punctaj „destul de bun”, fără a specifica nota exactă. În ziua următoare, oferea precizări suplimentare: media la Bacalaureat a fost 7,03, iar la finalizarea facultății 9. Cu toate acestea, certificatele respective nu au fost prezentate opiniei publice până în prezent.

Articolul Ciolacu promite să își facă publice documentele de studii după scrutinul prezidențial apare prima dată în Mediafax.

Finalul unei ere. Thomas Muller va pleca de la Bayern Munchen la finalul sezonului

Mediafax

Thomas Muller și Bayern Munchen au anunțat că acesta va pleca de la clubul bavarez la finalul sezonului.

Fotbalistul în vârstă de 35 de ani a jucat cele mai multe meciuri din istoria clubului, 743, în timp ce ocupă locul al treilea pe lista lui Bayern a marcatorilor, cu 247 de goluri.

Mijlocașul ofensiv este un produs al academiei lui Bayern. Și-a făcut debutul la seniori în 2008 și a câștigat, printre altele, două Ligi ale Campionilor și 12 titluri în Bundesliga cu Bayern.

„A fost o călătorie incredibilă, modelată de experiențe unice, întâlniri extraordinare și triumfuri de neuitat”, a declarat Muller, al cărui contract se încheie în iunie.

„Ceea ce îmi doresc ca despărțire ar trebui să fie clar: titluri pe care le putem sărbători împreună și momente pe care ni le vom aminti cu drag pentru mult timp. Vom da totul în următoarele săptămâni pentru a aduce titlul de campioană înapoi la Munchen”, a mai spus Muller.

Bayern are un avans de nouă puncte față de Bayer Leverkusen în fruntea Bundesligii și va înfrunta Inter Milano în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.

Muller, care a marcat 45 de goluri pentru Germania în 131 de apariții, a câștigat Gheata de Aur la Cupa Mondială din 2010 și a făcut parte din echipa Germaniei care a câștigat Cupa Mondială din 2014.

„Thomas Muller este definiția unei cariere de basm bavarez. El se numără printre cele mai remarcabile personalități din istoria lui Bayern”, a declarat președintele clubului, Herbert Hainer.

Articolul Finalul unei ere. Thomas Muller va pleca de la Bayern Munchen la finalul sezonului apare prima dată în Mediafax.

Claudiu Târziu, după suspendarea din funcția AUR: Am aflat pe surse, nu am fost notificat oficial

Mediafax

„Am aflat și eu tot pe surse de această decizie, nu am fost informat oficial, deci nu știu care sunt motivele. Aștept decizia oficială ca să mă decid ce am de făcut pe mai departe”, a declarat Târziu.

Acesta a menționat că are căi de atac, sugerând că ar putea contesta decizia.

Potrivit informațiilor MEDIAFAX, suspendarea lui Târziu din funcția de preşedintele al Consiliului Naţional de Conducere al AUR a fost decisă sâmbătă. Sancțiunea ar fi legată de afirmațiile critice făcute de Târziu la adresa liderului AUR, George Simion.

Articolul Claudiu Târziu, după suspendarea din funcția AUR: Am aflat pe surse, nu am fost notificat oficial apare prima dată în Mediafax.

Crin Antonescu: George Simion e pe prima poziție și în songajele noastre. Nu sunt sigur că va intra în turul 2

Mediafax

Întrebat dacă există vreo șansă ca George Simion să nu ajungă în turul doi, Crin Antonescu a răspuns: „Eu cred că ipotezele sunt deschise, nimeni nu se poate considera calificat în turul 2 sau foarte favorit să intre în turul 2. Evident, în afară de mine”.

Chestionat, mai departe, dacă George Simion este candidatul care va intra sigur în turul 2, candidatul coaliției a afirmat că „George Simion este pe prima poziție în acest moment și în sondajele noastre, dar nu sunt deloc sigur că va intra în turul 2”.

„Sunt sigur că voi intra eu în turul 2”, a adăugat Crin Antonescu.

Articolul Crin Antonescu: George Simion e pe prima poziție și în songajele noastre. Nu sunt sigur că va intra în turul 2 apare prima dată în Mediafax.

19 persoane au murit în atacul rusesc asupra orașului Krivoi Rog din Ucraina

Mediafax

Ministerul Apărării din Rusia susține însă că a vizat o adunare militară în zonă.

Guvernatorul regional Serhiy Lysak a anunțat pe Telegram că o rachetă a lovit zone rezidențiale, omorând 18 persoane și declanșând incendii. Ulterior, drone rusești au atacat locuințe și au ucis încă o persoană, potrivit administratorului militar al orașului, Oleksandr Vilkul.

Cel puțin 50 de persoane au fost rănite în urma atacului, iar peste 30, inclusiv un bebeluș de trei luni, sunt la spital.

Președintele Volodimir Zelenski a făcut apel la țările occidentale să exercite mai multă presiune asupra Moscovei.

Rusia neagă că ar ținti civili, deși mii de oameni au fost uciși și răniți de la începutul invaziei la scară largă în februarie 2022.

Articolul 19 persoane au murit în atacul rusesc asupra orașului Krivoi Rog din Ucraina apare prima dată în Mediafax.