Premierul polonez a făcut anunțul: Varșovia poartă discuții cu Parisul și aliații europeni cu privire la „descurajarea nucleară avansată”

Polonia poartă discuții cu Parisul și aliații europeni apropiați cu privire la un program avansat de descurajare nucleară, a anunțat, luni, premierul polonez Donald Tusk.

„Polonia poartă discuții cu Franța și cu un grup de aliați europeni apropiați cu privire la programul de descurajare nucleară avansată. Ne înarmăm împreună cu prietenii noștri, astfel încât dușmanii noștri să nu îndrăznească niciodată să ne atace”, a scris Tusk într-o postare pe X.

Afirmațiile premierului polonez vine la puțin timp după ce președintele francez Emmanuel Macron a anunțat, luni, că Franța va permite desfășurarea temporară a aeronavelor sale purtătoare de arme nucleare în țări aliate, ca parte a noii sale strategii nucleare.

Președintele francez a precizat, într-un discurs ținut la o bază submarină din Bretania, că au început deja discuții cu Marea Britanie, Germania, Polonia, Țările de Jos, Belgia, Grecia, Suedia și Danemarca, notează TVP World.

Liderii europeni și-au exprimat tot mai des îndoielile cu privire la angajamentele SUA de a contribui la apărarea Europei în cadrul așa-numitei „umbrele nucleare”, o politică menită de mult timp să asigure că aliații — în special membrii NATO — ar fi protejați de forțele nucleare americane în cazul unei amenințări.

Franța este singura putere nucleară din Uniunea Europeană.

Sute de victime în urma atacurilor israeliene asupra Libanului

În urma atacurilor israeliene asupra Libanului 52 de persoane au murit și alte 154 au fost rănite, potrivit Al Jazeera. Bilanțul actualizat a fost prezentat luni seara de guvernul libanez.

Bombardamentele din sudul și estul Libanului, dar și din suburbiile Beirutului au strămutat peste 28.000 de persoane.

Luni, armata israeliană a emis ordine privind evacuarea a 18 localități libaneze. Tot luni, Israelul a bombardat suburbiile sudice ale capitalei Libanului și zonele din sud ale țării.

Hezbollah, gruparea libaneză aliată cu Iranul, a atacat Israelul peste noapte, ca răspuns la uciderea liderului iranian Khamenei.

Analiză Storia: Unde găsești apartamente cu două camere sub 110.000 euro și unde pragul este depășit

Pe segmentul apartamentelor noi, cele mai mari creșteri procentuale ale prețurilor, de la un an la altul, s-au înregistrat în București (18%), urmat de Timișoara (15%) și Craiova (12%). Pentru apartamentele vechi, creșterile anuale cele mai ridicate au fost de 23% în București, 18% în Craiova și 10% în Timișoara și Brașov. Față de luna precedentă, prețurile au rămas în mare parte stabile, atât la locuințele noi, cât și la cele vechi.

La nivelul apartamentelor cu două camere, diferențele dintre orașe și dintre locuințele noi și vechi devin foarte clare atunci când sunt raportate la pragul de 110.000 de euro.

Conform analizei Storia, pe segmentul locuințelor noi, sub acest nivel se situează Iași (97.656 euro), Sibiu (101.816 euro), Oradea (102.804 euro), Timișoara (105.820 euro), București (107.536 euro), Craiova (108.264 euro) și Constanța (108.680 euro), în timp ce Brașov (119.912 euro) și Cluj-Napoca (169.624 euro) depășesc pragul de 110.000 de euro.

Citeşte comunicatul integral AICI

Axis lansează o cameră video IP cu global shutter

În scenarii de trafic, aceasta surprinde imagini detaliate ale vehiculelor și ale plăcuțelor de înmatriculare. De asemenea, pot fi conectate stroboscoape externe de la terți pentru a capta și mai multe detalii, inclusiv în interiorul vehiculelor, extinzând astfel capabilitățile de supraveghere.

Această cameră bazată pe inteligență artificială este livrată cu AXIS Image Health Analytics și AXIS Object Analytics preinstalate. În plus, metadatele generate pot fi colectate și vizualizate într-un dashboard, pentru a evidenția informații relevante și utile.

Citeşte comunicatul integral AICI

Războiul din Orientul Mijlociu perturbă traficul aerian: Cel mai mare haos aerian de la pandemia Covid-19, mii de zboruri anulate

Luni, numeroși pasageri au rămas blocați în aeroporturi, după ce mii de zboruri au fost anulate pe fondul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu.

