Telefonul afectează mai mult psihicul adolescenților decât lipsa de mișcare

Mediafax

Un studiu finlandez realizat pe 500 de copii urmăriți 8 ani demonstrează că ecranele, mai ales telefoanele mobile, au un impact mai mare asupra depresiei și stresului decât activitatea fizică redusă.

Părinții care se întreabă ce dăunează mai mult copiilor lor – prea puțin sport sau prea multe ecrane – au acum un răspuns științific. O cercetare amplă din Finlanda sugerează că ecranele câștigă la categoria „efecte negative”.

Studiul PANIC a urmărit 504 copii finlandezi timp de opt ani, de la 6-9 ani până la aproximativ 16 ani. Cercetătorii au măsurat cu precizie atât activitatea fizică, cât și timpul petrecut în fața ecranelor, apoi au evaluat sănătatea mintală în adolescență, potrivit Psypost.

Telefoanele mobile sunt cele mai păcătoase

Surpriza a fost că timpul de ecran avea o legătură mai puternică cu depresia și stresul decât activitatea fizică. Mai exact, adolescenții care petreceau mai mult timp la televizor, computer și telefon raportau mai mult stres și simptome depresive.

Efectul era cel mai pronunțat pentru telefoanele mobile.

Sportul organizat – echipe, antrenor, programe structurate – avea într-adevăr efecte benefice asupra sănătății mintale. Dar când cercetătorii au comparat direct cele două influențe, ecranele „câștigau” în sensul negativ.

„Părinților le-aș spune că ar trebui să echilibreze comportamentul copiilor lor între joaca activă și timpul petrecut în fața ecranului”, recomandă Eero Haapala de la Universitatea din Jyväskylä.

Studiul a găsit și diferențe între sexe: băieții beneficiau mai mult de activitatea fizică, dar atât băieții, cât și fetele erau afectați similar de timp excesiv de ecran.

Articolul Telefonul afectează mai mult psihicul adolescenților decât lipsa de mișcare apare prima dată în Mediafax.

Se reiau căutările lui Madeleine McCann, fetița britanică dispărută în timpul unei vacanțe în Portugalia

Mediafax

Poliția germană care investighează dispariția lui Madeleine McCann, o fetiță din Marea Britanie, va face noi percheziții în apropierea stațiunii portugheze în care copila a fost văzută pentru ultima dată, informează luni autoritățile britanice.

Fetița de trei ani a dispărut din pat în timp ce se afla în vacanță cu familia sa în stațiunea Praia da Luz din în sudul Portugaliei, pe data de 3 mai 2007. Ea nu a mai fost văzută de atunci, potrivit AP News.

Principalul suspect a negat orice implicare în acest caz

Principalul suspect în acest caz este Christian Brueckner, care execută în prezent o pedeapsă de șapte ani de închisoare în Germania pentru violarea unei femei de 72 de ani în Portugalia, în 2005.

El este cercetat pentru suspiciune de crimă în cazul McCann, dar nu a fost pus sub acuzare. Suspectul a petrecut mulți ani în Portugalia, inclusiv în Praia da Luz, în perioada dispariției copilei. Brueckner a negat orice implicare în dispariția ei.

„Suntem la curent cu perchezițiile efectuate de BKA (poliția federală germană) în Portugalia, ca parte a anchetei privind dispariția Madeleinei McCann”, a declarat Poliția Metropolitană din Londra.

Cazul McCann a stârnit interes la nivel mondial, iar numeroase cărți și documentare de televiziune despre dispariția ei au fost publicate în ultimii ani.

Anchetatorii din Regatul Unit, Portugalia și Germania încearcă, în prezent, să reconstituie ce s-a întâmplat în noaptea dispariției. Madeleine se afla în aceeași cameră cu fratele și sora ei – gemeni în vârstă de 2 ani – în timp ce părinții lor, Kate și Gerry, luau cina cu prietenii la un restaurant din apropiere.

