Spitalul Universitar București: Nervi și bătaie pentru un loc de parcare. Unul dintre bărbați, luat pe capotă

Mediafax

Polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 17 Poliție au reținut, joi, un bărbat în vârstă de 47 de ani, cercetat într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Oamenii legii au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că, la o adresă din Sectorul 5, două persoane se agresează fizic.

„Polițiștii au identificat doi bărbați, în vârstă de 49, respectiv 47 de ani, cel din urmă fiind conducător auto, aceștia fiind conduși la sediul subunității, în vederea stabilirii situaței de fapt și luării măsurilor legale ce se impun. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, la data menționată, în jurul orei 08.00, în timp ce se afla în fața unei unități medicale, bărbatul de 47 de ani ar fi avut o discuție în contradictoriu cu bărbatul de 49 de ani, întrucât cel din urmă l-ar fi atenționat că ar fi parcat neregulamentar. În acest context, bărbatul de 49 de ani s-ar fi poziționat în fața autovehiculului, iar conducătorul auto l-ar fi acroșat, deplasându-se cu acesta pe capotă, pe o distanță scurtă. Ulterior, ar fi agresat fizic persoana vătămată, lovind-o la nivelul corpului, tulburând astfel ordinea și liniștea publică”, transmite, vineri, Poliția Capitalei.

Se pare că pietonul a fost deranjat ca bărbatul a parcat acolo

Barbatul a parcat acolo ca să coboare soția să meargă la Spitalul Universitar.

Șoferul a fost testat de către un echipaj din cadrul Brigăzii Rutiere, cu privire la consumul de băuturi alcoolice, rezultatul fiind negativ.

În baza probatoriului administrat, șoferul în vârstă de 47 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de către Secția 17 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Articolul Spitalul Universitar București: Nervi și bătaie pentru un loc de parcare. Unul dintre bărbați, luat pe capotă apare prima dată în Mediafax.

Japonia: Un atac cibernetic a afectat grav producția celei mai populare beri. Stocurile se epuizează rapid

Mediafax

Potrivit companiei, incidentul survenit luni a afectat procesele de comandă, expediere și logistică, forțând suspendarea operațiunilor la zeci de fabrici din întreaga țară. De asemenea, centrul de apeluri și serviciul de relații cu clienții au fost scoase din funcțiune, potrivit Sky News.

Proprietarii de magazine avertizează că stocurile de Asahi Super Dry ar putea fi epuizate în câteva zile, iar unele rețele au afișat deja notificări privind suspendarea livrărilor. Izakaya, pub-urile tradiționale japoneze, se pregătesc să rămână fără butoaie de bere până la sfârșitul săptămânii.

Conducerea Asahi investighează dacă incidentul are legătură cu un atac de tip ransomware, însă a precizat că, până în prezent, nu există indicii că datele personale ale clienților ar fi fost compromise.

Operațiunile fabricilor din afara Japoniei nu sunt afectate. Autoritățile nipone colaborează cu Asahi pentru a stabili amploarea atacului și pentru a limita consecințele asupra pieței interne.

Articolul Japonia: Un atac cibernetic a afectat grav producția celei mai populare beri. Stocurile se epuizează rapid apare prima dată în Mediafax.

ANCPI anunță că 230 de comune au fost cadastrate cu fonduri europene. Peste 9 milioane de cărți funciare noi, deschise gratuit

Mediafax

Finanțarea este asigurată din veniturile proprii ale ANCPI, prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF), din fonduri europene nerambursabile și din bugetele primăriilor.

ANCPI, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a finalizat lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor la nivelul întregii localități, în 361 UAT-uri, precum și în 34.057 de sectoare cadastrale, cu o suprafață de peste 7,4 milioane de hectare.

Numai în luna septembrie au fost finalizate lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor, cu fonduri europene, în 12 comune. În total, 230 de localități cu peste 1,9 milioane de imobile sunt cadastrate prin Proiectul major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, finanțat în cadrul Axei prioritare 11 a Programului Operaţional Regional 2014-2020 (POR) și continuat în cadrul Programului Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF).

Peste 9 milioane de cărți funciare noi, deschise gratuit

Până la această dată, prin programele derulate, ANCPI a deschis, gratuit pentru cetățeni, peste 9,1 milioane de noi cărți funciare.

