Filmul ”The Simpsons” revine cu o continuare după două decenii

Mediafax

Bazată pe popularul și longevivul serial animat american al Fox – care urmărește viețile lui Homer, Marge și ale celor trei copii ai lor, Bart, Lisa și Maggie – continuarea, care nu are încă un titlu, va fi lansată pe 23 iulie 2027, au confirmat luni 20th Century Studios și Disney.

În primul film, lansat în 2007, Homer polua accidental rezervele de apă din Springfield și apoi încerca să-și salveze familia și orașul, care fuseseră izolate sub un imens dom de sticlă.

Afișul noului film, distribuit pe diverse platforme de socializare, arată o gogoașă fiind apucată, alături de sloganul: „Homer se întoarce pentru a doua oară”.

Fanii entuziasmați au postat comentarii sub poster, mulți dintre ei satirizând genericul de început al serialului cu imagini ale lui Bart scriind pe tabla școlii: „Nu voi aștepta 20 de ani pentru a face un alt film”.

The Simpsons a apărut pentru prima dată în 1987 sub formă de scurtmetraje de desene animate, înainte de a avea propriul serial TV doi ani mai târziu, potrivit BBC.

Desenul animat, creat de Matt Groening, a fost difuzat timp de 37 de sezoane. Recent, a fost reînnoit până la sezonul 40, care va fi difuzat în 2028/29.

Primul film, regizat de David Silverman, a încasat aproximativ 536 de milioane de dolari (400 de milioane de lire sterline) la box-office-ul global și, potrivit unor zvonuri, se vorbea de ani buni despre o continuare, dar nimic oficial nu a fost confirmat până acum.

Producătorul Matt Selman a declarat recent pentru Variety că streamingul a ajutat serialul nu numai să rămână relevant pentru spectatorii mai în vârstă, ci și să câștige noi fani.

„Acum, în loc să-l urmărească după-amiaza la televiziunea locală, copiii îl pot urmări oricând, toată ziua, pentru totdeauna”, a spus el.

Articolul Filmul ”The Simpsons” revine cu o continuare după două decenii apare prima dată în Mediafax.

Proiectele PNRR schimbă fața educației din România: Școli dotate, campusuri duale și prima rețea „școala verde” până în 2026

Mediafax

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat marți că rectificarea bugetară pentru 2025 asigură continuarea implementării tuturor proiectelor PNRR autorizate de Guvern și renegociate cu Comisia Europeană.

Prin această etapă, România a evitat pierderea a aproximativ 1 miliard de euro, proiectele cu șanse reale de finalizare fiind păstrate, iar cele cu progres insuficient urmând să fie transferate pe alte linii de finanțare.

Până la sfârșitul anului 2025, peste 5.800 de școli, cluburi și palate ale copiilor vor fi echipate, iar 1.400 de laboratoare inteligente vor fi instalate în 1.093 de licee.

De asemenea, 60 de universități vor finaliza proiecte de digitalizare și vor actualiza programele de studiu, iar cel puțin 100.000 de profesori vor fi certificați în pedagogie digitală.

Până la termenul final din 31 august 2026, vor fi finalizate 2.300 de proiecte destinate școlilor cu risc de abandon, de care au beneficiat direct peste 300.000 de elevi, și vor fi construite 8 campusuri pentru învățământ dual, în parteneriat cu mediul privat și autoritățile locale.

Va fi creată prima rețea de școli verzi

În plus, va fi creată prima rețea de școli verzi, cu 34 de clădiri noi și 8 reabilitate, și vor fi finalizate 45 de proiecte de infrastructură universitară socială, incluzând cămine, cantine și spații de recreere pentru aproape 16.000 de studenți, dintre care 40% din locuri vor fi dedicate tinerilor din medii defavorizate.

„Am reușit să salvăm din pierdere aproximativ 1 miliard de euro și să angajăm proiecte realiste, care vor îmbunătăți semnificativ educația din România,” a subliniat ministrul Daniel David.

Articolul Proiectele PNRR schimbă fața educației din România: Școli dotate, campusuri duale și prima rețea „școala verde” până în 2026 apare prima dată în Mediafax.

Regele Charles a vizitat expoziția dedicată Reginei Maria, rudă îndepărtată a monarhului, la Institutului Cultural Român din Londra. 

