România introduce sistemul electronic de tarifare rutieră. Care este principala noutate

Mediafax

Noul sistem introduce pentru prima dată principiul „poluatorul plătește”. Pentru camioanele de peste 3,5 tone, taxa va fi calculată în funcție de distanța parcursă, în timp ce pentru celelalte vehicule se va menține sistemul actual bazat pe perioada de utilizare (rovinieta).

Principala noutate constă în aplicarea tarifelor diferențiate în funcție de clasa de emisii Euro a vehiculelor. Cu cât vehiculul poluează mai mult, cu atât va plăti mai mult. În prezent, toate vehiculele plătesc aceeași taxă, indiferent de nivelul de poluare.

Sistemul va include stimulente pentru vehiculele nepoluante sau cu emisii scăzute și măsuri de descurajare pentru cele mai poluante mașini, inclusiv prin taxe de proprietate majorate.

Proiectul face parte din angajamentele asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și vizează transferul a 10% din traficul rutier către transportul feroviar între 2020 și 2026.

Veniturile din noile taxe, folosite pentru întreținerea drumurilor și investiții în transportul sustenabil

Prima etapă se concentrează pe dezvoltarea sistemului informatic centralizat care va gestiona noua taxare. Următoarele două etape vor include achiziția echipamentelor de control și realizarea infrastructurii necesare pe rețeaua de drumuri naționale.

Veniturile obținute din noile taxe vor fi folosite pentru întreținerea drumurilor și investiții în transportul sustenabil. Proiectul urmează să fie inclus în bugetul de stat pe 2025, după finalizarea procedurilor de aprobare.

CNAIR SA va fi responsabilă de implementarea acestui sistem care promite să modernizeze complet taxarea rutieră din România.

Articolul România introduce sistemul electronic de tarifare rutieră. Care este principala noutate apare prima dată în Mediafax.

Israel și-a chemat negociatorii pentru Gaza din Qatar pentru „consultări”

Mediafax

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat joi că delegația responsabilă de negocierile pentru un armistițiu în Gaza se întoarce din Qatar pentru „consultări suplimentare” în Israel. Decizia survine după ce Hamas a transmis, prin intermediul mediatorilor implicați, o propunere oficială de încetare a focului pentru 60 de zile.

„Având în vedere răspunsul transmis în această dimineață de către Hamas, s-a decis întoarcerea echipei de negociere pentru consultări suplimentare în Israel”, a precizat Biroul lui Netanyahu, citat de Bloomberg. „Apreciem eforturile mediatorilor Qatar și Egipt, precum și pe cele ale trimisului Witkoff, de a obține un progres în cadrul discuțiilor.”

Este prima ofertă a Hamas pe care Israelul o analizează

Deși Israelul analizează propunerea transmisă de gruparea Hamas, prima la care a reacționat public pentru întâia oară, nu este clar dacă există deja un progres sau dacă negocierile au rămas blocate.

Steve Witkoff, trimisul special al administrației americane condusă de Donald Trump pentru Orientul Mijlociu, joacă un rol esențial în mediere. Witkoff a călătorit în Italia săptămâna aceasta și există șansa să meargă și în Qatar, ceea ar însemna accelerarea procesului de negociere și, implicit, apropierea de un armistițiu.

Negocierile includ ostatici, prizonieri și ajutor umanitar

Implicarea activă a mediatorilor internaționali, precum Qatar, Egipt și SUA, subliniază importanța diplomatică a inițiativei, precizează analiștii sursei citate. Cu toate acestea, situația rămâne imprevizibilă: nu au fost comunicate detalii despre eventualele concesii pe care le-ar fi acceptat părțile, iar termenii specifici ai propunerii Hamas nu au fost dați integral publicității, de niciuna dintre părțile implicate.

În centrul negocierilor se află eliberarea de către Hamas, în etape, a 10 ostatici în viață și predarea rămășițelor a altor 18, în schimbul eliberării unor deținuți palestinieni, potrivit AP News. De asemenea, acordul ar trebui să prevadă intensificarea livrărilor de ajutor umanitar în Gaza și negocieri pentru o pace durabilă.

