Solicitările grefierilor către ministrul Justiției: digitalizare, personal suplimentar și robe negre

Mediafax

La sediul Ministerului Justiției a avut loc, mirercuri, o întâlnire a ministrului Justiției, Radu Marinescu, cu reprezentanții Sindicatului Național al Grefei Judiciare.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Justiției, discuțiile au vizat aspecte importante cu privire la statutul grefierilor, accentul punându-se, la solicitarea reprezentanților sindicatului, pe necesitatea participării persoanelor cu putere decizională din cadrul Ministerului Justiției la întâlnirile grupului de lucru constituit în acest sens, în scopul eficientizării activității, precum și în vederea menținerii în permanență a unui dialog deschis între toți factorii implicați.

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a precizat că s-a stabilit ca la nivelul Serviciului profesii juridice conexe să fie înființat un compartiment de grefă judiciară, care să aducă o contribuție semnificativă activității grefierilor și, totodată, să asigure o bună cooperare în relația cu reprezentanții acestora.

Degrevarea activității judecătorești

Un alt punct al discuțiilor a fost degrevarea activității judecătorești. Reprezentanții sindicatului au menționat aici, digitalizarea, proceduri de lucru simplificate, adoptarea de acte normative și, nu în ultimul rând, chiar și în acest context care necesită o prudență financiară foarte strictă, găsirea unor soluții pentru suplimentarea schemelor de personal.

Cu privire la acest ultim aspect, se arată în comunicatul de presă, ministrul Justiției a transmis că va susține orice demers pentru acoperirea deficitului de resursă umană în rândul grefierilor. În acest sens va purta discuții cu reprezentanții Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru identificarea cu rapidă a unor soluții optime.

Printre subiectele de discuție s-a numărat și unul legat de culoarea robei purtate în instanțele de judecată. Grefierii i-au spus ministrului că își doresc să poarte robe negre, nu gri ca în prezent.

„În cadrul întâlnirii de astăzi, s-a adus în discuție și intenția schimbării culorii robei grefierilor din gri în negru, pentru o aliniere la culoarea generală din sistemul judiciar”.

Cu privire la zona investițională din sistemul judiciar, ministrul Radu Marinescu, a precizat că în perioada imediat următoare va efectua o vizită la Primăria Cornetu pentru a discuta despre situația imobilului Judecătoriei Cornetu care necesită intervenții de refacere și consolidare.

Articolul Solicitările grefierilor către ministrul Justiției: digitalizare, personal suplimentar și robe negre apare prima dată în Mediafax.

Grindeanu privind organizarea alegerilor pentru Primăria Capitalei: „E posibil să fie și în acest an”

Mediafax

Miercuri, în cadrul emisiunii „Ai Aflat! cu Sorin Cristache” difuzată de Gândul, liderul PSD, Sorin Grindeanu a afirmat că nu există un calendar exact pentru organizarea acestor alegeri, menționând că este interesat să se creioneze un plan de dezvoltare a Bucureștiului.

„Pe mine mă interesează să am foarte bine pus la punct, pe București, dincolo de jocuri politice, un proiect pentru bucureștenii. E un moment pe care bucureștenii, din perspectiva mea, nu trebuie să-l rateze. (…) Nu aș putea să vă răspund în acest moment că e posibil să fie și în acest an”, a afirmat Grindeanu.

El a criticat idea unui front comun al partidelor din coaliție împotriva PSD: „ nu vreau să ajungem într-o situație de acest tip în care PSD-ul ar părea izolat într-o formă din aceasta de coaliție. Și dacă se vrea acest lucru, măcar să ni se spună dinainte și știm că plecăm acasă. Deci asta e o linie roșie”.

Despre potențialii candidați ai Partidului Social Democrat, Grindeanu a susținut: „Ați văzut sondaje. Candidații, posibili candidații ai noștrii stau foarte bine în sondaje cu șanse reale în a câștiga Primăria Generală. Deci nu discutăm de frica PSD-ului că nu ne batem cu șanse reale. Din contră”.

Articolul Grindeanu privind organizarea alegerilor pentru Primăria Capitalei: „E posibil să fie și în acest an” apare prima dată în Mediafax.

Sorin Grindeanu confirmă că PSD-ul a vrut să iasă de la guvernare: Am fost foarte supărat

Mediafax

Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat la emisiunea „Ai aflat, cu Ionuț Cristache” faptul că, într-adevăr, au existat momente în aceste zile când social-democrații au dorit să iasă de la guvernare.