Mediafax

Regele Charles al III-lea este stră-strănepot al reginei Victoria, prin linia britanică (de la regele Edward al VII-lea, fiul reginei Victoria). Prin urmare, Regina Maria și străbunicul lui Charles, regele George al V-lea, erau veri primari.

Regina Maria a României (1875–1938) s-a născut în Anglia, fiind nepoata reginei Victoria a Marii Britanii. Tatăl ei a fost Alfred, Duce de Edinburgh (fiul reginei Victoria), iar mama ei a fost Ducesa Maria Alexandrovna a Rusiei.

Regele Charles a vizitat expoziția dedicată Reginei Maria

Expoziția conține picturi ale Reginei Maria.

„Am fost incredibil de onorați să-l primim pe Majestatea Sa Regele Charles la expoziția Maria României, Regina Artistă, produsă de Institutul Cultural Român din Londra pentru a marca 150 de ani de la nașterea sa. Acuarele pictate de Regina Maria sunt prezentate pentru prima dată alături de opere de artă botanică deosebite din colecția Majestății Sale Transylvania Florilegium”, au transmis reprezentanții Institutului Cultural Român.

Expoziția este condusă de Dr. Shona Kallestrup și Sorin Margarit și oferă un dialog viu între cele două colecții, celebrând frumusețea naturală a României, au precizat cei de la Institutul Cultural Român.

Articolul Regele Charles a vizitat expoziția dedicată Reginei Maria, rudă îndepărtată a monarhului, la Institutului Cultural Român din Londra.  apare prima dată în Mediafax.

Care sunt prioritățile Ministerului Transporturilor pentru dezvoltarea infrastructurii și susținerea turismului și economiei din Constanța. Răspunsul secretarului de stat Ionel Scrioșteanu

Mediafax

Secretarul de stat a detaliat pentru Mediafax care sunt prioritățile la nivelul Ministerului Transporturilor pentru dezvoltarea infrastructurii în Constanța, care pot susține dezvoltarea turistică, dar și a PIB-ului zonei.

Dunărea, un factor strategic

„Investițiile în ceea ce privește Portul Constanța sunt în două direcții: cele care sunt țin efectiv de Portul Constanța, în interiorul portului și avem o serie de investiții în interior portului, dar mai sunt investiții foarte importante în conectarea portului la restul sistemului de transport românesc. Iar prioritatea maximă o acordăm Dunării, pentru că Dunărea reprezintă un factor strategic, important al portului Constanța, pe care nu-l au alte porturi. Iar în Dunăre investim printr-un proiect cu fonduri europene, Fast Danube, în parteneriat cu omologii bulgari, un proiect care să asigure predictibilitate navigației pe Dunăre spre centrul Europei cel puțin 340 de zile pe an. Este un proiect care a pe care îl vom finaliza până în 2028, un proiect care va pune în valoare legătura portului Constanța cu centrul Europei printr-un transport ieftin, ecologic și, vă spuneam, predictibil”, a detaliat Ionel Scrioșteanu la evenimentul Mediafax.

Și o parte din investițiile pe segmentul feroviar vizează Portul Constanța.

„Cea de-a doua categorie de investiții pe care o realizăm reprezintă sistemul feroviar și avem investiții în interiorul portului, o serie de etape pe care le avem în derulare acolo, dar și legătura prin Valul lui Traian, punct strategic de conectare a portului, în așa fel încât fluxurile de vagoane trenuri către și dinspre Portul Constanța să fie optimizat pentru a scădea costurile de transport pe sistemul feroviar, în aprovizionarea sau transportul dinspre port”, a explicat secretarul de stat.

De asemenea, sunt în derulare proceduri pentru creșterea eficienței transporturilor rutiere sau feroviare de marfă sau persoane.

„Cea de-a 3-a categorie, bineînțeles, pe sistem rutier avem câteva direcții pe care le dezvoltăm între Constanța și Mangalia, acel drum de mare viteză, varianta Techirghiol, dar și către Tulcea și mai departe către podul de la Brăila, la nivel, la fel, de drum expres, de drum de mare viteză. Suntem în proceduri tehnice pe varianta Techirghiol în procedură de licitație pentru execuția lucrărilor, iar pe celelalte două tronsoane către Tulcea și Brăila, la nivel de studiu de fezabilitate”, a detaliat Ionel Scrioșteanu.

