Ucrainenii îl ironizează pe Trump pentru că i-a întins covorul roșu lui Putin: „Soldați americani în genunchi în fața avionului lui Putin”

Mediafax

Mustafa Nayyem, un jurnalist ucrainean devenit politician, a postat o imagine cu soldați americani îngenuncheați pentru a asigura covorul roșu așezat lângă avionului lui Putin înainte ca președintele rus să iasă, cu descrierea: „Make Kneeling Great Again” (Faceți îngenuncherea din nou măreață), relateaz[ The Guardian.

Nayyem, care a ajutat la organizarea mișcării de protest din 2013 din Maidan, Piața Independenței din Kiev, care l-a răsturnat pe aliatul lui Putin, Viktor Ianukovici, nu a fost singur.

Olga Rudenko, redactorul șef al Kyiv Independent, a distribuit aceeași imagine cu descrierea: „Acesta este noul fundal de ecran al telefonului lui Putin. Soldați americani îngenuncheați sub literele mari în chirilică care formează cuvântul RUSIA. Pentru a fixa covorul roșu. Pentru un criminal de război”.

Un soldat ucrainean, Oleksandr Solonko, a scris: „Îmi pare foarte rău pentru militarii americani care au fost obligați să întindă covorul roșu pentru cel mai mare criminal de război, al cărui sistem de propagandă le-a denigrat țara timp de mulți ani”.

Simbolismul nu a trecut neobservat în Rusia. Un videoclip în care soldații americani îngenunchează pe covorul de sub avionul lui Putin a fost postat pe Telegram de canalul de știri rus Zvezda care aparține Ministerului Apărării din Rusia.

Articolul Ucrainenii îl ironizează pe Trump pentru că i-a întins covorul roșu lui Putin: „Soldați americani în genunchi în fața avionului lui Putin” apare prima dată în Mediafax.

Fitch menţine ratingul României la „BBB-”, cu perspectivă negativă, dar avertizează asupra deficitului şi datoriei publice

Mediafax

Decizia vine în contextul în care finanţele publice s-au deteriorat puternic, România având unul dintre cele mai mari deficite bugetare din categoria sa, dar şi o datorie publică aflată pe o traiectorie ascendentă.

Fitch estimează că deficitul va coborî de la 7,4% din PIB în 2025 la 5,9% în 2027, însă avertizează că rămâne la un nivel foarte ridicat.

În iulie, guvernul a adoptat un pachet ambiţios de măsuri fiscale, care include creşteri de TVA şi îngheţarea salariilor şi pensiilor din sectorul public, dar agenţia notează că există riscuri majore de implementare din cauza costurilor sociale şi a tensiunilor politice.

Fitch atrage atenţia şi asupra creşterii economice foarte slabe, sub 1% în 2024 şi 2025, cu perspective de redresare abia după 2027, precum şi asupra unei inflaţii persistent ridicate, amplificată de noile taxe.

În acelaşi timp, deficitul de cont curent şi datoria externă ridicată menţin vulnerabilitatea economiei româneşti la schimbările de sentiment din pieţele financiare.

Pe plan politic, agenţia Fitch subliniază că incertitudinea s-a redus odată cu alegerea preşedintelui Nicuşor Dan şi formarea unei coaliţii pro-occidentale stabile, însă avertizează că presiunea populistă şi schimbarea premierului în 2027 pot readuce riscuri pentru stabilitatea politicilor economice.

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a salutat decizia, subliniind că aceasta „reconfirmă încrederea în măsurile și planurile Guvernului României” privind consolidarea fiscală și sustenabilitatea finanțelor publice.

Articolul Fitch menţine ratingul României la „BBB-”, cu perspectivă negativă, dar avertizează asupra deficitului şi datoriei publice apare prima dată în Mediafax.

Reacție fulger a lui Zelenski după ce Trump și Putin s-au întâlnit: „În ziua negocierilor, rușii continuă să ucidă”

Mediafax

În timp ce Donald Trump și Vladimir Putin au început summitul din Alaska axat pe încheierea războiului Rusiei împotriva Ucrainei, președintele ucrainean, Volodomir Zelenski, a oferit o actualizare cu privire la luptele într-un discurs pe rețelele sociale de la Kiev.

„În ziua negocierilor, rușii ucid. Și asta spune multe”, a scris Zelenski într-o postare pe X care însoțea actualizarea sa video.

El a enumerat o serie de ținte rusești. „Sumy – un atac rus asupra pieței centrale. Regiunea Dnipro – atacuri asupra orașelor și întreprinderilor. Zaporojie, regiunea Kherson, regiunea Donetsk – atacuri rusești deliberate. Războiul continuă, și asta tocmai pentru că nu există niciun ordin și nici măcar un semnal că Moscova se pregătește să pună capăt acestui război”, a spus președintele Ucrainei.