 

 

Articolul Israel și-a chemat negociatorii pentru Gaza din Qatar pentru „consultări” apare prima dată în Mediafax.

Guvernul a aprobat conturile bugetare pe 2024: Deficit de 157 de miliarde de lei la bugetul de stat

Mediafax

Bugetul de stat s-a încheiat în 2024 cu un deficit de 157 miliarde lei, rezultat din venituri de 278,14 miliarde lei și cheltuieli de 435,19 miliarde lei.

În comparație cu prevederile bugetare, veniturile au fost cu 4,5 miliarde lei sub așteptări, iar cheltuielile cu 16,65 miliarde lei mai mici decât creditele aprobate.

Fondul național de asigurări sociale de sănătate a înregistrat și el un deficit, de 1,13 miliarde lei, după ce a încasat venituri de 72,36 miliarde lei și a avut cheltuieli de 73,49 miliarde lei.

Datoria publică a României a depășit 1.000 de miliarde de lei

Datoria publică totală a României la sfârșitul anului 2024 a ajuns la aproape 1.130 miliarde lei, din care datoria guvernamentală reprezintă 1.103,9 miliarde lei, iar cea locală 26,04 miliarde lei.

Sistemul public de pensii a înregistrat un deficit de 2,91 miliarde lei, cu venituri de 134,61 miliarde lei și cheltuieli de 137,52 miliarde lei. În ansamblu, bugetul asigurărilor sociale de stat a avut un deficit de 2,83 miliarde lei.

Bugetul asigurărilor pentru șomaj s-a încheiat cu un excedent de 497,5 milioane lei, având venituri de 2,49 miliarde lei și cheltuieli de doar 1,99 miliarde lei.

De asemenea, asigurările pentru accidente de muncă și boli profesionale au generat un excedent modest de 83,7 milioane lei, iar Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale a înregistrat un surplus de 74,6 milioane lei.

Articolul Guvernul a aprobat conturile bugetare pe 2024: Deficit de 157 de miliarde de lei la bugetul de stat apare prima dată în Mediafax.

32 de infecții cu virusul West Nile, raportate în Italia

Mediafax

Deși nu putem vorbi de o stare alarmantă, încă, totuși, Italia raportează 32 de cazuri de infecție cu virusul West Nile, majoritatea acestora venind dinspre provincia Latina, la aprox. 100 km sud de Roma.

Potrivit buletinului săptămânal al Sistemului de Supraveghere al Institutului Superior de Sănătate din Italia, de la începutul anului până la 23 iulie au fost raportate 32 de cazuri la oameni, dintre care 23 au fost neuroinvazive, 1 – caz asimptomatic, identificat la un donator de sânge, și 6 cazuri de febră.

Au fost înregistrate 2 decese.

Alte 12 cazuri au fost raportate în regiunea Lazio, regiune pe care autoritățile o consideră cea mai importantă pentru evoluția recentă.

Virusul West Nile, endemic în Italia

„Virusul West Nile este endemic în țara noastră de câțiva ani”, a spus Anna Teresa Palamara, directoarea Departamentului de Boli Infecțioase al ISS (Institutul Superior de Sănătate), „iar sistemul de supraveghere pe care Ministerul, ISS și autoritățile regionale l-au dezvoltat este bine pus la punct și eficient”.

Potrivit Annei Teresa Palamara, „80% din cazurile de virus West Nile sunt asimptomatice, în timp ce riscul unor consecințe grave este mai mare pentru persoanele cele mai vulnerabile. Boala nu se transmite de la o persoană la alta. Prin urmare, sfatul este să vă protejați pe cât posibil de contactul cu țânțarii, purtătorii virusului, și să contactați medicul dacă aveți simptome precum febră peste 38 de grade Celsius, mai ales dacă este însoțită de o erupție cutanată”.

