Trump cere Rusiei „să se miște” în privința negocierilor pentru încetarea focului în Ucraina

Mediafax

„Rusia trebuie să se miște. Prea mulți oameni MOR, mii pe săptămână,” a scris Trump într-o postare pe Truth Social.

Frustrarea lui Trump față de lipsa progresului în îndeplinirea promisiunii sale din campanie de a pune capăt războiului a crescut, în contextul în care Moscova formulează noi cereri pentru un acord de încetare a focului. În același timp, atât Ucraina cât și Rusia se acuză reciproc de încălcarea unei pauze fragile a atacurilor asupra infrastructurii energetice.

Anterior, Axios a relatat că Trump ar putea „merge mai departe” cu impunerea de noi sancțiuni împotriva Rusiei, dacă aceasta nu este de acord cu un armistițiu în Ucraina până la sfârșitul lunii aprilie.

Emisarul special al lui Trump s-a întâlnit cu Putin la Sankt Petersburg

Postarea lui Trump, în care a descris invazia rusă în Ucraina drept „un război teribil și lipsit de sens”, survine în timpul vizitei emisarului său special, Steve Witkoff, la Sankt Petersburg, unde s-a întâlnit cu Vladimir Putin.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Putin și Witkoff ar putea discuta despre posibilitatea ca liderul rus să se întâlnească față în față cu Trump.

Putin și Trump au vorbit la telefon, dar încă nu s-au întâlnit personal de când liderul american a revenit la Casa Albă în ianuarie pentru un al doilea mandat de patru ani.

Cu toate acestea, Peskov a minimalizat discuțiile Witkoff-Putin, declarând presei de stat ruse înainte de începerea acestora că vizita emisarului american nu va fi „capitală” și că nu se așteaptă progrese.

El a spus că întâlnirea va fi o șansă pentru Rusia de a-și exprima „preocupările”.

Articolul Trump cere Rusiei „să se miște” în privința negocierilor pentru încetarea focului în Ucraina apare prima dată în Mediafax.

UE investighează folosirea datelor personale pentru chatbot-ul Grok al lui Musk

Mediafax

Ancheta vizează „procesarea datelor personale conținute în postările accesibile public de pe platforma de social media X’”, conform comunicatului emis de Comisia pentru Protecția Datelor din Irlanda, citat de AFP.

Investigația urmărește să determine dacă utilizarea acestor informații pentru antrenarea sistemului de inteligență artificială respectă reglementările stricte ale Uniunii Europene privind protecția datelor personale.

Inițiativa vine în contextul în care autoritățile europene intensifică supravegherea marilor companii tehnologice în ceea ce privește conformitatea cu normele de protecție a datelor și reglementările recent adoptate privind inteligența artificială.

Articolul UE investighează folosirea datelor personale pentru chatbot-ul Grok al lui Musk apare prima dată în Mediafax.

Grup infracțional transfrontalier specializat în furtul de tractoare din Italia, destructurat

Mediafax

Gruparea, formată din opt persoane cu vârste între 34 și 55 de ani, a acționat din iunie 2024 până în aprilie 2025 în Italia și România.

Membrii rețelei vizau utilaje aflate în locații cu sisteme de securitate deficitare din zonele Veneția, Brescia, Padova și Milano.

Conform anchetatorilor, liderul grupului coordona preluarea, transportul și valorificarea echipamentelor furate, în timp ce ceilalți membri aveau roluri specifice în identificarea țintelor, transportul bunurilor și falsificarea documentelor necesare.

Utilajele erau aduse rapid în România, înainte ca victimele să sesizeze furturile, folosind mijloace de transport închiriate prin platforme online specializate.

În urma a 64 de percheziții domiciliare, autoritățile au recuperat 29 de utilaje furate (tractoare agricole, excavatoare, încărcătoare frontale), au confiscat peste 38.000 euro, 65.800 lei și 1.600 dolari, precum și 10 arme de vânătoare, dintre care două deținute ilegal.

Operațiunea a fost posibilă datorită unui acord de cooperare semnat la începutul lunii aprilie între autoritățile judiciare din România și Italia pentru constituirea unei Echipe Comune de Anchetă (Joint Investigation Team).

Șapte indivizi au fost reținuți, iar unul a primit control judiciar.

Articolul Grup infracțional transfrontalier specializat în furtul de tractoare din Italia, destructurat apare prima dată în Mediafax.

Controale ANPC: Vitrine murdare, gândaci și pește expirat, descoperite în magazinele de profil

Mediafax

Nereguli grave au fost găsite la 218 din cei 249 operatori economici verificați vineri, în cadrul unei acțiuni de control privind vânzarea peștelui și a produselor din pește, conform datelor transmise de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

Comercianții sancționați vindeau pește și produse piscicole în condiții improprii, printre deficiențele majore numărându-se spații infestate cu gândaci, vitrine neigienizate cu depuneri de murdărie și rugină, precum și utilaje pentru gheață contaminate.

În urma controalelor, ANPC a dat 234 de amenzi în valoare totală de 1.305.500 lei și 97 de avertismente.

