Autoritatea Palestiniană este pregătită să preia conducerea în Gaza, afirmă liderul său la ONU. Un comitet a început redactarea constituției pentru statul Palestina

Mediafax

Președintele Autorității Palestiniene a declarat joi, cu ocazia Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, că este „pregătit să preia responsabilitatea guvernării în Fâșia Gaza”, în timp ce ofensiva israeliană continuă să facă noi de victime, iar Gaza se confruntă cu o criză umanitară severă.

„Guvernul palestinian a recunoscut statul Israel în 1988 și în 1993 și încă recunoaște dreptul Israelului de a exista”, a spus Abbas, pledând pentru o soluție pașnică și o coexistență durabilă a celor două națiuni.

Ierusalimul de Est, dorit drept capitală

În același discurs, liderul palestinian a anunțat că un comitet a început redactarea unei constituții pentru statul Palestina, document ce urmează să fie finalizat în termen de trei luni.

„Constituția va fi redactată pentru statul Palestina, având granițele din 1967 și Ierusalimul de Est drept capitală, a precizat Abbas în fața liderilor mondiali adunați la New York, citat de ABC News.

Gaza, sub foc continuu. Apel pentru intervenția internațională

Liderul palestinian a condamnat ofensiva israeliană continuă în Gaza, numind-o „un război de genocid, distrugere, înfometare și strămutare”, și a cerut un set de măsuri imediate din partea comunității internaționale pentru a opri criza: „Fac apel la o încetare imediată și permanentă a războiului din Gaza, la intrarea urgentă a ajutorului umanitar prin intermediul organizațiilor Națiunilor Unite, la eliberarea imediată a tuturor ostaticilor, la retragerea completă a Israelului din Fâșia Gaza și la oprirea planurilor pentru noi așezări ilegale”.

Potrivit datelor Ministerului Sănătății din Gaza, aflat sub conducerea Hamas, 65.427 de palestinieni au fost uciși de la începutul războiului, pe 7 octombrie 2023. În ultimele 24 de ore, alte 83 de persoane au fost ucise și peste 200 au fost rănite în urma atacurilor israeliene.

Netanyahu: „Nu va exista un stat palestinian”

Și premierul israelian va susține vineri un discurs la ONU. Într-o declarație făcută pe aeroportul Ben Gurion în noaptea de miercuri spre joi, înainte de a pleca către New York, Netanyahu a spus că îi va condamna pe cei care susțin recunoașterea Palestinei: „Îi voi condamna pe acei lideri care, în loc să condamne criminalii, violatorii, cei care au ars copii de vii, vor să le ofere un stat chiar în inima țării Israel. Asta nu se va întâmpla”.

Mai multe state occidentale, inclusiv Franța, Regatul Unit, Canada și Belgia, au recunoscut oficial statul Palestina în această săptămână. Numărul total al statelor care recunosc Palestina a ajuns astfel la 157 din cele 193 de state membre ONU, inclusiv 18 dintre cele 32 de state membre NATO.

Linia Verde din 1967 – frontiera viitorului stat

În discursul de joi, președintele Autorității Palestiniene a mulțumit public statelor care au recunoscut oficial statul Palestina: „Îmi exprim recunoștința și aprecierea față de statele care au recunoscut statul Palestina”. Abbas a precizat că viitorul stat palestinian va cuprinde Fâșia Gaza, Cisiordania și Ierusalimul de Est, în conformitate cu „Linia Verde” recunoscută de ONU înainte de Războiul de șase zile din 1967.

În 5 iunie 1967, Israelul a declanșat un atac aerian surpriză asupra Egiptului, acuzându-l că pregătește o agresiune militară iminentă.