Aeroporturile și companiile aeriene din Golf au suspendat operațiunile normale până cel puțin marți în jurul prânzului, relatează The Guardian. Totuși, un număr limitat de curse speciale urmează să plece din Emiratele Arabe Unite luni seara.

În contextul războiului dintre SUA și Israel împotriva Iranului, unele companii aeriene oferă rambursări sau modificări gratuite de zbor celor care urmează să călătorească în următoarea perioadă.

Aeroporturile importante din Orientul Mijlociu, inclusiv cel din Dubai, au fost închise pentru a treia zi la rând, ,marcând cel mai mare haos aerian de la pandemia de Covid-19.

Analiștii Cirium, citați de The Guardian, spun că până luni dimineața au fost anulate cel puțin 1.500 de zboruri către Orientul Mijlociu.

Potrivit site-ului de monitorizare a zborurilor Flightradar24, spațiul aerian deasupra Iranului, Irakului, Kuweitului, Israelului, Bahrainului, Emiratelor Arabe Unite și Qatarului este gol la ora redactării articolului.

Sursa foto: captură FlightRadar24

Pasagerii au rămas blocați și în Bali sau Frankfurt. Potrivit The Guardian, Air India a anulat duminică zborurile cu plecare din Delhi, Mumbai și Amritsar către marile orașe din Europa și America de Nord.

Ce spun marile companii aeriene care operează zboruri în regiune

Compania Etihad a anunțat luni după-amiază că toate zborurile comerciale spre și dinspre Abu Dhabi rămân suspendate până pe 4 martie. „Unele zboruri de repoziţionare, de marfă şi de repatriere pot opera în coordonare cu autorităţile din Emiratele Arabe Unite şi sub rezerva unor aprobări stricte de operare şi siguranţă”, se mai arată în mesajul transmis de Etihad.

De asemenea, Etihad a îndemnat pasagerii să nu călătorească spre aeroport până nu sunt contactați sau sfătuiți în acest sens de către reprezentanții companiei.

Pe de altă parte, compania Emirates a anunțat că va relua, limitat, operarea unor zboruri încă de luni seara.

„Emirates va începe să opereze un număr limitat de zboruri începând cu seara zilei de 2 martie. Acordăm prioritate clienților cu rezervări anterioare, iar cei care au fost reprogramați pentru a călători cu aceste zboruri limitate vor fi contactați direct de Emirates. Vă rugăm să nu vă prezentați la aeroport decât dacă ați fost înștiințați în acest sens”, este mesajul transmis de compania aeriană.

Emirates subliniază că toate celelalte zboruri rămân suspendate „până la noi dispoziții”.

În regiune, traficul aerian a mai suferit perturbări în ultimii ani, însă analiștii citați de The Guardian spun că o închidere mai mare de 24 de ore a spațiului aerian și a tuturor celor trei mari hub-uri de tranzit din Golf este fără precedent.

Luni după amiază, opt avioane de pasageri au reușit să decoleze de pe aeroportul din Abu Dhabi. Primul avion a decolat în jurul orei locale 14.00. Avioanele se îndreaptă către aeroporturi din Asia și Europa. În ordinea plecării lor, avioanele se îndreaptă către New Delhi, Islamabad, Mumbai, Karachi, Moscova, Paris, Amsterdam și Londra.

Romanian Real Estate Forum 2026 confirmă maturizarea pieței și forța investițiilor cross-border

Romanian Real Estate Forum 2026 marchează un moment de claritate pentru piață. Capitalul este activ, finanțarea este structurată, iar investitorii sunt mult mai sofisticați decât în ciclurile anterioare. România și Republica Moldova funcționează din ce în ce mai mult ca un ecosistem investițional conectat”, a declarat Vlad Musteață, fondator și lider al celor două organizații.

Agenda forumului a inclus lansări de proiecte rezidențiale, analize de piață, perspective investiționale, precum și detalii juridice și financiare esențiale care susțin întregul proces al tranzacțiilor. De la structura contractuală și gestionarea riscurilor, până la soluții de finanțare pentru persoane fizice, diaspora și companii, intervențiile au oferit participanților o imagine completă asupra mecanismelor care transformă o oportunitate imobiliară într-o investiție solidă și sustenabilă.

