Marea Britanie, presată să evite o taxă de 1 miliard de dolari anual din partea UE

Mediafax

Marea Britanie se află într-o cursă contra cronometru pentru a evita impunerea unei taxe vamale pe carbon din partea Uniunii Europene, estimată la aproximativ 1 miliard de dolari anual, în contextul în care blocul comunitar va introduce din 2026 mecanismul de ajustare la frontieră pentru carbon, taxă impusă de UE pentru a menține competiția echitabilă și a încuraja reducerile globale de emisii, scrie Reuters.

Tariful UE urmează să afecteze importurile de oțel, ciment și alte produse cu emisii ridicate de dioxid de carbon. Pentru a fi scutite de taxe, companiile britanice ar trebui să beneficieze de o conectare formală între piața de carbon din Regatul Unit și sistemul UE de tranzacționare a emisiilor (ETS).

Un „reset” al relațiilor post-Brexit

Luna trecută, Londra și Bruxellesul au convenit să lanseze procesul de legare a sistemelor ETS, într-un gest prezentat drept un „reset” al relațiilor post-Brexit. Totuși, niciun calendar clar nu a fost stabilit, iar experții avertizează că legătura completă ar putea dura mulți ani: „Cel mai devreme vorbim de 2028, dar mai realist e 2029 sau chiar 2030”, a declarat Ben Lee, analist senior la Energy Aspects.

Deși guvernul britanic estimează că scutirea de taxa UE pe importurile poluante ar salva aproape 800 milioane lire anual pentru industrie, modificările tehnice necesare conectării sistemului britanic de tranzacționare a certificatelor de emisii cu sistemul similar al blocului european sunt ample: armonizarea regulilor privind alocarea și licitația permiselor de emisii, ajustarea plafonului național de emisii și rezolvarea diferențelor între mecanismele de control al prețurilor.

Conectarea ar permite ambelor piețe de carbon să funcționeze compatibil, iar companiile să cumpere și să vândă permise de emisii între cele două sisteme, ca și cum ar face parte dintr-o singură piață. Se evită, astfel, dubla taxare sau tratamentul inegal al firmelor din UE și Marea Britanie.

Britanicii plănuiesc să-și introducă propria taxă vamală pe carbon, în 2027

Spre exemplu, blocul comunitar are o „rezervă de stabilitate a pieței”, care reglează automat oferta de permise. Marea Britanie, în schimb, utilizează un mecanism de plafonare a prețurilor, care nu există în schema UE. „Aceste diferențe necesită o calibrare tehnică, dar nu sunt obstacole imposibile,” a explicat Ingvild Sorhus, analist la Veyt, companie de analiză specializată în piețele de carbon, energie și politici climatice.

Industria britanică, precum Energy UK și compania SSE, susține că poate fi realizată conectarea în 6–12 luni dacă există voință politică. Între timp, Londra ar trebui să negocieze o exceptare provizorie de la taxa europeană pe carbon pentru a evita impactul financiar asupra companiilor până la finalizarea acordului.

În paralel, Marea Britanie plănuiește să introducă propria taxă vamală pe carbon în 2027, ceea ce ar putea duce la o armonizare naturală a politicilor, dar și la o eventuală concurență între sistemele de tranzacționare ale UE și UK.

Articolul Marea Britanie, presată să evite o taxă de 1 miliard de dolari anual din partea UE apare prima dată în Mediafax.

Avertisment OCDE: Creșterea economică globală afectată serios de taxele impuse de Trump

Mediafax

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) preconizează în prezent o încetinire a creșterii mondiale la un nivel „modest” de 2,9 %, în scădere de la previziunea anterioară de 3,1 %.

OCDE a dat vina pe creșterea „semnificativă” a barierelor comerciale pentru retrogradare și a avertizat că „perspectivele economice slăbite vor fi resimțite în întreaga lume, aproape fără excepție”, potrivit BBC.

De la revenirea președintelui american Donald Trump la Casa Albă, o listă lungă de țări a fost vizată de taxe vamale, însă abordarea imprevizibilă a liderului privind punerea în aplicare a măsurilor a creat o incertitudine generalizată.