Oficialii israelieni au invocat mobilizarea trupelor egiptene în Peninsula Sinai, blocarea Strâmtorii Tiran și alianțele militare dintre Egipt, Siria și Iordania. La scurt timp, Iordania și Siria au intrat în conflict, iar Israelul a extins ofensiva și pe aceste fronturi. În doar șase zile, Israelul a învins coaliția arabă și a ocupat Peninsula Sinai (pe care a returnat-o în 1982), Fâșia Gaza (administrată de Egipt la acea vreme), Înălțimile Golan (care aparțineau Siriei) Cisiordania și Ierusalimul de Est (controlate atunci de Iordania).

Cucerirea acestor teritorii a schimbat profund echilibrul geopolitic regional și a rămas un punct central în conflictul israelo-palestinian până astăzi. Anexarea Ierusalimului de Est și a Înălțimilor Golan de către Israel nu este recunoscută la nivel internațional.

Articolul Autoritatea Palestiniană este pregătită să preia conducerea în Gaza, afirmă liderul său la ONU. Un comitet a început redactarea constituției pentru statul Palestina apare prima dată în Mediafax.

Reuniune secretă a generalilor americani în Virginia convocată de Pentagon, fără explicații oficiale

Mediafax

Întâlnirea este programată pentru săptămâna viitoare, la baza militară Quantico, și ridică semne de întrebare serioase privind scopul și implicațiile acestei mobilizări fără precedent.

Potrivit The Washington Post, ordinul a fost emis de actualul secretar al Apărării, Pete Hegseth, redenumit oficial recent ca „Secretarul de Război”. Acesta a cerut prezența tuturor ofițerilor superiori activi, de la gradul de general de brigadă în sus, precum și a consilierilor lor înrolați. Nu este clar dacă întâlnirea vizează schimbări strategice majore sau o situație de criză iminentă, însă surse apropiate Pentagonului vorbesc despre un nivel ridicat de confuzie și îngrijorare în rândul personalului militar.

Context tensionat înaintea reuniunii secrete a generalilor americani în Virginia

Reuniunea are loc într-un climat deja tensionat la Washington. Administrația Trump a concediat recent mai mulți lideri militari de rang înalt, inclusiv ofițeri de top din agențiile de informații și conducerea Forțelor Armate. Secretarul Hegseth a inițiat o reducere de 20% a numărului de generali și amirali și a dispus schimbarea numelui Departamentului Apărării în Departamentul Războiului, o decizie simbolică, dar cu puternic impact politic și instituțional.

Semne de întrebare privind motivele reale ale reuniunii secrete a generalilor americani în Virginia

Conform surselor, niciunul dintre participanți nu a fost informat în prealabil despre agenda întâlnirii. „Este fără precedent ca toți comandanții superiori din teatrele de operații globale să fie convocați într-un singur loc, fără un motiv clar”, a declarat un oficial militar sub protecția anonimatului. Acest fapt a generat îngrijorări legate de o posibilă amenințare internă sau de o schimbare radicală în politica militară a SUA.

Este de așteptat ca întâlnirea să includă discuții despre o nouă strategie de apărare națională, care ar putea schimba accentul de pe amenințările externe, precum China, pe apărarea teritoriului american. Analiștii militari susțin că o astfel de decizie ar redefini prioritățile militare ale SUA pentru următorii ani.

Articolul Reuniune secretă a generalilor americani în Virginia convocată de Pentagon, fără explicații oficiale apare prima dată în Mediafax.

George Simion, acuzat de presa din Timișoara că ar fi parcat pe un loc destinat persoanelor cu handicap

Mediafax

Publicația locală Articulat.ro relatează că mașina în care se afla Simion ar fi fost parcată pe un loc destinat persoanelor cu handicap locomotor.

Acesta se afla la Timișoara, în vizită la Filiala din Timiș a partidului AUR. Mașina a fost parcată în zona centrală, chiar în fața sediului Filialei din Timiș a Uniunii Scriitorilor din România (USR).