De asemenea, inspectorii au dispus oprirea definitivă și retragerea de la comercializare a produselor neconforme în valoare de aproximativ 62.680 lei.

Pentru opt operatori economici s-a dispus oprirea temporară a activității din cauza unor deficiențe grave, precum vânzarea de pește în bazine cu pereți murdari, folosirea unor mijloace de transport cu autorizații expirate și menținerea produselor la temperaturi neconforme.

Printre neregulile frecvente s-au numărat și comercializarea de pește oceanic congelat cu informații netraduse în limba română, produse cu exces de gheață, pește cu arsuri de congelare și deshidratare, precum și produse comercializate după expirarea termenului de valabilitate.

Articolul Controale ANPC: Vitrine murdare, gândaci și pește expirat, descoperite în magazinele de profil apare prima dată în Mediafax.

Scandal în Franța. Un elev a folosit inteligența artificială pentru a produce fotografii nud cu colegii săi

Mediafax

Un elev aflat în ultimul an la liceul Joseph-Marie Carriat din Bourg-en-Bresse, Franța, este anchetat de polițiști din cauza unor fotografi falsificate, potrivit Le Figaro. Tânărul a folosit inteligența artificială pentru a truca poze reale cu colegii săi de liceu. Au rezultat zeci de poze nud pe care le-a distribuit prin intermediul unui serviciu de mesagerie criptată.

Poliția a aflat despre fotografii după ce tânărul s-a lăudat unor colegi. Suspectul a fost rapid identificat, iar elementele găsite pe hard disk-ul său au confirmat implicarea sa. În prezent, polițiștii încearcă să identifice toate victimele.

Crearea de „deepfake” nu se pedepsește prin lege în Franța, dar distribuirea imaginilor falsificate cu ajutorul IA este o infracțiune. Ca urmare, tânărul riscă doi ani de închisoare și o amendă de 45.000 de euro dacă fotografiile false sunt publicate online, în special pe o platformă de socializare. Pedeapsa poate fi majorată dacă falsurile au conotație sexuală.

Articolul Scandal în Franța. Un elev a folosit inteligența artificială pentru a produce fotografii nud cu colegii săi apare prima dată în Mediafax.

Ministrul Mediului: 26 fabrici de reciclare vor fi construite în România cu fonduri din PNRR

Mediafax

Fabricile de reciclare ar trebui să fie funcționale până la jumătatea anului viitor, reducând dependența de importurile de materii prime și încurajând folosirea în producție a materialelor reciclate: „Sunt investiții verzi care înseamnă oportunități reale pentru dezvoltarea infrastructurii de reciclare, la nivel național, și pentru integrarea unor soluții sustenabile în economia autohtonă”, a precizat Fechet.

Ministrul spune că cele 26 de proiecte vor crea „sute de noi locuri de muncă”: „Harta economiei circulare se extinde și în județe precum Neamț, Bacău, Buzău, Botoșani, Dâmbovița, Covasna, Prahova, Constanța, ca să dau doar câteva exemple, unde deșeurile vor fi transformate în resurse valoroase.”

Printre solicitanții ale căror proiecte vor fi finanțate prin PNRR se numără firme cu activități care țin deja de managementul deșeurilor, dar și companii specializate în comerțul cu piese auto, în producerea și montarea de acoperișuri, producători de materiale nețesute, de ambalaje din plastic, de plase din fibră de sticlă și dezvoltatori imobiliari.

Câștigători sunt și societatea Chimcomplex Borzești, unul dintre cei mai mari producători de substanțe chimice din România, precum și Construcții Erbașu, o companie de top în domeniul construcțiilor, care au primit acordul de finanțare pentru realizarea instalațiilor de reciclare propuse.

În cadrul Programului Fabrici de reciclare au fost depuse 140 dosare pentru 144 instalații, cu o valoare de peste 2,88 miliarde lei.

Articolul Ministrul Mediului: 26 fabrici de reciclare vor fi construite în România cu fonduri din PNRR apare prima dată în Mediafax.

AEP lansează campania „Informează-te corect și doar din surse oficiale” pentru prezidențiale

Mediafax

Campania își propune să informeze publicul despre efectele nocive ale răspândirii conținutului fals și manipulator în mediul online asupra alegerilor libere și corecte, precum și să prevină fenomenele din sfera dezinformării care pot influența participarea la vot și opțiunile electorale ale cetățenilor.

Primele două spoturi video din cadrul campaniei sunt disponibile pe canalul de YouTube al AEP, urmând ca alte materiale informative să fie publicate și distribuite pe pagina web a instituției și pe conturile sale de social media.

Totodată, AEP a publicat ediția revizuită pentru alegerile prezidențiale din 2025 a Ghidului de prevenire și combatere a acțiunilor de dezinformare a alegătorilor, care oferă instrumente pentru identificarea și analiza informațiilor false.

Articolul AEP lansează campania „Informează-te corect și doar din surse oficiale” pentru prezidențiale apare prima dată în Mediafax.