„Preconizăm, practic, o retrogradare pentru aproape toată lumea. Vom avea mult mai puțină creștere și mai puține locuri noi de muncă decât am prevăzut în trecut”, a declarat Alvaro Pereira, economistul șef al OCDE. Grupul a redus, de asemenea, previziunile pentru economia SUA în acest an de la 2,2% la 1,6% și a prezis că creșterea va încetini din nou în 2026.

OCDE a avertizat că SUA sunt expuse riscului de creștere a inflației, lucru pe care Trump a promis în mod repetat că îl va reduce în timpul campaniei sale prezidențiale.

Articolul Avertisment OCDE: Creșterea economică globală afectată serios de taxele impuse de Trump apare prima dată în Mediafax.

Ivan: Deocamdată nu avem niciun indiciu că mina turistică de la Praid ar putea să se prăbușească

Mediafax

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan spune că sufoziunea veche de la mina turistică de la Praid a fost acoperită luni după-amiază și până marți la prânz nu s-a mai extins, ceea ce e „un semn bun” cum că această mină ar putea fi salvată.

Întrebat, marți, dacă, în ceea ce privește Salina Pride, partea turistică, există date care să confirme o posibilă prăbușire, Bogdan Ivan a spus că de luni a fost „o foarte mică sufoziune, care este una mai veche”. Aceasta fost acoperită luni după-amiază pentru a testa dacă se extinde și nu s-a extins până în prezent.

„Nu e nicio schimbare acolo. Ceea ce e un semn bun. Zona care a fost încă de la început sub risc e cea a vechii mine care nu este folosită. E o mină de la 1762, Mina Iosif, care a fost principala sursă prin care apa s-a infiltrat în mina turistică. Dar pentru mina turistică deocamdată nu avem niciun indiciu care să ne conducă spre ipoteza în care ea ar putea să se prăbușească”, a spus Bogdan Ivan, la Digi 24.

Întrebat dacă localnicii evacuați ar putea să revină la locuințele lor, date fiind semnele bune, Ivan a spus că această decizie nu s-a luat încă.

„Informațiile tehnice vor fi partajate cu specialiștii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Se vor prezenta opțiunile care există din punct de vedere tehnic și evident că va fi o decizie a Comitetului pentru Situații de Urgență în care specialiștii vor decide dacă populația se va putea întoarce sau nu. Depinde foarte mult de date pentru că ne dorim ca oamenii să fie în siguranță”, a mai spus Ivan.

Articolul Ivan: Deocamdată nu avem niciun indiciu că mina turistică de la Praid ar putea să se prăbușească apare prima dată în Mediafax.

Peste 200 de deținuți au evadat dintr-o închisoare pakistaneză după o serie de cutremure

Mediafax

Peste 200 de deținuți au evadat dintr-o închisoare din sudul Pakistanului, în noaptea de luni spre marți, după ce li s-a permis să iasă din celule în urma unei serii de cutremure, declară oficialii locali și poliția.

Evadarea a început cu puțin înainte de miezul nopții și a continuat până în primele ore ale zilei de marți, după ce sute de deținuți au fost lăsați să intre în curtea închisorii District Malir din cauza cutremurelor, a declarat marți ministrul Justiției din provincia Sindh, Zia-ul-Hasan Lanjar.

Poliția a declarat că deținuții au smuls arme de la personalul închisorii și au forțat poarta principală după un schimb de focuri, evitând soldații paramilitari. Cel puțin un deținut a fost ucis și trei gardieni au fost răniți, a declarat șeful poliției din provincie, Ghulam Nabi Memon, citat de Reuters.

„Am auzit focuri de armă o bună bucată de vreme, apoi, ceva mai târziu, prizonierii au ieșit alergând în toate direcțiile”, a declarat Bukhsh, un paznic privat al unui complex rezidențial situat vizavi de închisoare. El a adăugat că unii dintre prizonieri au intrat în complexul de apartamente înainte de a fi ridicați de poliție.

Evadarea a fost una dintre cele mai ample care au avut loc vreodată în Pakistan. Închisoarea, care găzduiește 6.000 de deținuți, se află în districtul Malir din Karachi, cel mai mare oraș din Pakistan.