În luna mai, familia lui Madeleine a marcat cea de-a 18-a aniversare a dispariției sale și și-a exprimat hotărârea de a continua căutările.

Articolul Se reiau căutările lui Madeleine McCann, fetița britanică dispărută în timpul unei vacanțe în Portugalia apare prima dată în Mediafax.

Nicușor Dan, întâlniri cu Zelenski și Rutte la summitul B9. Președintele României reafirmă sprijinul pentru Ucraina și consolidarea NATO

Mediafax

Participarea la Summitul B9 desfășurat la Vilnius, Lituania, reprezintă prima deplasare externă a lui Nicușor Dan în calitate de șef al statului.

„M-am întâlnit cu Volodimir Zelenski la Summitul B9 de la Vilnius. Poporul ucrainean continuă să dea dovadă de un curaj extraordinar în apărarea valorilor noastre comune – libertatea și democrația. O pace justă și durabilă poate fi obținută doar prin forță. România va continua să fie alături de Ucraina și să aprofundeze relațiile bilaterale în beneficiul cetățenilor noștri”, a scris Nicușor Dan pe platforma X, după întâlnirea cu liderul de la Kiev.

 

Nicușor Dan a discutat și cu șeful NATO

De asemenea, Nicușor Dan a avut o întâlnire „excelentă” cu secretarul general al Alianței Nord-Atlanice, Mark Rutte

„Întâlnire excelentă astăzi, în marja Summitului B9, cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. Am discutat despre rezultatele așteptate pentru viitorul Summit NATO, concentrându-ne pe modul în care putem face Alianța noastră mai puternică și mai capabilă. La Haga ne vom demonstra unitatea și forța colectivă”, a scris Nicușor Dan pe platforma X.

România își propune să crească bugetul pentru apărare până la 5% din PIB

Președintele Nicușor Dan a anunțat la summitul de la Vilnius că România își propune să ajungă la un buget de apărare echivalent cu 5% din PIB, printr-o creștere etapizată în următorii ani.

În prezent, România alocă 2,2% din PIB pentru apărare, cu un angajament politic de a ajunge la 2,5%. Conform declarațiilor făcute de președintele Nicușor Dan, obiectivul asumat la summitul NATO de la Vilnius este de a crește această sumă până la 5% din PIB.

„Așa cum am spus, 5% înseamnă 3,5% plus 1,5%. Parte din acei 1,5% sunt lucruri pe care noi oricum le facem. De exemplu, știți că urmează să avem un exercițiu militar la Cincu în această toamnă. Și pentru ca trupele să poată se desfășoare, e nevoie de lărgirea unor străzi, de construcția unor poduri. De tipul ăsta sunt cheltuiele de 1,5%”, a explicat președintele Nicușor Dan.

Articolul Nicușor Dan, întâlniri cu Zelenski și Rutte la summitul B9. Președintele României reafirmă sprijinul pentru Ucraina și consolidarea NATO apare prima dată în Mediafax.

Descoperire medicală majoră: Un nou tratament pentru cancerul de sân reduce cu 44% riscul de deces

Mediafax

O combinație de medicamente testată pe peste 1.100 de paciente a dublat aproape timpul de supraviețuire fără recidivă, de la 27 la 40 de luni.

O descoperire medicală majoră în lupta împotriva cancerului de sân a fost anunțată la Congresul American Society of Clinical Oncology (ASCO), cel mai important eveniment anual din oncologie. Un nou tratament reduce cu 44% riscul de progresie a bolii sau deces la pacientele cu cancer de sân metastatic Her2 pozitiv.

Three women sit in individual chairs as they receive their Chemotherapy by intravenous. They are each dressed comfortably and have head scarves on to keep them warm as they engage in the activity they each brought to keep them occupied.

Noul tratament combină anticorpul conjugat trastuzumab deruxtecan cu pertuzumab și a fost testat pe mai mult de 1.100 de paciente. Rezultatele sunt spectaculoase: supraviețuirea fără progresie a crescut de la 26,9 luni cu tratamentul standard la 40,7 luni cu noua combinație.

