Prietenul lui Antonescu: Crin a fost singurul în care am avut încredere și i-am spus că plec

Mediafax

„Crin Antonescu a fost singura persoană în care am avut încredere să mă destăinui înainte de a pleca și l-am rugat frumos să îmi anunțe familia, părinții mei, după trei săptămâni după ce am plecat, pentru că din informațiile mele știam că dacă a trecut această vreme mi-a reușit excursia – să o numim – și să îi asigure că sunt în siguranță și că îi voi contacta cu prima ocazie. Nu am nicio îndoială sau o suspiciune că domnul Crin Antonescu ar fi fost informator. Absolut nu. Asta mi se pare o calomnie”, a spus Ștefan Costache, prietenul lui Crin Antonescu, pentru care candidatul la prezidențiale a fost chemat de Securitate să îl denunțe, dar Antonescu nu a făcut acest lucru.

În prezent, Ștefan Costache trăiește în Canada.

Ștefan Costache a povestit, la Antena 3 CNN că a planificat fuga din România cu un alt prieten bun, care avea aceleași intenții și cu care este și acum în Canada.

Costache a mai spus că ceea ce se spune acum despre Crin Antonescu, că l-ar fi turnat la Securitate, „este o calomnie și aș fi, și eu, foarte curios să fie eliberată acele rapoarte ale securității sau ce-i acolo, ca să se vădă clar”/.

„Crin este un om integru și a fost întotdeauna, din câte l-am cunoscut, am fost cu prieteni foarte apropiați. Și nu mă îndoiesc nicio secundă de bunele sale intenții”, a mai spus prietenul lui Antonescu.

Întrebat de ce a avut încredere în Crin Antonescu pentru a-i da informația că fuge din țară și pentru a-l ruga să îi anunțe părinții, Costache a spus: „pentru că, așa cum am spus, este un om integru. Am avut totală încredere și, în același timp, amândoi am fost nemulțumiți de direcția în care se înfunda țara la acel moment și de oprimarea comunistă. Nu știu dacă mai e nevoie de elaborări, pentru că toată lumea sper că știe, chiar și generația mai tânără, dacă simte cum a fost situația”, a ai spus Ștefan Costache.

Acesta a menționat că dacă Antoenscu l-ar fi „predat”, adică ar fi informat autoritățile, securitatea, „mie nu mi-ar fi reușit plecarea din România. Mi se pare absolut absurdă situația de acum”. În prezent, Ștefan Costache locuiește în Canada, pentru că fuga sa a fost una reușită.

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) transmite că George Crin Laurențiu Antonescu nu a fost agent sau colaborator al securității ca poliție politică.

Articolul Prietenul lui Antonescu: Crin a fost singurul în care am avut încredere și i-am spus că plec apare prima dată în Mediafax.

Meloni se va întâlni cu Trump pe fondul tensiunilor comerciale dintre SUA și Europa

Mediafax

Meloni se află pe un fir întins între afinitatea ideologică cu președintele și legăturile sale cu aliații europeni, care au criticat majorările tarifare ale lui Trump și decizia acestuia de a exclude UE din discuțiile cu Rusia pentru a pune capăt războiului din Ucraina.

În timp ce Meloni se află sub presiune în țară pentru a proteja economia italiană bazată pe exporturi, care anul trecut a înregistrat un excedent comercial de 40 de miliarde de euro (45,4 miliarde de dolari) cu SUA, ea trebuie, de asemenea, să fie văzută ca apărând interesele întregului bloc UE de 27 de națiuni.

Miniștrii guvernului francez au avertizat că liderul naționalist italian ar putea submina unitatea UE mergând singură la Washington, însă Comisia Europeană, care are responsabilitatea de a negocia acordurile comerciale, a salutat călătoria lui Meloni.

Decizia abruptă a lui Trump de săptămâna trecută de a suspenda majoritatea tarifelor globale timp de 90 de zile a atenuat o parte din presiunea asupra lui Meloni, ceea ce înseamnă că aceasta nu va simți nevoia să se întoarcă cu un acord, ci mai degrabă să creeze mediul potrivit pentru un acord.

„Ea nu mai călătorește în mijlocul unei confruntări deschise care implică UE. Se deplasează ca mediator de facto”, a declarat Lorenzo Castellani, analist politic la Universitatea Luiss din Roma.

Articolul Meloni se va întâlni cu Trump pe fondul tensiunilor comerciale dintre SUA și Europa apare prima dată în Mediafax.

