Ministrul Mediului, Mircea Fechet, merge la Praid să verifice stadiul lucrărilor

Mediafax

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, merge, vineri după-amiază, la Praid să verifice stadiul lucrărilor de punere în siguranță a minei, de protejare a gospodăriilor, a infrastructurii şi a mediului înconjurător

„În această după-amiază, ministrul va efectua o vizită de lucru în zonă, alături de ministrul Economiei, Bogdan Ivan, de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, precum și de reprezentanți ai autorităților locale și ai instituțiilor competente. Scopul vizitei este verificarea stadiului lucrărilor de punere în siguranță a minei, de protejare a gospodăriilor, a infrastructurii şi a mediului înconjurător, în conformitate cu deciziile Guvernului”, anunță ministrul Mediului.

Totodată, vor avea loc discuții tehnice cu specialiștii prezenți la fața locului, în contextul progresului lucrărilor de intervenție.

Articolul Ministrul Mediului, Mircea Fechet, merge la Praid să verifice stadiul lucrărilor apare prima dată în Mediafax.

La pelerinajul de Rusalii de la Șumuleu – Ciuc va fi organizată o strângere de donații pentru locuitorii afectați de inundații din Covasna

Mediafax

La conferința de presă despre eveniment, petrecută joi, Korodi Attila, primarul din Miercurea-Ciuc a vorbit și despre importanța donațiilor pentru oamenii ale căror gospodării sunt afectate.

„Este vorba despre familii a căror existență a fost distrusă. Inundațiile nu au luat doar bunuri materiale, ci și speranță și siguranță. Pentru ca acești oameni să își poată reconstrui viața, este nevoie de sprijin colectiv. Această sărbătoare înseamnă pentru noi, an de an, o reîncărcare spirituală, dar acum miza este și mai mare: pe lângă reînnoirea trupului și sufletului, accentul cade pe grija pentru ceilalți și dorința de a ajuta. Îi rugăm pe toți să profite de această ocazie și, dacă pot, să ofere ajutor”, a spus Korodi Attila.

Pe toată durata pelerinajului de la Șumuleu-Ciuc vor fi amplasate puncte de strângere de donații. Pelerinii pot dina și în bani, la corturile amplasate în incinta evenimentului, dar și în curtea casei Casei Jakab Antal. Pe lângă cutiile de donații tradiționale, vor fi afișate și postere cu coduri QR pentru donații digitale, potrvit informațiilor publicate de Primăria Baia Mare.

„Încurajăm pe toată lumea să folosească posibilitățile oferite de tehnologia modernă – aceasta face ca donațiile să fie mai rapide și mai comode. Pentru cei care nu utilizează aceste metode, vor fi disponibile și cutiile clasice de colectare. Esențial este ca sprijinul să ajungă la cei care au cea mai mare nevoie”, a adăugat Péter György, director de departament în cadrul Caritas Alba Iulia.

Sute de mii de credincioși, așteptați la Pelerinajul de Rusalii

Mii de pelerini sunt așteptați să sosească la pelerinajul de Rusalii de la Șumuleu – Ciuc, eveniment catolic de anvergură desfășurat anual. La eveniment sunt așteptați 300.000 de pelerini.

Pelerinajul de Rusalii de la Șumuleu Ciuc va avea loc sâmbătă. Ca în anii anteriori, pelerinii sunt așteptați cu programe spirituale, sfinte liturghii și privegheri în perioada 6–9 iunie,

La eveniment este așteptat și președintele Ungariei, Sulyok Tamás, care este prezent în Transilvania, în aceste zile, pentru a se informa despre srijinul necesar pentru comunitatea afectată de inundații.

Articolul La pelerinajul de Rusalii de la Șumuleu – Ciuc va fi organizată o strângere de donații pentru locuitorii afectați de inundații din Covasna apare prima dată în Mediafax.

OLX Group anunță vânzarea companiei KIWI Finance către Partners Financial Services

Mediafax

OLX Group anunță vânzarea companiei KIWI Finance, parte a portofoliului său, către Partners Financial Services, cea mai cunoscută companie de consultanţă financiară din Cehia. În perioada următoare, OLX își propune să își concentreze și mai mult resursele pe platformele sale principale de anunțuri, prin dezvoltarea continuă a platformelor OLX, Storia și Autovit.ro, active pe piața din România. Tranzacția este supusă aprobării autorităților de reglementare.