„Este primul studiu din ultimul deceniu care demonstrează o îmbunătățire a rezultatelor în tratamentul de primă linie pentru pacientele cu cancer mamar metastatic Her2-pozitiv”, explică Giuseppe Curigliano, președinte ales al ESMO și profesor la Universitatea din Milano, citat de Il Messaggero.

Medicamentul funcționează ca un „cal troian”: anticorpul se atașează de celulele canceroase Her2 pozitive și le distruge cu agent citotoxic, fără să afecteze celulele sănătoase din jur. Rata de răspuns complet s-a dublat aproape, de la 8,5% la 15,1%.

Italia a contribuit activ la studiu prin 9 centre medicale, Padova fiind primul centru italian care a tratat pacienți în cadrul cercetării.

Articolul Descoperire medicală majoră: Un nou tratament pentru cancerul de sân reduce cu 44% riscul de deces apare prima dată în Mediafax.

Zelenski: Ucraina și Rusia vor face schimb de liste pentru schimbul de prizonieri săptămâna aceasta

Mediafax

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară luni că Ucraina și Rusia au convenit, în cadrul discuțiilor de la Istanbul, să își transmită reciproc în cursul acestei săptămâni liste cu persoanele pe care doresc să le includă într-un schimb de prizonieri de război.

Zelenski a declarat în cadrul unui briefing de presă online că negociatorii Rusiei și Ucrainei au convenit să facă schimb de 1.000 de prizonieri fiecare, cu posibilitatea de a schimba ulterior încă 200 de ostatici de război.

Președintele a spus că există, de asemenea, un acord pentru returnarea trupurilor personalului militar ucis, dar acest lucru va necesita o pregătire atentă, relatează Reuters.

Zelenski a mai declarat că negociatorii ucraineni le-au dat omologilor lor ruși o listă cu aproape 400 de copii care ar trebui să se întoarcă în Ucraina, dar delegația de la Moscova ar fi fost de acord să returneze doar 10 dintre ei.

 

Articolul Zelenski: Ucraina și Rusia vor face schimb de liste pentru schimbul de prizonieri săptămâna aceasta apare prima dată în Mediafax.

Cristi Chivu, printre favoriții pentru banca lui Inter dacă Inzaghi pleacă

Mediafax

Simone Inzaghi trăiește zile decisive la Inter. După înfrângerea din finala Ligii Campionilor cu PSG, antrenorul italian are pe masă o ofertă de la Al-Hilal și va discuta cu conducerea nerazzurra despre viitorul său.

Timing-ul nu este deloc convenabil pentru Inter. Echipa începe Club World Cup pe 18 iunie împotriva lui Monterrey și va mai juca cu Urawa Red Diamonds și River Plate. Dacă Inzaghi acceptă oferta saudiților, clubul trebuie să găsească urgent un înlocuitor, conform Mondo Calcio News.

Al-Hilal caută antrenor după plecarea lui Jorge Jesus, iar Inzaghi este unul dintre favoriți.

Beppe Marotta și conducerea Interului trebuie să ia o decizie rapidă pentru a asigura stabilitatea echipei.

Potrivit Sky Sport, Inter are deja trei nume pe listă. Cesc Fabregas, în plină ascensiune ca antrenor, ar fi o alegere modernă și ambițioasă. Roberto De Zerbi, proaspăt revenit de la Brighton, este apreciat pentru fotbalul ofensiv. Cristian Chivu, fostul antrenor al formațiunii Primavera a clubului Inter Milano, ar garanta continuitatea și cunoașterea clubului.

Articolul Cristi Chivu, printre favoriții pentru banca lui Inter dacă Inzaghi pleacă apare prima dată în Mediafax.

Cel puțin 34 de morți în nord-estul Indiei după un val de inundații puternice

Mediafax

Cel puțin 34 de persoane au murit în regiunea de nord-est a Indiei în urma inundațiilor puternice care au provocat alunecări de teren în ultimele patru zile, anunță luni autoritățile și mass-media. Departamentul meteorologic al țării avertizează că vor urma alte ploi puternice.

