Trump se declară deschis negocierilor cu UE, după ce a amenințat cu taxe vamale de 30%

Mediafax

„Scrisorile sunt acordurile. Acordurile sunt încheiate. Nu mai sunt acorduri de făcut”, le-a spus Trump jurnaliștilor, luni, la Casa Albă, potrivit Bloomberg.

Președintele a adăugat că Europa „ar dori un alt tip de acord. Suntem mereu deschiși la discuții. Suntem deschiși la discuții, inclusiv cu Europa. De fapt, ei vin aici. Vor să discute”.

Declarațiile lui Trump vin după o serie de scrisori transmise mai multor țări, prin care au fost informate despre noi taxe vamale care vor intra în vigoare pe 1 august, dacă nu vor reuși să negocieze condiții mai bune cu SUA.

Totuși, aceste scrisori au extins termenul inițial, stabilit pentru 9 iulie, cu încă trei săptămâni, declanșând o nouă cursă pentru partenerii comerciali în încercarea de a evita tarifele mai mari.

Tarifele impuse până acum sunt în mare parte similare celor anunțate de Trump în aprilie, pe care ulterior le-a suspendat rapid în urma volatilității pieței, însă aceste scrisori au adus și mai multă incertitudine pe piețele financiare și au surprins pe parteneri precum UE, care sperau să finalizeze acorduri provizorii cu SUA.

„Literalmente fiecare țară vrea să încheie un acord. Suntem într-o poziție bună. Ați putea spune că este o poziție de forță”, a spus Trump.

Trump a anunțat sâmbătă taxe vamale de 30% pentru UE, dar a lăsat loc pentru eventuale modificări.

UE continuă să încerce să avanseze negocierile cu SUA, însă se pregătește, în paralel, să intensifice colaborarea cu alte țări afectate de politica comercială a lui Trump.

Blocul european a avertizat, de asemenea, că ar putea lua în calcul măsuri de retorsiune.

Articolul Trump se declară deschis negocierilor cu UE, după ce a amenințat cu taxe vamale de 30% apare prima dată în Mediafax.

Ministrul Energiei, veste bună pentru 4,5 milioane de români: vor primi vouchere pentru factura la electricitate

Mediafax

Întrebat, la Antena1, dacă există varianta unei reduceri de preț privind facturile la electricitate, Ivan a răspuns: „Sunt trei variante astăzi, unele sunt pe termen scurt, unele pe termen mediu și pe termen lung. Din punct de vedere a termenului scurt, faptul că sunt 200.000 de oameni care și-au schimbat operatorul de distribuție în ultimele două luni de zile, arată faptul că e o dinamică foarte mare și deja avem doi competitori pe piață care au scăzut sub pragul psihologic de 1,3 lei per kilowatt. Ce înseamnă asta? Înseamnă că au scăzut sub prețul plafonat înainte de 1 iulie. Adică cei care consumau mai mult de 300 de kilowați înainte, și se vor muta la unul dintre cei doi furnizori, vor păti fapturile mai mici începând cu luna iulie”.

„În schimb, acei oameni care aveau un consum sub 60-70 de kilowatts, adică aproximativ 4,7 milioane de români, care aveau un consum foarte mic, aveau o discrepanță foarte mare. Pentru ei aproape se vor dubla fapturile de la 40-50 de lei la 90-100 de lei. Pentru ei am gândit un mecanism, imediat după ce am ajuns la minister, împreună cu Ministrul Muncii, prin care, timp de nouă luni de zile, până în 31 martie 2026, vom acorda un voucher care va acoperi aproximativ 40-50% din valoarea facturii pentru acești oameni”, explică ministrul.

El declară că măsura vizează „2,1 milioane de gospodării, aproximativ 4,5 milioane de români. Cei care au venituri mici și foarte mici, adică până în 1,950 de lei sau până în 1,780 de lei pentru cei care locuiesc cu familia”.

Ivan precizează că platforma pe care ar trebui să se înregistreze consumatorii vulnerabili, care este încă nefuncțională, „va fi gata până la jumătatea lunii august”.

Articolul Ministrul Energiei, veste bună pentru 4,5 milioane de români: vor primi vouchere pentru factura la electricitate apare prima dată în Mediafax.