În ceea ce privește transportul turiștilor cu trenul, sunt de asemenea investiții planificate.

„Pe secțiunea București-Constanța lucrurile stau mai bine ca în restul țării. Aici avem investiții mai ales în zona de material rulant și avem câteva proceduri de achiziție pentru trenuri noi. Unele deja au intrat în circulație, altele urmează să intre în circulație în următoarea perioadă. Avem investiții pe care le realizăm acum în două dintre gările turistice, la Neptun și Costinești. Avem un proiect foarte important, dar din păcate a fost ratată o primă licitație, urmează ca să în perioada următoare să identificăm surse de finanțare pentru sistemul feroviar, între Constanța și Mangalia este vorba de modernizarea și electrificarea liniei, ceea ce va crește foarte mult viteza de circulație și condițiile de trafic la nivel feroviar”, a conchis Ionel Scrioșteanu la evenimentul Mediafax de luni.

Conferința Mediafax a fost organizată alături de partenerii Transgaz, Port Constanța, Oil Terminal, Profi, Novum by the Sea, Monarc Hotels și Radisson Blu Hotel and Residences Mamaia, fiind găzduită de Cazinoul Constanța.

 

Articolul Care sunt prioritățile Ministerului Transporturilor pentru dezvoltarea infrastructurii și susținerea turismului și economiei din Constanța. Răspunsul secretarului de stat Ionel Scrioșteanu apare prima dată în Mediafax.

Agresorul livratorului din Bangladesh rămâne în arest / A declarat că are „sânge pur” și că nu poate să respire același aer cu „subumanii ăștia”

Mediafax

Bărbatul care a agresat un livrator din Bangladesh rămâne în arest, relatează G4Media.

Agresorul Cosmin Tudoran a declarat că are „sânge pur” și că nu poate respira același aer cu „subumanii ăștia”.

În decizia din 5 septembrie, de menținere a stării de arest preventiv, judecătorul motivează, pentru publicația citată: rasismul e ”promovat pe diverse căi, în mod infam de anumite persoane” și, de asemenea, că ”Acest fenomen trebuie supravegheat cu atenție de autorități deoarece discriminarea rasială subminează coeziunea socială și este complet incompatibilă cu valorile statului de drept, rasismul subminând însăși baza democrației și contravine demnității umane”.

Informații de context

Amintim, pe 26 august, Cosmin Tudoran a agresat un livrator din Bangladesh în timp ce acesta aștepta la semafor. De altfel, acesta a și filmat scena în care îl lovește pe livrator, spunându-i în engleză că este „un invadator” și cerându-i să „se întoarcă la el în țară”.

Un polițist care era în afara orelor de program a văzut scena și a intervenit.

Intâmplător, incidentul s-a produs la puțin timp după ce o postare a deputatului AUR Dan Tănasă, în care acesta le cerea românilor să nu mai accepte mâncare de la livratori străini, se viralizase pe internet.

Analiza efectuată de livrator la Institutul de Medicină Legală a relevat faptul că acesta a avut nevoie de 1 – 2 zile de îngrijiri medicale.

A postat „simboluri fasciste, legionare, rasiste și xenofobe” pe rețelele de socializare

În următoarea zi, Tudoran a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, sub acuzația de „loviri și alte violențe”.

În timpul cercetărilor, procurorul de caz a constatat că Tudoran are un comportament general agresiv sau pasiv-agresiv – el a postat pe rețelele de socializare „simboluri fasciste, legionare, rasiste și xenofobe”.

În motivarea deciziei de menținere a arestului lui Tudoran, judecătorul arată, potrivit publicației citate:

”În ceea ce privește starea de pericol pentru ordinea publică pe care ar presupune-o lăsarea în libertatea a inculpatului sau sub imperiul unor măsuri preventive mai blânde, aceasta este în primul rând dovedită de gravitatea însemnată a faptei pentru care există motive verosimile de a se bănui că a fost comisă de inculpat, de natura relațiilor sociale lezate, de urmările produse sau cele ce s-ar fi putut produce”.

Nu poate să respire același aer cu „subumanii ăștia”

De altfel, judecătorul constată, pe baza foii de evoluție și tratament, că această componentă rasistă a comportamentului lui Tudoran derivă și din expresiile potrivit cărora acesta nu poate să respire același aer cu „subumanii ăștia” și că el a avut mereu „sânge pur”.

