Ministrul Finanţelor anunţă schimbarea modului de taxare a multinaţionalelor: Să fim pregătiţi pentru recesiune

Mediafax

Ministrul Finanţelor a prezentat miercuri o serie de măsuri pe care Guvernul vrea să le adopte în cadul componentei fiscale a pachetului 2.

„Principala chestiune pe care vreau să o sublinez aici este că vom schimba paradigma în privinţa modului în care tratăm companiile multinaţionale”, a spus Nazare, care a precizat că nu a găsit foarte multe urme de acţiune în ANAF în privinţa supravegherii transferurilor de profituri artificiale ale multinaţionalelor.

„Vrem să schimbăm atitudinea de la o taxă pe cifra de afaceri a unei multinaţionale care, în fapt, îi opreşte, îi previne creşterea economică, previne investiţiile acelei companii, la o taxă care să vizeze exact zona prin care multinaţionala respectivă îşi exportă profituri. (…) Am creat o nouă formulă de taxare inspirată din base erosion tax, din taxa pe care e folosită în Statele Unite. (…) În fapt, ce facem? Permitem nişte cheltuieli deductibile, dar la un nivel minimal de 3%. Tot ce depăşeşte acest 3% este taxat cu 16%. Ca atare ne aşteptăm la un efect şi în creşterea impozitului pe profit şi ne aşteptăm la o evidenţă mult mai clară a acestor zone care au fost dintotdeauna susceptibile în zona de export de profit a multinaţionalelor”, a spus ministrul.

El a precizat că acest impozit va fi construit pentru anul 2026, având ca bază anul 2024.

„Propunerea noastră este ca noua taxă pe afiliaţi, pe care o propunem astăzi, să înlocuiască impozitul pe cifra de afaceri care funcţionează în acest moment la companiile de peste 50 de milioane de euro. De ce vrem să înlocuiască? Pentru că vrem investiţii, pentru că avem o creştere economică în decelerare, pentru că avem investiţii străine care scad la primele 5 luni ale anului cu 30%, şi pentru că trebuie să fim pregătiţi în orice moment pentru o recesiune, având datele economice la zi de astăzi, care ne indică acest lucru, că trebuie să fim pregătiţi în orice moment pentru o recesiune şi trebuie să anticipăm acest lucru”, a mai spus Nazare.

El spune că la adoptarea IMCA România se aştepta la 5-7 miliarde încasări, dar că are 1,2 miliarde încasări: „este clar că această taxă nu şi-a atins efectele şi nici măcar nu a targetat zona de cheltuieli a multinacionalelor, care era cu adevărat sensibilă, ci a targetat practic toată activitatea lor economică”.

Articolul Ministrul Finanţelor anunţă schimbarea modului de taxare a multinaţionalelor: Să fim pregătiţi pentru recesiune apare prima dată în Mediafax.

Bolojan le-a cerut reprezentanţilor instituţiilor subordonate Guvernului propuneri de reorganizare

Mediafax

Prim-ministrul a subliniat că Guvernul va aplica trei direcţii principale pentru optimizarea bugetului României: reducerea cheltuielilor de funcţionare, inclusiv a cheltuielilor de personal, creşterea eficienţei colectării veniturilor bugetare şi prioritizarea investiţiilor.

„Reducerea cheltuielilor de funcţionare înseamnă ca fiecare instituţie să-şi stabilească personalul necesar şi indicatorii de proiect, astfel încât să oferim servicii mai bune cetăţenilor. Lucrăm la un pachet de reglementări care prevede reducerea cheltuielilor de personal atât în administraţia locală, cât şi în cea centrală”, a declarat premierul Ilie Bolojan.

Prim-ministrul a solicitat ca până la 22 august 2025 instituţiile să prezinte propuneri de reorganizare, creştere a eficienţei şi indicatori de performanţă. Până la sfârşitul lunii august, Executivul va pregăti un pachet legislativ privind reorganizarea acestor structuri.

„Vă rog să faceţi un calcul corect. Oamenii trebuie să rămână pe posturi în funcţie de două criterii: performanţă şi responsabilitate”, a subliniat Ilie Bolojan.

De asemenea, premierul Ilie Bolojan a cerut coordonatorilor celor 36 de instituţii să analizeze soluţiile de salarizare a personalului, în contextul în care, în unele instituţii, se aplică o serie de sporuri care nu sunt justificate, iar această practică trebuie corectată. Totodată, a solicitat instituţiilor să analizeze integrarea soluţiilor de digitalizare, pentru a deveni mai eficiente, având în vedere că soluţiile individuale duc la insularizarea serviciilor şi creşterea costurilor.

La întâlnire au participat vicepremierul Marian Neacşu, secretarul general al Guvernului Ştefan-Radu Oprea şi şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca.

Articolul Bolojan le-a cerut reprezentanţilor instituţiilor subordonate Guvernului propuneri de reorganizare apare prima dată în Mediafax.

