Zelenski susţine că Europa trebuie să ia parte la negocierile de pace

Mediafax

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că Uniunea Europeană trebuie să fie prezentă la masa negocierilor privind încheierea războiului cu Rusia, întrucât „Războiul are loc în Europa, iar Ucraina este o parte integrantă a Europei — suntem deja în negocieri de aderare la UE”.

Apelul lui Zelenski vine în contextul în care preşedintele american Donald Trump le-a transmis liderilor europeni şi preşedintelui ucrainean, într-o convorbire telefonică că intenţionează să se întâlnească cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, şi ulterior să organizeze o întâlnire trilaterală cu acesta şi cu Zelenski.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu a participat la apel însă a fost informată de mai mulţi lideri europeni, a precizat un purtător de cuvânt al Comisiei.

Autorităţile de la Moscova au confirmat, joi, că întâlnirea dintre Trump şi Putin urmează să aibă loc „în zilele următoare”.

Pe fondul acestor evoluţii, secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că, în urma discuţiilor dintre emisarul special Steve Witkoff şi Vladimir Putin, SUA are acum o mai bună înţelegere a condiţiilor în care Moscova ar fi dispusă să accepte un acord de încetare a focului.

Articolul Zelenski susţine că Europa trebuie să ia parte la negocierile de pace apare prima dată în Mediafax.

Achiziţii fictive şi venituri nedeclarate timp de 11 ani în firme din Bucureşti

Mediafax

Marţi, au fost efectuate trei percheziţii domiciliare în Capitală, iar procurorii au pus în mişcare acţiunea penală împotriva administratorului.

Acesta este acuzat că a prejudiciat statul prin 110 acte materiale, timp de 11 ani, în calitate de administrator în drept şi în fapt.

Faţă de inculpat a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Totodată, procurorii au instituit măsuri asigurătorii asupra bunurilor acestuia, până la concurenţa prejudiciului de 3.418.114 lei (echivalentul a 762.202 euro).

Articolul Achiziţii fictive şi venituri nedeclarate timp de 11 ani în firme din Bucureşti apare prima dată în Mediafax.

Guvernul discută proiecte-cheie pentru pensii private, spitale şi patrimoniu cultural

Mediafax

Executivul urmează să dezbată două proiecte de lege, inclusiv unul privind plata pensiilor private şi altul pentru aprobarea unui acord de împrumut cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, destinat conservării patrimoniului cultural şi istoric al României.

Pe lista de priorităţi figurează şi două ordonanţe de urgenţă: una pentru finanţarea construcţiei unui nou sediu pentru Spitalul de Urgenţă „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” şi alta pentru modificarea legislaţiei privind retrocedările imobilelor preluate abuziv în timpul regimului comunist.

De asemenea, guvernul va analiza şi o ordonanţă privind reforma în sănătate, precum şi o serie amplă de hotărâri, printre care suplimentarea fondurilor pentru exproprieri, modificări în structura universitară pentru anul 2025 -2026 şi aprobarea stemei comunei Repedea din judeţul Maramureş.

Pe agendă se află şi un memorandum referitor la mandatarea miniştrilor Finanţelor şi Investiţiilor Europene pentru negocierea modificării Acordului JEREMIE, precum şi o notă ce vizează transferul unor terenuri din patrimoniul local în cel al statului.

Articolul Guvernul discută proiecte-cheie pentru pensii private, spitale şi patrimoniu cultural apare prima dată în Mediafax.

Băsescu primește vila înapoi. Fostul președinte revine la drepturile depline de fost șef de stat

Mediafax

Decizia vine după ce Curtea Constituţională a dat câştig de cauză fostului preşedinte în procesul intentat statului român, prin care a contestat pierderea privilegiilor prezidenţiale.

Guvernul urmează sa aprobe în şedinţa de vineri, 8 august, un proiect de hotărâre de guvern (HG) „privind schimbarea destinaţiei unui imobil aflat în domeniul public al statului şi administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” din locuinţă de protocol în reşedinţă oficială şi pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.60/2015 privind schimbarea regimului juridic al unui imobil şi pentru atribuirea destinaţiei acestuia ca reşedinţă oficială pentru persoanele care au avut calitatea de şef al statului român”, transmite Palatul Victoria.

Potrivit unor surse politice guvernamentale consultate de Gândul, vila ar urma să îi fie atribuită lui Traian Băsescu, în urma deciziei CCR, prin care îşi recapătă drepturile de fost preşedinte.

