Iulian Chiriţa şi Tiago Abiodun, campioni europeni la U19 dublu masculin la tenis de masă

Mediafax

Cei doi au învins în finală echipa 100% română, formată din Dragoş Bujor şi Robert Istrate, cu scorul de 3-0 (11-5, 11-6, 11-5), sportivi care, astfel, şi-au adjudecat medaliile de argint.

Iulian şi-a apărat, astfel, cu succes titlul european la dublu masculin, câştigat în 2024, când a făcut pereche cu Andrei Istrate.

Iulian Chiriţa a avut o performanţă remarcabilă şi în celelalte probe ale competiţiei continentale, cucerind aurul cu echipa României U19 şi obţinând medalia de argint la dublu mixt, alături de jucătoarea galeză Anna Hursey.

Articolul Iulian Chiriţa şi Tiago Abiodun, campioni europeni la U19 dublu masculin la tenis de masă apare prima dată în Mediafax.

Loïs Boisson cucereşte primul titlu WTA la Hamburg şi pătrunde în Top 50 mondial

Mediafax

Deşi meciul a început dificil pentru franţuzoaică, cu două break-uri cedate şi un dezavantaj de 2-5 în primul set, Boisson a reuşit o revenire spectaculoasă şi a câştigat setul cu 7-5.

În setul secund, povestea s-a repetat: un break devreme în favoarea adversarei, dar o reacţie puternică din partea sportivei de 21 de ani, care şi-a păstrat calmul şi s-a impus cu 6-3.

Această victorie îi aduce lui Loïs Boisson primul trofeu din cariera profesionistă şi o calificare în premieră în Top 50 mondial, în clasamentul care va fi publicat luni de Asociaţia profesionistă de tenis feminin (WTA).

La doar câteva săptămâni după semifinala de la Roland Garros, Boisson confirmă progresul său rapid şi devine una dintre revelaţiile sezonului.

Articolul Loïs Boisson cucereşte primul titlu WTA la Hamburg şi pătrunde în Top 50 mondial apare prima dată în Mediafax.

Clanurile beduine se retrag din Suwayda după o săptămână de ciocniri

Mediafax

În decursul săptămânii, orașul Suwayda a fost scena unor ciocniri violente ce care au făcut sute de victime. Confruntările au început de la o serie de răpiri reciproce între milițiile locale, s-au extins rapid.

Guvernul de tranziție sirian a intervenit trimițând trupe în zonă pentru a opri violențele izbucnite joi, însă forțele s-au retras ulterior. În paralel, Israelul a efectuat zeci de atacuri aeriene în provincia Suwayda, vizând trupele guvernamentale acuzate că au sprijinit clanurile beduine.

Președintele interimar Ahmad al‑Sharaa a declarat despre grupările beduine că „nu pot înlocui rolul statului în restabilirea ordinii”.

Duminică, Semiluna Roșie Siriană a trimis 32 de camioane cu alimente, medicamente, apă și combustibil, însă agenția de stat SANA a acuzat liderul spiritual druz Sheikh Hikmat al‑Hijri că ar fi blocat delegația. Al‑Hijri a respins acuzațiile și a spus că salută orice formă de ajutor, condamnând totodată campaniile de dezinformare împotriva sa.

Emisarul special al SUA pentru Siria, Tom Barrack, a cerut încetarea imediată a ostilităților, avertizând că Siria se află „la o răscruce critică”.

Articolul Clanurile beduine se retrag din Suwayda după o săptămână de ciocniri apare prima dată în Mediafax.

Ion Cristoiu: Tot în numele lui Nicușor Dan, Oana Țoiu anunță că România e dispusă să cumpere arme pe bani grei ca să dea cadou Ucrainei. Se discută de cedarea unui nou sistem Patriot

Mediafax

Mai ales în rândul tinerilor, perspectiva de a merge pe front și a muri acolo, că ei vor tinerii, este înfricoșătoare. Față de știrile transmise pe rețelele sociale că România se va implica în războiul din Ucraina până la trimiterea de trupe combatante, autoritățile, în frunte cu Nicușor Dan, au desmințit, deci au dus o campanie de desmințire și chiar de condamnare a unor asemenea știri, deoarece ele sunt rezultatul campaniei rusești, a războiului hibrid al Rusiei și ele sunt fake news-uri.

