Modificări ale creierului în timpul ciclului menstrual. Un nou studiu dezvăluie impactul profund al hormonilor asupra structurii cerebrale

Mediafax

Cercetarea, condusă de neurologii Elizabeth Rizor și Viktoriya Babenko, a monitorizat 30 de femei în trei faze distincte ale ciclului – menstruație, ovulație și faza luteală – folosind imagistică prin rezonanță magnetică (IRM) și analize hormonale.

Ce au descoperit cercetătorii

Pe măsură ce nivelurile hormonale fluctuau, cercetătorii au observat modificări vizibile atât în volumul substanței cenușii, cât și în microstructura substanței albe a creierului. De exemplu, înainte de ovulație, creșterea hormonilor 17β-estradiol și hormon luteinizant a fost asociată cu o reorganizare a substanței albe, sugerând o transmisie mai rapidă a informației între regiuni cerebrale.

În aceeași perioadă, hormonul foliculostimulant (FSH) a fost corelat cu o îngroșare a cortexului cerebral, adică o creștere a substanței cenușii. În faza luteală, dominată de progesteron, cercetătorii au remarcat o creștere a masei tisulare și o scădere a volumului lichidului cefalorahidian, conform Science Alert.

Importanța studiului despre modificările creierului în timpul ciclului menstrual

Aceste rezultate sugerează că modificările creierului în timpul ciclului menstrual nu sunt limitate doar la regiunile reproductive sau la axa hipotalamo-hipofizo-gonadală, ci au un impact mai larg asupra întregului creier. Deși cercetarea nu oferă încă concluzii clare privind efectele cognitive sau comportamentale ale acestor schimbări, ea oferă o bază esențială pentru studii viitoare.

În plus, cercetătorii atrag atenția asupra faptului că, deși menstruația afectează aproximativ jumătate din populația globală pentru o mare parte a vieții, studiile asupra efectelor hormonale asupra creierului au fost până acum limitate.

Studiul vine în sprijinul unei mai bune înțelegeri a modului în care hormonii influențează zilnic funcționarea sistemului nervos central, dar și în perioade de tranziție hormonală – pubertate, sarcină, menopauză sau terapii hormonale. În viitor, aceste cercetări ar putea contribui la o mai bună înțelegere a tulburărilor de sănătate mintală asociate cu ciclul menstrual.

Articolul Modificări ale creierului în timpul ciclului menstrual. Un nou studiu dezvăluie impactul profund al hormonilor asupra structurii cerebrale apare prima dată în Mediafax.

Australia: Un bărbat a tras cu arma de la fereastra unui apartament din Sydney. Mai multe persoane sunt rănite

Mediafax

Suspectul a tras până la 50 de focuri la întâmplare cu o pușcă. Incidentul s-a produs în noaptea de duminică spre luni în suburbia Croydon Park, potrivit Reuters.

„Este incredibil că nimeni nu a murit”, a declarat un reprezentant al Poliției într-o conferință de presă, adăugând că bărbatul nu are legături cu crima organizată sau cu grupuri teroriste.

Două persoane au fost tratate în spital, una dintre ele fiind supusă unei intervenții chirurgicale. De asemenea, personalul ambulanței a tratat 14 persoane la fața locului.

Articolul Australia: Un bărbat a tras cu arma de la fereastra unui apartament din Sydney. Mai multe persoane sunt rănite apare prima dată în Mediafax.

SUA: O judecătoare blochează temporar trimiterea Gărzii Naționale în Oregon de către administrația Trump

Mediafax

Judecătoarea Karin Immergut a emis un ordin de restricție temporar în urma unei audieri de urgență desfășurate duminică seară, după ce administrația a început să trimită trupe din California și Texas în statul Oregon, ignorând decizia precedentă care interzicea utilizarea membrilor Gărzii Naționale din Oregon, potrivit AP.

Judecătoarea a criticat dur avocații guvernului, întrebând cum poate această deplasare să nu fie „în contradicție directă” cu ordinul său anterior.

„Situația de pe teren în Oregon nu s-a schimbat”, a declarat Immergut, respingând argumentul administrației conform căruia intervenția militară ar fi fost necesară pentru protecția clădirilor federale.

Casa Albă nu a comentat decizia judecătorească.

Pentagonul a transmis că aproximativ 200 de membri ai Gărzii Naționale din California, aflați anterior în Los Angeles, au fost trimiși la Portland. Guvernatorul Oregonului, Tina Kotek, a declarat că aproximativ 100 de militari au ajuns în zonă, iar alte 100 erau pe drum. Un document al Secretarului Apărării, Pete Hegseth, arăta că până la 400 de membri ai Gărzii din Texas urmau să fie desfășurați în Oregon, Illinois și, posibil, și în alte state.