De altfel, ultima ieşire publică a lui Traian Băsescu a fost la Cotroceni, la sicriul lui Ion Iliescu, însoţit de un agent SPP.

Băsescu rămăsese fără aceste drepturi în 2022, în urma unei decizii a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), care a stabilit definitiv că a colaborat cu Securitatea, sub numele conspirativ „Petrov”.

În baza acestui verdict, Administraţia Prezidenţială i-a retras beneficiile acordate foştilor preşedinţi, inclusiv locuinţa de protocol, paza SPP şi indemnizaţia lunară.

Articolul Băsescu primește vila înapoi. Fostul președinte revine la drepturile depline de fost șef de stat apare prima dată în Mediafax.

Funeraliile lui Ion Iliescu au costat mii de euro. Iată ce conțineau pachetele cu pomană

Mediafax

Potrivit surselor Gândul, costul pentru funeraliile fostului președinte Ion Iliescu s-a apropiat de suma de 18.000 de euro, dintre care 7.000 de euro a costat numai dricul, sicriul și pachetele cu pomană. În cadrul funeraliilor s-au mai plătit biserica, corul, preoții, groparii, dar și celelalte taxe aferente.

Potrivit tradiției românești, la înmormântarea fostului președinte s-au dat și 20 de pachete cu pomană. Pachetele au fost de post. În pachetele cu pomană de la înmormântarea lui Ion Iliescu s-a dat pilaf, halva, măr, o chiflă, o bere, o farfurie, o cană, o napolitană de fără zahăr, apă, dar și un pate vegetal.

Cele 20 de pachete au fost împărțite numai oficialităților de către o persoană de la Guvern.

Potrivit surselor Gândul, militarii Gărzii de Onoare nu au primit pachet și nici groparii sau paznicii de la cimitirul militar Ghencea 3. Funerariile fostului președinte Ion Iliescu au fost organizate de firma BELIGI din Capitală, iar dricul s-ar putea să fi fost închiriat de la o firmă din Bacău.

 

Articolul Funeraliile lui Ion Iliescu au costat mii de euro. Iată ce conțineau pachetele cu pomană apare prima dată în Mediafax.

Banca Angliei reduce ratele dobânzilor pentru a împiedica încetinirea economiei britanice să se transforme într-o recesiune

Mediafax

Creșterea economică a înregistrat o inversare de tendință în ultimele luni, după un început de an puternic: Oficiul Național de Statistică a estimat provizoriu că economia s-a contractat atât în aprilie, cât și în mai, sub presiunea majorărilor de impozite ale cancelarului Rachel Reeves și a războiului comercial al președintelui american Donald Trump.

Cu toate acestea, Banca Angliei și-a majorat ușor prognoza de creștere pentru acest an, la 1.25%, estimând că creșterea a fost încă pozitivă în al doilea trimestru, la 0.1%, și că va crește din nou la 0.3% în trimestrul curent, potrivit Politico.

Dar decizia luată anul trecut de Reeves de a majora contribuțiile angajatorilor la asigurările sociale și de a crește salariul minim național a determinat companiile să reducă locurile de muncă, ducând șomajul la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani. Banca a declarat joi, în noul său raport privind politica monetară, că se așteaptă ca rata șomajului să atingă 4.9% până la sfârșitul anului, de la 4.7% în iunie.

Nivelul ratelor, un obstacol pentru economie

Reducerea este a cincea în 12 luni, dar lasă în continuare ratele la un nivel pe care majoritatea economiștilor îl consideră un obstacol pentru economie. Banca a avertizat din nou joi că inflația persistentă – cea mai vizibilă în prețurile alimentelor și serviciilor, impune în continuare ca orice relaxare suplimentară a politicii monetare să fie „graduală și prudentă”.

Inflația a revenit în acest an, după ce a scăzut de la un nivel maxim de peste 11% în 2023. Banca a declarat joi că ar putea atinge 4.0% până în septembrie și nu va reveni la ținta de 2% înainte de 2027.

În acest context, patru dintre cei nouă membri ai Comitetului de politică monetară al BoE au votat împotriva reducerii, printre care economistul șef Huw Pill și viceguvernatorul Clare Lombardelli. Alan Taylor, care a pus în mod constant un accent mai mare pe riscurile unei recesiuni, a votat inițial pentru o reducere mai mare, de jumătate de punct procentual.

