Vedeta din „Fast and Furious”, Tyrese Gibson, cautată de poliție. Câinii săi ar fi ucis animalul de companie al unui vecin

Mediafax

Tyrese Gibson, în vârstă de 46 de ani, este vizat de un mandat pentru cruzime față de animale, emis de un tribunal din Fulton County pe 22 septembrie, potrivit documentelor judiciare.

Incidentul a avut loc pe 18 septembrie, când cei patru câini ai actorului, din rasa cane corso, au scăpat din curte și au atacat un spaniel cavalier King Charles de 5 ani, numit Henry.

Animalul a fost găsit mort în fața casei stăpânului său, cu multiple răni și hemoragii interne, arată raportul poliției.

Imagini surprinse de camerele de supraveghere din cartier arată câinii alergând spre casa unde se afla Henry.

În aceeași noapte, o altă vecină a reclamat că nu putea ieși din casă din cauza câinilor.

Poliția a constatat că animalele mai fuseseră lăsate libere de mai multe ori în ultimele luni, iar Gibson primise deja avertismente.

Declarațiile actorului

Deși actorul a recunoscut telefonic că este posibil ca animalele sale să fi provocat moartea lui Henry, el a refuzat să le predea imediat autorităților, scrie NBC News.

Câinii nu au fost găsiți la domiciliu în timpul unei percheziții.

Ulterior, Gibson a declarat pe Instagram că este „șocat, devastat și îndurerat” de tragedie și că a început deja să își reangajeze câinii în alte familii.

„Câinii mei au fost mereu parte din familie, nu au fost dresați pentru atac sau protecție. Îmi pare nespus de rău pentru pierderea suferită de vecinii mei și le transmit condoleanțele mele”, a scris actorul.

Articolul Vedeta din „Fast and Furious”, Tyrese Gibson, cautată de poliție. Câinii săi ar fi ucis animalul de companie al unui vecin apare prima dată în Mediafax.

Trump aprobă sprijinul SUA pentru loviturile Ucrainei asupra infrastructurii energetice ruse

Mediafax

Președintele Donald Trump a aprobat recent ca Pentagonul și agențiile de informații americane să ajute Kievul cu date necesare pentru a lovi ținte strategice din Rusia, precum rafinării, conducte și centrale electrice, scrie Wall Street Journal.

Oficialii americani spun că obiectivul este slăbirea economiei de război a Moscovei, într-un moment în care negocierile de pace sunt blocate.

Conform Kyiv Independent, decizia marchează o schimbare semnificativă în abordarea Casei Albe față de conflictul din Ucraina și este considerată cea mai pro-ucrainiană măsură luată până acum de Trump.

Washingtonul face presiuni și asupra aliaților NATO pentru a adopta politici similare de sprijin.

În paralel, administrația ia în calcul și furnizarea de rachete Tomahawk și Barracuda, capabile să lovească ținte aflate la până la 800 de kilometri distanță.

„Așteptăm instrucțiuni scrise de la Casa Albă înainte de a transmite informațiile necesare”, a declarat un oficial american pentru WSJ.

Articolul Trump aprobă sprijinul SUA pentru loviturile Ucrainei asupra infrastructurii energetice ruse apare prima dată în Mediafax.

Cutremurului din Filipine: Bilanțul victimelor a urcat la 72 de morți

Mediafax

Bilanțul tragic al cutremurului de 6,9 grade care a lovit centrul Filipinelor a crescut la 72 de victime, potrivit Agenției de Apărare Civilă.

Alte 294 de persoane au fost rănite, majoritatea în regiunea Visayas, cea mai afectată de seism.

Seismul a avut loc marți noapte, în apele din apropierea insulei Cebu, și a provocat pagube semnificative la rețeaua de electricitate, poduri și clădiri.

Printre construcțiile afectate se numără și o biserică veche de peste un secol, scrie Reuters.

Echipele de salvare continuă operațiunile de căutare și recuperare a victimelor dintre dărâmături, în timp ce autoritățile locale evaluează amploarea distrugerilor și încearcă să restabilească serviciile de bază pentru comunitățile afectate.

Articolul Cutremurului din Filipine: Bilanțul victimelor a urcat la 72 de morți apare prima dată în Mediafax.

Revoluția solară din agricultură lasă Pakistanul fără apă. Ce arată interviurile cu agricultorii locali

Mediafax

Pakistanul trece printr-o „revoluție solară” în agricultură, dar aceasta riscă să se transforme într-o catastrofă pentru rezervele de apă ale țării, potrivit unei analize realizate de Reuters.

Fermierii din provincia Punjab au renunțat la electricitatea de la rețea și la motoarele pe motorină, folosind tot mai des panouri solare chinezești ieftine pentru a pune în funcțiune puțurile și pompele de apă.