Citeşte comunicatul integral AICI

Modelul Slatina. USR cere interzicerea păcănelelor în Capitală

„A venit momentul adevărului: vom vedea dacă partidele votează sau nu să protejeze bucureștenii de acest flagel. Am auzit vorbe mari în acești ani de la toate partidele. Vrem să vedem și faptele. Fie nu vezi și nu simți durerea oamenilor. Fie ești în complicitate cu această industrie. Nu există altă opțiune”, a declarat Diana Stoica, lidera deputaților USR.

Proiectul a fost anunțat luni, la Piața Gorjului, în sectorul 6, unde sunt șase săli de păcănele și case de pariuri la parterul unui singur bloc.

„Nu, nu suntem pe vreun bulevard din Las Vegas. Suntem în sectorul 6, la Piața Gorjului. Înghesuiala asta de aparate distrugătoare este în mijlocul unui cartier unde trăiesc bucureștenii. Suntem în locul pe unde trec copiii în drum spre școală. Pe aici merg familiile la piață. Pe aici merg oamenii la biserică. Așa ceva nu este normal! Eu m-am născut în acest sector acum 35 de ani. La școală nu aveam păcănele lângă școală. Acum sunt. Și știm cu toții ce nenorociri aduc aceste păcănele – drame cumplite, destine frânte, copii abandonați, oameni care rămân fără case, părinți care rămân fără copii și copii care rămân fără părinți. Mie acești oameni îmi scriu în fiecare zi și mă imploră să îi ajut”, a completat Diana Stoica, vicepreședintă USR București.

USR a început lupta cu acest flagel în Parlament acum 4 ani, prin pachetul de legi Fără Păcănele. Tot la propunerea USR a fost inclusă în programul de guvernare și apoi în legislație, măsura prin care autoritățile locale primesc puterea de a interzice sau de a limita acest flagel. Acum legea este de partea comunităților. Trebuie doar adoptat regulamentul local.

„Bucureștiul nu poate fi orașul în care, la fiecare colț de stradă, vezi o sală de jocuri și un panou care îți promite câștiguri rapide. Prin acest proiect spunem clar că spațiul public trebuie să protejeze comunitatea, nu să promoveze dependența. Da, educația începe acasă și la școală, dar acolo unde noi suntem direct responsabili, pentru ceea ce văd copiii pe stradă, în drum spre școală sau spre casă, este datoria noastră să îi protejăm”, a declarat Dragoş Radu, consilier general USR.

Reamintim că, anul trecut, USR București a depus un proiect de hotărâre de consiliu local pentru interzicerea reclamelor la jocuri de noroc, produse din tutun încălzit și dispozitive conexe pe toate bunurile publice și private din Capitală, inclusiv pe cele administrate de sectoare, instituții locale sau companii în care Primăria este acționar majoritar. Acest proiect este, din păcate, blocat de luni de zile.

USR face apel către primarul general și către toți consilierii generali să susțină acest proiect, astfel încât Capitala să devină un oraș care pune pe primul loc binele oamenilor și protecția generațiilor viitoare.

Donald Trump vorbește acum despre războiul din Iran: „Regimul avea deja rachete capabile să ajungă în Europa și la bazele noastre”

UPDATE Trump, despre obiectivele atacurilor SUA asupra Iranului

În primul rând, distrugem capacitățile Iranului în materie de rachete, iar acest lucru se întâmplă la fiecare oră. Și capacitatea lor de a produce rachete noi și destul de bune. În al doilea rând, le anihilăm marina. Am distrus deja zece nave. Acestea se află pe fundul mării”, a afirmat Trump.

„În al treilea rând, ne asigurăm că principalul sponsor al terorismului din lume nu va putea obține niciodată arme nucleare, nu va avea niciodată arme nucleare. Am spus asta de la început. Nu vor avea niciodată arme nucleare. Erau pe cale să obțină una în mod legitim printr-un acord semnat în mod nechibzuit de țara noastră. Și, în sfârșit, ne asigurăm că regimul iranian nu poate continua să înarmeze, să finanțeze și să dirijeze armate teroriste în afara granițelor sale”, a continuat președintele american.

Știrea inițială: 

Președintele SUA, Donald Trump, și-a început discursul cu o scurtă informare despre operațiunea „Epic Fury” – adică despre atacurile SUA asupra Iranului.