Articolul Peste 200 de deținuți au evadat dintr-o închisoare pakistaneză după o serie de cutremure apare prima dată în Mediafax.

Adrian Negrescu, consultant economic: „Au crescut și vor creste taxele. Vom intra în recesiune”

Mediafax

Negrescu este sceptic cu privire la măsurile de restructurare din sectorul bugetar, „niciuna dintre măsurile de restructurare din sectorul bugetar nu a fost aplicată și probabil nu vor fi aplicate nici acum pentru că, bineînțeles, vor urma ample proteste de stradă și vor renunța, pas cu pas, la ele”.

Cea mai mare îngrijorare o reprezintă majorarea taxelor, care au început deja să crească. „Uitați-vă la evoluția impozitului pe dividende, poate cel mai bun exemplu. L-au crescut de la 5 la 8%, apoi la 10% iar acum vor să-l facă 14%”.

În opinia sa, politicienii nu au o strategie concretă sau un plan care să ducă la reducerea deficitului bugetar. „Cresc taxele din pix, coafează cheltuielile statului, iau măsuri pompieristice pe hârtie – nicăieri nu vezi o logică bugetară. Ne așteptam la altceva?”.

Oamenii de afaceri nu mai au încredere în politicieni

„Nu cred că mai e cineva în mediul de business care să mai creadă în ce spun politicienii. În mai multe conferințe, la sfârșitul anului trecut, spuneam investitorilor că în 2025 vor urma creșterea TVA și deprecierea cursului peste 5 lei. Suntem în acel moment”, a scris Adrian Negrescu pe pagina sa de Facebook.

Conform estimărilor sale, în a doua jumătate a anului, în urma acestor modificări, se va ajunge la recesiune, „din păcate, toate datele macroeconomice converg către acest scenariu”.

Antreprenorii au luat măsuri

Adrian Negrescu afirmă că „mare parte dintre companii s-au pregătit pentru această situație. Și-au restructurat afacerile, și-au redus expunerile, au luat în calcul riscul valutar și acum așteaptă noile creșteri de taxe”.
În acest scenariu, firmele „vor reduce și mai mult producția, vor crește prețurile și vor renunța la angajați. Iar efectele le vom vedea pe scară largă în economie”.
Rezultatul nu va fi îmbucurător pentru bugetul de stat, soune economistul. „În loc să adune mai mulți bani din creșterile de taxe, statul se va trezi cu încasări și mai mici”.
Soluția pe care o vede acesta este un acord cu FMI, „care să ne salveze din pdv financiar”.
„În final, dacă tot sunt puși pe tăiatul sporurilor, sunt curios de ce nu introduc o altă restricție absolut esențială despre care vorbesc de ani de zile – aceea ca un angajat al statului să nu poată să facă parte decât dintr-un singur consiliu de administrație, iar indemnizația să fie plafonată. Oare de ce nu se află pe lista tăierilor, a măsurilor de restructurare? Să ne spună politicienii”.

Articolul Adrian Negrescu, consultant economic: „Au crescut și vor creste taxele. Vom intra în recesiune” apare prima dată în Mediafax.

A început evaluarea națională a cercetării din România. Sistemul va fi schimbat din temelii

Mediafax

Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. Daniel David, a anunțat demararea evaluării sistemului național de cercetare-dezvoltare-inovare (CDI), în vederea unei reorganizări de fond, bazată pe principii de transparență, competitivitate și sustenabilitate. „Sistemul nostru de cercetare este fragmentat, subfinanțat și lipsit de coerență strategică. Fără o bază sănătoasă, nu putem vorbi de performanță durabilă. Este momentul să reconstruim arhitectura și mecanismele de bază ale acestui sistem”, a declarat ministrul într-un mesaj postat pe rețelele sociale.

România alocă în prezent sub 0,5% din PIB pentru cercetare-dezvoltare, în timp ce media UE este de aproximativ 2,2% și este pe ultimul loc în ceea ce privește numărul de cercetători. Printre țările europene cu cele mai bune rezultate în cercetare se numără Germania, Danemarca și Suedia, care investesc masiv în acest domeniu strategic.

