Nicuşor Dan: Aştept cu nerăbdare să lucrez îndeaproape cu Preşedintele Trump

Mediafax

„Doresc să îi mulțumesc Președintelui Trump pentru leadership-ul său puternic și angajamentul față de relația dintre România și Statele Unite ale Americii, precum și pentru nominalizarea domnului Darryl Niremberg în funcția de Ambasador al Statelor Unite ale Americii în România. Îl felicit pe domnul Niremberg pentru nominalizarea sa”, a scris Dan.

Acesta a adăugat că așteaptă cu nerăbdare să lucreze îndeaproape cu președintele Trump și administrația sa pentru a consolida în continuare Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite: „Țările noastre sunt legate de decenii de cooperare, susținute de valori comune și interese împărtășite. Am deplină încredere că, împreună, vom realiza proiecte majore care vor aduce mai multă securitate și prosperitate popoarelor noastre”.

Articolul Nicuşor Dan: Aştept cu nerăbdare să lucrez îndeaproape cu Preşedintele Trump apare prima dată în Mediafax.

Daniel David spune că nu susține o disciplină numită educație sexuală în programa școlară. Ce argumente a adus ministrul

Mediafax

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că nu este de acord cu introducerea unei materii numite „educație sexuală” în programa școlară, scrie edupedu. El consideră că această denumire provoacă reacții și dezbateri care nu mai pot fi controlate din punct de vedere științific.

Afirmația a fost făcută miercuri, în timpul unei conferințe de presă în care ministrul a răspuns întrebărilor jurnaliștilor despre Raportul QX privind starea educației și cercetării.

Întrebat direct dacă susține introducerea educației sexuale ca disciplină obligatorie, Daniel David a explicat că nu este împotriva conținutului, ci a modului în care este definit.

El a mai spus că discuțiile legate de acest subiect au căpătat o dimensiune ideologică și, din acest motiv, nu mai pot fi abordate obiectiv în sistemul de învățământ.

Ministrul Educației a spus că vede utilitatea acestor informații pentru elevi, dar ele ar trebui incluse într-un alt format, fără conotații ideologice și sub o altă denumire, în cadrul unor materii deja existente.

„Eu nu susțin introducerea în curriculum a unei discipline cu acest nume, educație sexuală, dintr-un simplu motiv s-a ideologizat discuția foarte mult și orice încercare de a o pune disciplină sau să poartă acest nume generează discuții care nu mai pot fi controlate științific sau curricular. N-ai cum să le controlezi.

Dar am spus, că o educație sexuală necolorată ideologic și foarte pragmatic, natural să știi lucrurile importante pentru un om în viața asta trebuie să existe în curriculum, dar acele lucruri trebuie făcute ca unități de învățare, fără ingerințe ideologice, prinse în discipline de biologie și în discipline pe care aș vrea să le avem care să poarte numele de educație pentru sănătate.”, a declarat Daniel David.

Articolul Daniel David spune că nu susține o disciplină numită educație sexuală în programa școlară. Ce argumente a adus ministrul apare prima dată în Mediafax.

Scandal într-o filială de partid. Un fost candidat își cere „cadourile” înapoi. A fost nevoie de intervenția politiei

Mediafax

Un episod neobișnuit a agitat miercuri sediul AUR din județul Mehedinţi, unde un membru al partidului a venit să își exprime mai multe nemulțumiri. Protagonistul, fost candidat AUR pentru funcția de primar al unei comune mehedințene, a intrat în sediul partidului și a solicitat să-i fie returnate cadourile pe care susține că le-a oferit organizației.

Nemulțumirea fostului candidat, Ion Moise, a pornit de la faptul că soția sa nu a fost desemnată în comisia unei secții de votare, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

Acesta a avut o dispută verbală cu două membre AUR, care se aflau în sediul din Drobeta Turnu Severin, în iurma căreia femeile au apelat la intervenția poliției.

„Vreau să îmi dea înapoi ce am cheltuit”

„Eu am stat în Franţa 20 de ani. Am adus, de fiecare dată, câte ceva pentru organizație: vin de Bordeaux, alune superioare, apă minerală din Franţa. Am cheltuit 50.000 lei pentru partid, cu steagurile, materialele de campanie, iar ei au refuzat să o pună pe soţia mea în secții, acum, la alegeri. Îi acuz de o atitudine nepotrivită la adresa mea. Vreau să îmi dea înapoi ce am cheltuit”, a declarat Moise televiziunii locale RTS.

Partidul respinge aceste acuzații.

