Start perfect de campionat pentru Liverpool. Echipa a obținut a cincea victorie din cinci meciuri

Mediafax

Sâmbătă, Liverpool s-a impus cu 2-1 pe teren propriu. Gazdele au condus cu 2-0 prin golurile înscrise de Ryan Gravenberch (minutul 10) și Hugo Ekitike (minutul 29).

Idrissa Gueye a marcat în minutul 58 pentru oaspeți, dar Liveropool a reușit să câștige partida.

Liverpool își propune să câștige al doilea titlu la rând ceea ce nu a mai reușit din anii 80.

Cele mai importante transferuri de vară ale lui Liverpool, Alexander Isak și Florian Wirtz, au intrat pe teren în repriza a doua.

Liverpool va rămâne pe primul loc în această etapă indiferent de rezultatele din celelalte partide.

Liverpool are 15 puncte din cinci partide, iar pe locul doi se află Arsenal Londra cu nouă puncte din patru partide.

Articolul Start perfect de campionat pentru Liverpool. Echipa a obținut a cincea victorie din cinci meciuri apare prima dată în Mediafax.

Alternativa mai ieftină la Ozempic: pastila care ar putea deschide o nouă eră în tratamentul obezității

Mediafax

Acum, un nou medicament dezvoltat de compania farmaceutică Lilly ar putea duce această linie de terapii cu un pas mai departe, oferind pacienților posibilitatea de a administra tratamentul pe cale orală. Cu alte cuvinte, aceștia ar putea lua o pastilă în loc de injecții cu Ozempic.

Rezultatele celui mai recent studiu clinic de fază 3 pentru orforglipron, așa cum se numește acest compus, arată că eficacitatea sa este comparabilă cu cea a omologilor injectabili; totuși, există câteva diferențe cheie, scrie 20minutos.

Ce sunt agoniștii GLP-1 și ce fac în organism?

Orforglipronul, alături de alte substanțe active precum semaglutida (Ozempic) sau liraglutida (Saxenda), face parte din familia de medicamente cunoscute sub numele de agoniști ai hormonului GLP-1 (peptid asemănător glucagonului de tip 1). Toți funcționează într-un mod similar: potrivit specialistei M. Regina Castro, într-un articol publicat de prestigioasa clinică Mayo (SUA), aceștia imită funcția hormonului și stimulează organismul să producă mai multă insulină atunci când nivelul glicemiei crește după o masă.

Pe termen scurt, este ușor de înțeles de ce acest lucru este util în diabetul de tip 2, o afecțiune în care organismul nu produce suficientă insulină pentru a regla corect nivelul glicemiei. Însă ulterior s-a descoperit că beneficiile nu se limitează doar la această patologie.

Chiar dacă nu știm exact mecanismul, agoniștii GLP-1 ajută și la controlul apetitului, fiind utilizați tot mai mult în tratamentul obezității sau supraponderalității. Se crede că acest efect se datorează încetinirii golirii stomacului, ceea ce prelungește senzația de sațietate.

În prezent, în multe țări, acest tip de tratament este aprobat de autoritățile de reglementare, cu mențiunea că trebuie întotdeauna asociat cu schimbări în alimentație și stil de viață.

De asemenea, există dovezi că aceste terapii pot reduce riscul unor boli cardiovasculare importante, precum insuficiența cardiacă, accidentul vascular cerebral sau chiar unele afecțiuni renale. Toate acestea sunt strâns legate de diabet și obezitate, astfel încât ameliorarea pare a fi o consecință directă a tratamentului.

Un nou pas în medicamentele pentru slăbit

Concret, potrivit portalului medical Medscape, șeful departamentului de diabetologie și director al Centrului de Diabet și Sănătate din Germania de Vest, Stephan Martin, a declarat pentru Centrul Științific Media că „agonistul receptorului GLP-1 oral orforglipron duce la o scădere în greutate de peste 10% comparativ cu placebo. Această reducere este doar puțin mai mică decât cea obținută cu semaglutida, care trebuie injectată săptămânal. În plus, nu există diferențe semnificative în ceea ce privește efectele secundare”.

