Sorana Cîrstea o întâlnește luni pe chinezoaica Yuan Yu la turneul de la Cinncinati

Mediafax

Partida dintre Sorana Cîrstea, clasată pe locul 138 în WTA, și chinezoaica Yuan Yu, din runda a treia a turneului de la Cinncinati este programată luni la ora 19.30.

Duminică, jucătoarea din România a fost eliminată în primul tur al turneului de dublu.

Perechea Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaia a fost învinsă de perechea Liudmila Kichenok-Ellen Perez, scor 7-5, 7-5.

Articolul Sorana Cîrstea o întâlnește luni pe chinezoaica Yuan Yu la turneul de la Cinncinati apare prima dată în Mediafax.

Tensiuni majore în PSD: Grindeanu convoacă liderii pentru a decide viitorul la guvernare

Mediafax

Negrescu, despre ieșirea de la guvernare: Nimeni nu amenință cu nimic; e nevoie de dialog

În momentul de față este nevoie de dialog și este foarte bine că a fost convocată ședința, spune europarlamentarul Victor Negrescu. Acesta spune că nu se va lua o decizie privind ieșirea PSD de la guvernare în ședința de luni.

Daniel Zamfir: PSD nu iese din coaliția aflată la putere

PSD nu iese din coaliția aflată la putere, spune la RFI Daniel Zamfir. Partidul urmează să decidă luni dacă rămâne sau nu la guvernare, după ce USR care a boicotat funeraliile lui Ion Iliescu. Senatorul mai afirmă că „PSD nu va vota o moțiune împotriva Guvernului din care face parte”.

Grindeanu convoacă liderii pentru a decide viitorul la guvernare

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a convocat luni o ședință cu liderii partidului pentru a stabili condițiile în care formațiunea rămâne la guvernare, conform Gândul.

Decizia vine după tensiunile cu partenerul de coaliție USR, care s-a opus declarării unei zile de doliu național la funeraliile fostului președinte Ion Iliescu. 

Acest dezacord a dus și la amânarea unei ședințe importante a coaliției, menite să definitiveze al doilea pachet de măsuri fiscale.

Coaliția urma să aprobe reforme ce includeau combaterea evaziunii fiscale, reforma companiilor de stat și creșterea eficienței ANAF. Însă opoziția USR față de ziua de doliu a provocat nemulțumirea PSD și amânarea deciziilor.

Amenințări cu moțiune de cenzură pe tema A7 și A8

În plus, deputatul PSD Marius Budăi a avertizat că, dacă lucrările la autostrăzile A7 și A8 vor fi oprite, partidul său va iniția o moțiune de cenzură împotriva guvernului condus de premierul Bolojan. 

Budăi a cerut parlamentarilor din Moldova să susțină public aceste proiecte și să ceară clarificări privind continuarea lor.

Rezultatul ședinței conducerii PSD de luni ar putea schimba viitorul coaliției.

Articolul Tensiuni majore în PSD: Grindeanu convoacă liderii pentru a decide viitorul la guvernare apare prima dată în Mediafax.

Negrescu, despre ieșirea de la guvernare: Nimeni nu amenință cu nimic; e nevoie de dialog

Mediafax

„O să discutăm despre prezența nostră la guvernare, o să analizăm ce au realizat miniștii noștri. Sunt chiar anumite aspecte care au putut fi implementate foarte corect de către colegii mei, miniștii, pe zonă de sănătate, pe zonă de muncă, pe zonă de transporturi, însă este o realitate faptul că în interiorul PSD au loc multe discuții despre prezența noastră la guvernare și modul în care reușim să transpunem în actul guvernamental obiectivele pe care le are Partidul Social-Democrat. Sunt anumite decizii cu privire la care ar fi trebuit să există consultări mai ample știți foarte bine, deciziile care privesc pensiile în mod special, deciziile care privesc puterea de cumpărare, deciziile care privesc programul Anghel Saligny. Toate aceste aspecte au fost discutate în Partidul Social-Democrat, vor fi discutate și astăzi. Nu mă aștept la decizii astăzi, pentru că orice decizie presupune consultarea Consiliului Politic Național și a membrilor de partid, însă este bine că există această discuție astăzi”, a spus Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European.

