Bullying dus la extrem în Cluj / Fetiță de clasa a doua, strangulată de un coleg de clasă

Mediafax

O fetiță de 8 ani a fost strangulată cu o sfoară de un coleg de clasă.

Incidentul s-a petrecut într-una dintre pauze, când băiatul de clasa a doua pur și simplu a strâns-o de gât cu o sfoară.

Un echipaj medical a fost chemat de urgență, iar fetița a fost transportată la Secția de Primiri Urgențe a spitalului din Cluj.

Fetița avea mai multe răni în jurul gâtului. A rămas internată pentru verificări amănunțite.

Dosar penal la 8 ani

Incidentul a fost confirmat de Inspectoratul Județean Cluj.

Instituția a deschis dosar penal pentru loviri și alte violențe. Polițiștii fac cercetări în acest caz.

Potrivit informațiilor provenite de la Inspectoratul de Poliție Cluj, au fost demarate procedurile standard pentru un asemenea caz, în demersul de a stabili cum s-a produs agresiunea, mai ales că directorul școlii a mai fost informat despre situațiile de bullying și agresiuni fizice.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Cluj  vor aplica, de asemenea, măsuri punitive.

Articolul Bullying dus la extrem în Cluj / Fetiță de clasa a doua, strangulată de un coleg de clasă apare prima dată în Mediafax.

Regele Charles și Regina Camilla vor efectua o vizită de stat la Vatican în luna octombrie

Mediafax

Această vizită de stat are loc cu ocazia celebrărilor Anului Jubiliar, un eveniment major în calendarul Bisericii Catolice, organizat o dată la 25 de ani.

Conform comunicatului postat pe contul oficial de Instagram al Familiei Regale Britanice, Regele Charles și Regina Camilla vor participa alături de Papa Leon al XIV-lea la evenimentele dedicate Anului Jubiliar. Aceasta este prima vizită oficială a cuplului regal britanic la Vatican de la urcarea pe tron a suveranului în 2022.

„Majestățile Lor vor efectua o Vizită de Stat la Sfântul Scaun la sfârșitul lunii octombrie, alăturându-se Papei Leo al XIV-lea în celebrarea Anului Jubiliar”, se arată în anunțul public.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by The Royal Family (@theroyalfamily)

Vizită istorică în contextul ecumenic al Anului Jubiliar

Anul Jubiliar este considerat un moment sacru pentru credincioșii catolici, fiind marcat prin pelerinaje, rugăciuni și iertarea păcatelor. Tema acestui an este „Pelerini ai speranței”, iar vizita regală subliniază importanța dialogului ecumenic dintre Biserica Angliei și Biserica Catolică.

Regele Charles și Regina Camilla vor sprijini, prin această prezență, demersurile de apropiere spirituală și colaborare între cele două confesiuni creștine. Vizita se dorește a fi un simbol al unității și păcii între religiile creștine, într-o perioadă în care solidaritatea religioasă are o semnificație aparte la nivel global.

Papa Leon al XIV-lea, gazda vizitei regale

Aceasta va fi prima întâlnire oficială între Papa Leon al XIV-lea și suveranii britanici, după moartea Papei Francisc în luna mai a acestui an. Regele Charles nu a putut participa la funeraliile Papei Francisc din motive de sănătate, însă a fost reprezentat de fiul său, Prințul William.

Deși datele exacte ale vizitei nu au fost încă anunțate, surse oficiale confirmă că aceasta va avea loc „la sfârșitul lunii octombrie”. Se așteaptă ca programul complet al evenimentelor să fie publicat în următoarele săptămâni.

Articolul Regele Charles și Regina Camilla vor efectua o vizită de stat la Vatican în luna octombrie apare prima dată în Mediafax.

Ministrul Sănătății cere demiterea conducerii Spitalului „Sfânta Maria”, dar și a DSP Iași

Mediafax

„Solicit schimbarea din funcție a managerului unității sanitare și voi demite, fără nicio explicație și fără nicio discuție, conducerea Direcției de Sănătate Publică din județul Iași”, a declarat Rogobete.

El a precizat că în urma controlului au fost descoperite „neconcordanțe majore în aplicarea protocoalelor pentru limitarea infecțiilor asociate activității medicale”.

„În perioada 15–24 septembrie nu există niciun document și niciun proces verbal care să confirme cum și dacă au fost aplicate procedurile pentru limitarea răspândirii infecțiilor nosocomiale”, a spus ministrul

Potrivit ministrului, problemele nu au legătură cu infrastructura sau resursele spitalului.