Raluca Turcan: USR şi PSD, duel de faţadă sau parteneriat de blocaj?

Mediafax

„În ultimele zile, spaţiul public pare dominat de un schimb continuu de replici între USR şi PSD. USR ridică subiecte de delimitare ideologică faţă de PSD: funeraliile lui Ion Iliescu, pensiile speciale pentru primari — incluse la pachet cu alte privilegii. PSD răspunde cu mesaje populiste, prin care cere guvernului anularea unor politici ale guvernării Ciolacu, pe teme unde oricum există consens larg, cum ar fi eliminarea anumitor privilegii. Rezultatul? 1. Amânarea măsurilor importante — certurile din coaliţie par să blocheze agenda de guvernare. 2. Scandalul politic domină spaţiul mediatic”, scrie pe Facebook Raluca Turcan.

Ea afirmă că se naşte o întrebare firească: „de ce repetăm acelaşi scenariu şi aşteptăm rezultate diferite?”.

„România are nevoie de o coaliţie care să guverneze şi să comunice unitar, nu de un ring de box politic la nici două luni de la votarea în Parlament a cabinetului Bolojan. În ritmul acesta, AUR nu trebuie să mai facă nimic, dacă e ajutat involuntar sau nu, de PSD şi USR, captive într-o strategie distructivă pentru nevoia de predictibilitate a României”, încheie Turcan.

Articolul Raluca Turcan: USR şi PSD, duel de faţadă sau parteneriat de blocaj? apare prima dată în Mediafax.

Nazare vrea ca pachetul 2 de măsuri să fie adoptat în august: Coaliţia trebuie să revină la negocieri

Mediafax

„În primul şi în primul rând, coaliţia trebuie să revină la masa discuţiei. Sunt ministere care au propus componentele pachetului, vorbim de Ministerul Dezvoltării, vorbim de Ministerul Sănătăţii, vorbim de multe alte idei care sunt practic în lucru în momentul de faţă, dar avem nevoie de decizia coaliţiei pentru a putea înainta cu acest pachet, pe care eu sper din tot sufletul să-l adoptăm în interiorul lunii august. Tocmai pentru a putea transmite la Bruxelles în timp util, până la jumătatea lunii septembrie şi cu timp suficient înainte de Consiliul din octombrie, că suntem consistenţi în privinţa adoptării măsurilor deja asumate. Aici vorbim de foarte multe lucruri care erau deja asumate prin PNRR şi nerezolvate de ani şi ani de zile”, a spus miercuri Alexandru Nazare.

El spune că trebuie acţionat urgent, iar pentru asta e nevoie de consens în coaliţie.

„Pot să vă spun că, în privinţa primului ministru, cred că s-a văzut foarte clar prin modul în care a acţionat, prin modul în care a fost alături de fiecare ministru care a prezentat un pachet de măsuri că îşi doreşte să avem aceste măsuri adoptate cât mai repede şi realizează urgenţa situaţiei. Răspunsul la întrebarea dumneavoastră îl putem da când coaliţia s-a reunit, avem toate componentele pachetului integrate, decizie asupra lor şi impact asupra lor”, a adăugat ministrul Finanţelor.

Articolul Nazare vrea ca pachetul 2 de măsuri să fie adoptat în august: Coaliţia trebuie să revină la negocieri apare prima dată în Mediafax.

Guvernul elimină plafonul de 50.000 lei la plăţile cu cardul: POS obligatoriu pentru toţi comercianţii

Mediafax

„O altă chestiune foarte importantă de trasabilitate se referă la obligaţia operatorilor economici în privinţa acelui plafon de 50.000 de lei pentru plăţile cu cardul. Eliminăm acel plafon de 50.000 de lei, astfel încât nu avem niciun fel de plafon.
Orice comerciant va trebui să ofere atât posibilităţi de plată în cash, cât şi posibilităţi de plată cu orice mijloc de plată electronică. Sunt în momentul de faţă peste 300.000 de astfel de cazuri. Nu mai suntem în situaţia din 2021 sau din 2018, când POS-urile aveau diverse regimuri, era foarte complicat să obţii un POS. Acum avem trei variante de POS. E mult mai facil să obţii acest lucru”, spune Alexandru Nazare.

El precizează că autorităţile vor avea în vedere în normele tranzitorii şi regimul unor zone speciale din România, unde nu există internet.

„Ne vom uita şi la aceste zone, pentru că probabil că sunt cazuri justificate în anumite zone din ţară, dar acele cazuri sunt excepţia, nu şi regula, iar avem nevoie să avem o vizibilitate asupra plăţilor de toate tipurile”, adaugă el.

Ministrul Finanţelor menţionează că a purtat un „dialog foarte deschis” cu Asociaţia Băncilor, dar şi cu cei care reprezintă aceste mijloci de plată electronică.

