Vladimir Putin: Oamenii, nu inteligența artificială, generează adevăratele descoperiri

Mediafax

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat vineri că, deși inteligența artificială și noile tehnologii pot accelera schimburile culturale și progresul științific, „numai oamenii sunt capabili să facă descoperiri autentice”, notează Baha.

Vorbind la Forumul Culturilor Unite de la Sankt Petersburg, Putin a avertizat asupra riscurilor legate de inovația rapidă, printre care „devalorizarea libertăților și valorilor, pierderea identității culturale și a diversității culturale”.

El a subliniat că inteligența artificială poate analiza cantități uriașe de date și poate sprijini descoperiri în știință și artă, dar a accentuat că „adevăratele descoperiri sunt posibile doar atunci când este prezentă componenta umană”.

Potrivit lui liderului rus, tehnologia va contribui la modelarea „unei noi realități”, însă nu poate înlocui creativitatea și profunzimea care provin de la oameni.

Articolul Vladimir Putin: Oamenii, nu inteligența artificială, generează adevăratele descoperiri apare prima dată în Mediafax.

Ionuț Moşteanu: „Eastern Sentry”, răspuns ferm la provocările Rusiei pe flancul estic

Mediafax

„Astăzi„ (vineri – n.r.), Secretarul General al NATO şi Comandantul Suprem Aliat în Europa au anunţat lansarea operaţiei Eastern Sentry – o operaţie cu caracter defensiv, de la Nordul Îndepărtat la Marea Neagră. Aceasta este răspunsul ferm al Alianţei la repetatele provocări şi încălcări ale spaţiului aerian din partea Rusiei în Polonia, în România şi în alte state de pe flancul Estic”, scrie pe Facebook Ionuţ Moşteanu.

Unitate, vigilenţă, reacţie rapidă, adaugă el, sunt răspunsurile corecte la agresiunea Rusiei.

„Alături de aliaţii noştri, suntem pregătiţi să apărăm fiecare centimetru din teritoriul NATO”, încheie Moşteanu.

NATO lansează operaţiunea Santinela Estică pentru a-şi consolida poziţia pe flancul estic, a anunţat vineri secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Armata poloneză a anunţat miercuri dimineaţă că a doborât drone care au încălcat spaţiul său aerian în timpul unui atac rusesc asupra Ucrainei vecine. Polonia este stat membru NATO ceea ce înseamnă că a fost încălcat şi spaţiul aerian al organizaţiei militare.

Articolul Ionuț Moşteanu: „Eastern Sentry”, răspuns ferm la provocările Rusiei pe flancul estic apare prima dată în Mediafax.

MAE salută lansarea noii activităţi de vigilenţă sporită pe Flancul Estic al NATO – Eastern Sentry

Mediafax

Secretarul General al NATO, Mark Rutte, şi Comandantul Suprem al Forţelor Aliate (SACEUR), Alexus Grynkewich, au anunţat vineri, 12 septembrie 2025, lansarea unei noi activităţi de vigilenţă sporită pe Flancul Estic al Alianţei, sub autoritatea SACEUR, Eastern Sentry.

„Este o reacţie promptă a Alianţei la violările repetate al spaţiului aerian suveran al statelor Aliate. Măsurile defensive circumscrise acestei activităţi sunt un răspuns necesar la activităţile iresponsabile şi periculoase ale Rusiei care au implicaţii negative grave asupra teritoriului Alianţei Nord-Atlantice. Această activitate militară va fi agilă, flexibilă şi va acoperi ansamblul acţiunilor în materie de apărare aeriană, inclusiv anti-dronă, de pe întreg Flancul Estic, implicând atât capabilităţi aeriene cât şi terestre. De asemenea, va încorpora tactici şi tehnologii inovatoare pentru a răspunde noilor provocări, ca acelea provenite din utilizarea dronelor”, anunţă MAE.

Potrivit comunicatului, lansarea Eastern Sentry „reprezintă, astfel, o nouă măsură de consolidare a Flancului Estic de manieră coerentă, adaptată la natura şi intensitatea ameninţărilor la adresa securităţii Aliate”.