KIWI Finance deține o cotă de piață de 10% în producția de credite ipotecare noi, a facilitat împrumuturi pentru sute de mii de clienți și are parteneriate strategice cu 80% dintre băncile din România. Anul trecut, veniturile KIWI Finance din activitatea de brokeraj de credite au depășit 9 milioane de euro, iar volumul total al creditelor intermediate a depășit 400 de milioane de euro.

Sursa foto: Pexels

Citește comunicatul integral la adresa: https://comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=20993

Articolul OLX Group anunță vânzarea companiei KIWI Finance către Partners Financial Services apare prima dată în Mediafax.

Apa potabilă din Miami este amenințată de o centrală nucleară din Florida

Mediafax

O centrală nucleară veche de zeci de ani, situată la sud de Miami, între două parcuri naționale pline de viață sălbatică, pune în pericol apa potabilă a peste 3 milioane de oameni. La Turkey Point, centrala care produce electricitate pentru locuințele și companiile din Florida, inginerii încearcă să oprească un nor de apă hipersalină – un cocktail de sare și urme de substanțe radioactive – care se infiltrează în acviferul Biscayne, principala sursă de apă dulce a regiunii.

Centrala folosește un sistem de răcire pe bază de apă, necesar pentru a-și menține reactoarele nucleare la temperaturi sigure. La începuturile sale, în anii ”70, apa folosită la răcire era deversată direct în golful Biscayne, provocând distrugeri mari habitatelor marine. După intervenția autorităților, compania Florida Power & Light, proprietarul centralei, a săpat un sistem complex de canale de răcire în zonele umede din apropiere. Apa încălzită este răcită în acest mod, trecând prin aceste canale lungi și întortocheate, concepute ca un fel de „radiator” natural.

Dar, pe măsură ce soarele Floridei încălzește apa din aceste canale, o parte din ea se evaporă, lăsând în urmă o concentrație crescută de sare. Apa din canale are deja un conținut natural de sare, iar evaporarea o face să devină tot mai sărată.

Apa sărată, încărcată și cu urme de izotopi radioactivi rezultați din funcționarea centralei, se infiltrează încet, dar sigur, prin stratul poros de calcar al solului în acviferul Biscayne, care este principala sursă de apă dulce pentru milioane de locuitori ai sudului Floridei.

Compania a recunoscut că nu reușește să oprească extinderea norului salin până în 2028

Acest „nor” de apă hipersalină și ușor contaminată a avansat în ultimii ani spre puțurile de apă potabilă din zona Miami și Key West, punând în pericol alimentarea cu apă curată.

Pentru a preveni dezastrul, compania care gestionează centrala nucleară a început un efort masiv de „aspirație” a apei sărate, pompând zilnic milioane de litri, pe care îi injectează apoi la mari adâncimi. Totuși, compania a recunoscut că nu va reuși să oprească complet extinderea norului până în 2028, termenul limită stabilit de autorități, și caută soluții suplimentare, cum ar fi forarea unor puțuri orizontale mai adânci, pentru a opri apa sărată înainte să ajungă la rezervele de apă potabilă.

Pe lângă contaminarea acviferului, centrala se confruntă și cu riscuri climatice majore, fiind expusă uraganelor, inundațiilor și valurilor de furtună, din ce în ce mai intense.

Pe lângă apa locuitorilor, este amenințată viața sălbatică din două parcuri naționale

Activiștii de mediu trag un semnal de alarmă: infrastructura este veche, iar riscurile cresc. Rachel Silverstein, lidera organizației Miami Waterkeeper, care contestă decizia de funcționare a centralei, a atras atenția că energia nucleară poate fi o soluție curată, dar trebuie gestionată responsabil, pentru ca aceste centrale să nu pună în pericol resursele vitale, cum este apa potabilă.

La mică distanță de granițele centralei, se întinde Parcul Național Biscayne, un ecosistem unde delfinii, lamantinii, homarii, barracudele și diavolii de mare împart apele limpezi cu iahturi de lux care străbat recifurile de corali și insulele umbrite de mangrove. Pe cealaltă parte, în apropierea capătului rețelei de canale de răcire, se află Parcul Național Everglades, care oferă adăpost aligatorilor, panterelor din Florida, nurcilor, vulpilor cenușii și chiar unor specii invazive, precum pitonii uriași birmanezi.