Cum se prezintă restul Europei

Până la 2 iulie a.c., nu au fost raportate infecții cu virusul West Nile la oameni, în statele UE, însă au fost înregistrate 2 focare la cai și 3 la păsări, în Germania, Italia și Ungaria.

Un raport săptămânal ECDC din 16 iulie raporta cazuri locale umane confirmate, în Grecia, Italia și România, dar numărul total nu era definitivat.

2024 a fost un an activ din punctul de vedere al transmiterii infecțiilor. Acestea au avut o extindere geografică largă în Europa. Au fost raportate 1 436 de cazuri locale și 125 de decese în 19 țări europene.

2023 a confirmat 709 cazuri locale și 67 de decese în Europa, cele mai multe în Italia (336), urmată de Grecia (162) și de România (103), potrivit aceluiași raport.

2022 a raportat 1 133 de cazuri umane (104 decese) în UE plus alte 228 în țări europene din afara UE. Deși cazurile de infectare au scăzut în 2023, arealul de circulație a virusului s-a extins.

Statistic, cele mai afectate state au fost, în ordine: Italia, Grecia, România, Ungaria, Austria, Germania, Spania, potrivit unui raport ecdc.europa.eu.

Articolul 32 de infecții cu virusul West Nile, raportate în Italia apare prima dată în Mediafax.

Rusia și-a intensificat bruiajul spre granița cu Estonia. Interferențele pun în pericol siguranța navigației și a populației

Mediafax

Estonia acuză o creștere semnificativă a interferențelor GPS în apropierea graniței de est, generate de un nou sistem de bruiaj rusesc. Potrivit Autorității pentru Protecția Consumatorului și Reglementare Tehnică, sistemul afectează în special zborurile cu drone în zona orașului Narva și de-a lungul Golfului Narva.

Există două zone principale de interferență în regiunea Mării Baltice: Kaliningrad și Sankt Petersburg. Recent, am observat un nou sistem de bruiaj care afectează în principal zborurile cu drone în apropiere de Narva”, a declarat Erko Kulu, șeful departamentului de gestionare a frecvențelor din cadrul Autorității de Reglementare, citat de Radiodifuziunea Publică Estoniană.

Zborurile cu drone, interzise pe o rază de 5 km în zona de graniță

Paza de frontieră a Estoniei a instituit deja o zonă de interdicție a zborurilor cu drone pe o rază de 5 km de la granița de est, pentru a preveni incidente cauzate de bruiajul care ar putea pune în pericol vieți omenești și bunuri.

Deși avioanele și navele mari dispun de metode alternative care nu se bazează exclusiv pe GPS, autoritățile au atras atenția asupra riscurilor ridicate în cazul echipamentelor civile precum dronele, navele mici sau chiar utilajele agricole moderne. Populația a primit indicații oficiale să nu utilizeze drone în orașul Narva, în împrejurimile lui și de-a lungul coastei Golfului Narva.

Interferențele GPS și GNSS, ultimele afectând afectate toate semnalele de poziționare prin satelit, au fost raportate în toată regiunea Mării Baltice încă din iunie 2023. Experții internaționali cred că Rusia încearcă să-și protejeze infrastructura militară și obiectivele strategice de potențiale atacuri ucrainene, însă efectele colaterale afectează țările vecine.

13 state din UE, inclusiv România, cer măsuri împotriva acțiunii Rusiei

În iunie, Consiliul Organizației Aviației Civile Internaționale, agenție ONU care reglementează aviația civilă internațională, a solicitat Rusiei să înceteze aceste interferențe, considerându-le o amenințare la adresa siguranței aviației civile.

Estonia și alte 12 state membre ale Uniunii Europene, printre care și România, au cerut Comisiei Europene să ia măsuri împotriva acțiunilor Rusiei, solicitând evaluarea riscurilor pentru transport și populație, precum și măsuri comune de protecție a navigației prin satelit.

 

Articolul Rusia și-a intensificat bruiajul spre granița cu Estonia. Interferențele pun în pericol siguranța navigației și a populației apare prima dată în Mediafax.