„Este, în acelaşi timp, o nouă dovadă a solidarităţii Aliate şi a angajamentului de a apăra fiecare centimetru de teritoriu al NATO. România rămâne un promotor al procesului de întărire a posturii Aliate pe Flancul Estic şi un contribuitor constant la acest proces, atât prin consolidarea propriei apărări, cât şi prin aportul consistent pe care îl are în alte domenii şi în alte regiuni de pe Flancul Estic”, se arată în finalul comunicatului MAE.

NATO lansează operaţiunea Santinela Estică pentru a-şi consolida poziţia pe flancul estic, a anunţat vineri secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Armata poloneză a anunţat miercuri dimineaţă că a doborât drone care au încălcat spaţiul său aerian în timpul unui atac rusesc asupra Ucrainei vecine. Polonia este stat membru NATO ceea ce înseamnă că a fost încălcat şi spaţiul aerian al organizaţiei militare.

Articolul MAE salută lansarea noii activităţi de vigilenţă sporită pe Flancul Estic al NATO – Eastern Sentry apare prima dată în Mediafax.

Reacția Rusiei după ce ambasadorul său a fost convocat de MAE: Clişeele standard ale propagandei antiruse

Mediafax

„La 11 septembrie, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Rusiei la Bucureşti, Vladimir Lipaev, a fost invitat la MAE României pentru a-i fi exprimat protestul cu privire la presupusa încălcare a spaţiului aerian al Poloniei de către vehiculele aeriene fără pilot ruseşti în noaptea de 10 septembrie. În cadrul întâlnirii, au fost enunţate clişeele standard ale propagandei antiruse, fără legătură cu realitatea. Ambasadorul a subliniat nepotrivirea iniţiativei române şi lipsa de dovezi ale acuzaţiilor formulate împotriva Rusiei. El a propus să se consulte declaraţiile MAE şi ale Ministerului Apărării al Rusiei pe această temă, atrăgând atenţia asupra disponibilităţii de a purta consultări cu Ministerul Apărării al Poloniei, de care, totuşi, partea poloneză se eschivează”, potrivit unui comunicat de presă.

Lipaev a subliniat că „anume implicarea ţărilor NATO în conflictul din Ucraina şi continuarea sprijinului militar acordat regimului de la Kiev duc la escaladarea tensiunii în regiunea europeană şi reprezintă principalele obstacole în calea unei soluţionări paşnice”.

Ministerul Afacerilor Externe l-a convocat joi pe ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti pentru a transmite condamnarea fermă a României privind incidentul în care mai multe dorne ruseşti au pătruns în spaţiul aerian polonez.

Potrivit comunicatului de presă emis de MAE, partea română a susţinut că incidentul reprezintă: „o escaladare fără precedent, precum şi o ameninţare la adresa securităţii cetăţenilor unui stat Aliat şi partener strategic al României”, subliniind consecinţele „războiului de agresiune” declanşat de Rusia împotriva Ucrainei.

În cadrul discuţiilor, MAE a exemplificat şi incidente anterioare când Rusia a atacat obiective din Ucraina, aflate în apropierea graniţei cu România.

„A fost subliniat din nou caracterul iresponsabil al acestor atacuri, care afectează securitatea naţională şi stabilitatea în regiunea mai largă a Mării Negre”, se arăta în finalul comunicatului MAE.

Articolul Reacția Rusiei după ce ambasadorul său a fost convocat de MAE: Clişeele standard ale propagandei antiruse apare prima dată în Mediafax.

Accident la Timiş: copil de patru ani şi alţi doi pasageri răniţi într-o coliziune violentă

Mediafax

Un accident rutier a avut loc în localitatea Remetea Mare, din judeţul Timiş, unde un bărbat de 42 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a intrat în coliziune cu o maşină condusă regulamentar pe DN 6, din direcţia Lugoj spre Timişoara, de o tânără de 27 de ani, anunţă IPJ Timiş.