„Rusia trebuie să pună capăt războiului pe care ea însăși l-a început și care se prelungește de ani de zile”, a adăugat el.

„Uciderile trebuie să înceteze. Este necesară o întâlnire a liderilor – cel puțin a Ucrainei, Americii și Rusiei – și tocmai într-un astfel de format sunt posibile decizii eficiente. Sunt necesare garanții de securitate. Este nevoie de o pace durabilă”, a adăugat acesta.

Articolul Reacție fulger a lui Zelenski după ce Trump și Putin s-au întâlnit: „În ziua negocierilor, rușii continuă să ucidă” apare prima dată în Mediafax.

Superliga: Dinamo și UTA au încheiat la egalitate. „Câinii roșii” au terminat meciul cu doi oameni în minus

Mediafax

Arădenii au deschis scorul în minutul 33, prin Abdallah, fostul atacant al lui Dinamo.

Jucătorul nu și-a sărbătorit golul, aceasta fiind prima sa reușită pentru UTA.

După pauză, Dinamo a restabilit egalitatea prin Karamoko, care a marcat, în minutul 59, cu un șut plasat, aducând punctul de egalitate pentru gazde.

Pe final, Dinamo a rămas fără doi jucători, Milanov și Cristian Mihai fiind eliminați.

Pentru jucătorul de la UTA, Ovidiu Popescu, a reprezentat meciul cu numărul 250 în prima ligă.

UTA rămâne neînvinsă în acest sezon, iar cu 12 puncte acumulate ocupă locul 2 provizoriu în clasament.

Dinamo ajunge la 9 puncte, situându-se pe locul 6, în momentul de față.

Formații:

Dinamo: Epassy – Ikoko, Boateng, Stoinov, Opruț (Milanov 55’) – Charalampos (Cr. Mihai 46’), Gnahore, Cîrjan – Armstrong (Pașcălău 90’+4), A. Pop (Karamoko 46’), Musi (Caragea 79’). Antrenor: Zeljko Kopic.

UTA: Iliev – Țuțu, Benga, Poulolo, Padula – Van Durmen, Ov. Popescu (Zsori 75’) – Tzionis (Alomerovic 83’), A. Roman (L. Mihai 90’+1), Costache (Hrezdac 75’) – Abdallah. Antrenor: Adrian Mihalcea.

Articolul Superliga: Dinamo și UTA au încheiat la egalitate. „Câinii roșii” au terminat meciul cu doi oameni în minus apare prima dată în Mediafax.

Andrei Rațiu, debut perfect cu Rayo Vallecano în La Liga, învingând pe Girona în deplasare

Mediafax

Andrei Rațiu a fost integralist în meciul disputat pe Estadi Montilivi. Jorge de Frutos a deschis scorul în minutul 18, iar două minute mai târziu a pasat decisiv pentru Alvaro Garcia, care a majorat avantajul oaspeților.

Girona a rămas în zece după eliminarea lui Gazzaniga în minutul 43, pentru un fault ca ultim apărător, iar Rayo a profitat imediat. Isi Palazon a transformat un penalty în minutul 45, stabilind scorul pauzei, 3-0 pentru madrileni.

În partea a doua, Rayo Vallecano nu a mai înscris, iar Joel Roca a redus diferența pentru Girona în minutul 57. Meciul s-a încheiat 3-1 pentru Rayo Vallecano.

Potrivit datelor statistice, fundașul român a încheiat cu un procentaj de 88% la pase reușite (50/57), având cel mai mare număr de atingeri al mingii, câștigând și 21 de dueluri.

Articolul Andrei Rațiu, debut perfect cu Rayo Vallecano în La Liga, învingând pe Girona în deplasare apare prima dată în Mediafax.

VIDEO Întrebat dacă va „înceta să mai ucidă civili”, Putin a zâmbit și a dat impresia că nu aude întrebările

Mediafax

Pentru scurt timp după ce cei doi lideri au aterizat jurnaliștii au putut face poze celor doi lideri, iar unii au încercat chiar să îi pună mai multe întrebări lui Vladimir Putin.

Liderul de la Kremlin nu a răspuns și a făcut un gest ce ridică semne de întrebare.

Întrebat dacă va „înceta uciderea civililor”, Putin a făcut un gest care părea să indice că nu a auzit întrebarea după a zâmbit.

Apoi cei doi au făcut o poză oficială și s-au urcat împreună în mașina ce i-a dus la locul de desfășurare a întâlnirii.

În ciuda faptului că Putin și-a adus limuzina „Aurus”, observată pe pista de aterizare lângă avioane, președintele rus a urcat în limuzina prezidențială americană, supranumită „Bestia”.