Bogdan Ivan: Patru manageri de companii din subordinea ministerului și-au redus deja salariile

Mediafax

„Eu cred foarte mult, și asta i-am îndemnat și pe colegii mei să facă, până când vom avea pachetul legislativ prin care să facem aceste ajustări, să-și reducă și ei temporar cu 20% salariile. Și deja patru dintre managerii de companii din subordinea ministerului au achiesat la această propunere și mai mult, au dat mai departe colegilor propunerea și către directorat și către consiliile de supraveghere și de administrație și deja fac acest lucru”, spune ministrul.

Întrebat, la Antena 1, dacă a mai venit cineva în cont alături de el, Ivan a răspuns: „Da. Conducerea Nuclearelectrica, Hidroelectrica, cei de la RomGaz, atât directoratul, cât și membrii CEA-ului și consiliul de supraveghere”.

Banii, explică ministrul, ajung într-un cont de trezorerie gestionat de Ministerul de Finanțe. „Prima dată vin în contul creat de către Ministerul Energiei săptămâna trecută, vineri, după care ei vor putea să fie vărsați mai departe către bugetul general consolidat, sau dacă e o decizie guvernamentală, să fie un fond care va fi folosit pentru investiții strategice în energie. Sau chiar pentru a stimula niște tineri foarte buni care au posibilități materiale reduse, sunt foarte buni în inginerie și în studii tehnice și pot să fie susținuți de acolo”, spune el.

Ministrul Energiei Bogdan Ivan a anunțat vineri că și-a donat 20% din salariu statului român.

Articolul Bogdan Ivan: Patru manageri de companii din subordinea ministerului și-au redus deja salariile apare prima dată în Mediafax.

George Simion: O să mai depunem o moțiune la următorul pachet de austeritate

Mediafax

„O să mai depunem una la următorul pachet de austeritate asumat și voi spune același lucru pe care l-am spus astăzi. Au cinci vicepremieri și iau de la mame, iau de la pensionari, iau de la studenți, iau de la voi, de la fiecare dintre voi. Vă iau banii vouă direct din buzunar și îi dau la pilele și partidele lor”, spune Simion.

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat, luni, în Parlament. Aceasta a strâns doar 134 de voturi pentru.

„Moțiunea de cenzură fiind respinsă, legea privind unele măsuri fiscal-bugetare se consideră adoptată”, a declarat Sorin Grindeanu.

 

Articolul George Simion: O să mai depunem o moțiune la următorul pachet de austeritate apare prima dată în Mediafax.

Știința modernă le dă dreptate bunicilor: Diversificarea timpurie protejează copiii de alergii

Mediafax

Timp de mulți ani, părinților li s-a spus să evite alimentele alergene în primul an de viață al copiilor, de teamă că ar putea declanșa reacții alergice. Mulți pediatri recomandau amânarea introducerii ouălor, peștelui și altor alergeni până după vârsta de 1 an, în unele cazuri chiar 2–3 ani. Dar noile cercetări contrazic această abordare și aduc dovezi clare în favoarea introducerii timpurii, la aproximativ șase luni ale bebelușilor, potrivit Science Alert.

 

Practic, cu sprijinul științei moderne, ne întoarcem la felul în care ne-au crescut părinții și bunicii noștri, când copiii ajungeau să cunoască gustul majorității alimentelor până la vârsta de un an, fără prea multe restricții, iar sistemul imunitar învăța din timp să le recunoască și să le tolereze.

Cercetarea s-a concentrat pe bebeluși din familii cu istoric alergic

Cercetătorii de la Universitatea Western Australia au analizat două grupuri de copii. Primul grup, format din 506 bebeluși, nu a primit nicio recomandare specială privind alimentația. Al doilea grup, cu 566 de copii, a avut părinți care au fost sfătuiți să introducă ouă și unt de arahide în alimentația bebelușului în jurul vârstei de șase luni.

Studiul este cu atât mai valoros cu cât toți copiii incluși aveau în familie rude apropiate cu alergii, ceea ce înseamnă că făceau parte dintr-o categorie cu risc crescut.