În urma impactului au fost rănite trei persoane: şoferiţa de 27 de ani, pasagerul acesteia, un adolescent de 17 ani, precum şi un copil de 4 ani, pasager în maşina condusă de bărbatul de 42 de ani.

ISU Timiş transmite că în urma evenimentului rutier, cele trei victime, un adult şi cei doi minori (însoţiţi de un adult), au fost duse la spital, în stare conştientă şi cooperantă.

Poliţiştii au testat alcoolemia celor doi şoferi, rezultatele fiind negative. În cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Articolul Accident la Timiş: copil de patru ani şi alţi doi pasageri răniţi într-o coliziune violentă apare prima dată în Mediafax.

Dublu campion mondial la natație a ales „Jocurile Dopajului” pentru a câștiga 1 milion de euro. David Popovici pierde un mare adversar 

Mediafax

Benjamin Proud a obținut medalia de argint la Paris 2024 și este dublu campion mondial. La 31 de ani, se retrage pentru a obține în mai un premiu mai mare la „Enhanced Games”, (n.r. Jocurile Dopajului”).

Enhanced Games sau Jocurile îmbunătățite este un eveniment multisport fondat de omul de afaceri australian Aron D’Souza. Competiția ar permite sportivilor să folosească substanțe care îmbunătățesc performanța fără a fi supuși testelor antidrog.

Ediţia inaugurală a Enhanced Games va avea loc în luna mai 2026, la Las Vegas, cu probe de înot, atletism şi haltere pentru sportivii care utilizează substanţe interzise, spre consternarea organismelor antidoping. Printre organizaţiile care au reacţionat se numără şi Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD), scrie La Vanguardia.

Ben, dublul campion mondial, se retrage „pe ușa din spate”

Benjamin Proud este unul dintre marii specialiști ai vitezei în înot. Palmaresul englezului de 31 de ani, unul dintre cei mai populari sportivi din Marea Britanie după Adam Peaty sau Tom Daley, vorbește de la sine: argint în proba de 50 m liber la ultimele Jocuri Olimpice de la Paris și dublu campion mondial. De asemenea, performanțele sale cronometre sunt remarcabile: cu 21,11 secunde, este al cincilea cel mai rapid înotător din istorie, depășit doar de César Cielo, Caeleb Dressel, Alain Bernard și Cameron McEvoy.

Însă toată această faimă și influență în societatea britanică au fost puse sub semnul întrebării de o decizie controversată, pe care federația britanică de natație o consideră „o mare dezamăgire”.

Înotătorul a decis să se retragă „pe ușa din spate” și a anunțat pe rețelele de socializare și la BBC că se va pregăti pentru a participa la Jocurile dopajului în mai, Enhanced Games, care vor avea loc la Las Vegas (SUA). Proud va concura la 50 m liber și 50 m fluture și, dacă va doborî recordul mondial, va câștiga 1 milion de dolari și respectiv 200.000, adică aproximativ un milion de euro în total, mult mai mult decât a câștigat probabil de-a lungul carierei din premii și burse.

„Cred că [Jocurile Îmbunătățite] oferă posibilitatea de a te remarca într-un mod complet diferit”, a declarat pentru BBC Sport. „Fiind realist, până la acest am realizat tot ce putea realiza, iar programul Enhanced îmi oferă o nouă oportunitate. Cu siguranță, nu cred că acest lucru subminează sportul curat. Respect foarte mult sportul acest sport și nu m-aș retrage știind că am făcut ceva împotriva regulilor”, a adăugat el.

Niciun sportiv nu mai poate reveni în circuitul internațional

Particularitatea acestor jocuri, care au stârnit deja controverse în mai multe sectoare și față de care World Aquatics a subliniat că niciun participant nu mai poate reveni în circuitul internațional, este că se permit substanțele dopante „într-o manieră controlată”.

„Nu permit participarea nimănui care ar fi sub stres sau ar prezenta vreun risc pentru sănătate”, explică Proud, care a făcut acest pas, la fel ca alți înotători anteriori. Unul dintre ei este Kristian Gkolomeev, care a câștigat premiul în ediția precedentă, înotând 50 m liber în 20,89 secunde, cu doar două sutimi mai repede decât brazilianul César Cielo (20,91 secunde).