George Simion, întâlnire cu delegația SUA prezentă la București: „M-am asigurat că știu totul despre lovitura dată democrației”

Mediafax

Întâlnirea a avut loc în contextul vizitei oficiale a unei delegații americane în România.

În cadrul discuțiilor, liderul AUR a prezentat situația gravă cu privire la anularea alegerilor prezidențiale din România.

„M-am asigurat că republicanii prezenți zilele acestea în România cunosc totul despre lovitura dată democrației. Congresswoman Anna Paulina Luna (Florida), o adevărată luptătoare pentru LIBERTATE”, a declarat George Simion, la finalul întâlnirii.

Din partea AUR, la întrevederea organizată la Parlamentul României cu oficialii americani au participat și deputații Ramona Ioana Bruynseels și Cosmin Corendea.

De asemenea, președintele AUR, George Simion, urmează să discute astăzi și cu Andy Ogles, membru al Camerei Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii, din partea statului Tennessee.

Articolul George Simion, întâlnire cu delegația SUA prezentă la București: „M-am asigurat că știu totul despre lovitura dată democrației” apare prima dată în Mediafax.

Guvern: Delegația Congresului SUA, mesaje de susținere pentru aderarea României la Programul Visa Waiver

Mediafax

Delegația Congresului SUA, condusă de președintele Parteneriatului pentru Democrație al Camerei Reprezentanților, Vern Buchanan, a transmis mesaje de susținere a aderării României la Programul Visa Waiver, anunță Guvernul, după întrevederea americanilor cu premierul Marcel Ciolacu.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut marți, la Palatul Victoria, o întrevedere cu o delegație a Congresului Statelor Unite ale Americii condusă de Vern Buchanan, președintele Parteneriatului pentru Democrație al Camerei Reprezentanților, care efectuează o vizită în România.

Executivul subliniază că premierul Marcel Ciolacu a apreciat această vizită ca fiind „un prilej de a consolida dialogul părții române cu Congresul american și de a oferi, totodată, o imagine clară și onestă a importanței relației dintre România și Statele Unite”.

„Între România și Statele Unite ale Americii sunt relații de fond, atât pe latura strategică, cât și economică. România este interesată de consolidarea, în continuare, a relației bilaterale excelente cu SUA și cu reprezentanții Congresului, instituție cu rol activ pentru dezvoltarea Parteneriatului Strategic România-SUA”, a declarat șeful Executivului român.

În contextul analizei cu privire la situația globală actuală, prim-ministrul Marcel Ciolacu a subliniat necesitatea unui Parteneriat transatlantic robust.

„SUA rămân un aliat indispensabil în asigurarea securității în Europa. România este și va rămâne un pilon al coeziunii transatlantice pe Flancul Estic al NATO, cel mai apropiat, activ și predictibil aliat al Statelor Unite din regiunea Mării Negre. Parteneriatul transatlantic robust reprezintă un interes național esențial pentru România și acționăm pentru ca toate componentele lui să fie întărite. De la preluarea mandatului de prim-ministru, am construit o relație economică bilaterală foarte aplicată și am încredere că vom continua această abordare cu noua administrație americană”, a spus premierul Marcel Ciolacu.

Șeful Executivului a menționat, în acest context, că România susține pe deplin obiectivul ca aliații europeni să-și consolideze propriile forțe și să-și asume responsabilități suplimentare, fiind deplin angajată să asigure sprijinul ca țară gazdă pentru trupele aliate și să sporească în continuare capacitățile și capabilitățile Forțelor Armate Române.

„În 2025, pentru al nouălea an consecutiv, am alocat minimum 2% din PIB pentru apărare, cu posibilitatea extinderii la 2,5% pentru înzestrare. La stabilirea acestui buget am ținut cont de situația de securitate din apropierea graniței, de apartenența țării la NATO și la misiunile UE, dar și de obiectivele noastre de a dinamiza industria națională de apărare”, a mai declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

O altă temă de interes în cadrul discuțiilor de astăzi de la Palatul Victoria a fost aderarea României la Programul Visa Waiver. ”România a îndeplinit toate criteriile necesare, unele chiar au fost depășite și avem convingerea că lucrul acesta ne califică pentru a deveni membri ai Programului. Vom menține abordarea cooperantă și le vom oferi partenerilor americani toate informațiile privind contribuția noastră la eforturile SUA de securizare a călătoriilor și a frontierelor”, a dat asigurări șeful Executivului.