Liderul de la Casa Albă a mai spus că Iranul a ignorat avertismentele date de către Washington și că „a refuzat să renunțe la programul său nuclear”.

Am crezut că ne va lua 4 săptămâni să eliminăm conducerea militară a Iranului, dar a durat o oră. De la început am prevăzut că va dura 4-5 săptămâni, avem capacitatea să continuăm mult mai mult decât atât. Cât va fi nevoie. Au spus că mă voi plictisi – nu mă plictisesc”, a mai spus Trump.

„Programul de rachete balistice convenționale al regimului se dezvolta rapid și dramatic. Aceasta reprezenta o amenințare foarte clară și colosală pentru America și pentru forțele noastre staționate în străinătate. Regimul avea deja rachete capabile să ajungă în Europa și la bazele noastre și în curând ar fi avut rachete capabile să ajungă în frumoasa noastră Americă. Scopul acestui program de rachete în creștere rapidă era de a proteja dezvoltarea armelor lor nucleare și de a face extraordinar de dificilă pentru oricine oprirea lor din producerea acestor arme nucleare extrem de interzis”, a continuat Trump.

Qatar anunță că a doborât două bombardiere iraniene

Ministerul Apărării din Qatar a anunțat că a doborât luni două bombardiere iraniene Su-24, potrivit CNN. Este pentru prima dată când o țară a doborât aeronave iraniene de la începutul conflictului. De asemenea, incidentul marchează o escaladare a tensiunii din Orientul Mijlociu.

Oficialii din Qatar au mai anunțat că armata a interceptat șapte rachete balistice cu apărarea antiaeriană. Totodat, a eliminat cinci drone iraniene cu Forțele Aeriene și Marina, a adăugat ministerul prin intermediul unui comunicat.

„Forțele Armate ale Qatarului posedă capacități și resurse complete pentru a proteja suveranitatea și teritoriile statului și pentru a răspunde ferm la orice amenințare externă”, a precizat Ministerul Apărării.

Luni, compania energetică de stat din Qatar, QatarEnergy, a transmis că a oprit producția de gaze naturale lichefiate în urma unui atac iranian asupra instalației din Ras Laffan. Qatar este unul dintre cei mai mari exportatori de GNL din lume, acoperind aproximativ 20% din exporturile globale.

PNL îl propune pe Mihai Dimian, rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării

Biroul Politic Național al Partidului Național Liberal s-a reunit luni, 2 martie, începând cu ora 18.00, în format online, pentru a analiza o serie de teme aflate pe agenda politică și guvernamentală a partidului. În cadrul ședinței, unul dintre punctele discutate a vizat nominalizarea candidatului pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării.

La inițiativa președintelui PNL și premierului României, Ilie Bolojan, a fost propus și validat, în unanimitate, pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării domnul profesor universitar doctor Mihai Dimian, rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Propunerea PNL pentru portofoliul Educației, Mihai Dimian, a prezentat în cadrul ședinței BPN viziunea sa asupra reformării și dezvoltării acestui domeniu.

Rectorul Mihai Dimian este susținut de Partidul Național Liberal în calitate de independent, cu misiunea de a contribui la dezvoltarea sistemului de învățământ din România în acord cu programul de guvernare, continuând în același timp eforturile de eficientizare a domeniului educației.

Vineri, pe 27 februarie 2026, a expirat interimatul de 45 de zile al lui Ilie Bolojan la Educație.

Portofoliul de la Ministerul Educației e vacant din 22 decembrie, de când Daniel David și-a înaintat demisia, recunoscută oficial abia după 23 de zile de amânare.

Cine este Mihai Dimian

Mihai Dimian este profesor universitar şi conducător de doctorat la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava și, din anul 2024, rectorul Universității. Este dublu licențiat, în fizică şi matematică, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A studiat şi a fost asistent de cercetare în Franţa, la Universitatea din Versailles și a obținut titlul de doctor în inginerie electrică şi electronică în Statele Unite ale Americii, la Universitatea Maryland din College Park. A fost cercetător la Institutul Max Planck din Germania şi profesor asistent, ulterior profesor asociat şi conducător de doctorat în inginerie electrică şi electronică la Universitatea Howard din Washington DC, SUA.

Formarea sa şi experienţa acumulată în instituţii de top din Europa și Statele Unite ale Americii conturează profilul unui lider universitar cu viziune globală și angajament ferm pentru consolidarea educaţiei şi cercetării din România.