Germania livrează Ucrainei două sisteme Patriot în cadrul unui acord cu SUA

Mediafax

Datorită angajamentului Statelor Unite, „Germania poate sprijini inițial Ucraina cu lansatoare și apoi cu componente suplimentare ale sistemului Patriot”, a declarat ministrul german al Apărării, Boris Pistorius.

Armata Bundeswehr va livra inițial lansatoare Patriot suplimentare Ucrainei în următoarele zile, iar acestea vor fi urmate de componente de sistem suplimentare, care vor fi predate în două sau trei luni.

În schimb, Berlinul va primi din partea Statelor Unite noi sisteme Patriot, pentru care asigură finanțarea, potrivit Reuters. Germania a livrat deja Ucrainei trei dintre sistemele sale Patriot și a declarat vineri că trimiterea sistemelor suplimentare nu va afecta contribuția sa la alianța de apărare NATO.

Articolul Germania livrează Ucrainei două sisteme Patriot în cadrul unui acord cu SUA apare prima dată în Mediafax.

Nintendo vinde peste 6 milioane de unități Switch 2 în doar șapte săptămâni de la lansare

Mediafax

Nintendo a anunțat vineri că a vândut peste 6 milioane de console Switch 2 în primele șapte săptămâni de la lansarea globală din 5 iunie 2025, confirmând cererea ridicată pentru succesorul popularei console hibrid.

Conform Reuters, datele au fost publicate într-un raport financiar care arată că profitul operațional al companiei a crescut cu 4%, ajungând la 56,9 miliarde yeni (aproximativ 378 milioane dolari) în trimestrul aprilie-iunie, peste așteptările analiștilor.

Nintendo a precizat că măsurile tarifare din SUA și alte schimbări ale mediului de piață nu au avut un impact semnificativ asupra previziunilor financiare. Compania își menține obiectivul de a vinde 15 milioane de unități Switch 2 până în martie 2026.

Switch 2 a fost lansat cu titluri precum „Mario Kart World” și o versiune grafică îmbunătățită a seriei „The Legend of Zelda”. În același trimestru, Nintendo a vândut 8,67 milioane de jocuri pentru Switch 2, multe fiind livrate în pachet cu consola.

Un alt titlu recent, „Donkey Kong Bananza”, lansat pe 17 iulie, a fost primit cu entuziasm, obținând un scor de 92 din 100 pe Metacritic.

„Aceste vânzări demonstrează o cerere uriașă pentru o actualizare a Switch-ului original. Nintendo trebuie să profite de acest impuls și de lipsa lansării GTA 6 în 2025 pentru a domina perioada sărbătorilor,” a declarat Serkan Toto, analist la Kantan Games.

Articolul Nintendo vinde peste 6 milioane de unități Switch 2 în doar șapte săptămâni de la lansare apare prima dată în Mediafax.

Reacția reprezentanților Cosmopolis după ce un bărbat a fost înjunghiat în perimetrul rezitențial

Mediafax

„Cosmopolis condamnă ferm orice act de violență și își reafirmă angajamentul pentru siguranța comunității. Asemenea fapte și orice altă formă de comportament agresiv sunt inacceptabile într-o comunitate precum Cosmopolis. Susținem sancționarea celor vinovați, în conformitate cu legea. Este important să subliniem că evenimentele de acest tip sunt izolate și nu reflectă în niciun fel realitatea de zi cu zi a vieții din cadrul complexului”, se arată în comunicatul Cosmopolis.

Reprezentanții complexului arată că în comunitate trăiesc peste 17.000 de oameni: „Suntem de dimensiunea unor orașe importante din România, iar siguranța locatarilor a fost întotdeauna o prioritate. Dezvoltatorul a investit constant în sisteme de supraveghere, pază și colaborarea cu autoritățile competente”.

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Voluntari, județul Ilfov, au fost sesizați prin apel 112, de către o persoană cu privire la faptul că un bărbat de 40 de ani a fost înjunghiat de o persoană necunoscută, în timp ce se aflau în ansamblul rezidențial Cosmopolis, din localitatea Ștefăneștii de Jos, același unde, în luna mai a fost ucisă Teodora Marcu.