Judecătorul a respins luarea unei măsuri mai blânde pentru agresor și a dispus prelungirea arestului preventiv, sub argumentul că ”în contextul unor acuzații de o gravitate extrem de ridicată (lovirea unei persoane în mod spontan pe motiv rasial) (…) pentru a-l determina pe inculpat să conștientizeze consecințele faptelor sale, pentru a demonstra fermitatea autorităților în reprimarea unor astfel de conduite și pentru a consolida încrederea publică în capacitatea acestora de a gestiona într-un mod intransigent și ferm astfel de fenomene (în contextul amplificării fenomenului de discriminare pe motiv rasial, promovat pe diverse căi în mod infam de anumite persoane), și că acestea veghează ca ordinea publică să fie menținută.

Acest fenomen trebuie supravegheat cu atenție de autorități deoarece discriminarea rasială subminează coeziunea socială și este complet incompatibilă cu valorile statului de drept, rasismul subminând însăși baza democrației și contravine demnității umane”.

„Și-a asumat riscul”

Tudoran a cerut clemență, argumentând în fața judecătorului că „dorește să se angajeze și să urmeze niște cursuri”.

Judecătorul a respins cererea lui Tudoran, argumentând că, în momentul incidentului, acesta „și-a asumat riscul ca interesele sale particulare să fie afectate”.

„Tribunalul nu poate să pună mai presus decât interesul general al societății viața particulară a inculpatului, pe care el însuși, prin acțiunile sale, a afectat-o”, se arată în decizia care este definitivă.

Nu e singurul incident de acest gen

Incidente dintre comunitatea românească și cetățeni din alte țări au mai avut loc în trecutul nu foarte îndepărtat.

  • De curând, fabrica Ikea din Baia Mare a fost scena unui conflict dintre muncitorii români și cei nepalezi.

Conflictul a pornit de la faptul că un muncitor român i-ar fi cerut unui muncitor nepalez o cutie cu aracet, dar acesta a refuzat să i-o dea.

Incidentul a devenit public, iar reprezentanții fabricii Ikea l-au catalogat drept un eveniment „punctual”.

  • La începutul lunii septembrie, un alt muncitor din Nepal a ajuns în comă la spital după ce a fost bătut cu bestialitate de un cetățean român, în apropierea unei căi ferate.

El era împreună cu un prieten într-o zonă periculoasă a Clujului, însă, potrivit știridecluj.ro, evenimentul nu a avut o componentă rasistă sau xenofobă.

Cei doi muncitori au acostat două fete care se aflau în zonă și care au chemat ajutoare.

Articolul Agresorul livratorului din Bangladesh rămâne în arest / A declarat că are „sânge pur” și că nu poate să respire același aer cu „subumanii ăștia” apare prima dată în Mediafax.

Meciurile din primele faze ale Cupei României la handbal au fost stabilite

Mediafax

Primele confruntări din Cupa României la handbal masculin sunt programate joi, 23 octombrie, în manșă unică și includ următoarele partide:

• ACS Dinamyc Zalău – CSA Steaua București
• SCM Politehnica Timișoara – CSU Târgoviște
• CS Medgidia – CSM Vaslui
• CSU Constantin Brâncuși Târgu Jiu – CSU Suceava
• CS Universitatea Cluj – CSM Sighișoara
• CSU Galați – CSU Pitești
• CSO Teutonii Ghimbav – CS Unirea Sânnicolau Mare
• CSM Făgăraș – CS Universitatea Craiova
• CSM Odorheiul Secuiesc – CSM Oradea
• CS Concordia Chiajna – CS Politehnica Iași

În competiția feminină, în turul preliminar s-au înscris șase echipe din divizia a doua, care se vor întâlni, de asemenea, în manșă unică, pe 21 decembrie, astfel:

• CSU Oradea – ACS Sepsi-SIC Sf. Gheorghe
• CS Știința Bacău – ACS Spartac București
• CS Județean Prahova – CSM Tg. Mureș

Articolul Meciurile din primele faze ale Cupei României la handbal au fost stabilite apare prima dată în Mediafax.