Afirmația se bazează pe rezultatele studiului ATTAIN-1, publicate în The New England Journal of Medicine, care a inclus 3.127 de adulți cu obezitate (IMC ≥ 30) și supraponderalitate (IMC ≥ 27) cu cel puțin o comorbiditate asociată.

Participanții au fost repartizați aleatoriu pentru a primi doze de 6, 12 sau 36 mg de orforglipron ori un placebo. Toți au primit și sfaturi despre alimentație sănătoasă și exerciții regulate.

Rezultate comparabile cu injecțiile

După 72 de săptămâni, pacienții tratați cu 36 mg orforglipron au pierdut în medie 12,4% din greutatea corporală (aproximativ 12,4 kg), comparativ cu doar 0,9% (circa 1 kg) în grupul placebo. În doza maximă, 59,6% dintre pacienți au pierdut cel puțin 10% din greutate, iar 39,6% cel puțin 15%.

S-au înregistrat și îmbunătățiri ale markerilor de risc cardiovascular: scăderea colesterolului non-HDL, a trigliceridelor, a tensiunii arteriale sistolice, precum și reducerea cu până la 47,7% a proteinei C reactive (marker inflamator).

Aceste rezultate sunt doar ușor mai mici decât cele obținute în studiul de fază 3 OASIS 1, desfășurat de Novo Nordisk pentru semaglutida orală de 50 mg, care a arătat o reducere de 15,1% a greutății corporale.

Profilul de siguranță al orforglipronului a fost similar cu cel al altor agoniști GLP-1. Cele mai frecvente efecte secundare au fost gastrointestinale (diaree, vărsături, constipație). Rata de abandon a tratamentului a depins de doză (până la 24,4% în grupul cu doza cea mai mare), dar a fost în orice caz mai mică decât în grupul placebo (29,9%).

Motive de prudență

Totuși, experții atrag atenția că este nevoie de prudență. De exemplu, dr. Stefan Kabisch, cercetător la departamentul de Endocrinologie și Medicină Metabolică al campusului Benjamin Franklin de la Charité-Universitätsmedizin din Berlin și la Centrul German de Cercetare în Diabet, a afirmat că rezultatele sunt notabile, dar nu transformatoare.

El a subliniat și că trecerea la un tratament oral ar putea elimina bariera psihologică a injecțiilor pentru mulți pacienți, ceea ce ar face terapia mai atractivă. Însă acest lucru implică și riscuri: „Persoanele cu un IMC doar ușor crescut, care nu necesită tratament (mai ales vârstnicii), ar putea fi tentate să slăbească fără beneficii metabolice sau de longevitate”.

Mai mult, Kabisch avertizează asupra unei posibile schimbări de priorități: „Terapia nutrițională are o eficiență cauzală, nu doar o ameliorare simptomatică”, spune el. „Aceasta ar putea pierde din importanță în percepția pacienților și medicilor”.

Un alt factor decisiv va fi prețul orforglipronului. Lilly a anunțat deja că intenționează să trimită documentația către agențiile de reglementare la nivel mondial până la sfârșitul acestui an.

Articolul Alternativa mai ieftină la Ozempic: pastila care ar putea deschide o nouă eră în tratamentul obezității apare prima dată în Mediafax.

Administrația Trump plănuiește vânzări de arme de 6,4 miliarde de dolari către Israel

Mediafax

Informația privind vânzarea de arme vine cu doar câteva zile înainte ca liderii mondiali să se reunească la New York, pentru sesiunea anuală a Adunării Generale a ONU.

Consiliul de Securitate al ONU urmează să organizeze o reuniune la nivel înalt pe tema situației din Fâșia Gaza.

Armata israeliană a anunțat vineri că și-a extins operațiunile în orașul Gaza și a bombardat infrastructura Hamas. Între timp, palestinienii strămutați, marcați de ofensivă, au declarat că situația este disperată și nu mai au unde să fugă.