El a mai spus că este foarte importantă maniera în care Partidul Social-Democrat este tratat de colegii și partenerii de guvernare, pentru că PSD este, conform rezultatelor date de ultimele alegeri parlamentare, „cel mai mare partid politic din România și, în consecință, dorim decență, respect și dialog pentru a găsi soluțiile cele mai bune”.

Întrebat cum vor impune social-democrații soluțiile în coaliție, Negrescu a spus că PSD a intrat la guvernare fiind „un partid responsabil”: „Înțelegem miza momentului, responsabilitatea momentului, dificultățile pe care România le întâmpină în prezent. Totodată, noi avem un program pe care l-am prezentat românilor atunci când am fost votați. Credem foarte mult în nevoia de a dezvolta România, de a crește România, nu doar a venit cu măsuri de austeritate. Aceste subiecte au fost prezentate în premierului. Credem într-un dialog constructiv cu premierul României. Totodată vrem ca o bună parte din aceste idei pe care noi le avem să fie discutate constructiv”.

PSD cere să fie tratat cu „decență și corectitudine”

Întrebat dacă este un curent puternic în PSD pentru ieșirea de la guvernare, Negrescu a evitat răspunsul. El spus că este nevoie de acest dialog.

„După cum vedeți, dezbaterea în interiorul Partidului Social Democrat este una deschisă, amplă, ceea ce arată că Partidul Social Democrat este un partid viu. De aceea mă aștept ca în săptămânile care urmează să continue acest dialog. O să vedem, evident, diferite voci care se exprimă. (…) Nimeni nu amenință cu nimic (în privința ieșirii de la guvernare – n.r.). Partidul Social Democrat a mers în fața românilor cerându-le votul pentru o serie de obiective și dorim ca aceste obiective să fie implementate în actul de guvernare. Noi avem o responsabilitate față de români, față de România și în sensul acesta vrem să fim consultați atunci când se iau decizii”, a mai spus Negrescu, referindu-se inclusiv la discuțiile privind Pilonul II de pensii.

Articolul Negrescu, despre ieșirea de la guvernare: Nimeni nu amenință cu nimic; e nevoie de dialog apare prima dată în Mediafax.

Emil Boc: Încep lucrările subterane pentru metroul din Cluj

Mediafax

Metroul de la Cluj intră în faza subterană. Astăzi încep lucrările de construcție a puțului de lansare a mașinilor care vor fora în subteran cele două tuneluri pentru metroul de la Cluj. Această lucrare este de maximă complexitate și precizie. De aceea, ea presupune implicarea a peste 150 de proiectanți și ingineri care au lucrat și lucrează pentru ca aceste lucruri să se întâmple”, spune Emil Boc.

El afirmă că „multă lume a vorbit vrute și nevrute”.

„Noi suntem cu faptele, alții sunt mai mult cu vorbele. Această lucrare nu este una simplă, nu este una care se poate face peste noapte, ci este o lucrare, repet, care presupune precizie”, adaugă Boc.

Metroul de la Cluj va avea 19 stații

Se va face o săpătură la 20-25 de metri adâncime, cu o lățime corespunzătoare, să intre cârtițele. Intră două cârtițe, cu două tunele, un tunel pentru dus, un tunel pentru întors.

Contractul pentru construirea magistralei I a metroului din Cluj-Napoca a fost semnat în 2023, costă 2 miliarde de euro, iar lucrările se estimează că vor fi finalizate în 2031.

Prima linie a metroului din Cluj va avea 21 de km și 19 stații.

Executantul este Alstom Transport, în asociere cu Gulemark și Arcada Company.