Diagnostic: fragmentare, lipsă de personal, finanțare precară și instabilă

Punctul de plecare al reformei este Raportul QX, un document oficial publicat de Ministerul Educației, care oferă o radiografie detaliată a sistemului CDI din România și propune măsuri de reformă, în linie cu bunele practici europene.

Potrivit raportului, România are cel mai mic număr de cercetători raportat la populație dintre toate țările blocului comunitar, iar sistemul de cercetare din România se confruntă cu probleme majore.

Este fragmentat, având prea multe unități mici și slab coordonate, suferă de un deficit sever de cercetători calificați, are o finanțare instabilă și insuficientă, iar cultura organizațională descurajează excelența și performanța reală. „Nu vorbim despre o simplă ajustare administrativă, ci despre o reconstrucție profundă a sistemului”, a subliniat ministrul.

Pasul zero al reformei: evaluarea națională

Pasul zero al reformei îl constituie evaluarea națională. Ministerul Educației a solicitat deja Autorității Naționale pentru Cercetare să inițieze procesul de evaluare a tuturor unităților de cercetare din sistemul public: „Această evaluare va constitui fundamentul pentru o reorganizare eficientă și orientată spre calitate. Nu vom construi pe nisip, ci pe date obiective și riguroase”, a precizat ministrul.

În paralel cu evaluarea structurii sistemului de cercetare, Ministerul Educației a început deja aplicarea unor măsuri concrete din Raportul QX, precum trecerea la un sistem de finanțare bazat pe competiție pentru a stimula performanța, încurajarea parteneriatelor și fuziunilor între universități și institute, creșterea transparenței în alocarea fondurilor, inclusiv prin implicarea experților internaționali în evaluări. Daniel David a precizat că se lucrează la armonizarea cadrului juridic cu principiile etice ale cercetării, astfel încât legea să sprijine integritatea academică, nu să o limiteze: „Nu putem vorbi de etică reală în cercetare dacă juridicul inhibă autonomia academică sau responsabilitatea profesională.”

„Vom avea nevoie de idei, nu doar de reguli”

Ministrul încurajează participarea activă a comunității academice și a societății la procesul de reformă, subliniind că opiniile exprimate în spațiul public sunt atent urmărite și pot deveni contribuții valoroase la implementarea noii viziuni: „Apreciez interesul public crescut pentru cercetare. Îl consider un semn de sănătate civică și profesională. În etapa de implementare, vom avea nevoie de idei, nu doar de reguli.”

Articolul A început evaluarea națională a cercetării din România. Sistemul va fi schimbat din temelii apare prima dată în Mediafax.

Ivan: Șapte experți internaționali vin în România, a fost activat mecanismul european pentru Salina Praid!

Mediafax

În cadrul unei intervenții în direct la Digi 24, ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a oferit detalii despre eforturile în desfășurare pentru gestionarea situației de la Salina Praid „S-au identificat soluțiile tehnice în care să fie amenajate aceste bypass-uri hidrologice și s-au găsit traseul pe care să fac acea deviere a cursului de apă pentru a nu continua inundarea minei”.

Acesta a mai declarat „De asemenea, de aseară au fost instalate mai multe scanere foarte complexe pentru a cartografia subsolul minei turistice, dar și a minei vechi, pentru a vedea care este gradul de eroziune la nivelul minelor și a calcula care este soluția tehnică pentru a evacua o parte din acea apă. În cursul zilei de astăzi, deja datele au fost prelucrate în cursul nopții și în cursul zilei de astăzi o să avem mai multe variante de lucru. Colegii mei, chiar acum sunt în ședință tehnică”.

Referitor la monitorizarea situației, Bogdan Ivan a spus că „datele se transmit odată la patru ore și sunt interpretate de cei mai buni specialiști din România în geologie.” În plus, „prin activarea mecanismului european de solidaritate civilă, șapte experți se îndreaptă spre România și de mâine dimineață vor fi la Praid cu tehnologie foarte modernă pentru a veni cu opțiuni și soluții”.

Articolul Ivan: Șapte experți internaționali vin în România, a fost activat mecanismul european pentru Salina Praid! apare prima dată în Mediafax.