În prezent, se desfășoară lucrări de cadastru în 453 de UAT-uri, dintre care 420 beneficiază de fonduri europene.

PNCCF are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri și clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene și din bugetul local al primăriilor.

ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, care completează obiectivul PNCCF prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 de hectare, din 660 de UAT-uri din zonele rurale ale României, iar valoarea totală a Proiectului este 312.891.155 de euro.

Proiectul major a fost finanțat, până în decembrie 2023, prin Programul Operațional Regional și a fost etapizat. Faza II a Proiectului este finanțată, în prezent, prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027.

Articolul ANCPI anunță că 230 de comune au fost cadastrate cu fonduri europene. Peste 9 milioane de cărți funciare noi, deschise gratuit apare prima dată în Mediafax.

Cod portocaliu de vânt: zeci de copaci și bucăți de acoperiș doborâte în București și Ilfov

Mediafax

Vântul extrem de puternic a făcut ravagii vineri dimineață în București și județul Ilfov, unde mai multe autoturisme au fost avariate, iar copaci și elemente de construcție s-au prăbușit pe carosabil.

Sub avertizarea Cod portocaliu de vânt, Capitala și județul Ilfov s-au confruntat cu multiple incidente.

Zeci de apeluri au fost primite la 112 după ce rafalele puternice au doborât copaci, stâlpi și bucăți de acoperișuri.

Printre zonele grav afectate se numără Strada Albinești, Strada Radu Constantin, Calea Moșilor, Strada Iacob Negruți, Bulevardul Camil Ressu, Drumul Taberei, Aleea Moldovița și Popești-Leordeni, unde copacii s-au prăbușit peste autoturisme. De asemenea, sunt copaci căzuți pe Șoseaua Ștefan cel Mare, Aleea Someșul Cald, Aleea Valea Bujorului și Bulevardul Timișoara.

La Siliștea Ciolpani, un stâlp a devenit pericol de prăbușire, iar pe Splaiul Independenței și în Piața Pache Protopopescu, elemente de construcție și table de pe acoperiș au fost desprinse de vânt.

La intersecția Șoseaua Virtuții cu Șoseaua Uverturii, bucăți de cărămizi căzute de la un balcon au lovit un autoturism.

De joi, de la ora 20, până vineri, la ora 10, meteorologii au emis cod portocaliu de vânt puternic pentru București, județele Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău, Ilfov și în zona de litoral a județului Constanța. Vântul areintensificări puternice și susținute cu rafale de 70-85 km/h.

Articolul Cod portocaliu de vânt: zeci de copaci și bucăți de acoperiș doborâte în București și Ilfov apare prima dată în Mediafax.

Un turist din București, neechipat și fără experiență, a fost salvat după ce s-a rătăcit la Bâlea Lac

Mediafax

Echipa Salvamont Sibiu a intervenit aseară la Bâlea Lac pentru salvarea unui turist de 37 de ani din București, care s-a rătăcit pe munte din cauza lipsei de echipament adecvat și a experienței insuficiente în condiții de iarnă.

Potrivit lui Dan Popescu, șeful Salvamont Sibiu, bărbatul a plecat din zona Turnul Roșu cu intenția de a parcurge creasta, însă a greșit coborârea din Strunga Doamnei, ajungând în firul Căldării Laița pe ninsoare abundentă și ceață.

Alertat că s-a pierdut, acesta a apelat numărul unic de urgență 112. Salvamontiștii l-au găsit ușor hipotermic și l-au transportat în siguranță la baza de la Bâlea Lac.

Specialiștii atrag atenția asupra importanței echipamentului corespunzător, a cunoașterii traseelor și a condițiilor meteo și recomandă evitarea zonelor alpine în condiții de ninsoare, vânt puternic și vizibilitate redusă.

Articolul Un turist din București, neechipat și fără experiență, a fost salvat după ce s-a rătăcit la Bâlea Lac apare prima dată în Mediafax.

Kövesi avertizează că frauda cu fonduri europene este răspândită în toată Uniunea Europeană: „Nu există țară curată. Toate statele sunt afectate de corupție”

Mediafax

Un uriaș scandal de fraudare a UE cu sute de milioane de euro a zguduit Atena în acest an, după ce numeroși greci au încasat necuvenit subvenții agricole pentru terenuri pe care nu le dețineau sau pentru activități agricole pe care nu le desfășurau. Mai mulți miniștri și secretari de stat au demisionat din cauza presupusei lor implicări în acest scandal.

