Care sunt cele două orașe austriece care au intrat în competiție pentru găzduirea Eurovision 2026

Mediafax

Serviciul public austriac, ORF, a anunțat oficial care sunt cele două orașe cu care a intrat în discuții pentru a găzdui cea de-a 70-a ediție a Concursului Eurovision: Innsbruck și Viena, se menționează pe site-ul oficial al concursului.

Luni, 14 iulie, postul ORF a  dezvăluit că a trecut la etapa următoare de discuții cu cele două orașe concurente.

Este de așteptat ca decizia finală să fie luată în a doua jumătate a lui august.

Organizatorii Eurovision 2026 așteaptă acum ofertele finale ale orașelor, cu concepte și viziune personale

Orașele interesate au avut termen până vineri, 4 iulie, să trimită la ORF candidaturile pentru organizarea ediției din 2026 a Eurovisionului.
După vizite pe teren la Olympiaworld din Innsbruck și la Stadthalle din Viena, ORF a intrat acum în discuții detaliate cu ambele candidate.

Cele două orașe au fost invitate să își rafineze conceptele și să depună o ofertă finală.

Directorul General al ORF, Roland Weißmann, este entuziast în legătură cu discuțiile ce vor urma:

„Cu Viena și Innsbruck, avem două candidaturi foarte interesante.

Din punct de vedere fundamental, ambele oferă condițiile potrivite pentru a găzdui cel mai mare eveniment de divertisment TV din lume.

Așteptăm cu nerăbdare următorii pași și noi schimburi de idei în săptămânile care urmează”.

„Le mulțumesc echipelor de proiect din ambele orașe pentru candidaturile lor cuprinzătoare și la fel de creative.

Pe baza documentelor depuse, începem acum negocierile și ne vom lua timpul necesar pentru a discuta în detaliu toate aspectele relevante”, a declarat și Michael Krön, producător executiv al Eurovision 2026.

Articolul Care sunt cele două orașe austriece care au intrat în competiție pentru găzduirea Eurovision 2026 apare prima dată în Mediafax.

O nouă companie aeriană intră pe piața din România. Când încep primele zboruri 

Mediafax

Pe lângă București, compania aeriană introduce zboruri către Baku (Azerbaidjan), Erevan (Armenia), Tbilisi (Georgia), Almaty (Kazahstan), Tașkent (Uzbekistan) și Medina (Arabia Saudită).

Ruta către Medina va fi lansată ceva mai devreme, pe 9 noiembrie 2025, urmând ca celelalte să fie inaugurate în cursul lunii martie 2026, potrivit unui comunicat.

Prin această extindere, Etihad urmărește consolidarea poziției orașului Abu Dhabi ca hub regional și global pentru turism, afaceri și conexiuni culturale. Potrivit lui Antonoaldo Neves, CEO al Etihad Airways, rețeaua în creștere are ca obiectiv atragerea mai multor pasageri în capitala Emiratelor Arabe Unite, în special din regiuni aflate în plină dezvoltare și cu potențial turistic ridicat.

Compania aeroană va ajunge la 27 de destinații noi

„Obiectivul nostru este clar – dorim să aducem mai multe persoane direct către Abu Dhabi. Aceste noi rute ne conectează cu regiuni în creștere rapidă, bogate cultural, stimulând cererea pentru turism și comerț în capitala EAU”, a declarat Neves.

Cu aceste noi lansări, Etihad va ajunge la 27 de destinații noi adăugate doar în 2025, alături de orașe precum Praga, Varșovia, Atlanta sau Soci. Compania a anunțat, de asemenea, și câteva rute sezoniere pentru anul 2026, inclusiv Kraków, Salalah și Kazan.

Noile zboruri vor fi disponibile pentru rezervare în următoarele zile pe site-ul oficial Etihad.

Articolul O nouă companie aeriană intră pe piața din România. Când încep primele zboruri  apare prima dată în Mediafax.

Apeluri de pe numere necunoscute, în numele Poliției de Frontieră Române: „Este înșelătorie! ”

Mediafax

Poliția de Frontieră transmite că, în ultimele zile, mai mulți cetățeni au sesizat că au fost apelați de pe numere necunoscute în care un robot le spune în limba engleză că sunt implicați într-un dosar al Poliției de Frontieră, că le-au fost furate datele personale.

Acestora li se cere să apese o tastă pentru a vorbi cu un „ofițer de caz”, iar apoi încearcă să obțină date cu caracter personal.

„Este o înșelătorie!”, avertizează Poliția.