Inter Computer România, la un an de activitate pe piața locală: proiecte realizate cu 4 bănci și un nou obiectiv de 5 milioane de euro pentru 2025

Mediafax

După ce în 2024 a atins obiectivul de a semna proiecte în valoare de 3 milioane euro în doar 9 luni, compania își propune pentru 2025 o cifră de afaceri de 5 milioane de euro, pe fondul creșterii portofoliului de clienți și al extinderii direcțiilor tehnologice.

Cu șase clienți activi, 4 din rândul celor mai mari instituții financiare din România și proiecte livrate în zona de infrastructură IT critică, Inter Computer România a devenit rapid un jucător relevant în procesul de digitalizare sustenabilă a pieței locale.

Citeşte comunicatul integral la adresa: http://comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=20969

Articolul Inter Computer România, la un an de activitate pe piața locală: proiecte realizate cu 4 bănci și un nou obiectiv de 5 milioane de euro pentru 2025 apare prima dată în Mediafax.

Merz: Hotărârea privind respingerea solicitanților de azil nu va opri represiunea migrației

Mediafax

Oamenii vor continua să fie refuzați la frontiera germană, a precizat el, potrivit Reuters.

Un tribunal administrativ din Berlin a declarat luni că expulzarea celor trei somalezi, care au fost trimiși înapoi în Polonia după ce au ajuns într-o gară din estul Germaniei, a fost „ilegală”. Acesta a declarat că cererea de azil ar fi trebuit să fie procesată de Germania, în conformitate cu așa-zisele reguli Dublin ale Uniunii Europene, care stabilesc care țară este responsabilă pentru procesarea unei cereri.care țară este responsabilă pentru procesarea unei cereri.

Hotărârea a reprezentat un eșec pentru guvernul lui Merz, care a câștigat alegerile federale în februarie după ce a promis o reprimare a migrației care a provocat îngrijorare în țările vecine.

„(…) Încă mai putem respinge oameni.Vom face acest lucru, bineînțeles, în cadrul legislației europene, dar vom face acest lucru și pentru a proteja siguranța și ordinea publică în țara noastră și pentru a ușura povara asupra orașelor și municipalităților”, a spus Merz.

Migrația se numără printre cele mai mari preocupări ale alegătorilor germani, iar reacția împotriva afluxului de migranți a contribuit la creșterea popularității partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), care s-a clasat pe locul al doilea în alegerile din februarie.

Articolul Merz: Hotărârea privind respingerea solicitanților de azil nu va opri represiunea migrației apare prima dată în Mediafax.

De Rusalii, nouă spitale de adulți și copii din București rămân deschise

Mediafax

Direcția de Sănătate Publică din București a informat printr-un comunicat publicat marți, care sunt unitățile rămase deschise de Rusalii. Lista include nouă spitale de adulți și copii, dar și serviciul de gardă din cadrul DSP.

„Serviciul de Ambulanţă al Municipiului București va avea program normal de lucru cu menţiunea că, în această perioadă, va asigura eliberarea de certificate constatatoare de deces în întreaga Capitală. Solicitarile populaţiei vor fi preluate la tel: 112”, potrivit comunicatului de presă.

De Rusalii vor fi deschise nouă spitale din București

  • Spitalul Clinic de Urgenţă București Floreasca –  telefon: 021/599.23.00;
  • Spitalul Clinic de Urgenţă Universitar –  021.318.05.23 / 021.601.24.00 ;
  • Spitalul Clinic de Urgenţă “Sf. Pantelimon” –  021/255.40.99;
  • Spitalul Clinic de Urgenţă “ Sf. Ioan” – 021/334.51.90;
  • Spitalul Clinic de Urgenţă ” Bagdasar-Arseni”  – 021/334.30.25;
  • Spitalul de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri –  021/224.09.47;
  • Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice –  021/319.27.51;
  • Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” – tel: 021/316.93.66;
  • Spitalul Clinic de Urgenţă Copii “M.S. Curie” – tel: 021/460.30.26 ;

Direcţia de Sănătate Publică București va asigura și un serviciu de gardă permanent la numerele  de telefon: 0747.165.471  și  0722.659.492.

Articolul De Rusalii, nouă spitale de adulți și copii din București rămân deschise apare prima dată în Mediafax.