Iată însă că ministra de externe, Oana Țoiu, care nu atât că este useristă, ci că a fost pusă de Nicușor Dan pentru a-i transpune în practică viziunea sa de implicare tot mai hotărâtă a României în războiul din Ucraina, într-un context în care, de exemplu, Administrația Trump încearcă, chiar dacă nu reușește, să facă pace, dar oricum Administrația Trump evită pe cât posibil creșterea tensiunii, a escaladării, deci Oana Țoiu declară, în deplinătatea facultăților ei mentale, la un post de televiziune, că România trebuie să treacă de la sprijinirea Ucrainei pentru ca aceasta să reziste ofensivele rusești, este o teză și a NATO, și a Administrației Trump, dar chiar și a liderilor occidentali, și trebuie să treacă de la această etapă, să o depășească și să sprijine Ucraina pentru câștigarea războiului.

Am explicat într-o pastilă anterioară că câștigarea războiului înseamnă că Ucraina declanșează o contraofensivă, sau chiar și îi aruncă pe rușii în mare, sau declanșează, nu știu, un război nuclear, că nu prea văd cum poate câștiga războiul. Dar, în aceste condiții, Oana Țoiu anunță o implicare a României până la trimiterea de trupe combatante, pentru că alta ce poate fi concluzia, cum să ajuți Ucraina să câștige războiul, de altfel decât trimitându-i oameni, pentru că ea de asta are nevoie, nu atât de armament. Asta, pe fondul, cum să zic, unei neliniști colective în legătură cu creșterea implicării noastre și neliniște adâncită, sporită, de primele acțiuni de politică externă ale lui Nicușor Dan, care au fost de și mai mare satelizare a României, ca, cum să spun, față de Kiev, deci la ora actuală, sub Nicuțor Dan, putem vorbi că România e satelitul Ucrainei, nici măcar al Germaniei, sau al Franței, sau al Americii.

Atât de puternică este influența lui Zelenski în România. În aceste condiții, nu mai e un fake news. A venit ministra de Externe și, până acum, nici Președinția, nici premierul, nici vreun lider al coaliției de guvernare nu au simțit nevoia să ne clarifice.

Ba mai mult! Pentru a adânci această neliniște colectivă, tot Oana Țoiu vine și ne spune în numele lui Nicușor Dan că România e dispusă să cumpere arme, la propunerea lui Trump, cu banii noștri, pe care să le facă cadou Ucrainei. Ba chiar să facă deja cadou un sistem Patriot, da? Păi, Anglia, nu, Franța, Italia, unele țări europene se opun acestei propuneri, care, sigur, e a negustorului Trump, dar este devastatoare pentru bugetul unei țări. Cum adică? Noi să cumpărăm arme ca țară membră a NATO, dar nici măcar pentru noi, și să le dăm ucraininilor.

Deci, eu zic așa, e clar că ea a anunțat că vom mai da un sistem Patriot pe gratis, da? În numele cui vorbește? În numele lui Nicușor Dan. Deci, e clar că România, prin venirea la președinție a lui Nicușor Dan, a trecut într-o nouă etapă de implicare în războiul din Ucraina, și nume, o implicare totală, mergând până la trimiterea de trupe combatante.

Articolul Ion Cristoiu: Tot în numele lui Nicușor Dan, Oana Țoiu anunță că România e dispusă să cumpere arme pe bani grei ca să dea cadou Ucrainei. Se discută de cedarea unui nou sistem Patriot apare prima dată în Mediafax.