Interviuri cu agricultori și documente interne ale autorităților arată că această schimbare a dus la o extindere rapidă a suprafețelor cultivate cu orez- o plantă extrem de dependentă de apă.

Datele Departamentului american al Agriculturii arată că între 2023 și 2025, terenurile cultivate cu orez au crescut cu 30% în Pakistan, în timp ce suprafețele cu porumb, o cultură mai puțin consumatoare de apă, au scăzut cu 10%.

Specialiștii estimează că aproximativ 650.000 de puțuri sunt acum alimentate cu energie solară, dintre care circa 400.000 au trecut de la electricitate convențională, iar alte 250.000 au fost instalate după 2023.

Consecințele asupra resurselor subterane sunt deja vizibile. Hărți interne ale autorităților din Punjab arată că în 2024 nivelul apei freatice a coborât sub 60 de picioare pe 6,6% din suprafața provinciei, un prag considerat critic.

În doar patru ani, zonele în care apa se află la peste 24 de metri adâncime s-au dublat.

Articolul Revoluția solară din agricultură lasă Pakistanul fără apă. Ce arată interviurile cu agricultorii locali apare prima dată în Mediafax.

Flotila Global Sumud a reușit să treacă de blocada israeliană și se apropie de Gaza

Mediafax

Aproximativ 30 de ambarcațiuni din Flotila Global Sumud au reușit să treacă de forțele navale

Organizația din spatele Flotilei Global Sumud a anunțat pe X că aproximativ 30 de ambarcațiuni continuă să navigheze spre Gaza, după ce ar fi reușit să evite interceptarea de către marina israeliană.

Grupul de activiști susține că navele se află acum la 46 de mile nautice (85 de kilometri) de coastă, „în ciuda agresiunilor constante ale marinei de ocupație israeliene”.

Flotila are ca scop declarat transportul de ajutoare către populația din Gaza și atragerea atenției asupra blocadei impuse de Israel.

Până în prezent, autoritățile israeliene nu au comentat oficial aceste informații.

Articolul Flotila Global Sumud a reușit să treacă de blocada israeliană și se apropie de Gaza apare prima dată în Mediafax.

Manifeste internaționale după interceptarea unei flotile către Gaza

Mediafax

Conform Reuters, proteste de solidaritate cu palestinienii au izbucnit miercuri în mai multe capitale, printre care Atena, Roma, Berlin, Bruxelles și Tunis.

Manifestanții au denunțat interceptarea unei flotile care se îndrepta spre Fâșia Gaza, acțiune pe care o consideră o încălcare a dreptului internațional și un obstacol suplimentar pentru livrarea de ajutoare umanitare.

Protestatarii au arborat steaguri palestiniene și au scandat lozinci împotriva blocadei impuse asupra Gazei, cerând acces liber pentru convoaiele cu ajutoare.

În unele orașe, manifestațiile au fost însoțite de o prezență sporită a forțelor de ordine, însă până acum nu au fost raportate incidente majore.

Articolul Manifeste internaționale după interceptarea unei flotile către Gaza apare prima dată în Mediafax.

Coreea de Sud și SUA ajung la un acord preliminar pe securitate

Mediafax

Coreea de Sud și Statele Unite au ajuns la un acord preliminar în domeniul securității, parte a unui pachet mai amplu de negocieri comerciale și de apărare, a declarat ministrul sud-coreean de externe, Cho Hyun, citat de agenția Yonhap. Oficialul a precizat că discuțiile includ creșterea cheltuielilor de apărare ale Coreei de Sud, precum și posibile concesii privind procesarea combustibilului nuclear în scopuri industriale, scrie Reuters.

Aspect care, în prezent, este restricționat de acordurile bilaterale. Cho a subliniat că obiectivul Seulului este ca înțelegerea să fie anunțată înaintea summitului Asia-Pacific Economic Cooperation (APEC), programat la sfârșitul lunii octombrie la Gyeongju, la care va participa și președintele american Donald Trump.

În paralel, negocierile comerciale dintre cele două țări continuă. Washingtonul a acceptat în principiu să reducă tarifele la importurile sud-coreene în schimbul unui pachet de investiții de 350 de miliarde de dolari, însă detaliile implementării acestuia nu au fost încă stabilite.

Cho a menționat și faptul că SUA analizează posibilitatea unui acord de swap valutar, o cerere-cheie din partea Seulului, dar a avertizat că perspectivele nu sunt încă favorabile. Președintele sud-coreean Lee Jae Myung a anunțat miercuri că bugetul apărării va crește cu 8,2% anul viitor, în contextul tensiunilor regionale și al cererilor repetate ale președintelui Trump ca Seulul să contribuie mai mult la costurile pentru prezența trupelor americane.