Rezultatele verificărilor

În urma verificărilor, s-a constat că, în urma unui conflict spontan, care a avut loc între două persoane, un adolescent în vârstă de 15 ani l-a înjunghiat pe un bărbat de 40 de ani.

Bărbatul de 40 de ani a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Adolescentul de 15 a fost depistat de polițiști, aflandu-se în custodia polițiștilor.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, urmărirea penală desfășurandu-se sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.

Pe 31 mai 2025, tot în complexul rezidențial Cosmpolis, Teodora Marcu, o concurentă la emisiunea „Insula Iubirii”, a fost împușcată de fostul ei iubit, Robert Lupu. Femeia era însărcinată. Căutat de poliție, criminalul s-a sinucis cu arma din dotare.

Articolul Reacția reprezentanților Cosmopolis după ce un bărbat a fost înjunghiat în perimetrul rezitențial apare prima dată în Mediafax.

Ungaria intenționează să introducă tehnologia reactoarelor modulare mici din SUA, printr-un parteneriat cu Polonia

Mediafax

Compania maghiară de dezvoltare a energiei nucleare Hunatom a semnat o scrisoare de intenție cu Synthos, care servește ca dezvoltator de proiecte pentru construirea reactoarelor BWRX-300 în regiune.

GE Vernova Hitachi este o societate mixtă între General Electric și conglomeratul japonez Hitachi.

Nu a fost clar imediat câte reactoare dorește Ungaria. În 2023, ministrul energiei Csaba Lantos a declarat că Ungaria va trebui să construiască cel puțin un reactor modular mic, potrivit Reuters.

„Statele Unite și Ungaria își aprofundează relațiile în toate domeniile: apărare, comerț, spațiu și energie”, a declarat Robert Palladino, însărcinat cu afaceri la ambasada SUA în Ungaria, după ceremonia de semnare.

Ungaria are în prezent o centrală nucleară cu patru reactoare VVER de fabricație sovietică, puse în funcțiune între 1982 și 1987.

În 2014, Ungaria a semnat un acord cu compania nucleară rusă Rosatom în valoare de 12.5 miliarde de euro pentru construirea a două reactoare de 1.2 gigawați la Paks, pe lângă cele patru reactoare existente. Cu toate acestea, proiectul, denumit Paks 2, a suferit întârzieri îndelungate.

Proiectul a fost atribuit companiei Rosatom fără licitație și este adesea citat ca un semn al legăturilor strânse dintre NATO și Ungaria, membră a Uniunii Europene, și Rusia, în ciuda războiului din Ucraina – o legătură care a neliniștit aliații occidentali.

Articolul Ungaria intenționează să introducă tehnologia reactoarelor modulare mici din SUA, printr-un parteneriat cu Polonia apare prima dată în Mediafax.

SUA: Tensiuni din cauza relației Indiei cu Rusia. Rubio: „Un punct de iritare”

Mediafax

Relația Indiei cu Rusia, consolidată în ultimii ani prin importuri masive de petrol și achiziții de arme, a devenit un „punct de iritare” în parteneriatul cu Statele Unite, potrivit secretarului de stat american Marco Rubio.

Într-un interviu acordat postului Fox News Radio, Rubio a subliniat că India rămâne un aliat și un partener strategic important, dar a avertizat că dependența de petrolul rusesc pune presiune pe relațiile bilaterale.

„Înțelegem nevoile energetice uriașe ale Indiei, dar această alegere alimentează indirect efortul de război al Rusiei în Ucraina”, a spus oficialul american.

Conform BBC, declarația vine la o zi după ce președintele Donald Trump a anunțat că va impune un tarif de 25% asupra bunurilor indiene, precum și o „penalizare nespecificată”, ca reacție la achizițiile de petrol și armament din Rusia.

India a mărit semnificativ importurile de țiței rusesc începând cu 2022

Astfel s-a ajuns la o pondere de 35 -40% din totalul importurilor energetice în 2024, comparativ cu doar 3% în 2021.