„Am vizitat secția de terapie intensivă și am văzut echipamente de ultimă generație, performante. Nu discutăm despre lipsa stocurilor de antibiotice, dezinfectanți sau echipamente de protecție. Discutăm de o lipsă de aplicare a protocoalelor și de o lipsă de reacție, atât din partea DSP, cât și a spitalului”.

„În momentul în care au fost identificate cele trei cazuri infectate cu același germene patogen, s-a reacționat mult prea târziu, la o distanță de aproape o săptămână. Din documentele analizate până acum, prima informare a fost transmisă pe 15 septembrie, dar DSP a reacționat abia pe 22 septembrie”, a mai spus Rogobete, subliniind că reacția autorităților a venit prea târziu:

Ministrul a menționat și situația actuală a pacienților: „Un copil de trei luni transferat la București nu mai este infectat, culturile sunt negative. Ceilalți doi pacienți internați în unitatea sanitară sunt de asemenea negativi la germenul patogen”.

„Dacă se identifică neglijență în serviciu, rapoartele vor fi transmise Parchetului General”, a conchis Rogobete.

Șase copii internați la ATI în Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași au murit după infectarea cu bacteria Serratia Marcescens.

Articolul Ministrul Sănătății cere demiterea conducerii Spitalului „Sfânta Maria”, dar și a DSP Iași apare prima dată în Mediafax.

Convocare – record de observatori internaționali la alegerile din Moldova / Peste 3.000 de observatori naționali și internaționali vor supraveghea alegerile

Mediafax

3.423 de observatori au fost acreditați să monitorizeze alegerile parlamentare de duminică din Republica Moldova, informează Comisia Electorală Centrală, citată de zdg.md.

Dintre aceștia, 2.496 de observatori naționali reprezintă 8 asociații obștești din țară.

Cei mai mulți observatori au fost acreditați la solicitarea Asociației Promo-LEX și Uniunii Juriștilor din Moldova.

Peste 20 de misiuni diplomatice acreditate

CEC a acreditat 912 observatori internaționali, care reprezintă următoarele instituții, potrivit zdg.md:

  • 22 misiuni diplomatice acreditate în Republica Moldova (149 de persoane);
  • 15 autorități electorale străine (28 de persoane);
  • 12 asociații internaționale (269 persoane);
  • misiunea de observare a alegerilor din partea OSCE/ODIHR va fi reprezentată de 272 de persoane:
  • Rețeaua Europeană a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor de 8 persoane;
  • Adunarea Parlamentară a Organizației Cooperării Economice la Marea Neagră de 3 persoane;
  • Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei de 28 de persoane;
  • Parlamentul European – 14 persoane;
  • Adunarea Parlamentară a OSCE – 118 persoane;
  • Parlamentul Ucrainei – 15 persoane;
  • Organizația Internațională a Francofoniei – 8 persoane.

 

Articolul Convocare – record de observatori internaționali la alegerile din Moldova / Peste 3.000 de observatori naționali și internaționali vor supraveghea alegerile apare prima dată în Mediafax.

Bogdan Rodeanu, liderul deputaților USR, apel către cetățenii Republicii Moldova înainte de scrutin

Mediafax

„Mâine, Moldova trebuie să iasă la vot. E lupta fraților și surorilor noastre. Dar e și lupta noastră, a tuturor”, a spus Rodeanu într-un mesaj pe rețelele de socializare.

Acesta a avertizat asupra acțiunilor Rusiei în regiune, atât în Republica Moldovar, cât și în țara noastră, spunând: „De multă vreme, Rusia nu mai atacă doar cu tancuri și avioane. Ea trimite în Moldova și în România politicieni falși, ‘patrioți’ de carton, îmbuibați cu bani murdari și sprijiniți de rețele întregi de troli și boți. Dacă în Crimeea au trimis ‘omuleții verzi’, aici i-au îmbrăcat în costum și cravată și i-au împins pe ușa din dos în Parlamentele noastre”.

„Aceștia nu apără oamenii, ci vând țara. Nu caută adevărul, ci trăiesc din manipulare și dezinformare. Prin frică și minciuni, ei vor să rupă sufletul nostru de țară. Scopul lor este limpede: să ne țină dezbinați, învrăjbiți, săraci și supuși Kremlinului”, a continuat liderul USR din Camera Deputaților.

Rodeanu a subliniat că România și Republica Moldova trebuie să reziste împreună presiunilor externe.