Kövesi: Grecia nu este un caz izolat

Dar șefa Parchetului European, Laura Codruța Kövesi, a declarat într-un interviu pentru Politico faptul că Grecia este departe de a fi un caz izolat.

Nu aș spune că Grecia e foarte diferită. Am observat fraude cu subvențiile în aproape toate statele membre, diferența este doar de cantitate și de numărul cazurilor”, a spus șefa EPPO.

În Grecia am descoperit că activitatea criminală a fost comisă într-un mod foarte sistematic și foarte bine organizat, cu implicarea unor oficiali de rang înalt. Dar vedem aceleași lucruri și în alte state membre”, a adăugat Kövesi.

Subvențiile agricole generoase ale Uniunii Europene sunt o țintă tentantă pentru schemele de corupție, întrucât reprezintă o treime din întregul buget al UE.

Kövesi a dezvăluit într-o conferință de presă că a primit o scrisoare de la un fermier grec care reclama faptul că agricultorii onești au fost excluși de la fonduri, deoarece alții recurgeau la mită. „Trebuie să vorbim despre asta: despre cum fermierii cinstiți nu au avut acces”, a spus ea.

Mecanismul de Redresare, noua țintă a crimei organizate

Un alt obiectiv major al Kövesi este Mecanismul de Redresare și Reziliență (MRR), creat după pandemia de coronavirus pentru a distribui sume uriașe de bani în sprijinul relansării economice.

Sute de cazuri MRR sunt în prezent investigate de EPPO.

„Acum avem aceste fonduri MRR. Evident, crima organizată și-a mutat atenția acolo pentru că poate face bani”, a spus Kövesi pentru Politico.

Fosta șefă a DNA vrea o echipă mai mare, atât la Atena, cât și în alte părți. A solicitat mai mulți procurori europeni delegați care să lucreze la anchete transfrontaliere privind infracțiuni legate de bugetul UE, precum și investigatori financiari naționali dedicați, din poliție, vamă și administrațiile fiscale, care să lucreze exclusiv pe dosarele EPPO.

„Nu există țară curată. Toate statele sunt afectate de corupție și fraudă financiară”, a spus ea.

„Corupția poate ucide”

Unele investigații se lovesc de ziduri atunci când există posibile implicări politice.

În Grecia, echipa lui Kövesi anchetează zeci de cazuri, inclusiv presupusa deturnare de fonduri europene în legătură cu accidentul feroviar din Tempi, soldat cu 57 de morți. Guvernul a respins apelul EPPO pentru acțiuni împotriva a doi foști miniștri după tragedie.

„Corupția poate ucide. Tempi este unul dintre aceste exemple”, a repetat ea.

Articolul Kövesi avertizează că frauda cu fonduri europene este răspândită în toată Uniunea Europeană: „Nu există țară curată. Toate statele sunt afectate de corupție” apare prima dată în Mediafax.

Craiova: Au loc intervenții pentru menținerea carosabilului curat în urma fenomenelor meteo

Mediafax

„Pe sectoarele de drum aflate sub incidența codurilor meteorologice emise de ANM, angajații DRDP Craiova fac revizii permanent pentru a asigura un carosabil curat. Rugăm participanții la trafic să adapteze viteza la condițiile de drum și să manifeste atenție sporită în trafic”, se arată în mesajul publicat pe Facebook de DRDP Craiova.

Pe fondul fenomenelor meteo, angajații Direcției Regionale de Drumuri și Poduri au întreprins acțiuni pe mai multe sectoare de drum pentru a îndepărta pietre sau ramuri de pe carosabil.

Articolul Craiova: Au loc intervenții pentru menținerea carosabilului curat în urma fenomenelor meteo apare prima dată în Mediafax.

Traficul aerian de pe aeroporturile din București se desfășoară normal, în ciuda codului portocaliu

Mediafax

Traficul aerian pe Aeroportul Internațional Henri Coandă și pe Aeroportul Internațional București-Băneasa se desfășoară în condiții normale, fără întârzieri sau anulări, în ciuda avertizării meteorologice de cod portocaliu emisă de Administrația Națională de Meteorologie.

Codul portocaliu este valabil pentru municipiul București și județul Ilfov până vineri seara, la ora 23:00, și vizează intensificări ale vântului.

Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a anunțat că a luat toate măsurile necesare pentru a asigura desfășurarea în siguranță a operațiunilor aeriene pe ambele aeroporturi.

Articolul Traficul aerian de pe aeroporturile din București se desfășoară normal, în ciuda codului portocaliu apare prima dată în Mediafax.

Cod portocaliu în Teleorman: Gospodării fără curent, copaci căzuți și stâlpi avariați

Mediafax

Pompierii teleormăneni, alături de autoritățile locale, au intervenit pentru degajarea a cinci copaci căzuți pe carosabil sau pe fire de electricitate, în localitățile Talpa, Trivalea Moșteni, Meri, Siliștea Gumești și Țigănești.

În urma intervențiilor, nu au fost înregistrate victime, anunță ISU Telelorman.

Conform datelor furnizate de SGA Teleorman, nivelurile râurilor Călmățui, Vedea și Teleorman se situează mult sub cotele de atenție.

Pe partea de infrastructură energetică, vântul puternic a rupt șase stâlpi de electricitate și a provocat 17 deranjamente în 10 localități, lăsând peste 6.500 de abonați fără curent.

Autoritățile reamintesc cetățenilor să fie prudenți în deplasări, să evite zonele cu risc de prăbușire a copacilor sau a stâlpilor de electricitate și să nu atingă firele de curent căzute la pământ.

Articolul Cod portocaliu în Teleorman: Gospodării fără curent, copaci căzuți și stâlpi avariați apare prima dată în Mediafax.

Schimbările climatice rescriu harta vinului. Suedia devine o patrie a podgoriilor

Mediafax

La Kullabergs Vingård, o podgorie din sud-vestul Suediei, se apropie vârful recoltei anuale.

La peste 1.600 de kilometri distanță de Provence sau Toscana, afacerile merg excelent în regiunea suedeză, scrie Bloomberg.

Vinul suedez câștigă teren

Cum podgoriile au obținut recent dreptul de a vinde direct consumatorilor, directorul executiv al Kullabergs, Victor Dahl, afirmă că vânzările au crescut cu 15–20% față de vara trecută.

Industria suedeză se dezvoltă în pofida problemelor globale ale vinificatorilor, consumul în scădere, costurile tot mai mari de producție și, desigur, impactul schimbărilor climatice.

Iar cum regiunile tradiționale suferă, Suedia devine cel mai nou punct de pe harta așa-numitelor „vinuri de climat rece”, alături de Oregon, Germania și Noua Zeelandă.

„Este ușor să privești de sus vinurile din Suedia, dar producătorii au mult de muncă pentru a arăta că se pot crea vinuri interesante și complexe, cu un profil gustativ diferit”, spune Helena Lindberg, care a produs vinuri în Italia, Franța și Noua Zeelandă timp de trei decenii.

„Poate că e timpul să ne deschidem ochii și să ne lărgim orizonturile. Nu totul trebuie să aibă gust de Bourgogne sau Bordeaux”, a subliniat Lindberg.

De la vodcă la vin

Suedia face parte din „centura vodcii” a Europei, unde cartofii rezistenți și nu strugurii fragili au fost baza băuturilor tradiționale.

Vinurile locale, în special cele albe, cu gust proaspăt, nu vor concura probabil cu Absolut, brandul suedez de vodcă celebru la nivel mondial. Totuși, ele pot deveni o industrie profitabilă, prin vânzări interne, exporturi și prin integrarea în oferta hotelurilor boutique și a restaurantelor rafinate.

Tina Berthelsen, fondatoarea cramei Lottenlund, la 30 de minute de Kullabergs, mizează și pe un plus de turiști străini care fug de canicula mediteraneană.

Conform Institutului de Statistică din Suedia, exporturile au crescut cu aproape 30% din 2020, ajungând la circa 322 de milioane de coroane suedeze (34 milioane de dolari) anul trecut.

Principalele piețe sunt Europa, SUA și Japonia.

Numărul podgoriilor comerciale din Suedia s-a dublat în ultimul deceniu, ajungând la aproximativ 40. Suprafața totală cultivată este de 200 de hectare, dar potențialul este estimat la 3.000–4.000 de hectare, potrivit cercetătoarei Lotta Nordmark de la Universitatea de Științe Agricole.

Articolul Schimbările climatice rescriu harta vinului. Suedia devine o patrie a podgoriilor apare prima dată în Mediafax.