Inovație în medicină: Prima pilulă contraceptivă pentru bărbați trece testul de siguranță

Mediafax

O pilulă experimentală contraceptivă pentru bărbați tocmai a trecut primul test de siguranță pe oameni.

Pilula YCT-529 funcționează prin blocarea unei proteine esențiale pentru formarea spermatozoizilor, fără să folosească hormoni. În testul preliminar, 16 bărbați cu vârste între 32 și 59 de ani au primit diferite doze ale medicamentului, fără să apară efecte secundare grave, potrivit Live Science.

Toți participanții suferiseră anterior o vasectomie – o măsură de precauție în cazul în care medicamentul ar fi avut efecte durabile asupra fertilității. Rezultatele arată că substanța ajunge la niveluri potrivite în organism și nu provoacă probleme cu ritmul cardiac, hormonii, inflamațiile sau funcția sexuală.

Cum acționează medicamentul

Medicamentul blochează „receptorul alfa al acidului retinoic”, o proteină crucială pentru maturizarea spermatozoizilor. Practic, împiedică vitamina A să activeze procesul de producție a spermei.

Testele pe animale au fost promițătoare. La șoareci, pilula a dus la infertilitate reversibilă în patru săptămâni, cu o eficacitate de 99%. Fertilitatea s-a restabilit în 4-6 săptămâni după oprirea tratamentului.

Următorul pas e un studiu mai lung, în care bărbații vor lua pilula 28 și respectiv 90 de zile, pentru a vedea cum afectează parametrii spermei pe termen mediu. Dacă totul merge bine, pilula ar urma să fie luată zilnic, la o doză de aproximativ 180 de miligrame.

„Avem cu adevărat nevoie de mai multe metode contraceptive reversibile pentru bărbați”, spune dr. Stephanie Page de la Universitatea din Washington.

Pilula a fost dezvoltată de cercetători de la universitățile din Minnesota și Columbia, împreună cu compania YourChoice Therapeutics, care coordonează testele clinice.

Articolul Inovație în medicină: Prima pilulă contraceptivă pentru bărbați trece testul de siguranță apare prima dată în Mediafax.

UE transmite un mesaj Beijingului: Nu putem menține piețele deschise dacă nu reechilibrați comerțul

Mediafax

După summitul de joi, von der Leyen a subliniat că deficitul comercial al UE cu Beijingul a ajuns la o valoare dublă în ultimul deceniu, la peste 300 de miliarde de euro. „Am ajuns la un punct de inflexiune. Comerțul trebuie să devină mai echilibrat”, a spus președinta Comisiei Europene.

Von der Leyen a subliniat că „spre deosebire de alte piețe, Europa își menține piețele deschise pentru produsele chinezești” și că în ciuda acestui lucru, deschiderea „nu este reciprocă din partea Chinei”, notează POLITICO.

În ceea ce privește supracapacitatea, von der Leyen a afirmat că Beijingul și-a manifestat disponibilitatea de a-și reduce excedentele de export prin stimularea consumului intern. „Fără progrese, va fi foarte dificil pentru Uniunea Europeană să mențină deschiderea”, a afirmat ea, subliniind devierea fluxurilor comerciale de pe alte piețe care au închis ușa exporturilor chineze.

În cele din urmă, în ceea ce privește controlul exporturilor, von der Leyen a punctat faptul că este esențial să se mențină aprovizionarea cu materii prime critice, pentru care China este furnizorul dominant. Ea a recunoscut eforturile Beijingului de a accelera livrările și de a dezvolta un mecanism de sprijin pentru întreprinderile care au nevoie de acces la astfel de minerale pentru operațiunile lor.

Articolul UE transmite un mesaj Beijingului: Nu putem menține piețele deschise dacă nu reechilibrați comerțul apare prima dată în Mediafax.