„Am făcut un apel în întâlnirile cu ei şi fac un apel public şi acum, ca odată cu adoptarea acestei măsuri, şi din partea acestora să vedem o atitudine diferită în privinţa dobânzilor pe care le practică, astfel încât plata cu cardul să devină mai puţin costisitoare decât este astăzi. Ne aşteptăm de la ei un răspuns la acest set de măsuri pe care îl propunem astăzi. Trebuie să-l vedem şi de la aceşti operatori, că îşi modifică posturile, astfel încât pentru cetătean să devină această operaţiune mai puţin costisitoare”, încheie Nazare.

Articolul Guvernul elimină plafonul de 50.000 lei la plăţile cu cardul: POS obligatoriu pentru toţi comercianţii apare prima dată în Mediafax.

ASF, Ministerul Muncii, CES și BNR, întâlnire tehnică pe proiectul legii de plată a pensiilor private. Stadiul actului care va schimba cum se vor încasa banii din Pilonul 2

Mediafax

Discuțiile la nivel tehnic între specialiștii ASF, ai Ministerului Muncii, CES și BNR sunt purtate, cu ușile închise, în contextul dezbaterilor aprinse din spațiul public declanșate de schimbările incluse în proiectul legii de plată a pensiilor private.

După ce a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii din luna iunie, proiectul a ajuns pe masa Guvernului vineri, 8 august, în primă lectură. După ce va fi adoptat de Executiv, proiectul va fi trimis spre dezbaterea celor două camere ale Parlamentului.

Conform prevederilor inițiale, legea de plată a pensiilor private trebuia adoptată din 2011, după trei ani de la înființarea fondurilor de pensii private în 2008.

În fondurile de pensii private obligatorii sunt înscriși 8,3 milioane de români, adică majoritatea populației active a țării. Mai bine de jumătate (4,5 milioane) contribuie regulat, lună de lună, cu 4,75% din venitul brut, ca parte a contribuției de asigurări sociale CAS de 25%.

Potrivit actualelor norme, sumele acumulate în contul Pilonului 2 pot fi încasate –  la vârsta de pensionare sau de către moștenitori, în caz de deces al contribuabilului  – într-o tranșă, printr-o plată unică, sau pe 5 ani, în 60 de tranșe lunare.

Cei mai mulți beneficiari de plăți din Pilonul 2 au fost cei pensionați pentru limită de vârstă (65%), iar plata unică a fost modalitatea preferată de a primi banii (74%), în perioada 2008 – 2024, potrivit datelor oficiale ale APAPR Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), cei responsabili de gestionarea și creșterea contribuțiilor virate de contribuabili.

În luna august 2025 a fost depășit pragul psihologic de 1 miliard de euro la nivelul plăților deja efectuate către beneficiarii din Pilonul 2 și 3 de pensii private, astfel:

  • cca. 4.2 mld. lei plătiți către cca. 250.000 de beneficiari din Pilonul 2 obligatoriu;
  • cca. 890 mil. lei plătiți către cca. 97.000 de beneficiari din Pilonul 3 facultativ.

Principala controversă

Principalele nemulțumiri exprimate public au vizat limitarea posibilității de plată unică a activelor la împlinirea vârstei de pensionare.

Mai exact, cei care au active care depășesc o valoare echivalentă a 12 indemnizații sociale trebuie să opteze dacă vor pe loc 25% din valoare și restul eșalonat sau direct eșalonată pe o perioadă calculată în funcție de mai mulți coeficienți.

Pragul actual este 15.372 lei, până la care se încasa printr-o plată unică, dat fiind că la data de 31.12.2024, valoarea indemnizației sociale stabilită pentru pensionarii din sistemul public de pensii era de 1.281 lei (12 x 1.281 lei = 15.372 lei.)

La acea dată, valoarea medie a contului pentru Pilon II era de 18.381 lei, iar valoarea mediană a contului Pilon III era de 14.352 lei.

„În mod similar cu practicile existente în alte state ale Uniunii Europene, este posibilă încasarea de către membrul unui fond de plată a unei părți din activul acumulat. Această plată este de maximum 25% din valoarea activului personal și se poate realiza doar după obținerea calității de membru al unui fond de plată a pensiilor de tip retragere programată sau viagere. Această opțiune se exercită la cerere, o singură dată, sub formă de plată unică, acordată înaintea începerii plății pensiilor lunare”, potrivit proiectului.

Asigurările administratorilor de fonduri

Fondurile de administrate a pensiilor private au capacitatea de a face plăți unice pentru toți contribuabilii care ajung la limita de vârstă pentru a ieși din câmpul muncii, chiar în momentul de vârf al pensionarilor, a dat asigurări Radu Crăciun, președintele Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), luni, într-o conferință de presă privind proiectul legii de plată a pensiilor private.

Astfel, subliniază oficialul de decizia de a limita la 25% din contul de pensie privată care poate fi retrasă într-o tranșă, pentru conturile de peste 15.372, echivalentul a 12 indemnizații sociale, nu a fost determinată de lipsa de lichiditate a fondurilor, ci de încercarea statului de a ajunge la un echilibru între nevoile intempestive la momentul pensionării și asigurarea calității vieții pe termen mediu.