 

Articolul Emil Boc: Încep lucrările subterane pentru metroul din Cluj apare prima dată în Mediafax.

Zamfir (PSD): Pilonul II este un fond de pensii, nu un fond de economii

Mediafax

Zamfir precizează că „este un model prezent în marea majoritate a statelor europene și peste tot, suma ce poate fi retrasă imediat este limitată sau descurajată prin impozitare, pentru că este un fond de pensii, nu un fond de economii”.

Guvernul vrea să reformeze Pilonul II de pensii. Românii nu-și vor mai putea retrage toți banii deodată după pensionare, ci maxim 25% din sumă, iar restul, lunar pe întreaga durată de viață, potrivit unui proiect de lege, care a fost deocamdată amânat.

Daniel Zamfir explică poziția PSD: „Acest proiect de lege este asumat, am văzut, de premierul Bolojan, reprezintă o condiție pentru aderarea României la OECD. A beneficiat, înțeleg, de toată expertiza tehnică necesară a celor de la OECD, BNR-ul, Ministerul de Finanțe, ASF-ul, sindicate. E un model prezent în marea majoritate a statelor europene și peste tot, suma ce poate fi retrasă imediat este limitată sau descurajată prin impozitare, clar, pentru că este un fond de pensii, nu un fond de economii”.

Senatorul PSD precizează că „este un proiect de lege, care va intra în dezbatere publică, nu va fi în nici un caz trecut prin asumarea răspunderii sau va fi vreo Ordonanță de Urgență, va fi un proiect în Parlament, unde bineînțeles că pot fi aduse modificări sau completări”.

El subliniază că „ce este important de precizat e că România încă nu avea o legislație privind regimul plăților pentru aceste pensii private, legea privea doar impuneri în legătură cu administratorii lor și cu felul în care se acumulează fondul de pensii, nu și în legătură cu plata lor. Ca atare, avem suficient timp să dezbatem în Parlament și public, bineînțeles, acest proiect de lege”.

Articolul Zamfir (PSD): Pilonul II este un fond de pensii, nu un fond de economii apare prima dată în Mediafax.

Șase polițiști falși care conduceau un „birou anti-criminalitate” au fost arestați

Mediafax

„Biroul internațional de investigare a criminalității” condus de aceștia, situat în Boida, o suburbie a New Delhi , era decorat în „culorile” poliției, au declarat autoritățile într-un comunicat emis duminică seara.

Cei șase bărbați sunt suspectați de falsificarea de documente și de administrarea unui site web prin intermediul căruia solicitau „donații”, potrivit aceleiași surse. Aceștia se prezentau ca „funcționari publici” și ca fiind „afiliați la Interpol” și la agenții internaționale de combatere a criminalității.

Forțele de ordine au confiscat mai multe telefoane mobile, carnete de cecuri, ștampile oficiale și cărți de identitate.

Aceste arestări au loc după ce, la sfârșitul lunii iulie, în apropiere de New Delhi, a unui bărbat care s-a prezentat timp de doi ani ca ambasador al unor națiuni fictive și care ar fi înșelat persoane în căutarea unui loc de muncă, promițându-le că le va găsi un loc de muncă în străinătate, a fost reținut.

Articolul Șase polițiști falși care conduceau un „birou anti-criminalitate” au fost arestați apare prima dată în Mediafax.

România se topește sub caniculă: temperaturi de până la 40 de grade Celsius în mai multe județe

Mediafax

Potrivit ANM, până marți, la ora 10:00, canicula continuă în mai multe județe din țară.

În acest interval, sunt prognozate valori termice extrem de ridicate, cu maxime care pot ajunge chiar și la peste 40 de grade.

De asemenea, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși, constant, pragul critic de 80 de unități, iar nopțile vor fi tropicale, caracterizate prin temperaturi crescute.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează că trebuie stat la umbră, iar expunerea prelungită la soare trebuie evitată.