Potrivit surselor citate de publicație, mașina cu care Simion a venit la Timișoara a rămas zeci de minute pe locul destinat persoanelor cu handicap, până când liderul AUR s-a întors la autovehicul, însoțit de un reprezentant al partidului AUR din teritoriu.

Potrivit sursei citate, mașina parcată este înmatriculată la Camera Deputaților, fiind achiziționată și întreținută din bani publici. Este de menționat faptul că, potrivit documentației vehiculului, mașina este condusă de un șofer.

***Un reprezentant al Partidului AUR din Filiala Timiș a fost contactat. Vom reveni cu un răspuns oficial de îndată ce îl vom primi.


 

Articolul George Simion, acuzat de presa din Timișoara că ar fi parcat pe un loc destinat persoanelor cu handicap apare prima dată în Mediafax.

A murit Cardinalul Lucian Mureșan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Greco–Catolice din România /Sicriul cu trupul cardinalului va fi depus vineri în Catedrala din Blaj

Mediafax

UPDATE – Sicriul cu trupul cardinalului Lucian Mureșan, depus vineri în Catedrala din Blaj

Sicriul cu trupul cardinalului Lucian Mureșan, care a murit joi, va fi depus vineri în Catedrala din Blaj, a anunțat Eparhia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Cluj-Gherla.

Eparhia a anunțat că vineri, la ora 18:00, va avea loc transferul sicriului cu trupul Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureșan.

Procesiunea va porni de la Castelul Mitropolitan spre Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj, fiind invitați să ia parte, alături de ierarhi și cler, toți credincioșii care doresc să se unească în rugăciune.

La ora 18.30, trupul cardinalului va fi depus în Catedrala Blajului, unde va fi celebrată Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și rânduiala Parastasului, urmate de un program de rugăciune continuă.

Preafericitul Părinte Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică şi Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş, a murit joi la vârsta de 94 de ani.

UPDATE

Potrivit unui articol publicat de site-ul Arhieparhiei Greco-Catolice de Albă Iulia și Făgăraș în luna mai, când a împliniti 94 de ani, Cardinalul Lucian s-a născut la 23 mai 1931, în comuna Ferneziu, astăzi cartier al municipiului Baia Mare, al zecelea din cei doisprezece copii ai familiei Petru şi Maria (n. Breban).

A urmat studiile primare în localitatea natală, apoi liceul Gheorghe Şincai din Baia Mare.

„Prin reforma învăţământului din anul 1948, se scoate religia din toate şcolile din ţară. Dar mai ales având în vedere că prin Decretul nr. 358/1948 al Marii Adunări Naţionale, Biserica Română Unită cu Roma este suprimată cu brutalitate şi scoasă în afara legii, elevul Lucian, pentru că nu-şi mai vedea realizabil visul şi dorinţa de a se pregăti şi a deveni preot, se retrage din liceu. Între 1948-1951 urmează o şcoală de prelucrare a lemnului (mobilă fină) în Baia Mare, cu activitate la locul de muncă şi, în paralel, se pregăteşte şi susţine examenele la forma de învăţământ fără frecvenţă, pentru completarea claselor liceale”, arată sursa citată.

Apoi urmează stagiul militar. În 1954, lăsat la vatră, aşteaptă în taină să se ivească o posibilitate de a urma teologia, lucrând în diverse locuri. A urmat apoi cursuri la Institutul Teologic Romano-Catolic de grad universitar din Alba-Iulia, dar este exmatriculat de către Departamentul Cultelor. Astfel a început persecuţia şi urmărirea sa de către Securitate. A lucrat ca muncitor necalificat, apoi la Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri, în cadrul Consiliului Judeţean Maramureş, unde lucrează până la pensionare, în iunie 1990.

El și-a continuat studiile în clandestinitate, iar în 19 decembrie 1964 va fi hirotonit preot de către Episcopul auxiliar al Maramureşului.