Deși guvernul de la New Delhi nu a comentat oficial declarațiile lui Rubio, poziția Indiei a fost constantă: cumpără cel mai ieftin petrol de pe piață pentru a proteja consumatorii săraci de creșteri de preț.

Ministrul petrolului, Hardeep Singh Puri, a afirmat recent că India își poate diversifica sursele de aprovizionare, precizând că numărul furnizorilor a crescut de la 27 la aproximativ 40.

Pe fondul tensiunilor, agențiile internaționale au observat o scădere a importurilor indiene de petrol rusesc în ultimele săptămâni, inclusiv din partea rafinăriilor de stat precum IOCL, HPCL și BPCL.

Totuși, autoritățile indiene neagă că ar fi existat o cerere oficială de a opri achizițiile din Rusia.

Articolul SUA: Tensiuni din cauza relației Indiei cu Rusia. Rubio: „Un punct de iritare” apare prima dată în Mediafax.

Regizorul Peaky Blinders, Steven Knight, va scrie scenariul pentru următorul film James Bond

Mediafax

Cineastul britanic în vârstă de 65 de ani va lucra alături de regizorul Denis Villeneuve ( Dune ), a cărui participare a fost anunțată în iunie, pentru a readuce spionul 007 pe marile ecrane după o lungă absență: ultimul film James Bond, No Time To Die, a fost lansat în 2021.

În urma cumpărării studioului hollywoodian MGM în 2022, Amazon a întâmpinat mult timp rezistență din partea lui Barbara Broccoli și Michael Wilson, producătorii de lungă durată ai seriei James Bond, care au păstrat controlul creativ al personajului. Un acord financiar a fost încheiat în cele din urmă în februarie pentru ca Amazon MGM să preia controlul creativ al lui 007, oferindu-i mână liberă pentru a exploata una dintre cele mai profitabile francize de la Hollywood.

Steven Knight este regizorul din spatele seriei violente cu gangsteri britanici Peaky Blinders, un succes global plasat în Anglia industrială la începutul secolului XX. Steven Knight a fost, de asemenea, co-creatorul emisiunii TV „Vrei să fii milionar?” și a scris patru romane.

Scriitorul, producătorul și regizorul englez se află și în spatele altor seriale precum Taboo, See, This Town și All the Light We Cannot See.

Articolul Regizorul Peaky Blinders, Steven Knight, va scrie scenariul pentru următorul film James Bond apare prima dată în Mediafax.

Ion Cristoiu: Breaking News – Marcel Ciolacu va candida la șefia Consiliului Județean Buzău!

Mediafax

Președintele PSD Buzău, Romeo Lungu, a declarat pentru Agerpres că e în discuții, organizația e în discuții cu Marcel Ciolacu pentru ca acesta să candideze la președinția Consiliului Județean Buzău. Contactat, Marcel Ciolacu a declarat că e posibil, nu exclude posibilitatea de a candida, ceea ce este aproape ca o confirmare că va candida. Pentru că dacă nu îi trecea prin cap acest lucru sau dacă nu se gândea la candidatură, spunea ești nebun, cum să candidez eu la președinția Consiliului Județean. Sigur, mirare care ar fi fost explicabilă.

Președintele Consiliului Județean, nu al PSD, al Consiliului Județean Buzău, a plecat la Curtea de Conturi Europeană, fostul purtător de cuvânt al PSD și fostul subordonat al lui Marcel Ciolacu. S-a vacantat postul și vor avea loc alegeri.

Sigur, alegeri în care vor candida și din partea PNL, și din partea USR, și din partea AUR, nu e vorba de alegeri în cadrul PSD-ului, PSD, să zicem Buzău, să devină domnia sa șef al PSD Buzău. Da, mirarea este aceasta. Marcel Ciolacu este totuși un nume, un tip. A fost președinte al PSD și a modernizat partidul, l-a făcut frecventabil pe plan european și internațional. Sigur, exagerând la un moment dat pentru că l-a „bruxelizat” prea tare, a fost apoi premier și, apropo de PSD, putem să-i atribuim victoria PSD, care a fost participarea la guvernare, chiar dacă era acea rotație, dar a participat.