Reacțiile nu au întârziat. În afară de opiniile exprimate pe rețelele de socializare, federația britanică s-a arătat cea mai fermă. Aceasta a declarat: „Suntem profund dezamăgiți să aflăm că un sportiv britanic din programele noastre olimpice sau paralimpice ar susține un eveniment de acest tip. Lucrăm urgent cu colegii noștri de la Aquatics GB pentru a stabili dacă Proud este eligibil pentru finanțare publică. Totuși, este clar că orice încălcare a regulilor antidoping contravine politicilor pe care orice sportiv trebuie să le respecte pentru a primi finanțare de la UK Sport”.

Articolul Dublu campion mondial la natație a ales „Jocurile Dopajului” pentru a câștiga 1 milion de euro. David Popovici pierde un mare adversar  apare prima dată în Mediafax.

Kirk a fost „probabil asasinat din cauza opiniilor sale politice”, afirmă șeful Turning Point UK

Mediafax

El a spus că se simte „gol” în legătură cu „oribila” împușcătură.

„Este o mare pierdere că a fost ucis în acest fel. Dacă asasinul era atât de dezacord cu el, de ce nu a venit să discute cu el la tribună?”

El a spus că Kirk era „unul dintre acei oameni care, în mod curios, erau la fel în viața reală pe cât păreau în public”. Fondatorul Turning Point „nu interpreta un personaj” și „era un om foarte inteligent, amuzant, rapid și, de asemenea, foarte amabil”, a adăugat Ross.

Discutând despre cum să abordăm dezbaterile polarizante, el a avertizat: „Dacă etichetezi pe cineva ca fiind de extremă dreapta sau nazist, le permiți extremiștilor să justifice acțiunile violente”.

El a spus că Kirk a fost „etichetat în mod fals ca fiind de extremă dreapta, fascist” și că „nu ar putea fi mai departe de adevăr”.

„El a vorbit despre probleme complicate și sensibile, dar a făcut-o din dragoste. Ca creștin, el a vrut să încerce să găsească soluții. Și filosofia lui era că, dacă nu vorbim despre aceste probleme, le lăsăm deschise pentru ca extremiștii adevărați să profite de ele”.

Articolul Kirk a fost „probabil asasinat din cauza opiniilor sale politice”, afirmă șeful Turning Point UK apare prima dată în Mediafax.

„Santinelă estică”. NATO întărește flancul estic după incidentele cu drone rusești

Mediafax

NATO a început vineri o nouă misiune menită să întărească apărarea flancului estic al Europei, ca reacție la intrările neautorizate ale dronelor rusești în spațiul aerian polonez, în primele zile ale săptămânii, a declarat secretarul general Mark Rutte.

„Este nechibzuit și inacceptabil. Nu putem permite ca dronele rusești să intre în spațiul aerian aliat”, a spus Mark Rutte.

Cu această ocazie, secretarul general al NATO a prezentat operațiunea „Santinelă estică”.

Operațiunea, care începe vineri seară, presupune utilizarea mai multor resurse, care includ baze aeriene și terestre, relatează Reuters.

Aliații în această misiune, printre care Danemarca, Franța, Regatul Unit și Germania, s-au angajat deja în păstrarea protecției, iar alte state vor participa ulterior, a adăugat Rutte.

Comandantul suprem al NATO, Alexus Grynkewich, a afirmat că organizația va proteja fiecare centimetru al teritoriului alianței.

„Polonia și cetățenii din întreaga Alianță ar trebui să fie liniștiți de răspunsul nostru rapid de la începutul acestei săptămâni și de anunțul nostru semnificativ de astăzi”, a declarat Alexus Grynkewich.

Articolul „Santinelă estică”. NATO întărește flancul estic după incidentele cu drone rusești apare prima dată în Mediafax.