Evenimentele din decembrie 1989 şi legalizarea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, l-au găsit ca Ordinarius al Eparhiei Maramureşului, cu reşedinţa la Baia Mare. După 35 de ani de pastoraţie clandestină, cu o atenţie deosebită acordată tinerilor şi vocaţiilor, părintele Lucian a fost consacrat episcop în data de 27 mai 1990, la Baia Mare. În 4 iulie 1994 este numit de către Papa Ioan Paul al II-lea ca Arhiepiscop al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş şi Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, succedând Eminenţei Sale Cardinal Dr. Alexandru Todea.

La 16 decembrie 2005, Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea îl ridică la demnitatea de Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. A fost întronizat ca Arhiepiscop Major la 30 aprilie 2006.

„Un moment istoric pentru Biserica Română Unită cu Roma și pentru întreaga țară a reprezentat-o ziua de 18 februarie 2012 când Arhiepiscopul Major Lucian a fost creat cardinal de către Papa Benedict al XVI-lea, la Roma. Preafericitul Lucian Mureşan devenea astfel cel de-al treilea cardinal român, după cardinalul Iuliu Hossu şi cardinalul Alexandru Todea”, mai arată site-ul Arhieparhiei Greco-Catolice de Albă Iulia și Făgăraș.

Știrea inițială

„Cu regret și durere în suflet, dar întăriți de speranță în mila şi mângâierea care vin de la Dumnezeu, anunțăm că astăzi, 25 septembrie 2025, la ora 13:20, Preafericitul Părinte Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică şi Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş, a trecut la Domnul, la vârsta de 94 de ani”, a transmis Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș.

Conform sursei citate, detalii legate de funeraliile Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureșan vor fi oferite în curând.

Articolul A murit Cardinalul Lucian Mureșan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Greco–Catolice din România /Sicriul cu trupul cardinalului va fi depus vineri în Catedrala din Blaj apare prima dată în Mediafax.

Patru români care făceau parte dintr-un grup acuzat de tâlhărie și omor în Cehia, arestați

Mediafax

Potrivit IPJ Mureș, polițiștii din cadrul Serviciul de Investigații Criminale, în cooperare cu autoritățile judiciare din Cehia, Austria și Ungaria și sub coordonarea Eurojust, au pus în executare patru mandate europene de arestare.

Acestea au fost emise pe numele unor cetățeni români, de naționalitate maghiară, cu vârste cuprinse între 17 și 54 de ani, din județele Mureș și Harghita.

Activitățile au avut loc simultan cu cele desfășurate de autoritățile judiciare din Ungaria și Cehia, vizând, în total, șapte persoane cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat, tâlhărie calificată și omor, fapte comise pe teritoriul Republicii Cehe.

Cele patru persoane vizate au fost reținute, iar ulterior Curtea de Apel Târgu Mureș a dispus arestarea acestora, urmând a fi derulate procedurile judiciare specifice predării către autoritățile cehe, pentru continuarea urmăririi penale și a procesului judiciar.

Articolul Patru români care făceau parte dintr-un grup acuzat de tâlhărie și omor în Cehia, arestați apare prima dată în Mediafax.

Rareş Hopincă: Explozie de concedii medicale la Primăria Sectorului 2. A fost sesizat Colegiul Medicilor

Mediafax

„După reorganizarea aparatului administrativ al Primăriei Sectorului 2, am descoperit un fenomen „ciudat” : o explozie de concedii medicale. Doar în iulie 2025 s-au dat 113 concedii medicale, cu 50% mai multe decât anul trecut, adică 1142 de zile de absenţă”, a scris joi seara pe Facebook primarul Rareş Hopincă.

Conform acestuia, s-au plătit 250.000 de lei în plus din bugetul Sectorului 2.

„Fix acum, când am redus cheltuielile salariale cu aproape 20 de milioane lei şi redirecţionăm banii spre şcoli, străzi şi servicii publice, brusc au apărut valuri de probleme medicale. Coincidenţă?”, se întreabă primarul.