„Am avut câteva momente în aceste zile în care am avut aceste porniri, să mă gândesc că avem lucruri care ne diferențiază fundamental. Dezamăgirea cea mai mare a fost când nu au fost acceptate acele amendamente legate de veterani, deținuți politici, călugări, nici nu mi-a trecut prin cap că nu vor fi acceptate” , a precizat Sorin Grindeanu.

„-V-a trecut prin cap să vă retrageți?”, a întrebat jurnalistul Ionuț Cristache.

„-Da”, a răspuns Sorin Grindeanu.

Articolul Sorin Grindeanu confirmă că PSD-ul a vrut să iasă de la guvernare: Am fost foarte supărat apare prima dată în Mediafax.

Singura țară din lume care nu are țânțari

Mediafax

Mic, periculos, agasant. Pare că e pe lume special ca să enerveze. Îi plac căldura, zonele cu umiditate mărită. Îl găsești peste tot în lume, însă într-un singur loc nu: în Islanda.

Nici măcar Norvegia, Scoția sau Groenlanda nu sunt scutite, în ciuda vremii puțin prietenoase cu el. Islanda, însă, a scăpat. Cel puțin, pentru moment.

Alături de Antarctica, dar aceasta, în fine, nu este o țară.

Dar cum se face că Islanda e zonă liberă de țânțari și ce explicații au găsit oamenii de știință?

Câțiva rătăciți au ajuns aici, totuși, dar n-au rezistat

Această țară insulară este separată de vecinii săi prin sute de kilometri de ocean – o barieră naturală care face dificilă sosirea țânțarilor pe cale aeriană.

Totuși, țânțarii ajung, uneori, transportați în avioane.

Gísli Már Gíslason, profesor emerit de limnologie (studiul lacurilor și al apelor dulci) la Universitatea din Islanda, a confirmat acest lucru după ce a capturat un țânțar într-un zbor din Groenlanda către Islanda, scrie Live Science.

Țânțarii pot supraviețui ore întregi pe trenul de aterizare al aeronavelor, chiar și la temperaturi înghețate, spune acesta.

Deci, dacă țânțarii au ajuns aici, de ce nu și-au stabilit populații?

Gíslason a explicat că lipsa habitatelor potrivite pentru reproducere nu e o teorie sustenabilă, pentru că Islanda are numeroase iazuri și mlaștini în apropierea aeroporturilor, în care țânțarii să se stabilească și că cea mai probabilă explicație este climatul aspru al acestei țări.

Un țânțar are patru cicluri de viață: ou, larvă, pupă și adult.

Țânțarii adulți își depun ouăle în apă. Aceste ouă eclozează în larve, care se dezvoltă în pupă, care devine un țânțar adult.

Robert Jones, biolog specializat în insecte și lector la London School of Hygiene & Tropical Medicine, spune că larvele de țânțar necesită apă lichidă neînghețată pentru a se dezvolta.

În regiunile extrem de reci, precum Arctica Canadiană, unele specii de țânțari supraviețuiesc intrând în stadiul de ou, unde pot rezista luni întregi în apă înghețată.

Explicația pentru care țânțarii nu rezistă în Islanda

„În zone mai calde, cum ar fi unele părți ale Europei Centrale, țânțarii pot supraviețui iarna ca ouă sau larve în corpuri de apă relativ adăpostite care nu îngheață, sau ca adulți ascunși în vizuini și alte locuri protejate”, a spus el.

Climatul Islandei se situează undeva la mijloc: iernile lungi și ciclurile frecvente de îngheț-dezgheț din toamnă și primăvară fac ca apa să înghețe, să se topească și să înghețe din nou în mod repetat.

„Aceste cicluri perturbă dezvoltarea și ucid ouăle și larvele de țânțar înainte ca acestea să devină adulți, ceea ce face mult mai dificilă stabilirea unor populații”, a spus Jones.

Nu se știe cât o să mai fie Islanda țară liberă de țânțari, cu încălzirea asta globală…

Deși piscinele geotermale din Islanda rămân neînghețate iarna, temperaturile lor pot fi prea ridicate pentru larvele oricărei specii de țânțar adaptate la latitudini înalte.