Membrul AUR a ținut să precizeze că nu mai are încredere în partidul din care face parte: „Am candidat la primăria Vlădaia din partea AUR. Am adus și două plase! Să îmi dea înapoi cadourile pe care le-am lăsat. Uneia din fete i-am adus și o brățară de la mănăstire. Nu mai cred în acest partid. O să țin acțiuni de protest”.

Poliția a intervenit la locul incidentului, a preluat declarații și cercetează cazul. Moise a spus că va merge singur să dea declarații.

Articolul Scandal într-o filială de partid. Un fost candidat își cere „cadourile” înapoi. A fost nevoie de intervenția politiei apare prima dată în Mediafax.

Navă din „flota din umbră” a Rusiei, observată în zona unui cablu din Marea Baltică

Mediafax

Armata poloneză a intervenit după ce o navă din „flota din umbră” a ruşilor a fost observată efectuând manevre suspecte lângă un cablu electric care leagă Polonia de Suedia, a declarat miercuri prim-ministrul polonez Donald Tusk, potrivit Reuters.

„O navă rusească din «flota din umbră» vizată de sancţiuni a efectuat manevre suspecte în apropierea cablului electric care leagă Polonia de Suedia. După intervenţia eficientă a armatei noastre, nava a plecat către unul dintre porturile ruseşti”, a scris prim-ministrul Donald Tusk pe X.

Termenul „flotă din umbră” se referă la navele folosite de Rusia pentru a transporta petrol, arme şi cereale, încălcând sancţiunile internaţionale.

NATO a intensificat măsurile de securitate din Marea Baltică în urma unei serii de incidente în care cabluri electrice, legături de telecomunicaţii şi conducte de gaze au fost avariate. Toate s-au întâmplat după ce Rusia a invadat Ucraina.

Articolul Navă din „flota din umbră” a Rusiei, observată în zona unui cablu din Marea Baltică apare prima dată în Mediafax.

Rapid sancționată de FRF: Va juca fără galerie în meciul de la Cluj

Mediafax

Sancțiunea vine în urma incidentelor produse la meciul cu Dinamo, disputat pe Arena Națională, în etapa a 8-a a play-off-ului, când galeria giuleșteană a utilizat materiale pirotehnice în tribune.

După meci, Jandarmeria a întocmit trei acte de sesizare pentru folosirea materialelor pirotehnice,  și un act de sesizare a organelor de urmărire penală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 143 din 2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

De asemenea, jandarmii au aplicat 16 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 83.600 de lei.

Pe lângă suspendarea sectorului destinat fanilor rapidiști, clubul bucureștean a fost amendat cu suma de 60.000 de lei.

Meciul dintre U Cluj și Rapid este programat sâmbătă, de la ora 18:00.

Articolul Rapid sancționată de FRF: Va juca fără galerie în meciul de la Cluj apare prima dată în Mediafax.

Autoritatea Palestiniană acuză militarii israelieni de împuşcarea unor diplomaţi

Mediafax

Ministerul Afacerilor Externe din Palestina a difuzat o înregistrare video care arată cum două persoane îmbrăcate în uniforme ale armatei israeliene ţintesc un grup de diplomaţi, potrivit AFP.

„Era ultima parte a vizitei şi, dintr-o dată, am auzit focuri de armă venind din tabăra pentru refugiaţi din Jenin”, a declarat un diplomat sub rezerva anonimatului.

„Nu a fost doar o dată sau de două ori. Erau ca nişte împuşcături repetate. Este o nebunie. Acest lucru nu este normal” , a adăugat el.

Purtătorul de cuvânt al armatei a declarat că informaţiile legate de incident sunt în curs de verificare.

Articolul Autoritatea Palestiniană acuză militarii israelieni de împuşcarea unor diplomaţi apare prima dată în Mediafax.

Pluxee România își extinde rețeaua de parteneri care acceptă plata cu cardurile de beneficii extrasalariale, printr-un acord cu două dintre cele mai cunoscute branduri din țară: Farmacia Tei & Bebe Tei

Mediafax

Pluxee România, lider global în beneficii extrasalariale și soluții pentru creșterea implicării angajaților, anunță încheierea unui parteneriat cu Farmacia Tei și Bebe Tei, unii dintre principalii jucători din zona de pharma, health & care. Prin extinderea parteneriatelor cu noi comercianți, Pluxee facilitează accesul la beneficii și servicii care îmbunătățesc calitatea vieții utilizatorilor.