Romsilva economisește 19 milioane lei anual prin reducerea drastică a numărului de directori

Mediafax

Întrebată la Antena 3 CNN, despre calendarul aplicării acestei reforme, ministrul a precizat că propunerea de hotărâre de guvern se află în prezent în transparență pentru zece zile.

„În aceste zece zile trebuie să avem confort procedurilor, dezbateri publice pe baza hotărârii. Și apoi, după ce trece și se termină dezbaterea reală, documentul trebuie să fie avizat și poate fi pus pe ordinea de zi în guvern”, a răspuns Diana Buzoianu.

Referitor la impactul financiar al măsurii, ministrul a subliniat că „numai prin scăderea numărului de directori se vor economisi 19 milioane de lei anual, bani care se vor putea duce de la salarii pe directori la păduri, la administrarea pădurilor”.

Întrebată despre modalitatea de ocupare a celor 12 posturi de șefi, Diana Buzoianu a spus că potrivit noului cod civil, va trebui să fie declanșat de urgență un concurs pentru toate aceste posturi.

Referitor la transparența procesului, Diana Buzoianu a garantat că metodologia „va fi una strictă, care să țină cont și de criterii de performanță și o procedură care să fie cât mai transparentă și în care să fie încurajat să participe cât mai mulți experți”.

Ministrul Mediului a anunțat astăzi o reformă majoră în cadrul Romsilva, reducând drastic numărul direcțiilor silvice de la 41 la doar 12. Diana Buzoianu susține că măsura va duce la eliminarea a aproape 90% dintre posturile de conducere,

Articolul Romsilva economisește 19 milioane lei anual prin reducerea drastică a numărului de directori apare prima dată în Mediafax.

Poliția scoțiană, amenințată cu procese chiar de propriii ofițeri, înaintea vizitei lui Donald Trump

Mediafax

Poliția scoțiană este amenințată de propriii ofițeri cu acționarea în judecată.

Ofițerii, care reprezintă forțele de poliție din Scoția, iau în considerare acționarea în instanță a propriului angajator, din cauza unor presupuse încălcări ale condițiilor de muncă, chiar înainte de sosirea lui Donald Trump, programată pentru mâine, potrivit Sky News.

Federația Poliției Scoțiene (Scottish Police Federation – SPF), care reprezintă ofițerii de linia întâi, susține că instituția nu a respectat protecțiile stabilite la locul de muncă, în contextul intensificării pregătirilor pentru vizita președintelui american.

Potrivit federației, acordurile existente menite să protejeze bunăstarea ofițerilor și să asigure standarde de bază în muncă au fost compromise în perioada premergătoare sosirii lui Trump.

Sindicatul solicită consultanță juridică

Sindicatul a confirmat că solicită consultanță juridică pentru a iniția acțiuni în justiție împotriva serviciului de poliție din cauza acestor presupuse încălcări contractuale.

David Kennedy, secretarul general al Federației Poliției Scoțiene (SPF), a declarat:

„Din cauza a ceea ce noi considerăm a fi încălcări ale acordului nostru de muncă, este posibil să demarăm o acțiune legală împotriva serviciului.”

El a explicat că este vorba despre două acorduri distincte implicate în această dispută.

„Am ajuns la un acord pentru a acoperi această situație, iar apoi ei s-au răzgândit și au încălcat acordul de forță de muncă în vigoare, care se aplică tuturor,” a declarat Kennedy.

Articolul Poliția scoțiană, amenințată cu procese chiar de propriii ofițeri, înaintea vizitei lui Donald Trump apare prima dată în Mediafax.

Ion Cristoiu: Incredibil! Șeful DNA, Marius Voineag, justifică încălcarea Legii in Cazul Cristian Popescu Piedone

Mediafax

S-a iscat un oarece scandal din faptul că în rechizitorul DNA, în ordonanța DNA, în cazul Cristian Popescu-Piedrone, se află stenograme ale unor convorbiri strict private ale victimei, ale Cristian Popescu-Piedone cu soția lui. Și este sigur că aceste fragmente au ajuns la presă și de aici un întreg tărăboi. Probabil că nu s-ar fi iscat niciun scandal dacă Cristian Popescu-Piedone nu era omul de casă al lui Dan Voiculescu. Și, evident, a făcut gălăgie. Și, sigur că, din vorba de Piedrone, dacă era vorba de un facsist, de exemplu, de Călin Georgescu sau de George Simeon, nu se sesizau angajații lui Dan Voiculescu.