„Poliția de Frontieră nu apelează niciodată persoane pentru a le aduce la cunoștință implicarea într-un dosar penal și nu solicităm niciodată date personale prin telefon. În cazul în care primiți astfel de apeluri, nu oferiți nicio informație! Închideți imediat apelul! Sesizați imediat autoritățile, la cea mai apropiată unitate de poliție”, transmite Poliția de Frontieră.

Articolul Apeluri de pe numere necunoscute, în numele Poliției de Frontieră Române: „Este înșelătorie! ” apare prima dată în Mediafax.

Primarul Istanbulului a fost condamnat pentru insultarea unui oficial

Mediafax

Imamoglu, aflat în detenție din 23 martie, va contesta decizia. Procesul are la bază declarații din ianuarie în care edilul l-a criticat pe procurorul-șef al Istanbulului, Akin Gurlek, acuzându-l că orchestrează anchete motivate politic împotriva opoziției. Tribunalul l-a achitat pe Imamoglu pentru acuzația de expunere publică a procurorului ca țintă.

Primarul, considerat principalul adversar al regimului Erdogan, respinge acuzațiile și susține că este victima unui proces politic. Reținerea sa, alături de alți membri ai Partidului Republican al Poporului (CHP), a declanșat cele mai ample proteste de stradă din Turcia ultimului deceniu.

În pofida încarcerării, Imamoglu a fost desemnat oficial candidatul CHP pentru președinția Turciei, alegerile fiind prevăzute pentru 2028, dar cu posibilitatea de a fi anticipate.

De la arestarea sa, zeci de oficiali din administrațiile locale controlate de opoziție au fost vizați de anchete privind presupuse fapte de corupție. Opoziția susține că toate aceste dosare sunt motivate politic, în timp ce autoritățile de la Ankara insistă că justiția este independentă.

Articolul Primarul Istanbulului a fost condamnat pentru insultarea unui oficial apare prima dată în Mediafax.

Anumite medicamente pot avea efecte periculoase asupra organismului în perioadele de caniculă

Mediafax

Medicamente care pot avea efecte accentuate din cauza căldurii

Suntem din ce în ce mai conștienți de riscurile expunerii la temperaturi ridicate, atât pentru sănătatea pielii, cât și pentru sănătatea generală, existând riscul real de a suferi un val de căldură dacă nu sunt luate măsurile de prevenție necesare. Ceea ce nu toată lumea știe este că temperaturile ridicate pot deveni un factor de risc și în cazul anumitor tratamente medicamentoase, scrie 20minutos.

Pentru multe persoane, căldura este o neplăcere, dar în anumite cazuri poate deveni un risc real pentru sănătate. Acest lucru se vede nu doar în insolațiile care, uneori, pot fi chiar fatale, ci și în detalii mai puțin cunoscute, cum ar fi modul în care anumite medicamente pot influența capacitatea organismului de a-și regla temperatura în condiții extreme.

Acest lucru se aplică în cazul unor categorii de medicamente precum antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS), anumite antihistaminice, antidepresive și antipsihotice, dar și diureticele și medicamentele antihipertensive.

  • Unele antipsihotice și antidepresive pot crește temperatura corporală.
  • Anumite antidepresive și antihistaminice afectează capacitatea de reglare a temperaturii și pot produce transpirație excesivă ca efect secundar.
  • Antiinflamatoarele nesteroidiene pot afecta funcția renală.
  • Căldura reduce tensiunea arterială, ceea ce poate potența efectul medicamentelor antihipertensive, care au același efect.
  • Diureticele favorizează deshidratarea, deoarece stimulează eliminarea lichidelor.

O transpirație excesivă poate deveni problematică, adăugând o dificultate în plus pentru un organism care deja se luptă să se răcorească. Asta nu înseamnă, bineînțeles, că trebuie să întrerupem tratamentul prescris.

Din contră, e important să luăm măsuri simple de precauție: evitarea ieșirilor în timpul celor mai fierbinți ore ale zilei și consumul regulat de apă, chiar înainte de a simți senzația de sete.

Păstrarea corectă a medicamentelor

Așa cum am văzut, unele medicamente pot avea efecte diferite în perioadele de caniculă, dar și medicamentele în sine pot fi afectate de temperaturile extreme. Păstrarea lor în condiții necorespunzătoare poate duce la modificarea efectelor, pierderea eficienței sau chiar compromiterea completă a siguranței acestora.