Acesta anunţă că a sesizat Colegiul Medicilor şi cere verificări clare şi corecte: „Cine are probleme reale de sănătate, are tot sprijinul. Cine însă crede că poate fenta sistemul pe spatele cetăţenilor, trebuie să ştie că în Sectorul 2 nu merge aşa!”.

Articolul Rareş Hopincă: Explozie de concedii medicale la Primăria Sectorului 2. A fost sesizat Colegiul Medicilor apare prima dată în Mediafax.

Premierul Keir Starmer va impune ca toţi adulţii din Marea Britanie să deţină un act digital de identitate

Mediafax

Starmer urmează să facă anunţul, însă măsura va fi implementată abia după consultări publice şi adoptarea legislaţiei necesare.

Orice persoană care începe un nou loc de muncă ar fi obligată să deţină acest act care va putea fi verificat într-o printr-o bază de date centrală a celor care au dreptul de muncă în Marea Britanie.

În prezent, oamenii cu loc de muncă au responsabilitatea de a prezenta cel puţin un act fizic de identitatea, însă autorităţile au prezentat îngrijorări că acestea ar putea fi falsificate.

Privind propunerea acestei măsuri, Starmer ar fi fost iniţial sceptic din cauza restricţiilor asupra libertăţilor civile, dar ar fi fost convins de argumentele privind combaterea muncii ilegale.

Articolul Premierul Keir Starmer va impune ca toţi adulţii din Marea Britanie să deţină un act digital de identitate apare prima dată în Mediafax.

Rusia va restricţiona parţial exporturile de carburanţi

Mediafax

Atacurile au redus capacitatea de rafinare a petrolului cu aproape o cincime în anumite zile şi au afectat exporturile din porturile, ceea ce a apropiat Rusia de o posibilă reducere a producţiei de ţiţei, iar mai multe regiuni se confruntă cu penurie, potrivit Reuters.

Interdicţia de export la motorină se aplică distribuitorilor, nu producătorilor.

Restricţia la benzină vizează atât producătorii, cât şi distribuitorii.

În 2024, Rusia a produs aproximativ 86 de milioane de tone de motorină, din care a exportat 31 de milioane de tone.

Problemele de aprovizionare s-au extins în mai multe regiuni, iar Lukoil a interzis vânzarea de benzină în recipiente în anumite benzinării din Moscova.

În Crimeea, întreruperile de aprovizionare au fost atribuite închiderii unor rafinării locale.

Articolul Rusia va restricţiona parţial exporturile de carburanţi apare prima dată în Mediafax.

Sondaj electoral Moldova / Partidul PAS al Maiei Sandu este în preferințele electoratului, dar numărul mare de indeciși produce îngrijorare

Mediafax

Două partide și un bloc electoral au șanse reale să intre în legislativul Republicii Moldova, potrivit ultimului și celui mai important sondaj al Barometrului Opiniei Publice (BOP), publicat joi, potrivit zdg.md.

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) ar fi votat de 28,6% dintre moldoveni, dacă mâine ar avea loc alegerile parlamentare, urmat de Blocul Electoral al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei (pro-rus), cu 13,9% și de Partidul Nostru (formațiune construită în jurul lui Renato Usatîi, cu o doctrină ambiguă, nici pro-europeană, nici pro-rusă, ci „pro-Moldova”, după cum se exprimă, dar în realitate cu propensiune dubioasă spre Moscova și lumea interlopă), cu 5,1%.

4,2% dintre respondenți ar vota pentru blocul „Alternativa” și 1,8% – pentru Partidul „Democrația Acasă”.

Maia Sandu – lider la încredere

În privința încrederii acordate personalităților politice, a fost adresată o întrebare deschisă, la care 22,3% dintre cei chestionați au răspuns „Maia Sandu”, 3,2% – „Igor Dodon”, 2,1% – „Renato Usatîi”, 1,8% – „Vladimir Voronin”, 1,3% – „Ion Ceban”.