Iar „sub toată această viață se află una dintre cele mai mari rezerve de apă subterană din Statele Unite. A proteja această sursă înseamnă a proteja întreaga viață de deasupra, inclusiv milioanele de oameni care depind zilnic de ea pentru a supraviețui”, a precizat ecologista Miami Waterkeeper.

Articolul Apa potabilă din Miami este amenințată de o centrală nucleară din Florida apare prima dată în Mediafax.

Handbal: Fosta internațională română Nicoleta Dincă va juca la CSM Slatina în sezonul viitor

Mediafax

CSM Slatina a anunțat vineri transferul handbalistei Nicoleta Dincă, fosta internațională a României despărțindu-se la finalul sezonului trecut de Gloria Bistrița, alături de care a câștigat medaliile de bronz în Liga Florilor.

Jucătoare pe postul de extremă stânga, în vârstă de 36 de ani și născută la Slatina, Dincă a evoluat în carieră la Rapid, U Cluj, SCM Craiova, Corona Brașov.

A participat în toate competițiile europene majore, fiind finalistă în Liga Europeană în 2024 și semifinalistă în Cupa EHF în 2016.

Fost căpitan al naționalei de tineret a României, Nicoleta Dincă s-a retras anul trecut de la echipa națională de senioare, după participarea la Campionatul Mondial, având în carieră peste 50 de selecții la prima reprezentativă a țării.

CSM Slatina a ocupat locul 12 în sezonul trecut din Liga Florilor și s-a menținut în primul eșalon după ce s-a situat pe a doua poziție la turneul de baraj.

Articolul Handbal: Fosta internațională română Nicoleta Dincă va juca la CSM Slatina în sezonul viitor apare prima dată în Mediafax.

Ungaria: A fost adoptat un decret care interzice simbolurilor LGBT+ pe clădirile publice

Mediafax

Un decret privind interzicerea afișării simbolurilor care reprezintă minoritățile sexuale pe clădirile publice a fost publicat vineri, în Ungaria. Documentul apare în timpul pregătirilor pentru festivalul Budapest Pride. În ultimii ani, premierul naționalist Viktor Orban a instituit mai multe restricții pentru comunitatea LGBT+ în numele „protejării copiilor”, iar anul acesta a adoptat o lege care interzice marșul planificat pentru 28 iunie. Totuși, organizatorii au continuat pregătirile, potrivit Le Figaro.

„Simbolurile care se referă la sau promovează diferite orientări sexuale și de gen nu pot fi afișate pe clădiri” legate de guvern sau de banca centrală, scrie în decretul publicat în Monitorul Oficial.

„Este o decizie cu o semnificație „simbolică”, a recunoscut biroul prim-ministrului, având în vedere că „o astfel de practică” nu este în niciun caz obișnuită. „Acest decret confirmă hotărârea deplină a guvernului de a combate propaganda LGBT+ care vizează copiii, fie în creșe, școli, mass-media sau spații publice”, a adăugat reprezentantul într-un comunicat.

Parlamentul a aprobat la mijlocul lunii martie un proiect de lege pentru a preveni orice adunare care ar încălca legislația din 2021 care interzice discuțiile despre „homosexualitate și reatribuire de gen” în rândul minorilor, amenințând astfel evenimentul Pride.

Ulterior, mii de manifestanți au ieșit pe străzile capitalei pentru a protesta față de noua înăsprire a drepturilor LGBT+. Măsurile luate de Ungaria au stârnit îngrijorări și la Bruxelles și în multe țări ale UE.

Articolul Ungaria: A fost adoptat un decret care interzice simbolurilor LGBT+ pe clădirile publice apare prima dată în Mediafax.

Friedrich Merz propune o nouă direcție în relația cu Donald Trump: „Trebuie să vorbim cu el, nu despre el”

Mediafax

Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, a afirmat că este momentul ca relațiile cu președintele american Donald Trump să fie tratate diferit. Aflat la Berlin, la o conferință de afaceri, Merz a cerut ca abordarea Germaniei față de Trump să se schimbe.

„Să nu mai vorbim despre Donald Trump cu un deget ridicat şi strâmbând din nas”, a spus Merz.

