La ce oră începe Slujba de Înviere în acest an? Lumina Sfântă ajunge sâmbătă seara în țară

Mediafax

În noaptea de sâmbătă spre duminică are loc Slujba de Înviere. Milioane de credincioși sunt așteptați să ia Lumina Sfântă din partea preoților, după ce aceasta va ajunge în România în această seară, în jurul orei 19:00. Lumina Sfântă este adusă de la Ierusalim de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, pentru a fi oferită tuturor delegaților eparhiilor Patriarhiei Române prezenți la Aeroportul Internaţional „Otopeni”.

La ce oră începe Slujba de Înviere 2025

Ca în fiecare an, Slujba de Înviere va începe în fiecare lăcaș de cult în jurul orei 23:30-23:45. De asemenea, enoriașii care nu reușesc să ajungă fizic la biserică pot urmări slujba de Înviere la TV.

La ora 00:00, toate luminile din biserici se vor stinge, iar preoții vor ieși pentru a împărți credincioșilor Lumina Sfântă. Ulterior, este citită Sfânta Evanghelie, iar slujba ține până dimineață, când enoriașii primesc și Sfintele Paști – pâinea sfințită – și se pot împărtăși.

Odată ce credincioșii primesc Lumina Sfântă, aceasta este dusă mai departe la mormintele celor trecuți în neființă și în case, păstrând-o aprinsă cât mai mult timp ca semn de binecuvântare.

 

 

Articolul La ce oră începe Slujba de Înviere în acest an? Lumina Sfântă ajunge sâmbătă seara în țară apare prima dată în Mediafax.

O tânără cu sindromul Down face istorie la Barcelona Open

Mediafax

Bonomi şi-a îndeplinit atribuţiile în mod impecabil în timpul sferturilor de finală la dublu masculin pe terenul Andres Gimeno. Ea a atras aplauze din partea spectatorilor şi multe încurajări pe reţelele sociale.

„Pentru noi este multă muncă în spate. Este o idee care a fost un vis atunci când am propus-o, iar aducerea ei în realitate este foarte interesantă pentru toată lumea”, a declarat Marc Visiedo, şeful Barcelona Open Ball Kids, pe site-ul web al turneului.

Sindromul Down poate provoca întârzieri în dezvoltare, dizabilităţi intelectuale şi creşte riscul unor probleme medicale la persoanele care au această afecţiune.

Visiedo a precizat că acţiunea de vineri arată lumii că „oricine poate realiza orice îşi doreşte în viaţă”.

Articolul O tânără cu sindromul Down face istorie la Barcelona Open apare prima dată în Mediafax.

Pakistan: Un creştin face apel după ce a fost condamnat la moarte pentru blasfemie

Mediafax

Bărbatul în vârstă de 36 de ani a fost condamnat pentru blasfemie în urma acuzaţiilor că ar fi profanat cartea sfântă musulmană, Coranul, afirmaţii care au alimentat atacurile asupra unui cartier creştin în 2023, în care sute de case şi biserici au fost incendiate şi mii de persoane au fost forţate să îşi părăsească locuinţele.

„Vom face apel la Înalta Curte împotriva acestui verdict”, a declarat avocatul bărbatului, Akmal Bhatti, pentru Reuters, referindu-se la verdictul pronunţat vineri seara.

Blasfemia este pedepsită cu moartea în Pakistan. Nimeni nu a fost executat de stat pentru aceasta, însă numeroşi acuzaţi au fost linşaţi de mulţimi revoltate.

Articolul Pakistan: Un creştin face apel după ce a fost condamnat la moarte pentru blasfemie apare prima dată în Mediafax.

Miracolul ortodoxiei s-a săvârșit. Sfânta Lumină s-a pogorât la Ierusalim și în acest an, la ora 14:36

Mediafax

Ce este Lumina Sfântă?

Lumina Sfântă este considerată una dintre cele mai mari minuni ale ortodoxiei și are loc în fiecare an de Paște, la Ierusalim, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare. Între orele 12:30 și 14:30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc miraculos, care se pogoară din cer. Acesta se manifestă diferit de la an la an, iar un aspect uimitor este că, în primele minute de la aprindere, flacăra nu frige.