Crin Antonescu, la Chișinău: Moldova va avea la Cotroceni nu un prieten, ci un frate

Mediafax

În cadrul unui eveniment electoral la care au participat sute de reprezentanți ai administrației publice din Republica Moldova, Antonescu a subliniat importanța unei relații strânse între cele două state și a cerut sprijinul moldovenilor în bătălia electorală care urmează.

„Vă cer ajutorul dumneavoastră, fraților noștri, pentru această bătălie și vă spun limpede că ceea ce ați făcut dumneavoastră aici, într-o luptă electorală mai grea decât a noastră, este pentru mine un exemplu. Dacă dumneavoastră ați învins, nu se poate ca noi să nu învingem”, a afirmat Antonescu.

Acesta a promis că, dacă va câștiga, va sprijini Republica Moldova în alegerile parlamentare de la sfârșitul anului și va lucra pentru armonizarea legislației între cele două țări, facilitarea obținerii cetățeniei române pentru moldoveni și fluidizarea traficului la frontieră.

Referindu-se la parcursul european al Republicii Moldova, Antonescu a estimat că aceasta ar putea deveni membru deplin al Uniunii Europene în jurul anilor 2029-2030, considerând că acest moment ar reprezenta „cel mai fericit și cel mai împlinitor moment” al mandatului său prezidențial.

Antonescu a avertizat, totodată, că alegerea unui președinte la București care „întoarce spatele Europei” ar reprezenta „un dezastru pentru Republica Moldova”.

Articolul Crin Antonescu, la Chișinău: Moldova va avea la Cotroceni nu un prieten, ci un frate apare prima dată în Mediafax.

Siegfried Mureșan: „Crin Antonescu îl poate învinge pe Dodon al României”

Mediafax

În cadrul unui eveniment electoral desfășurat la Chișinău, la care participă sute de reprezentanți ai administrației publice din Republica Moldova, Mureșan a trasat paralele între confruntarea politică din Moldova și cea care urmează în România.

„Așa cum a fost lupta aici între doamna președinte Maia Sandu, candidata modernizării, candidat al Moldovei europene, aceeași e lupta și la noi”, a declarat europarlamentarul.

Europarlamentarul liberal a descris alegerile prezidențiale din România, programate pentru 4 mai, ca fiind „pentru dumneavoastră la fel de importante ca alegerile parlamentare din Republica Moldova”.

„Toți cei care au pașaport românesc e important să iasă la vot pe 4 mai și noi le oferim singurul candidat cu adevărat pro-european, singurul candidat care poate ține Republica Moldova și România laolaltă”, a subliniat Mureșan.

Potrivit eurodeputatului, Antonescu „este singurul dintre toți candidații care, după ce va câștiga alegerile prezidențiale, poate face ceea ce spune, susține și promite în campania electorală”.

„Crin Antonescu președintele României înseamnă accelerarea integrării europene a Republicii Moldova. Asta vrem toți”, a concluzionat Mureșan, îndemnând la mobilizare pentru alegerile din 4 și 18 mai.

Articolul Siegfried Mureșan: „Crin Antonescu îl poate învinge pe Dodon al României” apare prima dată în Mediafax.

Mobexpert Cluj s-a mutat într-o casă nouă, de 4300 metri pătrați

Mediafax

Imperiul Mobexpert al milionarului Dan Șucu s-a extins în localitatea clujeană Florești, unde a fost relocat magazinul din Cluj Napoca. Noua locație Mobexpert dispune de un showroom de peste 4300 metri pătrați, amenajat conform celor mai noi tendințe în design interior. Magazinul are o expunere exclusiv pe parter, dar și amenajări de tip apartament și studio, un concept care va spori eficiența în deciziile cumpărătorilor.

Trei zile de reduceri inaugurale

Deschiderea noului sediu din Ardeal al brandului românesc de mobilier a avut loc joi, dar reprezentanții Mobexpert au decis să acorde timp de trei zile reducerile inaugurale: „Pentru a celebra acest moment special, am pregătit pentru magazinul din Cluj reduceri exclusive de 10% pentru produsele cu preț întreg, în perioada 10 – 13 aprilie, colecții variate de mobilier și decorațiuni pentru casă care pot răspunde tuturor preferințelor.”

Grupul Mobexpert este o companie 100% românească, prezentă de peste 30 de ani pe piața din România. Brandul creat de Dan Șucu implică realizarea mobilierului de la concept la excecuție și apoi la vânzare.

Reţeaua sa numără 11 hipermagazine şi 15 magazine de dimensiuni mai mici, alături de un magazin online. Alte zece magazine de tip outlet, situate în Bucureşti, Suceava, Constanța, Brașov, Sibiu, Pitești, Timișoara şi Oradea, sunt destinate ofertelor speciale.

Compania are șase fabrici de mobilă, care produc pentru piaţa românească şi pentru export, 2100 de angajați şi o cifră de afaceri anuală de aproximativ 261 milioane euro.

Articolul Mobexpert Cluj s-a mutat într-o casă nouă, de 4300 metri pătrați apare prima dată în Mediafax.