Potrivit președintelui APAPR, vârful de plată, adică momentul în care se estimează că se vor pensiona un număr maxim de contribuabili, este așteptat peste 10 – 15 ani.

Informați cu o jumătate de an înainte de pensie

Dacă legea va trece în actuala formă, aceasta prevede obligația administratorilor de a-și preveni clienții că se apropie pensionarea și trebuie să își aleagă un fond de plată. La rândul lor, fondurile de plată urmează să fie înființate după adoptarea legii și a normelor de aplicare.

Plată programată sau pensie viageră

Astfel, contribuabilii vor putea cerceta piața pentru a alege fondul de plată potrivit pentru opțiunile lor de încasare a pensiei și vor putea încheia un contract care va intra in vigoare la intrarea la pensie.

Cei ai căror contul sunt echivalentul a 12 indemnizații sociale vor putea primi banii direct de la fondurile de pensii dacă optează pentru plata unică.

Pragul actual este 15.372 lei, până la care se încasa printr-o plată unică. Este vorba de echivalentul a 12 indemnizații sociale stabilită pentru pensionarii din sistemul public de pensii, la valoarea actuală de 1.281 lei (12 x 1.281 lei = 15.372 lei.)

Dacă vor să primească banii eșalonat, ei vor încasa lunar indemnizația socială la nivelul la care este în plată la momentul încasării. În acest caz plățile eșalonate de fac pe maximum 12 luni.

Pentru sumele de peste 15.372 de lei (nivelul actual), contribuabilii pot opta sau nu pentru o primă plată de 25%, și între retragerea programată sau pensie viageră, după ce banii lor sunt mutați în fondurile de plată,

Potrivit actualului proiect, nu există o limită superioară a valorii lunare, dar aceasta nu poate fi împărțită în mai puțin de 120 de tranșe lunare, adică 10 ani.

Președintele APAPR a explicat că intervalul de 10 ani trebuie văzut în contextul speranței de viață la pensionare, care este 14 ani la bărbați și 18 an la femei, față de speranța de viață la naștere, care este mai redusă pentru că ia în calcul și mortalitatea infantilă.

Teoretic, dacă suma este până la 153.720 lei (1.281 lei x 12 luni x 10 ani) contribuabilul poate primi 1.281 lei timp de câte luni ajunge pensia, iar ultima lună se ajustează pentru randament.

Potrivit statisticilor, contul unei persoane care a contribuit constant timp de 18 ani a strâns în media aproximativ 50.000 de lei în cont.

Dacă îi încasează pe toți eșalonat, înseamnă primește pensie din Pilonul 2 timp de 39 de luni, adică 3,2 ani (50.000 lei / 1.281 lei).

De precizat că nivelul indemnizației socială de ajustează, teoretic, în fiecare an, prin urmare, perioada de încasare va fi redusă, iar contribuabilul va fi înștiințat anual cu cât.

Ultima lună de ajustează pentru randament. Cu alte cuvinte aici ar intra banii care sunt adăugați de fondul de plată prin investițiile cu risc redus, pe care le poate face cu banii din contul de plată al pensionarului.

La tipul de retragere programată, banii nedistribuiți – în cazul decesului pensionarului – se moștenesc, iar moștenitorii au posibilitatea de a-i retrage de toți dintr-o dată.

În acest caz, după epuizarea fondurilor nu se mai face nicio plată.

Alta e situația dacă pensionarul alege pensia viageră, adică pe toată durată a vieții.

Valoarea pensiei este calculată actuarial, adică pe baza unor proiecții complexe legată de durata vieții și alte probabilități.

În acest caz, contribuabilul primește pensie indiferent de cât trăiește,, chiar și după epuizarea fondului propriu.

Dezavantajul este că, dacă intervine decesul mai repede, primește chiar mai puțini bani decât a virat în toată perioada contribuției la Pilonul 2, iar moștenitorii – dacă sunt – nu mai au niciun dreptl la fondurile neutilizate.

Articolul ASF, Ministerul Muncii, CES și BNR, întâlnire tehnică pe proiectul legii de plată a pensiilor private. Stadiul actului care va schimba cum se vor încasa banii din Pilonul 2 apare prima dată în Mediafax.

462.000 de contribuabili inactivi datorează bugetului de stat 3,5 miliarde lei

Mediafax

Alexandru Nazare a spus că în România azi sunt 462.000 de contribuabili inactivi care datorează bugetului de stat 3,5 miliarde de lei.

„Practic, nu a existat o preocupare până acum în privinţa acestei pături de societăţi comerciale inactive, cu sau fără datorii. Dar ele îngreunează foarte mult administrarea fiscală şi chiar dacă aparent nu sunt pe radar, creează datorii. 3,5 miliarde de lei sunt foarte mulţi bani şi sunt foarte mulţi bani pentru România astăzi. Nu mai poţi să stai 15-20 de ani în activitate fără să te deranjeze nimeni”, afirmă ministrul într-o conferinţă de presă.