Trimisul special al SUA în Ucraina: Washingtonul este în contact cu Belarusul pentru a asigura comunicarea cu Putin

Mediafax

Washingtonul a anunțat pe 11 septembrie că Belavia, compania aeriană națională a Belarusului, va redobândi accesul la componente fabricate în SUA, după ce dictatorul belarus Alexander Lukașenko a eliberat 52 de prizonieri politici, inclusiv străini.

„Nu suntem siguri ce spune el (Lukașenko), dar știm că vorbește cu el (Putin)”, a spus Kellogg. „Dar ceea ce am făcut noi a fost să stabilim o relație pentru a ne asigura că liniile de comunicare sunt deschise, astfel încât să putem fi siguri că toate mesajele noastre sunt transmise președintelui Putin”.

Kellogg a explicat că acesta a fost unul dintre motivele pentru care SUA au ridicat sancțiunile împotriva Belavia.

Scopul ridicării sancțiunilor

Trimisul special a subliniat că scopul principal al acestei inițiative nu a fost eliberarea prizonierilor politici, ci „găsirea unei soluții cât mai bune la războiul dintre Ucraina și Rusia”.

Kellogg a menționat că SUA rămân realiste în ceea ce privește regimul lui Lukașenko, adăugând că „dacă el eliberează un (prizonier), probabil că va aresta alți doi”.

Deși SUA au ridicat sancțiunile impuse companiei Belavia pentru a o ajuta să-și repare aeronavele, Washingtonul a precizat clar că avioanele nu pot fi utilizate în scopuri criminale sau pentru transportul migranților în Europa, a adăugat trimisul special.

Lukașenko, care conduce Belarusul din 1994, este considerat de mulți un aliat apropiat al lui Putin. El a permis forțelor ruse să utilizeze teritoriul belarus pentru a lansa atacuri asupra Ucrainei la începutul invaziei pe scară largă a Moscovei în 2022.

Articolul Trimisul special al SUA în Ucraina: Washingtonul este în contact cu Belarusul pentru a asigura comunicarea cu Putin apare prima dată în Mediafax.

OFSD, după adoptarea declarației România fără violență domestică: Violența este crimă

Mediafax

„Violența domestică, indiferent de formele de manifestare, nu mai poate fi ignorată: aproape în fiecare săptămână o femeie este ucisă în România, iar sute de mii de femei și copii trăiesc zilnic sub teroarea agresiunilor. Dincolo de statistici, însă, sunt femei și copii care trăiesc drame profunde. Oameni care suferă în tăcere și pentru care spaima a devenit obișnuința zilnică. Ajunge!”, susțin reprezentanții OFSD, după ce marți Parlamentul a adoptat declarația „România fără violență domestică”.

Conform sursei citate, declarația stabilește cadrul necesar inițierii de acte normative clare pentru a proteja victimele violenței domestice, pentru a preveni violența și pentru a trage la răspundere agresorii. Aceasta face referiri la necesitatea unor măsuri de sprijin concret prin adăposturi, servicii sociale și psihologice, programe de educație și conștientizare, precum și prin numărul unic de urgență 0800.500.333.

„Este un semnal clar, de la cel mai înalt nivel, că România spune „Stop violenței domestice!”. Respectul, empatia și demnitatea încep de la familie! Violența nu este iubire, nu este educație, este crimă! Reamintim că #OFSD a început demersurile pentru reglementarea prin lege a femicidului – o măsură esențială pentru protecția femeilor împotriva violenței extreme. Femicidul se referă la uciderea unei femei din motive de prejudecată bazată pe gen sau în contextul violenței domestice”, adaugă reprezentanții OFSD.

Aceștia anunță că organizația va continua să facă toate demersurile necesare pentru un cadru legal clar și ferm și pentru protecția reală a tuturor femeilor și copiilor: „Este timpul ca România să fie o țară în care fiecare femeie și copil să trăiască fără teamă”.

Articolul OFSD, după adoptarea declarației România fără violență domestică: Violența este crimă apare prima dată în Mediafax.

Sportul românesc intră pe scena globală: TVR lansează parteneriatul cu Eurovision Sport

Mediafax

Marți, 30 septembrie 2025, la sediul TVR din București, a fost prezentat oficial parteneriatul dintre Televiziunea Română și Eurovision Sport – platforma digitală a Uniunii Europene de Radio și Televiziune (EBU), considerată „cea mai bună vitrină din lume” pentru sport.