Delegația Congresului Statelor Unite ale Americii, condusă de președintele Parteneriatului pentru Democrație al Camerei Reprezentanților, Vern Buchanan, a transmis mesaje de susținere a aderării României la Programul Visa Wiaver, în condițiile în care țara noastră a îndeplinit toate criteriile tehnice și a lucrat îndeaproape cu Ambasada SUA în acest sens. Reprezentanți ai ambelor partide, Republican și Democrat, au declarat că includerea în Programul Visa Waiver este un merit câștigat al României si vor face demersuri pentru ca acest program să devină activ pentru cetățenii români cât mai curând posibil.

De asemenea, în cadrul întrevederii de la Palatul Victoria, prim-ministrul Marcel Ciolacu a evidențiat angajamentul ferm al Guvernului de a apăra democrația, orientarea euro-atlantică a României, de a asigura corectitudinea și transparența proceselor democratice, precum și de a garanta libertatea de exprimare.

Din partea Guvernului, împreună cu premierul Marcel Ciolacu au mai participat la întrevedere vicepremierul Marian Neacșu, vicepremierul și ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan-Gruia Ivan, ministrul Afacerilor Externe, Emilian-Horațiu Hurezeanu, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Ștefan-Radu Oprea.

Articolul Guvern: Delegația Congresului SUA, mesaje de susținere pentru aderarea României la Programul Visa Waiver apare prima dată în Mediafax.

Apple a adus cu avioane sute de tone de Iphone-uri de frica tarifelor

Mediafax

Producătorul de smartphone-uri a intensificat producția în India și a închiriat zboruri cargo pentru a transporta 600 de tone de iPhone-uri în Statele Unite, pentru a asigura stocuri suficiente pe una dintre cele mai mari piețe ale sale, îngrijorându-se că tarifele impuse de Trump vor crește costurile.

În aprilie, administrația americană a impus taxe de 26 % asupra importurilor din India, mult mai mici decât cele de peste 100 % cu care se confrunta China la momentul respectiv. De atunci, Trump a suspendat majoritatea taxelor, cu excepția Chinei, timp de trei luni.

Foxconn, principalul furnizor al Apple din India, a exportat smartphone-uri în valoare de 1,31 miliarde de dolari în martie, cea mai mare valoare înregistrată vreodată pentru o singură lună și egală cu livrările din ianuarie și februarie la un loc, potrivit datelor vamale disponibile în comerț analizate de Reuters.

Această sumă a inclus modelele Apple iPhone 13, 14, 16 și 16e și a dus totalul livrărilor Foxconn din India către Statele Unite în acest an la 5,3 miliarde de dolari.

Exporturile de la Tata Electronics, un alt furnizor Apple, s-au ridicat la 612 milioane de dolari în martie, cu aproximativ 63% mai mult decât în luna precedentă, și au inclus modelele iPhone 15 și 16.

Pentru a accelera expedierile, Apple a făcut presiuni asupra autorităților aeroportuare indiene pentru a reduce timpul necesar pentru vămuire la aeroportul Chennai din statul Tamil Nadu, în sudul țării, de la 30 de ore la șase ore.

Articolul Apple a adus cu avioane sute de tone de Iphone-uri de frica tarifelor apare prima dată în Mediafax.

Rutte, vizită la Odesa: Sprijinul NATO este neclintit

Mediafax

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a vizitat marți orașul Odesa din sudul Ucrainei împreună cu președintele Volodimir Zelenski și a afirmat că sprijinul NATO pentru Ucraina este neclintit.

Vizita lui Rutte a fost o dovadă de solidaritate cu Kievul, în urma unui atac cu rachete rusești asupra orașului Sumy din nord, duminică, care a ucis 35 de persoane și a rănit peste 100.

„Poporul ucrainean a îndurat atât de multe – nu în ultimul rând atacul Rusiei din Duminica Floriilor asupra orașului Sumy. Sprijinul NATO este de neclintit”, a transmis Rutte într-o postare pe platforma de socializare X, citat de Reuters.

„Vom continua să ajutăm Ucraina, astfel încât să se poată apăra astăzi și să descurajeze agresiunile viitoare, asigurând o pace justă și durabilă”, a adăugat el.

Vizita a avut loc în timp ce Statele Unite – puterea dominantă a NATO – încearcă să medieze o încetare a focului între Rusia și Ucraina și a urmat unor noi critici la adresa lui Zelenski din partea președintelui american Donald Trump.