Acesta spune că va crea un regim în care societăţile inactive vor avea termene clare până la care ori se declară active din nou, pentru cei care sunt în această situaţie complet accidental, din diverse motive, ori vor intra într-o procedură de dizolvare-lichidare şi radiere, după caz.

„Nu putem să avem un regim atât de facil în privinţa înfiinţării companiilor cu costuri extrem de mici, de 1 leu, şi un regim atât de complicat în privinţa desfiinţărilor. Practic, nu le desfiinţăm niciodată. Am găsit inactivi şi de 15 ani. Şi inactivii care au o vechime mai mare de 3 ani, şi aceştia au datorii de 1,5 miliarde. Nu i-a deranjat nimeni cu o floare. Şi nu se mai poate face acest lucru”, mai spune Nazare.

Acesta spune că modul în care stau aceşti contribuabili inactivi nu e normal pentru toţi contribuabilii corecţi care îşi plătesc taxele la zi, care au actele în regulă: „Să ai aproape jumătate de milion de companii în inactivitate la care nu se uită mai nimeni, nu e deloc corect. Pentru că regimul trebuie să fie egal pentru toate companii”.

Articolul 462.000 de contribuabili inactivi datorează bugetului de stat 3,5 miliarde lei apare prima dată în Mediafax.

CJUE a acceptat deschiderea unui proces împotriva taxei pe viciu pentru slot-machine. Impactul asupra bugetului al unei decizii favorabile ar putea ajunge la sute de milioane de euro

Mediafax

 

Judecătorii CJUE au fost chemați să se pronunțe dacă taxa instituită prin OUG nr. 77/2009 pentru jocurile de noroc de tip slot-machine exploatate în săli  încalcă regulile europene privind libertatea de prestare a serviciilor și principiile fiscale. În cazul în care avocații câștigă procesul deschis la instanța UE, operatorii de jocuri de noroc din România ar putea fi scutiți de plata ei și cei care deja au achitat-o ar putea solicita restituirea sumelor achitate în ultimii ani.

O astfel de decizie ar produce un impact major, estimat la zeci sau chiar sute de milioane de euro, asupra bugetului de stat, mai ales în contextul actualei perioade de austeritate, când guvernul caută soluții pentru a acoperi deficitul bugetar, arată reprezentanții echipei coordonată de avocații Tudor Vidrean-Căpușan, doctor în drept și cadru universitar în drept fiscal, și Adrian Șandru, specializat în drept european și infracțiuni în mediul de afaceri (white collar crimes).

Concret, sesizarea la CJUE privește taxa pe viciu instituită prin OUG nr. 77/2009 pentru jocurile de noroc de tip slot-machine exploatate în săli. CJUE va analiza compatibilitatea acesteia cu Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, în special cu libertatea de prestare a serviciilor și cu principiile fiscale europene privind echivalența și scopul specific al taxelor.

Astfel, dacă CJUE va stabili că taxa nu respectă dreptul Uniunii, foarte mulți operatori care au plătit această taxă în ultimii ani ar putea solicita restituirea sumelor achitate, împreună cu dobânzile aferente, generând un impact financiar considerabil pentru stat.

Conform noilor măsuri fiscale adoptate prin Legea nr. 141/2025, taxa anuală de viciu, de 500 euro / aparat (post de pariere), care se calculează pe an, la cursul valabil pentru întreg anul, a crescut la 1.000 euro/post autorizat/an, din 1 august.

 

Articolul CJUE a acceptat deschiderea unui proces împotriva taxei pe viciu pentru slot-machine. Impactul asupra bugetului al unei decizii favorabile ar putea ajunge la sute de milioane de euro apare prima dată în Mediafax.

COMUNICAT / HONOR Magic V5: Cel mai subțire smartphone pliabil, fără compromisuri a ajuns în România

Mediafax

București, 12 august – HONOR, companie globală lider în ecosistemul de dispozitive AI, a anunțat astăzi disponibilitatea în România a modelului HONOR Magic V5, cel mai avansat smartphone pliabil al său de până acum. Cu o grosime de doar 8,8 mm (1), HONOR Magic V5 este cel mai subțire smartphone pliabil din lume (2) și combină designul industrial de top cu o baterie foarte mare, durabilitate excepțională, camere performante și funcții inteligente pentru lucru eficient, oferind o experiență unică de utilizare. HONOR Magic V5 este disponibil pentru achiziție de astăzi pe piața din România, la un preț de pornire de 9.999 RON.