Pachetul de arme include un contract de 3,8 miliarde de dolari pentru 30 de elicoptere de atac AH-64 Apache și unul de 1,9 miliarde de dolari pentru 3.250 de vehicule de asalt destinate infanteriei israeliene, scrie Reuters.

Alte echipamente în valoare de 750 de milioane de dolari fac, de asemenea, parte din procesul de aprobare a vânzării, au precizat sursele Reuters.

Sprijinul ferm al președintelui republican pentru armata israeliană contrastează cu reticența tot mai mare a democraților față de ofensiva Israelului în Gaza.

Joi, un grup de senatori americani a introdus prima rezoluție în Senat care îndeamnă la recunoașterea statului Palestina, iar mai mult de jumătate dintre democrații din Senat au votat recent împotriva unor noi vânzări de arme.

Articolul Administrația Trump plănuiește vânzări de arme de 6,4 miliarde de dolari către Israel apare prima dată în Mediafax.

Forțele israeliene au confiscat terenuri palestiniene pentru extinderea unor așezări

Mediafax

Forțele israeliene au emis noi ordine de confiscare a unor terenuri palestiniene care au aproximativ 14 hectare. Este vorba despre teren din Anata, la nord-est de Ierusalimul de Est. Terenul va fi folosit pentru extinderea unor așezări palestiniene.

Surse locale au declarat că ordinele transmise proprietarilor de terenuri din Anata indicau faptul că terenul confiscat va fi folosit pentru construirea unei parcări și extinderea drumurilor care duc la așezarea Maale Adumim, a anunțat agenția de știri Wafa care este citată de Al Jazeera.

Potrivit raportului, demersul face parte din operațiunea Israelului de a implementa controversatul proiect E1. Acesta își propune să conecteze Maale Adumim cu Ierusalimul de Est ocupat.

Astfel, se va separa nordul Cisiordaniei ocupate de sud, subminând planurile pentru orice viitor stat palestinian în zonă.

Articolul Forțele israeliene au confiscat terenuri palestiniene pentru extinderea unor așezări apare prima dată în Mediafax.

Formula 1: Contractul Marelui Premiu al Azerbaidjanului, prelungit până în 2030

Mediafax

Contractul pentru circuitul stradal de pe malul mării din Baku urma să expire după cursa de anul viitor.

Azerbaidjanul a fost considerat o alegere surpriză înainte de prima cursă din 2016. Ulterior, circuitul a devenit cunoscut pentru cursele imprevizibile, Sergio Perez fiind singurul pilot care a câștigat la Baku de mai multe ori.

„Circuitul este unic, cu secțiuni tehnice și linii drepte lungi care trec pe țărmul uimitor și prin orașul vechi, oferind o cursă plină de evenimente și distractivă în fiecare an. Această reînnoire reflectă încrederea și angajamentul puternic dintre Formula 1, guvernul azer și promotor și deschide calea pentru un viitor interesant în țară”, a declarat președintele și directorul executiv al F1, Stefano Domenicali, potrivit AP.

Marele Premiu al Azerbaidjanului din acest an are loc duminică, iar calificările se desfășoară sâmbătă.

Articolul Formula 1: Contractul Marelui Premiu al Azerbaidjanului, prelungit până în 2030 apare prima dată în Mediafax.

Porsche, aflat în criză, mizează pe motoare cu combustie și amână lansarea unor modele electrice

Mediafax

„Traversăm în prezent transformări masive în industria auto, motiv pentru care reorganizăm Porsche la nivel cuprinzător”, a declarat directorul executiv Oliver Blume, potrivit agenției dpa.

Decizia vine ca răspuns la noile realități de piață și la cerințele clienților, a adăugat acesta. Pe lângă noile modele cu motoare cu ardere internă, vor fi dezvoltate și versiuni succesoare pentru actualele vehicule pe benzină, precum Panamera și Cayenne.

În schimb, noul SUV electric de mari dimensiuni al Porsche, destinat în primul rând pieței americane, va fi disponibil inițial doar cu motor pe combustie și versiune hibrid plug-in.