Zelenski a declarat că el și Rutte au vizitat un spital în care soldații ucraineni răniți se recuperau.

„Sunt recunoscător băieților noștri pentru puterea lor, pentru rezistența lor și pentru că ne protejează poporul”, a scris el pe X.

Articolul Rutte, vizită la Odesa: Sprijinul NATO este neclintit apare prima dată în Mediafax.

Franța afirmă că poziția sa rămâne neschimbată față de recunoașterea statului palestinian

Mediafax

„Poziția Franței nu s-a schimbat nici măcar cu o iotă: eliberarea tuturor ostaticilor, găsirea unor soluții pentru un armistițiu permanent în regiune, apărarea dreptului internațional umanitar și relansarea dialogului politic pentru o soluție cu două state, evident fără Hamas”, a declarat Haddad,  în cadrul unui interviu la CNews-Europe 1, preluat de sursa citată.

Ministrul a adăugat că obiectivul Franței este să impulsioneze recunoașterea statului palestinian și de către alte țări, inclusiv de Israel.

Israelul condamnă inițiativa Franței

Afirmațiile recente ale lui Macron, potrivit cărora Franța , au stârnit critici vehemente, în special din partea Israelului și a unor grupuri politice franceze de dreapta. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a condamnat inițiativa franceză, afirmând că președintele țării „comite o eroare gravă promovând ideea unui stat palestinian în inima țării noastre, un stat al cărui unic scop este distrugerea Israelului.”

Până în acest moment, 147 de țări recunosc deja statul palestinian, dar altele, în special europene – Franța, Germania, Italia – încă nu au făcut acest pas.

Franța consideră că israeliții și palestinienii „trebuie să trăiască separați”, dar aceasta implică „o reformă profundă” a Autorității Palestiniene. „Există ,de asemenea, și problema creării unui stat palestinian, și, prin urmare, recunoașterea acestui stat, fără Hamas, cu reconstrucția Fâșiei Gaza”, a adăugat ministrul delegat francez, precizând că Emmanuel Macron a discutat luni cu președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas.

Războiul a sabotat dialogul de recunoaștere a statului israelian de către Arabia Saudită

„Normalizarea relațiilor dintre Israel și unele state arabe din regiune, cum ar fi Arabia Saudită, ar reprezenta o schimbare majoră în regiune”, a adăugat oficialul francez, care a precizat că „acesta era un proces în derulare înainte de atacurile din 7 octombrie, iar mulți consideră că aceste atacuri au fost o modalitate de a sabota dialogul regional dintre cele două state.”

Acordurile Abraham, inițiate în timpul președinției lui Donald Trump și semnate în urmă cu 15 ani, au dus la recunoașterea Israelului de către Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Sudan și Maroc. În schimbul recunoașterii oficiale a statului Israel, cele patru state au obținut avantaje economice, comerciale și de securitate, inclusiv acces la tehnologia avansată israeliană și cooperare în domeniul militar. Totuși, multe țări din Golf nu au făcut acest pas, precum Arabia Saudită, Siria, Libanul, Algeria și Tunisia.

Articolul Franța afirmă că poziția sa rămâne neschimbată față de recunoașterea statului palestinian apare prima dată în Mediafax.

Vizită Regală la Inspectoratul General de Aviaţie al MAI

Mediafax

Membrii Familiei Regale a României au fost întâmpinați de secretarul de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, și de inspectorul general al IGAv, general de flotilă aeriană Cătălin Paul Dache.

În cadrul vizitei, Majestatea Sa și Alteța Sa Regală au interacționat cu piloții, medicii și asistenții care compun echipajele aeromedicale, exprimându-și aprecierea față de eforturile acestora în misiunile de salvare desfășurate zilnic.

„Prezența Familiei Regale în mijlocul nostru a adus un plus de încredere și recunoaștere pentru activitatea pe care o desfășurăm, reafirmând importanța misiunilor aeromedicale în cadrul sistemului național de urgență”, transmite DSU.

Vizita s-a încheiat cu semnarea în Cartea de Onoare, amplasată în Salonul de Protocol al Aeroportului Băneasa, de către Custodele Coroanei și Principele Radu, anunță Familia regală pe Facebook.

Articolul Vizită Regală la Inspectoratul General de Aviaţie al MAI apare prima dată în Mediafax.