Colaborarea va permite ca producțiile TVR Sport să fie disponibile gratuit pentru fanii din întreaga lume, în timp ce publicul din România va avea acces direct și facil la marile competiții internaționale, live sau on-demand.

Conectarea la platformă se va face simplu, fiecare utilizator care doreste sa beneficieze de serviciile Eurovision Sport, va trebui să urmeze câțiva pași necesari pentru crearea unui cont. Ulterior va beneficia de acces complet si gratuit. Platforma dispune de un „homepage” care ține cont de localizarea utilizatorul, aducând în prim plan informații și materiale de interes maxim din țara în care este accesată.

Oportunități pentru sportivi și federații intr-o platformă cu acoperire globală

Președintele-director general al TVR, Dan Cristian Turturică, alături de Glen Killane, directorul EBU Sport, și Mihai Covaliu, președintele COSR, au explicat modul în care integrarea deschide noi orizonturi pentru sportul românesc. Federațiile din România vor avea posibilitatea să își promoveze evenimentele și sportivii pe o scenă globală, consolidând identitatea națională și atrăgând totodată generațiile tinere către sport.

Eurovision Sport acoperă deja peste 25 de discipline și colaborează cu peste 30 de federații sportive, oferind transmisiuni gratuite live și on-demand, în peste 150 de limbi. Peste jumătate din audiența platformei este sub 35 de ani, ceea ce deschide oportunități majore pentru atragerea unui public digital-first.

Articolul Sportul românesc intră pe scena globală: TVR lansează parteneriatul cu Eurovision Sport apare prima dată în Mediafax.

Xi Jinping le cere chinezilor să se opună ferm independenței Taiwanului

Mediafax

În discursul rostit marți la Beijing, cu ocazia celei de-a 76-a aniversări de la fondarea Republicii Populare Chineze, Xi a declarat că este esențial ca națiunea să „se opună ferm activităților separatiste pentru independența Taiwanului” și „interferenței externe”.

Xi a promis că va apăra cu hotărâre suveranitatea națională și integritatea teritorială, în timp ce s-a angajat să aprofundeze schimburile și cooperarea între cele două maluri ale strâmtorii Taiwan, notează Reuters.

Beijingul insistă pe unificarea cu Taiwanul

Declarația liderului chinez vine într-un moment de tensiuni din ce în ce mai mari în regiunea Asia-Pacific, în special după intensificarea relațiilor dintre Taiwan și unele state occidentale, inclusiv Statele Unite. Xi a insistat că reunificarea cu Taiwanul rămâne un obiectiv strategic și că Beijingul nu va tolera niciun pas către o independență formală a insulei.

China consideră Taiwanul o provincie rebelă, parte inalienabilă a teritoriului său, și nu a exclus niciodată posibilitatea folosirii forței pentru a-l aduce sub controlul guvernului de la Beijing, chiar dacă aceasta nu a fost niciodată guvernată de Partidul Comunist Chinez.

 Taiwanul nu acceptă soluția Chinei

Presiunea militară a Chinei asupra Taiwanului s-a intensificat în ultima perioadă. Ultimele exerciții militare desfășurate în apropierea insulei au fost considerate de mulți analiști ca o demonstrație de forță și un mesaj direct către Taipei și aliații săi internaționali.

În același timp, Beijingul încearcă să convingă Statele Unite să adopte o poziție mai explicită împotriva independenței Taiwanului. Washingtonul recunoaște oficial doar o singură Chină, dar nu susține nici independența Taiwanului, nici reunificarea, preferând să nu se pronunțe ferm, pentru a păstra echilibrul diplomatic și strategic în regiune.

Guvernul taiwanez a respins constant modelul chinez „O țară, două sisteme”, considerat inacceptabil de cea mai mare parte a populației insulei.

Xi lasă deschisă și calea pașnică

Deși tonul lui Xi a fost ferm, liderul de la Beijing a sugerat că o cale pașnică de apropiere nu este exclusă. Vorbind despre „nevoia de schimburi și cooperare” între cele două părți, el a lăsat să se înțeleagă că, în ciuda presiunii, China menține deschisă opțiunea dialogului.

Articolul Xi Jinping le cere chinezilor să se opună ferm independenței Taiwanului apare prima dată în Mediafax.