Rezultatele au fost convingătoare. În rândul copiilor din grupul al doilea, alergia la ou a scăzut de la 12% la 3%, iar alergia la arahide a scăzut de la 6% la 1%: „Pentru bebelușii din grupul doi, ale căror familii au urmat ghidurile actualizate, am observat o reducere semnificativă a alergiilor la ou și la arahide”, a explicat Summer Walker, cercetătoare în sănătate publică și coautoare a studiului.

Pe lângă ouă și arahide, a fost inclus și laptele de vacă în alimentație, însă în acest caz diferențele observate au fost mai mici. Chiar dacă alergiile nu au fost complet eliminate, reducerea gradului de risc a fost evidentă.

Alimentația diversificată devreme reduce riscul de alergii

Părinții din grupul cu recomandări au primit versiuni tipărite ale ghidurilor oficiale ale Societății Australasiane de Imunologie Clinică și Alergii, iar cercetătorii spun că educația părinților și distribuirea acestor informații joacă un rol-cheie în prevenirea alergiilor: „Prin distribuirea mai largă a ghidurilor și implicarea personalului medical în informare, putem reduce considerabil incidența alergiilor alimentare în comunitate”, a precizat cercetătoarea australiană.

„Unii părinți sunt încă derutați în legătură cu momentul potrivit pentru introducerea alergenilor, mai ales cei care provin din familii cu istoric alergic”, a spus Debbie Palmer, nutriționistă și cercetătoare în cadrul studiului.

Lucrarea a fost publicată în prestigioasa revistă Journal of Allergy and Clinical Immunology: In Practice, iar concluziile sale susțin includerea pragului de 6 luni în ghidurile oficiale de alimentație infantilă – introducerea timpurie, în jurul a 6 luni, a alimentelor cu potențial alergenic poate reduce riscul de alergii, nu îl crește.

Articolul Știința modernă le dă dreptate bunicilor: Diversificarea timpurie protejează copiii de alergii apare prima dată în Mediafax.

Președintele Camerunului, Paul Biya, își anunță candidatura pentru cel de-al optulea mandat consecutiv, la 95 de ani

Mediafax

Nonagenarul Paul Biya (95 de ani), președintele Camerunului, și-a anunțat candidatura pentru al optulea mandat consecutiv, după 40 de ani consecutivi petrecuți la conducerea țării.

Biya se află la putere din 1982 și este al doilea președinte al Camerunului, după ce această țară și-a recâștigat independența față de Franța, în 1960.

Anunțul candidaturii lui Biya vine după o perioadă de intense speculații privind moartea acestuia, dar și faptul că, chiar dacă ar mai trăi, nu ar mai candida la conducerea țării, dată fiind vârsta sa înaintată, lăsând poporului camerunez speranța unor dezbateri electorale.

Anunțul lui Biya, „semn clar al stagnării tranziției politice”

„Fiți siguri că determinarea mea de a vă servi este proporțională cu provocările serioase cu care ne confruntăm”, a scris Paul Biya  pe rețelele sociale.

Guvernul lui Biya s-a confruntat, de-a lungul celor peste 40 de ani de conducere, inclusiv cu acuzații de corupție.

În provinciile anglofone ale țării, au avut loc mișcări secesioniste care au obligat mulți copii să renunțe la școală și au declanșat ciocniri mortale cu forțele de securitate.

Pentru camerunezi, anunțul lui Biya înseamnă stagnare: „Anunțul președintelui Biya că va candida din nou este un semnal clar al stagnării tranziției politice în Camerun.

După peste 40 de ani la putere, ceea ce are nevoie țara este o reînnoire, nu o repetiție. Camerunezii merită o schimbare democratică și o conducere responsabilă”, a declarat pentru Associated Press Nkongho Felix Agbor, avocat și activist pentru drepturile omului.

Biya nu este singurul președinte din regiune care-și prelungește șederea la conducere

Recent, mai mulți aliați ai lui Biya au părăsit partidul pentru a-și anunța propriile candidaturi la președinție.