Pe mine nu m-a mirat acest caz. Deci avem de-a face cu o infracțiune comisă de procuror care, pe lângă faptul că a înregistrat convorbiri private, așa cum făcea pe vremuri și făceau și procurorii binomului, l-a și trecut într-un document oficial pentru a fi prezentat în instanța. Ce treabă aveau înjurăturile lui Piedone la adresa nevestei, cu cazul, cu funcția lui de la ANPC și faptul că el l-a anunțat pe proprietarul hotelului intercontinental de la Sinaia că va veni în inspecție și să se pregătească?

Ați auzit de Voineag? Voineag ăsta, Marius Voineag, este un… e greu de spus… un gunoi. A fost pus în fruntea DNA, după ce a investigat, așa-zisa afacere Realitatea, din care până la urmă au scăpat toți și a rămas adolescenta colaboratoarea noastră, mai țineți minte, care era copil și era chemată de Voineag prin anchete.

Un gunoi. Un gunoi, o spun, da. A ajuns șef la DNA și a început să aibă influență PSD-ul.

Deci, el este, de fapt, un om al PSD-ului. După ce a ajuns șef la DNA, DNA n-a mai făcut nimic. Pentru că, dacă ar fi făcut în continuu, ar fi anchetat cazul de corupție, unul asta ar fi presupus un profesionalist și la DNA nu mai lucrează de mulți profesioniști și, în plus, ar fi semnat să ajungă la, cum să zic, la stăpânii de la PSD.

O chestiune groaznică, privată, pentru că, în felul acesta, procurorul… trebuia să justifice în fața instanței că el folosea des telefonul șoferului. Mă, Voineag, ăsta, am înțeles că-i gunoi, dar el ne crede proști? Ce relevanță are în cadrul acuzației, că acela vorbea de pe telefonul șoferului? Sigur că l-au prins pe telefonul șoferului.

Era înregistrat, era adevărat, și trebuia să vedeți că el vorbește în general pe telefonul ăla. A încălcat legea, da? Stimați telespectatori, gunoiul, că așa-i zic eu, pe care nu înțeleg de ce nimeni nu-l adăugă, el n-a fost dat afară până acum, sper că-l dă Nicușor Dan, nu face altceva decât să justifice una din marele mârșevii ale acestei instituții absolut criminale numite DNA încă după vremea binomului. Adică, normal, când procurorul DNA, când pornește o investigație, pornește o investigație, așa spune la lege, pentru a afla adevărul, da? La noi, procurorul DNA, de pe vremea Codruței, de-așa acum, nu pornește o investigație ca să afle adevărul și el trebuie să depună mari eforturi, dacă el s-a convins că victima e vinovată, trebuie eforturi ca să adune documente, cutare, cutare, prima lui grijă și singura este să facă din anchetarea, din investigarea, din înhățarea victimei un mare scandal mediatic pentru că s-a compromis.

Uitați-vă la cazul Piedone. Și era vorba că, nu știu ce, l-a sunat.. De ce trebuie să aibă șapte percheziții? De ce? Pentru că ei, procurorii DNA, fiind niște analfabeți, cu salarii uriașe, în frunte cu gunoiul acesta, Marius Voineag, da? Și ca și el, că și el e profesionist, ați văzut? Atunci ei înlocuiesc asta cu puterea mediatică.

Deci, cum să zic, întrebarea e când demisionează Marius Voineag.

Articolul Ion Cristoiu: Incredibil! Șeful DNA, Marius Voineag, justifică încălcarea Legii in Cazul Cristian Popescu Piedone apare prima dată în Mediafax.