Președintele rus a fost văzut cu un zâmbet larg pe față, în timp ce Trump părea să facă cu mâna mulțimii.

Articolul VIDEO Întrebat dacă va „înceta să mai ucidă civili”, Putin a zâmbit și a dat impresia că nu aude întrebările apare prima dată în Mediafax.

Liverpool a adus un omagiu lui Diogo Jota și fratelui său înaintea primului meci al sezonului

Mediafax

Suporterii au cântat celebrul imn „You’ll never walk alone”, în timp ce pancarte, banderole și steaguri cu culorile Portugaliei erau afișate în tribune. Căpitanul Virgil Van Dijk și Mohamed Salah au fost vizibil emoționați, iar fanii au ridicat privirile și brațele spre cer pentru a-i aduce un ultim omagiu jucătorului dispărut la 28 de ani.

Un moment de reculegere a fost respectat în liniște deplină, iar în minutul 20, corespunzător numărului de pe tricoul său, întreaga arenă l-a aplaudat și l-a omagiat pe Diogo Jota.

Înaintea meciului, fanii au depus coroane de flori și alte omagii la intrarea în stadion. Liverpool intenționează să ridice o statuie în memoria lui Jota și a retras numărul 20 de pe tricouri.

Articolul Liverpool a adus un omagiu lui Diogo Jota și fratelui său înaintea primului meci al sezonului apare prima dată în Mediafax.

Deși Putin și-a adus limuzina în Alaska, a urcat în mașina lui Trump, supranumită „Bestia”

Mediafax

La mai bine de șase ani de la ultima lor întâlnire, Donald Trump și Vladimir Putin se află din nou față în față.

În ciuda faptului că Putin și-a adus limuzina „Aurus”, observată pe pista de aterizare lângă avioane, președintele rus a urcat în limuzina prezidențială americană, supranumită „Bestia”.

Președintele rus a fost văzut cu un zâmbet larg pe față, în timp ce Trump părea să facă cu mâna mulțimii.

Trump a avertizat înainte de întâlnire că va „pleca” dacă summitul nu decurge bine și că nu va fi mulțumit dacă astăzi nu se ajunge la un acord de încetare a focului.

Articolul Deși Putin și-a adus limuzina în Alaska, a urcat în mașina lui Trump, supranumită „Bestia” apare prima dată în Mediafax.

Echipajul Stației Spațiale Internaționale testează producția de fibră optică și prepararea de sake

Mediafax

Potrivit unui comunicat publicat vineri de Agenția spațială americană, NASA și partenerii săi internaționali au continuat cercetările la bordul ISS, concentrându-se pe studiile de biologie spațială, întreținerea sistemelor de suport vital și pregătirea vehiculelor de reaprovizionare.

Astronautul american Jonny Kim a instalat echipamente în laboratorul Destiny pentru a testa producția comercială de fibră optică în microgravitație. Fibrele obținute vor fi analizate pentru a compara calitatea cu cea obținută pe Pământ, cu aplicații posibile în comunicațiile terestre și spațiale.

Astronautul japonez Kimiya Yui a pregătit incubatorul Cell Biology Experiment Facility-L (CBEF-L) pentru studiul DASSAI MOON, care va simula gravitația lunară și va fermenta drojdia de sake. Mostrele înghețate vor fi trimise pe Pământ pentru analiză, deschizând posibilitatea producerii de băuturi familiare pe Lună.

Totodată, inginerul Zena Cardman a continuat studiile CIPHER pentru monitorizarea schimbărilor cognitive ale astronauților, iar Mike Fincke a întreținut sistemele de suport vital și a înlocuit componente de comunicații, susținând buna funcționare a stației.

Articolul Echipajul Stației Spațiale Internaționale testează producția de fibră optică și prepararea de sake apare prima dată în Mediafax.

Putin a ajuns în Alaska pentru summitul cu Trump privind războiul din Ucraina

Mediafax

Summitul are loc la baza aeriană din Anchorage, fiind prima discuție față în față dintre cei doi lideri de la revenirea lui Trump la Casa Albă. Ucraina nu a fost invitată la discuții.

Trump a declarat că își dorește un armistițiu „astăzi” și a subliniat că nu negociază în locul Ucrainei, ci vrea ca aceasta să fie prezentă la masa negocierilor. Summitul include și membri ai administrației americane, precum secretarul de stat Marco Rubio și trimisul special Steve Witkoff.

Kremlinul a anunțat că discuțiile vor aborda nu doar Ucraina, ci și relațiile bilaterale și că întâlnirile ar putea dura șase-șapte ore.

Oficialii ucraineni și cetățenii din Kiev rămân sceptici în privința rezultatelor summitului.

Articolul Putin a ajuns în Alaska pentru summitul cu Trump privind războiul din Ucraina apare prima dată în Mediafax.