De aceea, trebuie să respectăm întotdeauna recomandările privind păstrarea, care se găsesc de regulă pe ambalaj sau în prospect.

  • Medicamentele care trebuie păstrate la frigider nu trebuie ținute în ușa frigiderului, unde temperatura este mai instabilă.
  • Dacă e necesar transportul lor, trebuie folosită o geantă frigorifică specială.
  • Medicamentele care trebuie păstrate la temperaturi sub 25 °C sau 30 °C nu sunt afectate de o creștere punctuală de temperatură, dar e recomandat să fie ținute în cel mai răcoros loc din casă, în ambalajul lor original.
  • La transport, se recomandă ambalaj izoterm (cum ar fi o mini ladă frigorifică, dar fără elemente de răcire).

Medicamentele care pot fi păstrate la temperatura camerei nu prezintă, de obicei, probleme – s-a demonstrat că acestea nu se degradează nici la 40 °C, timp de mai multe luni.

Pentru orice nelămurire legată de păstrarea unui medicament sau siguranța administrării acestuia, cel mai bine este să cerem sfatul unui specialist, fie medicul, fie farmacistul nostru de încredere.

Articolul Anumite medicamente pot avea efecte periculoase asupra organismului în perioadele de caniculă apare prima dată în Mediafax.

Analiștii economici avertizează: Deficitul bugetar al Franței este bombă cu ceas pentru stabilitatea euro

Mediafax

Pachetul de măsuri anunțat marți de prim-ministrul francez François Bayrou pentru reducerea deficitului bugetar cu 43,8 miliarde de euro, riscă nu doar să destabilizeze guvernul de la Paris, ci să afecteze întreaga zonă euro, avertizează analiștii economici, citați de Bloomberg.

Fără o majoritate parlamentară și cu opoziția ferm împotriva măsurilor de austeritate propuse, inclusiv reduceri de cheltuieli și creșteri de taxe, Bayrou ar putea fi înlăturat printr-un vot de neîncredere în toamnă, așa cum s-a întâmplat cu predecesorul său, Michel Barnier, în decembrie.

Euro slăbește, iar costurile de împrumut ale Franței cresc

„Deși în ultima perioadă s-a vorbit mai puțin despre deficitul Franței, acesta reprezintă o bombă cu ceas pentru investitori, la nivelul întregii Uniuni Europene”, a explicat Francesco Pesole, strateg valutar la ING Group NV.

Miercuri, valoarea euro față de dolarul american a euro a crescut ușor, cu 0,2%, ajungând la 1,16 dolari pe piața valutară internațională. Totuși, analistul ING avertizează că moneda ar putea scădea la 1,15 dolari în curând, mai ales dacă datele economice din SUA vor fi suficient de bune încât să convingă investitorii că Rezerva Federală nu va reduce dobânzile prea curând.

Piețele obligațiunilor au reacționat și ele: randamentele titlurilor franceze pe 5 ani sunt acum cele mai ridicate din zona euro, în timp ce diferența dintre obligațiunile franceze și cele germane pe 10 ani a rămas stabilă la 69 de puncte de bază, semn că investitorii încep să perceapă un risc mai mare în ceea ce privește datoria Franței.

Cu Franța reprezentând a doua economie ca mărime din zona euro, instabilitatea fiscală și politică de la Paris poate afecta nu doar încrederea investitorilor în moneda unică, ci și echilibrul fragil al blocului european în ansamblu.

 

Articolul Analiștii economici avertizează: Deficitul bugetar al Franței este bombă cu ceas pentru stabilitatea euro apare prima dată în Mediafax.

USR depune proiect de lege pentru salvarea SRL-urilor blocate după decesul asociatului unic sau majoritar

Mediafax

Inițiativa vine ca răspuns direct la situații reale întâlnite în practică, în care firme active au rămas paralizate pentru luni sau chiar ani, din cauza lipsei unui cadru legal clar.

Concret, proiectul prevede că, dacă dezbaterea succesiunii nu se finalizează în termen de 30 de zile de la decesul asociatului, moștenitorii pot cere instanței numirea unui administrator provizoriu, printr-o procedură rapidă, similară ordonanței președințiale. Administratorul temporar este remunerat din patrimoniul firmei, nu din buzunarul moștenitorilor.

„Blocarea unei firme profitabile doar pentru că succesiunea întârzie nu ajută pe nimeni – nici business-ul, nici statul, nici moștenitorii. Propunem o soluție simplă: continuitate prin administrator provizoriu”, subliniază deputata USR Oana Murariu.