Lumina Sfântă este oferită credincioșilor de către Patriarhul Ierusalimului, într-o ceremonie solemnă și atent supravegheată.

Măsuri stricte de verificare și rolul Patriarhului

Încă din Vinerea Mare, imediat după slujba Prohodului, Sfântul Mormânt este inspectat pentru a elimina orice suspiciune de înscenare. Verificările sunt realizate de polițiști civili, necreștini – de regulă, un arab, un turc și un reprezentant al Statului Israel. Aceștia examinează amănunțit încăperea pentru a se asigura că nu există nicio sursă de foc și îi controlează corporal pe cei care urmează să intre în mormânt în timpul ceremoniei. Ulterior, locul este sigilat, luminile se sting, iar în fața intrării rămân doar gardienii.

După desfășurarea slujbei, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat în stihar alb, epitrahil și brâu, se apropie de intrarea în Sfântul Mormânt. Este controlat de polițiști în fața martorilor reprezentând toate confesiunile creștine. După ce desigilează intrarea, patriarhul pătrunde în Capela Îngerului, fiind însoțit, conform tradiției, de un musulman arab. Apoi intră singur în camera principală a Mormântului, unde se roagă în genunchi în fața lespedei.

În timpul rugăciunii, cei din biserică pot observa o lumină ca un fulger, care pătrunde prin cupola Capelei Sfântului Mormânt și aprinde vata așezată pe lespede. Patriarhul ia această vată aprinsă și o pune în două cupe de aur. Aprinde apoi două mănunchiuri de câte 33 de lumânări și iese în Capela Îngerului pentru a împărți Lumina Sfântă credincioșilor adunați.

Articolul Miracolul ortodoxiei s-a săvârșit. Sfânta Lumină s-a pogorât la Ierusalim și în acest an, la ora 14:36 apare prima dată în Mediafax.

Siguranță maximă de Paște: Forțele de ordine, prezente în lăcașuri de cult, zone turistice și drumuri aglomerate

Mediafax

Potrivit IGSU, având în vedere specificul acestor zile, marcate de o participare numeroasă a credincioşilor la slujbele religioase şi de o creştere a activităţilor în zonele turistice, instituţia a intensificat acţiunile de verificare şi control, acordând o atenţie sporită lăcaşurilor de cult, unităţilor de cazare din incinta mănăstirilor, structurilor turistice, precum şi obiectivelor economice din zonele cu afluenţă mare.

Inspectorii au făcut peste 900 de controale la obiective din domeniile de activitate: comerţ, turism, alimentaţie publică şi cult. Pentru deficienţele constatate au fost aplicate peste 3.000 de avertismente şi mai bine de 330 de amenzi, în valoare de aproximativ 2,2 milioane lei.

IGSU anunţă că, în perioada Paştelor, zilnic, aproximativ 5.000 de pompieri, sprijiniţi de peste 4.000 de mijloace tehnice, sunt mobilizaţi pentru a asigura intervenţia rapidă în acordarea asistenţei medicale de urgenţă, stingerea incendiilor şi salvarea persoanelor aflate în pericol.

Având în vedere experienţa anilor anteriori, conform căreia multe dintre intervenţiile gestionate în Noaptea de Înviere au fost de natură medicală, şi în acest an vor fi dislocate echipaje de intervenţie în proximitatea bisericilor şi mănăstirilor unde este estimată o prezenţă semnificativă a credincioşilor.

Polițiștii și jandarmii, mobilizați în număr mare pentru siguranța publică

De asemenea, în perioada 18 – 21 aprilie 2025, pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice, atât în zonele cu aflux mare de persoane, cât şi în proximitatea lăcaşurilor de cult, se vor afla 9.600 de poliţişti, în medie, zilnic.

De asemenea, în această perioadă, la nivel naţional, vor acţiona, în medie, 1.600 de poliţişti rutieri, pe căile de acces ce converg spre lăcaşurile de cult şi zonele de agrement, în punctele cu risc ridicat de accidente şi la orele cu trafic intens, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi a blocajelor rutiere, precum şi pentru dirijarea, fluidizarea şi controlul circulaţiei pe principalele căi de comunicaţie spre şi dinspre staţiunile turistice.

Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie grave şi menţinerea unei atitudinii prudente în trafic, poliţiştii rutieri vor acţiona, în medie, cu peste 450 de aparate radar în întreaga ţară.

Poliţiştii de la transporturi vor asigura măsurile de ordine publică, zilnic, în trenuri de călători, în staţii şi triaje de cale ferată, aerogări şi în porturile de la Marea Neagră sau pe Dunăre.

Şi Jandarmeria Română a anunţat că zilnic peste 6000 de jandarmi sunt prezenţi la toate evenimentele care se desfăşoară în spaţiul public, pentru evitarea oricăror incidente.

În Noaptea de Înviere, aproximativ 8000 de jandarmi vor fi prezenţi în stradă pentru asigurarea măsurilor de ordine publică, la nivel naţional, în apropierea celor peste 14.000 de lăcaşuri de cult, dar şi pe traseele de deplasare ale oamenilor. De asemenea, se vor institui dispozitive de ordine şi siguranţă publică, astfel încât să fie evitate aglomerările de persoane sau alte incidente.

Articolul Siguranță maximă de Paște: Forțele de ordine, prezente în lăcașuri de cult, zone turistice și drumuri aglomerate apare prima dată în Mediafax.

Nicuşor Dan critică BEC şi AEP: Spectrul amenzii îi sperie pe oameni să se manifeste politic

Mediafax

Întrebat cum vede problema legată de faptul că USR nu poate să îl susţină public în campania electorale pentru că are deja un candidat desemnat, Nicuşor Dan a spus: „Chestiunea importantă nu-i asta. Chestiunea importantă este modul în care procedează Biroul Electoral Central şi Autoritatea Electorală. Pentru că sunt situaţii absolut simetrice în care oamenii exprimă opinii într-o parte sau alta şi unele sunt cenzurate şi altele sunt necenzurate şi sunt mulţi oameni care se tem”, a declarat Nicuşor Dan la Prima Tv.

El admite că încă nu a fost dată nicio amendă, dar spune că „spectrul ăsta al amenzii sperie pe mulţi oameni să se manifeste politic într-un fel sau altul, ceea ce e absolut absurd”.

„Nişte oameni care pe contul lor, pe care îl publică de 10 ani, de 5 ani, de 3 ani, să spună eu îl votez pe X sau nu-mi place Y, asta este minimul de democraţie, de oriunde, da? Şi din păcate mulţi dintre ei sunt penalizaţi, alţii în situaţii identice nu sunt penalizaţi”, a adăugat Dan.

Articolul Nicuşor Dan critică BEC şi AEP: Spectrul amenzii îi sperie pe oameni să se manifeste politic apare prima dată în Mediafax.

Un nou incendiu de vegetaţie a izbucnit. Sunt afectate 20 de hectare

Mediafax

Potrivit ISU Harghita, pompierii intervin sâmbătă la un incendiu de vegetaţie uscată în Topliţa, în zona Dealul Zăpodea.

Din cauza vântului puternic, incendiul s-a extins cu repeziciune şi a afectat cca 20 de hectare până acum, dar este în curs de localizare.

La faţa locului intervin două echipaje de pompieri din cadrul Gărzii de Intervenţie Nr. 2 Topliţa, în cooperare cu SVSU Gălăuţaş, Sărmaş şi Topliţa.

Misiunea este în derulare.

Articolul Un nou incendiu de vegetaţie a izbucnit. Sunt afectate 20 de hectare apare prima dată în Mediafax.

Nicuşor Dan despre atacul cibernetic care l-a vizat: Statul român a fost din nou nepregătit

Mediafax

„Statul român a anulat alegerile pentru că au fost nişte probleme cibernetice. Şi am văzut acum când au fost nişte atacuri pe conturile mele, că pur şi simplu instituţiile staturilor au fost paralizate. Am făcut nişte reclamaţii la ei şi noroc că TikTok singur a oprit avalanşa de conturi care veneau să intre pe contul meu”, a spus la Prima TV Nicuşor Dan.

Acesta a declarat că speră că şi Meta va rezolva problemele de pe conturile lui.

Întrebat din ce zonă vin atacurile asupra conturilor, Dan a spus: „Vietnam, Brazilia, India, America de Sud şi Asia”. El adaugă că nu suspectează niciun contracandidat în legătură cu aceste atacuri.