Statele California și Oregon au făcut cereri în instanță pentru a bloca orice intervenție a Gărzii Naționale, după ce au aflat de mobilizarea trupelor din Texas. Conflictul juridic adâncește tensiunile dintre administrația Trump și statele conduse de democrați.

Articolul SUA: O judecătoare blochează temporar trimiterea Gărzii Naționale în Oregon de către administrația Trump apare prima dată în Mediafax.

Sindicaliştii din Guvern cer demisia lui Mihai Jurca: „A transformat curtea Palatului în garaj privat”

Mediafax

Sindicatul Angajaţilor din Aparatul de Lucru al Guvernului (SAALG) solicită public demisia sau demiterea imediată a lui Mihai Jurca, şeful Cancelariei Prim-ministrului, pe care îl acuză de abuz de putere, minciună şi comportament neadecvat faţă de angajaţi.

Potrivit unui comunicat transmis de SAALG, Mihai Jurca „a început cu o minciună”, susţinând că locuinţa primită de la stat ar fi fost una „modestă, cu două camere”, când în realitate este vorba despre un apartament cu patru camere, amplasat într-o vilă de lux din Bucureşti.

„Un om care minte cu seninătate chiar despre casa plătită de stat nu poate fi credibil în nicio decizie publică”, afirmă sindicaliştii.

Aceştia mai susţin că Jurca ar fi cerut „liste negre” cu angajaţii care au participat la protestele spontane din Guvern, într-o tentativă de intimidare: „Un lider autentic discută cu oamenii, nu îi inventariază pentru a-i pedepsi.”

Sindicatul îl mai acuză pe şeful Cancelariei că a încălcat dreptul constituţional la muncă al subordonaţilor, blocând transferurile şi ameninţând cu desfiinţarea unor structuri.

„Cine nu i se supune trebuie să plece în privat, după deviza primită de la şeful său politic: <Loc de muncă în privat. Sunt foarte multe posturi libere>”, se mai arată în comunicat.

Reprezentanţii SAALG mai afirmă că Jurca este „campion la fentat legislaţia, nu la reformă”, acuzându-l că ar fi creat „showroom-uri pick-up” prin artificii administrative, deşi instituţia pe care o conduce „nu are atribuţii de transport marfă”.

„Reforma lui Mihai Jurca nu este nimic altceva decât o improvizaţie pe patru roţi”, potrivit comunicatului.

În final, sindicaliştii îl descriu pe Mihai Jurca drept „un Don Quijote birocratic” care „se bate cu morile de vânt ale propriei incompetenţe” şi cer premierului demiterea sa imediată, dacă acesta nu îşi dă demisia.

„Solicităm prim-ministrului să nu dea dovadă de prudenţă şi, dacă Mihai Jurca refuză să demisioneze, să acţioneze cu fermitate şi să îl demită pe şeful Cancelariei Prim-ministrului căci acesta a dezamăgit din perspectiva credibilităţii, a probităţii morale şi a profesionalismului. România are nevoie de oameni de stat, nu de prestidigitatori care scot din pălărie soluţii ca să ocolească legea”, se arată în finalul comunicatului Sindicatului Angajaţilor din Aparatul de Lucru al Guvernului.

Articolul Sindicaliştii din Guvern cer demisia lui Mihai Jurca: „A transformat curtea Palatului în garaj privat” apare prima dată în Mediafax.

Telefonul tău, arma lor. Rusia implementează cea mai dură legislație digitală de până acum

Mediafax

Un nou pachet legislativ, prezentat de Ministerul Dezvoltării Digitale, vizează controlul total asupra dispozitivelor mobile, a cartelelor SIM și chiar a criptomonedelor, marcând o nouă etapă în consolidarea legislației digitale în Rusia.

Potrivit noilor propuneri legislative, fiecare operator de telecomunicații va fi obligat să creeze o bază de date cu identificatoarele (cel mai probabil, codurile IMEI) ale dispozitivelor mobile ale utilizatorilor. Informațiile vor fi transmise către o bază centrală, administrată de Roskomnadzor, autoritatea federală pentru cenzură. Deciziile privind interzicerea utilizării anumitor dispozitive în rețelele din Rusia vor fi luate de FSB. Aceste măsuri întăresc controlul asupra comunicațiilor mobile și fac parte din noua legislație digitală Rusia, se arată într-o analiză a Meduza.