Rusia spune că nu este ușor să ajungă la un acord de pace în Ucraina și că nu va mai depinde niciodată de Occident

Mediafax

Președintele american Donald Trump, care susține că va fi ținut minte ca un făuritor de pace în Ucraina, a afirmat în repetate rânduri că vrea să pună capăt războiului care durează de trei ani, deși nu a reușit încă intermedierea unui acord clar în acest sens. Kremlinul a declarat recent că este prea devreme să se aștepte rezultate în privința unei normalizări a relațiilor cu Washingtonul.

„Nu este ușor să ajungem la un acord privind componentele esențiale ale unei asemenea înțelegeri. Acestea sunt în curs de discuție”, a declarat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, într-un interviu acordat marți cotidianului Kommersant, preluat de sursa citată.

Lavrov a insistat asupra faptului că elita politică rusă nu va accepta nicio cale care să readucă Rusia într-o poziție de dependență economică, militară, tehnologică sau agricolă față de Occident: „Știm cum arată o înțelegere reciproc avantajoasă, pe care nu am respins-o niciodată, și cum arată o înțelegere care ne-ar putea duce într-o altă capcană. (…) Globalizarea economiei mondiale a fost distrusă de sancțiunile impuse Rusiei, Chinei și Iranului de către administrația președintelui american Joe Biden.”

Rusia are aceleași dorințe: teritoriile ucrainene, iar NATO să nu intre în sfera sa de influență

Oficialul rus a mai spus că poziția Rusiei a fost clar exprimată de Vladimir Putin în iunie 2024, atunci când acesta a cerut ca Ucraina să renunțe oficial la dorința de a adera la NATO și să își retragă trupele din toate cele patru regiuni ucrainene revendicate de Rusia: „Este vorba despre drepturile oamenilor care trăiesc pe aceste teritorii. De aceea, aceste pământuri sunt valoroase pentru noi. Nu putem să renunțăm la ele și să permitem ca locuitorii să fie izgoniți de acolo”, a spus Serghei Lavrov.

În prezent, Rusia controlează aproape o cincime din teritoriul Ucrainei, inclusiv Crimeea, anexată de Moscova în 2014, precum și părți din alte patru regiuni pe care Rusia le revendică ca fiind ale sale, deși majoritatea țărilor nu recunosc aceste pretenții.

Articolul Rusia spune că nu este ușor să ajungă la un acord de pace în Ucraina și că nu va mai depinde niciodată de Occident apare prima dată în Mediafax.

Crin Antonescu: Cer CNSAS să publice declarația. Am fost victimă, nicidecum un colaborator al Securității

Mediafax

Candidatul susținut de coaliția de guvernare la alegerile prezidențiale Crin Antonescu a cerut marți ca declarația pe care a dat-o în 1987 la Securitate să fie făcută publică.

„În 1987, un prieten al meu foarte bun, inginer-profesor, a plecat într-o excursie în Bulgaria și de acolo a încercat să plece în Austria, nereușind acest lucru, fiind capturat de organele de ordine din Bulgaria, adus ulterior în România. La plecare, el a lăsat câteva obiecte personale pentru trei prieteni foarte apropiați. Toți cei trei am fost chemați în calitate de urmăriți la Securitate să dăm declarații în legătură cu acest lucru”, a explicat Crin Antonescu.

El spune că s-a prezentat și a dat o declarație „în care n-am oferit nicio informație specială”.

Antonescu a povestit că, un an mai târziu, prietenul său a reușit să fugă din țară și că lui i-a lăsat misiunea de a-i anunța părinții.

„Cer ca această declarație să fie făcută publică, nu am nimic de ascuns, am fost o victimă a Securității, nicidecum colaborator”, a mai spus Antonescu.

Candidatul la președinția României spune că informațiile despre presupusa sa colaborare cu securitatea sunt „un atac clasic de campanie”.

„Eu nu vreau să fac nicio acuzație, nu-mi permit, însă în momentul în care nu există nici cel mai mic element ca să fiu acuzat de ceva atât de grav și totuși se vehiculează, se dă drumul pe presă și probabil se va prelua în online, ideea că Antonescu a făcut așa ceva, sau poate a făcut așa ceva, mi se pare un atac clasic de campanie și încă unul furibund”, a declarat Antonescu.

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) transmite că George Crin Laurențiu Antonescu nu a fost agent sau colaborator al securității ca poliție politică.

Articolul Crin Antonescu: Cer CNSAS să publice declarația. Am fost victimă, nicidecum un colaborator al Securității apare prima dată în Mediafax.