„În plus, compoziția chimică a apelor geotermale este puțin probabil să fie potrivită pentru dezvoltarea țânțarilor”, a adăugat el.

Totuși, odată cu schimbările climatice, statutul Islandei de țară liberă de țânțari s-ar putea să nu dureze pentru totdeauna.

Jones a observat că primăverile și toamnele mai calde ar putea crea perioade mai lungi de apă neînghețată, permițând țânțarilor să stabilească populații permanente.

Immo Hansen, profesor de biologie la New Mexico State University, este de acord: „În prezent vedem țânțarii tropicali extinzându-și arealul spre nord în Statele Unite, în mare parte pentru că iernile din acea regiune devin mai blânde”, spune acesta.

Exemplul Hawaii

Dacă țânțarii se vor răspândi în cele din urmă în Islanda, nu ar fi prima dată când o zonă fără țânțari dispare.

Hawaii, cel mai izolat arhipelag din lume, nu avea țânțari până în 1826, când vasele europene și americane i-au introdus accidental.

Datorită climei favorabile din Hawaii, țânțarii s-au înmulțit rapid și s-au răspândit pe insule.

De atunci, schimbările climatice au împins țânțarii în pădurile situate la altitudini mai mari, care înainte erau prea reci pentru supraviețuirea lor.

Sudul Europei e mai expus la boli transmisibile de țânțari

În ciuda posibilității ca țânțarii să ajungă în Islanda, riscul ca specii purtătoare de boli — precum cele din genul Aedes, cunoscute pentru transmiterea bolilor precum dengue și chikungunya — să se stabilească acolo rămâne scăzut, deoarece aceste insecte au nevoie de climat tropical și subtropical pentru a supraviețui, a explicat Jones.

În timp ce sudul Europei se confruntă cu riscuri crescute de astfel de focare din cauza schimbărilor climatice și a transportului modern, „studiile de modelare sugerează că nordul Europei va rămâne în mare parte neprielnic pentru transmiterea dengue chiar și până în 2080”, a spus el.

Articolul Singura țară din lume care nu are țânțari apare prima dată în Mediafax.

Speranță pentru Ucraina: Are șanse să evite recesiunea și să-și relanseze economia după război, anunță banca națională a țării

Mediafax

După încheierea războiului, economia Ucrainei ar putea intra pe un traseu de redresare rapidă, susținut de investiții externe, cheltuieli militare constante și apropierea de Uniunea Europeană. Potrivit Băncii Naționale a Ucrainei (NBU), combinația dintre sprijinul occidental, integrarea europeană și reintegrarea eficientă a veteranilor ar putea contracara riscurile recesioniste care afectează, de regulă, economiile postbelice.

„Ne așteptăm ca într-adevăr să putem evita o dinamică recesionistă și, după încheierea ostilităților active, chiar să asistăm la o accelerare a creșterii economice”, a declarat Serghei Nikolaiciuk, prim-viceguvernator al Băncii Naționale a Ucrainei, într-un interviu acordat agenției Interfax-Ukraine.

Europa va continua finanțarea armatei ucrainene

Potrivit oficialului ucrainean, cheltuielile de apărare vor rămâne ridicate, chiar dacă vor scădea față de perioada războiului la scară largă, deoarece riscurile de securitate vor persista. Sprijinul financiar european va fi esențial: „Partenerii noștri internaționali, în special cei europeni, vor asigura o parte semnificativă din finanțarea pentru armata Ucrainei, care va proteja nu doar Ucraina, ci întreaga Europă”.

Un alt factor esențial este integrarea în Uniunea Europeană, care, în viziunea Băncii Naționale a Ucrainei, va atrage investiții și capital privat: „Agenda ambițioasă de integrare face ca potențialul economic al Ucrainei să fie extrem de atractiv în anii următori”.

În același timp, ritmul reintegrării veteranilor în societate ar putea fi mai rapid decât în alte perioade postbelice, datorită progresului tehnologic și experienței sociale acumulate în ultimele decenii.

Creșterea economică pe termen scurt a fost revizuită în scădere

Viceguvernatorul recunoaște, totuși, că provocările sunt semnificative: „A spune că acest parcurs va fi unul ușor ar fi o exagerare. El va necesita un efort susținut din partea societății și a guvernului”.