Peste 1.000 de turiști blocați în statul Sikkim din Himalaya au fost evacuați luni, potrivit unui comunicat emis de guvernul indian, iar echipele de salvare ale armatei au fost desfășurate în statul Meghalaya pentru a salva peste 500 de persoane blocate în zonele inundate.

În Bangladesh, cel puțin patru membri ai unei familii au murit într-o alunecare de teren, iar sute de adăposturi au fost deschise duminică în Rangamati, Bandarban și Khagrachhari.

Autoritățile au avertizat cu privire la noi alunecări de teren și inundații, îndemnând locuitorii din zonele vulnerabile să rămână în alertă, potrivit Reuters.

Drumurile și casele din orașul Silchar din Assam au fos, de asemenea, inundate, conform imaginilor furnizate de agenția de știri ANI, iar copacii căzuți au fost împrăștiați pe drumuri.

Nord-estul Indiei și Bangladeshul sunt predispuse la ploi torențiale care declanșează alunecări de teren mortale și inundații rapide, afectând milioane de oameni în fiecare an.

Articolul Cel puțin 34 de morți în nord-estul Indiei după un val de inundații puternice apare prima dată în Mediafax.

Două tinere au bătut o fetiță de 12 ani pe stradă după o ceartă pe internet

Mediafax

O simplă ceartă pe internet s-a transformat într-o agresiune fizică care a ajuns la poliție. Duminică seară, o mamă din Toplița a sunat la 112 pentru a reclama că fiica ei de 12 ani a fost bătută pe stradă.

Polițiștii au descoperit că agresiunea avea legătură cu o ceartă anterioară pe rețelele sociale. Două tinere, una de 17 ani și alta de 21 de ani, schimbaseră anterior injurii cu minora pe internet.

Conflictul virtual s-a mutat însă în realitate când cele două au întâlnit-o pe fetiță pe o stradă din oraș.

Agresoarele au lovit-o pe fată cu palmele peste față.

Ambele tinere au fost prinse și reținute pentru 24 de ore la Centrul de Reținere din Miercurea Ciuc. Ele sunt cercetate pentru lovire sau alte violențe.

Articolul Două tinere au bătut o fetiță de 12 ani pe stradă după o ceartă pe internet apare prima dată în Mediafax.

Un nou studiu despre atractivitatea facială relevă preferințe pentru chipurile masculine efeminate

Mediafax

Atractivitatea facială este un criteriu important în virtutea căruia oamenii își exprimă interesul romantic și chiar șansele în carieră. Un nou studiu realizat pe această temă relevă faptul că preferințele oamenilor pentru diverse trăsături faciale diferă în funcție de genul sau etnia persoanei.

Un studiu nou, publicat în Journal of Experimental Psychology: General oferă o înțelegere mai nuanțată a modului în care back-groundul cultural și orientarea sexuală influențează preferințele oamenilor.

Exista o lacună, până la acest studiu, în privința atractivității faciale. Cercetările anterioare se limitaseră la participanți heterosexuali albi, din țările occidentale.

Noul studiu se extinde la participanți din două culture distincte – britanici albi și japonezi asiatici – și implică, de asemenea, persoane bisexuale, heterosexuale și gay.

Sursa: Pixabay

„Evaluările atractivității au consecințe importante. Atractivitatea influențează, desigur, comportamentele în contexte sexuale/romantice, dar și modul general în care oamenii sunt percepuți”, a declarat autoarea studiului, Thora Bjornsdottir, profesoară de psihologie la Universitatea din Stirling.

„Acest lucru este cunoscut sub denumirea de „efectul halo” — fenomenul prin care oamenii considerați mai atractivi sunt percepuți și ca fiind mai prietenoși, mai de succes etc. Având în vedere acest lucru, este important să înțelegem ce anume consideră oamenii atractiv.”