Articolul Banca Angliei reduce ratele dobânzilor pentru a împiedica încetinirea economiei britanice să se transforme într-o recesiune apare prima dată în Mediafax.

Liviu Dragnea a transmis un mesaj după înmormântarea lui Ion Iliescu. Ce a transmis fostul președinte al PSD

Mediafax

Ion Iliescu a fost o figură proeminentă a politicii româneşti, spune Dragnea: „Un om care a influenţat soarta României în momentele grele în care democraţia încerca să se nască din ruinele comunismului şi dintr-o revoluţie care e încă dezbătută. Nicio altă figură politică nu a cutremurat la fel de tare societatea şi morala în acei ani de după căderea comunismului”.

Dragnea adaugă că Iliescu a fost de patru ori în fruntea statului, de trei ori prin alegeri, „contribuind la evoluţia noastră către destinul nord-atlantic. Meritele şi defectele lui rămân de acum în seama istoriei. Ion Iliescu a fost părintele politic şi spiritual al PSD, un partid pe care l-a înfiinţat, l-a condus şi l-a ajutat să evolueze. PSD îi datorează multe, iar eu, ca fost preşedinte al acestui partid, îi sunt recunoscător pentru ceea ce a construit. Drum bun în istorie, domnule preşedinte! Condoleanţe familiei şi celor apropiaţi!”.

Articolul Liviu Dragnea a transmis un mesaj după înmormântarea lui Ion Iliescu. Ce a transmis fostul președinte al PSD apare prima dată în Mediafax.

Netanyahu așteaptă aprobarea cabinetului său de securitate pentru ocuparea totală a Fâșiei Gaza

Mediafax

Benjamin Netanyahu va solicita aprobarea oficială pentru ca Israelul să ocupe în totalitate Fâșia Gaza, într-o mișcare ce ar putea declanșa „o ofensivă care s-ar putea întinde pe parcursul mai multor luni, cu un control israelian pe termen nelimitat asupra enclavei palestiniene asediate”, potrivit Financial Times. În acest scop, premierul israelian a convocat în seara de joi cabinetul de securitate, căruia urmează să-i prezinte.

Cinci luni de război și un milion de palestinieni strămutați

Reuniunea urmează să aibă loc începând cu ora 18.00, iar planul de război este, potrivit sursei citate, „o manevră menită să pună simultan presiune pe Hamas pentru a ceda în privința unui schimb de ostatici și, în același timp, să liniștească miniștrii de extremă dreapta din coaliția israeliană”, dar ar atrage „o condamnare internațională fără semnificativă.”

Potrivit presei de limbă ebraică, planul propus de Netanyahu prevede o operațiune militară de amploare, care ar implica desfășurarea a cinci divizii ale armatei israeliene (IDF) pentru a prelua controlul asupra orașului Gaza și a taberelor centrale.

Operațiunea ar urma să dureze aproximativ cinci luni și ar include relocarea a până la un milion de palestinieni către sudul enclavei, unde ar fi concentrate și puncte de distribuție a ajutorului umanitar. 

„Poporul Israelului nu vrea acest război”

Liderul opoziției, Yair Lapid, citat de All Israel News, s-a declarat ferm împotriva ocupării Gazei, calificând-o drept „o idee foarte proastă” atât operațional, cât și moral și economic: „I-am spus (premierului israelian n.r) că ocuparea Gazei este o idee foarte proastă. Nu faci un asemenea pas decât dacă majoritatea populației este de partea ta. Poporul Israelului nu vrea acest război. Vom plăti un preț mult prea mare pentru el, atât în vieți omenești, cât și în miliarde din banii contribuabililor israelieni”.

El susține implicarea Egiptului în administrarea enclavei, în locul unei ocupații directe.

Șeful armatei israeliene s-a opus planului de război

Șeful Statului Major al armatei israeliene, general-locotenent Eyal Zamir, s-a opus categoric planului premierului Netanyahu de a ocupa în totalitate Fâșia Gaza, avertizând că o astfel de acțiune riscă să atragă forțele israeliene într-un impas periculos și ar putea compromite șansele de salvare a ostaticilor rămași în enclavă.

Familiile celor 50 de ostatici rămași în captivitate resping vehement planul de război, fiind convinse că o operațiune militară extinsă ar pune în pericol viața celor dragi, aflați încă în captivitatea Hamas.