Cu toate aceste proiecții optimiste, Banca Națională a Ucrainei rămâne precaută. În Raportul de inflație din iulie, instituția a revenit la publicarea a două scenarii macroeconomice: pozitiv și negativ, tocmai din cauza incertitudinilor ridicate. Scenariul pesimist a fost ales drept punct de referință, întrucât autoritățile preferă o abordare prudentă, similară cu cea folosită la planificarea bugetului pentru 2026.

Potrivit celor mai recente estimări, NBU a revizuit în scădere creșterea PIB pentru 2025 de la 4,3% la 2,1%, iar pentru 2026 de la 4,6% la 2,3%. Inflația estimată pentru 2025 a fost majorată de la 6,9% la 9,7%.

 

Articolul Speranță pentru Ucraina: Are șanse să evite recesiunea și să-și relanseze economia după război, anunță banca națională a țării apare prima dată în Mediafax.

Parlamentul Ucrainei susține proiectul de lege privind impozitarea activelor virtuale

Mediafax

Ucraina are una dintre cele mai ridicate rate de deținere a criptomonedelor din lume: aproximativ 16% din populație avea active cripto înainte de invazia pe scară largă a Rusiei, un nivel comparabil cu cel din Statele Unite.

În ciuda popularității, piața rămâne în mare parte nereglementată, iar tranzacții anuale de miliarde de dolari nu sunt impozitate.

Proiectul de lege definește activele virtuale drept bunuri digitale care există prin tehnologia blockchain. Acestea nu vor fi recunoscute ca monedă și nu vor putea fi folosite ca mijloc legal de plată în Ucraina, ci vor fi tratate ca bunuri mobile în temeiul dreptului civil.

Proiectul stabilește o cotă generală de impozitare de 18% impozit pe venit și 5% impozit militar pentru tranzacțiile cu active virtuale. În primul an după intrarea în vigoare a legii, retragerile convertite în monedă tradițională vor fi impozitate cu o cotă preferențială de 5%.

Actul legislativ a fost adoptat cu sprijinul a 246 de deputați. Jelezniak a precizat că vor fi introduse amendamente suplimentare înainte de a doua lectură a proiectului.

Articolul Parlamentul Ucrainei susține proiectul de lege privind impozitarea activelor virtuale apare prima dată în Mediafax.

Germania solicită ajutorul Indiei pentru a aduce Rusia, aliatul său, la negocierile de pace cu Ucraina

Mediafax

Wadephul a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că, în ciuda eforturilor enorme depuse de Europa și Statele Unite, Rusia nu a fost dispusă să intre în negocieri, o provocare pe care New Delhi ar putea să o abordeze.

„Singura cerință este ca armele să tacă”, a declarat ministrul german în timpul vizitei sale de două zile în India, adăugând că președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a manifestat intenția de a face pace.

„Noi, europenii, facem tot posibilul, colaborând cu prietenii noștri americani și ucraineni pentru a ne asigura că acest război se va încheia în curând și că Ucraina va găsi pacea ca stat suveran”, a spus Wadephul.

Apelul lui Wadephul reflectă speranța crescândă a Europei ca India să-și intensifice eforturile diplomatice pentru pace, chiar dacă New Delhi echilibrează parteneriatul său cu partenerul tradițional de apărare, Moscova, potrivit AP.

India a apărat achiziția de petrol

India a rezistat presiunilor occidentale de a denunța Moscova în mod categoric după invazia din februarie 2022 care a declanșat războiul dintre Rusia și Ucraina, deși India a cerut încetarea ostilităților.

Când Occidentul a exclus Moscova de pe piața de export pentru a-i perturba finanțarea războiului, India a acționat rapid pentru a obține petrol brut rusesc la preț redus în cantități uriașe, care reprezintă acum o parte semnificativă din totalul importurilor sale. India a apărat achiziția de petrol ca fiind necesară pentru a-și proteja economia de șocul global.

Președintele SUA, Donald Trump, a impus luna trecută o taxă suplimentară de 25% asupra mărfurilor indiene, ca răspuns, aducând totalul taxelor la 50%, tensionând relațiile dintre cele două mari democrații ale lumii. Se estimează că taxele americane ridicate vor afecta exporturile indiene în valoare de 48,2 miliarde de dolari și vor afecta ambițiile economice mai largi ale națiunii din Asia de Sud.