Patru jandarmi, agresați în timpul protestelor din Piața Victoriei

Mediafax

Duminică, mai multe persoane s-au strâns în Piața Victoriei, protestând anularea alegerilor și măsurile guvernamentale, fiind scandate sloganuri precum „Turul doi, înapoi” și „Călin Georgescu, președinte”.

În timpul protestelor, mai mulți manifestanți au încercat să rupă barajul forțelor de ordine, incident în care patru jandarmi au fost agresați, „fiind victime ale unor fapte de ultraj”. Autoritățile au anunțat că, pe baza imaginilor operative și a altor probe, persoanele implicate vor fi identificate, urmând să fie luate măsuri legale.

„Jandarmeria reiterează că dreptul la protest este garantat, însă acesta trebuie exercitat pașnic și cu respectarea legii. Orice formă de agresiune împotriva forțelor de ordine este inacceptabilă și va fi sancționată cu fermitate, conform legii”, se arată într-o informare a Jandarmeriei.

Articolul Patru jandarmi, agresați în timpul protestelor din Piața Victoriei apare prima dată în Mediafax.

Un copil de 7 ani dispărut în Munții Tarcău, găsit teafăr după o noapte de căutări

Mediafax

Salvamont Neamț, printr-un mesaj publicat pe rețelele de socializare a anunțat că începând de sâmbătă seara au participat la o operațiune de căutare a unui copil de 7 ani, dispărut în Munții Tarcău.

Operațiunea a fost coordonată de IPJ Neamț și a inclus trei autospeciale ce au adus la fața locului echipa mobilă de căutare canină, tehnicianul operator al unei drone cu termoviziune și doi paramedici.

Zona de căutare extinsă, puținele informații disponibile și trecerea a peste nouă ore de la dispariție au făcut ca primele încercări cu echipajul canin să nu dea rezultate. În paralel, s-au efectuat scanări cu drone dotate cu termoviziune, însă condițiile de vară au limitat eficiența acestora. După ore întregi de efort, echipele s-au retras în jurul orei 04:00, epuizate atât fizic, cât și tehnic.

În cursul dimineții de duminică, copilul a fost găsit teafăr de un localnic într-o zonă joasă. Salvamont Neamț și-a exprimat recunoștința față de pentru mobilizarea comunității locale din Bicaz Chei.

Articolul Un copil de 7 ani dispărut în Munții Tarcău, găsit teafăr după o noapte de căutări apare prima dată în Mediafax.

Baschet. U-BT Cluj l-a transferat pe Nathan Mensah, pivot cu experiență în Euroligă și în NBA

Mediafax

Nathan Mensah a acumulat experiență solidă în Europa, evoluând la două cluburi de top: Olympiacos Pireu și Maccabi Tel Aviv, încheind sezonul precedent în Israel. În NBA, Mensah a prins 25 de meciuri oficiale la Charlotte Hornets, după ce a fost promovat din G-League de Greensboro Swarm, având în CV și un scurt episod la Austin Spurs.

Format la colegiul San Diego State, unde s-a remarcat ca unul dintre cei mai buni jucători defensivi ai conferinței Mountain West și a disputat finala NCAA în 2023, Mensah se alătură unei echipe U-BT în plină reconstrucție pentru a ataca obiectivele interne și europene.

Mensah este al patrulea transfer anunțat în această vară de U-BT Cluj, alături de Iverson Molinar, Jeffery Taylor și Ben Altit.

Articolul Baschet. U-BT Cluj l-a transferat pe Nathan Mensah, pivot cu experiență în Euroligă și în NBA apare prima dată în Mediafax.

Protest pe Autostrada A1: Trafic blocat pe sensul Pitești – București de un șofer de camion

Mediafax

Acțiunea de protest a fost sprijinită de un alt camion, ambele vehicule fiind ulterior mutate pe banda de urgență pentru deblocarea traficului.