A fost prezent la guvernare pentru că, după 2020, și cu președinția lui Klaus Iohannis, părea că PSD-ul e condamnat să rămână în opoziție. Partidul a câștigat alegerile parlamentare sub conducerea lui Marcel Ciolacu. A fost aproape să devină președintele României. Cred că și-a făcut-o cu mâna lui. Țineți minte acea decizie de a da voturi? Eu cred că nu lui George Simion, dar și, apropo de nu numai lui George Simion, dar și lui Călin Georgescu, a propus în numele coaliției un candidat, care este Crin Antonescu, cu performanță ieșită din comun, doarece Crin Antonescu era penelist, și, deodată, după victoria lui Nicușor Dan, a demisionat din funcția de premier și a dispărut din spațiul public. În nenumărate rânduri, eu am spus că e un lucru nefiresc, dar tipic, era să fac și rimă, românesc.

Pentru că, chiar dacă nu mai ești premier și ai demisionat din funcția de președinte al PSD, totuși biografia ta rămâne. Mie mi se pare anormal, ca diferite personalități, nu mă refer numai la Marcel Ciolacu, multe, Petre Roman, Adrian Năstase, Victor Ciorbea, Nicolae Ciucă, deci oameni care totuși au fost premieri, lideri, au participat la conducerea României, după ce, să zicem, au demisionat, au dispărut. Este un lucru nefiresc, doarece transformă plecarea dintr-un post într-o nenorocire. Adică pleci din postul respectiv și, ca în cazul Adrian Năstase, ești apoi arestat și condamnat sau uitat. Mie mi s-a părut anormal. Nu știu, poate că și-a luat el această tăcere.

Și cred că, sunt sigur că va candida, nu știu, da, poate va și câștiga. Sigur, e vorba de Buzău, dar, dacă va câștiga, va deveni președintele Consiliului Județean. Este una dintre cele mai interesante mișcări politice postdecembriste. O personalitate care demisionează din toate funcțiile, dispare și care revine, cel care a fost premier și putea să fie președintele României devine un simplu președinte de Consiliu Județean. Nu, ai forță ca președinte de Consiliu Județean, dar și pentru el e o modalitate de a rămâne în joc, fără a rămâne în joc, într-un fel de a-și relua cariera, a-și face o nouă carieră, care, în felul acesta, îl va păstra în, cum să zic, rezerva de cadre pentru, în orice moment, pentru o preluare a unei funcții mai importante.

Articolul Ion Cristoiu: Breaking News – Marcel Ciolacu va candida la șefia Consiliului Județean Buzău! apare prima dată în Mediafax.

Linia de tramvai 41 se suspendă toată luna august. STB anunță cu ce pot călători bucureștenii pe același traseu

Mediafax

STB a anunțat că linia 41 se suspendă, începând cu data de 1 august, ca urmare a necesității efectuării lucrărilor de infrastructură din intersecția Bulevardul Ghencea cu strada Constantin Titel Petrescu.

Pentru preluarea călătorilor, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a înființat liniile navetă 641, care acoperă traseul liniei 41, și 643, care funcționează între Dedeman Ghencea și Podul Grant.

Astfel, autobuzele liniei navetă 641 vor circula, de la „Piața Presei”, pe Bd. Mărăşti, Bd. Mareşal Alexandru Averescu, Str. Turda, Pasajul Grant, Calea Crângaşi, Şos. Virtuţii, Pasajul Lujerului, Str. Braşov, Bd. Ghencea, terminal „Ghencea” și retur. Pe tronsonul cuprins între Piața Montreal şi Bd. Ion Mihalache, autobuzele liniei 641 vor circula pe ampriza căii de rulare şi vor efectua stații la peroanele de tramvai.