Lansarea pe piață a anumitor modele complet electrice va avea loc ea mai târziu decât era programat inițial, din cauza întârzierilor în procesul de extindere a mobilității electrice. Printr-un mix de sisteme de propulsie, obiectivul este să fie acoperită întreaga gamă de cerințe ale clienților, a mai spus Blume.

Porsche, parte a Volkswagen Group, resimte presiunea financiară

Marja operațională pentru 2025 va fi de cel mult 2%, ceea ce înseamnă un profit redus din cifra de afaceri estimată la 37–38 miliarde de euro. Anterior, directorul Oliver Blume prognoza o marjă de 5–7%.

Constructorul german de automobile sport a intrat într-o criză accentuată în ultimele luni, cu vânzări sub așteptări în China și Statele Unite. Tarifele impuse de Washington au afectat suplimentar afacerile, iar profitul net din primele șase luni a scăzut cu 71%, la 718 milioane de euro.

Pentru a compensa, Porsche pregătește un nou program de economii, care include și reducerea locurilor de muncă în Stuttgart.

Articolul Porsche, aflat în criză, mizează pe motoare cu combustie și amână lansarea unor modele electrice apare prima dată în Mediafax.

Ministrul Finanțelor afirmă că reforma ANAF nu are cum să se producă peste noapte: „Problemele legate de evaziune sunt foarte mari”

Mediafax

Ministrul Finanțelor a explicat că schimbarea de atitudine de la ANAF are legătură cu „voința” oferind exemplul soft-ului care nu a folosit mult timp.

„Este vorba despre voință … când ai un soft performant (…) și îl ții sub cheie și nu-l folosești nu înseamnă că nu merge instituția (…) în acel moment nu era voința necesară”, a explicat Alexandru Nazare, sâmbătă, la Digi 24.

„Acum softul funcționează”, a mai spus Nazare adăugând că „schimbarea nu are cum să se producă peste noapte” deoarece instituția are prea multe probleme.

Totuși, reforma este pe un trend bun și în prezent softul arată circa 3.000 de alerte, a transmis ministrul de Finanțe.

„Problemele legate de evaziune sunt foarte mari și cronice”, a fost concluzia ministrului de Finanțe.

Articolul Ministrul Finanțelor afirmă că reforma ANAF nu are cum să se producă peste noapte: „Problemele legate de evaziune sunt foarte mari” apare prima dată în Mediafax.

Zelenski se va întâlni cu Trump în marja Adunării Generale a ONU pentru a discuta despre garanții de securitate

Mediafax

Discuțiile vor avea loc în marja Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite de la New York, a declarat Zelenski. „Aș dori să primesc semnalele; cât de aproape suntem de înțelegerea faptului că garanțiile de securitate din partea tuturor partenerilor sunt exact ceea ce avem nevoie”, le-a spus Zelenski jurnaliștilor la Kiev, vineri.

Trump este programat să se adreseze reuniunii ONU marți, iar Zelenski miercuri. Nu este clar în ce zi anume se vor întâlni cei doi lideri.

Zelenski a mai precizat că săptămâna viitoare este planificată și o întâlnire separată a primei doamne a SUA cu prima doamnă a Ucrainei.

Rusia continuă atacurile masive asupra Ucrainei

În ultimele săptămâni, atât la Washington, cât și în capitalele europene, s-a discutat intens despre securitatea Ucrainei după război, în condițiile în care perspectiva unui armistițiu pare blocată, pe fondul bombardamentelor rusești asupra țintelor civile din Ucraina.

Numărul civililor ucraineni uciși în atacuri în lunile iulie-august a depășit 500 de persoane, potrivit biroului Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului.

Trei civili au fost uciși și zeci au fost răniți sâmbătă în cele mai recente atacuri. Rusia a lansat 40 de rachete, de croazieră și balistice, și aproximativ 580 de drone de diferite tipuri împotriva Ucrainei, a spus Zelenski pe platforma X.

26 de țări europene și-au exprimat disponibilitatea de a contribui la garanții, inclusiv prin trupe, în timp ce Trump a promis să ofere o formă de sprijin.