Articolul Coreea de Sud și SUA ajung la un acord preliminar pe securitate apare prima dată în Mediafax.

Elon Musk devine primul om din lume cu o avere de jumătate de trilion de dolari

Mediafax

Elon Musk a devenit primul om din lume care a atins o avere estimată la peste 500 de miliarde de dolari, relatează Forbes. Miercuri după-amiază, indicele miliardarilor al publicației arăta că averea sa a urcat la 500,1 miliarde de dolari, înainte de a scădea ușor sub acest prag, la circa 499 de miliarde.

Creșterea spectaculoasă a avut loc pe fondul avansului acțiunilor Tesla, unde Musk deține peste 12% din capital, dar și al evaluărilor în creștere ale celorlalte afaceri ale sale: compania de rachete SpaceX și startup-ul de inteligență artificială xAI. La închiderea bursei de la New York, acțiunile Tesla s-au apreciat cu 3,3%, ceea ce a dus la o creștere de peste 14% de la începutul anului. Investitorii au salutat faptul că Musk și-a concentrat mai mult atenția pe companiile sale și mai puțin pe politică, după ce în trecut a fost criticat pentru implicarea în administrația Trump, în cadrul Department of Government Efficiency (DOGE).

„Musk este acum în prim-planul Tesla,” a declarat în septembrie Robyn Denholm, președinta consiliului de administrație. Luna trecută, omul de afaceri a cumpărat acțiuni Tesla în valoare de 1 miliard de dolari, într-un gest interpretat ca semnal de încredere în viitorul companiei.

Articolul Elon Musk devine primul om din lume cu o avere de jumătate de trilion de dolari apare prima dată în Mediafax.

Un urs a intrat într-un supermarket din Arizona și a speriat clienții

Mediafax

Un urs a intrat miercuri într-un supermarket din orașul Oro Valley, Arizona, și a provocat agitație printre clienți după ce a reușit să pătrundă prin ușile automate ale magazinului, potrivit Associated Press. Animalul fusese văzut și în weekend în aceeași zonă, iar luni dimineață a fost zărit în spatele magazinului Fry’s înainte de a intra. „Pur și simplu a alergat prin magazin. Nu cred că a produs pagube”, a declarat Darren Wright, purtător de cuvânt al poliției din Oro Valley.

Unul dintre clienți a surprins momentul pe video: un bărbat care căuta ursul printre rafturi s-a trezit cu animalul la doar câțiva pași, iar acesta a fugit imediat.

Potrivit martorilor, ursul a ajuns chiar și în zona fructelor și legumelor, dar nu a luat nimic. Un polițist aflat în apropiere a evacuat oamenii din magazin, însă autoritățile au pierdut urma ursului după ce acesta a ieșit din clădire.

Articolul Un urs a intrat într-un supermarket din Arizona și a speriat clienții apare prima dată în Mediafax.

Premierul Danemarcei cere mai multă coordonare NATO în fața intensificării confruntării cu Rusia

Mediafax

Premierul Danemarcei, Mette Frederiksen, a declarat într-un interviu pentru Financial Times că statele membre NATO trebuie să își coordoneze mai bine acțiunile pentru a face față escaladării confruntării cu Rusia.

Ea a avertizat că Europa se află „abia la începutul” unui război hibrid, care include atacuri cu drone, acțiuni de sabotaj și atacuri cibernetice.

„Ideea unui război hibrid este să ne amenințe, să ne divizeze, să ne destabilizeze. Azi drone, mâine atacuri cibernetice, poimâine sabotaj. Nu este suficient doar să creștem capacitățile militare”, a spus Frederiksen. Declarațiile vin după ce drone neidentificate au încălcat spațiul aerian danez de mai multe ori săptămâna trecută, provocând inclusiv închiderea unor aeroporturi.

Autoritățile de la Copenhaga nu au exclus implicarea Rusiei, iar în urma incidentelor, specialiști militari ucraineni au sosit în Danemarca pentru exerciții comune de apărare anti-drone, scrie Kyiv Independent.

Atacuri similare au fost raportate recent în Germania, Norvegia și Țările de Jos. În același timp, marina franceză a interceptat un vas rusesc suspectat că lansa drone de pe așa-numita „flotă din umbră” a Moscovei, folosită și pentru a evita sancțiunile occidentale asupra exporturilor de petrol.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat pe 28 septembrie că aceste nave sunt folosite de Kremlin pentru „a lansa și controla drone asupra orașelor europene”. Presa germană a relatat că drone observate în landul Schleswig-Holstein ar fi avut ca țintă infrastructuri critice.

Articolul Premierul Danemarcei cere mai multă coordonare NATO în fața intensificării confruntării cu Rusia apare prima dată în Mediafax.