„Trebuie să vorbim cu el, nu despre el”, a completat el.

Declarațiile sale vin la o zi după prima sa deplasare oficială la Washington în calitate de cancelar. Merz a participat la o conferință de presă comună cu Donald Trump în Biroul Oval, urmată de o întâlnire privată.

În fața presei, Trump a avut un ton amabil, l-a felicitat pe Merz pentru nivelul său de engleză și l-a descris drept un „om foarte respectat”.

A mai arătat o atitudine deschisă în privința subiectelor importante, cum ar fi sprijinul pentru Ucraina și alocările pentru apărare.

Ulterior, Merz a declarat pentru postul ARD că „astăzi am pus bazele unor discuţii personale foarte bune, dar şi constructive din punct de vedere politic”.

El a mai declarat că administrația americană dă dovadă de receptivitate și poate accepta puncte de vedere diferite.

„Poţi discuta cu ei, dar nu trebuie să te laşi intimidat”, a spus Merz. „Oricum, nu am această tendinţă”.

În cadrul întrevederii din Biroul Oval, Merz a prezentat o opinie diferită față de cea a lui Trump legată de Ucraina. „Şi nu doar că nu a existat dezacord, dar am discutat din nou despre asta, în detaliu, la prânz”, a declarat el.

Trump a adus în discuție ideea unor posibile sancțiuni aplicate ambelor părți implicate în conflict, afirmând că „este nevoie de doi pentru a dansa tangou”.

Friedrich Merz a răspuns tranșant, acuzând Rusia că a provocat și declanșat confruntarea: „Suntem de partea Ucrainei”, a declarat cancelarul Germaniei.

Articolul Friedrich Merz propune o nouă direcție în relația cu Donald Trump: „Trebuie să vorbim cu el, nu despre el” apare prima dată în Mediafax.

Cearta Musk-Trump, subiect de glume la Comisia Europeană: „Miliardarul este binevenit în Europa”

Mediafax

Scandalul public dintre miliardarul Elon Musk și președintele SUA, Donald Trump, a ajuns să fie subiect de glume la Comisia Europeană. Paula Pinho, purtătoare de cuvânt a CE, l-a invitat pe miliardar să se stabilească în Europa. Este binevenit, a spus ea zâmbind.

Declarația a fost făcută în timpul briefingului de presă zilnic al Comisiei.

Un jurnalist a întrebat dacă Elon Musk a contactat deja Uniunea Europeană pentru a-și muta afacerile.

„Este foarte binevenit”, a răspuns, zâmbind, Paula Pinho, purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, potrivit Le Figaro.

Colegul său, Thomas Regnier, a adoptat o abordare mai serioasă, subliniind că „toată lumea” este „binevenită să-și înceapă” afacerea „și să se stabilească în UE”.

„Acesta este exact obiectivul inițiativei Choose Europe”, o inițiativă a UE pentru startup-uri și companii în expansiune, a adăugat el.

„Cel mai simplu mod de a economisi miliarde de dolari în bugetul nostru ar fi să anulăm subvențiile și contractele guvernamentale pentru șeful Tesla și SpaceX”

Donald Trump și Elon Musk s-au certat public, acuzându-se de „nebunie” și de „ingratitudine”. Președintele american a spus că l-a îndepărtat pe Musk din administrația sa deoarece omul de afaceri „a înnebunit” din cauza unei decizii nefavorabile privind vehiculelor electrice.

„Cel mai simplu mod de a economisi miliarde de dolari în bugetul nostru ar fi să anulăm subvențiile și contractele guvernamentale pentru șeful Tesla și SpaceX”, a amenințat Trump.

Pe rețeaua sa X, Elon Musk a răspuns că SpaceX „va începe imediat dezafectarea navei spațiale Dragon”, folosită în special de NASA pentru a transporta astronauți către Stația Spațială Internațională (ISS).

Se pare că a renunțat câteva ore mai târziu, scriind: „Ei bine, nu vom dezafecta Dragon”. Între timp, altercația a dus la prăbușirea acțiunilor Tesla.

De asemenea, Musk l-a criticat dur pe Trump din cauza bugetului și i-a asociat numele cu un scandal sexual.

În replică, Steve Bannon, unul dintre consilierii președintelui Donald Trump, a cerut deportarea lui Musk din SUA și o anchetă privind presupusul consum de droguri al miliardarului. Bannon a mai spus că el crede că Musk este un străin ilegal.