Legea actuală nu oferă o soluție în astfel de situații

Legea actuală nu oferă nicio cale de acțiune clară în astfel de cazuri, ceea ce generează întârzieri, sancțiuni și riscuri majore pentru firmele respective.

„Viața societăților comerciale nu poate fi pusă pe pauză. Proiectul nostru le permite moștenitorilor să ceară numirea rapidă a unui administrator provizoriu și astfel evităm blocajele”, explică deputatul USR Alexandru Dimitriu, membru al Comisiei juridice.

„Am identificat problema din viața reală și am venit cu soluția legislativă care protejează firmele românești”, declară deputatul Andrei Plujar, co-inițiator.

Articolul USR depune proiect de lege pentru salvarea SRL-urilor blocate după decesul asociatului unic sau majoritar apare prima dată în Mediafax.

Curs valutar 15 iulie. Euro și aurul au fost cotate în scădere

Mediafax

Moneda europeană s-a depreciat în fața leului românesc, până la 5,0722 lei. Dolarul american a urcat la 4,3658 lei, iar francul elvețian și lira sterlină au fost cotate în scădere, la 5,4475 lei, respectiv 5,8473 lei.

Gramul de aur a coborât cu mai puțin de un leu, fiind evaluat la 468,9817 lei. Unitatea de cont a FMI, utilizată pentru tranzacțiile între băncile centrale, a urcat până la 5,9563 lei.

Cursul valutar rezultat din cotaţiile anunţate miercuri de băncile care sunt autorizate să opereze pe piaţa valutară este următorul:

Moneda

Simbol

RON

Euro

EUR

5,0722

Dolarul SUA

USD

4,3658

Gramul de aur

XAU

468,9817

Francul elvețian

CHF

5,4475

Lira sterlină

GPB

5,8473

Dolarul australian

AUD

2,8462

Dolarul canadian

CAD

3,1820

Coroana cehă

CZK

0,2058

Coroana daneză

DKK

0,6797

Lira egipteană

EGP

0,0883

100 Forinți maghiari

HUF

1,2679

100 Yeni japonezi

JPY

2,9364

Leul moldovenesc

MDL

0,2567

Coroana norvegiană

NOK

0,4246

Zlotul polonez

PLN

1,1909

Coroana suedeză

SEK

0,4480

Lira turcească

TRY

0,1086

Rubla rusească

RUB

0,0558

Leva bulgărească

BGN

2,5934

Randalul sud-african

ZAR

0,2435

Realul brazilian

BRL

0,7854

Renminbi-ul chinezesc

CNY

0,6081

Rupia indiană

INR

0,0508

100 Woni sud-coreeni

KRW

0,3144

Peso-ul mexican

MXN

0,2320

Dolarul neo-zeelandez

NZD

2,5929

Dinarul sârbesc

RSD

0,0433

Hryvna ucraineană

UAH

0,1043

Dirhamul Emiratelor Arabe

AED

1,1886

Bahtul thailandez

THB

0,1343

Dolarul din Hong Kong

HKD

0,5562

100 Rupii indoneziene

IDR

0,0268

Shekelul israelian

ILS

1,3014

100 Coroane islandeze

ISK

3,5619

Ringgitul malaysian

MIR

1,0281

Peso-ul filipinez

PHP

0,0765

Dolarul singaporez

SGD

3,3977

DST

XDR

5,9563

Cursurile pieţei valutare sunt calculate de BNR pe baza cotaţiilor practicate de societăţile bancare autorizate să efectueze operaţiuni pe piaţa valutară. Lista nu implică obligativitatea utilizării cursurilor valutelor și aurului în tranzacții efective de schimb valutar și înregistrări contabile, a precizat BNR.

Articolul Curs valutar 15 iulie. Euro și aurul au fost cotate în scădere apare prima dată în Mediafax.

Reacția lui Dragoș Pîslaru după ce a fost acuzat de fake news privind finanțarea PNRR: „Nu am spus că se opresc autostrăzile”

Mediafax

Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a transmis un mesaj pe pagina sa de Facebook pentru „cei care încearcă să distorsioneze mesajele mele sau să transforme o analiză tehnică într-un pretext de atac politic”.

„Nu am spus că se opresc autostrăzile. Am spus că anumite tronsoane nu mai pot fi finanțate prin PNRR, dar există alternative de finanțare — iar ele vor fi folosite. PNRR nu este pierdut. Dar trebuie muncă serioasă, asumare și mai ales coerență în fața partenerilor europeni”.