„Am trăit momente grele și le-am depășit. Acum e un moment istoric: Moldova trebuie să meargă înainte, nu singură, ci împreună cu România și cu întreaga Europă. Frați și surori, viitorul e în mâinile noastre. Să ne ridicăm, să ne apărăm demnitatea și să alegem calea care duce spre libertate, prosperitate și Europa. Nu spre Rusia”, a încheiat Rodeanu.

Articolul Bogdan Rodeanu, liderul deputaților USR, apel către cetățenii Republicii Moldova înainte de scrutin apare prima dată în Mediafax.

Dinamo a câştigat meciul împotriva campioanei Baia Mare, în etapa a 3-a Cupei României la rugby

Mediafax

Dinamoviştii au câştigat cu scorul de 33-30, după o lovitură de penalitate transformată în ultimele minute de joc.

Jucătorul dinamovist Mihai Graure a fost desemnat MVP-ul partidei.

Dinamo a obţinut, astfel, a treia victorie din trei partide, conducând în clasamentul competiţiei.

Pentru Baia Mare este a doua înfrângere, după cea din prima etapă, pe teren propriu, cu Steaua Bucureşti.

În celelalte două partide ale etapei, Rapid a învins, pe teren propriu, pe Steaua Bucureşti, scor 15-3, Ionuţ Spiridon, de la gazde, fiind desemnat MVP, iar SCM Timişoara a surclasat, în deplasare, pe Universitatea ELBI Cluj, scor 73-0, fundaşul bănăţenilor David Bălan fiind desemnat MVP.

Articolul Dinamo a câştigat meciul împotriva campioanei Baia Mare, în etapa a 3-a Cupei României la rugby apare prima dată în Mediafax.

Două femei au murit încercând să traverseze Canalul Mânecii

Mediafax

În barca improvizată se aflau 100 de persoane care au dorit să ajungă în Marea Britanie, potrivit autorităților franceze citate de The Guardian.

Incidentul în sudul plajelor din Neufchâtel-Hardelot. Dintre cele 100 de persoane care se aflau în barca improvizată, 60 au primit îngrijiri medicale, potrivit oficialei Isabelle Fradin-Thirode.

Cele două femei care se aflau în barcă au suferit stop cardiac. Salvatorii au încercat să le resusciteze pe cele două femei, însă eforturile lor au fost în zadar. Medicii au declarat decesul celor două femei la ora 5:00 dimineață.

Potrivit informațiilor date de autorități, barca a plecat de pe coasta franceză Neufchâtel-Hardelot în jurul orei 3:15, apoi ambarcațiunea a plutit preț de o oră în derivă din cauza unor probleme la motor, până să se întoarcă pe coastă în jurul orei 4:15.

Pompierii au fost chemați la barca pneumatică după ce au primit un apel privind un copil care suferea de hipotermie și au găsit cele două femei în stop cardio-respirator.

Copilul care suferea de hipotermie a fost luat și dus la spitalul din Boulogne-sur-Mer, alături de părinții săi.

Traficul de migranți, o problemă în nordul Franței

Autoritățile din Pas de Calais se confruntă cu fenomenul traficanților de migranți.

„Deplângem și astăzi acest fapt: din lăcomie și din dispreț față de viața umană, rețelele de traficanți pun din ce în ce mai mult în pericol viețile oamenilor, adulți și copii, vânzându-le traversări pe o mare periculoasă la bordul unor ambarcațiuni complet nepotrivite”, a declarat un purtător de cuvânt al Prefecturii.

Autoritățile fac eforturi pentru a combate migrația. „În fața acestui cinism criminal, statul demonstrează puterea angajamentului său: în fiecare zi, vieți sunt salvate prin acțiunea hotărâtă a polițiștilor și jandarmilor, care luptă neobosit împotriva acestor plecări, și prin operațiunile de salvare efectuate pe mare de prefectura maritimă sau pe uscat de serviciul de pompieri”, a continuat purtătorul de cuvânt.

Un număr de 25 de persoane au murit încercând să traverseze ilegal Canalul Mânecii în acest an, potrivit unui bilanț realizat în baza datelor oficiale de AFP, citată de The Guardian.

Articolul Două femei au murit încercând să traverseze Canalul Mânecii apare prima dată în Mediafax.

Persoanele organizate și responsabile trăiesc mai mult, arată un nou studiu

Mediafax

Cercetătorii de la Universitatea din Limerick au analizat cinci trăsături esențiale de personalitate și au urmărit mortalitatea participanților între 6 și 28 de ani.

Rezultatele, publicate în Journal of Psychosomatic Research, arată că persoanele organizate prezintă un risc de mortalitate cu 14% mai mic, cele responsabile cu 12% mai mic, iar cele harnice și meticuloase cu 15% mai mic.