Biya a cîștigat fără probleme alegerile din 2018, cu peste 70% din voturi, într-un scrutin cu multe nereguli și o prezemță scăzută la vot, dată de violențele separatiste și jihadiste, într-o regiune în care exercițiul democratic se restrânge din ce în ce mai mult și în care tot mai mulți președinți sunt acuzați că se folosesc de instituțiile statului pentru a-și prelungi șederea la putere.

În Uganda, bunăoară, președintele Yoweri Museveni, a solicitat recent nominalizarea pentru al 7-lea mandat – o mișcare care l-ar putea aduce aproape de cinci decenii la conducerea acestei țări din Africa de Est.

Articolul Președintele Camerunului, Paul Biya, își anunță candidatura pentru cel de-al optulea mandat consecutiv, la 95 de ani apare prima dată în Mediafax.

Germania: 1.500 de tarantule descoperite în cutii de biscuiți, pe aeroportul din Köln

Mediafax

O captură spectaculoasă a fost anunțată luni de autoritățile vamale germane, care au descoperit aproximativ 1.500 de tarantule tinere ascunse în recipiente de plastic, camuflate în cutii de biscuiți cu ciocolată. Coletul provenea din Vietnam și a fost depistat pe aeroportul Bonn din Köln, în vestul Germaniei, potrivit Le Figaro. 

Alerta a fost declanșată de un „miros suspect”, care nu semăna deloc cu aroma așteptată a celor 7 kilograme de produse de cofetărie.

Păianjenii care au supraviețuit, preluați de îngrijitori specializați

Purtătorul de cuvânt al biroului vamal din Köln, Jens Ahland, a subliniat caracterul ieșit din comun al descoperirii, menționând reacția colegilor săi: „Colegii mei sunt adesea surprinși de conținutul pachetelor interzise, dar faptul că au găsit 1.500 de cutiuțe cu tarantule i-a lăsat fără cuvinte, chiar și pe cei mai experimentați.”

Ahland a catalogat intervenția ca fiind „o confiscare extraordinară”, precizând că este un caz trist, în același timp: „Ne întristează să vedem ce sunt capabili să facă unii oameni animalelor, doar pentru profit.”

Din cauza condițiilor improprii de transport, cei mai mulți dintre păianjenii exotici nu au supraviețuit, ceea ce reprezintă o posibilă încălcare a legislației germane privind protecția animalelor. Supraviețuitorii au fost preluați de îngrijitori specializați.

Destinatarul coletului, un bărbat din regiunea Sauerland, este cercetat penal pentru încălcarea normelor privind importul și nedeclararea taxelor vamale. Valoarea estimativă a transportului reținut în Köln este în curs de evaluare.

Tarantulele sunt păianjeni de dimensiuni mari, cunoscuți pentru aspectul lor păros și pentru faptul că sunt adesea vânați sau crescuți pentru comerțul cu animale exotice. Deși nu sunt periculoase pentru oameni în mod obișnuit, ele fac parte din categoria speciilor reglementate la nivel internațional.

Exemplarele rare sau exotice au o valoare semnificativă pe piața neagră, fiecare putând fi vândută cu zeci sau chiar sute de euro, în funcție de specie și de vârstă. Transportul lor fără autorizație este considerat infracțiune în multe țări europene, inclusiv în Germania, unde este strict reglementat de legislația privind protecția faunei și convențiile internaționale.

Articolul Germania: 1.500 de tarantule descoperite în cutii de biscuiți, pe aeroportul din Köln apare prima dată în Mediafax.

Uniunea Europeană prezintă o listă de posibile măsuri în valoare de 72 de miliarde de euro, dacă SUA aplică taxe de 30%

Mediafax

Comisia Europeană a prezentat luni statelor membre ale Uniunii Europene o listă care cuprinde posibile reacții în valoare totală de 72 de miliarde de euro. Acestea ar putea fi aplicate dacă Statele Unite decid să impună taxe vamale de 30% pentru produsele importate din Uniunea Europeană, potrivit unei informații transmise de AFP.

„Noi negociem mai întâi, dar ne pregătim în acelaşi timp”, a declarat comisarul european Maros Sefcovic. Afirmația sa a venit după o reuniune desfășurată la Bruxelles cu miniștrii Comerțului din cele 27 de state membre.