Sancțiunile americane împotriva Rusiei vor fi, de asemenea, discutate la întâlnirea de săptămâna viitoare, a mai spus Zelenski. „Dacă războiul continuă și nu există mișcări spre pace, așteptăm sancțiuni. Aceasta este a doua temă pe care o voi ridica la întâlnirea cu președintele Trump”, a declarat Zelenski.

Zelenski a lăudat Europa pentru adoptarea unui nou pachet de sancțiuni.

Articolul Zelenski se va întâlni cu Trump în marja Adunării Generale a ONU pentru a discuta despre garanții de securitate apare prima dată în Mediafax.

G7 are nevoie de măsuri „decisive” pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Mediafax

Champagne a afirmat că G7 „nu mai adoptă o abordare incrementală, ci una decisivă pentru a pune capăt războiului”. Grupul țărilor industrializate este „aliniat în ceea ce privește ambiția și urgența”, a adăugat el.

Champagne prezidează discuțiile G7 dintre miniștrii de finanțe, inclusiv cu privire la planurile controversate de a utiliza activele băncii centrale ruse înghețate în străinătate pentru a finanța efortul de război al Ucrainei.

G7 se află sub presiunea președintelui american Donald Trump de a lua măsuri mai ferme împotriva Moscovei pentru a-l forța pe președintele rus Vladimir Putin să participe la negocierile de pace din Ucraina, potrivit  Politico.

La începutul acestei luni, SUA a trimis un document celorlalte țări din G7 în care solicita aplicarea unor tarife de 100% asupra Chinei și Indiei, sancțiuni mai stricte asupra petrolului și gazelor rusești și noi măsuri pentru utilizarea activelor rusești înghețate în vederea finanțării Ucrainei.

De atunci, UE și Marea Britanie au prezentat propuneri de utilizare a fondurilor rusești înghețate pe teritoriile lor pentru a finanța împrumuturi către Ucraina. Iar Bruxellesul a prezentat un nou pachet de sancțiuni.

Planul de împrumuturi este controversat, ridicând întrebări cu privire la compatibilitatea sa cu dreptul internațional. Champagne nu a dat detalii despre discuțiile G7, dar a spus că grupul încearcă să acționeze „coordonat”.

„Există diferite inițiative, dar … există dorința de a ne coordona între noi și de a adopta un set similar de politici în acțiune”, a spus el.

Întrebat dacă Canada ar putea propune propriul plan de împrumuturi pentru reparații, Champagne a răspuns: „Suntem foarte aliniați”.

Nu aderăm la UE

Champagne s-a aflat la Copenhaga pentru discuții cu miniștrii de finanțe ai UE, inclusiv conversații paralele despre achiziții comune în domeniul apărării și planul privind activele înghețate.

El a dorit să pună în evidență legăturile dintre teritorii. „Suntem foarte apropiați”, a spus el, adăugând că Canada este „probabil țara din afara Europei care are cea mai strânsă legătură cu Uniunea Europeană” și că Europa „dorește să colaboreze mai mult cu Canada”.

Champagne a exclus însă perspectiva aderării Canadei la UE, afirmând: „Nu suntem acolo”.

Champagne a avut cuvinte și mai calde pentru Marea Britanie, descriind cele două țări ca „un fel de prieteni buni”, iar pe ministrul de finanțe britanic Rachel Reeves ca „o bună prietenă”.

„Avem multe în comun, vorbim mult, ne trimitem multe mesaje, pentru că suntem foarte apropiați”, a spus el.

Legături în domeniul apărării

Canada a primit săptămâna aceasta undă verde de la Bruxelles pentru a începe negocierile privind accesul la programul UE de împrumuturi pentru arme în valoare de 150 de miliarde de euro, cunoscut sub numele de SAFE. Marea Britanie începe, de asemenea, negocierile privind aderarea la program.

Întrebat dacă Canada ar dori să fie inclusă în prima rundă de achiziții comune, care ar stabili un termen limită strâns pentru convenirea regulilor privind participarea sa cu UE, Champagne a răspuns: „Aș crede că da… Cred că vrem să fim în prima rundă, fără îndoială”.