Majoritatea participanților au arătat o preferință pentru trăsături faciale mai feminine

Pentru studiu, cercetătorii au recrutat peste 1 500 de participanți – 1 018 britanici albi și 574 de japonezi est-asiatici, cu vârste între 18 și 40 de ani. Eșantionul a inclus un număr aproximativ egal de bărbați și de femei, clasificați în trei grupe: heterosexuali, gay și bisexuali. Au fost folosite imagini din baza de date Chicago Data Base și au fost selectate 160 de fețe unice – câte 40 pentru bărbați și femei, atât caucazieni, cât și asiatici.

Fiecare participant a avut de realizat două sarcini diferite – o alegere „forțată” (li se prezentau fețe masculine sau feminine iar ei trebuia să aleagă) și una în care participanții puteau ajusta cu ajutorul unui cursor nivelul de masculinitate/feminitate al feței, până când considerau că fața e mai atractivă.

Sursa: X

Această metodă interactivă le-a permis cercetătorilor să măsoare mai precis preferințele și să evite forțarea participanților să aleagă între două extreme.

În general, majoritatea participanților au arătat o preferință pentru trăsături faciale mai feminine, atât în fețele bărbaților, cât și în cele ale femeilor. Această preferință a fost mai puternică în sarcina interactivă decât în cea de alegere „forțată”.

Cu toate acestea, această tendință generală ascunde variații importante în funcție de cultura și orientarea sexuală a participanților, precum și de genul și etnia feței evaluate.

„Ne-a surprins că nu am găsit nicio dovadă a unei preferințe pentru fețele masculine ale bărbaților”, a declarat Bjornsdottir pentru PsyPost. „Cercetările anterioare au arătat că bărbații gay preferă fețele masculinizate, de exemplu, iar uneori acest tipar a fost observat și la femeile heterosexuale. Noi nu am găsit acest tipar în niciun grup cultural sau orientare sexuală — în general, oamenii au preferat feminitatea, și în fețele femeilor, și în cele ale bărbaților. Dar gradul de feminitate considerat atractiv a variat în funcție de cultură și orientare sexuală.”

Participanții japonezi au optat trăsături faciale mai feminine în comparație cu cei britanici, în special în evaluarea fețelor masculine – un efect cultural care s-a manifestat în toate orientările sexuale și în ambele tipuri de sarcini.

Lesbienele – preferință redusă pentru feminitatea chipului feminin, dar bisexualele au preferat mai multă feminitate a chipului și la femei, și la bărbați

În privința femeilor, acestea au variat semnificativ, în funcție de orientarea sexuală și de contextul cultural. Astfel, în Regatul Unit, femeile heterosexuale au preferat mai  ult feminitatea în fețele feminine decât lesbienele sau bisexualele.

Sursa: X

Femeile lesbiene și bisexuale au avut o preferință redusă pentru feminitatea în fețele feminine, iar femeile bisexuale — spre deosebire de cele heterosexuale — au preferat mai multă feminitate și în fețele masculine.

În rândul femeilor japoneze, participantele lesbiene au avut un tipar similar cu cele britanice: preferință redusă pentru feminitatea în fețele femeilor și o preferință crescută pentru feminitatea în fețele bărbaților. Cu toate acestea, femeile bisexuale japoneze s-au remarcat printr-o preferință mai scăzută pentru feminitate în ambele tipuri de fețe, comparativ cu femeile heterosexuale japoneze. Acest lucru sugerează că preferințele femeilor bisexuale nu se află pur și simplu la mijloc între cele heterosexuale și lesbiene, ci pot reflecta un tipar unic, influențat de identitatea culturală și sexuală.

Bărbații au preferat și ei trăsăturile feminine atât în chipurile femine, cât și în cele masculine

Și participanții bărbați au avut tipare diferite. Bărbații heterosexuali din ambele culturi au preferat trăsături feminine atât în fețele masculine, cât și în cele feminine, în timp ce bărbații gay nu au arătat nicio preferință clară pentru feminitate sau masculinitate în fețele masculine. Bărbații bisexuali au avut o preferință mai scăzută pentru feminitatea în fețele feminine, dar nu s-au deosebit mult de bărbații heterosexuali în evaluarea fețelor masculine.