Acest nou parteneriat vine în întâmpinarea nevoii utilizatorilor, de a putea folosi cardurile Pluxee Cadou și Pluxee Nou-Născuți pentru a efectua atât plăți online, cât și direct în locațiile fizice Farmacia Tei și Bebe Tei.

Cardul Pluxee Cadou reprezintă unul dintre beneficiile extrasalariale cele mai apreciate de angajați și angajatori, care poate fi oferit de companii angajaților, cu ocazia Crăciunului, a Paștelui, de 8 Martie și de 1 iunie, putând fi încărcate cu suma de până la 300 de lei/angajat și/sau copil minor și aducând companiilor beneficii fiscale.

Cardurile pentru Nou-Născuți sunt emise de Pluxee și fac obiectul unui program social dedicat care vine în ajutorul categoriilor de cupluri mamă-nou-născut defavorizate, asigurându-le accesul la produsele de bază pentru îngrijirea acestora. Valoarea nominală a unui tichet social pe suport electronic pentru nou născuți este de 2000 de lei, se acordă într-o tranșă unică și poate fi folosit doar pentru achiziționarea de produse pentru îngrijirea nou-născutului.

Locațiile Farmacia Tei și Bebe Tei sunt recunoscute pentru politica de prețuri, gama variată de produse din zona health & care și pentru oferirea unei experiențe de cumpărare personalizate.

Ca urmare a unei colaborari de succes de peste patru ani, în care Grupul Tei a oferit beneficii celor peste 1600 de angajați ai săi prin intermediul Pluxee, integrarea serviciilor Pluxee ca metodă de plată reprezintă un pas firesc în direcția extinderii și diversificării experienței de cumpărare a clienților.

„Vom continua să susținem starea de bine a angajaților și în același timp să contribuim la stimularea economiei locale, prin produsele noastre, consolidându-ne poziția de lider în domeniul beneficiilor extrasalariale și al soluțiilor de creștere a

implicării angajaților la locul de muncă. Prin rețeaua noastră cu cea mai mare și diversă rețea de parteneri, oferim cele mai atractive și dorite locații unde angajații companiilor să își poată utiliza cardurile Pluxee. Extinderea colaborării noastre a venit ca un pas strategic firesc”, a declarat Silviu Ștefan, Director Merchants and Partners Pluxee România.

Grupul Tei activează pe piața din România de peste 30 de ani și deține în prezent 21 de locații în 5 orașe și două platforme de shopping online. Parteneriatul cu Farmacia Tei și Bebe Tei va extinde accesul utilizatorilor Pluxee la branduri populare și apreciate datorită diversității produselor regăsite în locațiile Tei.

Gama de produse disponibilă în Farmacia Tei și Bebe Tei cuprinde:

• medicamente OTC – disponibile în Farmacia Tei
• medicamente cu rețetă– disponibile în Farmacia Tei
• dispozitive medicale
• vitamine și suplimente
• alimentație sănătoasă
• dermato-cosmetice
• produse pentru îngrijire personală, dietă și wellness
• produse pentru bebeluși si copii
• produse pentru îngrijirea animalelor de companie (VET) – disponibile în Farmacia Tei

„Extinderea metodelor de plată reprezintă o prioritate pentru Grupul Tei. Ne dorim ca toți cei care ne trec pragul, atât în locațiile noastre fizice cât și online, să poată avea opțiuni de plată potrivite nevoilor lor. Prin includerea în portofoliu a Cardului Cadou Pluxee și a cardului „Sprijin pentru nou-născuți” ca metode de plată venim în întâmpinarea acestora facilitându-le accesul la o gamă variată de produse”, a menționat Roxana Maftei, CEO Grup Tei.

Pluxee continuă să fie un partener de încredere pentru companiile din domeniul pharma, iar rețeaua sa are deja în componență și alte lanțuri din acest sector vital.

Despre Pluxee România

Pluxee este un jucător global în beneficiile și implicarea angajaților, care operează în 31 de țări. Pluxee ajută companiile să atragă, să implice și să rețină talentele datorită unei game largi de soluții în domeniile Mese & Alimente, Wellbeing, Stil de viață, Recompense & Recunoaștere și Beneficii publice. Sprijinită de o tehnologie de vârf și de peste 5.000 de membri angajați ai echipei, Pluxee acționează ca un partener de încredere într-un ecosistem B2B2C foarte interconectat, format din peste 500.000 de clienți, 36 de milioane de consumatori și 1,7 milioane de comercianți. Pluxee, care își desfășoară activitatea de peste 45 de ani, se angajează să creeze un impact pozitiv asupra comunităților locale, să sprijine bunăstarea la locul de muncă pentru angajați și să protejeze planeta. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați www.pluxee.ro.