În căutarea unor opțiuni pentru a-și proteja economia, India promovează accelerarea negocierilor privind un acord de liber schimb cu Uniunea Europeană. Ministrul indian de externe, S. Jaishankar, care a purtat discuții detaliate cu Wadephul miercuri, a declarat că India contează pe Germania pentru a accelera negocierile și a încheia acordul de liber schimb până la sfârșitul anului.

 

Articolul Germania solicită ajutorul Indiei pentru a aduce Rusia, aliatul său, la negocierile de pace cu Ucraina apare prima dată în Mediafax.

Sorin Grindeanu explică cum a decurs întâlnirea de la Cotroceni pe tema reformei administrației

Mediafax

Miercuri, în cadrul emisiunii difuzate de Gândul, „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”, președintele interimar al PSD a explicat cum s-a desfășurat întâlnirea cu președintele Dan privind reducerea de cheltuieli în administrația publică.

„S-a discutat pe argumente, spunând până la urmă ce ne interesează pe noi. Să facem reduceri de cheltuieli, care sunt binevenite, atât în administrația centrală cât și în administrația locală, sau să facem concedierii. Și atunci s-a mers pe planul propus de premier, așa cum bine știți, cu concedierea în jur de 13.000 sau 14.000 de oameni. S-a întrebat care e impactul și președintele a calculat scurt impactul”, a spus Grindeanu.

„Statul român cheltuie cam în jur de 100.000, într-o medie 100.000 pe an, ori 14.000 ajunge la 1,4 miliarde”, a mai declarat social-democratul.

El a subliniat că măsurile nu ar fi aplicate imediat, ci ar urma să intre în vigoare la începutul anului viitor, dacă vor fi aprobate.

Articolul Sorin Grindeanu explică cum a decurs întâlnirea de la Cotroceni pe tema reformei administrației apare prima dată în Mediafax.

ANM a emis cod portocaliu de vreme severă pentru județele Cluj și Sălaj

Mediafax

Potrivit ANM, sunt prognozate averse torențiale ce pot acumula între 25 și 40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului de 50–70 km/h și grindină de 3–4 cm.

Zonele vizate sunt localități din județul Cluj (Huedin, Mănăstireni, Sâncraiu, Izvoru Crișului) și județul Sălaj (Almașu, Fildu de Jos).

Meteorologii recomandă populației să evite deplasările în intervalul menționat și să se adăpostească în spații sigure, pentru a preveni incidentele provocate de fenomenele extreme.

Articolul ANM a emis cod portocaliu de vreme severă pentru județele Cluj și Sălaj apare prima dată în Mediafax.

Sorin Grindeanu: Relația cu USR este grea. Sunt la guvernare, dar au încă discurs de opoziție

Mediafax

Relația cu USR este „grea”, spune liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, în emisiunea „Ai aflat, cu Ionuţ Cristache”, difuzată live pe gandul.ro.

„Eu cred că nu și-au dat încă bine seama că totuși sunt la guvernare. Nu poți să fii la guvernare și să ai de multe ori, o parte dintre ei, fiindcă nu vreau să generalizez, că nici n-ar fi corect, să aibă în continuare discurs de opoziție. Și sunt, și ați văzut și dumneavoastră, foarte multe exemple în acest timp. Oamenii au înțeles că trebuie să facem această coaliție, cei care au înțeles, că unii n-au înțeles, dar nu sunt de blamat nici cei care n-au înțeles, ca să facem lucruri pentru români, nu să facem spectacol, să facem transmisii live din ședințele de guvern și selfie-uri și nu să guvernăm mai mult online decât pentru români. Nu vreau să trimit în derizoriu această modalitate, dar vreau să atenționez și nu doar pe colegii de la USR, chiar pe toți cei care scupă de actul de guvernare, că noi trebuie să facem politici publice pentru români, adresate românilor, mai importante fiind aceste lucruri, decât spectacolul și știrile de acest tip care fac trafic, dar care nu au în realitate niciun efect”, adaugă Grindeanu.

El spune că liderii USR consideră PSD drept un adversar politic.

„Eu spun acest lucru și cred că și ei spun, USR-iștii, despre PSD același lucru, pentru că ei până la urmă, dacă e să aibă un adversar politic, este PSD-ul, nu e AUR-ul pentru USR”.

Articolul Sorin Grindeanu: Relația cu USR este grea. Sunt la guvernare, dar au încă discurs de opoziție apare prima dată în Mediafax.