Israel, aproape de reocuparea Gazei

Ofensiva ar marca o întoarcere istorică a Israelului în postura de administrator al Gazei, la 20 de ani după retragerea din 2005, „făcând-o astfel responsabilă legal pentru peste 2 milioane de civili palestinieni aflați în mijlocul unei catastrofe umanitare”, potrivit analiștilor sursei citate.

În ciuda presiunii internaționale, susținerea pentru reocuparea Gazei este puternică în rândul unor lideri politici din Israel și din SUA, iar Netanyahu este așteptat să obțină sprijinul majorității pentru planul său. Donald Trump a declarat recent că „orice decizie de a reocupa Gaza ține, în mare parte, de Israel”.

 

Articolul Netanyahu așteaptă aprobarea cabinetului său de securitate pentru ocuparea totală a Fâșiei Gaza apare prima dată în Mediafax.

Trump, către aliaţii europeni şi Zelenski: Putin e deschis la discuţii despre schimburi de teritorii

Mediafax

Comentariile ar fi fost făcute în timpul unei convorbiri telefonice pe 6 august, cu doar două zile înainte de termenul limită impus de Trump Rusiei pentru a accepta o încetare a focului sau să se confrunte cu sancţiuni mai dure din partea SUA.

În apel au fost Zelenski, premierul britanic Keir Starmer, preşedintele finlandez Alexander Stubb, cancelarul german Friedrich Merz, secretarul general al NATO Mark Rutte, vicepreşedintele american JD Vance şi secretarul de stat american Marco Rubio.

Preşedintele american a fost optimist în legătură cu şansa unei încetări a focului şi a spus că Putin ar fi dispus să poarte discuţii despre pace, care includ discutarea teritoriului pe care Rusia susţine că îl controlează.

Ce se înţelege prin „schimburi de teritorii” nu a fost specificat, deşi s-ar putea referi la Crimeea, anexată ilegal în 2014, şi la părţi din regiunile Donetsk, Luhansk, Zaporijie şi Herson. Rusia a declarat anexarea ultimelor patru regiuni în 2022, în urma unor referendumuri false.

Putin a cerut public ca Ucraina să renunţe la aderarea la NATO şi să-şi retragă trupele din toate cele patru regiuni ocupate ca precondiţii pentru pace. De asemenea, insistă ca mai multe oraşe mari aflate sub control ucrainean să fie predate Rusiei.

Moscova a reiterat aceste cereri în timpul discuţiilor de pace de la Istanbul din mai şi din nou în timpul celei de-a treia runde de discuţii din iulie, care s-a încheiat după mai puţin de o oră.

Zelenski a respins în mod constant orice precondiţii care implică cedarea formală a teritoriului de către Ucraina. Pe 19 mai, a exclus retragerea trupelor, spunând că Kievul nu va renunţa la pământ suveran. Pe 25 aprilie, el a declarat că Ucraina va discuta problemele teritoriale doar după o încetare completă şi necondiţionată a focului.

Articolul Trump, către aliaţii europeni şi Zelenski: Putin e deschis la discuţii despre schimburi de teritorii apare prima dată în Mediafax.

După Rusia și China transmite condoleanțe poporului român: „A fost un lider important al României și un vechi prieten al poporului chinez”

Mediafax

„Ion Iliescu, fostul Președinte al României, a fost un lider important al României și un vechi prieten al poporului chinez. Acesta a adus contribuții semnificative la promovarea dezvoltării relațiilor sino-române și a cooperării de prietenie dintre cele două popoare”, a scris Ambasada Chinei în România, pe pagina de Facebook.
China și-a încheiat omagiul cu regrete față de trecerea în neființă a lui Ion Iliescu, adresând sincere condoleanțe Guvernului și poporului român, precum și familiei fostului Președinte.
Mesajul Chinei vine după ce Rusia a transmis public condoleanțe României.
Ion Iliescu a fost un om de stat remarcabil, care a adus o contribuție semnificativă la menținerea relațiilor constructive dintre Rusia și România, este mesajul transmis de Facebook de Ambasada Rusiei la București.

Fostul președinte Ion Iliescu a murit marți la vârsta de 95 de ani. Fostul președinte al României s-a stins din viață după ce organele i-au cedat. Iliescu suferea de cancer pulmonar și era internat de aproape două luni la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din Capitală.

Articolul După Rusia și China transmite condoleanțe poporului român: „A fost un lider important al României și un vechi prieten al poporului chinez” apare prima dată în Mediafax.