Ministrul Dragoș Pîslaru a anunțat ieri că segmente din autostrăzile A7 și A8 nu vor mai fi finanțate prin PNRR începând cu anul viitor, iar Guvernul caută surse alternative de finanțare, din cauza întârzierilor și problemelor de achiziții publice.

Ulterior, au apărut reacții din partea mai multor lideri PSD care l-au acuzat de fake news. „Nu se opresc lucrările la autostrăzile A7 ȘI A8!  Fake news-ul zilei vine de la ministrul Pîslaru Se pare că Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a fost afectat serios de caniculă”, a afirmat într-un mesaj pe Facebook, Gheorghe Șoldan, vicepreședinte PSD.

De asemenea, Ministerul Transporturilor a reacționat după anunțul lui Dragoș Pîslaru și a clarificat că România nu pierde fonduri din PNRR pentru infrastructură. Ajustările necesare, cauzate de creșterile de prețuri la materiale de construcții, energie și combustibil, vor fi acoperite tot din bani europeni, în conformitate cu Ordonanța de Urgență nr. 64/2022.

România risca să piardă 7.8 miliarde de euro din PNRR

Din cauza negocierilor dintre țara noastră și Comisia Europeană care nu conduceau la niciun rezultat, România risca să piardă 7.8 miliarde de euro din PNRR. Aceasta era realitatea din momentul preluării mandatului de ministru, a afirmat Dragoș Pîslaru.

„Argumentele păreau epuizate, Comisia nu mai era dispusă să redeschidă discuțiile, iar autoritățile române ezitau să-și asume realitatea: din cauza întârzierilor majore, existau proiecte care nu mai puteau fi finalizate la timp sau care nu respectau regulile de implementare”.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene susține că a salvat România din acest impas, împreună cu echipa MIPE și ministerele de linie, astfel că, după vizita la București a delegației Comisiei Europene condusă de către doamna Céline Gauer, a confirmat că: „Nu pierdem bani nerambursabili. Din proiectele cu risc de eliminare de pe componenta de împrumut, am repus în negociere investiții în valoare de 2.5 miliarde Euro pentru care am demarat analize suplimentare și proceduri de accelerare, care să permită finalizarea lor înainte de august 2026”.

La finalul mesajului, ministrul a transmis recunoștința sa echipei PNRR din MIPE pentru efortul lor susținut, precum și colegilor miniștri și ministerelor de linie pentru colaborare.

„Sunt mândru că România s-a prezentat demn și profesionist în fața Comisiei Europene și că împreună, ca o echipă unită, avem o șansă reală să renegociem planul până la finalul lunii iulie și să îl ducem mai apoi la capăt, la termen, pentru binele românilor.

Nu mai este timp de pierdut. E timpul să facem curățenie, să lucrăm profesionist și să maximizăm șansa unică pe care o avem cu banii europeni”.

Articolul Reacția lui Dragoș Pîslaru după ce a fost acuzat de fake news privind finanțarea PNRR: „Nu am spus că se opresc autostrăzile” apare prima dată în Mediafax.

Superliga: Oțelul Galați l-a transferat pe fundașul Vadik Murria Soriano

Mediafax

Apărătorul de 24 de ani, cu dublă cetățenie ruso-spaniolă, vine de la SD Tarazona (Spania, divizia a treia), având un total de 108 apariții și 5 goluri marcate în fotbalul iberic. Crescut la academia lui Villarreal, Soriano a evoluat anterior și la Inter City Alicante și Villarreal B.

Cel mai notabil moment al carierei sale a fost în Copa del Rey, în ianuarie 2023, când a reușit o pasă decisivă într-un duel spectaculos cu FC Barcelona, pierdut de echipa sa, Inter City, cu 3-4 după prelungiri.

„Am fost primit cu căldură de noii mei colegi, acest lucru m-a impresionat. Îmi plac antrenamente, cred că formăm o echipă bună și știu că trebuie să trag tare pentru a ajunge cât mai curând la nivelul solicitat de antrenorul principal. E nevoie de fiecare dintre noi pentru ca Oțelul să ofere acel parcurs pe care o fostă campioană a României îl merită. Am simțit căldura suporterilor la primul joc din noul sezon și cred că vom avea un campionat bun”, a declarat Soriano.

Murria Soriano a semnat pe doi ani și este deja inclus în programul de antrenamente al echipei gălățene.

Articolul Superliga: Oțelul Galați l-a transferat pe fundașul Vadik Murria Soriano apare prima dată în Mediafax.