„Consumați suficientă apă pentru a vă hidrata corespunzător! Evitați consumul băuturilor alcoolice, consumați fructe și legume proaspete. Nu aprindeți focul în zone cu vegetație uscată sau împădurite pentru a preveni incendiile.Totodată, până la ora 18:00 este în vigoare o atenționare meteorologică de cod galben de intensificări ale vântului. Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare și a elementelor de construcție ce pot fi ușor dislocate! Sistați activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime și închideți toate ferestrele locuinţei şi altor categorii de construcţii”, potrivit IGSU.

 

Articolul România se topește sub caniculă: temperaturi de până la 40 de grade Celsius în mai multe județe apare prima dată în Mediafax.

LICITAȚIE INCHIRIERE PĂȘUNI

Mediafax

  1. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie închiriat: Pășunea Alpină Ciocanu Padina, în suprafață de 140,8965 ha, aparținând domeniului privat al Comunei Corbeni, județul Argeș. Pășunea este situată în extravilan pe raza administrativ – teritorială a Comunei Arefu, Județul Argeș. Licitația publică se desfășoară în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 57/2019 și ale Hotărârii Consiliului Local Corbeni nr. 47 din 04.06.2025.
  2. Informații privind documentația de atribuire: se găsesc în caietul de sarcini.

Citeşte comunicatul integral la adresa: http://comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=21171

Articolul LICITAȚIE INCHIRIERE PĂȘUNI apare prima dată în Mediafax.

Oțelul și Rapid joacă luni în etapa a cincea a Superligii

Mediafax

Gălățenii au câștigat precedentul meci jucat pe teren propriu, 2-1 cu Dinamo, succesul fiind urmat de o remiză cu Unirea Slobozia în deplasare. De partea cealaltă, bucureștenii au terminat runda a patra în fruntea clasamentului, cu 10 puncte și cea mai bună defensivă, doar două goluri încasate.

Potrivit LPF, cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 56 de ori, de 16 ori s-au impus gălăţenii, de 27 de ori au câştigat bucureştenii, iar alte 13 partide s-au terminat la egalitate.

„Cea mai clară victorie din contul bucureştenilor s-a consemnat în toamna lui 2006, pe 5 noiembrie, Oţelul – Rapid 0-7 (I. Zicu – dublă, N. Grigore, I. Mazilu – dublă, V. Bădoi, M. Buga), scor care a intrat în istoria fotbalului autohton drept cea mai severă înfrângere pe prima scenă pentru gruparea gălăţeană. Pe băncile celor două echipe s-au aflat Petre Grigoraş, respectiv Răzvan Lucescu”, arată Liga profesionistă de Fotbal.

Articolul Oțelul și Rapid joacă luni în etapa a cincea a Superligii apare prima dată în Mediafax.

Accident în lanț în drum spre mare, pe Autostrada Soarelui. Trafic oprit spre Constanța

Mediafax

Un accident rutier, în care au fost implicate 7 autovehicule, s-a produs luni dimineață pe Autostrada A2 București–Constanța, în județul Călărași. Două persoane au fost rănite, iar drumul spre litoral este închis pe ambele benzi, circulația fiind deviată prin Lehliu-Gară.

Pe Autostrada A2 București–Constanța, la kilometrul 89, în zona localității Vâlcelele, județul Călărași, a avut loc un accident rutier în lanț în care au fost implicate 7 autovehicule, anunță centrul Infotrafic.

Potrivit primelor informații, două persoane au fost rănite și se află în prezent în evaluare medicală.

Circulația este complet blocată pe ambele benzi ale sensului de mers către Constanța, traficul fiind deviat la kilometrul 64, în zona localității Lehliu-Gară.

Articolul Accident în lanț în drum spre mare, pe Autostrada Soarelui. Trafic oprit spre Constanța apare prima dată în Mediafax.