„A fi organizat poate ajuta oamenii să respecte rutina care îmbunătățește sănătatea, dar poate reflecta și reziliența psihologică sau obiceiurile sociale care contribuie la o viață mai lungă”, a explicat Páraic O’Súilleabháin, coautorul studiului.

Trăsătura cea mai puternic asociată cu longevitatea s-a dovedit a fi „spiritul activ” – energia, vigoarea și implicarea în viață – care reduce riscul de mortalitate cu 27%.

În contrast, persoanele cu trăsături nevrotice, predispuse la îngrijorare și comportamente capricioase, prezintă un risc mai mare de deces, probabil din cauza incidenței mai mari a bolilor, a unui IMC ridicat și a riscului crescut de fumat.

Studiul sugerează că personalitatea ar putea juca „un rol secundar, subestimat în medicină și sănătate publică”.

Articolul Persoanele organizate și responsabile trăiesc mai mult, arată un nou studiu apare prima dată în Mediafax.

West Ham United l-a demis pe Graham Potter după nouă luni. Nuno Santo, favorit să preia echipa

Mediafax

„West Ham United poate confirma că antrenorul principal Graham Potter a părăsit clubul. Rezultatele şi evoluţiile din a doua jumătate a sezonului trecut şi începutul sezonului 2025/26 nu au corespuns aşteptărilor, iar conducerea consideră că o schimbare este necesară pentru a îmbunătăţi poziţia echipei în Premier League cât mai repede posibil”, se arată într-un comunicat al clubului.

Potter, instalat în ianuarie în locul lui Julen Lopetegui cu un contract pe doi ani şi jumătate, a înregistrat doar şase victorii în 23 de meciuri de campionat. În actuala stagiune, West Ham are un singur succes şi trei puncte din cinci etape, ultima înfrângere, 1-2 acasă cu Crystal Palace, fiind decisivă pentru soarta antrenorului.

Potrivit Sky Sports, Nuno Espírito Santo urmează să conducă primul antrenament încă de sâmbătă şi ar putea fi pe bancă luni, la meciul din deplasare cu Everton.

Articolul West Ham United l-a demis pe Graham Potter după nouă luni. Nuno Santo, favorit să preia echipa apare prima dată în Mediafax.

Nazare: Unele solicitǎri nu pot fi satisfăcute imediat, însǎ este important să avem acest dialog

Mediafax

„Am transmis colegilor noștri cǎ susțin dialogul deschis și constant, pentru că schimbarea în instituție trebuie făcută în acord cu toate organizațiile – doar așa putem construi coerent, împreună. Unele solicitări nu pot fi satisfăcute imediat, iar unele doleanțe nu pot fi susținute – însă este important să avem acest dialog şi să analizăm toate ideile şi soluțiile disponibile”, a declarat ministrul Alexandru Nazare sâmbătă.

Sindicaliștii din finanțe, reuniți în SindFISC, au protestat sâmbătă, între orele 12:00 și 14:00, în fața Ministerului Finanțelor, solicitând finanțare corectă pentru funcționarea instituțiilor, normarea realistă a muncii, digitalizare accelerată și adoptarea Statutului finanțistului.

Nazare a arătat că susține normarea realistă a muncii și a precizat că un astfel de proces este deja în derulare la minister: „Este o măsură concretă și necesară, astfel încât să avem o evidență clară a activității fiecărei direcții și a fiecărui angajat”.

„Înțeleg foarte bine nevoile tuturor, inclusiv dorința de a avea un statut clar. Fiecare solicitare va fi analizată temeinic, pentru a vedea câte dintre aspecte pot fi puse în practică”, a mai spus ministrul.

Nazare a mulțumit, totodată, protestatarilor pentru modul responsabil în care au organizat manifestația. „Mulțumesc protestatarilor, care au ales să iasă în stradă într-o zi liberă, fără a afecta programul de lucru, ceea ce arată responsabilitate și respect față de cetǎțeni. De aceea, cred cu atât mai mult că prin dialog constant și prin pași clari putem construi instituții mai eficiente și mai performante”, a spus el.

Potrivit organizatorilor, protestul s-a desfășurat cu participarea reprezentanților din toate structurile Ministerului Finanțelor și ANAF, fiind sprijinit și de organizații sindicale europene.

Articolul Nazare: Unele solicitǎri nu pot fi satisfăcute imediat, însǎ este important să avem acest dialog apare prima dată în Mediafax.