Despre Grupul Tei

Grupul Tei este alcătuit din două entități complementare – Farmacia Tei și Bebe Tei – care oferă o soluție integrată pentru nevoile tuturor, acoperind categorii esențiale precum: medicamente cu rețetă, medicamente OTC, dermatocosmetice, îngrijire personală, alimentație sănătoasă, articole destinate bebelușilor și copiilor și, mai nou, ale animalelor de companie.

Cu o structură de 21 de locații fizice – 11 farmacii Farmacia Tei și 10 magazine Bebe Tei – în orașe importante precum București, Constanța, Pitești, Brașov și Craiova, Grupul Tei își consolidează prezența națională, prin platformele online www.farmaciatei.ro și www.bebetei.ro.

Încă de la înființare, Grupul Tei a rămas fidel unei politici comerciale transparente și echitabile, implementând o strategie de preț unitar în toate canalele sale de vânzare – fizice și online. Acest principiu reflectă angajamentul față de clienți, asigurând accesibilitate, încredere și coerență în experiența de cumpărare.

Articolul Pluxee România își extinde rețeaua de parteneri care acceptă plata cu cardurile de beneficii extrasalariale, printr-un acord cu două dintre cele mai cunoscute branduri din țară: Farmacia Tei & Bebe Tei apare prima dată în Mediafax.

Legea privind vaccinarea gratuită anti-HPV pentru tinerii între 11 și 26 de ani a fost adoptată de Parlament

Mediafax

Camera Deputaților a adoptat miercuri o inițiativă legislativă propusă de Partidul Național Liberal, care prevede includerea în Programul Național de Vaccinare a imunizării gratuite împotriva HPV pentru toate fetele și băieții cu vârste între 11 și 26 de ani.

Proiectul de lege urmează să ajungă la Nicușor Dan, președintele țării, pentru promulgare.

Deputatul PNL Ovidiu Cîmpean a atras atenția asupra unei situații foarte serioase, la acest moment: „România are una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate prin cancer de col uterin din UE”.

Datele curente arată că, anual, peste 1.800 de femei mor din această cauză.

Într-un mesaj publicat pe Facebook, Cîmpean a explicat importanța votului de miercuri.

„România se aliniază obiectivului european de acoperire vaccinală de 90% până în 2030”. El a adăugat: „Este un pas simplu, dar cu un impact enorm: putem preveni cancerul de col uterin și alte boli asociate HPV, putem salva vieți și putem reduce suferința. România are una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate prin cancer de col uterin din UE, în ciuda faptului că este un cancer aproape 100% prevenibil. Anual, peste 1.800 de femei își pierd viața. Nu mai putem accepta această realitate! Prin votul de azi, România se aliniază obiectivului european de acoperire vaccinală de 90% până în 2030. Această lege trebuie să fie doar începutul”.

Deputatul consideră că statul trebuie să demareze o campanie națională de informare, în acest sens.

„Să vorbim deschis despre avantajele vaccinării. Să combatem frica, minciunile și teoriile conspiraționiste care pun în pericol sănătatea publică. Să înlocuim dezinformarea cu educația. Să dăm voce medicilor, părinților, profesorilor și tinerilor care știu că știința salvează vieți. Când rata mortalității din România este de 3 ori mai mare decât media UE, nu putem rămâne pasivi, în timp ce alte țări avansează”, mai spune Ovidiu Cîmpean.

Inițiativa legislativă a fost propusă de Ovidiu Cîmpean împreună cu senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc. Proiectul a fost depus pe 4 martie la Senat, care l-a aprobat pe 7 mai. Votul decisiv a fost cel din Camera Deputaților, iar legea va fi trimisă spre promulgare.

Cancerul de col uterin rămâne una dintre cele mai grave probleme de sănătate publică din România.

Țara se află în topul negativ al Europei în ceea ce privește incidența și mortalitatea din cauza acestei afecțiuni

„Testarea regulată şi vaccinarea împotriva HPV pot reduce semnificativ numărul de îmbolnăviri şi decese. Cancerul de col uterin se află pe locul al treilea în rândul celor mai frecvente tipuri de cancer din România după cancerul de sân şi cancerul colorectal, ceea ce diferă de tiparul din UE”, se arată în motivarea proiectului.

Inițiatorii au subliniat că România are „o rată de incidență de aproape trei ori mai mare în comparație cu UE, fapt ce subliniază importanța vaccinării împotriva papiloma virusului uman (HPV)”, potrivit Profilului de țară privind cancerul 2025.