De asemenea, ȋn perioada funcţionării liniei navetă 641, autobuzele liniei 426 vor opri și vor staționa la peronul 4  din terminalul „Ghencea”, comun cu liniile 421 şi 424.

Linia navetă 643 asigură legătura între zona Dedeman Ghencea și Podul Grant. Traseul autobuzelor include Str. Brașov, Pasajul Lujerului, Șos. Virtuții și Calea Crângași, cu întoarcere din stația „Podul Grant”.

„Intervalul comun de succedare între autobuzele liniilor navetă va fi de 3 – 5 minute. Lucrările vor fi executate în aproximativ patru săptămâni. STB va monitoriza permanent funcționarea celor două linii navetă și va adapta numărul de vehicule în funcție de cererea de transport”, a transmis STB într-o postare pe Facebook.

Sursă foto: tpbi.ro

Articolul Linia de tramvai 41 se suspendă toată luna august. STB anunță cu ce pot călători bucureștenii pe același traseu apare prima dată în Mediafax.

Federația Română de Fotbal l-a declarat tricolorul lunii iulie pe David Popovici

Mediafax

„În luna iulie nu va exista un vot în aplicația Tricolorii, premiul fiind acordat direct în semn de respect pentru o performanță care onorează întreaga Românie. Punctele pe care utilizatorii aplicației le-ar fi putut câștiga în această lună se vor reporta la următorul vot, cel pentru tricolorul lunii august”, a transmis vineri FRF.

Reprezentanții federației notează că, deși nu evoluează pe terenul de fotbal, spiritul de campion al lui David Popovici rezonează perfect cu valorile Echipei Naționale.

David Popovici a cucerit două medalii de aur la competiția mondială, în probele de 200 metri și 100 metri liber. În cadrul celei din urmă, David a reușit cel mai bun timp european din istorie, stabilind totodată un nou record al competiției, la doar 11 sutimi de secundă față de recordul mondial absolut. „Este o performanță excepțională care depășește granițele sportului și inspiră întreaga națiune”, arată FRF.

Articolul Federația Română de Fotbal l-a declarat tricolorul lunii iulie pe David Popovici apare prima dată în Mediafax.

Pensionarii cu venituri peste 3.000 lei plătesc CASS din august. Există și excepții

Mediafax

Prima zi a lunii august aduce schimbări semnificative în ceea ce privește atât prețurile produselor, odată cu majorarea TVA-ului, dar și veniturilor pensionarilor, conform gandul.ro.

Potrivit noilor reglementări, pensionarii care au venituri lunare mai mari de 3.000 de lei, vor fi nevoiți să achite atât impozit, cât și contribuții de sănătate. Această categorie va plăti 10% contribuție la sănătate CASS în valoare de 10% din diferența dintre venitul brut și 3.000 de lei.Există însă și pensionari care nu vor fi afectați de aceste măsuri. Pe de-o parte este, desigur vorba de vârstnicii cu venituri de până la 3.000 de lei sunt și care sunt scutiți atât de impozitul pe venit, dar și de contribuțiile la asigurările de sănătate.Cu toate acestea, chiar și în cazul pensiilor mai mari de 3.000 de lei, două categorii de pensionari nu plăti CASS, potrivit anunțului oficial al Guvernului.

Pensionarii cu dizabilități sunt scutiți de la plata CASS, indiferent de cuantumul pensiei

A doua categorie de vârstnici, exceptată de la plata CASS sunt cei care suferă de cancer, beneficiari ai programelor naționale de sănătate. Aceștia figurează în continuare ca asigurați fără să plătească contribuția la sănătate, până la finalizarea tratamentului sau până la vindecarea afecțiunii oncologice.

De asemenea, bolnavii neasigurați, dar care sunt incluși în alte programe naționale de sănătate, spre exemplu pentru diabet sau boli cardiovasculare, vor beneficia de tratament și de servicii medicale, fără să fie necesară plata contribuțiilor suplimentare.

Articolul Pensionarii cu venituri peste 3.000 lei plătesc CASS din august. Există și excepții apare prima dată în Mediafax.