„Lansarea HONOR Magic V5 în România marchează un moment important, în care depășim limitele inovației în domeniul telefoanelor mobile. Nu am creat doar un dispozitiv, ci un partener inteligent, capabil să se adapteze nevoilor utilizatorului. În colaborare cu Google și Qualcomm, am reunit cele mai avansate capabilități AI, un design ultra-subțire și performanță de lungă durată, pentru o experiență care depășește așteptările. Așteptăm cu nerăbdare să vedem cum vor adopta consumatorii această tehnologie revoluționară pentru a ajunge la un nou nivel de productivitate, creativitate și succes în viața de zi cu zi” a declarat Stanley Yan, country manager HONOR România.

Ultra-subțire, ultra-rezistent, ultra-puternic

Realizat cu precizie prin sistemul avansat de producție AI al HONOR, Magic V5 redefinește portabilitatea în categoria telefoanelor pliabile. Telefonul are un un profil ultra-subțire, de 8,8 mm (3), și o greutate impresionant de redusă, de doar 217 grame (4), combinând eleganța cu funcționalitatea. Alimentat de tehnologia bateriei cu siliciu-carbon, HONOR Magic V5 dispune de o capacitate ultra-ridicată de 5.820 mAh (5) și un conținut de siliciu de 15% (6) în celule, oferind autonomie excepțională fără a compromite designul subțire.

La interior, HONOR Magic V5 este echipat cu platforma Qualcomm Snapdragon® 8 Elite Mobile (7) și asigură performanță AI de top și inteligență on-device pentru utilizarea în scop de  business și de divertisment.

Construit ca să dureze, Magic V5 este rezistent la praf și apă, având certificările IP58 și IP59 (8). Designul robust este completat de HONOR Anti-scratch NanoCrystal Shield și un panou interior întărit cu fibră de carbon, oferă o rezistență excepțională pentru utilizarea zilnică.

Pentru pasionații de fotografie, sistemul revoluționar AI Falcon Camera include o cameră periscop telefoto ultra-sensibilă de 64MP, o cameră principală ultra-sensibilă de 50MP și o cameră ultra-wide de 50MP. Cu ajutorul HONOR Image Engine, Magic V5 deschide noi posibilități în fotografia cu telefonul pliabil prin funcții precum AI Enhanced Portrait, AI Super Zoom și Motion Sensing Capture, și permite utilizatorilor să surprindă fiecare moment cu o precizie uimitoare.

Productivitate maximă pe ecran mare, cu suport pentru stylus

Magic V5 duce productivitatea la un nou nivel, având un ecran interior de 7,95 inci (9) și unul exterior de 6,43 inci (10), ambele compatibile cu stylus (11), oferind flexibilitate pentru a lua notițe, a crea schițe sau a avea interacțiuni precise pe ecran. Funcția Multi-Flex Mode (12) îmbunătățită permite utilizatorilor să lucreze cu până la trei aplicații simultan – ideal pentru a revizui documente a participa la apeluri video și a compara prețuri online, toate pe același ecran.

Echipat cu MagicOS 9.0, Magic V5 vine preinstalat cu Google Gemini (13). Utilizatorii pot intra în discuție cu Gemini pentru a primi ajutor la redactare, planificare sau învățare, ori pot utiliza funcția Live pentru brainstorming, simplificarea subiectelor complexe și exersarea unor momente importante cu răspunsuri în timp real. Gemini poate analiza și explica ceea ce vede utilizatorul prin cameră sau pe ecran, direct în conversație. HONOR a dezvoltat și o metodă rapidă de acces prin gesturi – tap-tap pe spatele telefonului pentru activarea instantă a lui Gemini (14).

Acest gest rapid le permite utilizatorilor să activeze instant Gemini, printr-o dublă atingere pe spatele telefonului.

Pentru luarea de notițe, HONOR Notes integrează unelte AI care rezumă, formatează, transcriu și fac corecturi gramaticale, în vreme ce aplicația Recorder permite transcriere și traducere în timp real.

Creativitate și comunicare îmbunătățite prin AI

Dincolo de productivitate, Magic V5 deschide noi căi pentru creativitate și comunicare cu suita AI on-device și cloud. AI Image to Video, bazat pe modelul Google Veo AI, transformă fotografiile statice în clipuri video dinamice în mai puțin de un minut. Funcțiile AI Cutout, AI Eraser, AI Outpainting și AI Upscale oferă editare foto intuitivă, iar HD Moving Photo captează imagini în mișcare, gata de a fi distribuite pe rețele sociale.

Comunicarea este îmbunătățită cu AI Call Translation – traducere în timp real a apelurilor, on-device, în șase limbi – și AI Translation, pentru traducerea instantă a textelor și conversațiilor.

Conectivitate fără bariere între dispozitive și sisteme

Magic V5 optimizează colaborarea cross-platform prin HONOR Share îmbunătățit și permite transfer bidirecțional de fișiere între Android, iOS, macOS și Windows. Dispozitivul oferă cea mai completă funcție de clonare a datelor dintre dispozitive similare, inclusiv migrarea completă de pe iPhone (contacte, calendare, poze, notițe, memento-uri). Este compatibil cu formatele de documente Office și fișiere profesionale precum CAD și EPUB.