Fosta preşedintă a Curţii Supreme din Nepal, Sushila Karki, numită prima femeie prim-ministru interimar

Mediafax

Preşedintele Nepalului a numit-o vineri pe fosta preşedintă a Curţii Supreme, Sushila Karki, în funcţia de prim-ministru interimar şi prima femeie care conduce guvernul naţiunii himalayene, în urma protestelor aprinse care au dus la prăbuşirea administraţiei anterioare.

Karki, o figură populară pe vremea când a fost singura femeie preşedintă a Curţii Supreme în 2016 şi 2017, a depus jurământul în faţa preşedintelui Ram Chandra Poudel la reşedinţa prezidenţială, într-o ceremonie restrânsă, transmisă la televiziunea de stat. Politicienii, oficialii şi diplomaţii străini invitaţi la ceremonie au felicitat-o.

Karki, în vârstă de 73 de ani, era cunoscută pentru poziţia sa împotriva corupţiei din guvern în timp ce se afla în funcţie.

Demonstraţiile stradale care au început luni la Kathmandu împotriva unei interdicţii de utilizare a reţelelor de socializare au devenit violente, protestatarii atacând clădiri guvernamentale, iar poliţia deschizând focul. Deşi interdicţia a fost anulată, tulburările au continuat din cauza unor nemulţumiri mai ample, zeci de mii de protestatari atacând şi incendiind parlamentul şi reşedinţa prezidenţială.

Violenţele l-au determinat pe prim-ministrul Khadga Prasad Oli să demisioneze marţi şi să părăsească reşedinţa sa oficială. Armata nepaleană a preluat controlul asupra capitalei marţi seară şi a început negocierile între protestatari, armată şi preşedinte cu privire la un guvern interimar.

Violenţele din ultima săptămână au făcut cel puţin 51 de morţi, a anunţat poliţia vineri.

Articolul Fosta preşedintă a Curţii Supreme din Nepal, Sushila Karki, numită prima femeie prim-ministru interimar apare prima dată în Mediafax.

Piața bumbacului, în scădere alarmantă. Producția s-a redus în SUA, Pakistan și Sudan

Mediafax

Piața bumbacului nu a atins estimările de producție mondială în august. Potrivit unui comunicat al Comitetului Consultativ Internațional al Bumbacului (CCIA), producția a scăzut de la 25,9 milioane de tone la 25,5 milioane, iar organismul avertizează asupra „schimbărilor în modelele comerciale și în cerere”, scrie Modaes.

Această scădere a producției este legată în principal de trei țări. În primul rând, Statele Unite, care au produs cu 400.000 de tone mai puțin. Într-o măsură mai mică, și Pakistanul, cu 100.000 de tone mai puțin, și Sudanul, cu 50.000 de tone mai puțin, au contribuit la declin.

Comitetul susține că lipsa apei și condițiile meteorologice „neobișnuit de uscate” au afectat producția din SUA și Pakistan, în timp ce dăunătorii au compromis culturile din Sudan. Totuși, CCIA afirmă că cifrele privind consumul și comerțul au rămas „practic neschimbate” față de luna precedentă.

Pe de altă parte, apar schimbări în dinamica partenerilor comerciali. China reprezenta 40% din exporturile americane de bumbac în 2023-2024, procent care a scăzut la 8% în contextul războiului comercial dintre cele două puteri.

Vietnam, Pakistan, Turcia și India împart acum cota de piață a Chinei. Estimările pentru acest an indică 22% pentru Vietnam (cu 11% mai mult decât anul trecut), 19% pentru Pakistan (cu 8% mai mult), 12% pentru Turcia (cu 5% mai mult) și 5% pentru India.

Potrivit raportului, comitetul anticipează că India și Bangladesh vor fi cele două țări cu cel mai mare potențial de creștere în ceea ce privește exporturile către SUA. Importurile de fibră de bumbac indian s-au triplat comparativ cu anul precedent.

Articolul Piața bumbacului, în scădere alarmantă. Producția s-a redus în SUA, Pakistan și Sudan apare prima dată în Mediafax.