Articolul Legea privind vaccinarea gratuită anti-HPV pentru tinerii între 11 și 26 de ani a fost adoptată de Parlament apare prima dată în Mediafax.

Mandatul Misiunii de Parteneriat a Uniunii Europene în Republica Moldova, prelungit cu doi ani

Mediafax

Potrivit unui comunicat al ministerului, pe parcursul activității sale, începută în mai 2023, EUPM a devenit un partener de încredere pentru autoritățile Republicii Moldova în domeniul consolidării capacităților de gestionare a diferitor crize și contracarării amenințărilor hibride, inclusiv a celor ce țin de securitatea cibernetică și combaterea dezinformării.

„Mulțumim Uniunii Europene și EUPM pentru susținea acordată Republicii Moldova în perioada 2023 – 2025. Printre exemplele concrete de cooperare se numără contribuția la formularea conceptului Centrului Național de Management al Crizelor, asistența tehnică destinată Agenției pentru Securitate Cibernetică, precum și dotarea mai multor autorități naționale cu echipament necesar pentru realizarea mai eficientă a atribuțiilor funcționale, cu accent pe reziliența instituțională în fața provocărilor contemporane și amenințărilor hibride conform principiilor bunei guvernări democratice”, transmite MAE de la Chișinău.

Ministerul își exprimă încrederea că rezultatele obținute la această etapă vor reprezenta o bază solidă pentru continuarea cooperării în perioada 2025 – 2027, astfel contribuind la sporirea rezilienței Republicii Moldova în fața provocărilor existente și a celor viitoare.

Articolul Mandatul Misiunii de Parteneriat a Uniunii Europene în Republica Moldova, prelungit cu doi ani apare prima dată în Mediafax.

Războiul Stelelor: China lansează propria constelație de sateliți, creând un super-computer pe orbită

Mediafax

China a început lansarea unei constelații de sateliți care vor forma o rețea informatică avansată în spațiu, potrivit Corporației Chineze pentru Știință și Tehnologie Aerospațială (CASC).

Constelația Tianqi va furniza date globale și va îmbunătăți conectivitatea în zone retrase

Spațiul devine un nou câmp de rivalitate tehnologică între China și Statele Unite. Dacă până acum sateliții erau folosiți mai ales pentru comunicații și observație, noua rețea propusă de China reprezintă un salt major: un sistem autonom, capabil să proceseze date direct în spațiu, fără a mai depinde de legăturile cu centrele de pe Pământ.

Această abordare elimină nevoia unor sisteme complexe de răcire, necesare pe Pământ pentru centrele de date, și protejează infrastructura de eventuale riscuri terestre — oferind, totodată, avantaje strategice semnificative în caz de conflict militar.

Includerea inteligenței artificiale în acest sistem subliniază intensificarea cursei globale pentru supremația în domeniul AI dintre China și SUA.

SpaceX are în vedere o extindere la peste 30.000 de sateliți

CASC a anunțat că, pe 14 mai, 12 sateliți au fost lansați cu succes de la Centrul Spațial Jiuquan din nordul Chinei, la bordul unei rachete Long March 2D.

„Sateliții constelației de calcul spațial au fost plasați cu succes pe orbita prestabilită. Misiunea de lansare a fost un succes complet”, a transmis compania. Aceștia fac parte din programul „Star Computing” – primul pas al Chinei spre o rețea de calcul spațial autonom.

Sateliții sunt dezvoltați de Guoxing Aerospace, iar planul prevede construirea unei constelații formate din 2.800 de sateliți interconectați prin lasere, potrivit ziarului oficial al Ministerului chinez al Științei și Tehnologiei.

Deși numărul este semnificativ, el rămâne modest în comparație cu rețeaua Starlink a companiei americane SpaceX, care avea peste 6.750 de sateliți în orbită la finalul lunii februarie.

SpaceX continuă lansările și are în vedere o extindere la peste 30.000 de sateliți.

Context: Rivalitatea spațială

Recent, un satelit militar american a fost detectat apropiindu-se și interferând cu sateliți chinezi.

Gestul a fost interpretat ca parte a competiției tot mai evidente din spațiul cosmic dintre americani și chinezi.

Acestui incident se adaugă implicării Chinei în proiecte spațiale în America Latină, gest care a generat îngrijorări în rândul oficialilor americani.

Articolul Războiul Stelelor: China lansează propria constelație de sateliți, creând un super-computer pe orbită apare prima dată în Mediafax.