Preferințele au variat și în funcție de etnia fețelor evaluate. La nivel general, fețele femeilor albe au fost considerate mai atractive atunci când erau făcute mai feminine, comparativ cu fețele femeilor asiatice. În schimb, fețele bărbaților asiatici au fost considerate mai atractive atunci când erau femininate, în comparație cu cele ale bărbaților albi.

Concluzii și limitări

  • În general, oamenii au preferat mai multă feminitate în fețele femeilor decât în cele ale bărbaților. Dar câtă feminitate era considerată atractivă în fețele masculine depindea puternic de identitatea celui care evalua.
  • Femeile atrase de bărbați (heterosexuale și bisexuale) au avut preferințe mai variate, în funcție de cultură, vârstă și atractivitate personală.
  • Femeile lesbiene și bisexuale au fost mai înclinate să considere atractive fețele masculine efeminate, comparativ cu femeile heterosexuale.

Cercetătorii au remarcat că fețele asiatice din eșantionul lor erau, în general, mai feminine ca formă decât cele albe, ceea ce poate fi un factor în modul în care participanții le-au ajustat sau evaluat.

„Am constatat că atât cultura, cât și orientarea sexuală influențează simultan gradul de feminitate/masculinitate facială considerat cel mai atractiv”, a declarat Bjornsdottir pentru PsyPost. „Asta înseamnă că nu putem generaliza ce consideră un grup că este atractiv la altul: de exemplu, femeile heterosexuale japoneze au considerat că fețele masculine ușor feminine sunt cele mai atractive, dar femeile heterosexuale britanice nu au avut o preferință clară. Acest lucru întărește ideea că există o variabilitate semnificativă în ceea ce oamenii consideră frumos — frumusețea este, cu adevărat, în ochii celui care o privește. Iar ceea ce influențează „ochiul” este cultura și orientarea sexuală a acestuia.”

Una dintre contribuțiile importante ale studiului a fost includerea persoanelor bisexuale, care adesea sunt excluse din cercetările despre atracție. Rezultatele arată că acestea au tipare de preferință distincte, care nu sunt pur și simplu o medie între cele ale persoanelor heterosexuale și cele gay/lesbiene.

Studiul s-a axat doar pe participanți din două culturi și două fundaluri etnice, ceea ce nu reflectă întreaga diversitate globală.

Cercetările viitoare ar putea include participanți din contexte mai variate și ar putea analiza dacă tipare similare apar și în preferințele legate de corp sau alte aspecte ale atractivității fizice.

Studiul intitulat „Preferences for facial femininity/masculinity across culture and the sexual orientation spectrum” a fost realizat de R. Thora Bjornsdottir, Iris J. Holzleitner și Keiko Ishii.

Articolul Un nou studiu despre atractivitatea facială relevă preferințe pentru chipurile masculine efeminate apare prima dată în Mediafax.

Accident teribil în Timiș. Șase persoane au ajuns la spital după ce mașinile în care se aflau s-au ciocnit

Mediafax

Două mașini s-au ciocnit, luni după-amiază, pe o stradă din Recaș, județul Timiș, iar toate cele șase persoane implicate, printre care și doi copii, au fost duse la spital.

Alerta a fost dată în jurul orei 17:55, iar la fața locului s-au deplasat rapid mai multe echipaje de intervenție.

„La locul evenimentului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara și Punctului de Lucru Topolovățu Mare cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială pentru transport personal și victime multiple și două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic”, informează ISU Timiș.

În accident au fost implicate două mașini în care se aflau șase persoane, dintre care doi copii.

Echipajele medicale au dus la spital toate victimele implicate în accidentul rutier, în stare conștientă și cooperantă, pentru investigații suplimentare.

Articolul Accident teribil în Timiș. Șase persoane au ajuns la spital după ce mașinile în care se aflau s-au ciocnit apare prima dată în Mediafax.