Blocajul a afectat zeci de autoturisme care nu au mai putut înainta. La fața locului au intervenit echipaje ale Poliției și Jandarmeriei pentru a restabili circulația și a gestiona situația.

Imaginile apărute pe rețelele sociale arată dimensiunea blocajului și reacțiile șoferilor surprinși în trafic

Jandarmeria Română a transmis că în mediul online există grupuri restrânse care instigă la blocarea căilor de acces din jurul Capitalei. Instituția avertizează că astfel de fapte constituie infracțiuni conform Codului Penal: blocarea drumurilor publice este pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă (art. 339), iar instigarea publică este sancționată cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă (art. 368).

@georgecarut #georgecarut #revolta #protest #București #unitate #guvernulromaniei #georgesimion #calingeorgescupresedinte #apa #autostrada #blocaj ♬ Exposing the Truth – Max Concors

Articolul Protest pe Autostrada A1: Trafic blocat pe sensul Pitești – București de un șofer de camion apare prima dată în Mediafax.

MotoGP: Victorie pentru Marc Marquez în Cehia, al optulea succes al sezonului

Mediafax

Spaniolul de la Ducati a devenit primul pilot al constructorului italian care câștigă cinci curse consecutive.

Marc Marquez s-a impus la Brno după o cursă în care a controlat ostilitățile fără drept de apel. Deși Marco Bezzecchi (Aprilia) a condus începutul de cursă, Marquez a trecut decisiv în frunte în turul 8 și s-a desprins rapid, terminând cu aproape 2 secunde avans față de italianul de la Aprilia.

Podiumul a fost completat de tânărul Pedro Acosta (KTM), la 3 secunde distanță, în timp ce Francesco Bagnaia (Ducati) a fost din nou în dificultate și a încheiat pe locul 4, departe de ritmul câștigătorului. Raul Fernandez (GasGas), Fabio Quartararo (Yamaha) și un excelent Jorge Martin (Aprilia) – revenit după accidentare – au completat topul 7.

Pentru Marquez este un nou pas spre titlu, ajungând la un avantaj de 120 de puncte în clasament față de fratele său Alex Marquez (BK8 Gresini Racing), care a căzut în startul cursei și l-a antrenat în incident și pe Joan Mir (Honda).

Articolul MotoGP: Victorie pentru Marc Marquez în Cehia, al optulea succes al sezonului apare prima dată în Mediafax.

Probleme de război: mărturisirea unui soldat din Rusia, luat prizonier de autoritățile ucrainene

Mediafax

Într-un videoclip postat duminică pe Telegram de Polițiștii de Frontieră din Ucraina, bărbatul a povestit pățania sa cu armata rusă.

Proaspăt înrolat în Brigada 40 de pușcași marini separatiști din Rusia, bărbatul le-a relatat autorităților că, în urmă cu o lună, a semnat un contract cu armata rusă, care urma să fie valabil un an. Acesta a fost de acord să se înroleze, în schimbul sumei de 3 milioane de ruble, adică echivalentul sumei de aproape 33.000 de euro. Soldatul nu și-a mai primit banii.

„El a fost trimis imediat să atace pozițiile ucrainene, ceea ce s-a terminat relativ bine pentru el, spre deosebire de restul invadatorilor implicați în asalt”, au transmis autoritățile de frontieră din Kursk, citate de Ukrainska Pravda.

El nu este primul soldat luat prizonier de autorități. În martie, un mercenar al Grupului Wagner a fost prins de gărzile de frontieră în timpul unui atac armat în Bakhmut.

„Polițiștii de frontieră au respins asaltul pe frontul Bakhmut și au capturat un soldat din Grupul Wagner. (…) A spus că s-a dus să lupte pentru bani și că nu a ucis încă pe nimeni. Ar trebui să-l credem?”, au transmis în martie autoritățile ucrainene de frontieră.

Articolul Probleme de război: mărturisirea unui soldat din Rusia, luat prizonier de autoritățile ucrainene apare prima dată în Mediafax.