Amenzi dure pentru străini și operatorii de telefonie mobilă

Începând cu 1 ianuarie 2025, contractele semnate de cetățeni străini cu operatorii ruși vor trebui să includă detalii despre dispozitivele utilizate. Schimbarea cartelei SIM într-un alt telefon fără notificare poate atrage sancțiuni între 30.000 și 500.000 de ruble, în funcție de statutul juridic al contravenientului. Noile prevederi din legislația digitală a Rusiei prevăd și posibile sancțiuni penale pentru încălcări repetate.

Cetățenii ruși nu vor mai putea deține mai mult de 20 de cartele SIM, iar străinii doar 10. Încălcarea acestor limite poate duce la amenzi de până la 7.200 de dolari. În același timp, legislația digitală clasifică criptomonedele drept „proprietate”, permițând confiscarea lor de către autorități.

Hackingul, permis dacă vizează „dușmanii statului”

Una dintre cele mai controversate prevederi ale pachetului legislativ propune scutirea de răspundere penală pentru hackeri care atacă site-uri considerate ilegale sau interzise în Rusia. Astfel, atacurile cibernetice asupra publicațiilor desemnate ca „agenți străini”, ar putea deveni legale sub noua legislație.

Noul articol 163.1 din Codul Penal prevede până la 15 ani de închisoare pentru extorcarea prin mijloace informatice, inclusiv atacuri de tip ransomware sau DDoS. În paralel, articolul 272.2 sancționează distrugerea intenționată a datelor informatice, chiar fără scop de șantaj.

Articolul Telefonul tău, arma lor. Rusia implementează cea mai dură legislație digitală de până acum apare prima dată în Mediafax.

Japonia: Bursa din Tokyo crește brusc după alegerea lui Sanae Takaichi în fruntea partidului de guvernământ

Mediafax

Bursa de Valori din Tokyo a înregistrat luni o creștere spectaculoasă de 4%, în timp ce yenul s-a depreciat semnificativ, în urma alegerii lui Sanae Takaichi în fruntea Partidului Liberal Democrat (PLD), aflat la guvernare, Potrivit Le Figaro.

Victoria acesteia o plasează drept favorită pentru a deveni prima femeie prim-ministru a Japoniei.

Indicele Nikkei a urcat cu 4,01%, atingând 47.595,89 puncte, iar indicele Topix a crescut cu 2,31%, la 3.202 puncte. În paralel, yenul japonez s-a depreciat cu 1,61% față de dolar, ajungând la 149,85 yeni/dolar, și a atins cel mai scăzut nivel din istorie față de euro, la 175,50 yeni/euro.

În vârstă de 64 de ani, Sanae Takaichi este cunoscută pentru viziunile sale naționaliste și pentru susținerea unei politici economice expansioniste.

Noua lideră a PLD a promis să aplice o relaxare monetară agresivă și cheltuieli bugetare semnificative pentru a sprijini economia, zonele rurale și agricultura, dar și pentru a atenua impactul creșterii prețurilor asupra populației.

Totuși, analiștii avertizează că aceste măsuri ar putea slăbi moneda națională și întârzia o nouă majorare a ratelor dobânzilor de către Banca Japoniei.

Sanae Takaichi va trebui să gestioneze probleme structurale majore, precum îmbătrânirea rapidă a populației și creșterea costurilor sociale, într-un moment în care Partidul Liberal Democrat nu deține majoritatea absolută în Parlament.

Articolul Japonia: Bursa din Tokyo crește brusc după alegerea lui Sanae Takaichi în fruntea partidului de guvernământ apare prima dată în Mediafax.

Furtună de zăpadă pe Everest: Operațiune amplă de salvare a sute de alpiniști blocați în taberele turistice

Mediafax

O puternică furtună de zăpadă a surprins sute de excursioniști aflați în taberele turistice de pe versantul tibetan al Muntelui Everest, în timpul sărbătorii naționale de o săptămână a Chinei, au anunțat autoritățile chineze.

Potrivit televiziunii de stat CCTV care este citată de AP, aproximativ 350 de excursioniști au reușit să ajungă la un punct de întâlnire din regiunea Tingri, în timp ce alți 200 se aflau în contact cu echipele de salvare.

Alpiniștii se aflau la o altitudine de peste 4.900 de metri în momentul apariției furtunii. Un a martor a declarat că s-a grăbit să coboare înainte ca viscolul să blocheze complet potecile, iar cei rămași pe munte au relatat că zăpada a distrus corturile din tabere.

Sute de salvatori au fost mobilizați duminică pentru a curăța traseele și a coborî în siguranță persoanele blocate pe munte.