Culori, preț și disponibilitate

HONOR Magic V5 este disponibil în variantele Ivory White, Black și Dawn Gold la prețuri începând de la 9.999 RON. De asemenea, până la data de 31 august, oricare din cele trei modele Magic V5 pot fi achiziționate din magazinele partenere la o reducere sub formă de voucher sau discount de până la 300 EUR.

Protecție extinsă HONOR Care+

Utilizatorii care achiziționează un telefon pliabil HONOR Magic V5 beneficiază de HONOR Care+ Screen Protection, un plan exclusiv de protecție extinsă care oferă o reparație gratuită a ecranului, valabilă o singură dată, timp de șase luni. În caz de daune accidentale – cum ar fi crăpături provocate de căderi, coliziuni sau presiuni neintenționate clienții nu vor plăti costuri suplimentare pentru înlocuirea componentelor (oferta finală va fi stabilită conform politicii Centrului de Service Autorizat HONOR). Până pe 30 iunie 2026, serviciul poate fi activat rapid prin aplicația My HONOR, imediat după prima pornire a telefonului.

Acest beneficiu reflectă încrederea producătorului în calitatea și durabilitatea produselor HONOR.

Pentru detalii complete despre planul de protecție, accesați:

https://www.honor.com/ro/support/screen-protection/.

Tableta HONOR Pad 10

Alături de lansarea Magic V5, HONOR aduce azi pe piața din România și noua tabletă HONOR Pad 10 — un dispozitiv elegant, performant și accesibil. Echipată cu un ecran IPS de 12,1″ 2.5K (2560 x 1600 pixeli), rată de refresh de 120 Hz și confort vizual certificat TÜV Rheinland, Pad 10 asigură o experiență vizuală vibrantă și fluidă. Sub carcasă se află procesorul Qualcomm Snapdragon 7 Gen 3 și 8 GB RAM, ce oferă o performanță solidă pentru productivitate și multitasking. Cu o baterie generoasă de 10.100 mAh, suport pentru încărcare rapidă USB‑C și un sistem audio spațial cu șase difuzoare, Pad 10 excelează atât pentru activități de divertisment, cât și în utilizări profesionale. Toate acestea într-un corp metalic subțire (6,29 mm) și ușor (525 g), perfect pentru utilizatori activi. Pentru mai multe detalii vizitați:

https://www.honor.com/ro/tablets/honor-pad-10/ .

___________

  • Date de la laboratoarele HONOR. 8,88 mm se referă la grosimea modelului Ivory White în stare pliată. Grosimea totală nu include peliculele de protecție interioare și exterioare ale ecranului și partea ridicată a camerei.

 

  • Datele provin de la laboratoarele HONOR. Comparați cu telefoanele pliabile lansate pe piețele locale la momentul publicării.
  • Date de la laboratoarele HONOR. 8,88 mm se referă la grosimea modelului Ivory White în stare pliată. Grosimea totală nu include folia de protecție interioară și exterioară a ecranului și partea ridicată a camerei.
  • Date de la laboratoarele HONOR. 217 g se referă la greutatea modelului Ivory White, excluzând folia de protecție interioară. Datele reale pot varia în funcție de configurațiile produsului, procesele de fabricație și metodele de măsurare. Vă rugăm să consultați dispozitivul real.
  • Capacitatea tipică a bateriei este de 5820 mAh. Capacitatea nominală a bateriei este de 5690 mAh.
  • Datele provin de la laboratoarele HONOR.
  • Qualcomm și Snapdragon sunt mărci comerciale ale Qualcomm Incorporated, înregistrate în Statele Unite și în alte țări.
  • Telefonul nu este rezistent la apă în mod profesional. Este rezistent la stropire, apă și praf în condiții normale de utilizare. A fost testat în condiții controlate de laborator și atinge nivelul IP58 și IP59 în conformitate cu standardele IEC 60529 (internaționale). Rezistența la stropire, apă și praf nu este permanent eficientă, iar performanța de protecție poate scădea din cauza uzurii zilnice.
  • Cu un design cu colțuri rotunjite pe ecran, lungimea diagonală a ecranului interior este de 7,95 inci (câmpul vizual real este puțin mai mic), iar lungimea diagonală a ecranului extern este de 6,43 inci atunci când este măsurat ca un dreptunghi standard (câmpul vizual real este puțin mai mic). Rezoluția este măsurată ca un dreptunghi standard, deci pixelii efectivi sunt puțin mai mici.
  • Cu un design cu colțuri rotunjite pe ecran, lungimea diagonală a ecranului interior este de 7,95 inci (câmpul vizual real este puțin mai mic), iar lungimea diagonală a ecranului extern este de 6,43 inci atunci când este măsurat ca un dreptunghi standard (câmpul vizual real este puțin mai mic). Rezoluția este măsurată ca un dreptunghi standard, deci pixelii efectivi sunt puțin mai mici.
  • Nu include un stylus, care trebuie achiziționat separat. Este acceptat doar stylusul HONOR Magic-Pen.
  • Această funcție va fi disponibilă prin upgrade OTA.
  • Verificați răspunsurile. Compatibilitatea și disponibilitatea variază. Necesită configurare. 18+. Google și Gemini sunt mărci comerciale ale Google LLC.
  • Această funcție va fi disponibilă prin upgrade OTA.