Articolul Cearta Musk-Trump, subiect de glume la Comisia Europeană: „Miliardarul este binevenit în Europa” apare prima dată în Mediafax.

Anchetă a Poliției Capitalei după apariția pe o clădire a unui banner uriaș cu mesajul „STOP LGBT”

Mediafax

Un banner uriaş cu mesajul „STOP LGBT” a fost instalat pe o clădire abandonată din Bucureşti. Poliţia Capitalei a demarat o anchetă, iar bannerul a fost înlăturat.

Organizaţia MozaiQ a fost cea care a sesizat apariția bannerului pe clădirea abandonată.

„România este tot mai frecvent atacată de curente extremiste, chiar şi după alegerea unui preşedinte pro-european. Ne confruntăm cu o creştere alarmantă a neofascismului de inspiraţie rusească, care îşi face loc prin noi acţiuni publice, site-uri, pagini şi canale de propagandă. Mesajele de ură împotriva persoanelor LGBT, cele anti-europene, antidemocratice şi segregaţioniste se înmulţesc şi devin tot mai vizibile. Iar la aceasta au contribuit şi actorii politici din ultimii ani, care au alimentat discursurile homofobe în spaţiul public”, a precizat organizaţia MozaiQ , într-un mesaj pe rețelele de socializare.

Organizaţia a anunţat că depune plângere.

Poliţia Capitalei a transmis că la faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 23 Poliţie, fiind chemaţi şi poliţişti din cadrul Poliţiei Locale Sector 3, precum şi Disciplina în Construcţii şi Afişaj stradal – Sector 3, scrie Gândul.

„De asemenea, întrucât clădirea pe care a fost inscripţionat mesajul împotriva unor persoane ce au o anumită orientare sexuală este abandonată, la adresă s-au prezentat şi echipaje din cadrul ISU-BIF, pentru a interveni, dacă situaţia o impune. Menţionăm faptul că bannerul în cauză a fost înlăturatâ”, a transmis Poliţia Capitalei.

Polițiștii încearcă să identifice şi să depisteze persoanele bănuite de comiterea faptei.

„Verificările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 23 Poliţie în vederea stabilirii situaţiei şi luarea măsurilor legale care se impun. Poliţia Capitalei îşi reafirmă angajamentul de a acţiona prompt şi imparţial în toate situaţiile care intră în sfera de competenţă, în limitele legii”, a mai transmis instituţia.

Bucharest Pride are loc sâmbătă în Capitală, la ora 16.

Articolul Anchetă a Poliției Capitalei după apariția pe o clădire a unui banner uriaș cu mesajul „STOP LGBT” apare prima dată în Mediafax.

Medicamentul celebru de slăbit Ozempic are grave efecte secundare. Anunțul Agenției Europeane pentru Medicamente

Mediafax

Comitetul pentru siguranța medicamentelor (PRAC) al EMA a lansat în ianuarie o revizuire a medicamentelor care conțin semaglutid – ingredientul activ din Ozempic, Wegovy și Rybelsus de la Novo Nordisk – în urma îngrijorărilor că medicamentele ar putea duce la un risc crescut de apariție a neuropatiei optice ischemice anterioare nearteriale (NAION).

NAION este o afecțiune cauzată de reducerea fluxului sanguin către nervul optic din ochi, care poate deteriora nervul și duce la pierderea permanentă a vederii, scrie Politico.

PRAC a declarat că a constatat că afecțiunea este „un efect secundar foarte rar” al semaglutidei, putând afecta una din 10.000 de persoane care iau medicamentul. EMA a declarat că expunerea la semaglutid la persoanele cu diabet zaharat este legată de o creștere de două ori a riscului de a dezvolta NAION în comparație cu persoanele care nu iau medicamentul.

Autoritatea de reglementare a solicitat ca informațiile despre produs pentru medicamentele cu semaglutid să fie actualizate pentru a include NAION ca efect secundar cu o frecvență „foarte rară”. Decizia finală trebuie aprobată de Comisia Europeană.

Articolul Medicamentul celebru de slăbit Ozempic are grave efecte secundare. Anunțul Agenției Europeane pentru Medicamente apare prima dată în Mediafax.