Articolul Furtună de zăpadă pe Everest: Operațiune amplă de salvare a sute de alpiniști blocați în taberele turistice apare prima dată în Mediafax.

INFOTRAFIC: Coloană de 2 kilometri spre Capitală din cauza unui accident pe Autostrada A3 în zona Voluntari

Mediafax

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat că, luni dimineață, pe Autostrada A3 București–Ploiești, la kilometrul 13, în zona localității Voluntari (județul Ilfov), s-a produs un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme.

Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale, însă vehiculele implicate au rămas imobilizate pe banda numărul 3, ceea ce a dus la îngreunarea circulației spre Capitală.

În prezent, traficul se desfășoară pe benzile 1 și 2, dar s-a format o coloană de autovehicule de aproximativ doi kilometri.

Articolul INFOTRAFIC: Coloană de 2 kilometri spre Capitală din cauza unui accident pe Autostrada A3 în zona Voluntari apare prima dată în Mediafax.

Coreea de Nord: Kim Jong Un a inspectat noul distrugător de 5.000 de tone echipat cu arme nucleare

Mediafax

Dezvăluit în premieră în luna aprilie, Choe Hyon este primul distrugător de 5.000 de tone al Coreei de Nord echipat cu rachete nucleare, potrivit agenției oficiale KCNA care este citată de Le Figaro.

„Lansarea acestei nave reprezintă o demonstrație clară a dezvoltării forțelor armate bazate pe doctrina Juche. Capacitățile formidabile ale marinei trebuie folosite pentru a descuraja, contracara și pedepsi provocările împotriva suveranității statului”, a declarat Kim Jong Un în timpul vizitei.

Coreea de Nord deține în prezent două nave de război de acest tip, ambele finalizate în 2025. Kim Jong Un a anunțat intenția de a construi un nou distrugător identic până în octombrie 2026, pentru a consolida puterea navală a țării.
Armata sud-coreeană a transmis că nava ar fi putut fi dezvoltată cu asistență tehnologică din partea Rusiei, posibil în schimbul trimiterii de soldați nord-coreeni pe frontul din Ucraina.

Articolul Coreea de Nord: Kim Jong Un a inspectat noul distrugător de 5.000 de tone echipat cu arme nucleare apare prima dată în Mediafax.

Germania suspectează că Rusia s-ar afla în spatele zborurilor de drone care au perturbat traficul aerian

Mediafax

Potrivit oficialului, aceste incidente au inclus și zboruri care au dus la întreruperea temporară a traficului aerian pe Aeroportul din München, unde peste 10.000 de pasageri au rămas blocați, iar zeci de zboruri au fost anulate sau redirecționate.

„Presupunerea noastră este că Rusia este implicată în majoritatea acestor zboruri de drone”, a declarat Merz într-o conferință de presă.

El a adăugat că frecvența acestor incursiuni este fără precedent, chiar și în comparație cu perioada Războiului Rece. Cu toate acestea, niciuna dintre dronele observate nu era înarmată, toate având caracter de recunoaștere, ceea ce indică misiuni de supraveghere și colectare de informații, scrie Reuters.

Germania avertizează asupra unui nou val de drone rusești de recunoaștere în spațiul aerian european

Germania colaborează în prezent cu aliații din NATO pentru a analiza aceste activități și pentru a întări securitatea spațiului aerian. Cancelarul a subliniat că aceste acțiuni reprezintă o formă de intimidare și o încercare de destabilizare a securității europene.

„Este clar că ne confruntăm cu un nou tip de amenințare hibridă. Deși dronele nu sunt înarmate, scopul lor este să testeze reacțiile noastre și să obțină date sensibile despre infrastructura noastră”, a declarat Merz.

Germania solicită răspuns ferm din partea NATO

Incidentele cu drone rusești de recunoaștere vin într-un context de tensiuni sporite între Occident și Rusia, pe fondul conflictului prelungit din Ucraina și al acțiunilor agresive ale Kremlinului în regiunea baltică. Experții militari consideră că aceste zboruri pot face parte dintr-o campanie de testare a apărării aeriene a Europei.

Autoritățile germane avertizează cetățenii să rămână vigilenți și să raporteze orice activitate aeriană neobișnuită, în special în apropierea infrastructurii critice. În același timp, guvernul federal lucrează la modernizarea sistemului de apărare anti-dronă, în colaborare cu alți parteneri europeni.

Articolul Germania suspectează că Rusia s-ar afla în spatele zborurilor de drone care au perturbat traficul aerian apare prima dată în Mediafax.