„Miniştrii au adoptat o poziţie complet unită cu privire la necesitatea de a fi pregătiţi să reacţionăm”, a transmis ministrul danez de Externe Lars Lokke Rasmussen, a cărui țară deține președinția semestrială a Uniunii Europene.

Maros Sefcovic, care conduce negocierile comerciale din partea Uniunii, a afirmat că dorește continuarea dialogului până la termenul limită stabilit de președintele american Donald Trump pentru 1 august.

„Însă, aşa cum a spus deja, ai nevoie de două mâini pentru ca să aplauzi”, a adăugat Sefcovic. El a mai spus că Uniunea Europeană trebuie să ia în calcul și măsuri alternative dacă negocierile nu ajung la un rezultat.

Lista propusă de Comisie, care include produse americane în valoare de 72 de miliarde de euro, nu reprezintă limita maximă a răspunsului european.

„Toate instrumentele rămân pe masă”, a avertizat comisarul.

Articolul Uniunea Europeană prezintă o listă de posibile măsuri în valoare de 72 de miliarde de euro, dacă SUA aplică taxe de 30% apare prima dată în Mediafax.

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat

Mediafax

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat, luni, în cadrul ședinței comune din Parlamentul României.

Moțiunea depusă de AUR a strâns 134 de voturi pentru, patru voturi contra și zero voturi anulate, din 398 parlamentari prezenți. Prin urmare, nu a fost întrunită majoritatea voturilor cerută de Constituție pentru adoptarea moțiunii.

AUR a depus moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, criticând dur măsurile de austeritate și creșterile fiscale anunțate pentru reducerea deficitului bugetar. George Simion a fost primul semnatar al moțiunii.

„Moțiunea de cenzură fiind respinsă, legea privind unele măsuri fiscal-bugetare se consideră adoptată”, a declarat Sorin Grindeanu.

 

Articolul Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat apare prima dată în Mediafax.

Nicușor Dan: Franța a fost mereu prietenă și parteneră apropiată a României

Mediafax

În discursul susținut la Ambasada Franței, Nicușor Dan a evidențiat rolul important pe care Franța l-a avut în modernizarea României, de la sprijinul acordat în secolul XIX, până la sprijinul oferit în integrarea europeană și nord-atlantică: „Franța a fost mereu prietenă și parteneră apropiată a României”.

„Relația dintre România și Franța este azi fundamentată pe un parteneriat strategic solid și cuprinzător. Puterea acestui parteneriat se află în valorile pe care le susținem consolidarea proiectului european, democrație, apărarea statului de drept, securitate și prosperitate pentru cetățenii noștri, precum și protejarea ordinii internaționale bazate pe reguli. Aceste valori comune dau substanță și stabilitate cooperării noastre”, a declarat președintele român.

De asemenea, a evidențiat contribuția comunității românești din Franța, care este un veritabil liant între cele două națiuni prin integrare socială, culturală și economică. În colaborarea dintre cele două state Dan a punctat colaborarea în domeniul securității, menționând „Franța joacă un rol esențial în apărarea flancului estic al NATO, inclusiv prin conducerea grupului de luptă desfășurat pe teritoriul României și salut prezența militarilor francezi care sunt cu noi în seara asta”.

Despre aspectul economic, președintele a declarat „Relația noastră bilaterală e dinamică și promițătoare. Franța este un important investitor și partener comercial al României. Și doresc să lucrăm împreună pentru a crește aceste investiții în aceeași măsură în care suntem interesați să sprijinim antreprenorii români care activează sau doresc să intre pe piața franceză”.

În încheiere, Nicușor Dan a mulțumit pentru sprijinul Franței în parcursul României de aderarea la OCDE și a declarat „Avem o viziune care coincide cu o Europă mai unită, mai rezilientă și mai deschisă către cetățeni. România și Franța vor continua să lucreze împreună pentru promovarea păcii, a democrației, a securității și a dezvoltării durabile. Mulțumesc pentru prietenia dintre România și Franța. Vive la France! Vive l’amitié franco-romaine!”.

Articolul Nicușor Dan: Franța a fost mereu prietenă și parteneră apropiată a României apare prima dată în Mediafax.