80,3% dintre cei chestionați au răspuns că s-ar prezenta la urne dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, iar 6,4% au răspuns că „sunt siguri” că nu s-ar prezenta.

Pragul electoral pentru a accede în Parlament este de minimum 5% pentru partide, 7% pentru blocurile electorale și 2% pentru candidații independenți.

Ce (nu) este blocul „Alternativa”

Sondajul lasă în afara Parlamentului blocul „Alternativa”, care, potrivit chestionării sociologice, a obținut 4,2% dintre sufragii, ceea ce nu-l face eligibil pentru legislativul moldovean, pragul minim fiind de 7%.

De altfel, falsa entitate politică pro-europeană „Alternativa”, care folosește termenul ca pe un brand electoral atractiv și care nu promovează politici concrete pentru reformă și Justiție sau anticorupție, are o alcătuire a cărei apropiere de nume ca Plahotniuc sau Șor o compromit.

Cei mai mulți votanți ai „Alternativei” sunt dezamăgiții de PAS.

Indecișii – cea mai mare îngrijorare pentru analiștii politici

Numărul mare de indeciși, evidențiat de sondaj, este componenta care produce cea mai mare îngrijorare analiștilor politici, care se tem de răsturnări de situație surprinzătoare.

Teama cea mai mare este schema de cumpărare a voturilor, după exemplul Grupării Șor, care a încercat să deturneze, la prezidențialele de anul trecut, 130.000 de voturi – cetățeni cu drept de vot care primesc în ultimul moment numele candidatului pe care li se cere să-l voteze contra unei sume de bani.

130.000 înseamnă 10% din sufragiile totale, cât are nevoie ca să intre în Parlament.

Există un pericol real ca forțele pro-ruse să preia controlul în Parlament, de aceea indecișii sunt cei pe care se bat acum entitățile politice candidate.

Sondajul a fost efectuat în perioada 12 – 22 septembrie, pe un eșantion de 1117 persoane, din 13 regiuni geografice, cu o eroare de ±2,9%.

Articolul Sondaj electoral Moldova / Partidul PAS al Maiei Sandu este în preferințele electoratului, dar numărul mare de indeciși produce îngrijorare apare prima dată în Mediafax.

Mahmoud Abbas s-a adresat Adunării Generale ONU prin videoconferinţă

Mediafax

Abbas a descris situaţia din Gaza drept „o crimă de război şi o crimă împotriva umanităţii”, evidenţiind distrugerile, foametea şi strămutările forţate ale populaţiei palestiniene.

„Ceea ce comite Israelul nu este doar o agresiune. Este o crimă de război şi o crimă împotriva umanităţii, documentată şi monitorizată, şi va fi consemnată în cărţile de istorie şi în paginile conştiinţei internaţionale ca unul dintre cele mai oribile capitole ale tragediei umanitare din secolele XX şi XXI”, a declarat liderul palestinian.

Abbas a criticat guvernul israelian pentru „boala aşezărilor”. Despre proiectul E1 de extindere a coloniilor din Cisiordania, acesta a menţionat că este împotriva legislaţiei internaţionale şi că va „submina soluţia celor două state”.

Abbas a denunţat, de asemenea, violenţele coloniştilor israelieni împotriva civililor palestinieni, sub protecţia armatei, precum şi atacurile asupra locurilor religioase, musulmane şi creştine în Ierusalim, Hebron şi Gaza.

Preşedintele palestinian a subliniat că, deşi respinge atacurile Hamas din 7 octombrie, aza rămâne parte integrantă a statului Palestina şi că organizaţiile armate trebuie să predea armele Autorităţii Palestiniene într-un proces post-război.

Articolul Mahmoud Abbas s-a adresat Adunării Generale ONU prin videoconferinţă apare prima dată în Mediafax.