„Achizițiile în domeniul apărării sunt o prioritate absolută”, a spus el, subliniind că mineralele critice și spărgătoarele de gheață ale Canadei sunt produse care ar putea contribui la schema de achiziții.

Relații comerciale

Întrebat dacă Canada este dezamăgită de Marea Britanie și UE pentru că au capitulat în fața SUA prin semnarea unor acorduri comerciale suboptimale pentru a evita tarifele punitive, Champagne a răspuns: „Fiecare trebuie să țină cont de propriile interese strategice”.

„Când mă uit la alte țări, fiecare dintre noi a pornit de la o bază diferită”, a spus el. „Când te uiți la diferitele acorduri care au fost încheiate… cred că fiecare dintre noi a găsit o cale de a restabili un pic de certitudine”.

Deși „vor exista în continuare volatilitate și incertitudine”, comerțul global se află „într-o situație mai stabilă acum”, a spus Champagne.

UE face presiuni pentru strângerea legăturilor cu grupul comercial centrat pe Pacific, CPTPP, care include țări cu viziuni similare, precum Canada, Japonia, Australia și Mexic, și care se profilează ca o alternativă pentru comerțul bazat pe reguli, departe de Organizația Mondială a Comerțului paralizată.

Champagne a declarat că dorește să „consolideze și să extindă” blocul comercial CPTPP, pe care l-a descris ca fiind „o alternativă bună” și „fundamentală pentru a avea un sistem comercial bazat pe reguli în acea parte a lumii”.

„Văd multe beneficii, mai ales că pare mai probabil ca niciodată să nu mai existe multe… acorduri comerciale multilaterale de aceeași amploare și anvergură”, a spus Champagne.

Articolul G7 are nevoie de măsuri „decisive” pentru a pune capăt războiului din Ucraina apare prima dată în Mediafax.

Sportivii ruși vor putea participa la Jocurile Olimpice de iarnă din 2026 sub steag neutru. Condițiile pe care trebuie să le respecte participanții

Mediafax

Decizia a fost luată de Comitetul Olimpic Internațional după o reuniune la Milano și menține aceleași sancțiuni care s-au aplicat sportivilor ruși și la Jocurile Olimpice de vară de la Paris de anul trecut, relatează CBS News.

„Am discutat și despre sportivii neutri independenți (AIN). Nu va fi nimic nou. Comitetul executiv va adopta exact aceeași abordare ca la Paris (Jocurile Olimpice din 2024). Nu s-a schimbat nimic”, a declarat președintele Comitetului Olimpic Internațional, Kirsty Coventry, într-o conferință de presă, potrivit Reuters.

Anterior, sportivii ruși aveau dreptul să concureze sub egida Comitetului Olimpic Rus (ROC), care a participat pentru ultima oară la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020.

În cazul Jocurilor Olimpice de la Paris din vara anului 2024, sportivii ruși au putut participa doar sub un steag neutru și la probe individuale. Ei au concurat fără steagul și imnul Rusiei. Și sportivii din Belarus au avut impuse aceleași restricții.

Ce verificări vor fi făcute în cazul sportivilor ruși și belaruși

Potrivit sursei citate, sportivii din Rusia și Belarus care ating timpii de calificare vor fi mai întâi verificați pentru a se stabili dacă au legături cu armata rusă sau dacă sunt susținători ai războiului. În cazul în care cel puțin una dintre aceste situații se aplică, sportivii pot fi excluși de la competiții.

Comitetul Olimpic Internațional a suspendat Comitetul Olimpic Rus în octombrie 2023, după ce au fost impuse sancțiuni ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina în 2022, afirmând că aceasta a încălcat Carta Olimpică.

Jocurile Olimpice de iarnă din 2026 din Italia se vor desfășura în perioada 6-22 februarie.

Articolul Sportivii ruși vor putea participa la Jocurile Olimpice de iarnă din 2026 sub steag neutru. Condițiile pe care trebuie să le respecte participanții apare prima dată în Mediafax.