„Un pakistanist de rând intră şi vă trolează pe dumneavoastră?” a fost întrebat Nicuşor Dan, iar el a spus: „Nu pot să fac acuzaţii când nu am elemente. Ce pot eu să acuz? Pot să acuz statul român care, din nou, s-a găsit nepregătit pe o problemă exact identică cu aia, pentru care toată lumea s-a uitat la noi”.

Articolul Nicuşor Dan despre atacul cibernetic care l-a vizat: Statul român a fost din nou nepregătit apare prima dată în Mediafax.

Elena Lasconi își caracterizează principalii contracandidaţi: Simion-Pinochio, Antonescu-Frumoasa din Pădurea Adormită

Mediafax

Elena Lasconi a fost rugată sâmbătă la emisiunea „Insider Politic” de la Prima TV să îşi caracterizeze printr-un cuvânt contracandidaţii la prezidenţiale.

„Pinochio” este cuvântul cu care Elena Lasconi l-a caracterizat pe George Simion. „Minte de încgheaţă apele”, a adăugat candidata USR.

„Frumoasa din pădurea adormită”, este caracterizarea făcută de ea lui Crin Antonescu.

„Este un bun orator, e o ticăloşie aici, pentru că cei mai bnui oratori sunt oamenii care au muncit din greu în viaţa lor şi care vorbesc din experienţele pe care le au”, a adăugat Lasconi, susţinând că Antonescu a muncit „7 ani” şi că a fost şi în Parlament „unde a fost oricum chiulangiu”.

Pentru Nicuşor Dan, Elena Lasconi a folosit cuvîntul ambiguu, adăugând că este „o ecuaţie cu foarte multe necunoscte”.

De asemenea, despre Victor Ponta a spus că este cameleon: „cameleonul ăla care nu e în regulă”.

Articolul Elena Lasconi își caracterizează principalii contracandidaţi: Simion-Pinochio, Antonescu-Frumoasa din Pădurea Adormită apare prima dată în Mediafax.

Lituania modernizează un nou coridor strategic prin Golul Suwalki pentru prevenirea unui atac rusesc și securitatea NATO

Mediafax

Decizia vine pe fondul riscurilor crescute dinspre Rusia, Golul Suwałki fiind considerat o posibilă țintă pentru un atac viitor împotriva Uniunii Europene sau a NATO, potrivit Politico.

Ministrul adjunct al Apărării din Lituania, Tomas Godliauskas, a declarat că aceste rute sunt esențiale pentru securitatea națională: „Au fost întotdeauna parte din planificarea civil-militară ca rute cheie pentru sprijinul aliat în timpul unei crize”.

Lituania modernizează un nou coridor strategic prin Golul Suwalki pentru a îmbunătăți mobilitatea militară

Noul drum va conecta Vilnius de orașul polonez Augustow și va fi modernizat la standarde de dublă utilizare. Acest traseu va completa actualul coridor Via Baltica dintre Kaunas și Varșovia, iar împreună cu proiectul feroviar Rail Baltica, va întări infrastructura de apărare a regiunii.

Potrivit ministrului adjunct al Transporturilor, Roderikas Ziobakas, proiectul presupune reconstrucția a 113 kilometri de drum și renovarea a opt poduri, termenul estimat de finalizare fiind anul 2028.

Lituania modernizează un nou coridor strategic prin Golul Suwalki cu sprijinul Poloniei și sprijin UE solicitat

Godliauskas avertizează însă că proiectele multinaționale pot întâmpina întârzieri, dar se arată optimist în privința colaborării cu Polonia. Lituania va face lobby la Bruxelles pentru a obține finanțare europeană, în parteneriat cu Estonia, Letonia și Polonia.

Discuțiile vizează și alte măsuri de protecție, inclusiv bariere de ciment și sisteme de contramobilitate în apropierea granițelor cu Belarus și exclava rusă Kaliningrad. În plus, Lituania vizează protecția GPS-ului împotriva interferențelor rusești.

Articolul Lituania modernizează un nou coridor strategic prin Golul Suwalki pentru prevenirea unui atac rusesc și securitatea NATO apare prima dată în Mediafax.