Despre HONOR

HONOR este lider în furnizarea globală de dispozitive inteligente. Este un brand de tehnologie iconic, care și-a luat angajamentul de a crea o nouă lume inteligentă pentru fiecare utilizator, prin intermediul produselor și serviciilor performante pe care le oferă. Cu expertiză în domeniul cercetării și dezvoltării, HONOR se angajează să dezvolte tehnologii care să le ofere oamenilor din întreaga lume libertatea de a realiza și de a face mai mult. Cu o gamă de smartphone-uri, tablete, laptopuri și dispozitive portabile inovatoare de înaltă calitate, premium și fiabile, potrivite pentru fiecare buget, HONOR creează contextul perfect pentru ca oamenii să devină o versiune mai bună a lor.

 Pentru mai multe informații, vizitați: https://www.honor.com/ro/

https://www.facebook.com/HonorRomania

https://www.facebook.com/groups/691788556134559

https://www.tiktok.com/@honor_romania

https://www.instagram.com/honor_romania/

https://www.youtube.com/@honorromania5239

 

Articolul COMUNICAT / HONOR Magic V5: Cel mai subțire smartphone pliabil, fără compromisuri a ajuns în România apare prima dată în Mediafax.

Burduja: Încă 2751 MW noi capacităţi de producţie de energie vor fi realizate prin mecanismul CfD

Mediafax

„Când am preluat Ministerul Energiei am promis să revitalizez investiţiile, după foarte mulţi ani de stagnare, şi să atragem bani europeni fără precedent pentru sectorul energetic. Aşa am ajuns ca, după 2 ani de activitate zi de zi în minister, când am făcut bilanţul, să centralizăm 14 miliarde de euro fonduri nerambursabile, la care se adaugă cofinanţările beneficiarilor, probabil peste 25 miliarde de euro în total — bani pe care i-am pus să lucreze pentru dezvoltarea energetică a ţării. 3 miliarde de euro sunt fonduri europene obţinute exclusiv pentru mecanismul CfD (Contracte pentru Diferenţă), care au scopul de a construi noi parcuri fotovoltaice şi eoliene în România. Energie ieftină şi curată. Anul trecut am organizat prima licitaţie CfD şi am semnat contracte pentru 1528 MW eolian şi solar. Acea primă rundă a fost un succes, atribuindu-se toată capacitatea scoasă la licitaţie, iar preţurile minime au fost cu 35-40% mai mici faţă de preţurile maximale de exercitare”, spune Sebastian Burduja pe Linkedin.

Aesta afirmă că atunci a promis să nu se oprească şi să organizeze a doua rundă de licitaţie.

„În data de 12 mai, cu aproximativ o lună înainte de încheierea mandatului, am lansat a doua licitaţie, iar astăzi (miercuri – n.r.) avem rezultatele. 1488 MW noi în parcuri fotovoltaice şi 1263 MW noi în parcuri eoliene se vor construi în România în următorii ani. Rezultatul la licitaţia pentru capacităţile fotovoltaice este efectiv spectaculos, preţurile licitate de investitori fiind mai mici cu aproximativ 20% faţă de cele înregistrate anul trecut la prima licitaţie, iar cel mai mic preţ care a fost licitat este cu 50% mai mic faţă de preţul maximal! Sunt rezultate care ne-au depăşit aşteptările. Asta înseamnă transparenţă, concurenţă pe bune, licitaţii corecte. Asta înseamnă să îţi asumi să faci lucruri care nu s-au mai făcut niciodată în România, aşa cum este mecanismul CfD. Succesul acestor două runde, din care vor rezulta 4279MW noi pentru energia României, confirmă că nu m-am luptat degeaba cu toţi cei care voiau să anulăm acest mecanism de investiţii, cu bani europeni”, mai spune Burduja.

Fostul ministru reafirmă faptul că singura soluţie pentru a avea preţuri mici la energie este să se investească masiv în noi capacităţi de producere.

„În 2024 am pus în funcţiune noi capacităţi de producere mai mult decât s-au pus în 8 ani dinainte la un loc. Iar la stocare, aproape inexistentă la începutul mandatului meu, am avut o creştere fulminantă, de 25 de ori, de la 16 MWh la 404,9 MWh. Asta este calea de urmat şi pe mai departe, iar roadele se vor vedea din plin în următorii ani”, mai spune Burduja.

Articolul Burduja: Încă 2751 MW noi capacităţi de producţie de energie vor fi realizate prin mecanismul CfD apare prima dată în Mediafax.